ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție

ÎCCJ

ÎCCJ, Secția penală

CAMERĂ

penal

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Deliberând asupra recursurilor în casație declarate de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța și de către inculpații A., B., C., D., E. împotriva deciziei penale nr. 1107/P din data de 7 noiembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1433/23.12.2014 pronunțată de Judecătoria Constanța în dosarul penal nr. x/2010, în baza art. 386 C. proc. pen., au fost respinse cererile de schimbare a încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpaților F., A., B., G., E., C., D., H., I., J., K., L. și M., ca neîntemeiate.

În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., cu aplicarea art. 4 C. pen., a fost achitat inculpatul B., pentru comiterea infracțiunii de sfidare a organelor judiciare, prevăzută de art. 272

C. pen. 1969, ca urmare a dezincriminării faptei.

În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., a fost achitat același inculpat, pentru comiterea infracțiunii de ultraj, prevăzută de art. 239 alin. (1), (5) C. pen. 1969 (comisă la data de 03.11.2009, persoană vătămată N.), întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.

În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., a fost achitat același inculpat, pentru comiterea infracțiunii de ultraj, prevăzută de art. 239 alin. (1), (5) C. pen. 1969 (comisă la data de 03.11.2009 persoană vătămată O.), întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.

În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., a fost achitat același inculpat, pentru comiterea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen. 1969 (comisă la data de 03.11.2009), întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.

În baza art. 189 alin. (1) C. pen. 1969, cu aplicarea art. 74 alin. (2) raportat la art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. 1969, a fost condamnat inculpatul B. la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal (persoană vătămată P.).

În baza art. 189 alin. (1) C. pen. 1969, cu aplicarea art. 74 alin. (2) raportat la art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. 1969, a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal (persoană vătămată Q. fapta din iunie 2009).

În baza art. 189 alin. (1), (2) C. pen. 1969, cu aplicarea art. 74 alin. (2) raportat la art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. 1969, a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 6 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal (persoană vătămată R.).

În baza art. 192 alin. (1), (2) C. pen. 1969, a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 4 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu (persoană vătămată AA., fapta de la începutul lunii septembrie 2009).

În baza art. 239 alin. (1), (5) C. pen. 1969, a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj (persoană vătămată BB., fapta din 03.11.2009).

În baza art. 239 alin. (1), (5) C. pen. 1969, a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj (persoană vătămată CC., fapta din 03.11.2009).

În baza art. 321 alin. (1) C. pen. 1969, a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice (fapta din 25.10.2008).

În baza art. 239 alin. (2), (5) C. pen. 1969, a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 4 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj (persoană vătămată BB., fapta din 04.03.2009).

În baza art. 239 alin. (2), (5) C. pen. 1969, a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 4 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj (persoană vătămată CC., fapta din 04.03.2009).

În baza art. 239 alin. (2), (5) C. pen. 1969, a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 4 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj (persoană vătămată N., fapta din 04.03.2009).

În baza art. 239 alin. (2), (5) C. pen. 1969, a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 4 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj (persoană vătămată EE., fapta din 04.03.2009).

În baza art. 239 alin. (2), (5) C. pen. 1969, a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 4 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj (persoană vătămată FF., fapta din 04.03.2009).

În baza art. 33 lit. a) raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. 1969, s-au contopit pedepsele stabilite prin prezenta sentință, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare, care a fost sporită cu 3 ani, urmând ca în final inculpatul B. să execute pedeapsa de 9 ani închisoare, în regim de detenție, conform art. 57 C. pen. 1969.

În baza art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 și art. 71 C. pen. 1969, s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II a și lit. b) C. pen. 1969.

În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul C., pentru comiterea infracțiunii de nerespectare a regimului armelor și munițiilor, prevăzută de art. 279 alin. (1) C. pen. 1969, întrucât nu există probe că inculpatul a săvârșit infracțiunea.

În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a fost achitat același inculpat, pentru comiterea infracțiunii de tentativă la lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 20 C. pen. 1969 raportat la art. 189 alin. (1), (2) C. pen. 1969 (persoană vătămată Q.), întrucât fapta nu există.

În baza art. 189 alin. (1), (2) C. pen. 1969, cu aplicarea art. 74 alin. (2) raportat la art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. 1969, a fost condamnat inculpatul C. la pedeapsa de 5 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal (persoană vătămată Z., fapta din februarie 2010).

În baza art. 189 alin. (1), (2) C. pen. 1969, cu aplicarea art. 74 alin. (2) raportat la art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. 1969, a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 5 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal (persoană vătămată U.).

În baza art. 33 lit. a) raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. 1969, s-au contopit pedepsele stabilite prin prezenta sentință, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani și 6 luni închisoare, care a fost sporită cu 1 an și 6 luni, urmând ca în final inculpatul C. să execute pedeapsa de 7 ani închisoare, în regim de detenție, conform art. 57 C. pen. 1969.

În baza art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 și art. 71 C. pen. 1969, s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II a și lit. b) C. pen. 1969.

În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul D., pentru comiterea infracțiunii de tentativă la lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 20 C. pen. 1969 raportat la art. 189 alin. (1), (2) C. pen. 1969 (persoană vătămată Q.), întrucât fapta nu există.

În baza art. 189 alin. (1), (2) C. pen. 1969, cu aplicarea art. 74 alin. (2) raportat la art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. 1969, a fost condamnat inculpatul D. la pedeapsa de 5 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal (persoană vătămată U.).

În baza art. 189 alin. (1), (2) C. pen. 1969, cu aplicarea art. 74 alin. (2) raportat la art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. 1969, a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 5 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal persoană vătămată W.).

În baza art. 189 alin. (1), (2) C. pen. 1969, cu aplicarea art. 74 alin. (2) raportat la art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. 1969, a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 5 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal (persoană vătămată U.).

În baza art. 189 alin. (1), (2) C. pen. 1969, cu aplicarea art. 74 alin. (2) raportat la art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. 1969, a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 5 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal (persoană vătămată V.).

În baza art. 189 alin. (1), (2) C. pen. 1969, cu aplicarea art. 74 alin. (2) raportat la art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. 1969, a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 5 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal persoană (vătămată X.).

În baza art. 189 alin. (1), (2) C. pen. 1969, cu aplicarea art. 74 alin. (2) raportat la art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. 1969, a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 5 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal (persoană vătămată Q.).

În baza art. 26 C. pen. 1969, raportat la art. 192 alin. (1), (2) C. pen. 1969, a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 4 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la violare de domiciliu (persoană vătămată GG., fapta din 17.11.2009).

În baza art. 260 alin. (1) C. pen. 1969, a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă.

În baza art. 33 lit. a) raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. 1969, s-au contopit pedepsele stabilite prin prezenta sentință, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani și 6 luni închisoare, care a fost sporită cu 2 ani, urmând ca în final inculpatul D. să execute pedeapsa de 7 ani și 6 luni închisoare, în regim de detenție, conform art. 57 C. pen. 1969.

În baza art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 și art. 71 C. pen. 1969, s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II a și lit. b) C. pen. 1969.

În baza art. 189 alin. (1), (2) C. pen. 1969, cu aplicarea art. 74 alin. (2) raportat la art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. 1969, a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 5 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal (persoană vătămată W., fapta din 08.08.2009).

În baza art. 189 alin. (1), (2) C. pen. 1969, cu aplicarea art. 74 alin. (2) raportat la art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. 1969, a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 5 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal (persoană vătămată U., fapta din 08.08.2009).

În baza art. 36 C. pen. 1969, s-a constatat că faptele deduse judecății sunt concurente cu infracțiunea prevăzută de art. 109 alin. (1) din Legea nr. 67/2004, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1969, pentru care, prin sentința penală nr. 225/19.02.2013 a Judecătoriei Constanța, definitivă prin decizia penală nr. 366/09.05.2013 a Curții de Apel Constanța, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a) raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) și art. 36 alin. (1) C. pen. 1969, au fost contopite pedepsele stabilite prin prezenta sentință, precum și pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 225/19.02.2013 a Judecătoriei Constanța, urmând ca inculpatul A. să execute pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare, care a fost sporită cu 1 an și 6 luni, urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa de 6 ani și 6 luni închisoare, în regim de detenție, conform art. 57 C. pen. 1969.

În baza art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 și art. 71 C. pen. 1969, s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II a și lit. b) C. pen. 1969.

În baza art. 189 alin. (1), (2) C. pen. 1969, cu aplicarea art. 74 alin. (2) raportat la art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. 1969, a fost condamnat inculpatul E. la pedeapsa de 5 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal (persoană vătămată W., fapta din 08.08.2009).

În baza art. 33 lit. a) raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. 1969, s-au contopit pedepsele stabilite prin prezenta sentință, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 5 ani și 6 luni închisoare, care a fost sporită cu 1 an și 6 luni, urmând ca în final inculpatul E. să execute 7 ani închisoare, în regim de detenție, conform art. 57 C. pen. 1969.

În baza art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 și art. 71 C. pen. 1969, s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II a și lit. b) C. pen. 1969.

Împotriva acestei sentințe penale au declarat apel, în termen legal, Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța și inculpații F., A., B., G., E., C., D., H., I., J., K., L. și M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În esență, apelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța a criticat hotărârea atacată în ceea ce privește greșita soluție de achitare a inculpaților B., G., C., D., H., I., J. și L., pentru unele dintre infracțiunile deduse judecății, greșita reținere a circumstanței atenuante judiciare prevăzute de art. 74 alin. (2) C. pen. 1968, față de inculpații B., C. și D., precum și greșita individualizare a pedepselor aplicate inculpaților B., C., D., H., I., J., L. și K., față de aceștia din urmă solicitându-se aplicarea de pedepse cu închisoarea cu executare în regim de detenție.

În apelurile inculpaților, s-a solicitat restituirea cauzei la procuror, trimiterea spre rejudecare a cauzei la prima instanță sau achitarea, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a), b), c) sau d) C. proc. pen., întrucât nu există probe că faptele există, constituie infracțiuni și că inculpații le-ar fi săvârșit cu forma de vinovăție cerută de lege.

În subsidiar, inculpații au solicitat reducerea pedepselor sub minimul prevăzut de lege, prin reținerea art. 74-76 C. pen. din 1968, iar ca modalitate de executare, suspendarea condiționată sau sub supraveghere a executării acestor pedepse, în condițiile legii penale vechi sau amânarea ori renunțarea la aplicarea pedepselor, în condițiile legii noi, în raport cu inculpații față de care această din urmă soluție ar fi posibilă, în lumina cuantumului și a limitelor speciale de pedeapsă din legea nouă.

Prin decizia penală nr. 1107/P din 7.11.2016, Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins ca nefondate apelurile declarate de apelanții inculpați F. și A. împotriva sentinței penale nr. 1433/23.12.2014 pronunțată de către Judecătoria Constanța în dosarul penal nr. x/2010

În baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța și apelanții inculpați B., G., E., C., D., H., I., J., K., L. și M. împotriva aceleiași sentințe penale.

A desființat în parte sentința atacată și, rejudecând, în baza art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., a încetat procesul penal privind pe inculpații B. și G., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen. 1968, cu aplicarea art. 5 C. pen. (faptă din 25.10.2008), în urma intervenirii prescripției speciale a răspunderii penale.

În baza art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., a încetat procesul penal privind pe inculpatul B., sub aspectul săvârșirii unei infracțiuni de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen. 1968, cu aplicarea art. 5 C. pen. și 5 infracțiuni de ultraj, prevăzute de art. 239 alin. (2), (5) C. pen. 1968, cu aplicarea art. 5 C. pen. (fapte din 04.03.2009), în urma intervenirii prescripției speciale a răspunderii penale.

În baza art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., a încetat procesul penal privind pe inculpații G., E. și K., sub aspectul săvârșirii unei infracțiuni de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen. 1968, cu aplicarea art. 5 C. pen. și 4 infracțiuni de ultraj, prevăzute de art. 239 alin. (2), (5) C. pen. 1968, cu aplicarea art. 5 C. pen. (fapte din 04.03.2009), în urma intervenirii prescripției speciale a răspunderii penale.

A înlăturat dispozițiile art. 74 alin. (2) raportat la art. 76 alin. (1) lit. b) și c) C. pen. 1968, față de inculpații B., C., D. și E., cu referire la infracțiunile prevăzute de art. 189 alin. (1) și art. 189 alin. (1), (2) C. pen. 1968.

A majorat cele două pedepse aplicate inculpatului B., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzute de art. 189 alin. (1) C. pen. 1968, asupra persoanelor vătămate P. și Q. (faptă din iunie 2009) de la 2 ani ani închisoare la câte 5 ani închisoare.

A majorat pedepsele aplicate aceluiași inculpat, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzute de art. 189 alin. (1), (2) C. pen. 1968, asupra persoanelor vătămate R., S., T., U. (faptă din 08.08.2009), V. (faptă din 08.08.2009), W. (faptă din 08.08.2009), U. (faptă din 14.11.2009), X. (faptă din 14.11.2009), U. (faptă din vara anului 2008), V. (faptă din vara anului 2008), Y. (faptă din 07.08.2009), Z. (fapta din februarie 2010), X. (faptă din septembrie 2009), Q. (faptă din iulie 2009) și Q. (faptă din septembrie 2009) de la 6 ani închisoare la câte 8 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. 1968, a contopit pedepsele stabilite inculpatului prin prezenta decizie cu cele două pedepse de 4 ani închisoare, aplicate inculpatului prin sentința apelată, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violare de domiciliu, prevăzute de art. 192 alin. (1), (2) C. pen. 1968 și cele două pedepse a câte 2 ani închisoare aplicate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj, prevăzută de art. 239 alin. (1), (5) C. pen. 1968 (fapte din 03.11.2009) în pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare, pe care o sporește cu 1 an, urmând ca inculpatul B. să execute în final pedeapsa de 9 ani închisoare, în regim de detenție.

A majorat pedepsele aplicate inculpatului C., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzute de art. 189 alin. (1), (2) C. pen. 1968, asupra persoanelor vătămate Z., U. și X. de la 5 ani și 6 luni închisoare la câte 7 ani închisoare.

În baza art. 386 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpatului C. din 3 infracțiuni de tentativă la lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzute de art. 20 raportat la art. 189 alin. (1), (2) C. pen. 1968, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. și art. 5 C. pen., într-o singură infracțiune de tentativă la lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 20 raportat la art. 189 alin. (1), (2) C. pen. 1968, cu aplicarea art. 5 C. pen. (persoană vătămată Q.).

În baza art. 20 raportat la art. 189 alin. (1), (2) C. pen. 1968, cu aplicarea art. 5 C. pen., a condamnat pe inculpatul C. la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de lipsire de libertate în mod ilegal.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. 1968, a contopit pedepsele stabilite inculpatului prin prezenta decizie cu cele trei pedepse a câte 4 ani închisoare, aplicate inculpatului prin sentința apelată, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violare de domiciliu, prevăzute de art. 192 alin. (1), (2) C. pen. 1968, în pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare, pe care a sporit-o cu 1 an, urmând ca inculpatul C. să execute în final pedeapsa de 8 ani închisoare, în regim de detenție.

În baza art. 71 C. pen. 1968, a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua și b C. pen. 1968.

A majorat pedepsele aplicate inculpatului D., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzute de art. 189 alin. (1), (2) C. pen. 1968, asupra persoanelor vătămate U. (faptă din 08.08.2009), W., U. (faptă din 14.11.2009) V., X. și Q. de la 5 ani și 6 luni închisoare la câte 8 ani închisoare.

În baza art. 386 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpatului D. din 3 infracțiuni de tentativă la lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzute de art. 20 raportat la art. 189 alin. (1), (2) C. pen. 1968, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. și art. 5 C. pen., într-o singură infracțiune de tentativă la lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 20 raportat la art. 189 alin. (1), (2) C. pen. 1968, cu aplicarea art. 5 C. pen. (persoană vătămată Q.).

În baza art. 20 raportat la art. 189 alin. (1), (2) C. pen. 1968, cu aplicarea art. 5 C. pen., a condamnat pe inculpatul D. la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de lipsire de libertate în mod ilegal.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. 1968, a contopit pedepsele stabilite inculpatului prin prezenta decizie cu pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința apelată, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin. (1), (2) C. pen. 1968, cele trei pedepse de 4 ani închisoare, aplicate inculpatului prin sentința apelată, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de complicitate la violare de domiciliu, prevăzute de art. 26 raportat la art. 192 alin. (1), (2) C. pen. 1968 și pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală apelată, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 260 alin. (1) C. pen. 1968, în pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare, pe care a sporit-o cu 6 luni, urmând ca inculpatul D. să execute în final pedeapsa de 8 ani și 6 luni închisoare, în regim de detenție.

În baza art. 71 C. pen. 1968, a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua și b C. pen. 1968.

A majorat pedepsele aplicate inculpatului E., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzute de art. 189 alin. (1), (2) C. pen. 1968, asupra persoanelor vătămate W., U. (faptă din 08.08.2009), V. (faptă din 08.08.2009), U. (fapta din vara anului 2008), V. (fapta din vara anului 2008), S. și X. de la 5 ani și 6 luni închisoare la câte 7 ani și 6 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. 1968, a contopit pedepsele stabilite inculpatului prin prezenta decizie în pedeapsa cea mai grea de 7 ani și 6 luni închisoare, pe care a sporit-o cu 6 luni, urmând ca inculpatul să execute în final pedeapsa de 8 ani închisoare, în regim de detenție.

A înlăturat din cuprinsul sentinței penale apelate dispozițiile privind obligarea inculpaților H., I., J., L., K. și M. la plata cheltuielilor judiciare către stat, precum și celelalte dispoziții contrare deciziei penale de față

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

Împotriva hotărârii instanței de apel au declarat recurs în casație Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța privind pe inculpatul E. și inculpații A., B., C., D. și E.

Recursul în casație formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța se referă la inculpatul E., apreciindu-se că în cauză este incident cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., respectiv s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

S-a susținut că, în cauză au declarat apel atât parchetul, cât și inculpatul E., însă motivele de apel ale parchetului nu l-au vizat și pe acest inculpat și, așa fiind, instanța de apel putea judeca doar apelul inculpatului, cu respectarea dispozițiilor art. 418 alin. (1) C. proc. pen., respectiv neagravarea situației acestuia în propria cale de atac.

În aceste condiții s-a considerat că pedepsele aplicate inculpatului E. de instanța de apel pentru infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal și pedeapsa rezultantă, nu puteau fi mai mari decât cele stabilite de instanța de fond.

Reprezentantul Ministerului Public a apreciat totodată, că în mod nelegal au fost înlăturate circumstanțele atenuante reținute de prima instanță în favoarea inculpatului E., fiind astfel încălcat principiului neagravării situației inculpatului în propria cale de atac.

În temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., s-a solicitat admiterea recursului în casație formulat de Ministerul Public, menținerea pedepselor aplicate inculpatului E. de prima instanță pentru cele 7 infracțiuni de lipsire de libertate în mod ilegal și pedeapsa finală de 7 ani închisoare.

Inculpații, prin apărător, invocând cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7- inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală și pct. 12 C. proc. pen. - s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., au solicitat admiterea acestei căi de atac.

Prioritar, apărătorul recurenților inculpați a precizat că motivele în drept sunt aceleași pentru toți inculpații și că acestea vizează doar infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal.

Astfel, în temeiul cazului de casare prevăzut de pct. 7 al art. 438 C. proc. pen., s-a susținut că forma agravată a infracțiunii prevăzută la alin. (2) a art. 189 C. pen. anterior, care incrimina săvârșirea faptei de lipsire de libertate în mod ilegal "de două sau mai multe persoane împreună" a fost dezincriminată prin intrarea în vigoare a noului C. pen., considerent pentru care s-a solicitat achitarea, în temeiul dispozițiilor art. 16 alin. (1) lit. b), teza I C. proc. pen., întrucât fapta nu mai este prevăzută de legea penală.

Au solicitat instanței să constate că faptele pentru care au fost condamnați nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 189 alin. (1), (2) C. pen. 1968, întrucât aceste fapte nu există în materialitatea lor, apreciind că instanța nu a încadrat din punct de vedere juridic corect faptele reținute în sarcina lor și în consecință, pentru acest motiv, au solicitat, de asemenea, să fie achitați.

În temeiul cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., inculpații au solicitat admiterea recursurilor, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel pentru corecta stabilire a legii penale mai favorabile care, în opinia inculpaților, este legea penală nouă, întrucât aceasta prevede pedepse mai blânde pentru infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal.

De asemenea, în temeiul aceluiași caz de casare, inculpații, prin apărător, au susținut că instanțele inferioare au aplicat pedepsele potrivit alin. (2) al art. 189 C. pen., reținând agravanta în modalitatea săvârșirii faptei "de două sau mai multe persoane împreună", cu limite de pedeapsă cuprinse între 7-15 ani închisoare.

Deoarece noul C. pen. nu mai incriminează infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal în modalitatea agravantă prevăzută de alin. (2) din vechiul C. pen., în opinia apărării, limitele de pedeapsă sunt cele prevăzute la alin. (1) al art. 189, respectiv 3-10 ani închisoare și așa fiind a apreciat că inculpaților li s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Pentru acest motiv inculpații au solicitat admiterea recursurilor, casarea deciziei pronunțate de curtea de apel și reducerea pedepselor aplicate.

Prin încheierea din data de 23 iunie 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2010 au fost admise cererile de recurs în casație formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța și de către inculpații A., B., C., D., E. împotriva deciziei penale nr. 1107/P din data de 7 noiembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Cauza a fost trimisă Completului nr. 5 în vederea judecării recursului în casație și s-a fixat termen la data de 22 septembrie 2017 cu citarea recurenților inculpați și a părților vătămate.

Examinând recursurile în casație formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța privind pe intimatul inculpat E. și de inculpații A., B., C., D. precum și de intimatul-inculpat E., Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că acestea sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac ce trebuie să asigure echilibrul între principiul legalității și principiul respectării autorității de lucru judecat, recursul în casație vizează numai legalitatea anumitor hotărâri definitive indicate de lege și numai anumite motive expres și limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casație să se poată invoca și, corespunzător Înalta Curte de Casație și Justiție să poată analiza, orice nelegalitate a hotărârilor, ci numai pe acelea pe care legiuitorul le-a considerat importante.

Cu atât mai mult, recursul în casație nu are în vedere elementele de fapt ce au fost stabilite cu autoritate de lucru judecat, așa încât, Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate să reevalueze materialul probator și să stabilească o situație de fapt diferită de cea menținută în hotărârea atacată.

Recursul în casație nu poate fi introdus decât în cazul unor erori de drept, dintre acestea patru fiind cazuri întemeiate pe încălcări ale legii penale - inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală; nu s-a constatat grațierea sau în mod greșit s-a constatat că pedeapsa aplicată inculpatului a fost grațiată; s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege; în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal - și un singur caz având ca temei încălcări ale legii procesual penale - încălcarea dispozițiilor privind competența după materie sau după calitatea persoanei; atunci când judecata a fost efectuată de o instanță inferioară celei legal competente.

Aceste considerații sunt aplicabile și cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., conform căruia hotărârile sunt supuse casării dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

În jurisprudență s-a arătat că, prin prisma cazului de casare mai sus menționat, sintagma "nu este prevăzută de legea penală", privește situațiile în care condamnarea se bazează pe ipoteze de incriminare care nu sunt prevăzute de lege, respectiv nu au făcut niciodată obiectul incriminării sau a operat dezincriminarea (Decizia ÎCCJ nr. 261/RC/24.06.2016).

Or, în cauza de față infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal nu a fost dezincriminată, așa cum susțin inculpații, aceasta fiind prevăzută atât în Codul de la 1969 cât și în C. pen. în vigoare.

Astfel, în vechiul C. pen. infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal era prevăzută de art. 189, potrivit căruia: "Lipsirea de libertate a unei persoane în mod ilegal se pedepsește cu închisoare de la 3 la 10 ani.

În cazul în care fapta este săvârșită prin simularea de calități oficiale, prin răpire, de o persoană înarmată, de două sau mai multe persoane împreună sau dacă în schimbul eliberării se cere un folos material sau orice alt avantaj, precum și în cazul în care victima este minoră sau este supusă unor suferințe ori sănătatea sau viața îi este pusă în pericol, pedeapsa este închisoarea de la 7 la 15 ani.

Cu pedeapsa închisorii de la 7 la 15 ani se sancționează și lipsirea de libertate a unei persoane săvârșită în scopul de a o obliga la practicarea prostituției.

Dacă pentru eliberarea persoanei se cere, în orice mod, ca statul, o persoană juridică, o organizație internațională interguvernamentală sau un grup de persoane să îndeplinească sau să nu îndeplinească un anumit act, pedeapsa este închisoarea de la 7 la 18 ani.

Dacă faptele prevăzute la alin. (1)-(4) se săvârșesc de către o persoană care face parte dintr-un grup organizat, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 15 ani, în cazul alin. (1), închisoarea de la 7 la 18 ani, în cazul alin. (2) și (3), închisoarea de la 10 la 20 de ani, în cazul alin. (4).

Dacă fapta a avut ca urmare moartea sau sinuciderea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 15 la 25 de ani."

Art. 205 alin. (3) din actualul C. pen. cu denumirea marginală " lipsirea de libertate în mod ilegal" prevede, după cum urmează:

Conform alin. (1), lipsirea de libertate a unei persoane în mod ilegal, se pedepsește cu închisoarea de la 1 la 7 ani.

Alin. (2) prevede că se consideră lipsire de libertate și răpirea unei persoane aflată în imposibilitatea de a-și exprima voința ori de a se apăra.

Alin. (3) al aceluiași articol prevede că, dacă fapta este săvârșită de către o persoană înarmată; asupra unui minor; punând în pericol sănătatea sau viața victimei; pedeapsa este închisoarea cuprinsă între 3 și 10 ani.

Conform alin. (4), dacă fapta a avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 7 la 15 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.

Chiar dacă art. 205 alin. (3) din actualul C. pen. nu mai prevede săvârșirea faptei de două sau mai multe persoane împreună, conform art. 77 lit. a) din C. pen. în vigoare, constituie circumstanță agravantă săvârșirea faptei de trei sau mai multe persoane împreună.

În ceea ce privește activitatea infracțională concretă desfășurată de inculpați, atât instanța de fond cât și instanța de control judiciar au reținut că faptele săvârșite de aceștia întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 189 alin. (1) și (2) C. pen. anterior.

Întrucât, contrar susținerilor inculpaților, faptele concrete astfel cum au fost reținute de instanțele inferioare, întrunesc elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare iar infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal nu a fost dezincriminată, astfel cum rezultă din cele ce preced, aceasta fiind prevăzută în art. 205 alin. (3) din actualul C. pen., cazul de casare prevăzut de pct. 7 al art. 438 alin. (1) C. proc. pen. nu este incident în cauză.

Situația de fapt și vinovăția inculpaților a fost stabilită de instanțele inferioare în baza unui amplu și judicios material probator administrat în cauză, în toate fazele procesuale.

Înalta Curte constată că acest caz de casare se circumscrie doar formal cazului de recurs în casație indicat întrucât inculpații încearcă să acrediteze ideea că nu se fac vinovați de săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal pentru care au fost condamnați, tinzând, în realitate, la o reapreciere a probelor administrate în cauză (de exemplu, aceștia solicită să se constate că din probe nu rezultă că persoanele vătămate au fost supuse la muncă forțată sau obligatorie), cu consecința stabilirii unor împrejurări faptice diferite de cele reținute de instanțele de fond și de apel, ceea ce, așa cum s-a arătat, nu este permis a fi realizat pe calea extraordinară a recursului în casație, care, potrivit art. 447 C. proc. pen., se limitează la verificarea exclusiv a legalității hotărârii atacate.

Criticile invocate de recurenții inculpați (greșita încadrare juridică a faptelor, neîntrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal sau faptul că inculpații nu au beneficiat de un proces echitabil la instanțele anterioare), vizează chestiuni de fapt stabilite cu titlu definitiv de instanța de apel, elemente de fapt ce nu pot fi cenzurate prin prezenta cale de atac, aceste motive nefiind circumscrise cazurilor de casare prevăzute de dispozițiile legale în materie și nici cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Așa cum s-a arătat, Înalta Curte, în contextul cazurilor de casare, nu poate da o nouă interpretare probelor administate și nu poate stabili o altă situație de fapt care să conducă la stabilirea vinovăției sau nevinovăției inculpatului, acesta fiind atributul exclusiv al instanțelor de fond și apel.

Cu privire la cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. invocat de inculpații A., B., C., D. și de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța privind pe intimatul inculpat E., Înalta Curte constată că nici acest caz de casare nu este incident în cauză pentru următoarele considerente:

Conform art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Acest caz de recurs în casație reprezintă expresia principiului consacrat de art. 7 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Curtea de la Strasbourg a subliniat că dispozițiile art. 7 din Convenție nu se limitează la a interzice aplicarea retroactivă a normelor penale în detrimentul acuzatului; ele consacră, de asemenea, într-un mod general, principiul delictelor și pedepselor.

Înalta Curte constată că acest motiv de recurs în casație a fost invocat în mod formal față de împrejurarea că, în realitate, inculpații își exprimă nemulțumirea cu privire la stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile de către instanța de apel, aceștia solicitând, în concret, stabilirea legii noi ca fiind mai favorabilă întrucât prevede limite ale pedepselor mai reduse, însă această critică nu se circumscrie cazului de recurs în casație prevăzut de pct. 12 al art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

Constituie motivul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., aplicarea unei alte pedepse principale decât cea prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită, aplicarea unei pedepse principale care depășește limitele generale ale pedepselor sau care se situează sub aceste limite, aplicarea unei pedepse principale care depășește sau care se situează sub limitele speciale ale pedepsei prevăzute pentru infracțiunea săvârșită.

În raport de situațiile mai-sus menționate și având în vedere că pedepsele stabilite inculpaților A., B., C. și D. și intimatului inculpat E., ca urmare a aplicării de către instanța de ap

§ Cauze similare