ÎCCJ, Secția penală

A., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de: - abuz în serviciu, în formă continuată (7 acte materiale), prev. și ped. de art. 13 2 din Legea 78/2000, cu modificările și completările ulterioare, cu referire la art. 297 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. și art. 5 alin. (1) din C. pen. - fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată (3 acte materiale), faptă prev. și ped. de art. 322 din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. și art. 5 alin. (1) din C. pen., și - uz de fals în formă continuată (7 acte materiale), faptă prev. și ped de art. 323 C. pen., cu aplic art. 35 alin. (1) din C. pen. și art. 5 alin. (1) din C. pen., - toate cu aplicarea art. 38 din C. pen.

B., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de: - complicitate la abuz în serviciu, în formă continuată (7 acte materiale) prev. și ped. de art. 48 din C. pen., raportat la art. 13 2 din Legea 78/2000 cu modificările și completările ulterioare, cu referire la art. 297 din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. și art. 5 alin. (1) din C. pen. - fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată (7 acte materiale), faptă prev. și ped. de art. 322 din C. pen., cu aplic art. 35 alin. (1) din C. pen. și art. 5 alin. (1) din C. pen. - toate cu aplicarea art. 38 din C. pen.

C., sub aspectul comiterii infracțiunilor de: - complicitate la abuz în serviciu, în formă continuată (7 acte materiale) prev. și ped. de art. 48 din C. pen., raportat la art. 13 2 din Legea 78/2000 cu modificările și completările ulterioare, cu referire la art. 297 din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. și art. 5 alin. (1) din C. pen., - fals în înscrisuri sub semnătură privată. în formă continuată (7 acte materiale), faptă prev. și ped. de art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 modificată, cu referire la art. 322 din C. pen., cu aplic art. 35 alin. (1) din C. pen. și art. 5 alin. (1) din C. pen. - toate cu aplicarea art. 38 din C. pen.

D., sub aspectul comiterii infracțiunilor de: - complicitate la abuz în serviciu, în formă continuată (5 acte materiale) prev. și ped. de art. 48 din C. pen., raportat la art. 13 2 din Legea 78/2000 cu modificările și completările ulterioare, cu referire la art. 297 din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. și art. 5 alin. (1) din C. pen., - fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată (5 acte materiale), faptă prev. și ped. de art. 322 din C. pen., cu aplic art. 35 alin. (1) din C. pen. și art. 5 alin. (1) din C. pen. - toate cu aplicarea art. 38 C. pen.

E., sub aspectul comiterii infracțiunilor de: - complicitate la abuz în serviciu, (1 act material) prev. și ped. de art. 48 C. pen., raportat la art. 13 2 din Legea 78/2000 cu modificările și completările ulterioare, cu referire la art. 297 din C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen., - fals în înscrisuri sub semnătură privată, (1 act material) faptă prev. și ped de art. 322 din C. pen. și cu aplic art. 5 alin. (1) din C. pen., - uz de fals în formă continuată (2 acte materiale), faptă prev. și ped de art. 323 din C. pen., cu aplic art. 35 alin. (1) din C. pen. și art. 5 alin. (1) din C. pen., - toate cu aplicarea art. 38 din C. pen. În baza art. 397 alin. (1) din C. proc. pen., coroborat cu art. 19 alin. (5) din C. proc. pen., a fost admisă acțiunea civilă formulată de partea civilă UAT BAND și au fost obligați inculpații A., B., C., D. Și E., în solidar, la plata către partea civilă a sumei de 2.378.321 RON, cu titlu de despăgubiri civile. A fost respinsă, în baza autorității de lucru judecat, acțiunea civilă față de partea responsabilă civilmente S.C. F. S.R.L. (prin lichidator judiciar G. - cu sediul în Județ Iași). Au fost ridicate, în consecință, în baza art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen. măsurile asigurătorii instituite asupra bunurilor părții responsabile civilmente prin ordonanța din 29.10.2013 emisă în cursul urmăririi penale din cauză și aplicată prin procesul-verbal din 19.11.2013 pentru apartamentul din Iași, str. x (actualmente Bd. x), nr. 35. A fost înlăturată dispozițiile primei instanțe privitoare la actualizarea despăgubirilor și la obligarea inculpaților și a părții responsabile civilmente la cheltuieli judiciare. Au fost menținute restul dispozițiilor primei instanțe, compatibile cu prezenta. În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat în cursul procesului au rămas în sarcina statului. Pentru a hotărî în acest sens, în urma analizei efectuate, constatând că în cauză nu este incidentă nicio cauză de achitare, Curtea a constatat că în cauză a intervenit prescripția răspunderii penale a faptelor care li se impută inculpaților. Cu titlu preliminar, sub aspectul legii penale mai favorabile, s-a constatat că în cauză își găsesc aplicabilitatea dispozițiile Noului C. pen., prin raportare la instituția prescripției răspunderii penale, urmare a celor reținute de Curtea Constituțională a României prin Decizia nr. 358/2022. Instanța de apel a arătat, la termenul din 14 martie 2022, că schimbă încadrarea juridică a faptei, din cea dată în sentință, în cea dată prin încheierea din 21 octombrie 2019 a primei instanțe. Prin acea încheiere, prima instanță a emis două dispoziții cu privire la schimbarea încadrării faptelor: a respins cererea inculpaților de înlăturare a dispozițiilor art. 13 2 din Legea nr. 78/2000 privitoare la abuzul în serviciu și a recalificat faptele în dispozițiile vechiul C. pen., considerat lege mai favorabilă inculpaților. Instanța de apel a avut în vedere prima dintre aceste două dispoziții (menținerea încadrării faptelor și în infracțiunea de abuz în serviciu). În ce privește legea mai favorabilă, s-a menționat că aceasta este noul C. pen., indicat în rechizitoriu, așa cum instanța de apel a precizat și la termenul din 15 mai 2023. Pentru claritate, va reitera constatarea privind legea mai favorabilă și în prezenta decizie. Raportat la infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, instanța de apel a reținut că aceasta este prevăzută de art. 322 Noul C. pen. și se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă. Drept urmare, sunt incidente prevederile art. 154 alin. (1) lit. d) din C. pen., termenul de prescripție fiind de 5 ani. Prin raportare la data epuizării infracțiunii, s-a constatat că a intervenit prescripția răspunderii penale. Infracțiunea de uz de fals, prevăzută de art. 323 Noul C. pen., se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă, când înscrisul este oficial, și cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă, când înscrisul este sub semnătură privată. Și în acest caz sunt incidente prevederile art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen., termenul de prescripție fiind de 5 ani, intervenind prescripția răspunderii penale și față de această infracțiune. Infracțiunea de abuz în serviciu, potrivit art. 297 Noul C. pen., se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani. Astfel, potrivit art. 154 alin. (1) lit. c), termenul de prescripție este de 8 ani, fiind, și în acest caz, împlinit. Drept urmare, instanța de control judiciar a constatat că, în cauză, a intervenit prescripția răspunderii penale față de toate infracțiunile care li se impută inculpaților, urmând a dispune, în baza art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., încetarea procesului penal. Împotriva deciziei penale nr. 418/A din data de 5 iulie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie a declarat recurs în casație Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Târgu Mureș privind pe intimații inculpați D., B., A., E. și C. Cauza a fost a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 01.09.2023, când s-a stabilit termen la data de 19.10.2023, pentru examinarea în cameră de consiliu a admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație, conform art. 440 alin. (1) din C. proc. pen. Cererea de recurs în casație formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. - Serviciul Teritorial Târgu Mureș a fost întemeiată pe cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen. În motivarea cererii, s-a arătat că s-a arătat că, în mod greșit, Curtea de Apel Târgu Mureș a dispus încetarea procesului penal în temeiul art. 16 lit. f) din C. proc. pen., față de inculpați pentru infracțiunile deduse judecății, motivat de împlinirea termenului general de prescripție a răspunderii penale. Astfel, Curtea de Apel Târgu Mureș a apreciat ca obligatorie aplicarea în cauză a interpretării date de considerentele Deciziei CCR nr. 358/2022 prevederilor privind prescripția răspunderii penale, ca lege mai favorabilă, fără a avea în vedere că în cazul prescripției răspunderii penale Curtea Constituțională a României a pronunțat două decizii contradictorii (nr. 297/2018 și nr. 358/2022), iar principiul supremației dreptului Uniunii Europene impune instanței naționale să asigure efectul deplin al cerințelor acestui drept, lăsând neaplicată, dacă este necesar, din oficiu, orice reglementare sau practică națională, chiar și ulterioară, care este contrară unei dispoziții de drept al Uniunii. În consecință, pentru respectarea acestui principiu, având în vedere că infracțiunea ce face obiectul cauzei este o infracțiune care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene, instanța trebuia să facă aplicarea directă a prevederilor dreptului european, având în vedere prescripția răspunderii penale, în interpretarea dată prin prisma deciziei nr. 297/2018 a CCR. Prin încheierea de ședință din data de 19 octombrie 2023, Înalta Curte a admis în principiu cererea de recurs în casație formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Târgu Mureș împotriva deciziei penale nr. 418/A din data de 5 iulie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie în dosarul nr. x/2014. Examinând decizia atacată prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul în casație declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. - Serviciul Teritorial Târgu Mureș, ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente: Cu titlu prealabil subliniază că recursul în casație este o cale extraordinară de atac, prin care Înalta Curte de Casație și Justiție este obligată să verifice, în condițiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, examinând exclusiv legalitatea deciziei recurate (art. 477 din Codul de de procedură penală). Astfel, recursul în casație este o cale extraordinară de atac, prin care sunt supuse verificării hotărâri definitive care au intrat în autoritatea de lucru judecat, însă, numai în cazuri anume prevăzute de lege și exclusiv pentru motive de nelegalitate, strict circumscrise dispozițiilor art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.. Drept urmare, chestiunile de fapt analizate de instanța de fond și/sau apel intră în puterea lucrului judecat și excedează cenzurii Înaltei Curți învestită cu judecarea recursului în casație, fiind obligatoriu ca motivele de casare prevăzute limitativ de lege și invocate de recurent să se raporteze exclusiv la situația factuală și elementele care au circumstanțiat activitatea imputată astfel cum au fost stabilite prin hotărârea atacată, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză. Cu alte cuvinte, recursul în casație nu presupune examinarea unei cauze sub toate aspectele, ci doar controlul legalității hotărârii atacate, respectiv al concordanței acesteia cu regulile de drept aplicabile, însă exclusiv din perspectiva motivelor prevăzute de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., având, așadar, ca scop exclusiv sancționarea deciziilor neconforme cu legea materială și procesuală. Prin limitarea cazurilor în care poate fi promovată, această cale extraordinară de atac tinde să asigure echilibrul între principiul legalității și principiul respectării autorității de lucru judecat, legalitatea hotărârilor definitive putând fi examinată doar pentru motivele expres și limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casație să poată fi invocate și analizate de către Înalta Curte de Casație și Justiție orice încălcări ale legii, ci numai cele pe care legiuitorul le-a apreciat ca fiind importante. Aceste considerații sunt valabile și cu privire la cazul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării dacă "în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal". În speță, recurenta solicită să fie casată decizia instanței de apel, în principal, pentru că principiul supremației dreptului UE impune instanței naționale să asigure efectul deplin al cerințelor acestuia și să lase neaplicată orice reglementare sau practică națională care este contrară unei dispoziții de drept a Uniunii. Este vorba despre Decizia nr. 67/2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, respectiv Deciziile nr. 297/2018 și nr. 358/2022 ale Curții Constituționale. În limitele procesuale anterior menționate, Înalta Curte de Casație și Justiție va face examenul de legalitate al deciziei recurate dintr-o dublă perspectivă: I. a incidenței, ratione materiae, a Hotărârii Curții de Justiție a Uniunii Europene, (cauza C-107/23 din 24.07.2023), precum și a jurisprudenței anterioare a Curții; II. a respectării cadrului legal de către instanța de apel atunci când a constatat că răspunderea penală este înlăturată ca efect al intervenirii prescripției Preliminar analizei, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că obiectul pe fond al cauzei îl constituie infracțiuni de corupție, respectiv infracțiunile de abuz în serviciu prev. și ped. de art. 13 2 din Legea 78/2000, cu modificările și completările ulterioare, cu referire la art. 297 C. pen., complicitate la abuz în serviciu prev. și ped. de art. 48 C. pen., raportat la art. 13 2 din Legea 78/2000 cu modificările și completările ulterioare, cu referire la art. 297 C. pen., fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals iar Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție- Direcția Națională Anticorupție (în continuare, DNA) urmărește, în esență, valorificarea interpretării CJUE dintr-o materie care se referă la protecția intereselor financiare ale Uniunii Europene. I. Incidența Hotărârii Curții de Justiție a Uniunii Europene. În raport de problematica juridică relevată de recurentă (greșita încetare a procesului penal prin aplicarea unei decizii a ÎCCJ, respectiv a două decizii pronunțate de CCR) și de argumentele prezentate (preeminența dreptului Uniunii față de dreptul intern), se impune câteva precizări: Înalta Curte de Casație și Justiție recunoaște, pe deplin și fără rezerve, supremația dreptului Uniunii, și, în limitele competențelor legitime, aplică cu prevalență, dispozițiile acestuia. Astfel, instanța supremă urmărește ca, prin valorificarea interpretărilor date de Curtea de Justiție a Uniunii Europene (în continuare, CJUE) în deciziile pronunțate, să le asigure eficiența practică, ținând seama, în mod corespunzător, de domeniul de aplicare al acestora. În aceste coordonate, raportându-se la obiectul litigiului principal, la cadrul juridic intern și al dreptului Uninii, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că infracțiunea de corupție ce face obiectul cauzei iese de sub incidența Hotărârii CJUE anterior menționată, atât în baza interpretării acesteia, cât și a jurisprudenței anterioare a Curții de Justiție. Așa cum rezultă din cuprinsul acesteia, Curtea de la Luxemburg furnizează elemente de interpretare circumscrise respectării dreptului Uniunii în cazul "infracțiunilor de fraudă gravă care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene", având drept coordonate datele furnizate de către instanța de trimitere din litigiul de bază, ce a avut ca obiect infracținea de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) și (3) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale (paragrafele 1, 79, 97, 98, 99, 116, 121, 124, 125 din Hotărâre). În acest context, este important de reținut că infracțiunile de abuz în serviciu prev. și ped. de art. 13 2 din Legea 78/2000, cu modificările și completările ulterioare, cu referire la art. 297 C. pen. și complicitate la abuz în serviciu pentru care au fost trimiși în judecată inculpații D., B., A., E. și C. sunt infracțiuni de corupție, fiind prevăzută de articolul 297 din C. pen., ce face parte din Titlul V- Capitolul I "Infracțiuni de corupție", cu reținerea art. 13 2 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, text de lege cuprins, de asemenea, în secțiunea privitoare la infracțiunile asimilate celor de corupție (Secțiunea 3). Sfera de aplicare a deciziilor Curții de Justiție a Uniunii Europene invocate de recurenta DNA atât în scris, cât și pe parcursul dezbaterilor în completare, se limitează la domeniul infracțiunilor care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene, aspect ce rezultă cu evidență atât din cuprinsul tratatelor și a altor documente ale Uniunii, (art. 19 alin. (1) TUE; art. 325 alin. (1) TFUE; art. 2 alin. (1) din Convenția PIF 1995) precum și din cuprinsul hotărârii Curții de Justiție a Uniunii Europene din cauza C-107/23 din 24.07.2023. Potrivit art. 325 alin. (1) din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene "Uniunea și statele membre combat frauda și orice altă activitate ilegală care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii...". Convenția privind protejarea intereselor financiare ale Comunităților [Uniunii] Europene (PIF) definește frauda ce aduce atingere intereselor financiare ale acestora prin art. 1 și 2, texte al căror conținut a fost transpus în legislația internă în cadrul art. 18 1 - art. 18 5 din noua secțiune denumită "Infracțiuni împotriva intereselor financiare ale Comunităților Europene" introdusă în Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, în anul 2003, prin Legea nr. 161/2003 (Cartea a II-a, Titlul I din Legea nr. 161/2003). În expunerea de motive a legii ce transpune prevederile Convenției și incriminează infracțiunile împotriva intereselor financiare ale UE, se detaliază domeniul de aplicare și sfera subiecților vizați de noua reglementare. Infracțiunile de corupție intră sub incidența dreptului Uniunii numai în cazul în care comportamentul fraudulos aduce atingere intereselor financiare ale UE sau se află în legătură strânsă cu astfel de fapte (pct. 185-186 din Hotărârea din 21 decembrie 2021, Euro Box Promotion și alții, C-357/19, C-379/19, C-547/19, C-811/19 și C-840/19, EU:C:2021:1034). De altfel, noțiunile de "corupție activă" și "corupție pasivă" sunt definite de art. 2, 3 din Convenția PIF, art. 4 lit. a), b) din Directiva 1371 și sunt circumscrise acțiunilor funcționarilor neconforme cu legea care prejudiciază sau sunt susceptible să prejudicieze interesele financiare ale Uniunii Europene. Ulterior, prin Directiva 1371 din 2017 (transpusă prin Legea nr. 283/2020, respectiv Legea nr. 234/2022) infracțiunile împotriva intereselor financiare ale UE sunt extinse și la fraudele împotriva sistemului comun privind TVA. Stabilirea domeniului de aplicare, calificarea normelor are incidență directă asupra legalității infracțiunilor și pedepselor. Legalitatea infracțiunilor și a pedepselor este un principiu fundamental atât în dreptul intern, cât și în dreptul Uniunii și în jurisprudența Curții Europene pentru Drepturilor Omului (în continuare, CtEDO). Acesta implică cerințe privind accesibilitatea și previzibilitatea în ceea ce privește definirea infracțiunii și stabilirea pedepsei (pct. 104 din Hotărârea CJUE C-107/23 din 24.07.2023; cauzele CtEDO Cantoni împotriva Franței, pct. 29, Kafkaris impotriva Cirpului, pct. 140, Del Rio Prada impotriva Spaniei, pct. 91). Mai mult, CJUE subliniază că cerințele de previzibilitate, precizie, neretroactivitatea legii penale constituie expresia specifică a principiului securității juridice, principiu fundamental al dreptului Uniunii, element esențial al statului de drept care este identificat la art. 2 TUE atât ca valoare fondatoare a Uninii, cât și ca valoare comună statelor membre (pct. 114 cauza C-107/23 din 24.07.2023, Hotărârea din 28 martie 2017, Rosneft, C-72/15, EU:C.2017:236, pct. 161-162, Hot din 16 februarie 2022, Ungaria/Parlamentul și Consiliul, C-156/21, EU:C:2022:97, punctele 136 și 223). În privința protecției drepturilor fundamentale, hotărârea face referire la respectarea drepturilor garantate de Cartă și la principiile generale ale dreptului Uniunii (pct. 101 cauza C-107/23 din 24.07.2023; Hotărârea din 17 ianuarie 2019, Dzivev și alții, C-310/16, EU:C:2019:30, pct. 33, Hotărârea din 21 dcembrie 2021, Euro Box Promoton și alții, C-357/19, C-378/19, C-547/19 și C-840/19, EU:C:22021:1034, pct. 204). Or, art. 52 alin. (3) din Cartă prevede în mod expres că "În măsura în care prezenta cartă conține drepturi ce corespund unor drepturi garantate prin Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, înțelesul și întinderea lor sunt aceleași ca și cele prevăzute de convenția menționată". În jurisprudența instanțelor europene, dreptul justițiabilului de a putea ști în ce condiții se poate angaja răspunderea sa penală și ce sancțiune riscă, a fost circumscris condiției previzibilității legii penale. Funcția decizională acordată instanțelor servește tocmai la îndepărtarea îndoielilor ce ar putea exista în privința interpretării normelor (cauza Kafkaris împ. Ciprului, pct. 141). CtEDO sancționează interpretarea extensivă sau prin analogie a legii penale în defavoarea inculpatului. Orice condamnare și pedeapsă aplicată unei persoane trebuie să aibă o bază legală, aceasta fiind expresia principiului "nicio pedeapsă fără lege" [Del Rio Prada împotriva Spaniei (Marea Cameră), pct. 116; Kokkinakis impotriva Greciei, pct. 52]. Subliniind importanța ca normele de drept să fie clare și precise, iar aplicarea lor să fie previzibilă, mai ales atunci când ele pot produce consecințe defavorabile, CJUE afirmă că aceste cerințe constituie o expresie specifică a principiului securității juridice (par. 114). În aceste coordonate, schimbarea domeniului de interpretare și aplicare a sintagmei "infracțiuni care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene" și extinderea lui la infracțiunile de corupție care nu sunt generate de un comportament fraudulos ce prejudiciază sau ar putea prejudicia interesele financiare ale Uniunii, ar fi în mod vădit lipsită de precizia necesară pentru a evita arbitrariul și, astfel, ar fi incompatiblă cu standardele unui stat de drept. A admite susținerile recurentei DNA și a extinde domeniul de interpretare și aplicare al Hotărârii Curții de Justiție a Uniunii Europene (cauza C-107/23 din 24.07.2023) la toate celelalte infracțiuni de corupție, ar echivala cu încălcarea de către instanță supremă a ordinii juridice, a institui arbitrariul, ceea ce ar fi incompatibil cu principiile statului de drept. Drept urmare, în raport cu argumentele reținute, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că litigiul de față nu intră, ratione materiae, în sfera celor la care se referă Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene (cauza C-107/23 din 24.07.2023). II. Evaluare respectării cadrului legal de către instanța de apel atunci când a constatat că răspunderea penală este înlăturată ca efect al intervenirii prescripției. În limitele procesuale menționate, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că argumentele invocate de parchet în susținerea cererii sale de recurs în casație, respectiv că instanța de apel a apreciat ca obligatorie aplicarea în cauză a interpretării date de considerentele Deciziei CCR nr. 358/2022 prevederilor privind prescripția răspunderii penale, ca lege mai favorabilă, fără a avea în vedere că în cazul prescripției răspunderii penale Curtea Constituțională a României a pronunțat două decizii contradictorii (nr. 297/2018 și nr. 358/2022), iar principiul supremației dreptului Uniunii Europene impune instanței naționale să asigure efectul deplin al cerințelor acestui drept, lăsând neaplicată, dacă este necesar, din oficiu, orice reglementare sau practică națională, chiar și ulterioară, care este contrară unei dispoziții de drept al Uniunii; sunt nefondate raportat la considerentele Deciziei nr. 67/25.10.2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, avute în vedere de instanța de apel. Prin Decizia Curții Constituționale nr. 297/2018 s-a constatat neconstituționalitatea soluției legislative circumscrisă sintagmei "oricărui act de procedură în cauză", întrucât aceasta era lipsită de previzibilitate și, totodată, contrară principiului legalității incriminării, pentru că sintagma are în vedere și acte ce nu sunt comunicate suspectului sau inculpatului, nepermițându-i acestuia să cunoască aspectul întreruperii cursului prescripției și al începerii unui nou termen de prescripție a răspunderii sale penale (paragraful 31). Această decizie a avut natura unei decizii simple/extreme, întrucât instanța de contencios constituțional a sancționat unica soluție legislativă reglementată prin dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen. (aspect statuat prin Decizia Curții Constituționale nr. 358/2022, paragraful 61). Referirea la soluția legislativă cuprinsă în C. pen. anterior a avut un rol orientativ, iar nu obligatoriu, destinat legiuitorului, iar nu organelor judiciare (paragrafele 68, 70) și aceasta nu putea fi interpretată ca o permisiune acordată de către instanța de contencios constituțional organelor judiciare de a stabili ele însele cazurile de întrerupere a prescripției răspunderii penale (paragraful 72). De la data publicării Deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018, respectiv 25 iunie 2018, "fondul activ al legislației nu a conținut vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripției răspunderii penale", rămânând incidente termenele de prescripție generală reglementate de dispozițiile art. 154 din C. pen. (Decizia nr. 358/2022, paragraful 73, 74). Prin deciza nr. 67/2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a statuat că normele referitoare la întreruperea cursului prescripției sunt norme de drept penal material (substanțial), supuse din perspectiva aplicării lor în timp principiului activității legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepția dispozițiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituție și art. 5 din C. pen. În consecință, având în vedere aspectele reținute cu privire la efectele deciziilor Curții Constituționale, Înalta Curte constată că dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen. în forma în vigoare ulterior Deciziei nr. 297/2018 (a cărei natură a fost stabilită prin Decizia nr. 358/2022) constituie lege penală mai favorabilă, ca efect al inexistenței unui caz de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale, cu consecința incidenței exclusiv a termenelor generale de prescripție prevăzute de art. 154 din C. pen. Înalta Curte constată că pentru faptele inculpaților D., B., A., E. și C. s-au împlinit termenele de prescripție a răspunderii penale. Astfel, potrivit art. 153 alin. (1) din C. pen., prescripția înlătură răspunderea penală atunci când termenele prevăzute la art. 154 din C. pen. sunt îndeplinite. Inculpatul A. a fost acuzat de faptul că, în calitate de primar al comunei Band, jud. Mureș și ordonator principal de credite, în perioada 2009 - 2012, a acceptat documente neconforme cu realitatea (facturi fiscale, situații și centralizatoare de lucrări, rapoarte ale dirigintelui de șantier etc), în baza cărora a plătit nejustificat constructorului S.C. F. S.R.L. Iași suma totală de 2.252.868 RON. Totodată, acesta a semnat personal la poziția beneficiar înscrisuri neconforme cu realitatea, în baza cărora a solicitat fonduri de la Ministerul Mediului și Dezvoltării Durabile pentru lucrări neexecutate ori bunuri nelivrate și nepuse în operă la investiția de canalizare Inculpatul B. a fost acuzat de faptul că, în calitate de viceprimar al comunei și persoană responsabilă cu implementarea proiectului de canalizare, a acceptat să semneze rapoarte de progres și situații de lucrări anexă facturilor fiscale emise de constructorul S.C. F. S.R.L. Iași, pentru lucrări ce nu erau executate sau finalizate, pe care le-a raportat la Ministerul Mediului și Dezvoltării Durabile, în vederea obținerii cofinanțării investiției, ajutându-l pe primarul A. să plătească nejustificat constructorului suma totală de 2.252.868 RON, reprezentând lucrări neexecutate ori bunuri nelivrate și nepuse în operă. S-a mai reținut că inculpatul C., în calitate de diriginte de șantier autorizat, în perioada 2009 - 2012, a semnat rapoartele de șantier și situații de lucrări datate 15.12.2008, 13.05.2009, 18.12.2009, 12.06.2010, 10.08.2010 02.07.2012 și 12.11.2012 și alte înscrisuri aferente (procesele-verbale de custodie și scoatere din custodie) ce conțin date neconforme cu realitatea, prin care au fost confirmate lucrări neexecutate ori bunuri nelivrate și nepuse în operă în cazul investiției de canalizare din comuna Band jud. Mureș, în baza cărora constructorul S.C. F. S.R.L. Iași a încasat nejustificat suma totală de 2.252.868 RON. Faptele inculpatei D., au constat în aceea că, în calitate de administrator la S.C. F. S.R.L. Iași, în perioada 2009 - 2012, a semnat și ștampilat facturi fiscale, situații de lucrări sau alte înscrisuri aferente, ce cuprindeau lucrări neexecutate ori bunuri nelivrate și nepuse în operă în cazul investiției de canalizare din comuna Band jud. Mureș, în baza cărora S.C. F. S.R.L. a încasat nejustificat suma totală de 2.220.299 RON. În baza acestor înscrisuri fictive acceptate de inculpata D., inculpatul A., în calitate de ordonator principal de credite, a dispus să fie plătită nejustificat constructorului suma totală de 2.252.868 RON, reprezentând lucrări neexecutate ori bunuri nelivrate și nepuse în operă. Faptele inculpatului E. au constat în aceea că, în calitate de director la S.C. F. S.R.L. Iași, în luna ianuarie 2010, a semnat și ștampilat Situația de lucrări nr. x și Centralizator situație de lucrări ce cuprinde - lucrări neexecutate în valoare totală de 12.305 RON (lipsă supratraversare pârâu cu conductă refulare de la SP 3), incluse în factura fiscală nr. x/25.01.2010, emisă de antreprenorul general, acceptată și achitată de beneficiar și a acceptat documente fictive (facturi fiscale, situații de lucrări etc.) de la societăți comerciale subcontractante, care nu au furnizat efectiv bunurile sau nu au prestat toate lucrările facturate în cadrul investiției de canalizare, în scopul de a crea o aparență de legalitate a înscrisurilor depuse ulterior spre decontare la Primăria Band jud. Mureș, Se reține că instanța de apel, la termenul din 14 martie 2022, a schimbat încadrarea juridică a faptelor, din cea dată în sentință, în cea dată prin încheierea din 21 octombrie 2019 a primei instanțe. Prin acea încheiere, prima instanță a emis două dispoziții cu privire la schimbarea încadrării faptelor: a respins cererea inculpaților de înlăturare a dispozițiilor art. 13 2 din Legea nr. 78/2000 privitoare la abuzul în serviciu și a recalificat faptele în dispozițiile vechiul C. pen., considerat lege mai favorabilă inculpaților. Instanța de apel a avut în vedere prima dintre aceste două dispoziții (menținerea încadrării faptelor și în infracțiunea de abuz în serviciu). În ce privește legea mai favorabilă, s-a menționat că aceasta este noul C. pen., indicat în rechizitoriu, așa cum instanța de apel a precizat și la termenul din 15 mai 2023. Astfel, raportat la infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în mod corect, instanța de apel a reținut că aceasta este prevăzută de art. 322 Noul C. pen. și se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă. Drept urmare, sunt incidente prevederile art. 154 alin. (1) lit. d) din C. pen., termenul de prescripție fiind de 5 ani. Prin raportare la data epuizării infracțiunii, s-a constatat că a intervenit prescripția răspunderii penale. Infracțiunea de uz de fals, prevăzută de art. 323 Noul C. pen., se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă, când înscrisul este oficial, și cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă, când înscrisul este sub semnătură privată. Și în acest caz sunt incidente prevederile art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen., termenul de prescripție fiind de 5 ani, intervenind prescripția răspunderii penale și față de această infracțiune. Infracțiunea de abuz în serviciu, potrivit art. 297 Noul C. pen., se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani. Astfel, potrivit art. 154 alin. (1) lit. c), termenul de prescripție este de 8 ani, fiind, și în acest caz, împlinit. Raportat la cele arătate, Înalta Curte constată că răspunderea penală pentru faptele inculpaților D., B., A., E. și C. a fost înlăturată, prin urmare motivul de casare invocat de către parchet este nefondat. Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, cererea de recurs în casație formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Târgu Mureș împotriva deciziei penale nr. 418/A din data de 5 iulie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie în dosarul nr. x/2014. Cheltuielile, ocazionate cu soluționarea cererii de recurs în casație formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, vor rămâne în sarcina statului. În conformitate cu art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat A., în sumă de 680 de RON, va rămâne în sarcina statului.