ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 17 septembrie 2025

În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 2433/20.10.2016 a Tribunalului București, secția penală, s-au hotărât următoarele:

În baza art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 (anterior 01.02.2014) cu aplic. art. 75 alin. (1) lit. a) din C. pen. din 1969, precum și art. 5 din noul C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa închisorii de 7 (șapte) ani pentru săvârșirea infracțiunii de spălare a banilor - faptă săvârșită în legătură cu S.C. B. S.R.L..

În baza art. 65 din C. pen. din 1969 a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) din C. pen. din 1969 pe o perioada de 4 ani după executarea pedepsei.

În baza art. 71 alin. (1) din C. pen. din 1969 au fost aplicate inculpatului pedepsele accesorii prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) din C. pen. din 1969 pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 25 din C. pen. din 1969 rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) din C. pen. din 1969, cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 si art. 75 alin. (1) lit. a) din C. pen. din 1969 (3 acte materiale) precum și art. 5 din noul C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa închisorii de 10 (zece) ani pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la înșelăciune - fapte săvârșite în legătură cu S.C. C. S.R.L..

În baza art. 65 din C. pen. din 1969 a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) din C. pen. din 1969 pe o perioada de 5 ani după executarea pedepsei.

În baza art. 71 alin. (1) din C. pen. din 1969 au fost aplicate inculpatului pedepsele accesorii prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) din C. pen. din 1969 pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 (anterior 01.02.2014) cu aplic. art. 75 alin. (1) lit. a) din C. pen. din 1969, precum și art. 5 din noul C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa închisorii de 5 (cinci) ani pentru săvârșirea infracțiunii de spălare de bani - faptă săvârșită în legătură cu S.C. C. S.R.L..

În baza art. 65 din C. pen. din 1969 a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) din C. pen. din 1969 pe o perioada de 3 ani după executarea pedepsei.

În baza art. 71 alin. (1) din C. pen. din 1969 au fost aplicate inculpatului pedepsele accesorii prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) din C. pen. din 1969 pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 33, 34, 35 din C. pen. (din 1969), au fost contopite pedepsele urmând ca inculpatul A. să execute pedeapsa principală cea mai grea, de 11 ani închisoare și pedeapsa complementară de 5 ani, prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) din C. pen. din 1969.

În baza art. 71 alin. (1) din C. pen. din 1969 s-au aplicat inculpatului pedepsele accesorii prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) din C. pen. din 1969 pe durata executării pedepsei principale.

S-a constatat că inculpatul a fost reținut si arestat preventiv, respectiv de la 12.03.2013 la 28.08.2013, și s-a dedus această perioadă din pedeapsa rezultantă.

(...)

În baza art. 397 si art. 19, 25 din C. proc. pen., art. 998-999 din C. civ. din 1864 rap. la art. 1003 din C. civ. din 1864, a fost admisă acțiunea civilă formulată de partea civila S.C. D. S.A. și au fost obligați inculpații E., F., G., A., H. si I., în solidar, la plata sumei de 146.968,28 RON reprezentând prejudiciu cauzat, către partea civila S.C. D. S.A.

În baza art. 397 si art. 19, 25 din C. proc. pen., art. 998-999 din C. civ. din 1864 rap. la art. 1003 din C. civ. din 1864, a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă S.C. J. S.A. și au fost obligați inculpații E., F., G., A., H. si I., în solidar, la plata sumei de 434.195,43 RON reprezentând prejudiciu cauzat, către partea civila S.C. J. S.A.

În baza art. 397 si art. 19, 25 din C. proc. pen., art. 998-999 din C. civ. din 1864 rap. la art. 1003 din C. civ. din 1864, a fost admisă acțiunea civilă formulată de partea civilă S.C. K. S.R.L. și au fost obligați inculpații E., F., G., A., H. și I., în solidar, la plata sumei de 58.435 RON reprezentând prejudiciu cauzat, către partea civila S.C. K. S.R.L..

În baza art. 397 si art. 19, 25 din C. proc. pen., art. 998-999 din C. civ. din 1864 rap. la art. 1003 din C. civ. din 1864, a fost admisă acțiunea civilă formulată de partea civila S.C. L. S.A. și au fost obligați inculpații E., F., G., A., H. și I., în solidar, la plata sumei de 162.300,80 RON reprezentând prejudiciu cauzat, către partea civila S.C. L. S.A..

În baza art. 397 si art. 19, 25 din C. proc. pen., art. 998-999 din C. civ. din 1864 rap. la art. 1003 din C. civ. din 1864, a fost admisă acțiunea civila formulată de partea civilă S.C. M. S.A. și au fost obligați inculpații E., F., G., A., H. și I., în solidar, la plata sumei de 144.053,98 RON reprezentând prejudiciu cauzat, către partea civila S.C. M. S.A..

În baza art. 397 si art. 19, 25 din C. proc. pen., art. 998-999 din C. civ. din 1864 rap. la art. 1003 din C. civ. din 1864, a fost admisă acțiunea civila formulată de partea civila S.C. N. S.R.L. și au fost obligați inculpații E., F., G., A., H. și I., în solidar, la plata sumei de 149.982,20 RON reprezentând prejudiciu cauzat, către partea civilă S.C. N. S.R.L..

În baza art. 397 si art. 19, 25 din C. proc. pen., art. 998-999 din C. civ. din 1864 rap. la art. 1003 din C. civ. din 1864, a fost admisă acțiunea civilă formulată de partea civila S.C. O. S.A. și au fost obligați inculpații E., F., G., A., H. și I., în solidar, la plata sumei de 589.427,12 RON reprezentând prejudiciu cauzat, către partea civila S.C. O. S.A..

În baza art. 397 si art. 19, 25 din C. proc. pen., art. 998-999 din C. civ. din 1864 rap. la art. 1003 din C. civ. din 1864, a fost admisă acțiunea civilă formulată de partea civila S.C. P. S.A. și au fost obligați inculpații E., F., G., A., H. și I., în solidar, la plata sumei de 81.742,04 RON reprezentând prejudiciu cauzat, către partea civila S.C. P. S.A..

În baza art. 397 si art. 19, 25 din C. proc. pen., art. 998-999 din C. civ. din 1864 rap. la art. 1003 din C. civ. din 1864, a fost admisă acțiunea civila formulata de partea civila S.C. Q. S.R.L. si au fost obligați inculpații E., F., G., A., H. și I., în solidar, la plata sumei de 102.505,84 RON, reprezentând prejudiciu cauzat, către partea civila S.C. Q. S.R.L..

În baza art. 397 si art. 19, 25 din C. proc. pen., art. 998-999 din C. civ. din 1864 rap. la art. 1003 din C. civ. din 1864, a fost admisă acțiunea civilă formulată de partea civilă S.C. R. S.R.L. și au fost obligați inculpații F., A., S., H., T. si I., în solidar, la plata sumei de 197.154,05 RON, reprezentând prejudiciu cauzat, către partea civila S.C. R. S.R.L..

În baza art. 397 si art. 19, 25 din C. proc. pen., art. 998-999 din C. civ. din 1864 rap. la art. 1003 din C. civ. din 1864, a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă S.C. U. S.R.L. și au fost obligați inculpații F., A., S. și I., în solidar, la plata sumei de 225.000 RON, reprezentând prejudiciu cauzat, către partea civila S.C. U. S.R.L..

În baza art. 397 si art. 19, 25 din C. proc. pen., art. 998-999 din C. civ. din 1864 rap. la art. 1003 din C. civ. din 1864, a fost admisă acțiunea civilă formulată de partea civilă S.C. V. S.R.L. și au fost obligați inculpații F., A., S., T. și I., în solidar, la plata sumei de 49.894,60 RON, reprezentând prejudiciu cauzat, către partea civila S.C. V. S.R.L..

Au fost respinse ca inadmisibile acțiunile civile formulate de S.C. W. S.R.L. și X..

În baza art. 25 alin. (3) din C. proc. pen. au fost desființate în totalitate documentele ONRC aflate la filele x si 80 din vol. II d.u.p.

Au fost desființate biletele la ordin și filele Y., ce au făcut obiectul infracțiunilor pentru care inculpații au fost condamnați în prezenta cauză.

În baza art. 274 alin. (2) din C. proc. pen. au fost obligați fiecare din inculpații E., F., G., A., H., S., T. si I., la plata sumei de 2.000 RON, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.

În baza art. 276 alin. (1) din C. proc. pen. au fost obligați fiecare din inculpații E., F., G., A., H. și I., la plata sumei de 200 RON, reprezentând cheltuieli judiciare efectuate de partea civila S.C. N. S.R.L..

În baza art. 276 alin. (1) din C. proc. pen. au fost obligați fiecare din inculpații F., A., S., H., T. și I., la plata sumei de 1461,71 RON, reprezentând cheltuieli judiciare efectuate de partea civila S.C. R. SRL

Au fost respinse în rest cererile de acordare a cheltuielilor judiciare.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel părțile civile S.C. W. S.R.L., S.C. U. S.R.L. și X., precum și inculpații T., A., I., E., H., G., F. și S..

Prin decizia penală nr. 429/A din data de 04 iunie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. x/2014, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen. au fost admise apelurile declarate de inculpații I., T., A., E., H., G., F. și S. împotriva sentinței penale nr. 2433/20.10.2016 a Tribunalului București, pe care a desființat-o în parte și rejudecând.

A schimbat încadrarea juridică a faptelor inculpatului A. din infracțiunile prevăzute de art. 26 rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) din C. pen. din 1968, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. și art. 75 alin. (1) lit. a) din C. pen. din 1968 și art. 25 rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) din Codul din 1968, cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 75 alin. (1) lit. a) din C. pen. din 1968, în infracțiunea de instigare la înșelăciune prev. de art. 47 rap. la art. 244 alin. (1) și (2) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) lit. a) și art. 77 alin. (1) lit. a) din C. pen.

În baza art. 47 rap. la art. 244 alin. (1) și (2) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) lit. a) și art. 77 alin. (1) lit. a) din C. pen. a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 5 ani închisoare.

În baza art. 67, 68 din C. pen. au fost interzise inculpatului ca pedeapsă complementară drepturile prevăzute de art. 66 lit. a) și b) din C. pen. pe o perioadă de 4 ani, începând cu data executării pedepsei principale a închisorii sau data considerării acesteia ca fiind executată.

În baza art. 65 alin. (3) din C. pen. au fost interzise aceleași drepturi inculpatului, ca pedeapsă accesorie începând cu data rămânerii definitive a hotărârii și până la executarea pedepsei principale sau considerarea acesteia ca fiind executată.

În baza art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen. a fost achitat inculpatul A. pentru infracțiunile de spălare de bani prevăzute de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) din C. pen. din 1968 (două infracțiuni).

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate care nu contravin prezentei decizii.

Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs în casație inculpatul A. la data de 12.05.2025, prin apărător ales, avocat Z. (cu împuternicire avocațială Seria x/2025 din 09.05.2025).

În motivarea cererii, inculpatul A. a invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., considerând că în mod greșit instanța de apel nu a dispus încetarea procesului penal.

În motivarea cererii, apărarea a susținut că deși inculpatul nu a formulat în apel critici cu privire la incidența prescripției răspunderii penale, în condițiile în care, cu privire la acesta s-a reținut calitatea de instigator la comiterea infracțiunii de înșelăciune în formă continuată comise de către ceilalți inculpați, considerentele instanței de apel cu privire la instituția prescripției răspunderii penale - instituție invocată de către doi autori ai infracțiunii de înșelăciune în formă continuată, sunt aplicabile și în cazul instigatorului, neputând fi dezlegate de o manieră diferită.

La data pronunțării deciziei recurate, inculpatul nu avea la dispoziție calea de atac a recursului în casație întemeiat pe disp. art. 438 alin. (1) din C. proc. pen. prin care să invoce o greșită apreciere de către instanța de apel a lipsei incidenței unei cauze de încetare a procesului penal.

Însă, față de cele statuate de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 50/2025 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 328 din 11 aprilie 2025, începând cu data de 11.04.2025, inculpatul A. este eligibil în a exercita calea de atac a recursului în casație întemeiat pe art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen.

A apreciat că termenul de 30 de zile de declarare a recursului în casație prevăzut de art. 435 din C. proc. pen. urmează a se calcula în raport de data publicării Deciziei CCR nr. 50/2025 în Monitorul Oficial al României.

În ceea ce privește prescripția răspunderii penale, a arătat că inculpatul a fost acuzat de infracțiunea de instigare la înșelăciune (art. 47 rap. la art. 244 din C. pen., în forma reținută de instanța de apel), iar activitatea infracțională care i se impută este plasată la nivelul anului 2012.

A făcut trimitere la Deciziile CCR nr. 297/2018 și 358/2022, precum și la Decizia nr. 67/2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

În continuare, a susținut că termenul de prescripție pentru instigator în cazul infracțiunilor continuate începe să curgă de la data comiterii ultimului act material la care a instigat efectiv, neavând relevanță dacă autorul a continuat să comită și alte acte materiale despre care participantul nu a avut cunoștință.

Aplicând considerațiunile de ordin teoretic la situația existentă în cauză, atât sub aspectul duratei termenului de prescripție generală, cât și sub aspectul momentului de la care au început să curgă, instanța de apel trebuia să constate intervenită prescripția răspunderii penale în privința inculpatului A., termenul împlinindu-se în cursul anului 2017.

A mai susținut că legea penală mai favorabilă inculpatului este C. pen. în reglementarea cuprinsă între data de 25.06.2018 (când a fost comunicată Decizia CCR nr. 297/2018) și data de 30.05.2022 (când a intrat în vigoare O.U.G. nr. 71/2022), perioadă în care nu a existat niciun caz de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale, fiind aplicabil astfel numai termenul de prescripție generală.

Astfel, la data săvârșirii infracțiunii de instigare la înșelăciune (anul 2012) pentru care inculpatul A. a fost condamnat, a început că curgă termenul de prescripție generală a răspunderii penale, cu o durată de 5 ani, iar acel termen s-a împlinit conform art. 186 alin. (1) din C. pen., în anul 2017.

Instanța de apel, la data pronunțării (în anul 2020) deciziei recurate, a ignorat aplicarea deciziilor CCR obligatorii și a respins greșit incidența în cauză a prescripției răspunderii penale.

În concluzie, a solicitat în temeiul art. 396 alin. (1) și (6) din C. proc. pen., raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., coroborat cu art. 153, 154 alin. (1) lit. c) din C. pen. și art. 5 din C. pen., cu referire la art. 155 alin. (1) din C. pen., interpretat prin Deciziile CCR nr. 297/2018 și 358/2022 și prin Decizia nr. 67/25.10.2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, să se dispună încetarea procesului penal împotriva inculpatului A., pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la înșelăciune prev. de art. 47 raportat la art. 244 alin. (1) și (2) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) lit. a) și art. 77 alin. (1) lit. a) din C. pen., ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 07.07.2025, sub nr. x/2025, fiind repartizată aleatoriu, cu prim termen de judecată pentru examinarea admisibilității în principiu la data de 17.09.2025.

Procedura de comunicare a cererii de recurs în casație formulată de inculpatul A. a fost îndeplinită la înaintarea dosarului în calea de atac cu inculpații T. și I., cu părțile responsabile civilmente: S.C. AA. S.R.L., S.C. BB. S.R.L., cu părțile civile X., S.C. W. S.R.L., S.C. U. S.R.L. și persoanelor vătămate D. S.A., S.C. Q., S.C. P. S.R.L., S.C. M. S.A., S.C. O. S.A., S.C. V. S.R.L., S.C. J. S.A., S.C. N. S.R.L., S.C. R. S.R.L. și cu Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București.

Potrivit art. 439 alin. (5) din C. proc. pen. s-a procedat la efectuarea de demersuri în vederea completării procedurii de comunicare, la dosar fiind restituite dovezile de comunicare a recursului în casație cu inculpații G., S., F., H., precum și cu persoana vătămată S.C. L. S.A.

Din verificările efectuate, a rezultat că părțile responsabile civilmente S.C. B. S.R.L. și S.C. C. S.R.L. sunt radiate, conform referatului aflat la dosar ÎCCJ.

La dosar nu au fost depuse concluzii scrise.

La data de 15.09.2025 a fost depus la dosarul cauzei raportul întocmit de magistratul-asistent raportor, acesta apreciind că cererea de recurs în casație nu îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 434-438 din C. proc. pen.

Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând, în raport cu prevederile art. 440 din C. proc. pen., admisibilitatea în principiu a cererii de recurs în casație formulate de inculpatul A., constată că este inadmisibilă pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Recursul în casație este o cale extraordinară de atac ce urmărește verificarea legalității hotărârilor judecătorești definitive pronunțate de către curtea de apel.

Prin recursul în casație este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept aplicabile. Recursul în casație vizează, așadar, exclusiv legalitatea hotărârilor definitive. Scopul acestei căi extraordinare de atac este respectarea principiului legalității, ceea ce presupune ca întreaga activitate procesuală să se desfășoare în conformitate cu dispozițiile legale.

Potrivit art. 440 din C. proc. pen. admisibilitatea cererii de recurs în casație se examinează în camera de consiliu de un complet format din un judecător, după depunerea raportului magistratului asistent și atunci când procedura de comunicare este legal îndeplinită.

Ca atare, pentru a fi admisibilă în principiu cererea de recurs în casație trebuie să îndeplinească cumulativ cerințele legate de natura hotărârii atacate, termenul de declarare a căii extraordinare de atac, calitatea părții de o exercită, precum și alte condiții de formă și fond.

Potrivit dispozițiilor alin. (2) al art. 440 din C. proc. pen., care poartă titlul marginal "Admiterea în principiu", dacă cererea de recurs în casație nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispozițiile art. 434, art. 436 alin. (1) și (6), art. 437 și art. 438, instanța respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casație.

Procedând la verificarea îndeplinirii condițiilor de admisibilitate prevăzute de lege, Înalta Curte, judecătorul de filtru, constată, prioritar, că cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. nu îndeplinește condiția de admisibilitate prevăzută de art. 435 din C. proc. pen.

Potrivit dispozițiilor art. 435 din C. proc. pen., "Recursul în casație poate fi introdus de către părți sau procuror în termen de 30 de zile de la data comunicării deciziei instanței de apel.".

Din actele dosarului rezultă că decizia instanței de apel a fost comunicată inculpatului A. la data de 22.02.2021, prin afișarea înștiințării, la adresa din București, str. x și 23.02.2021, la adresa din București, str. x .

Se constată că inculpatul, prin apărător ales, a depus cererea de recurs în casație la data de 12.05.2025, cu mult peste termenul de declarare a recursului în casație, care s-a împlinit încă din anul 2021.

Potrivit dispozițiilor art. 268 alin. (1) din C. proc. pen., atunci când pentru exercitarea unui drept procesual legea prevede un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercițiul dreptului și nulitatea actului făcut peste termen.

Ca atare, neexercitarea în termen a dreptului procesual de a exercita recursul în casație conduce la pierderea exercițiului acestui drept și impune, în planul soluțiilor ce pot fi dispuse, respingerea, ca inadmisibilă a cererii, pentru neîndeplinirea condiției prevăzute de art. 435 din C. proc. pen.

În ceea ce privește susținerea apărării, în sensul că termenul de declarare a recursului în casație curge de la momentul publicării Deciziei nr. 50/2025 a Curții Constituționale a României, prin care s-a constatat că este neconstituțională soluția legislativă din cuprinsul art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., care exclude inculpatul de la dreptul de a formula recurs în casație în ipoteza în care în mod greșit nu a fost dispusă încetarea procesului penal, Înalta Curte o apreciază ca neîntemeiată.

Instanța supremă reține că în considerentele Deciziei nr. 50 din 18 februarie 2025 a Curții Constituționale nu sunt prevăzute dispoziții în sensul solicitat de recurentul inculpat (nașterea unui nou drept de a formula recurs în casație), având în vedere că deciziile instanței de contencios constituțional produc efecte general obligatorii pentru viitor, începând cu data publicării acesteia în Monitorul Oficial al României, după cum s-a statuat în mod constant în jurisprudența acesteia.

În acest sens, prin Decizia nr. 656 din 17 octombrie 2019 (paragraful 20), Curtea Constituțională, referitor la o excepție de neconstituționalitate a prevederilor art. 435 din C. proc. pen., a statuat că "declararea, în mod condiționat, a recursului în casație, cale extraordinară de atac, prin respectarea unui termen de introducere a acestuia, are ca finalitate buna administrare a justiției, ocrotirea, pe de o parte, a garanțiilor procesuale ale părților, iar, pe de altă parte, a autorității de lucru judecat a hotărârilor definitive, a securității raporturilor juridice stabilite prin hotărâri definitive. Cu alte cuvinte, instituirea unui termen pentru formularea recursului în casație, este in abstracto o măsură rezonabilă pentru impunerea unei rigori și discipline procesuale, în vederea soluționării într-un termen rezonabil a procesului penal, și o garanție că această cale de atac nu va deveni o posibilitate a părților interesate de a înlătura, oricând, efectele pe care trebuie sale producă hotărârile judecătorești definitive...".

De asemenea, deosebit de importante sunt considerentele Deciziei nr. 220/2019, prin care Curtea Constituțională a statuat că "în ceea ce privește efectele prezentei decizii, Curtea constată că aceasta nu produce efecte pentru trecut, ci numai pentru viitor, deoarece, potrivit art. 147 alin. (4) din Constituție, se aplică de la data publicării sale atât situațiilor pendinte, respectiv în cauzele de recurs în casație aflate în curs de judecată, adică celor de pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, și celor în care justițiabilii sunt încă în termenul de exercitare a căii de atac extraordinare corespunzătoare, cât și situațiilor viitoare, precum și în toate cauzele în care a fost ridicată o excepție de neconstituționalitae având același obiect până la data publicării în Monitorul Oficial al României a prezentei decizii". (paragraful 53).

Or, din verificările efectuate în sistemul Ecris a rezultat că inculpatul A. nu a declarat anterior recurs în casație împotriva deciziei penale nr. 429/A din data de 04 iunie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. x/2014, care să fi fost întemeiat pe dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., în cadrul căruia să fi invocat excepția de neconstituționalitate a acestor dispoziții legale.

În egală măsură, sunt avute în vedere Decizia nr. 68/27.02.2017 (paragraful 124), prin care Curtea Constituțională a reținut că "potrivit art. 147 alin. (4) din Constituție, Deciziile Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor. Efectul ex nunc al actelor Curții constituie o aplicare a principiului neretroactivității, garanție fundamentală a drepturilor constituționale de natură a asigura securitatea juridică și încrederea cetățenilor în sistemul de drept, o premisă a respectării separației puterilor în stat, contribuind în acest fel la consolidarea statului de drept. Pe cale de consecință, efectele deciziei Curții nu pot viza decât actele, acțiunile, inacțiunile sau operațiunile ce urmează a se înfăptui în viitor de către autoritățile publice implicate în conflictul juridic de natură constituțională", și Decizia nr. 126/2016 (paragraful 27), prin care s-a statuat de instanța de contencios constituțională că "în ceea ce privește cauzele soluționate până la publicarea deciziei Curții Constituționale și în care nu a fost dispusă sesizarea Curții Constituționale cu o excepție având ca obiect o dispoziție dintr-o lege sau ordonanță declarată neconstituțională, acestea reprezintă o facta praeterita, de vreme ce cauza a fost definitiv și irevocabil soluționată. Curtea reține că, din momentul introducerii cererii în instanță și până la soluționarea definitivă a cauzei, norma incidență a beneficiat de o prezumție de constituționalitate, care nu a fost răsturnată decât ulterior pronunțării hotărârii prin care s-a tranșat în mod definitiv litigiul. Așa încât Curtea constată că incidența deciziei de admitere a instanței de contencios constituțional într-o atare cauză ar echivala cu atribuirea de efecte ex tunc actului jurisdicțional al Curții, cu încălcarea dispozițiilor art. 147 alin. (4) din Legea fundamentală, și ar nega, în mod nepermis, autoritatea de lucru judecat care este atașată hotărârilor judecătorești definitive".

Pentru considerentele expuse, având în vedere că inculpatul A. a introdus calea de atac a recursului în casație cu nerespectarea condiției prevăzute de art. 435 din C. proc. pen., în temeiul dispozițiilor art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 429/A din data de 04 iunie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. x/2014.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRUACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

În temeiul art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 429/A din data de 04 iunie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. x/2014.

Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 septembrie 2025.