ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra apelurilor declarate,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Prin Sentința penală nr. 68/F din 20 martie 2019 a Curții de Apel București, secția a II-a Penală s-au hotărât următoarele:

În temeiul art. 386 C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică dată faptelor prin rechizitoriu.

Pentru inculpata A. din infracțiunile de:

- fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată prev. de art. 322 alin. (1) C. pen. rap. la art. 35 alin. (1) C. pen. (nouă acte materiale) în art. 290 alin. (1) C. pen. 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1969 (cinci acte materiale) și art. 5 C. pen.;

- fals în declarații în formă continuată prev. de art. 326 C. pen. raportat la art. 35 alin. (1) C. pen. (două acte materiale) în art. 292 C. pen. 1969 cu aplicarea art. 5 C. pen.;

- înșelăciune prev. de art. 244 alin. (1) și (2) C. pen. în art. 215 alin. (1), (2) și 5 C. pen. 1969 și art. 5 C. pen.

Pentru inculpatul B. din infracțiunile de:

- fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată prev. de art. 322 alin. (1) C. pen. rap. la art. 35 alin. (1) C. pen. (opt acte materiale) în art. 290 alin. (1) C. pen. 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1969 (patru acte materiale) și art. 5 C. pen.;

- instigare în formă continuată la fals în declarații prev. de art. 326 C. pen. raportat la art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 47 C. pen. (două acte materiale) în art. 25 raportat la art. 292 C. pen. 1969 cu aplicarea art. 5 C. pen.;

- înșelăciune prev. de art. 244 alin. (1) și (2) C. pen. în art. 215 alin. (1), (2) și 5 C. pen. 1969 și art. 5 C. pen.

În temeiul art. 17 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. a achitat pe inculpata A. (cetățean român, de profesie avocat în cadrul Cabinetului de Avocat "A.", cu sediul în oraș Bragadiru, str. x A, județ Ilfov) pentru infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1969 (cinci acte materiale) și art. 5 C. pen.

În temeiul art. 17 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen. a achitat pe inculpata A. pentru infracțiunea de fals în declarații, prev. de art. 292 C. pen. 1969 cu aplicarea art. 5 C. pen.

În temeiul art. 17 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. a achitat pe inculpata A. pentru infracțiunea de înșelăciune, prev. de art. 215 alin. (1), (2) și 5 C. pen. 1969 și art. 5 C. pen.

În temeiul art. 17 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. a achitat pe inculpatul B. (cetățean român ) pentru infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată (patru acte materiale), prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1969 și art. 5 C. pen.

În temeiul art. 17 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. a achitat pe inculpatul B. pentru infracțiunea de instigare la fals în declarații, prev. de art. 25 raportat la art. 292 C. pen. 1969 cu aplicarea art. 5 C. pen.

În temeiul art. 17 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. a achitat pe inculpatul B. pentru infracțiunea de înșelăciune, prev. de art. 215 alin. (1), (2) și 5 C. pen. 1969 și art. 5 C. pen.

În temeiul art. 25 alin. (3) C. proc. pen. a dispus desființarea totală a înscrisurilor falsificate înregistrate sub nr. x din 25 martie 2011 la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, astfel cum au fost indicate în dispozitivul sentinței.

În temeiul art. 25 alin. (5) C. proc. pen. a fost lăsată nesoluționată acțiunea civilă.

Prima instanță a reținut, în esență, următoarele:

a. Cu privire la schimbarea încadrării juridice dată faptelor prin rechizitoriu pentru infracțiunile săvârșite în perioada 1 martie 2011 - 23 martie 2011:

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București pentru infracțiunile reținute în rechizitoriu, săvârșite în perioada 1 martie 2011 - 23 martie 2011 de către inculpații A. și B., a dispus trimiterea acestora în judecată, dând o încadrare juridică faptelor conform legii noi, reținând că, în raport cu infracțiunea de înșelăciune prev. de art. 244 alin. (1) și (2) C. pen., legea penală mai favorabilă este noul C. pen. (ordonanța din 18 februarie 2016).

În ședința publică din data de 5 martie 2019 procurorul a solicitat schimbarea încadrării juridice în conformitate cu art. 386 C. proc. pen. arătând că, legea penală veche este mai favorabilă inculpaților A. și B., raportat la perioada infracțională martie 2011.

Astfel, cu privire la infracțiunile de fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals în declarații și instigare la fals, a susținut că a intervenit prescripția specială, la data de 24 septembrie 2018, conform art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen. 1969 raportat la art. 124 C. pen. 1969.

Totodată pentru infracțiunea de înșelăciune a solicitat schimbarea încadrării juridice prin reținerea dispozițiilor art. 215 alin. (1), (2) și 5 C. pen. 1969, întrucât în cauză s-au produs consecințe deosebit de grave, prejudiciul fiind de 438.826 RON, sumă cu care persoana vătămată C. a fost obligată să o plătească ca urmare a activității infracționale desfășurată de inculpați.

Prima instanță a reținut că, prin decizia nr. 265 din 6 mai 2014, Curtea Constituțională a României a statuat că pentru identificarea corectă a legii penale mai favorabile trebuie avute în vedere o serie de criterii care tind fie la înlăturarea răspunderii penale, ori a consecințelor condamnării, fie la aplicarea unor pedepse mai mici.

S-a reținut că, în considerentele deciziei nr. 265 din 6 mai 2014, se face trimitere la expunerea de motive a Legii nr. 286/2009 privind C. pen., potrivit căreia într-un stat de drept, întinderea și intensitatea represiunii penale trebuie să rămână în limite determinate, în primul rând, prin raportare la importanța valorii sociale lezate pentru cei care înfrâng pentru prima oară legea penală, urmând să crească progresiv pentru cei care comit infracțiuni înainte de a fi definitiv condamnați și cu atât mai mult pentru cei în stare de recidivă. De aceea, limitele de pedeapsă prevăzute în partea specială trebuie corelate cu dispozițiile părții generale, care vor permite o agravare proporțională a regimului sancționator prevăzut de pluralitatea de infracțiuni.

În acest sens se are în vedere că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 124 raportat la art. 122 lit. d) C. pen. 1969 invocate în mod corect atât de procuror, cât și de inculpați privind infracțiunile de fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals în declarații și instigare la fals în declarații, pentru care a intervenit prescripția specială la data de 24 septembrie 2018.

Prin constatarea îndeplinirii termenului general de prescripție prevăzut de C. pen. din 1969 se au în vedere dispozițiile art. 155 alin. (4) ale actualului C. pen., potrivit cărora termenele prevăzute la art. 154 dacă au fost depășite cu încă o dată, vor fi îndeplinite oricâte întreruperi ar interveni.

De asemenea, s-a reținut că legea penală veche este mai favorabilă inculpaților A. și B., raportat și la dispozițiile art. 74 C. pen. 1969 privind circumstanțele atenuante, referitor la infracțiunea de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave prev. de art. 215 alin. (1), (2) și 5 C. pen. 1969, față de dispozițiile art. 76 ale actualului C. pen.

Mai mult, în situația în care s-ar reține legea penală mai favorabilă, ca fiind legea nouă, infracțiunile reținute în sarcina inculpaților A. și B., nefiind prescrise sunt incidente dispozițiile art. 38 - 39 C. pen. potrivit cărora, la aplicarea pedepsei celei mai grele se adaugă un spor obligatoriu de o treime din totalul celorlalte pedepse, spre deosebire de C. pen. din 1969, care prevede un spor de pedeapsă, facultativ.

În consecință, având în vedere Decizia Curții Constituționale nr. 265 din 6 mai 2015 raportat la motivele mai sus-menționate, Curtea de apel a constatat că legea penală mai favorabilă este legea veche, conform art. 5 C. pen.

În ceea ce privește forma continuată a infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată (9 acte materiale inculpata A.) și (opt acte materiale), inculpatul B., Curtea conform actelor și lucrărilor dosarului, a constatat existența a 5 acte materiale (inculpata A.) și 4 acte materiale (inculpatul B.), ce atrag incidența dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. pen.

În schimb, având în vedere probele existente la dosarul cauze, coroborate cu declarația inculpatei A., Curtea de apel nu a reținut forma continuată a infracțiunii de fals în declarații și respectiv instigare la fals în declarații, ca urmare a solicitării procurorului de a se face aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și cu privire la aceste fapte.

Așa fiind, Curtea de apel, în baza art. 386 C. proc. pen. a dispus schimbarea încadrării juridice dată faptelor prin rechizitoriu.

b. Cu privire la infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1969 de care sunt acuzați inculpații A. și B.:

În sarcina inculpatei A., parchetul a reținut că, în calitatea sa de avocat a săvârșit nouă acte materiale ale infracțiunii de fals material în înscrisuri sub semnătură privată, întrucât în perioada 1 martie 2011 - 23 ianuarie 2011, a falsificat prin contrafacerea subscrierii și a folosit înscrisurile falsificate, în număr de 7, la Oficiul Național al Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița.

Al optulea act material al infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată a fost reținut de către parchet ca fiind împuternicirea avocațială nr. x din 23 martie 2011 emisă de inculpata A. în calitate de avocat, pe numele clientei C., înscris cu privire la care s-a constatat că semnătura de la rubrica "CLIENT/REPREZENTANT" nu a fost executată de C..

De asemenea, inculpata A., împreună cu soțul său, a conceput procesul-verbal de primire-recepție nr. x din data de 4 martie 2011 (al nouălea înscris falsificat asupra conținutului, motiv pentru care nu a fost expertizat grafic), în care au fost atestate împrejurări necorespunzătoare realității și pe care l-a semnat inculpatul B. ("ca asociat unic și administrator") și persoana vătămată C. ("ca nou asociat cooptat" și administrator).

Împrejurările nereale se referă la pierderea de către persoana vătămată a următoarelor bunuri: bunuri mobile ale S.C. D. S.R.L.: E. - leasing, auto F.- leasing, identificate în conformitate cu actele de înmatriculare ale acestora și a contractelor de leasing aferente; bilete la ordin G., cecuri bancare F., ștampile, chitanțiere, facturiere, aviziere, ordine compensare, alte acte auxiliare, contracte de credit bancar G. și H., contracte leasing E., F., bilanțuri și balanțe contabile, situații financiare aferente perioadei martie 2002 - martie 2011 (credite, debite, creanțe neîncasate), toate actele contabile aferente perioadei martie 2002 - martie 2011, stocuri de marfă, toate registrele de casă, control, etc, acte încheiate de către societate cu terții, contractele cu furnizorii, alte acte de bunuri mobile aflate în proprietatea S.C. D. SRL".

În faza de urmărire penală s-au efectuat două rapoarte de constatare criminalistică nr. x din 10 februarie 2016 și nr. y din 29 septembrie 2016 de către IGPR - Direcția Generală de Poliție a Municipiului București în care se specifică aceleași concluzii, în sensul că, toate actele depuse de inculpata A. la Oficiul Registrului Comerțului, încheiate în datele de 1 martie 2011 și 23 martie 2011 nu au fost semnate de C..

Din verificarea actelor și lucrărilor dosarului, Curtea de apel a reținut următoarea ordine cronologică a infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, în ceea ce o privește pe inculpata A.:

La data de 15 martie 2011 conform cererii de înregistrare în registrul comerțului cu nr. x, inculpata A. s-a prezentat la Oficiul Național al Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița și a solicitat publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a/a VII-a, după caz, a deciziei unicului asociat nr. 1 din 1 martie 2011.

Astfel cum rezultă din opisul de documente al Oficiului Național al Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița în data de 15 martie 2011, inculpata A. a depus următoarele acte, care se regăsesc la dosarul cauzei: decizia unicului asociat nr. 1 din 1 martie 2011 a S.C. D. S.R.L., prin care B. se retrage din funcția de administrator și este numită persoana vătămată C. în această calitate; specimenul de semnătură din 4 martie 2018; cartea de identitate - C.; actul adițional a contractului de comodat nr. 1 din data de 1 martie 2011 (care nu face obiectul infracțiunii prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.); dovada de majorare a capitalului social; împuternicire avocațială nr. x din 1 martie 2011.

Prin Rezoluția nr. 1579 din data de 17 martie 2011 pronunțată în ședința din data de 17 martie 2011, Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița a admis cererea de depunere și menționare acte, astfel cum a fost formulată și a dispus înregistrarea în registrul comerțului a depunerii actului adițional la contractul de comodat nr. 1 din data de 1 martie 2011.

Prin rezoluția din 17 martie 2017 dispusă în ședința din 17 martie 2011, Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița a constatat că, în ceea ce privește decizia asociatului unic nr. 1 din 1 martie 2011 sunt anumite neconcordanțe, în sensul că, la procentul capitalului social de 300 RON, 200 RON nu reprezintă 75% din capital, respectiv 100 RON, nu reprezintă 25% din capitalul social.

S-a dispus soluționarea cererii la data de 4 aprilie 2011.

În ziua de 21 martie 2011, inculpata A. a solicitat preschimbarea termenului de judecată din data de 4 aprilie 2011, într-un termen mai scurt, deoarece există motive temeinice, în sensul încheierii unor contracte comerciale.

La fila x se află cererea înregistrată sub nr. x din 25 martie 2011 prin care inculpata A., în calitate de împuternicit a părții civile C. a depus la Registrul Oficiului Comerțului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița următoarele acte aflate la dosarul cauzei, încheierea din 23 martie 2011 ce poartă același număr de înregistrare.

- actul adițional al societății cu răspundere limitată S.C. D. S.R.L. - modificat în sensul erorii materiale constatate de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, și anume că, C. deține un capital social de 300 RON, adică 30 părți sociale, fiecare parte socială fiind în valoare de 10 RON și un procent de 100% din capitalul social, procent ce reprezintă cota de participare a acesteia atât la beneficiile cât și la pierderile societății;

- hotărârea Adunării Generale a Asociaților nr. 1 din 23 martie 2011;

- contractul de cesiune.

A fost depusă și împuternicirea avocațială nr. 33/2011 ce poartă același număr de înregistrare x din 25 martie 2011.

Prin Rezoluția din 29 martie 2011, Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița constatând că de la dosarul cauzei lipsește declarația asociatului unic al societății, dată într-un termen prevăzut de lege, pentru deținerea și exercitarea acestei calități, a acordat termen de judecată la 14 aprilie 2011.

În data de 30 martie 2011, sub nr. de înregistrare x, inculpata A., în calitate de reprezentant a depus la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, declarația pe proprie răspundere nr. x din 23 martie 2011, prin care C. a menționat că, îndeplinește condițiile legale prevăzute de legislația română pentru determinarea și exercitarea calității de asociat unic și administrator al societății comerciale S.C. D. S.R.L. și a solicitat preschimbarea termenului.

Prin Rezoluția nr. 1720 din 23 martie 2011 Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița a admis cererea de înregistrate și a dispus publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a a actului modificator - Decizie asociat unic nr. 1 din 1 martie 2011 și a notificării privind depunerea la Oficiul Registrului Comerțului a actului constitutiv actualizat.

Atât în plângerile formulate ce au fost conexate cât și în declarațiile date, partea civilă C. a recunoscut că a fost prezentă la Biroul Notarului Public I., unde a semnat pentru legalizarea specimenului de semnătură înregistrat sub nr. x, la data de 4 martie 2011.

S-a reținut că susținerea părții civile C. în sensul că nu a avut cunoștință că specimenul de semnătură l-a dat pentru a fi depus la Registrul Comerțului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, este contrazisă de actele existente la dosarul cauzei.

La fila x se află cererea formulată de partea civilă C., prin care solicită legalizarea specimenului de semnătură, fiindu-i necesar la Registrul Comerțului.

Conform înscrisului aflat la fila x dup, C. a dat specimenul de semnătură pentru a fi "asociat și administrator al S.C. D. SRL".

În declarația de la fila x, dată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, partea civilă C. a făcut precizarea că are studii medii, iar conform declarației inculpatei A. și a martorei I., aceasta în martie 2011, nu avea grave probleme de sănătate, în condițiile în care, în instanță a fost adusă în cărucior de către fiul său, Din Ovidiu Marian.

Astfel, martora I. a arătat că, în data de 4 martie 2011 a perceput-o pe partea civilă C. ca fiind o persoană sănătoasă din punct de vedere fizic și că i-a explicat actul ce urma a fi legalizat, respectiv specimenul de semnătură.

În declarația din data de 13 noiembrie 2015, dată în prezența apărătorului ales, partea civilă C. a recunoscut că a semnat procesul-verbal de predare-primire al S.C. D. S.R.L., dar a făcut aceeași afirmație neadevărată, ca și în cazul specimenului de semnătură, și anume că acesta ar reprezenta de fapt un contract de angajare.

Procesul-verbal de predare-primire bunuri nr. x din 4 martie 2011 specifică în mod clar, bunurile mobile ale S.C. D. S.R.L. - E. și F. - contracte leasing, cât și situația financiară a S.C. D. S.R.L. pentru care partea civilă C. a declarat pe propria răspundere că le-a primit personal.

Faptul că partea civilă C. a acceptat calitatea de asociat și administrator al S.C. D. S.R.L. în deplină cunoștință de cauză, o confirmă concluziile raportului de expertiză din 11 ianuarie 2019 a Institutului Național de Expertize Criminalistice - Laboratorul Interjudețean de Expertize Criminalistice care a stabilit că actele aflate la filele x și 210 - 211, varianta barată, cât și actul constatator al societății cu răspundere limitată S.C. D. S.R.L., varianta nebarată, au fost semnate de partea civilă C..

Astfel, concluziile raportului de expertiză criminalistică efectuat în faza de judecată se coroborează cu declarațiile inculpatei A. care arătat că, actele pe care le-a depus la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, înregistrate sub nr. x din 15 martie 2018 (act constitutiv al societății cu răspundere limitată S.C. D. S.R.L. și decizia asociatului unic nr. 1 din 1 martie 2011 - varianta barată), nu sunt falsificate prin contrafacerea subscrierii cum se susține în rechizitoriu.

Așadar, s-a constatat că nu exprimă adevărul în cauză, în ceea ce privește actele depuse la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița de către inculpata A., în calitate de avocat, în data de 15 martie 2011, sub nr. de înregistrare 7148 și anume că, acestea sunt false, în condițiile în care Institutul Național de Expertiză Criminalistică - Laboratorul Interjudețean de Expertize Criminalistice București, spre deosebire de Serviciul Criminalistic al IGPR - Direcția Generală de Poliție a Municipiului București, este o instituție independentă.

Deși declarația atestată sub nr. x din 1 martie 2011 întocmită pe numele C. nu a fost expertizată de Institutul Național de Expertiză Criminalistică - Laboratorul Interjudețean de Expertize Criminalistice București, nu s-a constatat caracterul fals al acesteia, în condițiile în care actele din data de 1 martie 2011 poartă semnătura acesteia.

Mai mult, declarația nr. x din 1 martie 2011 depusă la Registrul Comerțului în data de 15 martie 2011 nu a produs consecințe juridice, fiind depusă o nouă declarație nr. x din 23 martie 2011, ce a stat la baza admiterii cererii de înregistrare de către Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, cu privire la publicarea în Monitorul Oficial al României a actelor S.C. D. S.R.L..

În consecință, s-a constatat că actele semnate în data de 1 martie 2011 de partea civilă C. și depuse la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița de inculpata A. în calitate de avocat, nu pot intra în conținutul constitutiv al infracțiunii prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. 1969, în condițiile în care acestea nu au fost falsificate prin contrafacerea subscrierii, cum susține acuzarea.

În ceea ce privește înscrisurile depuse de inculpata A. la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița în data de 25 martie 2011, sub nr. x:

Însăși inculpata A. în depoziția sa, a recunoscut că, declarația atestată sub nr. x din 23 martie 2011, actul constitutiv al S.C. D. S.R.L. atestat sub nr. x din 23 martie 2011, Hotărârea Adunării Generale a Asociaților nr. 1 din 23 martie 2011, contractul de cesiune încheiat de B. și C. ce poartă data de 23 martie 2011, nu au fost semnate în fața sa de către partea civilă.

A mai arătat inculpata A. că nici împuternicirea avocațială nr. 33/2011 nu a fost semnată în fața sa de partea civilă C., toate actele fiindu-i înmânate fiului acesteia, Din Ovidiu Marian pentru a fi consultate.

Ulterior, a fost pusă în fața faptului împlinit și anume, că actele au fost semnate în lipsa sa de partea civilă C., conform asigurării date de către fiul acesteia, Din Ovidiu Marian.

Referitor la inculpatul B.:

Deși nu există nicio probă la dosar că inculpata A. împreună cu soțul său, B. au falsificat înscrisurile depuse la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița prin contrafacerea semnăturii părții civile C., procurorul prin rechizitoriu susține următoarele:

"Nu a existat o altă persoană care să fie interesată în mod direct de falsificarea acestor acte și totodată de păgubirea în această manieră a persoanei vătămate".

Totodată, în rechizitoriu s-a reținut că procesul-verbal de predare-primire din data de 4 martie 2011 a fost falsificat de către inculpații A. și B. întrucât au atestat împrejurări necorespunzătoare realității, fiind semnat de partea civilă C., persoană cu handicap mintal.

Deși procurorul a invocat handicapul mintal al părții civile C., acordă declarației dată de către aceasta, valoare probatorie, în sensul că, a avut convingerea că, i s-a prezentat fișa postului și a semnat un contract de angajare a societății respective pentru a avea anumite beneficii financiare și sociale, iar bunurile și mențiunile respective de care și-a amintit, ar fi făcut parte din atribuțiile sale de serviciu.

Or, probele administrate în cauză au confirmat că, voința părții civile C. a fost de a deveni asociat și administrator al S.C. D. S.R.L., semnând actele din data de 1 martie 2011, depuse la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița în data de 15 martie 2011.

Potrivit art. 396 alin. (2) C. proc. pen., condamnarea se pronunță dacă instanța constată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat.

Or, la dosar, nu sunt probe care să convingă instanța pentru a dispune condamnarea inculpaților A. și B. pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. 1969.

De asemenea, probele dosarului nu au format convingerea instanței, în sensul că, inculpata A. a avut cunoștință despre faptul că, a depus în data de 25 martie 2011 la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, acte a căror semnătură a părții civile C. era falsificată, în condițiile în care înscrisurile depuse în data de 15 martie 2011 purtau semnătura acesteia, conform expertizei criminalistice efectuate în faza de judecată.

Potrivit art. 4 alin. (2) C. proc. pen., după administrarea întregului probatoriu, orice îndoială în formarea convingerii organelor judiciare se interpretează în favoarea suspectului sau a inculpatului.

În raport cu dispozițiile mai sus invocate, în temeiul art. 17 alin. (2) raportat la art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatei A. pentru infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1969 (cinci acte materiale) și art. 5 C. pen.

În baza acelorași texte de lege, s-a dispus achitarea inculpatului B. pentru infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1969 (patru acte materiale) și art. 5 C. pen.

c. În ceea ce privește infracțiunile de fals în declarații și respectiv de instigare la fals în declarații reținute în sarcina inculpaților A. și B.:

Astfel cum a rezultat din probele dosarului, atâta timp cât actele depuse la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița de către inculpata A. în data de 15 martie 2011 și semnate în data de 1 martie 2011 nu au fost falsificate prin contrafacerea subscrierii, Curtea de apel nu va reține forma continuată a acestor două infracțiuni.

În ceea ce privește cererea de preschimbare a termenelor pentru soluționarea cauzei de către Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, se constată că, acestea nu pot intra în conținutul actelor materiale ale infracțiunii de fals în declarații și, respectiv, instigare la fals în declarații, cum susține procurorul prin rechizitoriu.

În declarația sa, inculpata A. a susținut că, de fapt, soțul părții civile C. care prezenta un handicap locomotor, dorea să acceseze fonduri europene pentru persoanele cu handicap (cărucioare), așa încât afirmația procurorului cu privire la falsa urgență nu se încadrează în dispozițiile art. 292 C. pen. 1969.

Pentru existența laturii subiective a infracțiunii de fals în declarații prev. de art. 292 C. pen. 1969 este necesar ca infracțiunea să fie săvârșită cu intenție directă.

S-a reținut că, atâta timp cât nu s-a putut demonstra că inculpata A. a falsificat sau a avut cunoștință că a fost falsificată semnătura părții civile C., în momentul depunerii actelor la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, ulterior datei de 1 martie 2011, se impune achitarea acesteia în conformitate cu art. 17 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen.

Mai mult, la dosar nu există nicio probă că inculpatul B. a instigat-o pe inculpata A., soția sa, să facă declarații necorespunzătoare adevărului la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, așa încât s-a dispus achitarea acestuia în temeiul art. 17 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. pentru infracțiunea de instigare la fals în declarații, prev. de art. 25 raportat la art. 292 C. pen. 1969 cu aplicarea art. 5 C. pen.

d. În ceea ce privește infracțiunile de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, prev. de art. 215 alin. (1), (2) și 5 C. pen. 1969 reținute în sarcina inculpaților A. și B.

Pentru a reține infracțiunea de înșelăciune, procurorul prin rechizitoriu a arătat că, prin manopere dolosive, concretizate în acte materiale de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prin utilizarea mijlocului fraudulos (procesul-verbal de predare-primire din data de 4 martie 2011) și prin fals în declarații materializate în perioada martie 2011, inculpații A. și B. au produs persoanei vătămate C. o pagubă însemnată, constând în suma de 438.862,11 RON, la care a fost obligată în cauza civilă ce a avut drept obiect atragerea răspunderii patrimoniale a administratorului S.C. D. S.R.L..

Or, atâta timp cât la dosar nu sunt probe că inculpații A. și B. au săvârșit infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, nu se poate reține infracțiunea de înșelăciune, prev. de art. 215 alin. (1), (2) și 5 C. pen. 1969, în condițiile prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.

Astfel, prin plângerea formulată în data de 27 octombrie 2014, partea civilă C. contestă intrarea în insolvență a S.C. D. S.R.L., menționând că nu a știut nimic cu privire la acest aspect, nefiind încunoștiințată despre deschiderea unei asemenea proceduri.

Din depoziția martorei J., lichidator judiciar al S.C. D. S.R.L. coroborată cu concluziile raportului de expertiză criminalistică Institutul Național de Expertiză Criminalistică - Laboratorul Interjudețean de Expertize Criminalistice București, din care rezultă că partea civilă C. a semnat confirmarea de primire x din 28 septembrie 2012, procesul-verbal de îndeplinire a procedurii de citare din data de 1 octombrie 2012 pentru termenul din 1 noiembrie 2012, aflat la dosarul nr. x/2012 al Tribunalului Dâmbovița, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal - judecător sindic, rezultă că aceasta a fost încunoștiințată despre demararea procedurii de insolvență a S.C. D. S.R.L., stând în pasivitate până la data în care s-a pornit executarea silită pentru suma de 438.826,11 RON.

Prin Sentința nr. 383 din 4 aprilie 2013 a Tribunalului Dâmbovița, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a constatat că, în baza procesului-verbal încheiat în martie 2011, B. a predat patrimoniul societății și actele către nou asociat unic, administrator C., motiv pentru care nu a fost atrasă și răspunderea patrimonială a acestuia.

Mai mult, K. IPURL a comunicat debitorului S.C. D. S.R.L., respectiv administratorului C. la data de 27 septembrie 2012 cu confirmare de primire, semnată conform raportului de expertiză criminalistică, că, în vederea inventarierii patrimoniului, în conformitate cu prevederile art. 113 din Legea nr. 85/2006 să prezinte de urgență la lichidatorul judiciar lista bunurilor societății și locația acestora.

De asemenea, la adresa din str. x, Bragadiru, județul Ilfov, partea civilă C. a primit și notificarea privind deschiderea procedurii simplificate de insolvență în data de 5 iunie 2012, fără a formula plângere penală organelor judiciare, imediat ce i s-a adus la cunoștință acest fapt.

Referitor la cele două autoturisme în leasing ce au făcut obiectul procesului-verbal de predare-primire din 4 martie 2011, se constată următoarele:

Conform procesului-verbal din data de 20 decembrie 2011, autoturismul marca x a fost găsit pe str. x din București și recuperat de F..

În schimb autoturismul E. nu a fost identificat și recuperat de organele fiscale, motiv pentru care s-a solicitat restituirea contravalorii acestuia de către F., făcând obiectul pretențiilor dispuse prin Sentința nr. 383 din 4 aprilie 2013 a Tribunalului Dâmbovița, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Așadar, contrar susținerilor din rechizitoriu, Curtea de apel a apreciat că fapta reclamată de partea civilă C. privind înșelarea acesteia de către inculpații A. și B. cu suma de 438.826,11 RON, nu este prevăzută de legea penală, dispunând achitarea acestora în temeiul art. 17 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.

Împotriva hotărârii primei instanțe au declarat apel Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și partea civilă C..

Reprezentantul Ministerului Public, prin apelul declarat, a solicitat admiterea acestuia, desființarea sentinței și, reținând cauza spre rejudecare, încetarea procesului penal ca urmare a intervenirii prescripției speciale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, fals în declarații în formă continuată și instigare la fals în declarații în formă continuată, condamnarea inculpaților A. și B., pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave la o pedeapsă cu închisoarea cu executare în regim de detenție, cu aplicarea pedepselor complementare și accesorii prev. de art. 64 alin. l lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen., 1969 (dreptul de a exercita profesia de avocat) inculpata A., respectiv prev. de art. 64 alin. l lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen. 1969 (dreptul de a ocupa funcția de administrator la o societate comercială) inculpatul B., anularea tuturor actelor falsificate și admiterea în parte a acțiunii civile sub aspectul despăgubirilor în sumă de 438.826,11 RON.

Prin apelul declarat, partea civilă a solicitat desființarea sentinței și, rejudecându-se cauza, condamnarea inculpaților A. și B., pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave. A mai solicitat, cu titlu de daune morale, suma de 1 milion de Euro, dată fiind starea de sănătate și anii petrecuți în instanțe, dar și obligarea inculpaților la plata daunelor materiale în cuantum de 438.826,11 RON.

Examinând apelurile declarate, se constată că acestea sunt întemeiate, însă pentru alt motiv decât cele invocate, prioritar pentru temeiul de desființare prevăzut de art. 421 pct. 2 lit. b) teza a II-a din C. proc. pen.

Pentru a pronunța o soluție de achitare, condamnare sau încetare a procesului penal, instanța trebuie să verifice, prin operațiunea de administrare în cadrul cercetării judecătorești, în condițiile celor patru principii fundamentale, caracteristice fazei de judecată - oralitate, publicitate, nemijlocire și contradictorialitate - a tuturor probelor care au servit drept temei de trimitere în judecată a unui inculpat. În urma operațiunii de verificare și administrare a probelor, în aceste condiții, instanța va putea evalua și aprecia care dintre acestea exprimă adevărul și le va putea reține, motivat, ca suport al hotărârii judecătorești de condamnare sau de achitare.

În cauză, prin rechizitoriul nr. x/2014 din data de 9 august 2017 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, au fost trimiși în judecată inculpații:

- A., pentru săvârșirea infracțiunilor de:

- fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, prevăzută de art. 322 alin. (1) C. pen. rap. la art. 35 alin. (1) C. pen. (nouă acte materiale);

- fals în declarații în formă continuată, prevăzută de art. 326 C. pen. rap. la art. 35 alin. (1) C. pen., formată din două acte materiale;

- înșelăciune, prevăzută art. 244 alin. (1) și (2) C. pen., toate cu aplic. art. 38 alin. (1) și (2) C. pen.

- B., pentru săvârșirea infracțiunilor de:

- fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, prevăzută de art. 322 alin. (1) C. pen. rap. la art. 35 alin. (1) C. pen. (opt acte materiale);

- instigare în formă continuată la fals în declarații, prevăzută de art. 326 C. pen. rap. la art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 47 C. pen., formată din două acte materiale;

- înșelăciune, prevăzută art. 244 alin. (1) și (2) C. pen., toate cu aplic. art. 38 alin. (1) și (2) C. pen.

Prin încheierea de ședință din camera de consiliu din data de 31 octombrie 2017 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, definitivă prin încheierea din 23 martie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție au fost respinse cererile și excepțiile invocate de inculpații A. și B., constatându-se legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul din data de 9 august 2017 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și s-a dispus începerea judecății.

Din examinarea considerentelor hotărârii primei instanțe, rezultă că aceasta s-a limitat să constate restrângerea obiectului judecății, astfel cum a fost stabilit în mod definitiv în etapa camerei preliminare, omițând să se pronunțe integral asupra faptelor cu care a fost sesizată, împrejurare care face imposibilă identificarea de către instanța de apel a limitelor învestirii sale cu calea de atac.

Astfel, instanța de fond nu a analizat motivat și punctual înlăturarea în parte a actelor materiale din conținutul infracțiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată reținute prin actul de sesizare în sarcina ambilor inculpați, în raport cu probatoriul administrat și, totodată, nu a stabilit, pe bază de probe, reținerea unității naturale în cazul infracțiunilor de fals în declarații și, respectiv, instigare la fals în declarații.

Prima instanță nu s-a pronunțat asupra infracțiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților (9 acte materiale pentru inculpata A. și 8 acte materiale pentru inculpatul B.), ci doar s-a rezumat la a constata existența a 5 acte materiale (pentru inculpata A.) și 4 acte materiale (pentru inculpatul B.).

De asemenea, în ce privește infracțiunea de fals în declarații, s-a rezumat la a face referire la probele existente la dosarul cauzei, coroborate cu declarația inculpatei A., pentru a nu reține forma continuată a infracțiunilor de fals în declarații și, respectiv, instigare la fals în declarații.

Or, o motivare generală echivalează cu o nepronunțare asupra tuturor faptelor cu care prima instanță s-a considerat legal învestită și, implicit, cu o încălcare a obligației prevăzute de art. 396 din C. proc. pen.

Prin urmare, instanța de control judiciar apreciază că se impune rejudecarea cauzei, pentru a se efectua cercetare judecătorească referitor la fiecare act material care intră în conținutul constitutiv al infracțiunilor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților, în condițiile în care hotărârea pronunțată în etapa camerei preliminare este definitivă, iar prima instanță s-a considerat legal investită.

Se constată totodată că nu mai are relevanță faptul că pentru infracțiunile de fals în înscrisuri sub semnătură privată și fals în declarații, pentru care prima instanță nu s-a pronunțat, a intervenit prescripția specială a răspunderii penale, conform prevederilor legii penale anterioare - C. pen. din 1968, din moment ce, în urma aprecierii globale, legea mai favorabilă aplicabilă în cauză este legea nouă, în raport de limitele de pedeapsă prevăzute de legea veche pentru infracțiunea de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave.

Nepronunțându-se asupra tuturor actelor materiale reținute în cazul infracțiunilor continuate de fals, hotărârea instanței de fond este nelegală, ceea ce impune desființarea acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecarea apelurilor, în conformitate cu dispozițiile art. 421 pct. 2 lit. b) teza a II-a din C. proc. pen.

Pentru aceste considerente, urmează a admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și partea civilă C. împotriva Sentinței penale nr. 68/F din 20 martie 2019 a Curții de Apel București, secția a II-a Penală.

Va desființa sentința penală atacată și va trimite cauza pentru rejudecare la prima instanță, Curtea de Apel București.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea apelurilor vor rămâne în sarcina statului.

Onorariile cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu pentru intimații inculpați A. și B., în sumă de câte 868 RON, vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și partea civilă C. împotriva Sentinței penale nr. 68/F din 20 martie 2019 a Curții de Apel București, secția a II-a Penală.

Desființează sentința penală atacată și trimite cauza pentru rejudecare la prima instanță, Curtea de Apel București.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea apelurilor rămân în sarcina statului.

Onorariile cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu pentru intimații inculpați A. și B., în sumă de câte 868 RON, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 7 noiembrie 2019.

GGC - MM