ÎCCJ, Secția penală

Decizia nr. 170/RC/2016

Deliberând asupra cauzei de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 37 din data de 18 februarie 2015, pronunțată în Dosarul nr. x/93/2013, Tribunalul Ilfov, secția penală,

a hotărât astfel:

- Ia pedeapsa principală de 3 ani închisoare.

În temeiul art. 65 C. pen. din 1969, a fost aplicat inculpatului, ca pedeapsa complementară, interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a Il-a, lit. b) și lit. c) - interzicerea dreptului inculpatului de a ocupa funcțiile de administrator, director sau reprezentant legal într-o societate comerciala - C. pen. din 1969, pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale.

În temeiul art. 71 C. pen. din 1969, a fost interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a Il-a, lit. b) și lit. c) C. pen. din 1969 - interzicerea dreptului inculpatului de a ocupa funcțiile de administrator, director sau reprezentant legal într-o societate comercială.

În temeiul art. 397 raportat la art. 249 C. proc. pen. din 2014, a fost menținut sechestrul asigurător asupra cotei devălmașe aparținând inculpatului A. din imobilul situat în București, sector 3, alcătuit din construcție și teren în suprafață de 94,79 m.p. (astfel cum a fost instituit acest sechestru prin ordonanța din 06 iunie 2013 dată de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov în dosarul de urmărire penală nr. x/P/2012), până la concurența sumei de 157.559 RON.

În temeiul art. 273 alin. (4) C. proc. pen. din 2014 inculpatul A. a fost obligat pe la plata sumei de 3.050 RON către Biroul Local de Expertize Tehnice Judiciare Ilfov, cu titlul de diferență de onorariu cuvenit doamnei expert contabil judiciar B., pentru expertiza contabilă judiciară, precum și pentru suplimentul la aceasta, ambele efectuate în cauză și depuse la Dosarul nr. x/93/2013 al Tribunalului Ilfov .

În temeiul art. 398 raportat la art. 274 alin. (1) C. proc. pen. din 2014, inculpatul A. a fost obligat la plata sumei de 3.000 RON cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de către stat în cauză.

Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a constatat că prin rechizitoriul nr. x/P/2012 întocmit de Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov, inculpatul A. a fost trimis în judecată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 13 C. pen. din 1969 și art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen. din 1969.

În fapt, prin rechizitoriu s-a reținut, în esență că fapta învinuitului A. care, în calitate de administrator al SC C. SRL, a omis, în parte, să înregistreze în actele contabile operațiunile comerciale efectuate în perioada aprilie-septembrie 2011 (vânzări de mărfuri achiziționate din spațiul intracomunitar), cauzând bugetului de stat un prejudiciu în valoare de 3.514.430 RON (echivalentul sumei de 813.582 euro), reprezentând TVA de plată, întrunește elementele constitutive infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 13 și art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen. din 1969.

În faza de urmărire penală, pentru conturarea situației de fapt, au fost administrate următoarele mijloace de probă: plângerea penală din 10 ianuarie 2012, formulată de Garda Financiară - Secția Ilfov ; declarații ale învinuitului A.; declarațiile martorilor D., E., F. și G.; adresa D.G.F.P. Ilfov din 25 mai 2012 privind raportările fiscale depuse de SC C. SRL; procesul-verbal de verificare fiscală din 04 iunie 2013; dosarul de constituire a SC C. SRL, înaintat de O.R.C. Ilfov; adresa din 20 mai 2013, emisă de Garda Financiară - Secția Ilfov, prin care au fost înaintate documentele întocmite cu ocazia verificărilor efectuate la SC C. SRL; documente bancare înaintate de H. Bank SA; documente justificative, aferente relației comerciale derulate cu SC C. SRL, înaintate de SC J. SRL, SC I. SRL și SC K. SRL.

În

faza de cercetare judecătorească, dată fiind poziția procesuală a inculpatului, pe parcursul a 16 termene de judecată, în cadrul cercetării judecătorești s-au administrat următoarele mijloace de probă: au fost reaudiați martorii E. și F., și în baza art. 100 alin. (4) lit. d), raportat la art. 381 C. proc. pen., s-a constatat imposibilitatea de reaudiere a martorilor G. și D., dându-se citire declarațiilor date de către acești martori în faza de urmărire penală. La cererea avocatului ales al inculpatului a fost audiat martorul L., s-a administrat proba cu diferite înscrisuri (inclusiv pentru clarificarea laturii civile a cauzei) și, de asemenea, tot la cererea avocatului ales al inculpatului s-a administrat proba cu expertiză contabilă judiciară și supliment la expertiza contabilă judiciară, pentru cuantificarea presupusului prejudiciu produs de către inculpat.

În

cauză, inculpatul A. a fost audiat în fața instanței de judecată, în prezența apărătorului său ales.

Tribunalul, având în vedere totalitatea mijloacelor de probă (mai sus indicate) administrate, a reținut următoarea situație reală de fapt:

SC C. SRL (cu denumirea inițială de SC M. SRL) a fost înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului București în 19 aprilie 2006, avându-l ca asociat unic și administrator pe numitul N.

Ulterior, părțile sociale deținute de acesta au fost preluate de numiții O. (cu o cotă de participare la beneficii și pierderi de 5%) și P. (cu o cotă de participare la beneficii și pierderi de 95%), aceasta din urmă

fiind numită în funcția de administrator al societății. De asemenea, sediul social a fost stabilit la adresa din București, sector 5, în timp ce obiectul principal de activitate a devenit transportul rutier de mărfuri. Toate aceste modificări au fost înscrise în registrul comerțului în baza încheierii nr. 44794 din 01 august 2007.

Ca urmare a cererii de înregistrare mențiuni din 16 noiembrie 2010 (înscrisă în registrul comerțului în baza rezoluției din 18 noiembrie 2010), obiectul principal de activitate a devenit comerțul cu ridicata al fructelor și legumelor, iar prin rezoluția din 22 februarie 2011 s-a admis cererea de schimbare a denumirii societății din SC M. SRL în SC C. SRL.

Prin contractul de cesiune din data de 25 martie 2011, părțile sociale deținute în cadrul SC C. SRL de numita P. (care este soția învinuitului) au fost preluate de către O. și A. (fiecare cu o cotă de participare la beneficii și pierderi de 50%), A. fiind numit în funcția de administrator cu puteri depline și pe o perioadă nelimitată de timp. De asemenea, sediul social a fost stabilit la adresa din Cornetu, județul Ilfov, în baza contractului de închiriere din 24 martie 2011 încheiat cu proprietarul acestui imobil, numitul Q.

Aceste modificări ale actului constitutiv al SC C. SRL au fost operate în evidențele registrului comerțului în baza rezoluției din 18 aprilie 2011.

Din conținutul documentelor puse la dispoziție de Garda Financiară - Secția Ilfov (note de constatare, procese-verbale de desigilare, CMR-uri, etc., coroborate cu Raportul VIES din 30 mai 2013, întocmit în conformitate cu prevederile Regulamentului (CE) nr. 1798/2003 privind cooperarea administrativă în domeniul TVA, a rezultat că în perioada aprilie-septembrie 2011, după ce învinuitul A. a fost numit administrator al societății, SC C. SRL a efectuat numeroase achiziții intracomunitare de mărfuri, livrate pe piața internă și declarate doar parțial organului fiscal teritorial.

Reglementările fiscale adoptate odată cu aderarea României la Uniunea Europeană au permis persoanelor impozabile care efectuează comerț intracomunitar să nu mai plătească TVA la momentul achiziției, ci doar valoarea mărfii, în timp ce în contabilitate aceștia au obligația, potrivit art. 157 alin. (2) din Legea nr. 571/2003, de a evidenția taxa aferentă achizițiilor intracomunitare prin mecanismul „taxării inverse”, atât ca taxă colectată, cât și ca taxă deductibilă. Prin urmare, persoanele impozabile care efectuează achiziții intracomunitare (așa cum este și cazul SC C. SRL), au obligația de a colecta TVA-ul și de a-l plăti la bugetul de stat doar pe măsura livrării bunurilor respective pe piața internă. Pe lângă obligația de a ține evidențe corecte și complete ale tuturor achizițiilor intracomunitare (art. 156 alin. (3) din Legea nr. 571/2003), persoanele impozabile trebuie să depună lunar la organul fiscal teritorial, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care se încheie perioada fiscală respectivă, decontul de TVA (formular cod 300), așa cum rezultă din coroborarea prevederilor art. 156

1

alin. (1) și art. 61 din Legea nr. 571/2003 și art. 156

2

din același act normativ.

Tribunalul a mai reținut că, întrucât învinuitul A. nu a pus la dispoziția organelor de urmărire penală documentele contabile ale SC C. SRL, s-a procedat, în temeiul art. 14 din Legea nr. 241/2005, la reconstituirea evidenței contabile a societății în vederea stabilirii bazei impozabile, constituită ca diferență între venituri și cheltuieli, precum și a obligațiilor fiscale datorate bugetului de stat. În acest sens, a fost obținută de la H. Bank SA, întreaga documentație bancară aferentă anului 2011.

Pornind de la extrasele de cont, în care au fost menționate toate operațiunile financiare efectuate de societate, cuprinzând atât încasările, cât și plățile, au fost identificați partenerii comerciali ai SC C. SRL, constatându-se că această societate a încasat în perioada aprilie-septembrie 2011 contravaloarea facturilor fiscale emise în numele său către următorii clienți: SC R. SRL, SC S. SRL, SC T. SRL, SC Ț. SRL, SC U. SRL, SC V. SRL, SC K. SRL, SC W. SRL, SC J. SRL, SC X. SRL, SC Y. SRL, SC Z. SRL, SC AA. SRL, SC BB. SRL.

De la o parte dintre aceste societăți, clienți ai SC C. SRL, au fost ridicate facturile fiscale și documentele contabile aferente tranzacțiilor comerciale efectuate. Chiar dacă nu au putut fi recuperate în totalitate documentele justificative ale operațiunile comerciale derulate (întrucât o parte dintre clienți fie nu mai funcționează la sediile sociale declarate, fie au intrat în insolvență), prin rechizitoriu s-a arătat că valoarea totală a tranzacțiilor a putut fi stabilită cu precizie, deoarece în cuprinsul extraselor de cont se specifică faptul că încasările în conturile SC C. SRL sunt aferente facturilor fiscale emise către clienții societății. Prin urmare, aceste încasări reprezintă echivalentul operațiunilor comerciale derulate de SC C. SRL în perioada aprilie-septembrie 2011.

Pentru completarea situației reale a contabilității SC C. SRL, la dosarul cauzei au fost atașate și raportările fiscale întocmite în perioada de referință, înaintate prin adresa D.G.F.P. Ilfov din 25 mai 2012.

În modalitățile anterior precizate, s-a conturat un tablou complet al tuturor veniturilor obținute de SC C. SRL în perioada aprilie-septembrie 2011, venituri reprezentate de totalitatea încasărilor în contul bancar de la partenerii SC C. SRL, rezultate în urma comercializării pe piața internă a bunurilor achiziționate din spațiul intracomunitar.

Pe baza evidenței contabile reconstituite, s-a procedat la efectuarea, în temeiul art. 233

1

alin. (4) din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., a unei verificări fiscale, urmărindu-se în principal să se determine operațiunile comerciale derulate de SC C. SRL, precum și valoarea obligațiilor fiscale datorate bugetului de stat.

Din analiza documentelor existente la dosarul cauzei, prin procesul-verbal de verificare fiscală din 04 iunie 2013, întocmit de organele de control fiscal din cadrul D.G.F.P. Ilfov, s-a stabilit că în perioada aprilie-septembrie 2011 SC C. SRL a efectuat achiziții de legume și fructe din spațiul intracomunitar în valoare totală de 7.531.153 euro (echivalentul a 31.239.263 RON), având ca furnizori societăți din Belgia, Germania, Grecia, Spania, Austria Italia, Olanda, Danemarca, Polonia și Ungaria. În aceeași perioadă, SC C. SRL a achiziționat de pe piața internă mărfuri în valoare de 7.827.249 RON, situația furnizorilor regăsindu-se în anexa la procesul-verbal de verificare fiscală. În urma comercializării acestor produse, SC C. SRL a obținut venituri în valoare de 41.390.275 RON, clienții săi fiind menționați în anexa la procesul-verbal de verificare fiscală.

În vederea stabilirii obligațiilor fiscale datorate bugetului de stat, aferente perioadei aprilie-septembrie 2011, organele de control fiscal au procedat la determinarea prin estimare a bazei de impunere, conform prevederilor art. 67 din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., operațiune permisă de art. 14 din Legea nr. 241/2005. De asemenea, s-a avut în vedere că SC C. SRL a depus în perioada de referință, conform adresei D.G.F.P. Ilfov din 25 mai 2012, un singur decont de TVA pentru luna aprilie 2011, înregistrat în 25 mai 2011, și două declarații recapitulative privind livrările/achizițiile/prestările intracomunitare pentru lunile mai și iunie 2011. La determinarea veniturilor și cheltuielilor societății, organele de control fiscal au luat în considerare doar decontul de TVA aferent lunii aprilie 2011, întrucât din coroborarea prevederilor art. 82 alin. (2) și art. 86 alin. (4) din O.G. nr. 92/2003 rezultă că declarația fiscală (noțiune care se referă inclusiv la decontul de TVA), în cuprinsul căreia contribuabilul trebuie să calculeze cuantumul obligației fiscale, este asimilată cu o decizie de impunere.

Astfel, s-a stabilit că pentru livrările de marfă în valoare de 41.390.275 RON, TVA-ul cuvenit bugetului de stat este în cuantum de 8.011.021 RON. Această valoare a fost diminuată cu suma de 1.514.952 RON (reprezentând TVA deductibil aferent achizițiilor interne de 7.827.249 RON) și suma de 2.981.669 RON (reprezentând TVA deductibil aferent achizițiilor intracomunitare de 12.423.624 RON, menționate în decontul de TVA pentru luna aprilie 2011), rezultând un TVA de plată în valoare de 3.514.430 RON (echivalentul sumei de 813.582 euro).

Deși SC C. SRL ar fi trebuit să plătească impozit pe profit pentru adaosul comercial practicat, întrucât nu a putut fi stabilit nivelul real al cheltuielilor deductibile, organele de control nu au putut furniza un calcul corect al acestei obligații fiscale. În consecință, procurorul de caz nu a reținut în sarcina inculpatului, ca prejudiciu adus bugetului de stat prin activitatea sa infracțională, decât suma de 3.514.430 RON (echivalentul sumei de 813.582 euro), calculul TVA-ului de plată fiind invariabil (cotă procentuală), în timp ce impozitul pe profit nu a putut fi calculat întrucât nu s-a putut stabili care a fost adaosul comercial cu care inculpatul a vândut fiecare lot de marfa achiziționată succesiv în perioada aprilie-septembrie 2011, pe de o parte orice comerciant având dreptul de a re-vinde mărfurile achiziționate „en gros” cu un adaos comercial variabil (în funcție de cererea și oferta zilnică de pe piața de profil), iar pe de altă parte acest adaos comercial este fluctuant și în funcție de gradul de perisabilitate a mărfii (iar în concret, în speță, inculpatul a comercializat legume și fructe, adică mărfuri cu un grad ridicat de perisabilitate...).

Pe de altă parte, având în vedere că în faza de urmărire penală nu s-a efectuat nicio expertiză contabilă (pentru stabilirea cu o rigoare sporită a prejudiciului), în faza de cercetare judecătorească, dată fiind poziția procesuală a inculpatului, la cererea avocatului ales al acestuia s-a încuviințat proba cu expertiză contabilă judiciară, probă ce ulterior s-a administrat, apoi încuviințându-se și un supliment la expertiza contabilă judiciară, avându-se în vedere că inculpatul a depus la dosar înscrisuri financiar-contabile noi, ce nu au fost avute în vedere la efectuarea expertizei, niciunul dintre aceste înscrisuri nefiind contestat de către procurorul de ședință. Prin urmare, expertul desemnat inițial a întocmit și un supliment la expertiza contabilă judiciară, pentru cuantificarea presupusului prejudiciu comis de către inculpat, în final expertul desemnat în mod aleatoriu de către instanță ajungând la concluzia că în perioada aprilie-septembrie 2011 inculpatul, prin intermediul SC C. SRL, a efectuat vânzări de mărfuri achiziționate din spațiul intracomunitar, neevidențiind decât în parte aceste vânzări în actele contabile ale societății, și cauzând bugetului de stat un prejudiciu în valoare de 157.599 RON reprezentând TVA de plată. Având în vedere că acest supliment de expertiza contabilă judiciară a fost efectuat de către un expert independent (care nu este salariat al A.N.A.F. sau al unei entități publice din subordinea A.N.A.F.),

prin reanalizarea tuturor înscrisurilor financiar-contabile existente la dosar (atât cele din dosarul de urmărire penală, cât și cele depuse ulterior de către inculpat, la dosarul instanței), instanța de fond a constatat că în cauză prin activitatea sa infracțională inculpatul a cauzat bugetului de stat un prejudiciu real în valoare de 157.599 RON, reprezentând TVA de plată.

Tribunalul a mai apreciat că situația de fapt mai sus prezentată rezultă din coroborarea tuturor mijloacelor de probă administrate în cauză, cu excepția declarațiilor date de către inculpat în cauză.

Tribunalul a apreciat că, în drept, faptele inculpatului A., comise în calitate de autor , astfel cum au fost descrise pe larg mai sus, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală, în varianta incriminată de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2), cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen. 1969 și art. 5 alin. (1) C. pen. din 2014 - având în vedere pe de o parte faptul că activitatea sa infracțională s-a desfășurat în realizarea aceleiași rezoluțiuni infracționale pe o perioadă de aproximativ 6 luni de zile (perioada indicată în rechizitoriu, și pentru care probele sunt indubitabile, fiind cea cuprinsă între aprilie 2011 și septembrie 2011), iar pe de altă parte faptul că această activitate infracțională a fost comisă în stare de recidivă mare postexecutorie, prin raportare la pedeapsa de 5 ani de închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1206/2005 a Tribunalului București, secția I penală, sentință rămasă definitivă, astfel cum rezultă din copia acestei sentințe, precum și din copia fișei de cazier a inculpatului.

S-a reținut că vinovăția cu care a acționat inculpatul A. este, față de art. 19 din vechiul C. pen. (text legal preluat în art. 16 din noul C. pen.), intenția indirectă. În acest sens, tribunalul a constatat că inculpatul, în baza unui plan infracțional nu foarte elaborat și nici aplicat în mod sistematic, a omis doar în parte să „își țină contabilitatea firmei la zi”, acceptând ideea că „s-ar putea să scape” de plata tuturor obligațiilor fiscale, eventual mizând (sperând...) și pe o „culpă” (neglijență...) a organelor de control abilitate în efectuarea de astfel de verificări...

Față de încadrarea juridică dată prin rechizitoriu, având în vedere modificările legislative intervenite atât în materie penală, cât și în materie procesual-penală, văzând și disp. art. 5 alin. (1) din noul C. pen. (în vigoare de la 01 februarie 2014), care consacră principiul aplicării legii penale mai favorabile, cu privire la încadrarea juridică a faptelor mai sus reținute în sarcina inculpatului, prima instanță a constatat că, relativ la încadrarea juridică a faptelor prev. de art. 9 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, această încadrare juridică este menținută și în versiunea în vigoare după data de 01 februarie 2014 a Legii nr. 241/2005, limitele de pedeapsă (minimul și maximul special) fiind, de altfel, aceleași. În consecință, sub

acest aspect, modificările legislative intervenite după 01 februarie 2014 nu au vreo influență în cauză.

Tot cu privire la încadrarea juridică a faptelor comise de către inculpat, s-a constatat că prevederile art. 41 alin. (2) din vechiul C. pen. au fost preluate în prevederile art. 35 alin. (1) din noul C. pen. - în versiunea în vigoare de la 01 februarie 2014, efectul juridic fiind, însă, același ca în vechea reglementare. S-a reținut că, nici sub acest aspect modificările legislative intervenite după 01 februarie 2014 nu au vreo influentă „practică” în cauză.

Dar, în ceea ce privește pedepsele complementare și accesorii aplicabile în speță, prin raportare la disp. art. 5 alin. (1) C. pen. (în vigoare de la 01 februarie 2014), prima instanță a constatat că prevederile din vechiul C. pen. sunt mai favorabile inculpatului, atât ca diversitate mai redusă, cât și ca regim sancționator mai blând decât prevederile din noul C. pen. În plus, la individualizarea pedepsei principale aplicabile inculpatului, tribunalul a avut în vedere și circumstanțe atenuante și agravante aplicabile acestuia, prima instanță constatând faptul că aplicarea art. 73-75 din vechiul C. pen. este în favoarea inculpatului întrucât oferă judecătorului limite mai permisive de individualizare a pedepselor. În consecință, prin raportare la disp. art. 5 alin. (1) din noul C. pen., prima instanță a aplicat în cauza de față prevederile din vechiul C. pen., deoarece sunt mai favorabile inculpatului A.

În ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepselor, Tribunalul a considerat că inculpatul A. trebuie sa suporte o pedeapsă principală ce urmează a fi stabilită în limitele legale. Pentru a putea stabili cuantumul acestei pedepse sa avut în vedere atât gravitatea infracțiunii săvârșite (care, în concret, nu este una foarte ridicată, dată fiind valoarea relativ redusă a prejudiciului, prin raportare la cazuistica de gen), cât și periculozitatea infractorului (care, în concret, este una relativ ridicată, dat fiind faptul că inculpatul este recidivist iar în faza urmăririi penale nu a recunoscut faptele comise).

În plus, la individualizarea pedepsei aplicabile inculpatului, tribunalul a avut în vedere și circumstanțe atenuante și agravante aplicabile acestuia, prima instanță constatând faptul că aplicarea art. 73-75 din vechiul C. pen. este în favoarea inculpatului întrucât oferă judecătorului limite mai permisive de individualizare a pedepselor.

Instanța de fond a constatat că faptele inculpatului A., care în calitate de administrator al SC C. SRL, în perioada aprilie-septembrie 2011, nu a evidențiat în contabilitate totalitatea operațiunilor comerciale efectuate (prin intermediul societății mai sus amintite) și nici totalitatea veniturilor realizate, sustrăgându-se de la plata obligațiilor fiscale către stat, obligații constând în T.V.A., prejudiciul fiind stabilit în suma de 157.599 RON (conform suplimentului la raportul de expertiză întocmit în fața instanței), întrunesc elementele constitutive

ale infracțiunii de evaziune fiscală, infracțiune prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) și a art. 37 lit. b) C. pen. din 1969 și a art. 5 alin. (1) C. pen. din 2014.

Tribunalul a considerat că această activitate infracțională întrunește în același timp, sub aspect obiectiv și subiectiv, condițiile răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 1349 din noul C. civ., în redactarea ulterioară Legii nr. 287/2009 și a Legii nr. 71/2011. Această „versiune” a C. civ. trebuie să fie avută în vedere în speță, prin raportare la data săvârșirii faptelor imputate inculpatului.

Împotriva sentinței primei instanțe, în termen legal au declarat apel la data de 27 februarie 2015 Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov, iar la data de 25 februarie 2105 inculpatul A.

Prin motivele de apel depuse la data de 13 octombrie 2015,

Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov a criticat sentința invocând greșita schimbare a încadrării juridice reținute în sarcina inculpatului A., prin raportarea, în mod netemeinic, la cuantumul prejudiciului stabilit prin suplimentul de expertiză contabilă judiciară.

În

dezvoltarea motivului de apel, Parchetul a susținut că prima instanță a respins cu ușurință și fără o motivare temeinică cuantumul prejudiciului stabilit în cursul urmăririi penale, precum și cel stabilit prin expertiza contabilă efectuată în timpul cercetării judecătorești.

Procurorul a mai susținut că același expert care a efectuat expertiza contabilă a efectuat ulterior un supliment de expertiză prin care a stabilit că prejudiciul produs de inculpat a fost de 3.160.153 RON, diferență față de cel 3.493.616 RON stabilit prin expertiza inițială. Ulterior, același expert aduce o notificare la obiectivul nr. 6 al suplimentului de expertiză și stabilește că prejudiciul nu a fost de 3.160.153 RON, ci de numai 157.533 RON. Procurorul a apreciat că simpla explicație dată în scris de către expert în sensul că, în baza unor înscrisuri noi depuse de inculpat, a rezultat prejudiciul de 157.599 RON, nu este suficientă pentru a justifica o diferență atât de mare a prejudiciului stabilit în prima expertiză și în suplimentul la expertiză.

Față de aceste contradicții și față de faptul că nu a fost audiat expertul pentru a se încerca înlăturarea acestor deficiențe, procurorul a apreciat că în cauză instanța de fond ar fi trebuit să efectueze o nouă expertiză.

În

final, Parchetul a solicitat reindividualizarea pedepsei aplicate, ținându-se seama de poziția procesuală a inculpatului, de starea de recidivă postexecutorie și faptul că acesta nu a plătit nici un RON din prejudiciul cauzat bugetului de stat.

Prin motivele de apel depuse la data de 25 februarie 2015, inculpatul

apelant A. a criticat sentința apelată invocând greșita individualizare a pedepsei.

Cu privire la motivul de apel, apelantul inculpat a arătat că, în cauză, pedeapsa aplicată este mult prea mare raportat la valoarea prejudiciului constatat, de gradul concret de pericol social al faptei și de împrejurările în care a fost aceasta săvârșită.

Inculpatul a apreciat că instanța de apel ar trebui să procedeze la o individualizarea pedepsei, prin reținerea cuantumului prejudiciului și circumstanțelor personale ale acestuia, respectiv conduita bună înainte de săvârșirea infracțiunii, atitudinea cooperantă după săvârșirea infracțiunii, prezentarea în fața organelor de anchetă, depunerea de diligențe pentru aflarea adevărului, faptul că are un domiciliu stabil, este căsătorit, are un copil student, este încadrat în muncă, având asigurate mijloacele de existență, dorind să se reintegreze în societate. Inculpatul a solicitat în final aplicarea unei pedepse de 2 ani închisoare, precum și aplicarea unei modalități de executare neprivative de libertate, respectiv suspendarea condiționată sau suspendarea sub supraveghere, prevăzute de art. 81 sau art. 86

1

C. pen. anterior.

Prin decizia penală nr. 1658/A din data de 07 decembrie 2015 a Curții de Apel București, secția I penală, a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov împotriva sentinței penale nr. 37 din data de 18 februarie 2015, pronunțată de Tribunalul Ilfov, secția penală, în Dosarul nr. x/93/2013.

A fost desființată, în parte, sentința penală apelată și, în fond, a fost înlăturată dispoziția privind schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41 alin. (2), art. 37 alin. (1) lit. b) și art. 13 C. pen. din 1969 în infracțiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41 alin. (2) și art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen. din 1969 și art. 5 alin. (1) C. pen. din 2014.

În temeiul art. 9 alin. (1) lit. b) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 (în reglementarea anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 50/20013) cu aplic. art. 41 alin. (2) și art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen. din 1969 coroborat cu art. 5 alin. (1) C. pen., inculpatul A. a fost condamnat la:

-

pedeapsa principală de 7 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, în variantă agravată, în formă continuată și în stare de recidivă postexecutorie.

Au fost menținute pedepsele complementare și accesorii aplicate inculpatului prin sentința penală apelată.

În temeiul art. 397 alin. (1) C. proc. pen., a fost admisă, în parte, acțiunea civilă formulată de partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală și a fost obligat inculpatul să plătească acesteia, cu titlu de daune materiale, suma de 3.493.616 RON, plus obligațiile fiscale accesorii, calculate potrivit C. proc. fisc., începând cu data scadenței obligației de plată și până la executarea integrală a plății datorate.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) rap. la art. 249 alin. (1), (2), (5) C. proc. pen., a fost menținută măsura sechestrului asigurător instituită prin ordonanța nr. x/P/2012 din data de 06 iunie 2013 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov, asupra cotei devălmașe aparținând inculpatului din imobilul situat în municipiul București, sectorul 3, compus din construcție cu suprafața desfășurată de 448 m.p. și teren în suprafață de 94,79 m.p., până la concurența sumei de 3.493.616 RON și a valorii obligațiilor fiscale accesorii acesteia.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare în apelul Parchetului au rămas în sarcina statului.

II. În temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva aceleiași sentințe penale.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., apelantul inculpat a fost obligat pe la plata către stat a sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare.

În drept, Curtea a considerat că fapta inculpatul apelant care, în calitate de asociat și administrator al SC CC. SRL, a omis, în parte, să înregistreze în actele contabile operațiunile comerciale efectuate în perioada aprilie-decembrie 2011 (vânzări de mărfuri achiziționate din spațiul intracomunitar), cauzând bugetului de stat un prejudiciu în valoare de 3.493.616 RON întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 (în reglementarea anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 50/2013) cu aplic. art. 41 alin. (2) și art. 37 alin. (1) lit. b) din vechiul C. pen. coroborat cu art. 5 alin. (1) C. pen. din 2014.

Cu privire la încadrarea juridică a faptei reținute în sarcina inculpatului apelant A., Curtea a apreciat că în cauză legea penală mai favorabilă este reprezentantă atât de dispozițiile C. pen. de la 1969, cât și de dispozițiile Legii nr. 241/2005, în forma anterioară intrării în vigoare a noului C. pen. și al modificărilor aduse prin Legea nr. 50/2013, după cum urmează:

Conform Deciziei Curții Constituționale nr. 265/2014, dispozițiile art. 5 C. pen. sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile.

S-a arătat că se impune reținerea art. 5 C. pen. cu privire la infracțiunea dedusă judecății, respectiv reținerea formelor incriminate prin art. 9 alin. (1) lit. b) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 în forma anterioară modificării aduse prin Legea nr. 50/2013 cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen. din 1969, în raport cu tratamentul sancționator al faptei deduse judecăți.

S-a reținut că activitatea infracțională supusă analizei în prezenta cauză s-a epuizat în luna decembrie a anului 2011, atunci când în vigoare se afla Legea nr. 241/2005, care, în art. 9 alin. (1) lit. b) și alin. (3), pedepsea cu închisoare de la 2 la 11 ani infracțiunea reținută în sarcina acestui inculpat. Ulterior, prin Legea nr. 50/2013 - prin pct. 5 al articolului unic limitele de pedeapsă pentru aceeași infracțiune au fost majorate, infracțiunea încriminată de art. 9 alin. (1) lit. b) și alin. (3) fiind pedepsită cu închisoarea de la 9 la 15 ani. Prin urmare, în raport cu această infracțiune legea penală mai favorabilă este Legea nr. 241/2005, în forma anterioară modificării aduse prin Legea nr. 50/2013. De remarcat că, după intrarea în vigoare a noului C. pen., infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) și alin. (3) din acest act normativ nu a mai suferit modificări, fiind menținute limitele de pedeapsă.

Sub aspectul aplicării art. 5 C. pen. în raport cu existența caracterului continuat al infracțiunii și cu tratamentul sancționator, Curtea a apreciat că în ceea ce privește infracțiunea de evaziune fiscală, caracterul continuat al faptei este îndeplinit atât în raport de dispozițiile art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, cât și în raport cu dispozițiile art. 35 alin. (1) C. pen. din 2014, avându-se în vedere identitatea de persoană vătămată în raport cu toate actele materiale săvârșite - în speță Statul Român, prin A.N.A.F. Chiar dacă tratamentul sancționator al infracțiunii continuate ar fi mai blând în condițiile noului C. pen. față de cel reglementat prin legea veche (aplicarea unui spor facultativ de maxim 3 ani, față de 5 ani cât se prevedea anterior), totuși Curtea a apreciat că, în mod global, legea mai favorabilă ar fi vechiul C. pen., în condițiile în care tratamentul sancționator din perspectiva limitelor de pedeapsă pentru infracțiunea de evaziune fiscală este mai blândă.

În cauză, s-a arătat că se impune să fie reținute și dispozițiile art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. din 1969 privind starea de recidivă mare postexecutorie, prin raportare la pedeapsa de 5 ani de închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1206/2005 a Tribunalului București, secția I penală, sentință rămasă definitivă, astfel cum rezultă din copia acestei sentințe, precum și din copia fișei de cazier a inculpatului.

S-au mai reținut dispozițiile art. 9 alin. (3) din Legea nr. 241/2005 deoarece prejudiciul reținut de prezenta Curte de 3.493.616 RON, în luna decembrie 2011, depășește plafonul de 500.000 euro impus de acest text normativ.

Prin urmare, schimbarea încadrării juridice dispuse de prima instanță prin înlăturarea dispozițiilor art. 9 alin. (3) din Legea nr. 241/2005 a fost realizată în mod necorespunzător, instanța de fond raportându-se la un prejudiciu determinat în urma aprecierii greșite a probelor administrate în cauză.

Împotriva deciziei penale nr. 1658/A din data de 07 decembrie 2015 a Curții de Apel București, secția I penală, inculpatul A. a declarat recurs în casație la data de 01 februarie 2016.

Recursul în casație declarat de inculpat vizează cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. „s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege”.

Prin încheiere nr. 123/RC din data de 13 aprilie 2016, pronunțată în Dosar nr. x/93/2013,

Înalta Curte de Casație și Justiția a admis în principiu, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1658/A din data de 07 decembrie 2015 a Curții de Apel București, secția I penală.

Cauza a fost trimisă în vederea judecării recursului în casație la completul 8 și s-a fixat termen la data de 11 mai 2016, cu citarea inculpatului A. și a părții civile Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Ilfov.

Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului iar onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 65 RON, s-a dispus a fi plătit din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a dispune astfel Înalta Curte a constatat că cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. îndeplinește cerințele de formă prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b) și c) C. proc. pen. și a fost formulată cu respectarea termenului prevăzut de lege.

Totodată, la cererea de recurs în casație au fost atașată și împuternicirea avocațială a apărătorului prin intermediul căruia a fost exercitată calea de atac.

Cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. din perspectiva dispozițiilor art. 440 alin. (1) C. proc. pen. este admisibilă, motivul invocat încadrându-se în cazul prevăzut de art. 438 pct. 12 C. proc. pen., „s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege”.

De asemenea, Înalta Curte a avut în vedere și cele statuate prin Decizia Curții Constituționale nr. 591 din 01 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 861 din 19 noiembrie 2015, conform cărora, respectarea dreptului la un proces echitabil și a dreptului la apărare, prevăzute în art. 21 alin. (3) și art. 24 din Constituția României, impune ca examinarea și pronunțarea asupra caracterului vădit nefondat al cererii să fie făcută într-o etapă procesuală distinctă de cea reglementată prin art. 440 alin. (2) C. proc. pen., aceasta fiind etapa soluționării în fond a acestei căi de atac.

Analizând recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei nr. 1658/A din data de 07 decembrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/93/2013, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Art. 434 C. proc. pen. prevede că pot fi atacate cu recurs în casație deciziile pronunțate de curțile de apel, ca instanță de apel, cu excepția deciziilor prin care s-a dispus rejudecarea cauzelor.

În cazul în care instanța constată că cererea îndeplinește condițiile prevăzute la art. 434-438 C. proc. pen., dispune prin încheiere admiterea în principiu a cererii de recurs în casație și trimite cauza în vederea judecării recursului în casație.

Recursul în casație declarat de inculpat vizează cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. „s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege”.

În motivarea cererii sale, inculpatul a arătat că instanța de apel a aplicat o pedeapsă în alte limite decât cele prevăzute de lege, desființând în parte sentința apelată și în fond, rejudecând, a înlăturat în mod nelegal și netemeinic dispoziția privind schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 37 alin. (1) lit. b) și art. 13 C. pen. din 1969, în infracțiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen. din 1969 și art. 5 alin. (1) C. pen.

S-a susținut că stabilirea în mod eronat a limitelor pedepsei a fost posibilă, avându-se în vedere invalidarea expertizei contabile efectuate în cadrul procesual la Tribunalul Ilfov, pentru considerente fără temei legal, bazate pe prezumții și construcții logice străine de cauza dedusă judecații. A mai arătat că acest lucru a făcut posibilă și obligarea condamnatului A. la plata către bugetul de stat a unei sume stabilită prin estimare, ca prejudiciu, în valoare de 3.493.616 RON.

În concluzie, s-a solicitat admiterea recursului în casație, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței a cărei hotărâre a fost desființată, în vederea administrării unei expertize contabile judiciare, prin care să se stabilească prejudiciul real și nu cel calculat prin estimare de partea civilă, adus bugetului de stat de către inculpat prin faptele sale, prejudiciu al cărui cuantum poate determina individualizarea și încadrarea pedepsei în limite legale, pentru infracțiunea de evaziune fiscală, dar și stabilirea sumei reale datorată bugetului de stat.

După cum se poate observa, recursul în casație are ca scop verificarea conformității hotărârilor atacate cu regulile de drept aplicabile, scopul său fiind acela de a îndrepta erorile de drept comise de curțile de apel, ca instanțe de apel, prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege.

Înalta Curte constată că motivul invocat de inculpat cel prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., se circumscrie doar formal cazului de recurs în casație indicat, instanța de apel stabilind pentru infracțiunea de evaziune fiscală, în variantă agravată, în formă continuată și în stare de recidivă postexecutorie, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 (în reglementarea anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 50/2013) cu aplic. art. 41 alin. (2) și art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen. din 1969 coroborat cu art. 5 alin. (1) C. pen., pedeapsa principală de 7 ani închisoare, pedeapsă care se situează în limite legale.

În realitate, inculpatul solicită pe calea recursului în casație de față trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel, în vederea administrării unei expertize contabile judiciare, prin care să se stabilească prejudiciul, în raport cu care să se procedeze la o eventuală schimbare de încadrare juridică ceea ce nu este posibil, întrucât Înalta Curte examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 438 C. proc. pen. și verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate, astfel că aspectele privind netemeinicia nu pot fi analizate în această cale de atac.

Pentru considerentele expuse,

Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva deciziei nr. 1658/A din data de 07 decembrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/93/2013.

Potrivit art. 275 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 265 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 65 RON, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva deciziei nr. 1658/A din data de 07 decembrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/93/2013.

Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 265 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 65 RON, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 11 mai 2016.