ÎCCJ, Secția penală

Asupra recursului în casație de față;

În baza actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 134/P din 04.11.2015 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. x/2013 printre altele, cu privire la inculpații A., B. și C., s-au dispus următoarele:

Au fost respinse, ca nefondate, cererile de schimbare a încadrării juridice a faptelor ce fac obiectul cauzei, formulate de procuror și inculpați.

În baza art. 396 alin. (1) și (5) cu aplicarea art. 16 alin. (1) lit. b) cu referire la art. 17 alin. (2) C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpaților A., B. și C. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută și pedepsită de art. 189 alin. (2) C. pen. (1969).

În baza art. 2671 alin. (1) C. pen. (1969) cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. (1969) și art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare.

În baza art. 246 C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. (1969) și a art. 5 C. pen. a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare.

În baza art. 289 C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. (1969) și a art. 5 C. pen. a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 2 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a) C. pen. și a art. 34 lit. b) C. pen. (1969) cu aplicarea art. 5 C. pen. au fost contopite pedepsele de 3 ani și 6 luni închisoare, de 1 an și 6 luni închisoare și de 2 ani închisoare, aplicate inculpatului A., în pedeapsa cea mai grea de 3 ani și 6 luni închisoare, care a fost sporită la 4 ani închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare.

În baza art. 71 alin. (1) C. pen. (1969) au fost interzise inculpatului A. exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) (dreptul de a ocupa funcția de polițist) C. pen. (1969), de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până când pedeapsa principală a închisorii este executată sau considerată ca executată.

În baza art. 60 C. pen. inculpatul A. urma să execute pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare în regim privativ de libertate (astfel cum a s-a dispus prin încheierea din 05.11.2015 de îndreptare a erorii materiale).

În baza art. 72 alin. (1) C. pen. raportat la art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen. a dedus din durata pedepsei de 4 ani închisoare aplicată inculpatului A. durata reținerii din data de 24 mai 2013 precum și a arestării preventive de la data de 25.05.2013 la data de 20.09.2013 (astfel cum s-a dispus prin încheierea din 05.11.2015 de îndreptare a erorii materiale).

În baza art. 2671 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. (1969) și art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul B. la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare.

În baza art. 246 C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. (1969) și art. 5 C. pen. a fost condamnat inculpatul B. la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare.

În baza art. 289 C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. (1969) și a art. 5 C. pen. a fost condamnat inculpatul B. la pedeapsa de 2 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a) C. pen. și art. 34 lit. b) C. pen. (1969) cu aplicarea art. 5 C. pen. au fost contopite pedepsele de 3 ani și 6 luni închisoare, de 1 an și 6 luni închisoare și de 2 ani închisoare, aplicate inculpatului B., în pedeapsa cea mai grea de 3 ani și 6 luni închisoare, care a fost sporită la 4 ani închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare.

În baza art. 71 alin. (1) C. pen. (1969) au fost interzise inculpatului B. exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) (dreptul de a ocupa funcția de polițist) C. pen. (1969), de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până când pedeapsa principală a închisorii este executată sau considerată ca executată.

În baza art. 60 C. pen. inculpatul B. urma să execute pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare în regim privativ de libertate (astfel cum a s-a dispus prin încheierea din 05.11.2015 de îndreptare a erorii materiale).

În baza art. 72 alin. (1) C. pen. raportat la art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen. a dedus din durata pedepsei de 4 ani închisoare aplicată inculpatului B. perioada reținerii din data de 24 mai 2013 precum și a arestării preventive de la data de 25.05.2013 la data de 20.09.2013 (astfel cum a s-a dispus prin încheierea din 05.11.2015 de îndreptare a erorii materiale).

În baza art. 2671 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. (1969) și art. 5 din noul C. pen., a fost condamnat inculpatul C. la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare.

În baza art. 246 C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. (1969) și a art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul C. la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare.

În baza art. 289 C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. (1969) și a art. 5 din C. pen. a fost condamnat inculpatul C. la pedeapsa de 2 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a) și a) art. 34 lit. b) C. pen. (1969) cu aplicarea art. 5 din C. pen. au fost contopite pedepsele de 3 ani și 6 luni închisoare, de 1 an și 6 luni închisoare și de 2 ani închisoare, aplicate inculpatului C., în pedeapsa cea mai grea de 3 ani și 6 luni închisoare, pe care o sporește la 4 ani închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare.

În baza art. 71 alin. (1) C. pen. (1969) au fost interzise inculpatului C. exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) (dreptul de a ocupa funcția de polițist) C. pen. (1969), de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până când pedeapsa principală a închisorii este executată sau considerată ca executată.

În baza art. 60 C. pen. inculpatul C. urma să execute pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare în regim privativ de libertate (astfel cum a s-a dispus prin încheierea din 05.11.2015 de îndreptare a erorii materiale).

În baza art. 72 alin. (1) C. pen. rap. la art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen. a dedus din durata pedepsei de 4 ani închisoare aplicată inculpatului C. perioada reținerii din data de 25 mai 2013 precum și a arestării preventive de la data de 26.05.2013 la data de 10.07.2013 (astfel cum s-a dispus prin încheierea din 05.11.2015 de îndreptare a erorii materiale).

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au declarat apel Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța și inculpații A., B., C. și D.

Prin Decizia penală nr. 385/A din data de 04.12.2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2013, au fost admise apelurile declarate de inculpații A., B. și C. împotriva Sentinței penale nr. 134/P din 4 noiembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie în Dosarul nr. x/2013, a fost desființată, în parte, sentința penală atacată și, în rejudecare, au fost respinse cererile de schimbare a încadrării juridice a faptelor ce fac obiectul cauzei, formulate de inculpații A., B. și C., ca nefondate.

2.1. S-a descontopit pedeapsa principală de 4 ani închisoare aplicată inculpatului A. în pedepsele componente care au fost repuse în individualitatea lor.

În baza art. 2671 alin. (1) din C. pen. (1969) cu aplicarea art. 75 lit. a) din C. pen. (1969), art. 19 din Legea nr. 682/2002 și art. 5 din C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tortură.

În baza art. 246 din C. pen. (1969) cu aplicarea art. 75 lit. a) din C. pen. (1969), art. 19 din Legea nr. 682/2002 și art. 5 din C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor.

În baza art. 289 din C. pen. (1969) cu aplicarea art. 75 lit. a) din C. pen. (1969), art. 19 din Legea nr. 682/2002 și art. 5 din C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual.

În baza art. 33 și art. 34 din C. pen. au fost contopite pedepsele 2 ani închisoare, de 1 an închisoare și de 1 an închisoare, aplicate inculpatului A., în pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, pe care o sporește cu 6 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute în final pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare, în condițiile art. 60 din C. pen. (1969).

În temeiul art. 71 alin. (1) din C. pen. (1969) s-a interzis inculpatului A., cu titlu de pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) din C. pen. (1969) - dreptul de a ocupa funcția de polițist -, de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până când pedeapsa principală a închisorii este executată sau considerată ca executată.

În temeiul art. 404 alin. (4) C. proc. pen. coroborat cu art. 88 C. pen. anterior s-a dedus din pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului durata reținerii din data de 24 mai 2013 precum și a arestării preventive de la data de 25.05.2013 la data de 20.09.2013.

2.2. S-a descontopit pedeapsa principală de 4 ani închisoare aplicată inculpatului B. în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor.

În baza art. 2671 alin. (1) din C. pen. (1969) cu aplicarea art. 75 lit. a) din C. pen. (1969), art. 19 din Legea nr. 682/2002 și art. 5 din C. pen., a fost condamnat inculpatul B. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tortură.

În baza art. 246 din C. pen. (1969) cu aplicarea art. 75 lit. a) din C. pen. (1969), art. 19 din Legea nr. 682/2002 și art. 5 din C. pen., a fost condamnat inculpatul B. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor.

În baza art. 289 din C. pen. (1969) cu aplicarea art. 75 lit. a) din C. pen. (1969), art. 19 din Legea nr. 682/2002 și art. 5 din C. pen., a fost condamnat inculpatul B. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual.

În baza art. 33 și art. 34 din C. pen..(1969) au fost contopite pedepsele 2 ani închisoare, de 1 an închisoare și de 1 an închisoare, aplicate inculpatului B. în pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, care a fost sporită cu 6 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute în final pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare, în condițiile art. 60 din C. pen.

În temeiul art. 71 alin. (1) din C. pen. (1969) s-a interzis inculpatului B., cu titlu de pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) din C. pen. (1969) - dreptul de a ocupa funcția de polițist -, de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până când pedeapsa principală a închisorii este executată sau considerată ca executată.

În temeiul art. 404 alin. (4) C. proc. pen. coroborat cu art. 88 C. pen. anterior s-a dedus din pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului durata reținerii din data de 24 mai 2013 precum și a arestării preventive de la data de 25.05.2013 la data de 20.09.2013.

2.3. S-a descontopit pedeapsa principală de 4 ani închisoare aplicată inculpatului C. în pedepsele componente care au fost repuse în individualitatea lor.

În baza art. 2671 alin. (1) din C. pen. (1969) cu aplicarea art. 75 lit. a) din C. pen. (1969), art. 19 din Legea nr. 682/2002 și art. 5 din C. pen., a fost condamnat inculpatul C. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tortură.

În baza art. 246 din C. pen. (1969) cu aplicarea art. 75 lit. a) din C. pen. (1969), art. 19 din Legea nr. 682/2002 și art. 5 din C. pen., a fost condamnat inculpatul C. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor.

În baza art. 289 din C. pen. (1969) cu aplicarea art. 75 lit. a) din C. pen. (1969), art. 19 din Legea nr. 682/2002 și art. 5 din C. pen., a fost condamnat inculpatul C. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual.

În baza art. 33 și art. 34 din C. pen. (1969) au fost contopite pedepsele 2 ani închisoare, de 1 an închisoare și de 1 an închisoare, aplicate inculpatului C. în pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, care a fost sporită cu 6 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute în final pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare, în condițiile art. 60 din C. pen.

În temeiul art. 71 alin. (1) din C. pen. (1969) s-a interzis inculpatului C., cu titlu de pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) din C. pen. (1969) - dreptul de a ocupa funcția de polițist -, de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până când pedeapsa principală a închisorii este executată sau considerată ca executată.

În temeiul art. 404 alin. (4) C. proc. pen. coroborat cu art. 88 C. pen. anterior s-a dedus din pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului durata reținerii din data de 25 mai 2013 precum și a arestării preventive de la data de 26.05.2013 la data de 10.07.2013.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței atacate care nu sunt contrare prezentei decizii.

Împotriva hotărârii instanței de apel au declarat, în termen legal, recurs în casație, inculpații A., B. și C., invocând cazurile prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 și 12 C. proc. pen.

În motivarea căii de atac, prin prisma cazului de casare prevăzut de dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., inculpații, prin apărător ales, au arătat, în esență, cu privire la infracțiunea de tortură, prevăzută de art. 2671 C. pen. (1969), că faptele pentru care au fost condamnați nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii, respectiv elementele de tipicitate obiectivă, prevăzute de norma de incriminare.

Astfel, s-a susținut că nu sunt îndeplinite condițiile impuse privind intensitatea suferințelor fizice suferite de subiectul pasiv al infracțiunii, întrucât potrivit concluziilor certificatului medico-legal, acesta nu a avut nevoie de îngrijiri medicale pentru vindecarea leziunilor reclamate.

Cu privire la infracțiunea de abuz în serviciu, s-a apreciat că activitatea din camera de hotel reținută în sarcina inculpaților nu a fost efectuată prin încălcarea vreunei dispoziții legale și nici nu a produs o vătămare drepturilor sau intereselor legitime ale vreunei persoane, motiv pentru care, în opinia apărării, nu sunt întrunite condițiile de tipicitate ale acestei infracțiuni.

În raport de cele expuse pe larg în cuprinsul motivelor scrise, s-a solicitat admiterea căii de atac formulate și achitarea inculpaților în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., fapta nefiind prevăzută de legea penală.

Totodată, prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., s-a susținut că nelegalitatea deciziei atacate rezultă din nerespectarea dispozițiilor art. 33 și 34 C. pen. (1969), în sensul aplicării directe a sporului de pedeapsă unei pedepse nemajorate în prealabil la maximul său special.

Sub același aspect, s-a subliniat că Ministerul Public nu a solicitat, în calea de atac a apelului, majorarea pedepselor aplicate inculpaților de către instanța de fond, astfel încât instanța de control judiciar, prin aplicarea sporului de pedeapsă, a încălcat principiul non reformation in peius.

În raport de cele expuse pe larg în cuprinsul motivelor de recurs în casație, s-a solicitat, admiterea recursului în casație, desființarea, în parte, a hotărârii atacate și rejudecând, înlăturarea sporului de pedeapsă aplicat.

Totodată, în cuprinsul cererii formulate, inculpații au invocat și excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 440 alin. (1) și (2) C. proc. pen.

În motivarea excepției invocate, s-a arătat că aceasta este admisibilă întrucât întrunește toate cerințele prevăzute de art. 29 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 47/1992. Pe fondul excepției, s-a apreciat că soluția legislativă care permite examinarea în condiții de nepublicitate și necontradictorialitate a circumscrierii/necircumscrierii motivelor invocate unuia dintre cazurile prevăzute de art. 438 alin. (1) C. proc. pen., în etapa admisibilității în principiu reglementată de art. 440 alin. (1) și (2) C. proc. pen., încalcă principiile constituționale recunoscute de art. 1 alin. (5), art. 15 alin. (1), art. 11 alin. (2) coroborat cu art. 20 alin. (2) (cu referire la art. 6 parag. 1 și art. 13 din Convenția europeană a drepturilor omului și libertăților fundamentale, art. 2 parag. 1 din Protocolul adițional nr. 7 la Convenție), art. 21 alin. (2) și (3), art. 24 alin. (2) din Constituția României.

Totodată, s-a subliniat că, așa cum rezultă din jurisprudența instanței supreme indicată în cuprinsul cererii formulate, analiza în etapa de filtru a circumscrierii formale a motivelor invocate într-unul din cazurile de casare expres reglementate de lege nu reprezintă o situație izolată, ci des întâlnită, tocmai pentru că legiuitorul permite un asemenea examen.

La Înalta Curte de Casație și Justiție, cererea formulată de recurenții inculpați C., B. și A., privind sesizarea Curții Constituționale a fost înregistrată sub nr. x/2020/a1.

Prin încheierea din 17 septembrie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2020, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea formulată de recurenții-inculpați de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate și a dispozițiilor art. 440 alin. (1) și (2) din C. proc. pen.

Prin încheierea pronunțată la aceeași dată, în Dosarul nr. x/2020, apreciind că sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 434 C. proc. pen. - art. 438 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen., a admis în principiu cererea de recurs în casație formulată de inculpații C., A. și B. împotriva Deciziei penale nr. 385/A din 04 decembrie 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2013 și a dispus trimiterea cauzei Completului nr. 6, în compunere de 3 judecători, în vederea judecării căii extraordinare de atac promovată de recurenți.

Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise cazurilor de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 și 12 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul în casație formulat de inculpații C., B. și A. ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 433 C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casație, Înalta Curte de Casație și Justiție este obligată să verifice, în condițiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Înalta Curte reține că, în condițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării, dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, caz de casare ce vizează situațiile în care fapta concretă pentru care s-a pronunțat soluția definitivă de condamnare nu întrunește elementele de tipicitate obiectivă prevăzută de norma de incriminare; dacă instanța a ignorat o normă care conține dispoziții de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv, astfel încât nu se mai realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și noua configurare legală a tipului respectiv de infracțiune. Acest caz de casare nu poate fi invocat pentru a se obține schimbarea încadrării juridice a faptei sau pentru a se constata incidența unei cauze justificative sau de neimputabilitate, acesta fiind atributul exclusiv al instanțelor de fond și de apel.

Este de menționat că, din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. nu se poate realiza o analiză a conținutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situații de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, fără a putea fi supuse cenzurii starea factuală reținută de instanța de apel.

Astfel, în speță, în raport cu situația de fapt, astfel cum a fost stabilită în mod definitiv de către instanțele de fond și apel, Înalta Curte constată că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor de tortură, prevăzută de art. 2671 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. (1969) și art. 5 din noul C. pen., respectiv abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. (1969) și art. 5 C. pen., constând, în esență, în aceea că inculpații A., B., C., care în calitatea de polițiști aflați în exercițiul atribuțiilor de serviciu, împreună și cu intenție, în noaptea de 02/03 mai 2013, au provocat durere și suferințe puternice fizice și psihice martorului E., prin lovituri repetate cu pumnii preponderent în zona capului dar și cu o bâtă de baseball de către inculpatul A. și prin amenințări la adresa martorului, a familiei acestuia și a persoanelor care se bănuia că l-au trimis în misiune, inclusiv prin amenințarea cu moartea prin folosirea unui pistol de către inculpatul B., în scopul evident al obținerii informației că martorul era investigator sub acoperire autorizat legal, precum și că, aceeași inculpați au efectuat în noaptea de 02/03 mai 2013 o percheziție domiciliară în camera nr. 14 a hotelului "F." din stațiunea Mamaia, în care era cazat, investigatorul sub acoperire E., fără acceptul acestuia în prealabil și fără mandat legal de percheziție, vătămând drepturile persoanei cercetate, prin încălcarea unui drept fundamental.

Or, prin criticile formulate de recurenții - inculpați cu privire la lipsa elementelor de tipicitate obiectivă ale infracțiunilor de tortură și abuz în serviciu contra intereselor persoanelor pentru care s-a dispus condamnarea acestora, la analiza greșită a intensității suferințelor fizice suferite de subiectul pasiv al infracțiunii, întrucât potrivit concluziilor certificatului medico-legal, acesta nu a avut nevoie de îngrijiri medicale pentru vindecarea leziunilor reclamate, iar activitatea din camera de hotel reținută în sarcina inculpaților nu a fost efectuată prin încălcarea vreunei dispoziții legale și nici nu a produs o vătămare drepturilor sau intereselor legitime ale vreunei persoane, critici circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., se tinde la o reapreciere a probelor administrate în cauză cu consecința stabilirii unor împrejurări faptice diferite de cele reținute de instanțele inferioare, încercând să se dovedească că recurenții nu sunt vinovați de săvârșirea infracțiunilor pentru care au fost condamnați, ceea ce nu este permis a se realiza pe calea extraordinară de atac a recursului în casație, care se limitează la verificarea unei hotărâri intrată în puterea lucrului judecat doar la anumite chestiuni de drept, expres și limitativ prevăzute de lege.

Altfel spus, prin susținerile formulate pe calea recursului în casație, inculpații critică, în esență, baza factuală care a condus la reținerea vinovăției lor, solicitându-se implicit o reevaluare a materialului probator administrat în cauză, ceea ce nu este permis, care nu este posibilă în actualul stadiu procesual.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., invocat de recurenții-inculpați, Înalta Curte arată că, potrivit acestuia, hotărârile sunt supuse casării în cazul în care "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", cazul fiind incident în situația în care pedeapsa stabilită și aplicată este nelegală, excluzându-se criticile privind greșita individualizare.

Astfel, prin "pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", legiuitorul a avut în vedere limitele de pedeapsă ce sunt prevăzute de textul de lege în raport de încadrarea juridică și de cauzele de atenuare sau agravare a pedepsei a căror incidență a fost stabilită de instanța de apel.

Astfel, Înalta Curte constată că inculpatul A. a fost condamnat de instanța de apel pentru săvârșirea infracțiunilor de: tortură, prevăzută de art. 2671 alin. (1) C. pen. (1969) cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. (1969), art. 19 din Legea nr. 682/2002 și art. 5 C. pen., pedepsită cu închisoarea de la 2 la 7 ani, la 2 ani închisoare și interzicerea drepturilor (având în vedere limitele de pedeapsă ca urmare a reținerii beneficiului dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002), abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. (1969) cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. (1969), art. 19 din Legea nr. 682/2002 și art. 5 C. pen., pedepsită cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani, la 1 an închisoare (având în vedere limitele de pedeapsă ca urmare a reținerii beneficiului dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002) și fals intelectual, prevăzută de art. 289 C. pen. (1969) cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. (1969), art. 19 din Legea nr. 682/2002 și art. 5 C. pen. la pedeapsa de 1 an închisoare (având în vedere limitele de pedeapsă ca urmare a reținerii beneficiului dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002).

Totodată, inculpatul B. a fost condamnat de instanța de apel pentru săvârșirea infracțiunilor de: tortură, prevăzută de art. 2671 alin. (1) C. pen. (1969) cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. (1969), art. 19 din Legea nr. 682/2002 și art. 5 C. pen., pedepsită cu închisoarea de la 2 la 7 ani, la 2 ani închisoare și interzicerea drepturilor (având în vedere limitele de pedeapsă ca urmare a reținerii beneficiului dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002), abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. (1969) cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. (1969), art. 19 din Legea nr. 682/2002 și art. 5 C. pen., pedepsită cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani, la 1 an închisoare (având în vedere limitele de pedeapsă ca urmare a reținerii beneficiului dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002) și fals intelectual, prevăzută de art. 289 C. pen. (1969) cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. (1969), art. 19 din Legea nr. 682/2002 și art. 5 C. pen. la pedeapsa de 1 an închisoare (având în vedere limitele de pedeapsă ca urmare a reținerii beneficiului dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002).

De asemenea, inculpatul C. a fost condamnat de instanța de apel pentru săvârșirea infracțiunilor de tortură, prevăzută de art. 2671 alin. (1) C. pen. (1969) cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. (1969), art. 19 din Legea nr. 682/2002 și art. 5 C. pen., pedepsită cu închisoarea de la 2 la 7 ani, la 2 ani închisoare și interzicerea drepturilor (având în vedere limitele de pedeapsă ca urmare a reținerii beneficiului dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002), abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. (1969) cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. (1969), art. 19 din Legea nr. 682/2002 și art. 5 C. pen., pedepsită cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani, la 1 an închisoare (având în vedere limitele de pedeapsă ca urmare a reținerii beneficiului dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002) și fals intelectual, prevăzută de art. 289 C. pen. (1969) cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. (1969), art. 19 din Legea nr. 682/2002 și art. 5 C. pen. la pedeapsa de 1 an închisoare (având în vedere limitele de pedeapsă ca urmare a reținerii beneficiului dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002).

Reținând că faptele din prezenta cauză sunt concurente și pentru niciuna dintre acestea nu s-a pronunțat o hotărâre de condamnare, în baza art. 33, art. 34 C. pen. (1969), instanța de apel a contopit pedepsele de 2 ani închisoare, 1 an închisoare și de 1 an închisoare, aplicate inculpaților A., B. și C. în pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, pedeapsă care a fost sporită cu 6 luni închisoare, urmând ca inculpații să execute, fiecare, în final, pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare.

În aceste condiții, Înalta Curte observă că, pedepsele aplicate inculpaților C., B. și A. pentru săvârșirea infracțiunilor de tortură, prevăzută de art. 2671 alin. (1) C. pen. (1969), abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. (1969) și fals intelectual, prevăzută de art. 289 C. pen. (1969) se încadrează în limitele prevăzute de dispozițiile legale.

Instanța de apel a reținut în sarcina celor trei inculpați beneficiul dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, sancțiunile aplicate fiind mai mici decât sancțiunile stabilite de judecătorul fondului, astfel încât nu poate fi vorba despre agravarea situației inculpaților în propria cale de atac, apărarea inculpaților neputând fi primită sub acest aspect.

Referitor la criticile privind modalitatea prin care instanța de apel a aplicat sporul de pedeapsă de 6 luni închisoare direct unei pedepse nemajorate în prealabil la maximul său special, aspect care ar fi determinat o pedeapsă diferită, Înalta Curte arată că susținerile apărării nu se circumscriu cazului de casare invocat (art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.) care sunt de strictă interpretare și care vizează doar stabilirea pedepsei în limitele prevăzute de lege în raport cu încadrarea juridică dată faptei, textul nepermițând cenzurarea oricărui alt aspect de nelegalitate care, în final, ar putea produce consecințe asupra cuantumului pedepsei.

În raport de aceste considerente, Înalta Curte constatând că în cauză nu sunt incidente cazurile de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 și 12 C. proc. pen., în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpații C., B. și A. împotriva Deciziei penale nr. 385/A din 04 decembrie 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2013 și, având în vedere că recurenții se află în culpă procesuală, în temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., îi va obliga la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpații C., B. și A. împotriva Deciziei penale nr. 385/A din 04 decembrie 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2013.

Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 octombrie 2020.

GGC - NN