ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție

Sursă originală

ÎCCJ 28.06.2017

ÎCCJ, Secția penală

HOTĂRÂRE

28.06.2017

CAMERĂ

penal

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2017
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Decizia nr. 282/RC/2017

Asupra recursului în casație de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 133 din 24 martie 2016 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul penal nr. x/118/2014 în baza art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 raportat la art. 53

alin. (2) și (3) lit. a) C. pen. din 1969 și art. 71

alin. (2) C. pen. 1969 și art. 5 C. pen. a fost condamnată persoana juridică SC A. SRL Topraisar la pedeapsa amenzii de 100.000 lei și la pedeapsa complementară prevăzută de art. 53

alin. (3) lit. a) și art. 71

alin. (1) (dizolvarea persoanei juridice) C. pen. din 1969.

În baza art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 5 C. pen. a fost condamnat inculpatul B. la pedeapsa închisorii de 3 ani.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen. din 1969 a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), b) și c) (dreptul de a fi administrator al unei persoane juridice) C. pen. din 1969 pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 5 C. pen. a fost condamnat inculpatul B. la pedeapsa închisorii de 3 ani.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b), art. 35 alin. (1) C. pen. din 1969 au fost contopite pedepsele urmând ca inculpatul B. să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare alături de pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), b) și c) (dreptul de a fi administrator al unei persoane juridice) C. pen. din 1969 pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 71 alin. (1) C. pen. din 1969 a fost interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), b) și c) (dreptul de a fi administrator al unei persoane juridice) C. pen. din 1969.

În baza art. 31 alin. (1) C. pen. din 1969 în ref. la art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 5 C. pen. a fost condamnat inculpatul C. la pedeapsa închisorii de 3 ani.

În baza art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 5 C. pen. a fost condamnat același inculpat la pedeapsa închisorii de 3 ani.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b), art. 35 alin. (1) C. pen. din 1969 au fost contopite pedepsele stabilite și a aplicat inculpatului C. pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare alături de pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), b) și c) (dreptul de a fi administrator al unei persoane juridice) C. pen. din 1969 pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 86

C. pen. din 1969 s-a suspendat sub supraveghere executarea pedepselor aplicate inculpaților B. și C.

În baza art. 86

C. pen. din 1969 a stabilit termen de încercare de 5 ani compus din durata pedepsei închisorii aplicate, la care s-a adăugat intervalul de timp de 2 ani.

S-a stabilit organul de supraveghere a inculpaților, respectiv Serviciul de Probațiune Constanța pentru inculpatul C. și Serviciul de Probațiune Bacău pentru inculpatul B.

În baza art. 86

C. pen. din 1969 au fost obligați inculpații ca, pe durata termenului de încercare, să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probațiune ;

b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lor de existență.

S-a dispus ca datele prev. la lit. b), c) și d) să fie comunicate de către inculpați Serviciului de Probațiune Constanța.

S-a atras atenția organului desemnat cu supravegherea inculpaților asupra prevederilor art. 86

alin. (4) C. pen. din 1969.

S-a atras atenția inculpaților asupra prevederilor art. 86

C. pen. din 1969, privind cazurile de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

S-a dispus comunicarea, de îndată, către inculpați, a dispozițiilor din prezenta minută, privind măsurile de supraveghere la care sunt supuși și obligațiile pe care trebuie să le respecte.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. din 1969 s-a suspendat executarea pedepsei accesorii aplicate inculpaților B. și C. pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii.

S-a constatat incidența cazurilor de nedemnitate prevăzute de art. 12 din Legea nr. 241/2005 cu privire la inculpații B. și C.

În baza art. 13 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, o copie de pe dispozitivul hotărârii judecătorești definitive se va comunica Oficiului Național al Registrului Comerțului.

În baza art. 404 alin. (4) C. proc. pen. s-a menținut măsura sechestrului asigurator dispus în vederea reparării pagubei, prin ordonanța nr. 11/P/2014 din 25.02.2014 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, asupra autoturismelor depuse la Camera de corpuri delicte a Serviciului de Poliție Transporturi Maritime.

A fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea procurorului de confiscare a celor două autoturisme.

În baza art. 397 C. proc. pen. a fost admisă acțiunea civilă formulată de către persoana vătămată Statul Român, prin A.N.A.F., prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Galați, prin A.J.F.P. Constanța.

În baza art. 1349, art. 1357 C. civ. au fost obligați inculpații SC A. SRL, B. și C. la plata sumei de 548.079 lei, precum și la plata dobânzilor și penalităților de întârziere ce vor fi calculate conform legislației fiscale până la achitarea integrală a debitului.

Împotriva sus-menționatei sentințe au formulat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța, inculpatul C. și persoana vătămată D.

Prin decizia penală nr. 1146/P din 11 noiembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în baza art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins, ca nefondat apelul formulat de apelantul inculpat C. împotriva sentinței penale nr. 133 din 24 martie 2016 pronunțată de Tribunalul Constanța în Dosarul nr. x/118/2014.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul C. la plata sumei de 500 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen. au fost admise apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța și de apelantul persoană vătămată în interesele sale D. împotriva aceleiași sentințe.

În baza art. 423 alin. (2) C. proc. pen. a fost desființată,în parte, sentința penală atacată și rejudecând, în baza art. 386 C. proc. pen. s-a dispus schimbarea încadrării juridice privind pe inculpata persoană juridică SC A. SRL și pe inculpatul B. din infracțiunea prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 5 C. pen. în infracțiunea prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 5 C. pen.

În baza art. 9 alin. (1) lit. b) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005 rap. la art. 53

alin. (2) și (3) lit. a) C. pen. din 1969 și art. 71

alin. (2) C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen.

A fost condamnată inculpata persoana juridică SC A. SRL Topraisar la pedeapsa amenzii penale de 100.000 lei și la pedeapsa complementară prev. de art. 53

alin. (3) lit. a) și art. 71

alin. (1) (dizolvarea persoanei juridice) C. pen. din 1969.

În baza art. 9 alin. (1) lit. b) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. c) și art. 74 alin. (2) C. pen. din 1969 rap. la art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul B. la pedeapsa de 4 ani închisoare.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen. din 1969, a fost aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), b) și c) C. pen. din 1969 (dreptul de a fi administrator al unei persoane juridice), pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. c) și art. 74 alin. (2) C. pen. din 1969 rap. la art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen. din 1969 cu aplic. art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul B. la pedeapsa închisorii de 1 an închisoare.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b), art. 35 alin. (1) C. pen. din 1969 au fost contopite pedepsele stabilite și a aplicat inculpatului B. pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare alături de pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), b) și c) C. pen. din 1969 (dreptul de a fi administrator al unei persoane juridice) pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 71 alin. (1) C. pen. din 1969 a fost interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), b) și c) C. pen. din 1969 (dreptul de a fi administrator al unei persoane juridice) .

În baza art. 386 C. proc. pen. s-a dispus schimbarea încadrării juridice privind pe inculpatul C. din infracțiunea prev. de art. 31 alin. (1) C. pen. din 1969 în ref. la art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 5 C. pen. în infracțiunea prev. de art. 25 C. pen. anterior rap. la art. 9 alin. (1) lit. b) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 5 C. pen.

În baza art. 25 C. pen. din 1969 rap. la art. 9 alin. (1) lit. b) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 5 C. pen. a fost condamnat inculpatul C. la pedeapsa de 7 ani închisoare.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen. din 1969 a fost aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), b) și c) C. pen. din 1969 (dreptul de a fi administrator al unei persoane juridice) pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 5 C. pen. a fost condamnat inculpatul C. la pedeapsa de 3 ani închisoare.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen. din 1969 a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), b) și c) (dreptul de a fi administrator al unei persoane juridice) C. pen. din 1969 pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b), art. 35 alin. (1) C. pen. din 1969 au fost contopite pedepsele stabilite și a aplicat inculpatului C. pedeapsa cea mai grea, de 7 ani închisoare alături de pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), b) și c) (dreptul de a fi administrator al unei persoane juridice) C. pen. din 1969 pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei închisorii.

S-a dispus ridicarea sechestrului asigurător dispus în vederea reparării pagubei, prin ordonanța nr. 11/P/2014 din 25.02.2014 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, asupra autoturismelor depuse la Camera de corpuri delicte a Serviciului de Poliție Transporturi Maritime și restituirea celor două autoturisme către numitul D.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței primei instanțe dacă nu sunt contrare prezentei decizii.

În baza art. 272 alin. (1) C. proc. pen., onorariile avocaților din oficiu în sumă de câte 360 lei au fost avansate din fondul Ministerului Justiției.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Împotriva hotărârii instanței de apel a formulat cerere de recurs în casație, la data de 25 ianuarie 2017, inculpatul C., prin care a invocat cazurile de recurs în casație prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 și 12 C. proc. pen.

Prin încheierea din 5 aprilie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a admis, în principiu, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul C. împotriva deciziei penale nr. 1146/P din data de 11.11.2016 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. x/118/2014 și s-a dispus trimiterea cauzei completului care judecă recursul în casație respectiv, C8, în compunere de 3 judecători.

Pentru a dispune admiterea în principiu, instanța, verificând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a cererii de recurs în casație, a constatat că decizia penală nr. 1146/P din data de 11.11.2016 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. x/118/2014 face parte din categoria hotărârilor ce pot fi atacate cu recurs în casație, iar calea de atac a fost formulată de inculpat în termenul prevăzut de lege, fiind, așadar, respectate dispozițiile art. 434-436 C. proc. pen.

Totodată, s-a reținut îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 437 alin. (1) și art. 438 C. proc. pen.

Examinând pe fond recursul în casație declarat de inculpatul C., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., în baza actelor și lucrărilor din dosar și în considerarea cazului menționat (pct. 7 și 12 al art. 438 C. proc. pen.) constată următoarele:

În susținerea căii extraordinare de atac, inculpatul C. a invocat cazurile de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 și 12 C. proc. pen. - inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, respectiv s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, arătând că soluția de condamnare dispusă față de acesta este nelegală și netemeinică.

În dezvoltarea criticilor circumscrise cazului de recurs în casație prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., recurentul inculpat C. a susținut că, în cauză, se impune pronunțarea unei soluții de achitare în temeiul dispozițiilor art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. pentru ambele fapte de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) și f) din Legea nr. 241/2005.

Astfel, a arătat că, potrivit art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 pentru care a fost condamnat în situația în care fapta este săvârșită prin neevidențierea în documente contabile oficiale a veniturilor sau de neînregistrarea unor documente justificative pentru cheltuieli nereale, subiectul activ nu poate fi decât o persoană cu atribuții financiar contabile, deci calificat, or, acesta nu a avut această calitate și nici nu s-a făcut dovada acestei situații.

De asemenea, referitor la art. 9 alin. (1) lit. f) din același act normativ a menționat că, „constituie infracțiune sustragerea de la efectuarea verificărilor financiare, fiscale sau vamale, prin nedeclararea, declararea fictivă ori declararea inexactă cu privire la sediile principale sau secundare ale persoanelor verificate”, astfel că subiectul activ va fi calificat, întrucât legea cere ca declarația fictivă să fie făcută în cazul societății cu răspundere limitată de asociatul unic sau împuternicitul societății pentru oricare alt tip de societate, respectiv administratorii ori mandatarii cu capacitate penală, situație care nu se regăsește în speță, pentru că nu era cel care trebuia să îndeplinească obligațiile societății comerciale față de organele fiscale, acesta nefiind administratorul societății.

În ceea ce privește cel de-al doilea caz de casare, prevăzut de art. 438 pct. 12 C. proc. pen., a arătat că pedeapsa rezultantă de șapte ani închisoare aplicată acestuia este prea mare, raportat la pedeapsa inculpatului B., în condițiile în care a fost reținută aceeași infracțiune în sarcina ambilor inculpați. Mai mult, a apreciat că pedeapsa este și nelegală în raport de forma de participație penală în care a fost săvârșită infracțiunea, respectiv instigare, cuantumul acesteia fiind aproape dublu față de pedeapsa stabilită autorului, respectiv de 4 ani.

Drept urmare, a solicitat achitarea sa acesta nefiind vinovat de săvârșirea infracțiunilor pentru care a fost condamnat și reducerea pedepselor.

Înalta Curte reține că, recursul în casație este conceput ca o cale extraordinară de atac în care părțile își pot apăra drepturile lor, înlăturând efectele hotărârilor definitive pronunțate în condițiile celor cinci cazuri de nelegalitate prevăzute de art. 438 C. proc. pen. și nu presupune examinarea cauzei sub toate aspectele, ci numai controlul legalității hotărârii atacate, respectiv al concordanței acesteia cu dispozițiile legii materiale și procesuale.

Ca atare, din perspectiva finalității avute în vedere, recursul în casație nu are drept scop soluționarea unei cauze penale prin reaprecierea faptelor și stabilirea vinovăției, ci doar sancționarea deciziilor neconforme cu legea materială și procesuală.

În considerarea celor statuate prin Decizia Curții Constituționale nr. 591 din data de 1 octombrie 2015, publicată în M. Of., Partea I, nr. 861/19.11.2015, raportat la cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., invocat de inculpatul C., Înalta Curte constată că sfera controlului judiciar a fost limitată, în sensul că nu pot fi examinate decât chestiunile ce privesc aspecte de drept și nu cele care privesc netemeinicia deciziei atacate.

Pornind de la scopul recursului în casație impus prin dispozițiile art. 433 C. proc. pen., potrivit căruia examinarea cauzei în recurs în casație se limitează doar la verificarea respectării legii de către instanța a cărei hotărâre a fost atacată sub aspectul soluționării cauzei prin aplicarea și interpretarea corectă a legii, Înalta Curte nu poate cenzura situația de fapt.

Astfel, pentru a verifica dacă inculpatul C. a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, Înalta Curte are în vedere situația de fapt deja stabilită de instanța de apel, care nu poate fi schimbată, având caracter definitiv.

În raport de motivele de recurs în casație invocate se constată că, în realitate, nu vizează nelegalitatea hotărârii, ci se solicită o rejudecare în fond a cauzei prin reaprecierea și cenzurarea probelor și reinterpretarea materialul probator, chestiune asupra căreia instanța s-a pronunțat și a apreciat că acesta a efectuat activități ce se circumscriu elementelor materiale ale infracțiunilor de evaziune fiscală [art. 9 alin. (1) lit. b) și f) din Legea nr. 241/2005].

Analizând tot din perspectiva pct. 7 al art. 438 C. proc. pen. critica recurentului inculpat C. privind lipsa calității de subiect activ al infracțiunilor de evaziune fiscală prevăzută în art. 9 alin. (1) lit. b) și f) din Legea nr. 241/2005, Înalta Curte constată în acord cu instanța de control judiciar că, poate fi subiect al infracțiunii orice persoană fizică sau juridică care acționează în numele sau în interesul contribuabilului ori în realizarea obiectului de activitate al acestuia.

Prin urmare, subiect activ poate fi administratorul de drept al societății, precum și administratorul de fapt sau orice altă persoană din cadrul societății - director, contabil, vânzător - în măsura în care prin acțiunile și/sau inacțiunile lor urmăresc ca societatea să se sustragă de la plata taxelor și impozitelor datorate (în acest sens este decizia nr. 272 din 28 ianuarie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție).

Legea nu condiționează existența infracțiunii de o anumită calitate a subiectului activ și nici de existența unei împuterniciri exprese a unei persoane cu atribuții de organizare și ținere a evidenței contabile care să aibă calitatea de administrator sau o obligație legală ori contractuală de gestionare a activității societății, dacă din probele administrate rezultă că, în fapt, făptuitorul exercită conducerea activității contabile a societății.

În pofida faptului că inculpatul nu a avut în mod oficial calitatea de asociat sau administrator în cadrul societății comerciale implicate în mod direct în activitatea evazionistă, în fapt, acesta în calitate de împuternicit în fapt sau în drept a efectuat acte de administrare a societății.

Având în vedere limitele prevăzute de dispozițiile art. 447 C. proc. pen. prin raportare la art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. invocat de inculpat și pentru care a fost admis, în principiu, cererea de recurs în casație, Înalta Curte constată că recurentul inculpat C. a invocat, formal, nelegalitatea hotărârii atacate, criticile formulate, vizând, în realitate, nelegala condamnare pentru infracțiunile de evaziune fiscală, urmărind, în esență, reevaluarea stării de fapt, reținută de ambele instanțe, activitate ce implică și reaprecierea probatoriului administrat pe întreg parcursul procesului penal.

În consecință, starea de fapt reținută în cauză și concordanța acesteia cu probele administrate nu pot constitui motive de cenzură din partea instanței supreme. De altfel, din situația de fapt reținută de instanța de apel în hotărârea recurată, rezultă îndeplinirea elementelor constitutive ale infracțiunilor prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) și f) din Legea nr. 241/2005, instanța făcând referiri concrete sub acest aspect.

În ceea ce privește cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. „s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege”, invocat de inculpatul C. se constată următoarele:

Conform art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Cazul de recurs în casație prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. reprezintă expresia principiului consacrat de art. 7 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Înalta Curte de Casație și Justiție constată că aspectele invocate de către inculpatul C. nu se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., acestea exced verificării legalității pedepsei aplicate.

Astfel, se constată că instanța de apel a aplicat inculpatului o pedeapsă (de 7 ani închisoare, respectiv 3 ani închisoare) ce se încadrează în limitele expres prevăzute de lege [pentru infracțiunea prev. de art. 25 C. pen. din 1969 rap. la art. 9 alin. (1) lit. b) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005 de la 2 ani la 8 ani, atât minimul special, cât și maximul special majorându-se cu 5 ani, respectiv pentru infracțiunea prev. de art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005 de la 2 ani la 8 ani], or, se reține că pct. 12 al art. 438 alin. (1) C. proc. pen. este incident atunci când s-au produs erori de drept referitoare la aplicarea pedepsei prin aplicarea unei pedepse neprevăzute de legea penală sau prin depășirea limitelor legale.

Prin urmare, se constată că, deși a fost invocat cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. criticile dezvoltate de inculpatul C., sunt încadrate doar formal în acest text de lege, în realitate inculpatul criticând netemeinicia pedepsei aplicate și nu nelegalitatea acesteia, sancțiunea fiind stabilită în limitele legale.

Drept urmare, criticile invocate de inculpatul C. sunt neîntemeiate și, pentru aceste considerente, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen. va fi respins, ca nefondat, recursul în casație formulat de recurentul inculpat C. împotriva deciziei penale nr. 1146/P din data de 11.11.2016 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. x/118/2014.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariile cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu, în sumă de câte 360 lei pentru recurentul inculpat C., pentru intimata inculpată SC A. SRL - prin practician în insolvență E. și pentru intimatul inculpat B. vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de recurentul inculpat C. împotriva deciziei penale nr. 1146/P din data de 11.11.2016 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. x/118/2014.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat C., în sumă de 360 lei rămâne în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata inculpată SC A. - prin practician în insolvență E., în sumă de 360 lei rămâne în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat B., în sumă de 360 lei rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 28 iunie 2017.

§ Cauze similare