ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 863/2021
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 863/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)
Deliberând asupra cauzei de față,
În baza actelor și lucrările dosarului, Înalta Curte constată următoarele:
Prin decizia penală nr. 419/P din data de 27 aprilie 2021 a Curții de Apel Constanța, secția Penală și pentru Cauze Penale cu Minori și de Familie, în temeiul art. 599 raportat la art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. s-a respins, ca nefondată contestația la executare formulată de condamnatul A. împotriva deciziei penale nr. 597/P/24.05.2017, pronunțată de Curtea de Apel Constanța în dosarul penal nr. x/2013
Pentru a se pronunța în acest sens, Curtea a reținut următoarele:
Prin sentința penală nr. 276 din 31 iulie 2015 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul penal nr. x/2013, s-a dispus în baza art. 386 C. proc. pen. schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatei B., din infracțiunea prev. de art. 26 C. pen. din 1969 rap. la art. 8 din Legea nr. 39/2003 în referire la art. 323 C. pen. din 1969 în infracțiunea prev. de art. 48 alin. (1) rap. la art. 367 alin. (1) C. pen.
În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. în referire la art. 16 alin. (1) lit. f) teza a doua C. proc. pen. cu aplicarea art. 154 alin. (1) lit. d), art. 155 alin. (4) C. pen.
A încetat procesul penal pornit împotriva inculpatei B. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 48 alin. (1) rap. la art. 367 alin. (1) C. pen., ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.
A schimbat încadrarea juridică a faptei reținute în sarcina inculpatului C., din infracțiunea de participație improprie la complicitate la infracțiunea de evaziune fiscală ce ar fi fost comisă de către martorul D., prev. de art. 31 alin. (2) C. pen. din 1969 rap. la art. 26 C. pen. din 1969 în referire la art. 11 lit. c) din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 13 C. pen. din 1969, în infracțiunea de complicitate la evaziune fiscală comisă de către inculpatul E., prev. de art. 26 C. pen. din 1969 rap. la art. 11 lit. c) din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, art. 5 C. pen.
A schimbat încadrarea juridică a faptei reținute în sarcina inculpatului F., din infracțiunea de complicitate la infracțiunea de complicitate la evaziune fiscală (comisă de către G. și A.), prev. de art. 26 C. pen. din 1969 rap. la art. 26 C. pen. din 1969 în ref. la art. 11 lit. c) din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, art. 13 C. pen. din 1969, în infracțiunea de complicitate la evaziune fiscală prev. de art. 26 C. pen. din 1969 în ref. la art. 11 lit. c) din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, art. 5 C. pen.
A schimbat încadrarea juridică a faptei reținute în sarcina inculpatului F., din infracțiunea de participație improprie la complicitate la infracțiunea de evaziune fiscală (ce ar fi fost comisă de către martorul D., prev. de art. 31 alin. (2) C. pen. din 1969 rap. la art. 26 C. pen. din 1969 în referire la art. 11 lit. c) din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 13 C. pen. din 1969, în infracțiunea de complicitate la evaziune fiscală (comisă de către inculpatul E.), prev. de art. 26 C. pen. din 1969 rap. la art. 11 lit. c) Din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, art. 5 C. pen.
1) În baza art. art. 8 din Legea 39/2003, în referire la art. 323 din C. pen. din 1969, art. 74 alin. (1) lit. a), art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. din 1969, art. 5 C. pen.:
A condamnat pe inculpatul G. la pedeapsa închisorii de 2 ani și 10 luni.
2) În baza art. 26 C. pen. din 1969 rap. la art. 11 lit. c) din Legea nr. 87/1994 - republicată cu aplic.art. 41 alin. (2), art. 74 alin. (1) lit. a), art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen. din 1969, art. 5 C. pen.:
A condamnat pe inculpat la pedeapsa închisorii de 1 an și 10 luni.
3) În baza art. 26 C. pen. din 1969 rap. la art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, republicată, art. 74 alin. 1 lit. a), art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. din 1969, art. 5 C. pen.
A condamnat pe inculpat la pedeapsa închisorii de 2 și 10 luni.
4) În baza art. 25 C. pen. din 1969 rap. la art. 215
1
alin. (2) din C. pen. din 1969 cu aplic.art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, art. 74 alin. 1 lit. a), art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen. din 1969, art. 5 C. pen.:
A condamnat pe inculpat la pedeapsa închisorii de 3 ani și 6 luni.
În baza art. 65 alin. (2) C. pen.:
A aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii, pe timp de 2 ani, după executarea pedepsei principale, a exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b).
5) în baza art. 31 alin. (2) C. pen. din 1969 rap. la art. 215
1
alin. (1) din C. pen. din 1969 cu aplic.art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, art. 74 alin. 1 lit. a), art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen. din 1969:
A condamnat pe inculpat la pedeapsa închisorii de 10 luni.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b), art. 35 alin. (1) C. pen. din 1969:
A contopit pedepsele stabilite și a aplicat inculpatului G. pedeapsa cea mai grea - de 3 ani și 6 luni închisoare cu executare în regim de detenție - alături de pedeapsa complementară a interzicerii, pe timp de 2 ani după executarea pedepsei principale, a exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) C. pen. din 1969.
În baza art. 71 C. pen. din 1969:
A interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) cu începere de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
1) În baza art. art. 8 din Legea 39/2003, în referire la art. 323 din C. pen. din 1969, art. 74 alin. (1) lit. a), art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. din 1969, art. 5 C. pen.:
A condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa închisorii de 2 ani și 10 luni.
2) În baza art. 26 C. pen. din 1969 rap. la art. 11 lit. c) din Legea nr. 87/1994 - republicată cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 74 alin. (1) lit. a), art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen. din 1969, art. 5 C. pen.:
A condamnat pe inculpat la pedeapsa închisorii de 1 an și 10 luni.
3) În baza art. 215
1
alin. (2) din C. pen. din 1969 cu aplic.art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen. din 1969, art. 5 C. pen.:
A condamnat pe inculpat la pedeapsa închisorii de 3 ani.
În baza art. 65 alin. (2) C. pen. din 1969:
A aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii, pe timp de 2 ani, după executarea pedepsei principale, a exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) și c) C. pen. din 1969 (dreptul de a mai desfășura activitatea de administrator în cadrul unei persoane juridice).
4) În baza art. 31 alin. (2) C. pen. din 1969 rap. la art. 215
1
alin. (2) din C. pen. din 1969 cu aplic.art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, art. 74 alin. (1) lit. a), art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen. din 1969:
A condamnat pe inculpat la pedeapsa închisorii de 3 ani.
5) În baza art. 26 C. pen. din 1969 rap. la art. 11 lit. c) din Legea nr. 87/1994, republicată cu aplic.art. 41 alin. (2), art. 74 alin. (1) lit. a), art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen. din 1969, art. 5 C. pen.:
A condamnat pe inculpat la pedeapsa închisorii de 1 an și 10 luni.
6) În baza art. 26 C. pen. din 1969 rap. la art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, republicată, art. 74 alin. 1 lit. a), art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. din 1969, art. 5 C. pen.:
A condamnat pe inculpat la pedeapsa închisorii de 2 ani și 10 luni.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b), art. 35 alin. (1) C. pen. din 1969:
A contopit pedepsele stabilite și a aplicat inculpatului A. pedeapsa cea mai grea - de 3 ani închisoare cu executare în regim de detenție - alături de pedeapsa complementară a interzicerii, pe timp de 2 ani după executarea pedepsei principale, a exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) și c) (dreptul de a mai ocupa funcția de administrator în cadrul unei persoane juridice și de a desfășura activități în această calitate).
În baza art. 71 C. pen. din 1969:
A interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) și c) (dreptul de a mai desfășura activitatea de administrator în cadrul unei persoane juridice) cu începere de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
1) În baza art. art. 8 din Legea nr. 39/2003, în referire la art. 323 din C. pen. din 1969, art. 74 alin. (1) lit. a), art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. din 1969, art. 5 C. pen.:
A condamnat pe inculpatul F. la pedeapsa închisorii de 2 ani și 10 luni.
2) În baza art. 26 C. pen. din 1969 în ref. la art. 11 lit. c) din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, art. 74 alin. (1) lit. a), art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen. din 1969, art. 5 C. pen.:
A condamnat pe inculpat la pedeapsa închisorii de 1 an și 10 luni.
3) În baza art. 31 alin. (2) C. pen. din 1969 rap. la art. 215
1
alin. (2) din C. pen. din 1969 cu aplic.art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, art. 74 alin. 1 lit. a), art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen. din 1969:
A condamnat pe inculpat la pedeapsa închisorii de 3 ani.
În baza art. 65 alin. (2) C. pen. din 1969:
A aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii, pe timp de 2 ani, după executarea pedepsei principale, a exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) și c) C. pen. din 1969 (dreptul de a mai desfășura activitatea de administrator în cadrul unei persoane juridice).
4) În baza art. 26 C. pen. din 1969 în ref. la art. 11 lit. c) din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, art. 74 alin. (1) lit. a), art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen. din 1969, art. 5 C. pen.:
A condamnat pe inculpat la pedeapsa închisorii de 1 an și 10 luni.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b), 35 C. pen. din 1969:
A contopit pedepsele stabilite și a aplicat inculpatului F. pedeapsa cea mai grea - de 3 ani închisoare cu executare în regim de detenție și pedeapsa complementară a interzicerii, pe timp de 2 ani, după executarea pedepsei principale, a exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) și c) C. pen. din 1969 (dreptul de a mai ocupa funcția de administrator în cadrul unei persoane juridice și de a desfășura activități în această calitate).
În baza art. 71 C. pen. din 1969:
A interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) C. pen. din 1969, cu începere de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
1) În baza art. art. 8 din Legea nr. 39/2003, în referire la art. 323 din C. pen. din 1969, art. 74 alin. (1) lit. a), art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. din 1969, art. 5 C. pen.:
A condamnat pe inculpatul E. la pedeapsa închisorii de 2 ani și 8 luni.
2) În baza art. 11 lit. c) din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, art. 74 alin. (1) lit. a), art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen. din 1969, art. 5 C. pen.:
A condamnat pe inculpat la pedeapsa închisorii de 1 an și 11 luni.
3) În baza art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, republicată, art. 74 alin. 1 lit. a), art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. din 1969, art. 5 C. pen.:
A condamnat pe inculpat la pedeapsa închisorii de 2 ani și 10 luni.
În baza art. 65 alin. (1) C. pen. din 1969:
A aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii, pe timp de 2 ani, după executarea pedepsei principale, a exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) și c) C. pen. din 1969 (dreptul de a mai desfășura activitatea de administrator în cadrul unei persoane juridice).
În baza art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b), art. 35 alin. (1) C. pen. din 1969:
A contopit pedepsele stabilite și a aplicat inculpatului E. pedeapsa cea mai grea - de 2 ani și 10 luni închisoare cu executare în regim de detenție - alături de pedeapsa complementară a interzicerii, pe timp de 2 ani după executarea pedepsei principale, a exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) și c) (dreptul de a mai ocupa funcția de administrator în cadrul unei persoane juridice și de a desfășura activități în această calitate).
În baza art. 71 C. pen. din 1969:
A interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) și c) C. pen. din 1969 (dreptul de a mai desfășura activitatea de administrator în cadrul unei persoane juridice), cu începere de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
În baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen. în referire la art. 998, 999, art. 1003 C. civ.:
A obligat pe inculpații G., A., F., E. și partea responsabilă civilmente S.C. H. S.R.L., în solidar, către partea civilă Statul român prin A.N.A.F. prin D.G.R.F.P. Galați - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța, la plata sumei de 1.923.227 RON, precum și la plata accesoriilor calculate potrivit legislației fiscale, până la data achitării integrale a prejudiciului.
În baza art. 397, art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen.:
A menținut sechestrul asigurător instituit prin ordonanța procurorului din data de 29.04.2013, în vederea reparării pagubei, asupra contului de depozit nr. x, deschis la data de 08.06.2011 la I. S.A. (109.920,42 RON), asupra contului nr. x deschis la data de 15.03.2005 la J. S.A. Cluj Napoca și asupra contului nr. x (RON) deschis la data de 20.11.2004 la K. S.A. (89,50 RON) pe numele inculpatului E..
A menținut măsura sechestrului asigurător, instituită de către procuror în vederea reparării pagubei asupra următoarelor imobile, proprietatea S.C. H. S.R.L. Constanța - CUI x: terenul situat în extravilanul com. Mereni, Jud. Constanța, în suprafață de 100.000 m.p., tarlaua nr. x, parcela x, având număr de carte funciară și număr cadastral x; terenul situat în extravilanul com. Mereni, Jud. Constanța, în suprafață de 20.000 m.p., tarlaua nr. x, parcela x, lot x, având număr de carte funciară și număr cadastral x; terenul situat în extravilanul com. Mereni, Jud. Constanța, în suprafață de 50.000 m.p., tarlaua nr. x, parcela x, având număr de carte funciară și număr cadastral x; terenul situat în extravilanul com. Mereni, Jud. Constanța, în suprafață de 29.200 m.p., tarlaua nr. x, parcela x, lot x având număr de carte funciară și număr cadastral x; terenul situat în extravilanul com. Mereni, Jud. Constanța, în suprafață de 50.000 m.p., tarlaua nr. x, parcela x, având număr de carte funciară și număr cadastral x; terenul situat în extravilanul com. Mereni, Jud. Constanța, în suprafață de 70.000 m.p., tarlaua nr. x, parcela x, având număr de carte funciară și număr cadastral x; terenul situat în extravilanul com. Mereni, Jud. Constanța, în suprafață de 55.000 m.p., tarlaua nr. x, parcela x, având număr de carte funciară și număr cadastral x; terenul situat în extravilanul com. Mereni, Jud. Constanța, în suprafață de 10.000 m.p., tarlaua nr. x, parcela x, având număr de carte funciară și număr cadastral x; toate dobândite în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/14.12.2012 la Biroul Notarului Public L., în valoare de 708.644,99 RON echivalentul a 157.214,64 euro. terenul situat în extravilanul com. Chirnigeni, Jud. Constanța, în suprafață de 12.300 m.p., parcela x, având număr de carte funciară și număr cadastral x; terenul situat în extravilanul com. Chirnigeni, Jud. Constanța, în suprafață de 20.000 m.p., parcela x, având număr de carte funciară și număr cadastral x; terenul situat în extravilanul com. Chirnigeni, Jud. Constanța, în suprafață de 5.660 m.p., parcela x, având număr de carte funciară și număr cadastral x; toate dobândite în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/13.03.2013 la Biroul Notarului Public L., în valoare de 30.400 RON. terenul situat în extravilanul com. Topraisar, Jud. Constanța, în suprafață de 17.500 m.p., tarla x, parcela x, având număr de carte funciară și număr cadastral x; terenul situat în extravilanul com. Topraisar, Jud. Constanța, în suprafață de 17.500 m.p., tarla x, parcela x, având număr de carte funciară x și număr cadastral x; terenul situat în extravilanul com. Topraisar, Jud. Constanța, în suprafață de 41.300 m.p., tarla x, parcela x, având număr de carte funciară x și număr cadastral x; terenul situat în extravilanul com. Topraisar, Jud. Constanța, în suprafață de 20.000 m.p., tarla x, parcela x, având număr de carte funciară și număr cadastral x; terenul situat în extravilanul com. Topraisar, Jud. Constanța, în suprafață de 30.000 m.p., tarla x, parcela x, având număr de carte funciară și număr cadastral x; terenul situat în extravilanul com. Topraisar, Jud. Constanța, în suprafață de 35.000 m.p., parcela x, având număr de carte funciară x și număr cadastral x; terenul situat în extravilanul com. Topraisar, Jud. Constanța, în suprafață de 60.000 m.p., tarlaua x parcela x, având număr de carte funciară și număr cadastral x; terenul situat în extravilanul com. Topraisar, Jud. Constanța, în suprafață de 32.000 m.p., tarlaua x parcela x, având număr de carte funciară și număr cadastral x; terenul situat în extravilanul com. Topraisar, Jud. Constanța, în suprafață de 70.000 m.p., tarlaua x parcela x, lot x, având număr de carte funciară și număr cadastral x; terenul situat în extravilanul com. Topraisar, Jud. Constanța, în suprafață de 35.000 m.p., tarlaua x parcela x, având număr de carte funciară și număr cadastral x; terenul situat în extravilanul com. Topraisar, Jud. Constanța, în suprafață de 16.800 m.p., tarlaua x parcela x, având număr de carte funciară și număr cadastral x; terenul situat în extravilanul com. Topraisar, Jud. Constanța, în suprafață de 20.000 m.p., tarlaua x parcela x, având număr de carte funciară x și număr cadastral x; toate dobândite în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/12.12.2012 la Biroul Notarului Public L., în valoare de 531.153,07 RON, echivalentul a 117.025 euro.; terenul situat în extravilanul com. Topraisar, Jud. Constanța, în suprafață de 5.000 m.p., tarlaua x parcela x, având număr de carte funciară și număr cadastral x; terenul situat în extravilanul com. Topraisar, Jud. Constanța, în suprafață de 10.000 m.p., tarlaua x parcela x, având număr de carte funciară x și număr cadastral x; toate dobândite în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/24.01.2013 la Biroul Notarului Public L., în valoare de 20.000 RON.; terenul situat în extravilanul com. Topraisar, Jud. Constanța, în suprafață de 5.000 m.p., tarlaua x parcela x, având număr de carte funciară și număr cadastral x, dobândit în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/13.03.2013 la Biroul Notarului Public L., în valoare de 7.200 RON.; terenul situat în extravilanul com. Topraisar, Jud. Constanța, în suprafață de 50.000 m.p., tarlaua x parcela x, lot x, având număr de carte funciară și număr cadastral x, dobândit în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/20.02.2013 la Biroul Notarului Public L., în valoare de 55.000 RON.; terenul situat în extravilanul com. Cicârlia, Jud. Constanța, în suprafață de 150.000 m.p., parcela x, având număr de carte funciară și număr cadastral x, dobândit în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/20.09.2012 la Biroul Notarului Public M., în valoare de 202.666,5 RON echivalentul a 45.000 euro.;terenul situat în extravilanul com. Cicârlia, Jud. Constanța, în suprafață de 50.000 m.p., parcela x, având număr de carte funciară x și număr cadastral x, dobândit în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/11.03.2013 la Biroul Notarului Public N., în valoare de 59.000 RON.;terenul situat în extravilanul com. Topraisar, Jud. Constanța, în suprafață de 20.000 m.p., tarlaua x parcela x, având număr de carte funciară și număr cadastral x, dobândit în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/25.03.2013 la Biroul Notarului Public L., în valoare de 27.376 RON, echivalentul a 6.200 euro.
În baza art. 118 lit. e) C. pen. din 1969, a confiscat de la inculpatul G. suma de 3.439.777 RON, ridicată din contul S.C. O. S.R.L., pentru care societatea nu s-a constituit parte civilă.
A confiscat de la inculpatul G. suma de 170.000 RON, sumă retrasă în perioada ianuarie- februarie 2004 din contul S.C. P. S.R.L., pentru care societatea nu s-a constituit parte civilă.
A confiscat de la inculpații A. și F. câte 2.054.041 RON, sumă ridicată din contul S.C. Q. S.R.L., pentru care societatea nu s-a constituit parte civilă.
Prin decizia penală nr. 597/P/24.05.2017, pronunțată de Curtea de Apel Constanța în dosarul penal nr. x/2013, s-a decis referitor la inculpatul A.:
În baza art. 386 C. proc. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice privind pe inculpatul A. din infracțiunea prev. de art. 215
1
alin. (2) C. pen. anterior cu aplic.art. 41 alin. (2) C. pen. anterior în infracțiunea prev. de art. 272 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 31/1990 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. anterior cu aplic. art. 5 C. pen.
A dispus schimbarea încadrării juridice privind pe inculpatul A. din infracțiunea prev. de art. 31 alin. (2) C. pen. anterior rap. la art. 215
1
alin. (2) C. pen. anterior cu aplic.art. 41 alin. (2) C. pen. anterior în infracțiunea prev. de art. 31 alin. (2) C. pen. anterior rap. la art. 272 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 31/1990 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. anterior cu aplic. art. 5 C. pen.
În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. în ref. la art. 17 alin. (2) C. proc. pen. și art. 16 lit. f) C. proc. pen.,
A dispus încetarea procesului penal privind pe inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 272 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 31/1990 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. anterior cu aplic. art. 5 C. pen.
În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. în ref. la art. 17 alin. (2) C. proc. pen. și art. 16 lit. f) C. proc. pen.,
A dispus încetarea procesului penal privind pe inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 31 C. pen. anterior rap. la art. 272 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 31/1990 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. anterior cu aplic. art. 5 C. pen.
În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. în ref. la art. 17 alin. (2) C. proc. pen. și art. 16 lit. f) C. proc. pen.,
A dispus încetarea procesului penal privind pe inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 26 C. pen. anterior rap. la art. 11 lit. c) din Legea nr. 87/1994 - republicată cu aplic.art. 41 alin. (2) C. pen. anterior. (fapta din perioada august 2003 - noiembrie 2004).
În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. în ref. la art. 17 alin. (2) C. proc. pen. și art. 16 lit. f) C. proc. pen.,
A dispus încetarea procesului penal privind pe inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 26 C. pen. anterior rap. la art. 11 lit. c) din Legea nr. 87/1994 - republicată cu aplic.art. 41 alin. (2) C. pen. anterior. (fapta din perioada iulie 2004 - noiembrie 2004).
În baza art. 33 lit. a) C. pen. anterior în ref la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. anterior, a dispus contopirea pedepselor de 2 ani și 10 luni închisoare și de 2 ani și 10 luni închisoare aplicate inculpatului A. de instanța de fond pentru comiterea infracțiunilor prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 în ref. la art. 323 C. pen. anterior cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior rap la art. art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. anterior și art. 5 C. pen. și de art. 26 C. pen. anterior rap. la art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 republicată cu aplic. art. 74 alin. 1 lit. a) C. pen. anterior rap. la art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. anterior și art. 5 C. pen., în final inculpatul A. execută pedeapsa cea mai grea de 2 ani și 10 luni închisoare.
În baza art. 71 alin. (2) C. pen. anterior, a aplicat inculpatului A. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) C. pen. anterior.
În baza art. 86
1
C. pen. anterior în ref. la art. 16 din Legea nr. 187/2012, a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante de 2 ani și 10 luni închisoare aplicată inculpatului A..
În baza art. 86
2
C. pen. anterior, a stabilit termen de încercare de 4 ani și 10 luni, termen compus din durata pedepsei la care se adaugă un interval de 2 ani.
În baza art. 86
3
C. pen. anterior, a dispus ca pe durata termenului de încercare inculpatul A. să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Ilfov; să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență;
În baza art. 359 alin. (1) și (2) C. proc. pen., a atras atenția inculpatului A. asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. anterior și 86
4
C. pen. anterior, privind cazurile de revocare a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen. anterior, a constatat suspendată executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării executării pedepsei principale.
A menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate, în măsura în care nu contravin prezentei decizii."
Curtea a constatat că în cauză nu sunt incidente prevederile art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. ce vizează existența unei nelămuriri cu privire la hotărârea ce se execută.
În acest context, prima instanță a reținut că în susținerea prezentei contestații, contestatorul A. a invocat aspecte de fond referitoare la lipsa probelor privind dobândirea pentru sine sau în folosul său a sumei menționate și faptul că nu se impunea confiscarea în raport de infracțiunile pentru care instanța de apel a dispus schimbarea încadrării juridice, însă aceste apărări nu pot fi reexaminate în cadrul prezentei proceduri. Curtea a considerat că motivele expuse au vizat aspecte de legalitate ce au fost analizate cu prilejul deliberării asupra fondului cauzei, fiind inadmisibil ca, pe calea contestației la executare, să se înlăture dispoziții ce privesc modalitatea de soluționare a laturii penale a cauzei și care au dobândit autoritate de lucru judecat.
Împotriva deciziei penale nr. 419/P din data de 27 aprilie 2021 a Curții de Apel Constanța, secția Penală și pentru Cauze Penale cu Minori și de Familie, a formulat contestație condamnatul A..
În esență, a solicitat admiterea căii de atac formulate, iar în rejudecare, admiterea contestației la executare și lămurirea deciziei penale nr. 597/P din data de 24.05.2017, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familiei în dosarul nr. x/2013, în sensul înlăturării măsurii de siguranță a confiscării speciale a sumei de 2.054.041 RON.
La termenul fixat în cauză, respectiv 19 octombrie 2021, reprezentantul Ministerului Public a invocat inadmisibilitatea căii de atac ce formează obiectul cauzei, concluziile acestuia și ale apărătorului ales al contestatorului condamnat fiind redate în practicaua prezentei decizii.
Examinând cauza, cu prioritate, din perspectiva admisibilității căii de atac, Înalta Curte constată următoarele:
O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii. Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție prevăzând că mijloacele procesuale de control al hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condițiile legii.
Astfel, dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituție privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și celui privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigențelor art. 13 din Convenția Europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, C. proc. pen. a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru toate persoanele aflate în situații juridice identice.
În aceste condiții, recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală penală constituie o încălcare a principiului legalității acesteia, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților, și din acest motiv, apare ca o situație inadmisibilă în ordinea de drept.
Normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 din Constituția României, iar încălcarea acestora atrage sancțiunea inadmisibilității.
Inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care intervine atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și în situația când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.
Raportând aceste considerații teoretice la datele concrete ale speței, Înalta Curte constată că a fost învestită, în procedura prevăzută de art. 597 alin. (7) C. proc. pen., cu soluționarea contestației formulate de condamnatul A. împotriva deciziei penale nr. 419/P din data de 27 aprilie 2021, prin care Curtea de Apel Constanța, secția Penală și pentru Cauze Penale cu Minori și de Familie, a respins, ca nefondată, s-a respins, ca nefondată contestația la executare formulată de condamnatul A. împotriva deciziei penale nr. 597/P/24.05.2017, pronunțată de Curtea de Apel Constanța în dosarul penal nr. x/2013, pronunțată în apel de aceeași instanță.
Prin urmare, hotărârea împotriva căreia contestatorul condamnat a formulat contestația la executare ce face obiectul cauzei este decizia penală nr. 597/P/24.05.2017, pronunțată de Curtea de Apel Constanța în dosarul penal nr. x/2013, ca instanța de apel.
Or, titlul reprezentat de o decizie pronunțată în ultimul grad de jurisdicție ordinară nu poate fi lămurit decât printr-o hotărâre judecătorească de același tip, cu aceeași forță juridică, pronunțată de însăși instanța care a pronunțat și hotărârea a cărei lămurire se solicită.
În acest sens, dispozițiile art. 598 alin. (2) teza finală C. proc. pen. prevăd explicit că în cazul în care nelămurirea privește o dispoziție dintr-o hotărâre pronunțată în apel sau în recurs în casație, competența revine, după caz, instanței de apel sau Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Notând, prin urmare, că hotărârea judecătorească a cărei lămurire se solicită în cauză este definitivă, Înalta Curte constată că și hotărârea pronunțată în contestația împotriva executării acesteia, întemeiată pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) teza I C. proc. pen., este definitivă, astfel că aceasta nu poate fi atacată în condițiile art. 597 alin. (7) C. proc. pen.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 597 coroborat cu art. 425
1
alin. (7) pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca inadmisibilă, contestația formulată de condamnatul A. împotriva deciziei penale nr. 419/P din data de 27 aprilie 2021 a Curții de Apel Constanța, secția Penală și pentru Cauze Penale cu Minori și de Familie.
Va obliga contestatorul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de condamnatul A. împotriva deciziei penale nr. 419/P din data de 27 aprilie 2021 a Curții de Apel Constanța, secția Penală și pentru Cauze Penale cu Minori și de Familie.
Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 octombrie 2021.