ÎCCJ, Secția penală

Asupra apelurilor penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 7/F din 13.01.2023, pronunțată de către Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/2021, s-au dispus următoarele:

În baza art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., a fost încetat procesul penal pornit împotriva inculpatei A., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals intelectual prevăzută de art. 321 alin. (1) din C. pen., ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.

În baza art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., a fost încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului B., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 322 alin. (1) din C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (1) din C. pen., ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.

În baza art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., a fost încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului B., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de instigare la fals intelectual prevăzută de art. 47 din C. pen. raportat la art. 321 alin. (1) din C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (1) din C. pen. ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.

În baza art. 323 din C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (1) din C. pen. și art. 43 alin. (5) din C. pen., a fost condamnat inculpatul B. la o pedeapsă de 2 ani și 6 luni închisoare, în regim de detenție, pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals.

În baza art. 67 alin. (2) din C. pen., s-au interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale, drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) literele:

a) dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice;

b) dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat;

În baza art. 65 alin. (1) din C. pen., s-au interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) literele:

a) dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice;

b) dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.

În baza art. 397 alin. (1) din C. proc. pen. rap. la art. 1357 din C. civ., a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă C., în contradictoriu cu inculpații A. și B..

Au fost obligați în solidar inculpații să achite părții civile suma de 10000 de euro, în RON la cursul din ziua plății, cu titlu de daune morale.

În baza art. 25 alin. (3) din C. proc. pen., a fost desființat contractul de împrumut, falsificat, datat 30.04.2017, având ca părți inculpatul B. și partea civilă C., (ultima filă vol. 2 dup), precum și încheierea de dată certă nr. 36/30.04.2017 emisă de inculpata A., aflată pe verso-ul contractului de împrumut.

În baza art. 274 alin. (1) din C. proc. pen. și a art. 275 alin. (1) pct. 3 lit. b) din C. proc. pen., a fost obligat inculpatul B., la plata sumei de 1500 de RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță, analizând probele administrate, în fapt, a reținut că la solicitarea inculpatului B., inculpata A. în calitate de avocat a întocmit încheierea de dată certă nr. 36/30.04.2017, cu privire la contractul de împrumut datat 30.04.2017, în care s-a menționat în fals că C. ar fi împrumutat de la B. suma de 48.500 euro, consemnând aspecte nereale cu privire la prezența personală a împrumutatului în fața sa și la solicitarea acestuia de emitere a încheierii de dată certă cu privire la conținutul actului.

Contractul de împrumut a fost conceput în fals de către inculpatul B., care a consemnat în mod nereal că l-a împrumutat pe C. cu suma de 48.500 euro, după care a instigat-o pe inculpata A. să emită o încheiere de dată certă, de certificare a identității părților și a conținutului actului și, în scopul obținerii unui folos patrimonial injust, a folosit contractul de împrumut certificat în fals prin încheierea de dată certă nr. 36/30.04.2017, la data de 07.09.2018, când a solicitat Biroului Executorului Judecătoresc D. executarea silită a împrumutatului C., determinându-l pe executorul judecătoresc să desfășoare procedura de executare silită împotriva persoanei vătămate C. în baza unui titlu executoriu fals.

În datele de 26.10.2018 și 19.11.2018 au fost emise somații imobiliare, punându-se în vedere debitorului să achite sumele datorate, în cazul în care nu se conformează urmând a se proceda la urmărirea silită a imobilului său, situat în București, Str. x.

La data de 02.11.2018 a fost notată cererea de urmărire imobiliară la O.C.P.I. București - Biroul de cadastru și publicitate imobiliară Sectorul 2.

La data de 21.11.2018 s-a dispus executarea silită prin înființarea unei popriri, în cotă de 1/3 din pensia lunară datorată debitorului, însă nu a fost indisponibilizată nicio sumă în urma popririi pensiei debitorului C., fiindcă pensia era mai mică decât jumătate din cuantumul venitului minim net pe economie, conform răspunsului primit de la Casa de Pensii Locale Sector 2 București.

La data de 12.07.2019 a fost numit un expert tehnic judiciar pentru evaluarea imobilului supus executării silite.

La data de 17.07.2019, debitorul C. a depus un memoriu la dosarul de executare silită, comunicând executorului judecătoresc că nu are cunoștință de contractul de împrumut, semnătura nu îi aparține și că nu s-a prezentat niciodată la cabinetul de avocat A.. Urmare acestui memoriu, executorul judecătoresc a solicitat de la creditor un punct de vedere în scris, punându-i în vedere că până la lămurirea aspectelor sesizate de debitor nu va continua procedura. În data de 04.03.2020 s-a solicitat creditorului B. să comunice dacă mai stăruie în executarea silită, iar acesta nu a răspuns la adresă.

Pe baza stabilirii acestei stări de fapt, prima instanță, în drept, a considerat că:

- fapta inculpatei A., constând în aceea că, în calitate de avocat, la instigarea inculpatului B., a atestat în fals prezența în fața sa, la cabinetul de avocat din municipiul Slatina, județul Olt, a împrumutatului C. și solicitarea acestuia de emitere a unei încheieri de dată certă cu privire la un contract de împrumut în care s-a menționat că ar fi împrumutat de la B. suma de 48.500 euro, consemnând aspecte nereale în încheierea de dată certă nr. 36/30.04.2017, prin care a certificat identitatea părților și conținutul actului, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fals intelectual, prev. de art. 321 alin. (1) din C. pen.

- faptele inculpatului B., constând în aceea că, în data de 30.04.2017, a întocmit în fals un contract de împrumut, în care a consemnat în mod nereal că l-a împrumutat pe C. cu suma de 48.500 euro, folosind înscrisul falsificat în vederea producerii de consecințe juridice și a instigat-o pe inculpata A. să emită în fals o încheiere de dată certă, de certificare a identității părților și a conținutului actului, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 322 alin. (1) din C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (1) din C. pen. și instigare la fals intelectual, prev. de art. 47 din C. pen. raportat la art. 321 alin. (1) din C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (1) din C. pen.

- în fine, s-a reținut că fapta inculpatului B., constând în aceea că, la data de 07.09.2018, în scopul obținerii unui folos patrimonial injust, a folosit contractul de împrumut, certificat în fals prin încheierea de dată certă nr. 36/30.04.2017 de către inculpata A., solicitând Biroului Executorului Judecătoresc D. executarea silită a împrumutatului C., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de uz de fals, prev. de art. 323 din C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (1) din C. pen.

Instanța a constatat prescripția răspunderii penale pentru infracțiunile de fals intelectual prevăzută de art. 321 alin. (1) din C. pen., instigare la fals intelectual prevăzută de art. 47 din C. pen. raportat la art. 321 alin. (1) din C. pen. și fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 322 alin. (1) din C. pen., argumentând că potrivit art. 154 alin. (1) lit. d) din C. pen., termenul de prescripție este de 5 ani și curge de la data săvârșirii infracțiunilor, respectiv de la 30.04.2017, deci acesta s-a împlinit la data de 29.06.2022, prin luarea în calcul a Decretelor nr. 195/2020 și 240/2020 emise de Președintele României, care, în opinia judecătorului fondului, au suspendat prescripția răspunderii penale.

Criteriul prescripției răspunderii penale a determinat stabilirea în prezenta cauză a legii penale mai favorabile ca fiind cea cuprinsă între data de 25 iunie 2018 (data publicării în Monitorul Oficial al României a Deciziei nr. 297/2018 a Curții Constituționale) și data de 30 mai 2022 (data intrării în vigoare a dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2022), perioadă în care dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen. nu includeau nicio cauză de întrerupere a cursului termenului de prescripție, ceea ce a dus la inaplicabilitatea prescripției speciale (art. 155 alin. (4) din C. pen., potrivit cărora termenele prevăzute de art. 154, dacă au fost depășite cu încă o dată, vor fi socotite îndeplinite oricâte întreruperi ar interveni), rămânând aplicabile doar normele referitoare la prescripția generală.

În consecință, în baza art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. s-a încetat procesul penal față de inculpata A., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals intelectual prevăzută de art. 321 alin. (1) din C. pen., iar față de inculpatul B., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 322 alin. (1) din C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (1) din C. pen. și de instigare la fals intelectual, prevăzută de art. 47 din C. pen. raportat la art. 321 alin. (1) din C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (1) din C. pen.

Cu privire la infracțiunea de uz de fals, prev. de art. 323 din C. pen. săvârșită de inculpatul B. la data 07.09.2018, Curtea a constatat că termenul de prescripție generală de 5 ani stabilit de art. 154 alin. (1) lit. d) din C. pen., nu s-a împlinit, motiv pentru care a dispus condamnarea inculpatului.

La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului B., prima instanță a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 din C. pen. și, în concret, gravitatea infracțiunii de uz de fals prin care a prezentat unui executor judecătoresc un contract de împrumut falsificat, în scopul executării silite și deposedării frauduloase a unei persoane vârstnice, vulnerabile, de imobilul pe care îl avea în proprietate.

S-a constatat că inculpatul are în cazier mai multe condamnări, începând cu anul 1995, ultima dată fiind liberat din executarea pedepsei de 10 ani și 4 luni închisoare, aplicate prin Sentința penală nr. 355/26.02.2016 a Judecătoriei Gherla definitivă la data de 27.04.2016 cu un rest neexecutat de 224 zile.

Prin urmare, s-a reținut că în raport de data săvârșirii faptei judecate în prezentul dosar, inculpatul se află în recidivă postexecutorie, limitele de pedeapsă pentru infracțiunea prevăzută de art. 323 alin. (1) cu aplic. art. 41 alin. (1) și art. 43 alin. (5) din C. pen., fiind cuprinse între 4 luni, 15 zile și 3 ani închisoare sau amendă.

Avându-se în vedere lipsa de scrupule și periculozitatea inculpatului B., precum și multitudinea antecedentelor penale și starea de recidivă, în baza art. 323 din C. pen. cu aplic. art. 41 alin. 1 din C. pen. și art. 43 alin. (5) din C. pen., Curtea l-a condamnat la o pedeapsă de 2 ani și 6 luni închisoare, în regim de detenție, pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals.

Având în vedere natura și gravitatea faptei, în baza art. 67 alin. (2) din C. pen. a interzis inculpatului cu titlu de pedeapsă complementară pe o perioadă de 5 ani exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) din C. pen., a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea acelorași drepturi pe durata executării pedepsei.

În ceea ce privește latura civilă a cauzei, prima instanță a constatat că la termenul de judecată din 02.05.2022, persoana vătămată C. s-a constituit parte civilă cu suma de 50.000 de euro, reprezentând daune morale cauzate de acțiunile inculpaților.

Reținând incidența răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, prevăzute în art. 1357 din C. civ. referitor la existența prejudiciului moral suferit de partea civilă, s-a apreciat că, deși infracțiunile comise de cei doi inculpați sunt infracțiuni de pericol, totuși partea civilă a resimțit accentuat suferințele psihice cauzate de faptele inculpaților ce au condus la executarea silită, aceasta fiind o persoană vârstnică, vulnerabilă și cu probleme grave de sănătate, încadrată în grad de handicap.

În consecință, în baza art. 397 alin. (1) din C. proc. pen. rap. la art. 1357 din C. civ. judecătorul fondului a admis în parte acțiunea civilă formulată și a obligat inculpații în solidar să achite părții civile echivalentul în RON a sumei de 10.000 de euro, cu titlu de daune morale.

În baza art. 25 alin. (3) din C. proc. pen., a desființat contractul de împrumut falsificat datat 30.04.2017 și Încheierea de data certă nr. 36/30.04.2017 emisă de inculpata A., aflată pe verso-ul contractului de împrumut.

În baza art. 274 alin. (1) din C. proc. pen. și art. 275 alin. (1) pct. 3 lit. b) din C. proc. pen., având în vedere că s-a solicitat continuarea procesului penal și a fost dispusă o soluție de condamnare, a obligat pe inculpatul B., la plata sumei de 1.500 de RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

*****

Împotriva acestei sentințe, inculpații B. și A. au declarat apel.

Inculpata a criticat sentința pe motiv că dispozițiile legale în vigoare prevăd că în caz de încetare a procesului penal pentru intervenirea prescripției, acțiunea civilă se lasă nesoluționată de către instanță. Mai mult, în cauză nu s-a făcut dovada comiterii unei fapte ilicite, săvârșite cu vinovăție pentru a se putea dispune repararea prejudiciului cauzat prin aceasta; a susținut că dispozițiile civile nu fac vorbire despre repararea daunelor morale pretinse de partea civilă, care oricum nu au fost dovedite.

În consecință, a solicitat admiterea apelului în ceea ce privește latura civilă, desființarea sentinței atacate și exonerarea ei de plata daunelor morale către partea civilă.

Inculpatul, prin memoriul depus la dosar, a criticat lipsa cercetării judecătorești și a mai susținut că prescripția răspunderii penale trebuia constatată referitor la toate faptele reținute în sarcina lui, întrucât nu s-a stabilit în niciun fel că actul de împrumut este fals.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 03.02.2023, fiind stabilit prim termen de judecată în cauză la data de 14.03.2023, când, față de cererile de amânare formulate de apelanții inculpați A. și B. pentru lipsă de apărare, s-a acordat termen la data de 11.04.2023.

Prezentă la termen, inculpata a precizat că nu dorește să dea declarație.

La termenul acordat, s-a încuviințat cererea de amânare a cauzei formulată de apărătorului inculpatului B., pentru a da posibilitatea acestuia să studieze motivele de apel depuse de către inculpat sens în care s-a acordat termen la data de 25.04.2023.

Inculpatul a dat declarație la acest termen, arătând că executorul judecătoresc D. este cel care i-a spus că poate vinde prin derularea executării silite case dobândite de alte persoane în temeiul Legii nr. 112/1995, înainte de împlinirea termenului legal prohibitiv de înstrăinare de către cumpărător, iar inculpatul a acceptat să găsească persoane aflate în această situație.

În acest context, a susținut că a apelat la martora E. (decedată în cursul procesului), care i-a prezentat partea civilă, ce avea un apartament cu datorii în București, care va fi executat silit. Partea civilă i-a înmânat o copie a actului de identitate, cu care inculpatul a susținut că a mers la executorul judecătoresc menționat, care i-a spus că pentru a executa silit apartamentul are nevoie de un contract de împrumut cu dată certă, sugerându-i să apeleze la inculpată, care era avocat; inculpatul nu a apelat la aceasta, fiindcă el avea deja o ștampilă asemănătoare cu a soției sale, cu care la executor a ștampilat mai multe foi, în schimb urmând să primească de la executor 10.000 euro.

A concluzionat că nu a semnat contractul de împrumut, inculpata nu a întocmit nicio încheiere de dată certă, iar el nu a primit nicio sumă din ce i-a promis executorul judecătoresc.

După luarea declarației, inculpatul a depus în ședință un autodenunț împotriva executorului cuprinzând cele declarate în fața instanței.

A susținut că a înregistrat înscrisul la DNA în urmă cu câteva săptămâni, deși autodenunțul depus nu purta vreun număr de înregistrare.

Cu prilejul dezbaterilor ce au avut loc în ședința din 25.04.2023, s-au luat concluziile părților asupra apelurilor formulate în cauză, acestea fiind pe larg redate în cuprinsul încheierii de ședință de la acea dată prin care s-a dispus amânarea pronunțării la data de 23.05.2023.

Examinând sentința penală atacată prin prisma motivelor de apel invocate, precum și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept conform art. 417 alin. (2) din C. proc. pen., Înalta Curte constată și reține următoarele:

Prioritar, Înalta Curte, analizând critica inculpatului referitoare la desfășurarea judecății în lipsa cercetării judecătorești, constată că la termenul din 2 mai 2022 inculpații au arătat că vor da declarații în cauză după administrarea probatoriului solicitat. Inculpatul a propus formal doi martori, dar pentru că nu știa cum se numesc a renunțat la cererea formulată; de altfel, nu a indicat nici teza probatorie pentru care intenționa să îi propună. A mai solicitat încuviințarea testării cu tehnica poligraf, cerere admisă, însă nu s-a prezentat, nejustificat, la cele două programări efectuate, motiv pentru care a și fost amendat judiciar de către prima instanță.

Ulterior, inculpații nu au mai dat declarații și au arătat că nu au alte cereri.

Așadar, neadministrarea probelor propuse se datorează conduitei procesuale a inculpatului, care a propus administrarea declarațiilor unor martori neidentificabili, nu s-a prezentat la testarea cu tehnica poligraf, și nici nu a mai dat nici declarație în fața primei instanțe.

Pe de altă parte, dat fiind specificul infracțiunilor de fals pentru care inculpații au fost trimiși în judecată, probarea acestora se face în principal cu înscrisurile aflate la dosar și cu raportul de expertiză criminalistică din 20 ianuarie 2021, întocmit de către Institutul Național de Criminalistică, aflat la fila x din volumul al doilea de urmărire penală.

De aceea, sunt deplin aplicabile judecății desfășurate în primă instanță prevederile art. 374 alin. (7) din C. proc. pen., conform cărora probele administrate în cursul urmăririi penale și necontestate de către părți sau de persoana vătămată nu se readministrează în cursul cercetării judecătorești.

Prin urmare, Înalta Curte consideră nefondată critica adusă în apel de către inculpat, referitoare la neadministrarea de către prima instanță a probelor propuse de către el, aceasta datorându-se exclusiv conduitei sale procesuale.

Trecând la verificarea stării de fapt reținute de prima instanță, contestată în apel de către inculpată din perspectiva soluționării acțiunii civile, iar de către inculpat și sub aspectul laturii penale, Înalta Curte constată, în acord cu judecătorului fondului, că faptele pentru care au fost trimiși în judecată inculpații apelanți există, au fost comise cu intenție directă, constituie infracțiuni și reprezintă temeiul obligării acestora la repararea prejudiciului cauzat persoanei vătămate C., constituite parte civilă în cauza penală de față.

Astfel, originalul contractului de împrumut se află la ultima filă din dosarul de urmărire penală, iar contrafacerea subscrierii a fost dovedită prin raportul de expertiză menționat, din care rezultă că semnătura de la rubrica împrumutat nu a fost executată de către partea civilă C..

În conținutul său, s-a consemnat, contrar realității, că la data de 30.04.2017, C. a fost împrumutat de B. cu suma de 48.500 de euro, pentru o perioadă de 365 de zile, iar împrumutatul se obligă să restituie împrumutul în termenul prevăzut în contract, în caz contrar fiind de acord să despăgubească împrumutătorul cu bunurile mobile și imobile, deținute legal, până la concurența sumei împrumutate, contractul constituind titlu executoriu prin pretinsa voință a părților. În cuprinsul contractului nu se face mențiune cu privire la modalitatea în care au fost transferați banii de la împrumutător la împrumutat.

Semnătura nu a fost executată de către împrumutat, aceasta rezultând din raportul de expertiză, iar potrivit declarației părții civile, ea nu a împrumutat suma menționată în contract și nici nu a fost prezentă la data de 30 aprilie 2017 la cabinetul de avocat din Slatina unde a fost întocmit pretinsul contract, când inculpata a atestat prezența și solicitarea părții civile de datare certă a contractului prin încheierea cu numărul 36 din 30 aprilie 2017, întocmită direct pe contractul de împrumut contrafăcut.

Înalta Curte observă că inculpatul apelant nu a contestat că la data de 7 septembrie 2018 a depus la Biroul de Executor Judecătoresc D. cererea purtând semnătura sa prin care a solicitat punerea în executare doar prin executare silită imobiliară a contractului de împrumut contrafăcut și cu dată certă falsă. Mai mult, în declarația de suspect a arătat că el a depus cererea de executare la Biroul Executorului Judecătoresc.

Simpla depunere a cererii de punere în executare a unui înscris contrafăcut, purtând dată certă falsă realizează elementul material al infracțiunii de uz de fals, prev. de art. 323 din C. pen., data certă conferind contractului caracterul de înscris oficial.

Susținerea inculpatului din fața instanței de apel, că executorul a avut inițiativa datării certe a contractului, iar el doar a aplicat ștampila inculpatei, deși nefondată, este totuși lipsită de relevanță sub aspectul reținerii infracțiunii prevăzute de art. 323 din C. pen., ce incriminează simpla folosire a unui înscris oficial, cunoscând că este fals, fiindcă chiar dacă inițiativa ar fi aparținut executorului, inculpatul a cerut executarea silită a unui titlu executoriu, constând în contractul de împrumut, despre care știa că nu reflectă realitatea operațiunilor juridice consemnate în conținutul său, respectiv, nici al împrumutului acordat părții civile, nici al realității încheierii de dată certă.

Înalta Curte constată că afirmația apelantului că executorul a avut inițiativa datării certe a contractului folosit ca titlu executoriu este contrazisă inclusiv de inculpat prin declarația de suspect, dar și de către inculpată.

Astfel, în declarația de suspect apelantul a arătat că la cabinetul de avocat al inculpatei s-a încheiat actul, iar inculpatul și partea civilă au semnat contractul de împrumut.

Inculpata, în memoriul depus la dosar în data de 2 iunie 2020 a arătat că actul a fost certificat la sediul cabinetului său de avocat din Slatina, județul Olt; în plus, inculpata a transmis organului de urmărire penală la data de 25 mai 2020 copie de pe contractul de împrumut, încheierea de dată certă și copia buletinului persoanei vătămate C., deci acestea nu erau în posesia executorului, fiindu-i depuse de către inculpat odată cu cererea de executare.

În consecință, este exclus ca executorul judecătoresc să fi întocmit și datat în fals contractul, probele menționate anterior dovedind că autorii sunt cei doi inculpați.

Oricum, din dosarul execuțional aflat la dosarul de urmărire penală atât în copie conformă cu originalul, cât și în original, rezultă că executorul judecătoresc D. nu a procedat exclusiv la executarea silită imobiliară, cum a solicitat inculpatul în cererea lui, ci a încercat executarea prin poprirea pensiei persoanei vătămate.

Executorul judecătoresc este, de altfel, cel care a oprit orice act de executare silită chiar în ziua în care persoana vătămată i-a comunicat la data de 17 iulie 2019 că ea nu are cunoștință de contractul de împrumut pus în executare, că semnătura de pe acesta nu îi aparține și că niciodată nu a fost la cabinetul de avocat al inculpatei.

Doar datorită executorului, procedura de executare silită a rămas în stadiul înscrierii somației imobiliare în cartea funciară a apartamentului persoanei vătămate.

Așadar, susținerea apelantului referitoare la inițiativa executorului de a data cert contractul fals este pur formală și contrafactuală.

Concluzionând asupra stării de fapt, Înalta Curte reține că judecătorul fondului a statuat temeinic, starea de fapt fiind dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă.

În același timp, încadrarea juridică a fost efectuată corespunzător faptelor reținute.

Astfel, fapta inculpatei care, în calitate de avocat, a atestat, deși partea civilă nu era de față, prezența la cabinetul de avocat din municipiul Slatina, județul Olt, precum și solicitarea părții de emitere a unei încheieri de dată certă cu privire la un contract de împrumut și conținutul acestuia, în care s-a menționat contrar realității că ar fi împrumutat de la B. suma de 48.500 euro, inculpata consemnând aceste aspecte nereale cu ocazia întocmirii pe contractul de împrumut a încheierii de dată certă nr. 36/30.04.2017, realizează elementele constitutive ale infracțiunii de fals intelectual, prev. de art. 321 alin. (1) din C. pen.

Într-adevăr, articolul 3 lit. c) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat prevede dreptul avocatului de a atesta identitatea părților, a conținutului și a datei actelor prezentate spre autentificare.

În același timp, art. 38 alin. (1) dispune că în exercitarea profesiei, avocații sunt parteneri indispensabili ai justiției, ocrotiți de lege, fără a putea fi asimilați funcționarilor publici, cu excepția situațiilor în care atestă identitatea părților, a conținutului sau datei unui act.

Pe lângă aceste dispoziții speciale, în exercitarea atribuției legale de atestare, inculpata face parte din categoria funcționarilor publici asimilați, potrivit dispoziției generale din art. 175 alin. (2) teza I din C. pen., pentru că a exercitat un serviciu de interes public, constând în atestarea identității persoanelor, datei și conținutului contractului de împrumut.

Așadar, fiind asimilat funcționarului public în exercitarea atribuției de atestare a actelor prezentate de către părți, încheierea de atestare emisă de inculpată constituie înscris oficial, conform art. 178 alin. (2) din C. pen., ce include în această categorie orice înscris care emană de la persoana prevăzută în art. 175 alin. (2) din C. pen.

Or, textul art. 321 din C. pen. incriminează sub denumirea de fals intelectual falsificarea unui înscris oficial cu prilejul întocmirii acestuia de către un funcționar public aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu.

În consecință, este nefondată afirmația inculpatei din cuprinsul memoriului de apel, potrivit căreia în cauză nu s-a făcut dovada săvârșirii unei fapte ilicite, pentru a se putea dispune repararea prejudiciului cauzat prin aceasta.

Similar judecătorul fondului, Înalta Curte constată că faptele inculpatului B. din data de 30.04.2017, de a întocmi în fals un contract de împrumut, în care a consemnat în mod nereal că l-a împrumutat pe C. cu suma de 48.500 euro, folosind înscrisul falsificat în vederea producerii de consecințe juridice și de a solicita inculpatei A. să emită în fals o încheiere de dată certă, de certificare a identității părților și a conținutului actului, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 322 alin. (1) din C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (1) din C. pen. și instigare la fals intelectual, prev. de art. 47 din C. pen. raportat la art. 321 alin. (1) din C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (1) din C. pen.

Fapta aceluiași inculpat, care la data de 07.09.2018 a folosit contractul de împrumut, certificat în fals prin încheierea de dată certă nr. 36/30.04.2017 de către inculpata A., solicitând Biroului Executorului Judecătoresc D. punerea în executare a titlului executoriu contrafăcut, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de uz de fals, prev. de art. 323 din C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (1) din C. pen.

Justificat s-a reținut de către prima instanță că inculpatul a comis faptele în stare de recidivă postexecutorie, acesta fiind liberat condiționat la data de 27.04.2016 cu un rest neexecutat de 224 zile, prin Sentința penală nr. 355/26.02.2016 a Tribunalului Cluj din executarea unor pedepse aplicate pentru infracțiunea de înșelăciune.

Constatând existența faptelor reținute în sarcina inculpaților întemeiat prima instanță a considerat că a intervenit prescripția răspunderii penale pentru infracțiunile de fals intelectual, prevăzută de art. 321 alin. (1) din C. pen., instigare la fals intelectual, prevăzută de art. 47 din C. pen. raportat la art. 321 alin. (1) din C. pen. și fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 322 alin. (1) din C. pen., argumentând că potrivit art. 154 alin. (1) lit. d) din C. pen., termenul de prescripție este de 5 ani și curge de la data săvârșirii infracțiunilor, respectiv de la 30.04.2017.

Înalta Curte respinge critica inculpatului apelant, potrivit căreia prescripția răspunderii penale a intervenit cu privire la toate infracțiunile comise.

Pentru infracțiunea de uz de fals, prev. de art. 323 din C. pen. săvârșită de inculpatul B. la data 07.09.2018, constând în folosirea la executorul judecătoresc a înscrisului oficial fals reprezentat de contractul de împrumutat autentificat în fals, termenul de prescripție este de 5 ani și curge de la data folosirii, prin înregistrarea la data de 7 septembrie 2018 a cererii de punere în executare a acestuia, deci s-ar împlini doar la 6 septembrie 2023, însă cursul termenului a fost suspendat.

Potrivit art. 156 din C. pen., cursul termenului de prescripție a răspunderii penale este suspendat pe timpul cât o dispoziție legală împiedică continuarea procesului penal.

Înalta Curte observă că la termenul din 27 iunie 2022 prima instanță a dispus suspendarea cauzei în temeiul art. 475 alin. (4) din C. proc. pen., iar la data de 31 octombrie 2022 cauza a fost repusă pe rol . Prin urmare, cursul termenului a fost suspendat pe o durată totală de 126 de zile, după care și-a reluat cursul, conform art. 156 alin. (2) din C. pen.

Pe cale de consecință, este nefondat motivul de apel invocat de către inculpat, conform căruia prescripția răspunderii penale a intervenit pentru toate infracțiunile reținute în sarcina sa.

Ca atare, fondat prima instanță a constatat că termenul de prescripție generală de 5 ani stabilit de art. 154 alin. (1) lit. d) din C. pen., nu s-a împlinit pentru infracțiunea de uz de fals, prev. de art. 323 din C. pen. săvârșită de inculpatul B., motiv pentru care a dispus condamnarea inculpatului pentru această faptă.

Înalta Curte constată că la alegerea și la individualizarea pedepsei aplicate de 2 ani și șase luni închisoare în mod întemeiat prima instanță, cu respectarea criteriilor generale prevăzute de art. 74 din C. pen., în concret a ținut seama de gravitatea deosebit de ridicată a infracțiunii de uz de fals comise de către inculpat, prin care a prezentat unui executor judecătoresc un contract de împrumut falsificat, în scopul executării silite și deposedării de locuința ei, a unei persoane vârstnice și vulnerabile.

La aplicarea pedepsei nu s-a putut omite că inculpatul a comis infracțiunea în stare de recidivă postexecutorie, ipoteză în care limitele legale de pedeapsă prevăzute de art. 323 se majorează cu jumătate, potrivit art. 43 alin. (5) din C. pen. fiind cuprinse între 4 luni, 15 zile și 3 ani închisoare sau amendă.

Așadar, se constată neîntemeiat motivul de apel referitor la reducerea pedepsei aplicate, tocmai raportat la natura și frecvența infracțiunilor din antecedența penală a inculpatului B..

Potrivit fișei cazier, acesta a fost condamnat de foarte multe ori, începând cu anul 1995, inclusiv pentru infracțiuni de fals, ceea ce impune aplicarea unei pedepse într-un cuantum ridicat și în regim de detenție, pentru a-l împiedica să comită alte infracțiuni.

De altfel, acesta nu a depus la dosar probe din care să rezulte intenția sa de a adopta un comportament subsumat respectării legii penale ori din care să reiasă cel puțin regretul pentru comiterea infracțiunilor comise.

În ceea ce privește latura civilă a cauzei, prima instanță a constatat că la termenul de judecată din 02.05.2022, persoana vătămată C. s-a constituit parte civilă cu suma de 50.000 de euro, reprezentând daune morale cauzate de acțiunile inculpaților.

Contrar susținerii inculpatei apelante, care a invocat că legea civilă nu face vorbire despre repararea daunele morale, prima instanță a indicat temeiul admiterii acțiunii civile ca fiind răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie, prevăzută în art. 1357 din C. civ.

Or, potrivit art. 1381 alin. (1) din C. civ., în ipoteza răspunderii delictuale, orice prejudiciu dă dreptul la reparație, deci inclusiv cel nepatrimonial, iar cei care răspund pentru o faptă prejudiciabilă sunt ținuți solidar la reparație față de cel prejudiciat, după cum dispune art. 1382 din C. civ.

La cuantificarea întinderii reparației prejudiciului, fondat judecătorul a apreciat că partea civilă a resimțit accentuat suferințele psihice cauzate de faptele inculpaților ce au condus la executarea ei silită, aceasta fiind o persoană vârstnică, vulnerabilă și cu probleme grave de sănătate, încadrată în grad de handicap.

Înalta Curte reține că partea civilă C. a fost profund afectată de consecințele faptelor inculpaților, care au condus la începerea executării silite asupra locuinței sale, iar sentimentele create, de revoltă și injustiție, răzbat din toate memoriile adresate unui număr mare de instituții de la care a solicitat repararea nedreptății suferite, identificarea făptuitorilor și pedepsirea acestora, memorii aflate în special în dosarul de urmărire penală. Nu poate fi omis că atunci persoana vătămată avea deja peste 83 de ani.

Prin urmare, în mod temeinic judecătorul fondului a admis în parte acțiunea civilă și a obligat inculpații în solidar să achite părții civile echivalentul în RON a sumei de 10.000 de euro, cu titlu de daune morale.

Înalta Curte va înlătura susținerea inculpatei apelante, potrivit căreia dispozițiile legale în vigoare prevăd că în caz de încetare a procesului penal pentru intervenirea prescripției, acțiunea civilă se lasă nesoluționată de către instanță; dispoziția cuprinsă în art. 25 alin. (5) din C. proc. pen. prevede, în prezent, că în caz de achitare a inculpatului sau de încetare a procesului penal, în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza întâi, lit. e), f) - cu excepția prescripției, i) și j), în caz de încetare a procesului penal ca urmare a retragerii plângerii prealabile, precum și în cazul prevăzut de art. 486 alin. (2), instanța lasă nesoluționată acțiunea civilă.

Legal, în baza art. 25 alin. (3) din C. proc. pen., judecătorul fondului a desființat contractul de împrumut falsificat datat 30.04.2017 și Încheierea de data certă nr. 36/30.04.2017 emisă de inculpata A., aflată pe verso-ul contractului de împrumut.

În concluzie, motivele de apel invocate de către inculpați sunt nefondate, deci sentința atacată este legală și temeinică sub toate aspectele.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., va respinge ca nefondate apelurile formulate de către inculpații A. și B. împotriva Sentinței penale nr. 7/F din data de 13 ianuarie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a Penală, în Dosarul nr. x/2021.

Va obliga inculpații la plata sumei de câte 500 RON fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, reprezentând cheltuieli avansate de către stat ocazionate de soluționarea apelurilor.

Onorariile cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

În baza art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., respinge ca nefondate apelurile declarate de către inculpații A. și B. împotriva Sentinței penale nr. 7/F din data de 13 ianuarie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/2021.

Obligă inculpații apelanți la plata sumei de câte 500 RON fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorilor desemnați din oficiu pentru apelanții inculpați, în cuantum de câte 942 RON, rămâne în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul parte civilă C., în cuantum de 510 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 mai 2023.

GGC - NN