ÎCCJ, Secția penală
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)
Deliberând asupra recursului în casație de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Sentința penală nr. 2433 din 20 octombrie 2016 pronunțată de Tribunalul București, secția penală, printre altele, în baza art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 (anterior 01.02.2014) cu aplic. art. 75 alin. (1) lit. a) din C. pen. din 1969, precum și art. 5 din C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa închisorii de 6 (șase) ani pentru săvârșirea infracțiunii de spălare a banilor-fapta săvârșită în legătură cu SC B. SRL.
În baza art. 65 din C. pen. din 1969, a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) din C. pen. din 1969, pe o perioada de 3 ani după executarea pedepsei.
În baza art. 71 alin. (1) din C. pen. din 1969, au fost din C. pen. din 1969 pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 290 din C. pen. din 1969, cu aplic. art. 75 alin. (1) lit. a) din C. pen. din 1969, precum și art. 5 din C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa închisorii de 5 (cinci) luni pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată - faptă săvârșită în legătură cu SC B. SRL.
În baza art. 71 alin. (1) din C. pen. din 1969, s-au aplicat inculpatului pedepsele accesorii prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) din C. pen. din 1969 pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 33, 34, 35 din C. pen. din 1969, au fost contopite pedepsele urmând ca inculpatul A. să execute pedeapsa principală cea mai grea, de 12 ani închisoare și pedeapsa complementară de 5 ani, prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) din C. pen. din 1969.
În baza art. 71 alin. (1) din C. pen. din 1969, s-au aplicat inculpatului pedepsele accesorii prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) din C. pen. din 1969 pe durata executării pedepsei principale.
S-a constatat că inculpatul a fost reținut și arestat preventiv, respectiv de la 12.03.2013 la 28.08.2013, precum și arestat la domiciliu de la 06.05.2016 la 14.06.2016, și s-au dedus aceste perioade din pedeapsa rezultantă.
În baza art. 26 din C. pen. din 1969 rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) din C. pen. din 1969, cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 și art. 75 alin. (1) lit. a) din C. pen. din 1969 (3 acte materiale) precum și art. 5 din C. pen., a fost condamnat inculpatul C., la pedeapsa închisorii de 10 (zece) ani pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la înșelăciune - fapte săvârșite în legătură cu SC B. SRL.
În baza art. 65 din C. pen. din 1969, s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) din C. pen. din 1969 pe o perioada de 5 ani după executarea pedepsei.
În baza art. 71 alin. (1) din C. pen. din 1969, s-au aplicat inculpatului pedepsele accesorii prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) din C. pen. din 1969 pe durata executării pedepsei principale.
S-a constatat că această infracțiune este concurentă cu infracțiunile pentru care inculpatul a fost condamnat prin Sentința penală nr. 47 din 30.05.2013 (Dosar nr. x/2013) a Tribunalului Ilfov, secția penală, definitivă prin Decizia penală nr. 2607 din 05.09.2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție și Sentința penală nr. 37 din 18.02.2015 (Dosar nr. x/2013) a Tribunalului Ilfov, secția penală, definitivă prin Decizia penală nr. 1658 din 07.12.2015 a Curții de Apel București, secția I penală.
S-a constatat că prin Sentința penală nr. 47 din 30.05.2013 (Dosar nr. x/2013) a Tribunalului Ilfov, secția penală, definitivă prin Decizia penală nr. 2607 din 05.09.2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție și Sentința penală nr. 37 din 18.02.2015 (Dosar nr. x/2013) a Tribunalului Ilfov, secția penală, definitivă prin Decizia penală nr. 1658 din 07.12.2015 a Curții de Apel București, secția I penală, inculpatul C. a fost condamnat la pedepsele de 1 an închisoare-pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 255 alin. (1) din C. pen. din 1969 rap. la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 37 alin. (1) lit. b) din C. pen. din 1969 și 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 (anterior Legii nr. 50/2013) cu aplic.art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 și art. 37 alin. (1) lit. b) din C. pen. din 1969.
În baza art. 33, art. 34, art. 35 C. pen. din 1969, au fost contopite pedepsele, urmând ca inculpatul C. să execute pedeapsa principală cea mai grea, de 10 ani închisoare și pedeapsa complementară de 5 ani, prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), b) și c) (dreptul de a ocupa funcțiile de administrator, director sau reprezentant legal al unei societăți comerciale) din C. pen. din 1969.
În baza art. 71 alin. (1) din C. pen. din 1969, au fost aplicate inculpatului pedepsele accesorii prev. de art. 64 lit. a), b), c) (dreptul de a ocupa funcțiile de administrator, director sau reprezentant legal al unei societăți comerciale) din C. pen. din 1969 pe durata executării pedepsei principale.
S-a constatat că inculpatul C. a fost arestat în altă cauză în perioada 05.04.2013 - 04.04.2014 și de la 07.12.2015 la zi și s-au dedus aceste perioade din pedeapsă rezultantă.
S-a dispus anularea formelor de executare anterioare și emiterea unui nou mandat, conform prezentei sentințe.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, prin rechizitoriul nr. x/2012 din data de 29.01.2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalul București, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A., care la data de 25.07.2012, împreună cu D. și ajutat de ceilalți co-inculpați a indus în eroare partea vătămată SC E. SA cu privire la bonitatea societății comerciale pe care o administra și motivele derulării activităților comerciale precum și cu privire la executarea obligațiilor de plată, în acest sens emițând 2 file cec despre care cunoștea că nu pot fi încasate din cauza lipsei de disponibil în cont, determinând astfel partea vătămată să încheie un contract de vânzare cumpărare cu SC F. SRL și să livreze material geotextile fără a achita suma de 434195,43 RON reprezentând contravaloare bunurilor iar în cazul celorlalte părți vătămate i-a ajutat pe ceilalți co-inculpați să inducă în eroare părțile vătămate SC G. SA, SC H. SRL, SC I. SA, SC J. SA, SC K. SRL, SC L. SA, SC M. SRL, SC N. SRL prin contactarea părților vătămate și solicitarea ofertelor, preluarea bunurilor și remiterea fizică a documentelor bancare și ulterior livrării tuturor bunurilor în cuantumul sus-menționat, a participat la valorificarea acestora fără documente justificative, împreună cu inculpații D., O., P., Q. și R. pentru a denatura proveniența ilicită a mărfurilor și a-și însuși contravaloarea produsului infracțiunii întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de înșelăciune, faptă prev. și ped. de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) din C. pen. din 1969 cu aplicarea dispozițiilor art. 41 alin. (2) din din C. pen. din 1969 (9 acte materiale) și spălarea banilor, faptă prev. și ped. de art. 29 lit. a) din Legea nr. 656/2002 (anterior 01.02.2014), fiecare cu aplicarea dispozițiilor art. 75 lit. a) din C. pen. 1969 și ambele cu aplicarea dispozițiilor art. 33 lit. a) din C. pen. din 1969 și art. 5 din C. pen.
Faptele inculpatului A. care, împreună cu inculpatul O., l-a determinat pe inculpatul S. la data de 17.09.2012 să preia în mod formal funcția de administrator al SC B. SRL, inculpatul A. plăsmuind integral semnătura fostului administrator al SC B. SRL cu ocazia depunerii documentelor la ONRC, iar ulterior la data de 14.12.2012, 20.01.2013 și 30.01.2013, l-a determinat pe același inculpat să inducă în eroare părțile vătămate SC T. SRL, SC U. SRL și SC V. SRL cu privire la bonitatea societății comerciale pe care o administra și motivele derulării activităților comerciale precum și cu privire la executarea obligațiilor de plată, în acest sens emițând cec-uri și bilete la ordin despre care cunoștea că nu pot fi încasate din cauza lipsei de disponibil în cont, determinându-le să încheie contracte de vânzare cumpărare cu SC B. SRL și să livreze cantitatea de 1400 bucăți traverse cale ferată în valoare de 197154,05 RON, 38000 litri ulei floarea soarelui în valoare de 225000 RON și 22000 kg furaj în valoare de 49894,60 RON, executând și acte de complicitate prin contactarea posibililor client, transmiterea ofertelor, preluarea bunurilor și remiterea fizică a documentelor bancare și ulterior livrării a participat alături de inculpații O., S., P. și R. la valorificarea bunurilor pentru a denatura proveniența ilicită a mărfurilor și a-și însuși contravaloarea produsului infracțiunii întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de instigare la înșelăciune, faptă prev. și ped. de art. 25 din C. pen. din 1969 rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) din C. pen. din 1969 cu aplicarea dispozițiilor art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 (3 acte materiale), spălarea banilor, faptă prev. și ped. de art. 29 lit. a) din Legea nr. 656/2002 (anterior 01.02.2014) și fals în înscrisuri sub semnătură private, faptă prev. și ped. de art. 290 din C. pen. 1969, fiecare cu aplicarea dispozițiilor art. 75 lit. a) din C. pen. din 1969 și ambele cu aplicarea dispozițiilor art. 33 lit. a) din C. pen. din 1969 și art. 5 din C. pen.
De asemenea, fapta inculpatului C. care în cursul anului 2012 i-a ajutat pe inculpații O. și A. să găsească o persoană care să fie numită administrator al SC B. SRL, cunoscând faptul că inculpații doresc să utilizeze această societate pentru inducerea în eroare a societăților partenere și obținerea de foloase ilicite, și l-a adus pe inculpatul S. la ONRC București pentru a înregistra modificările SC B. SRL ajutându-l pe acesta să depună documentele necesare și remițându-i banii necesari pentru achitarea taxelor întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la înșelăciune, faptă prev. și ped. de art. 26 din C. pen. din 1969 rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) din C. pen. din 1969 cu aplicarea dispozițiilor art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 și ale art. 75 lit. a) din C. pen. din 1969 (3 acte materiale) și art. 5 din C. pen.
Împotriva Sentinței penale nr. 2433/20 octombrie 2016 pronunțată de Tribunalul București au declarat apel inculpații C., O., P., D., R., Q., A., S. și părțile civile W., SC X. SRL și SC V. SRL.
Prin Decizia penală nr. 429/A din 4 iunie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a-II-a penală, printre altele, s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor inculpatului A. din infracțiunile de înșelăciune prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) din C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 75 lit. a) din C. pen. din 1969 și art. 25 rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 75 alin. (1) lit. a) din C. pen. din 1969, în infracțiunea unică continuată prevăzută de art. 244 alin. (1) și (2) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. și art. 77 alin. (1) lit. a) din C. pen. și din infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 alin. (1) din C. pen. din 1969 în infracțiunea prevăzută de art. 322 alin. (1) din C. pen.
În baza art. 244 alin. (1) și (2) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1), art. 36 alin. (1) din C. pen. și art. 77 alin. (1) art. 78 din C. pen. s-a dispus condamnarea inculpatului A. la 6 ani închisoare.
În baza art. 67, art. 68 din C. pen. s-au interzis inculpatului ca pedeapsă complementară drepturile prevăzute de art. 66 lit. a) și b) din C. pen. pe o perioadă de 5 ani, începând cu data executării pedepsei principale a închisorii sau data considerării acesteia ca fiind executată.
În baza art. 65 alin. (3) din C. pen. s-au interzis aceleași drepturi inculpatului, ca pedeapsă accesorie începând cu data rămânerii definitive a hotărârii și până la executarea pedepsei principale sau considerarea acesteia ca fiind executată.
În baza art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpatului A. pentru infracțiunile de spălare de bani prevăzute de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea 656/2002 cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) din C. pen. din 1969.
În baza art. 396 alin. (6) rap. la art. 16 alin. (1) li. f) din C. proc. pen. s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului A. pentru infracțiunea prevăzută de art. 322 alin. (1) din C. pen., constatând prescrisă răspunderea penală.
S-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei inculpatului C., din infracțiunea prevăzută de art. 26 rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) din C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 75 alin. (1) lit. a) din C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 48 rap. la art. 244 alin. (1) și (2) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) și art. 77 alin. (1) lit. a) din C. pen.
În baza art. 48 rap. la art. 244 alin. (1) și (2) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) și art. 77 alin. (1) lit. a) din C. pen. s-a dispus condamnarea pe inculpatul C. la 4 ani închisoare.
În baza art. 67, art. 68 din C. pen. s-a interzis inculpatului C. ca pedeapsă complementară drepturile prevăzute de art. 66 lit. a) și b) din C. pen. pe o perioadă de 3 ani, începând cu data executării pedepsei principale a închisorii sau data considerării acesteia ca fiind executată.
În baza art. 65 alin. (3) din C. pen., s-au interzis aceleași drepturi inculpatului, ca pedeapsă accesorie începând cu data rămânerii definitive a hotărârii și până la executarea pedepsei principale sau considerarea acesteia ca fiind executată.
S-a constatat că infracțiunea pentru care a fost condamnat în cauză este concurentă cu infracțiunile pentru care inculpatul a fost condamnat prin Sentința penală nr. 47/30 mai 2013 a Tribunalului Ilfov, definitivă prin Decizia penală nr. 2607/05.09.2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și Sentința penală nr. 37/18.02.2015 a Tribunalului Ilfov, definitivă prin Decizia penală nr. 1658/07.12.2015 a Curții de Apel București, la pedepse de 1 an închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 255 alin. (1) din C. pen. din 1969 rap. la art. 7 alin. (2) din Legea 78/2000, cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. b) din C. pen. din 1969 și 7 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 lin. 2 și art. 37 alin. (1) lit. b) din C. pen. din 1969.
În baza art. 33 lit. a) - 34 lit. b), art. 35 și 36 alin. (1) din C. pen. din 1969, cu referire la Decizia nr. 29/2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, s-au contopit pedeapsa aplicată în cauză cu cele două pedepse mai sus menționate, inculpatul urmând a executa pedeapsa cea mai grea, aceea de 7 ani închisoare și pedeapsa complementară și accesorie constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) și b) C. pen.
S-a menținut dispoziția privind anularea formelor de executare anterioare și emiterea unor noi forme de executare conform prezentei decizii.
S-au redus despăgubirile civile la care au fost obligați inculpații A., O., S. și P. către partea civilă SC V. SRL, de la suma de 225.000 RON, la suma de 212.486,40 RON.
S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate care nu contravin deciziei.
Pentru a dispune astfel, s-a precizat în prealabil, că instanța de fond a reținut în mod corect situația de fapt, din probele administrate pe parcursul procesului penal rezultând fără echivoc implicarea inculpaților în activitatea infracțională.
Astfel, Curtea a reținut că, în ceea ce privește infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, pentru care inculpatul A. a fost trimis în judecată, constând în aceea că a plăsmuit semnătura fostului administrator al SC B. SRL cu ocazia depunerii documentelor la ONRC, se impune și în cazul acestei infracțiuni schimbarea încadrării juridice în dispozițiile legii noi.
Totodată, față de solicitarea reprezentantului Ministerului Public de a se constata intervenită prescripția răspunderii penale, Curtea a reținut că plăsmuirea semnăturii fostului administrator al SC B. a avut loc la data de 17.09.2012 și având în vedere termenul de prescripție de 3 ani și faptul că acesta a fost întrerupt prin efectuarea actelor de urmărire penală și de judecată, s-a împlinit prescripția specială la 17.09.2018, motiv pentru care a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului A. pentru infracțiunea prevăzută de art. 322 alin. (1) din C. pen.
Ca și în cazul celorlalți inculpați, Curtea de Apel a constatat că și în cazul inculpatului C., legea mai favorabilă este legea nouă, sens în care a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 lit. a) și b) din C. pen., ca pedeapsă complementară pe o durată de 3 ani, după terminarea executării pedepsei principale. Aceleași drepturi urmând a fi interzise și ca pedeapsă accesorie.
Totodată, a constatat că infracțiunea din prezenta cauză este concurentă cu infracțiunile pentru care inculpatul a fost condamnat prin Sentința penală nr. 47/30 mai 2013 a Tribunalului Ilfov, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 2607/05.09.2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și Sentința penală nr. 37/18.02.2015 a Tribunalului Ilfov, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1658/07.12.2015 a Curții de Apel București.
Împotriva Deciziei penale nr. 429/A din 04.06.2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a declarat recurs în casație Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București.
În motivarea căii de atac, Ministerul Public a invocat cazurile prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 8 și 12 din C. proc. pen.
În ceea ce privește nelegalitatea soluției de încetare a procesului penal dispuse față de inculpatul A., s-a menționat că din examinarea considerentelor Deciziei penale nr. 429/A din data de 04.06.2020 rezultă că instanța de apel, în mod eronat, a reținut că termenul prescripției răspunderii penale pentru infracțiunea prev. de art. 322 alin. (1) din C. pen. este de 3 ani, iar termenul prescripție speciale a răspunderii penale este de 6 ani, cu consecința împlinirii acestuia la data de 17.09.2018.
Astfel, față de limita superioară a pedepsei cu închisoarea stabilite de legiuitor pentru infracțiunea prev. de art. 322 alin. (1) din C. pen. - 3 ani - termenul de prescripție a răspunderii penale se stabilește prin raportare la disp. art. 154 alin. (1) lit. d) din C. pen. și ale art. 155 alin. (4) din C. pen. reieșind o durată de 5 ani în cazul prescripției generale a răspunderii penale, respectiv o durată de 10 ani în cazul prescripției speciale.
Observând că după data comiterii faptei, respectiv 17.09.2012, a intervenit întreruperea cursului prescripției răspunderii penale, prin îndeplinirea unor acte ce au fost comunicate inculpatului potrivit cerinței impuse de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 297/2018, cel mai recent fiind chiar sentința penală apelată, pronunțată la data de 20.10.2016 de Tribunalul București, s-a susținut că termenul prescripției s-ar împlini, în absența altor dispoziții ale organelor judiciare și luând în considerare durata standard de 5 ani, dar și disp. art. 155 alin. (2) din C. pen., la data de 19.10.2021, conform unui calcul realizat în acord cu disp. art. 186 alin. (1) teza a II-a din C. pen., în ceea ce privește prescripția specială a răspunderii penale, termenul său se împlinește la data de 16.09.2022.
S-a mai invocat și nelegalitatea stabilirii pedepsei complementare rezultante și omisiunea reținerii pedepselor accesorii aplicate prin hotărâri definitive anterioare în sarcina inculpatului C..
Astfel, conform fișei de cazier judiciar, inculpatul C. a mai suferit condamnări dispuse prin Sentința penală nr. 47/30.05.2013 pronunțată în Dosarul nr. x/2013 al Tribunalului Ilfov, definitivă prin Decizia penală nr. 2607/05.09.2013 a Curții de Apel București și Sentința penală nr. 37 din 18. 02. 2015 pronunțată în Dosarul nr. x/2013 al Tribunalului Ilfov, definitivă prin Decizia penală nr. 1658/07.12.2015 a Curții de Apel București, pentru infracțiuni comise în stare de concurs cu infracțiunea ce a format obiectul prezentului dosar, aspect constatat în mod corect și de către instanțele ce au judecat cauza.
Acestei forme de pluralitate infracțională i s-a acordat relevanță prin efectuarea cumulului juridic al pedepselor principale stabilite pentru infracțiunile concurente, însă s-a omis contopirea pedepselor complementare potrivit disp. art. 35 alin. (2) și (3) din C. pen. din 1969 și nu au fost reținute pedepsele accesorii stabilite cu autoritate de lucru judecat prin hotărârile penale menționate, contrar disp. art. 6 din Legea nr. 187/2012 de punere în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen.
Astfel, în opinia parchetului, ar fi trebuit să se constate că prin Sentința penală nr. 37 din 18.02.2015 pronunțată în Dosarul nr. x/2013 al Tribunalului Ilfov, definitivă prin Decizia penală nr. 1658 din 07.12.2015 a Curții de Apel București, s-au aplicat inculpatului, în temeiul art. 65 din C. pen. din 1969, pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) - interzicerea dreptului inculpatului de a ocupa funcțiile de administrator, director sau reprezentant legal într-o societate comercială - din vechiul C. pen., pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale și în temeiul art. 71 din vechiul C. pen., pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) - interzicerea dreptului inculpatei de a ocupa funcțiile de administrator, director sau reprezentant legal într-o societate comerciala - din vechiul C. pen.
Prin Sentința penală nr. 47 din 30.05.2013 pronunțată în Dosarul nr. x/2013 al Tribunalului Ilfov, definitivă prin Decizia penală nr. 2607 din 05.09.2013 a Curții de Apel București, s-a aplicat inculpatului, în temeiul art. 71 din C. pen. din 1969, pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) din vechiul C. pen.
Pe cale de consecință, s-a susținut că s-ar fi impus, conform vechii reglementări penale (apreciate de către instanța de apel ca lege penală mai favorabilă în materia concursului de infracțiuni), să se stabilească, pe lângă pedeapsa principală rezultantă, pedeapsa complementară cea mai grea constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) din vechiul C. pen., pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale, și pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercițiului acelorași drepturi.
În concluzie, s-a solicitat, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) și b) din C. proc. pen., admiterea recursului în casație, casarea, în parte, a Deciziei penale nr. 429/A din data de 04.06.2020, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a-II-a penală, și trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului inculpatului A. la Curtea de Apel București și, în subsidiar, aplicarea în mod legal a pedepselor complementare și accesorii în ceea ce îl privește pe inculpatul C..
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 20 mai 2021, sub nr. x/2014*, fixându-se termen pentru verificarea admisibilității în principiu a cererii, în procedura prevăzută de art. 440 din C. proc. pen., la data de 08 iunie 2021.
Prin încheierea din data de 08 iunie 2021 pronunțată în Dosarul nr. x/2014, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, apreciind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 434 - art. 438 din C. proc. pen. în ceea ce privește criticile circumscrise cazului de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., în baza art. 440 alin. (4) din C. proc. pen., a admis în principiu cererea de recurs în casație formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva Deciziei penale nr. 429/A din data de 04 iunie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/2014 (x/2017), privind pe inculpații C. și A., cauza fiind trimisă, în vederea judecării recursului în casație, Completului nr. 2 și fixându-se termen de judecată în ședință publică la data de 22 iunie 2021.
La termenul acordat pentru dezbaterea recursului în casație, respectiv data de 22 iunie 2021, Înalta Curte a luat concluziile acuzării și apărării asupra căii extraordinare de atac, acestea fiind detaliat redate în practicaua prezentei decizii.
Analizând recursul în casație formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) din C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este fondat, pentru următoarele considerente:
Cu titlu prealabil, constată că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiul legalității, pe de o parte, și principiul respectării autorității de lucru judecat, pe de altă parte, recursul în casație permite cenzurarea legalității unei categorii limitate de hotărâri definitive și numai pentru motive expres prevăzute de legea procesual penală. În acest sens, dispozițiile art. 433 din C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând că acest mecanism urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.
Analiza de legalitate a instanței de recurs nu este, însă, una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor și reglementate ca atare, în mod expres și limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.
În egală măsură, recursul în casație nu permite reevaluarea unor elemente sau împrejurări factuale stabilite cu autoritate de lucru judecat de către instanțele de fond, Înalta Curte de Casație și Justiție nefiind abilitată, în procedura extraordinară supusă analizei, să dea o nouă interpretare materialului probator și să rețină o stare de fapt diferită de cea descrisă și valorificată ca atare în hotărârea atacată. Aceasta deoarece instanța de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă numai dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.
Înalta Curte reține că, în conformitate cu dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării în acele situații în care, în raport cu actele și lucrările dosarului, s-a stabilit în mod eronat incidența unuia dintre impedimentele prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. e) - j) din C. proc. pen. (lipsa plângerii prealabile, a autorizării sau sesizării organului competent ori a altei condiții prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mișcare a acțiunii penale; intervenirea amnistiei sau prescripției, a decesului suspectului ori al inculpatului persoană fizică sau radierea suspectului ori inculpatului persoană juridică; retragerea plângerii prealabile, în cazul infracțiunilor pentru care retragerea acesteia înlătură răspunderea penală, intervenirea împăcării ori încheierea unui acord de mediere în condițiile legii; existența unei cauze de nepedepsire prevăzută de lege; existența autorității de lucru judecat; intervenirea unui transfer de proceduri cu un alt stat, potrivit legii), dispunându-se greșit încetarea procesului penal.
În vederea stabilirii incidenței acestui motiv de nelegalitate, aprecierea instanței asupra existenței/inexistenței cauzei de încetare a procesului penal trebuie realizată prin raportare la situația concretă și datele existente la momentul pronunțării hotărârii definitive atacate.
În speță, se constată că, prin cererea de recurs în casație formulată, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, a invocat prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., vizând greșita încetare a procesului penal dispusă de Curtea de Apel București, prin Decizia penală nr. 429/A din 4 iunie 2020, față de inculpatul A. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Verificând din această perspectivă hotărârea atacată, Înalta Curte constată, cu titlu preliminar, că, în cauză, instanța de apel a apreciat că mai favorabilă tuturor inculpaților este legea nouă, acest aspect nemaiputând forma obiectul analizei instanței supreme prin intermediul căii extraordinare de atac. Ca urmare, în analiza motivelor de recurs în casație, Înalta Curte se va raporta la dispozițiile din legea penală mai favorabilă stabilită de Curtea de Apel București.
Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. 322 alin. (1) din C. pen., infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată este sancționată cu pedeapsa închisorii de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
Reglementând termenul general de prescripție a răspunderii penale, art. 154 alin. (1) lit. d) din C. pen. stabilește că acesta este de 5 ani în cazul infracțiunilor pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 1 an, dar care nu depășește 5 ani, în alin. (2) al aceluiași articol precizându-se că acesta începe să curgă de la data săvârșirii infracțiunii.
Pe de altă parte, dispozițiile art. 155 din C. pen. reglementează instituția întreruperii cursului prescripției, pentru ca la alin. (5) al aceluiași articol să prevadă că prescripția înlătură răspunderea penală oricâte întreruperi ar interveni, dacă termenul de prescripție prevăzut de art. 154 din C. pen. este depășit cu încă o dată.
Așadar, în cazul infracțiunilor pentru care legea prevede pedeapsa închisorii cuprinsă între 1 an și 5 ani (cum este situația infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în legătură cu care sunt formulate criticile parchetului), termenul de prescripție specială a răspunderii pedepsei este de 10 ani.
Procedând, în acest context, la verificarea deciziei penale atacate prin prisma criticilor formulate de parchet, Înalta Curte constată că, în ceea ce îl privește pe inculpatul A., instanța de apel, raportându-se la situația factuală descrisă în rechizitoriu și în sentința instanței de fond, a reținut, în esență, că acesta a săvârșit infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, constând în aceea că, a plăsmuit semnătura fostului administrator al SC B. SRL cu ocazia depunerii documentelor la ONRC.
Se observă, așadar, că infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată s-a săvârșit la data de 17 septembrie 2012, odată cu plăsmuirea și folosirea înscrisului.
Or, în condițiile în care, în conformitate cu dispozițiile art. 154 alin. (2) din C. pen., termenul de prescripție de 5 ani a început să curgă de la data săvârșirii infracțiunii, respectiv de la data de 17 septembrie 2012, se constată că, la momentul pronunțări deciziei atacate, și anume la 04 iunie 2020, nu intervenise încă prescripția specială a răspunderii penale pentru activitatea infracțională imputată. Astfel, termenul de prescripție specială s-ar fi împlinit pentru infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată la data de 16 septembrie 2022.
În raport cu aceste considerații, Înalta Curte constată ca fiind fondate criticile parchetului privind nelegalitatea soluției de încetare a procesului penal pentru infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 322 alin. (1) din C. pen., reținută în sarcina inculpatului A., în mod greșit, instanța de apel considerând că a intervenit prescripția specială a răspunderii penale pentru aceasta.
Concluzionând, Înalta Curte constată că, în mod nelegal, instanța de apel a dispus încetarea procesului penal față de inculpatul A., pentru infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 322 alin. (1) din C. pen., fiind incident sub acest aspect cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., motiv pentru care, ca efect al admiterii căii de atac promovată de parchet și a casării parțiale a deciziei penale atacate, se va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare, în aceste limite, la Curtea de Apel București.
În acest sens, Înalta Curte subliniază că, de la data pronunțării Deciziei penale nr. 429/A din data de 04 iunie 2020 a Curții de Apel București, a operat și suspendarea cursului termenului de prescripție a răspunderii penale, în conformitate cu prevederile art. 155 din C. pen., atâta timp cât, prin soluționarea definitivă a conflictului juridic de drept penal, exercitarea în continuare a acțiunii penale nu mai este posibilă. Astfel, potrivit textului de lege menționat, cursul termenului de prescripție a răspunderii penale este suspendat pe timpul cât dispoziție legală sau o împrejurare de neprevăzut ori de neînlăturat împiedică punerea în mișcare a acțiunii penale sau continuarea procesului penal. Or, în conformitate cu dispozițiile art. 17 alin. (2) din C. proc. pen., prin rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești de condamnare, renunțare la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, achitare sau încetare a procesului penal, se stinge acțiunea penală exercitată în cauză, astfel încât continuarea acesteia și, implicit, a procesului penal nu se mai poate realiza, fapt ce atrage, pe cale de consecința, și suspendarea cursului termenului de prescripție a răspunderii penale, potrivit art. 155 alin. (1) teza I din C. pen.
Cu alte cuvinte, atâta timp cât textul prevăzut de art. 17 alin. (2) din C. proc. pen. stabilește în mod expres că intrarea în puterea de lucru judecat a hotărârii penale împiedică continuarea procesului penal, așa cum prevede art. 155 alin. (1) din C. pen., termenul de prescripție a răspunderii penale nu își mai poate continua cursul, fiind suspendat prin efectul legii.
Cu toate acestea, odată cu desființarea hotărârii instanței de apel, încetând cauza de suspendare, termenul de prescripție a răspunderii penale va reîncepe să curgă, însă, în calculul său, nu va fi avut în vedere și intervalul de timp cuprins între data rămânerii definitive a deciziei penale atacate (04 iunie 2020) și momentul casării acesteia ca urmare a admiterii căii extraordinare de atac declarată de parchet (22 iunie 2021).
Înalta Curte constată, totodată, că decizia Curții de Apel București a fost criticată și prin prisma cazului de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., parchetul invocând nelegalitatea stabilirii pedepsei complementare rezultante și omisiunea reținerii pedepselor accesorii aplicate prin hotărârile definitive inculpatului C..
Având în vedere soluția de admitere care se impune a fi dispusă în privința recursului în casație formulat de procuror și motivul care a determinat această soluție, Înalta Curte precizează că, în rejudecare, instanța de apel urmează să examineze și criticile parchetului vizând nelegalitatea stabilirii pedepsei complementare rezultante și omisiunea reținerii pedepselor accesorii aplicate în sarcina inculpatului C..
Pentru considerentele mai sus expuse, în baza art. 448 alin. (2) lit. b) din C. proc. pen., Înalta Curte va admite recursul în casație formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva Deciziei penale nr. 429/A din data de 04 iunie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/2014 (x/2017), privind pe inculpații C. și A..
Va casa, în parte, decizia penală recurată, numai cu privire la inculpații:
- A., sub aspectul greșitei încetări a procesului penal pentru infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 322 alin. (1) din C. pen.
- C., sub aspectul nelegalității pedepsei complementare și pedepsei accesorii ce i-au fost aplicate pentru infracțiunea de înșelăciune, în formă continuată, prevăzută de art. 48 raportat la art. 244 alin. (1) și (2) cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.
Va trimite cauza la aceeași instanță, respectiv Curtea de Apel București, pentru rejudecarea, în aceste limite.
Va menține celelalte dispoziții ale deciziei penale recurate care nu contravin prezentei decizii.
În temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului în casație formulat de parchet vor rămâne în sarcina statului, iar, în baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat C., în sumă de 627 RON, și cel parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat A., în sumă de 157 RON, va rămâne în sarcina statului și se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul în casație formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva Deciziei penale nr. 429/A din data de 04 iunie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/2014(x/2017), privind pe inculpații C. și A..
Casează, în parte, decizia penală recurată, numai cu privire la inculpații:
- A., sub aspectul greșitei încetări a procesului penal pentru infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 322 alin. (1) din C. pen.
- C., sub aspectul nelegalității pedepsei complementare și pedepsei accesorii ce i-au fost aplicate pentru infracțiunea de înșelăciune, în formă continuată, prevăzută de art. 48 raportat la art. 244 alin. (1) și (2) cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.
Trimite cauza la aceeași instanță, respectiv Curtea de Apel București, pentru rejudecarea, în aceste limite.
Menține celelalte dispoziții ale deciziei penale recurate care nu contravin prezentei decizii.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului în casație formulat de parchet rămân în sarcina statului.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat C., în sumă de 627 RON, rămâne în sarcina statului și se plătește din fondul Ministerului Justiției.
Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat A., în sumă de 157 RON, rămâne în sarcina statului și se plătește din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 22 iunie 2021.