ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ

ÎCCJ, Secția penală

CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 126 din 22 martie 2017, pronunțată de Tribunalul Prahova în Dosarul nr. x/2008, a fost admisă cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de Ministerul Public în temeiul art. 386 C. proc. pen. și, pe cale de consecință, s-a dispus, printre altele, schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina următorilor inculpați:

- A.: din două infracțiuni de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, prevăzute de art. 215 alin. (1), (2) și 5 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), într-o singură infracțiune de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) și 5 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), din două infracțiuni prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 într-o singură infracțiune prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 și din două infracțiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzute de art. 290 alin. (1) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), într-o singură infracțiune de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969).

- B.: din două infracțiuni de complicitate la înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, prevăzute de art. 26 C. pen. (1969) raportat la art. 215 alin. (1), (2) și 5 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), fiecare cu aplicarea prevederilor art. 37 lit. b) C. pen. (1969), într-o singură infracțiune de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) și 5 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) și art. 37 lit. b) C. pen. (1969), din două infracțiuni prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, fiecare cu aplicarea prevederilor art. 37 lit. b) C. pen. (1969), într-o singură infracțiune prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (1969), și din două infracțiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzute de art. 290 alin. (1) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), ambele cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (1969), într-o singură infracțiune de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) și art. 37 lit. b) C. pen. (1969).

S-a constatat că legea penală mai favorabilă aplicabilă inculpatului A. este C. pen. din 1969.

În baza art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., a fost încetat procesul penal față de inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.

A fost condamnat inculpatul A., după cum urmează:

a) În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 74 alin. (2) și art. 76 lit. a) C. pen. (1969), pentru infracțiunea de inițiere sau constituire unui grup infracțional organizat ori aderare sau sprijinire sub orice formă a unui astfel de grup, săvârșită în perioada 2006 - 2007, la pedeapsa de 4 ani închisoare. Conform art. 65 C. pen. (1969), s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) C. pen. (1969), cu excepția dreptului de a alege, pentru o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.

b) În baza art. 215 alin. (1), (2) și 5 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) și art. 74 alin. (2) și art. 76 lit. a) C. pen. (1969), pentru infracțiunea de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, săvârșită în perioada 2006-2007, la pedeapsa de 7 ani închisoare. Potrivit art. 65 C. pen. (1969), s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) C. pen. (1969), cu excepția dreptului de a alege, pentru o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.

c) În baza art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) și art. 74, alin. (2) și art. 76 lit. a) C. pen. (1969), pentru infracțiunea de spălare a banilor în formă continuată, săvârșită în perioada august 2006 - martie 2007, la pedeapsa de 2 ani închisoare.

Conform art. 33 lit. a) C. pen. (1969) și art. 34 lit. b) C. pen. (1969), s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 7 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) C. pen. (1969), cu excepția dreptului de a alege, după executarea pedepsei principale.

Au fost aplicate dispozițiile art. 71 și art. 64 lit. a), b), c) C. pen. (1969), cu excepția dreptului de a alege.

În baza art. 88 C. pen. (1969), s-a dedus perioada arestării preventive a inculpatului de la 17 februarie 2011 - 22 iunie 2011, inclusiv.

S-a constatat că legea penală mai favorabilă aplicabilă inculpatului B. este C. pen. din 1969.

În baza art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., a fost încetat procesul penal față de inculpatul B. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.

A fost condamnat inculpatul B., după cum urmează:

a) În baza art. 26 C. pen. (1969) raportat la art. 215 alin. (1), (2) și 5 C. pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), art. 37 lit. b) C. pen. (1969) și art. 74 alin. (2) C. pen. (1969), art. 76 lit. a) C. pen. (1969), pentru complicitate la infracțiunea de înșelăciune, faptă din perioada anului 2007, la pedeapsa de 6 ani închisoare. În temeiul art. 65 alin. (2) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 215 alin. (5) teza a II-a C. pen. (1969), s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) C. pen. (1969) cu excepția dreptului de a alege, pe o perioada de 3 ani după executarea pedepsei principale.

b) În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (1969), art. 74 alin. (2) C. pen. (1969) și art. 76 lit. b) C. pen. (1969), pentru infracțiunea de inițiere sau constituire unui grup infracțional organizat ori aderare sau sprijinire sub orice formă a unui astfel de grup, faptă din cursul anului 2007, la pedeapsa de 3 ani închisoare. În temeiul art. 65 alin. (2) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 7 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 39/2003, s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) C. pen. cu excepția dreptului de a alege, pe o perioada de 3 ani după executarea pedepsei principale.

Conform art. 33 lit. a) C. pen. (1969) și art. 34 lit. b) C. pen. (1969), s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 6 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) C. pen. (1969) cu excepția dreptului de a alege, după executarea pedepsei principale.

S-au aplicat dispozițiile art. 71 și art. 64 lit. a), b), c) C. pen. (1969) cu excepția dreptului de a alege.

A fost admisă acțiunea civilă exercitată de partea civilă C. SA și au fost obligați în solidar inculpații A., D., E., B. și partea responsabilă civilmente G. S.R.L. la plata către partea civilă a sumei de 61.303 RON, reprezentând contravaloarea despăgubirilor civile.

S-a luat act de faptul că persoana vătămată H. S.R.L., care a formulat pretenții de natură civilă, a fost radiată și că celelalte persoane vătămate nu s-au constituit părți civile.

În baza art. 33 alin. (1) din Legea nr. 656/2002, raportat la art. 118 alin. (5) C. pen. (1969), s-a confiscat de la inculpatul A. suma de 1.184.755 RON reprezentând contravaloarea sumei ce face obiectul infracțiunii de spălare a banilor.

În baza art. 118 alin. (1) lit. e) C. pen. (1969), s-a dispus confiscarea următoarelor sume de bani de la inculpați, obținute din săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, și care nu au servit la despăgubirea persoanelor vătămate: 414.919,43 RON de la inculpatul B., 254.567,32 RON de la inculpatul E., 4.976.715 RON de la inculpatul A., 994.990 RON de la inculpatul D., 2.380.432 RON de la inculpatul I., 1.601.293 RON de la inculpatul J., 1.601.293 RON de la inculpatul K.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen., a fost menținută măsura asigurătorie a sechestrului asupra autoturismului x tipul x, nr. de înmatriculare x, cu numărul de identificare x, serie motor x, proprietatea inculpatului A., autoturism lăsat în custodia acestuia prin Procesul-verbal din 6 mai 2008, instituită prin Ordonanța nr. 14/D/P din 6 mai 2008 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. Serviciul Teritorial Ploiești în vederea recuperării prejudiciului.

În baza art. 549

1

În temeiul art. 549

1

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., au fost obligați inculpații la plata cheltuielilor judiciare către stat în cuantum de 70.000 RON (10.000 RON fiecare inculpat).

Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul Prahova a reținut, printre altele, că, prin rechizitoriul nr. x/2007 din 5 mai 2008 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Serviciul Teritorial Ploiești, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților A., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 215 alin. (1), (2) și 5 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, art. 290 alin. (1) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), cu aplicarea finală a art. 33 lit. a) C. pen. (1969), J., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 215 alin. (1), (2) și 5 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, art. 9 alin. (1) lit. b) și c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 33 lit. a) și art. 37 lit. b) C. pen. (1969), K., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 26 C. pen. (1969) raportat la art. 215 alin. (1), (2) și 5 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, art. 9 alin. (1) lit. b) și c) C. pen. (1969) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea finală a prevederilor art. 33 lit. a) C. pen. (1969) și art. 37 lit. b) C. pen. (1969), E., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 215 alin. (1), (2) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, art. 290 alin. (1) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), cu aplicarea finală a prevederilor art. 33 lit. a) C. pen. (1969) și art. 37 lit. b) C. pen. (1969), și B., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 26 C. pen. (1969) raportat la art. 215 alin. (1), (2) și 5 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, art. 290 alin. (1) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), cu aplicarea finală a dispozițiilor art. 33 lit. a) C. pen. (1969) și art. 37 lit. b) C. pen. (1969).

Prin Sentința penală nr. 369 din data de 27 octombrie 2011 a Tribunalului Prahova, pronunțată în Dosarul penal nr. x/2008, inculpații au fost condamnați la diferite pedepse cu executare în regim privativ de libertate.

Împotriva sentinței penale au declarat apel inculpații și partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală.

Prin Decizia penală nr. 196 din data de 26 noiembrie 2012 a Curții de Apel Ploiești, a fost desființată în întregime Sentința penală nr. 369 din 27 octombrie 2011 a Tribunalului Prahova, dispunându-se reluarea judecății.

Ulterior, prin Sentința penală nr. 642 din 6 iunie 2014 a Tribunalului Prahova pronunțată în Dosarul penal nr. x/2008, s-a dispus condamnarea inculpaților J. și E., la pedepse cu închisoarea, conform prevederilor procedurii simplificate, prevăzute de art. 396, alin. (10) C. proc. pen., cauza fiind disjunsă față de ceilalți trei inculpați, care nu au recunoscut săvârșirea faptelor, așa cum au fost menționate în rechizitoriu.

Împotriva sentinței penale au declarat apel Ministerul Public și inculpatul J.

Prin Decizia penală nr. 1218 din 3 decembrie 2014 a Curții de Apel Ploiești, a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Serviciul Teritorial Ploiești, împotriva Sentinței penale nr. 642 din 6 iunie 2014 a Tribunalului Prahova, privind pe inculpații J. și E., care a fost desființată, dispunându-se trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță, ca urmare a faptului că, printre altele, s-a dispus în mod nelegal judecarea celor doi inculpați conform prevederilor procedurii simplificate. Prin aceeași hotărâre a fost respins ca tardiv apelul declarat de inculpatul J.

Într-o altă cauză separată, prin Rechizitoriul nr. x/2008 din 2 martie 2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Serviciul Teritorial Ploiești s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților:

- A., pentru săvârșirea infracțiunilor de inițiere sau constituire a unui grup infracțional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup, prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) și 5 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), spălare a banilor, prevăzută de art. 23 alin. (1) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), cu aplicarea finală a art. 33 lit. a) C. pen. (1969);

- D., pentru săvârșirea infracțiunilor de inițiere sau constituire a unui grup infracțional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup, prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) și 5 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) și c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea finală a art. 33 lit. a) și art. 37 lit. b) C. pen. (1969);

- E., pentru săvârșirea infracțiunilor de inițiere sau constituire a unui grup infracțional organizat ori aderare sau sprijinire sub orice formă a unui astfel de grup, prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) și 5 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), cu aplicarea finală a art. 33 lit. a) C. pen. (1969);

- B., pentru săvârșirea infracțiunilor de inițiere sau constituire a unui grup infracțional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup, prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, complicitate la înșelăciune, prevăzută de art. 26 C. pen. (1969) raportat la art. 215 alin. (1), (2) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), cu aplicarea finală a art. 33 lit. a) și art. 37 lit. b) C. pen. (1969).

- I., pentru săvârșirea complicității la infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art. 26 C. pen. (1969) raportat la art. 215 alin. (1), (2) și 5 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), complicității la infracțiunea de spălare a banilor, prevăzută de art. 26 C. pen. (1969) raportat la art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), cu aplicarea finală a art. 33 lit. a) C. pen. (1969).

Prin Sentința penală nr. 464 din 19 decembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Prahova în dosarul penal nr. x/2009, s-a dispus condamnarea inculpaților anterior menționați la diverse pedepse cu închisoarea.

Împotriva sentinței penale au declarat apel Ministerul Public (care a adus critici legate de individualizarea pedepselor), partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală și inculpații.

Prin Decizia penală nr. 161 din 17 septembrie 2013 a Curții de Apel Ploiești, a fost desființată în întregime hotărârea Tribunalului Prahova, cauza fiind trimisă spre rejudecare la această instanță.

Prin încheierea de ședință din 12 martie 2015 pronunțată de Tribunalul Prahova, s-a dispus reunirea cauzelor nr. 5530/105/2008* (vizând Rechizitoriul nr. x din 5 mai 2008 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Serviciul Teritorial Ploiești) și nr. 1045/105/2009 (vizând Rechizitoriul nr. x din 2 martie 2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Serviciul Teritorial Ploiești), urmând ca instanța să soluționeze cele două dosare reunite sub nr. x/2008**.

După desființarea cu trimitere a celor două hotărâri judecătorești pronunțate în fond, ca urmare a reluării cercetării judecătorești au fost administrate următoarele mijloace de probă (în Dosarele nr. x/2009, nr. y/2008* și nr. z/105/2008**, după reunirea celor două cauze): Raport de expertiză fiscală judiciară întocmit de expertul tehnic judiciar, declarația inculpatului E. (26 mai 2015), prin care a solicitat judecarea cauzei conform procedurii simplificate, declarația inculpatului B. (22 iunie 2015), declarațiile martorilor P. (10 septembrie 2015), Q., R. (2 noiembrie 2015), S., T., U., V., W. (23 noiembrie 2015), X., Y., Z. (11 ianuarie 2016,), AA. (8 februarie 2016,), BB., CC., DD., EE. (7 martie 2016), FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL. (4 aprilie 2016), MM., NN., OO., PP. (25 aprilie 2016), QQ., RR., SS., TT., UU., VV. (26 mai 2016), WW., XX., YY., ZZ., AAA., BBB., CCC., DDD., EEE., FFF. (8 septembrie 2016), Raport de imposibilitate a efectuării expertizei contabile.

La termenul de judecată din 8 martie 2017, când instanța a rămas în pronunțare, Ministerul Public a solicitat schimbarea încadrării juridice a infracțiunilor reținute în sarcina inculpaților A., E. și B., din două infracțiuni de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, prevăzute de art. 215 alin. (1), (2) și 5 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), într-o singură infracțiune de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave (în cazul inculpatului E., una dintre infracțiunile de înșelăciune nu a produs consecințe deosebit de grave, pe cale de consecință s-a cerut schimbarea încadrării din două infracțiuni de înșelăciune, dintre care doar una cu consecințe deosebit de grave, într-o singură infracțiune de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave), din două infracțiuni prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 într-o singură infracțiune prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 și din două infracțiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzute de art. 290 alin. (1) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969), într-o singură infracțiune de fals în înscrisuri sub semnătură privată, motivat de faptul că, în ambele cauze, cei trei inculpați au acționat într-o manieră similară, prin același mod de operare, într-o perioadă identică, urmărind același scop și folosind aceleași mijloace în realizarea scopului infracțional.

Cererea de schimbare a încadrării juridice, formulată de Ministerul Public, a fost apreciată întemeiată și, ca urmare, a fost admisă, reținându-se că inculpații A., E. și B. au acționat într-o manieră similară în ceea ce privește săvârșirea celor trei infracțiuni, care vizează același tip de valori sociale ocrotite, sunt săvârșite în perioade similare și în modalități similare, modul de operare fiind identic.

Schimbarea încadrării juridice s-a impus a fi soluționată cu prioritate față de stabilirea legii penale mai favorabile deoarece inculpații au fost trimiși în judecată sub imperiul C. pen. din 1969, clarificarea acuzațiilor formulate fiind considerată prioritară. Legea penală mai favorabilă a fost apreciată în situația fiecărui inculpat în funcție și de soluția dispusă.

Din probatoriul administrat în ambele dosare de urmărire penală și în faza cercetării judecătorești, instanța de fond a reținut următoarele:

În ceea ce privește acuzațiile formulate prin Rechizitoriul nr. x din 5 mai 2008 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Serviciul Teritorial Ploiești, instanța a reținut că, la începutul anului 2007, inculpații A., J. și K. au constituit un grup infracțional organizat la care, în perioada următoare, au aderat inculpații E. și B., grup care a desfășurat, prin intermediul S.C. GGG. SRL, activități ilicite de comercializare de produse petroliere de calitate inferioară, mărfuri provenite în special de la HHH. SA Câmpina și vândute în calitate de motorină.

Cu referire la SC GGG. SRL s-a reținut că aceasta avea sediul social declarat în sat Postârnacu, comuna Cornești, nr. 257, județul Dâmbovița, cod unic de înregistrare x, nr. de înregistrare la Registrul Comerțului J15/296 din 21 februarie 2007, un capital social subscris și vărsat în valoare de 200 RON, aferent unui număr de 20 părți sociale cu o valoare nominala de 10 RON fiecare parte socială, acționariatul societății fiind compus din inculpații J. (18 părți sociale, reprezentând 90% din valoarea capitalului social) și K., (care deținea 2 părți sociale, 10% din valoarea capitalului social), părțile sociale fiind cedate la data de 27 august 2007 numitului III.. Obiectul principal de activitate al SC GGG. SRL era dat de codul CAEN 5151 - Comerț cu ridicata al combustibililor solizi, lichizi și gazoși și al produselor derivate.

Pe întreaga durată de activitate, SC GGG. SRL nu a organizat și nu a condus niciun fel evidență contabilă și nu a depus la organele fiscale teritoriale raportările financiar - fiscale prevăzute de legislația în vigoare, aspect ce reiese din adresa de răspuns a D.G.F.P. Dâmbovița, încălcând în mod flagrant prevederile legislației contabile, primare și secundare.

În societatea SC GGG. SRL, inculpatul J. avea calitatea de asociat și administrator, iar inculpatul K. calitatea de asociat, fiind desemnat în data de 7 martie 2007, prin intermediul unei procuri notariale, administrator cu puteri depline. Inculpații au asigurat interpunerea pe lanțul de comercializare a mai multor societăți, însă în documentele de evidență contabilă primară (facturi fiscale) au înscris mențiuni false, în sensul că se valorifică motorină, deși produsul achiziționat era de altă natură (de exemplu, în cursul anului 2007, marfa livrată drept motorină era în realitate ulei TE 6, neaccizat).

S-a reținut că cel mai important rol în această activitate infracțională l-a avut inculpatul A., acesta primind de la J. (care avea calitate oficială în SC GGG. SRL) facturile fiscale, alte documente fiscale și ștampilele societății, care, de altfel, au și fost găsite la cel dintâi cu ocazia efectuării percheziției. Între inculpați a existat o înțelegere, inculpatul A. urmând a-și reține un procent de 75% din valoarea vânzărilor, restul de 25% urmând a fi împărțit între ceilalți acuzați, aspect care, în opinia primei instanțe, demonstrează o modalitate de acțiune planificată, caracteristică grupului infracțional organizat.

Pentru a induce în eroare beneficiarii produselor petroliere valorificate în calitate de motorină, inculpatul A., alături de învinuiții E. și B., au avut în vedere ca vânzarea acestora să se facă la un preț inferior celui practicat pe piața liberă, incluzând, totodată, în prețul de vânzare, în majoritatea cazurilor, însă nu distinct, transportul acestor produse până la locul de descărcare, respectiv stațiile de alimentare cu benzină.

Pentru a îngreuna o eventuală depistare de către organele de cercetare penală, inculpații au înscris în facturile fiscale de livrare date fictive la rubrica delegaților, inclusiv la mijloacele de transport, completând numere de înmatriculare fictive, atribuite unor autoturisme marca x.

Din probatoriul administrat, s-a constatat că SC GGG. SRL, în toată perioada anului 2007, nu s-a aprovizionat cu nicio cantitate de motorină, dar a valorificat, prin documentele contabile identificate, produse catalogate în mod fals "motorină", iar, pe de altă parte, deși s-a aprovizionat cu subproduse petroliere neaccizate, nu le-a valorificat, ceea ce conduce la concluzia că acestea au fost vândute drept "motorină".

Din înscrisurile existente la dosar (facturi fiscale) a rezultat că, în perioada 6 aprilie 2007 - 18 septembrie 2007, SC GGG. SRL s-a aprovizionat cu următoarele produse petroliere: 161.488 kg de "diluant" în valoare totală de 423.404,31 RON, 149.360 kg de ulei tip TE 6 A, în valoare totală de 323.483,89 RON și 117.680 kg de ulei JJJ., în valoare totală de 290.930,96 RON, achiziționate de la un singur furnizor (SC KKK. SRL) și 536.398 kg de "diluant" în valoare totală de 1.411.052,11 RON, achiziționat de la furnizorul LLL. SA. Din facturile fiscale emise de societatea GGG. SRL, a rezultat că, în perioada începutul anului 2007 până în luna august, au fost întocmite facturi fiscale prin care au fost livrate către societățile beneficiare menționate mai sus cantitățile de 1.929.269 lt. de "motorina Euro" în valoare totală de 5.607.690,77 RON și de 26.040 lt. de "diluant" în valoare de 67.862,84 RON

Din procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice și declarațiile martorilor audiați atât în faza urmăririi penale, cât și în faza cercetării judecătorești, a rezultat că inculpatul A. a urmărit ca beneficiarii produsului petrolier, prezentat în mod fals drept motorină, să achite contravaloarea produselor.

Din analiza rulajelor de cont aparținând SC GGG. SRL, s-a constatat că sumele de bani virate de acești cumpărători au fost folosite pentru achitarea de către inculpați a contravalorii produselor petroliere neaccizate, achiziționate de societate de la furnizori, iar nu pentru plata unor cantități de motorină întrucât aceasta nu a achiziționat niciodată un astfel de carburant.

Sumele de bani care reprezentau beneficiul ilicit erau retrase din SC GGG. SRL de către inculpatul K., singurul împuternicit să efectueze operațiuni bancare în conturile societății, după care erau împărțite între inculpați, aspect care, de altfel, rezultă din declarațiile acestora.

S-a reținut că infracțiunea de înșelăciune s-a săvârșit prin achiziționarea de către inculpați a unor produse de calitate inferioară pe care le-au vândut, prezentându-le drept motorină, însușindu-și contravaloarea taxelor și accizelor. Au fost induse, astfel, în eroare mai multe persoane juridice: SC MMM. SRL, SC NNN. SRL Baia Mare, SC OOO. SRL Satu Mare, SC PPP. SRL Sibiu, Jud. Sibiu, SC C. SRL Reghin, SC QQQ. SRL Satu Mare, SC RRR. SRL Vaslui, SC SSS. SRL Sângeorz Băi, jud. Bistrița Năsăud, SC H. SRL Năsăud, SC TTT. SRL Câmpia Turzii, SC UUU. SRL Sâmbăteni, Jud. Arad, SC VVV. SRL Sibiu.

S-a mai reținut că inculpatul A. a avut rol de conducător și coordonator al întregii activități infracționale, folosindu-și în acest scop, în cele mai multe cazuri, autocisternele aparținând societăților sale, precum și conducătorii auto angajați la respectivele firme.

Conform Raportului de constatare tehnico-științifice grafoscopică numărul x din 23 mai 2008 (realizat în cursul urmăririi penale), inculpatul A. a completat mai multe documente false aparținând mai multor societăți comerciale - GGG. SRL, G. SRL, N. SRL și O. SRL, deși nu a avut nici o calitate în cadrul acestora (asociat sau administrator). De asemenea, s-a reținut că inculpatul A. a completat și alte documente cu date nereale (avize de însoțire marfă, facturi fiscale, ordine de plată, dispoziții de ridicare în numerar, declarații de conformitate etc.), dintre care prima instanță a menționat: avizul de însoțire marfă seria x nr. x din 31 mai 2007, facturile fiscale seria x., nr: x.

Cu ocazia completării în fals a facturilor fiscale aparținând SC GGG. SRL, prin care se atesta în mod fals vânzarea de "motorină" către diverse societăți beneficiare, pentru a îngreuna identificarea, inculpatul A. a omis să menționeze, în unele dintre aceste facturi, numerele de înmatriculare ale mijloacelor auto cu care au fost efectuate transporturile, iar, în altele, a inserat date necorespunzătoare adevărului, respectiv numere de înmatriculare ce nu au fost atribuite unor autovehicule (de exemplu în facturile seria x, nr. x din 7 martie 2007, nr. x din 4 aprilie 2007, nr. x din 11 aprilie 2007, nr. x din 23 aprilie 2007, nr. x din 2 mai 2007, nr. x din 14 mai 2007, nr. x din 4 iunie 2007, nr. x din 7 iunie 2007, nr. x din 16 iunie 2007, nr. x din 20 iunie 2007, nr. x din 20 iunie 2007 și nr. x din 31 mai 2007).

Pentru a induce și menține în eroare beneficiarii cantităților prezentate în mod fals drept motorină, inculpatul A. a completat cu date nereale mai multe declarații de conformitate în care apare ca beneficiar al WWW. SA, Sucursala Petrobrazi, SC GGG. SRL, deși între cele două societăți nu a existat nicio livrare. În acest sens, în adresa din 9 iulie 2008 a WWW. SA, Sucursala Petrobrazi, s-a comunicat faptul că această societate nu mai emite declarații de conformitate din luna octombrie 2006, iar privitor la rapoartele de inspecție falsificate de inculpați s-a precizat că acestea prezintă modificări la lotul analizat, data prelevării probei, au număr de înregistrare în sistem și nu sunt transmise beneficiarilor.

Au fost ridicate declarațiile de conformitate și rapoartele de inspecție falsificate de la societățile MMM. SRL, NNN. SRL Baia Mare, PPP. SRL Sibiu, RRR. SRL Vaslui, H. SRL Năsăud, VVV. SRL Sibiu, beneficiare a "motorinei" valorificate de inculpați, aceste înscrisuri demonstrând săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, din punct de vedere al laturii obiective.

S-a mai reținut că inculpatul A. a mai completat un număr ridicat de ordine de plată pentru a fi retrase sume de bani în numerar din conturile deschise de SC GGG. SRL, dar aceste documente au fost semnate de inculpatul J., iar ordinele de retragere în numerar de inculpatul K..

Deși nu aveau nicio calitate în cadrul SC GGG. SRL, inculpații E. și B. au completat cu date nereale și în mod repetat, mai multe facturi fiscale, declarații de conformitate și rapoarte de inspecție. Astfel, inculpatul E. a completat cu date false facturile fiscale seria x, nr. x din 3 august 2007; seria x nr. x din 15 august 2007; seria x numărul x din 21 august 2007; seria x, nr. x din 3 septembrie 2007; seria x, nr. x din 3 septembrie 2007; seria x, nr. x din 5 septembrie 2007; seria x, nr. x din 7 septembrie 2007; seria x, nr. x din 17 septembrie 2007, precum și declarațiile de conformitate nr. x din data de 11 iulie 2007 și nr. x din data de 17 august 2007.

Din cel de al doilea Raport de constatare tehnico - științifică grafoscopică, nr. x din 2 iunie 2008, efectuat de Inspectoratul de Poliție al Județului Prahova, Serviciul Criminalistic, a rezultat că inculpatul B. a completat cu date nereale un număr mare de documente (facturi fiscale și rapoarte de inspecție), în numele acelorași societăți comerciale, respectiv SC GGG. SRL, SC G. SRL, SC N. SRL și SC O. SRL, înscrisuri pe care le-a falsificat pe parcursul anilor 2006 - 2007.

Referitor la SC GGG. SRL, s-a reținut că inculpatul a completat facturile fiscale: seria x nr. x din 13 aprilie 2007; seria x nr. x din 16 aprilie 2007; seria x nr. x din 16 aprilie 2007; seria x nr. x din 7 mai 2007; seria x nr. x din 11 mai 2007; seria x nr. x din 25 mai 2007; seria x nr. x din 1 iunie 2007; seria x nr. x din 16 iunie 2007; seria x nr. x din 3 iulie 2007; seria x nr. x din 12 iulie 2007; seria x nr. x din 14 iulie 2007; seria x nr. x din 17 iulie 2007; seria x nr. x din 20 iulie 2007; seria x nr. x din 28 iulie 2007; seria x nr. x din 28 iulie 2007; seria x nr. x din 30 iulie 2007; seria x nr. x din 3 august 2007, precum, și rapoartele de inspecție din data de 11 iulie 2007 și din data de 19 iulie 2007

Din actele și lucrările dosarului, a rezultat că inculpatul B. a avut același mod de operare cu inculpatul A., completând cu date nereale două facturi fiscale cu aceeași serie, la date diferite și către beneficiari diferiți (seria x, nr. x din data de 16 iunie 2007, seria x nr. x, din data de 3 iulie 2007 și seria x, nr. x din data de 17 iulie 2007, seria x, nr. x, din 20 iulie 2007) și completând în mod fals în facturile fiscale date privind numerele de înmatriculare ale unor autovehicule, care din verificările efectuate în evidențele de înmatriculare a autovehiculelor nu figurează ca fiind atribuite unor autovehicule înmatriculate.

Din acest mod de operare, a rezultat că între inculpați a existat o înțelegere frauduloasă, aceștia acționând concertat, realizându-se, astfel, elementele de tipicitate ale infracțiunii de constituire (respectiv, de aderare sau sprijinire) a unui grup infracțional organizat.

Examinând facturile fiscale aflate la dosar, prima instanță a constatat că, în perioada 6 aprilie - 18 septembrie 2007, societatea GGG. SRL s-a aprovizionat cu următoarele produse petroliere: 161.488 kg de "diluant" în valoare totală de 423.404,31 RON, 149.360 kg de ulei tip x în valoare totală de 323.483,89 RON și 117.680 kg de ulei x, în valoare totală de 290.930,96 RON, achiziționate de la un singur furnizor - societatea KKK. SRL; și 536.398 kg de "diluant" în valoare totală de 1.411.052,11 RON, cantitate achiziționată de la SC LLL. SA. În conformitate cu facturile fiscale emise de SC GGG. SRL, s-a constatat că, în luna august 2007, au fost întocmite facturi fiscale prin care au fost livrate către societățile beneficiare cantitățile de 1.929.269 lt. de "motorină Euro", în valoare totală de 5.607.690,77 RON și de 26.040 lt. de "diluant", în valoare totală de 67.862,84 RON

În urma analizei documentelor puse la dispoziție, s-a constatat că pentru perioada respectivă nu există documente de evidență tehnico-operativă și contabilă pentru justificarea vânzărilor de "Diluant", "Ulei TE 6A" și "Ulei JJJ." și nici documente care să justifice aprovizionări de "Motorină euro".

În vederea stabilirii prejudiciului pentru infracțiunea de înșelăciune, conform înscrisurilor existente la dosar, s-a procedat la calcularea prețului mediu de aprovizionare, a prețului mediu de vânzare, stabilirea diferenței între prețul mediu de vânzare și prețul mediu de aprovizionare precum și a diferenței totale între prețul de vânzare și prețul de achiziție al produselor livrate.

Prețul mediu de aprovizionare a fost determinat prin raportarea valorii totale a aprovizionărilor (2.448.871 RON) cu produse petroliere la cantitatea totală (1.184.913 litri) a acestora, rezultând un preț mediu de 2,07 RON/litru. Prețul mediu de vânzare a fost determinat prin raportarea valorii totale a vânzărilor de motorina facturate (5.607.690,77 RON) la cantitatea totală (1.929.269 litri) a acestora, rezultând un preț mediu de 2,90 RON/litru. Diferența intre prețul mediu de vânzare (2,90 RON/litru) și prețul mediu de aprovizionare (2,07 RON/litru) este în suma de 0,83 RON/litru. Totalul diferență între prețul de vânzare și prețul de achiziție al produselor vândute a fost determinat prin înmulțirea diferenței între cele două prețuri medii (0,83 RON/litru) cu cantitatea totală de "motorina" facturată (1.929.269 litri), rezultând suma de 1.601.293 RON, care reprezintă prejudiciul total constatat conform cerințelor obiectivului nr. 3 din Ordonanța nr. 14/D/P/2007 din data de 18 martie 2008.

S-a concluzionat că cercetările efectuate și probele administrate în cauză evidențiază faptul că inculpații A., J. și K. au cauzat întregul prejudiciu, participarea inculpaților E. și B. fiind mai redusă, primul participând la cauzarea unui prejudiciu în suma de 85.008,6 RON, iar cel de-al doilea la cauzarea unui prejudiciu în sumă de 406.514 RON.

Cu privire la conturile bancare ale SC GGG. SRL și sumele de bani retrase din acestea, constatarea tehnico-științifică efectuată în urma analizei documentelor existente la dosarul cauzei a concluzionat că societatea a avut conturi bancare deschise la următoarele bănci:

De asemenea, s-a reținut că, după data de 27 august 2007, inculpatul K. a continuat să retragă în numerar suma totală de 530.942 RON (191.107 RON de la XXX., 17.100 RON de la L., 292.735 RON de la YYY. și 30.000 RON de la M.).

Sumele de bani obținute de inculpați ca urmare a valorificării produselor petroliere neaccizate ca și "motorină" au fost folosite de aceștia, pe de o parte, pentru achitarea contravalorii produselor achiziționate de la furnizori, iar, pe de altă parte, au fost retrase în numerar și însușite. Din declarațiile inculpatului K. a rezultat că sumele de bani retrase în numerar au fost predate într-o anumită parte inculpatului A., o altă parte inculpatului J. și o anumită cotă reținută de acesta.

În ceea ce privește faptele pentru care inculpații au fost trimiși în judecată prin Rechizitoriul nr. x al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Serviciul Teritorial Ploiești, s-a reținut că inculpatul D., aflându-se în executarea unei pedepse privative de libertate, l-a cunoscut în penitenciar pe coinculpatul B., prin intermediul căruia a intrat în legătură și cu A.. La propunerea inculpaților A. și B., inculpatul D. a acceptat sa se înființeze o societate comercială în care să aibă calitatea de asociat și administrator, prin intermediul căreia să desfășoare activități de comercializare a produselor petroliere, fiind, astfel, folosit drept paravan pentru comercializarea ilicită a produselor petroliere, B. punând la dispoziție spațiul din comuna Târgșoru Vechi, sat Strejnicu, jud. Prahova, necesar înființării societății SC G. SRL.

În același timp, inculpatul A. i-a propus inculpatului I. și acesta a acceptat să înființeze, în anul 2006, societățile comerciale N. SRL și O. SRL, prin intermediul cărora au fost efectuate activități ilicite de comercializare a unor cantități importante de produse petroliere, cei doi întocmind și folosind documente false.

Inculpații D., E. și I. au acceptat propunerile inculpatului A. în schimbul obținerii unor sume de bani din comercializarea ilicită a produselor petroliere (respectiv au primit importante sume de bani pentru fiecare transport de produse petroliere și pentru fiecare extragere de sume de bani), beneficiarul principal al sumelor fiind cel din urmă. S-a reținut că inculpații au avut sarcini distincte în cadrul grupului infracțional organizat, după cum urmează: obținerea de la autoritățile statului a documentelor de evidență contabilă (facturi, avize de însoțire marfa), ștampile, efectuarea de operațiuni bancare de care s-a ocupat inculpatul D., efectuarea de aprovizionări de la furnizori de subproduse petroliere, de care s-au ocupat inculpații A. și B., de vânzarea către beneficiari a subproduselor petroliere ca și carburanți auto prin contrafacerea documentelor de livrare ocupându-se inculpații F. și B.

În luna ianuarie 2008, Garda Financiară, secția Prahova, a sesizat efectuarea unor activități ilicite cu produse petroliere de către inculpații A., D., B., I. prin intermediul societăților SC G. SRL, SC N. SRL și SC O. SRL

Din probatoriul administrat în cauză, a rezultat că administratorii societăților G. SRL, N. SRL și O. SRL nu au întocmit nici un fel de evidență contabilă privitoare la activitățile comerciale efectuate prin intermediul societăților lor și nu au făcut nici un fel de raportări la autoritățile fiscale ale statului, activități care intră în sfera ilicitului penal, ca urmare a gravelor încălcări ale legislației contabilității. Obiectul principal al activităților ilicite a grupului infracțional l-a constituit aprovizionarea de la unitățile producătoare de produse petroliere, îndeosebi de la HHH., fie direct, fie prin intermediul altor societăți comerciale, de subproduse petroliere, neaccizate, îndeosebi ulei TE 6 și revânzarea lor ca și carburanți auto, în principal motorină (deși în realitate erau subproduse petroliere), motorina valorificându-se în mod legal numai cu acciza inclusă în preț.

Pentru a îngreuna cât mai mult identificarea, inculpații, cu ocazia întocmirii documentelor contrafăcute (facturi fiscale, declarații de conformitate și rapoarte de inspecție), au menționat date false privitoare la numerele de înmatriculare ale mijloacelor auto cu care s-au transportat produsele petroliere: datele de identificare ale delegaților, date privitoare la calitatea produsului livrat societăților beneficiare, în unele facturi fiscale de livrare au inserat numere de înmatriculare atribuite unor autoturisme mărcile x sau numere de înmatriculare care nu figurează în bazele de date ale Inspectoratului General al Poliției Române privind înmatricularea autovehiculelor, ca atribuite unor autovehicule. Inculpații au mai consemnat în facturile fiscale seriile unor acte de identitate ca aparținând unor persoane delegate, inexistente în bazele de date verificate de Direcția Județeană de Evidentă a Persoanelor Prahova.

Din probatoriul administrat, a rezultat că, încă de la începutul activității infracționale, a existat o înțelegere între inculpații A., D. și B. pentru înființarea SC G. SRL, aceștia hotărând să deruleze activități ilicite de comercializare a unor produse petroliere neaccizate ca și carburanți auto respectiv motorină, având acciza inclusă în preț, activități care să nu fie evidențiate în nici un fel în contabilitate, eludând plata taxelor și impozitelor prevăzute de legislația fiscală.

Inculpatul D., conform declarațiilor din faza de urmărire penală, urma să primească un procent din câștigurile ilicite, respectiv câte 150 RON la fiecare 10.000 RON retrași din conturile bancare. În același mod a procedat inculpatul A. și cu un alt membru al grupului infracțional, inculpatul E., acesta urmând să primească, potrivit declarațiilor sale, câte 150 - 200 euro la fiecare transport de carburanți efectuat.

Probele administrate în cauză au evidențiat faptul că, prin intermediul societății G. SRL, administrată de inculpatul D., acesta, împreună cu inculpații A., E. și B., ultimii doi având contribuții diferite, au valorificat, prin întocmirea de documente false, produsele petroliere achiziționate și neaccizate, ca și carburanți auto, diferența dintre prețul obținut de inculpați, prin inducerea în eroare a beneficiarilor, și valoarea reală, reprezentând contravaloarea prejudiciului.

Totodată, a rezultat că, în perioada de timp în care a desfășurat activități comerciale, SC G. SRL nu s-a aprovizionat cu nici o cantitate de motorina, dar a valorificat produse de calitate inferioară drept motorină și, deși s-a aprovizionat cu produse petroliere neaccizate, acestea nu au fost valorificate. Inculpatul A. a avut la dispoziție facturi fiscale, avize de însoțire a mărfii, semnate de către D. și ștampila SC G. SRL, toate acestea fiind remise primului în mai multe rânduri.

În perioada martie 2006 - noiembrie 2007, prin intermediul SC G. SRL Strejnicu, inculpații s-au aprovizionat cu 285.944 kilograme uleiuri tip TE 6A, în valoare de 779,102,64 RON, 13.120 kilograme uleiuri tip SR 2, în valoare de 34.820,30 RON, 452.759 kilograme diluant în valoare de 1.373.851,58 RON, 183.700 kilograme white spirit în valoare de 505.140,86 RON și 23.740 kilograme ZZZ. SE 80/115, în valoare de 57.515,08 RON. În aceeași perioadă de timp, respectiv aprilie 2006 - octombrie 2007, s-a constatat că SC G. SRL a livrat numai carburanți auto, respectiv cantitatea de 1.355.324 litri de pretinsă motorină euro în valoare de 4.135.542,80 RON și 91.653 litri de pretinsă benzină premiun 2 în valoare de 292.151,55 RON.

În urma verificărilor și investigațiilor efectuate, au fost identificați și beneficiarii mărfurilor livrate ca și carburanți auto de către inculpați, printre aceștia fiind SC C. SA Reghin, SC AAAA. SRL Fetești, SC UUU. SRL Sâmbăteni, Jud. Arad, SC BBBB. SRL Sâmbăteni, Jud. Arad, SC RRR. SRL Vaslui, Jud. Vaslui, SC NNN. SRL Baia Mare, SC OOO. SRL Satu Mare, SC H. SRL, SC VVV. SRL Sibiu, Jud. Sibiu, SC CCCC. SRL Petrila, aceste persoane fiind vătămate prin infracțiunea de înșelăciune.

Pentru a induce în eroare persoanele vătămate, beneficiare ale produselor petroliere valorificate ca și motorină, inculpatul A., alături de E. și B., a avut în vedere ca vânzarea acestora să se facă la un preț sub cel practicat pe piața liberă, incluzând, totodată, în prețul de vânzare, în majoritatea cazurilor, însă nu distinct, transportul acestor produse până la locul de descărcare, respectiv stații DDDD. De asemenea, pentru a le crea convingerea beneficiarilor că produsul pe care îl oferea spre vânzare ar fi motorină, inculpații au contrafăcut declarații de conformitate, rapoarte de inspecție, documente ce "proveneau" de la WWW. SA București, Sucursala Petrobrazi, în care consemnau date nereale privitoare la produsul vândut drept "motorină", cantități și mijloacele de transport. În aceste documente s-a consemnat ca beneficiar SC G. SRL, care, însă, nu a fost beneficiară a niciunei cantități de motorină furnizată de WWW. SA București, Sucursala Petrobrazi. Asemenea înscrisuri au fost contrafăcute și folosite de inculpații A., D. și B.

Conform constatării tehnico-științifice efectuate, s-a concluzionat că, prin activitățile ilicite desfășurate prin intermediul SC G. SRL, s-a cauzat un prejudiciu total în sumă de 1.056.293 RON, care se reține în sarcina inculpaților A. și D., la care au contribuit și inculpații E., pentru suma de 230.861,72 RON, și B., în sarcina căruia se reține un prejudiciu cauzat în sumă de 69.708,43 RON.

Inculpatul A. a urmărit în mod constant ca beneficiarii produsului petrolier, respectiv "motorină", să achite contravaloarea acesteia, făcând demersuri constante pe lângă aceștia (conform declarațiilor reprezentanților societăților beneficiare, proceselor-verbale de redare în formă scrisă a conținutului convorbirilor și comunicărilor telefonice, biletelor la ordin, în copie și în original, aparținând unor beneficiari, consemnărilor din agendele personale ale inculpatului A., agende ridicate cu ocazia percheziției autoturismului xX5).

Din analiza rulajelor de cont aparținând SC G. SRL, s-a constatat că o

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă