ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 17 iulie 2023

Deliberând asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 217 din data de 12.12.2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I Penală, în dosarul nr. x/2020, s-a constatat că prin încheierea de ședință din data de 21.11.2022 a fost dispusă schimbarea încadrării juridice a infracțiunilor de uz de fals deduse judecății din două infracțiuni prev.de art. 323 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 38 C. pen., în infracțiunea prev.de art. 323 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

În baza dispozițiilor art. 396 alin. (6) rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., s-a încetat procesul penal, ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale cu privire la inculpatului A. , avocat în Baroul București, fără antecedente penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals intelectual, prev.de art. 321 alin. (1) C. pen. (certificarea actului adițional din data de 12 august 2015) și a aceleiași infracțiuni de fals intelectual, prev.de art. 321 alin. (1) C. pen. (certificarea actului adițional din data de 15 noiembrie 2015).

În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen., cu aplicarea art. 323 alin. (1) C. pen. și art. 35 alin. (1) C. pen., s-a stabilit în sarcina inculpatului A. pedeapsa de 3 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals în formă continuată.

În baza art. 83 C. pen., s-a amânat aplicarea pedepsei închisorii pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani, stabilit în condițiile art. 84 C. pen., calculat de la data rămânerii definitive a hotărârii.

În baza art. 85, alin. (1) C. pen., s-a dispus că pe durata termenului de supraveghere, inculpatul A. va trebui să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune București, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În temeiul art. 86 alin. (1) C. pen., s-a dispus ca pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) să fie comunicate Serviciului de Probațiune București.

În temeiul art. 85 alin. (2) lit. b) C. pen., s-a impus inculpatului A. următoarele obligații: să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Primăriei sectorului 4 București sau ADP sector 4 pe o perioadă de 30 de zile, cu excepția cazului în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă.

În baza art. 86 alin. (2) C. pen., s-a dispus ca supravegherea executării obligațiilor prevăzute de art. 85 alin. (2) lit. b) C. pen. să fie efectuată de către Serviciul de Probațiune București.

Potrivit art. 404 alin. (3) C. proc. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 88 C. pen., în sensul revocării amânării aplicării pedepsei în cazul nerespectării măsurilor de supraveghere, a obligațiilor impuse sau în cazul săvârșirii de noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere.

Au fost respinse, ca neîntemeiate, pretențiile civile ale persoanei vătămate B..

S-a desființat total înscrisul denumit Act adițional nr. x din data de 12.08.2015, anexă la contractul de împrumut nr. x/19.11.2014.

A fost constatat că Actul adițional nr. x/15.11.2015, anexă la același contract de împrumut a fost desființat prin încheierea penală nr. 538/05.08.2021, pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Cornetu, în dosarul nr. x/2021.

În temeiul art. 274 alin. (1) și (2) C. proc. pen.. inculpatul a fost obligat la plata sumei de 1032 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 532 RON cheltuieli judiciare din faza de urmărire penală și suma de 500 RON pentru judecata în primă instanță.

Pentru a dispune astfel, prima instanță de fond a reținut că, prin rechizitoriul nr. x/2020, din data de 20.05.2020, al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, secția de urmărire penală, s-a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate, a inculpatului A., avocat în Baroul București, pentru comiterea infracțiunilor de fals intelectual prev. de art. 321 alin. (1) din C. pen., fals intelectual prev. de art. 321 alin. (1) din C. pen., uz de fals prev. de art. 323 din C. pen. și uz de fals prev. de art. 323 din C. pen., toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.

Prima instanță a reținut, în esență, că prin actul de sesizare a instanței au fost făcute simple referințe teoretice la anumite aspecte din Legea 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat și la faptele penale pentru care inculpatul a fost trimis în judecată.

Astfel, cu privire la infracțiunile de fals, a fost descrisă mai întâi cea constatată în actul adițional nr. x la contractul de împrumut nr. x/19.11.2014, act adițional atestat și certificat sub nr. x/12.08.2015 de avocat A., din care procurorul a reținut că, prin fals intelectual, a fost emisă încheierea nr. 27/12.08.2015, în care au fost trecute fapte neconforme adevărului, în sensul că B., reprezentantă a S.C. C. S.R.L., a fost prezentă la avocat la data de 12.08.2015, a fost identificată și a semnat în prezența acestuia.

Din actele dosarului, procurorul a reținut că inculpatul A., cu intenție directă, în vederea producerii de efecte împotriva S.C. C. S.R.L., la data de 12.08.2015, în București, prin folosirea actului adițional atestat și autentificat sub nr. x/12.08.2015, a prevăzut și a acceptat crearea unei stări de pericol pentru încrederea în conformitatea cu adevărul a actelor certificate/atestate de avocați în exercitarea atribuțiilor de funcționari publici, stabilite la 38 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat, reținându-se în sarcina inculpatului A. infracțiunea de fals intelectual prev. de art. 321 alin. (1) din C. pen.

În continuare, prin același rechizitoriu s-a mai reținut că inculpatul A., în legătură cu actul adițional nr. x la contractul de împrumut nr. x/19.11.2014, atestat și certificat sub nr. x/15.11.2015 de inculpat, a emis încheierea nr. 40/15.11.2015 în care au fost trecute fapte neconforme adevărului, în sensul că B., reprezentantă a S.C. C. S.R.L., a fost prezentă în fața inculpatului la data de 15.11.2015, a fost identificată și a semnat în prezența acestuia.

Astfel, în sarcina inculpatului A. s-a reținut săvârșirea, cu intenție directă, a unei alte infracțiuni de fals intelectual, prev. de art. 321 alin. (1) C. pen., în sensul producerii de efecte juridice prin folosirea actului adițional atestat și autentificat sub nr. x/15.11.2015, acesta prevăzând și acceptând crearea unei stări de pericol pentru încrederea în conformitatea cu adevărul a actelor certificate de avocați în exercitarea atribuțiilor de funcționari publici stabilite la 38 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat.

Prima instanță a mai reținut că, prin același rechizitoriu, inculpatul A. a fost trimis în judecată pentru comiterea a două infracțiuni de uz de fals, în acest sens susținându-se că, în calitate de reprezentant al clientului D., la data de 02.08.2018, s-a prezentat la BEJ E. și a completat cererea de executare silită împotriva S.C. C. S.R.L. și B. la care a atașat mai multe înscrisuri, printre care și actul adițional nr. x/12.08.2015 la contractul de împrumut nr. x/19.11.2014, încheierea de certificare nr. 27/12.08.2015, pe care o falsificase anterior prin fals intelectual, actul adițional nr. x/15.11.2015 la contractul de împrumut nr. x/19.11.2014 și încheierea de certificare nr. 40/15.11.2015, pe care o falsificase anterior prin fals intelectual, fiind emisă de către executor încheierea nr. 11 A/2018 din 02.08.2018.

Procurorul a reținut în sarcina inculpatului A. comiterea primei infracțiuni de uz de fals, prev. de art. 323 C. pen., constând în folosirea, la data de 02.08.2018, prin atașarea în copie, la cererea de executare silită depusă la BEJ E. din București, Splaiul Independenței, nr. 1, a actului adițional nr. x/12.08.2015 la contractul de împrumut nr. x/19.11.2014, act adițional ce conține încheierea nr. 27/12.08.2015 de certificare emisă anterior de inculpat, cunoscând că înscrisul este fals.

Totodată, s-a reținut în sarcina inculpatului A. comiterea unei a doua infracțiuni de uz de fals, prev. de art. 323 C. pen., constând în folosirea, la data de 02.08.2018, prin atașarea, în copie, la cererea de executare silită depusă la BEJ E. din București, Splaiul Independenței, nr. 1, a actului adițional nr. x/15.11.2015 la contractul de împrumut nr. x/19.11.2014, act adițional ce conține încheierea nr. 40/15.11.2015 de certificare emisă anterior de inculpat prin fals intelectual, cunoscând că înscrisul este fals.

Sub aspectul laturii subiective, procurorul a stabilit că inculpatul A. a acționat cu intenție directă, în vederea producerii de consecințe juridice, constând în executarea silită a debitorilor și obținerea pentru clientul său a sumelor de bani indicate în titlurile executorii depuse, cunoscând că cele două încheieri de certificare erau false.

În continuare, în rechizitoriu au fost analizate mijloacele de probă administrate în cursul urmăririi penale respectiv din vol. 1: declarația suspectului A. - 11.02.2020, f.10-11; declarațiile inculpatului A. - 11.02.2020, f.18-19; 22.01.2020, 30.01.2020, f.30-33; copia extrasului de cazier pentru A. și D. f.65-67; declarația martorului F. - 06.02.2020, f.99-105, înscrisurile depuse de A. f.126-132; declarațiile persoanei vătămate B. - 17.12.2019, f.133-139 și 01.04.2019, f.141-145; procesul-verbal din 01.04.2019; ridicarea probelor de scris, f.146 și alte înscrisuri din vol. 2 și vol. 3 al dosarului de urmărire penală.

Prima instanță a mai constatat că în rechizitoriu au fost arătate și date cu privire la persoana inculpatului, date referitoare la urmărirea penală, aspecte referitoare la prejudiciul produs în cauză și, în final, că față de inculpat nu au fost dispuse măsuri preventive.

De asemenea, s-a arătat că, prin același rechizitoriu s-a solicitat instanței de judecată, ca la soluționarea pe fond a cauzei să dispună desființarea înscrisului ce conține încheierea nr. 27/12.08.2015 de certificare (atestare) a actului adițional nr. x/12.08.2015 și a înscrisului ce conține încheierea nr. 40/15.11.2015 de certificare (atestare) a actului adițional nr. x/15.11.2015.

În continuare, s-a consemnat că, prin același rechizitoriu, față de suspectul D., s-a dispus clasarea pentru comiterea infracțiunilor de instigare la fals intelectual, prev. de art. 47 din C. pen. rap. la art. 321 alin. (1) din C. pen. (instigarea avocatului A. la falsificarea încheierii de certificare nr. 27/12.08.2015); uz de fals, prev. de art. 323 din C. pen. (folosirea încheierii de certificare nr. 27/12.08.2015); instigare la fals intelectual, prev. de art. 47 din C. pen. rap. la art. 321 alin. (1) din C. pen. (instigarea avocatului A. la falsificarea încheierii de certificare nr. 40/15.11.2015); uz de fals, prev. de art. 323 din C. pen. (folosirea încheierii de certificare nr. 40/15.11.2015); fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 322 alin. (1) din C. pen., cu privire la falsificarea și folosirea actului adițional nr. x/15.11.2015 la contractul de împrumut nr. x/19.11.2014, toate în concurs real cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen.

De asemenea, s-a mai dispus clasarea și sub aspectul infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 322 alin. (1) din C. pen., referitor la falsificarea și folosirea contractului de împrumut nr. x/19.11.2014, dintre B., reprezentantă a S.C. C. S.R.L. și D., precum și clasarea sub aspectul infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 322 alin. (1) din C. pen., constând în falsificarea și folosirea biletului la ordin seria x , și fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de 322 alin. (1) din C. pen., constând în falsificarea și folosirea biletului la ordin seria x .

Deopotrivă, s-a dispus renunțarea la urmărire penală sub aspectul infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 322 alin. (1) din C. pen., constând în semnarea în locul numitei B. a actului adițional nr. x/15.11.2015, precum și disjungerea cauzei și declinarea competenței în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul București sub aspectul comiterii de către B. a infracțiunilor de folosire cu rea-credință a bunurilor societății comerciale într-un scop contrar intereselor acesteia, prev. de art. 272 alin. (1) lit. b) din Legea 31/1990, înșelăciune prev. de art. 244 alin. (1) din C. pen., evaziune fiscală prev. de art. 9 din Legea nr. 241/2005 și spălarea banilor prev. de art. 49 din Legea nr. 129/2019.

Cauza a fost înaintată la data de 25.05.2020 Curții de Apel București, fiind înregistrată sub nr. x/2020.

În procedura de cameră preliminară, prin încheierea pronunțată la data de 02.02.2021 în dosarul nr. x/2020, în temeiul art. 346 alin. (1) C. proc. pen.., s-a constatat legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și efectuării actelor de urmărire penală în dosarul nr. x/2020 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

Inculpatul A. nu a recunoscut săvârșirea faptelor pentru care a fost trimis în judecată, neînțelegând să uzeze de procedura simplificată prev.de art. 396 C. proc. pen.

În faza cercetării judecătorești în primă instanță au fost administrate următoarele mijloace de probă: la termenul din data de 29.11.2021 a fost audiată persoana a vătămată, atât cu privire la situația de fapt, cât și cu privire la pretențiile civile solicitate în cauză de la inculpat, așa cum acestea au fost precizate în scris în cererea de constituire de parte civilă la dosar de instanță (declarație dosar instanță).

La termenul din data de 17.01.2022, a fost audiat inculpatul A. (declarație dosar instanță).

La solicitarea ambelor părți a fost încuviințată proba cu audierea martorilor din rechizitoriu, în acest sens fiind audiați F. și D. (declarații filele x, respectiv 115-116, vol. I, dosar instanță).

În raport de cele declarate de către martorul F., pentru deplina lămurire a situației de fapt, instanța a dispus din oficiu audierea martorului G. (declarație dosar instanță).

La solicitarea inculpatului, instanța a dispus emiterea unei adrese către banca H. S.A. Paris - Sucursala România pentru a se comunica istoricul tranzacțiilor pentru contul IBAN: x, începând cu data de 12.08.2015 până la data închiderii, respectiv 12.12.2017, răspunsul unității bancare fiind comunicat la data de 25.02.2022 .

Martorul D. a depus la dosarul cauzei înscrisuri, respectiv suportul pe hârtie al mai multor convorbiri purtate cu persoana vătămată prin intermediul aplicației Waats App și înscrisul reprezentând modalitatea de calcul a împrumutului .

În cadrul probei cu înscrisuri încuviințate persoanei vătămate, aceasta a depus la dosarul cauzei încheieri pronunțate într-un dosar de cameră preliminară care se referă la desființarea Actului adițional nr. 2 .

Inculpatul A. a depus la rândul său înscrisuri în apărare, inclusiv acte medicale.

Analizând probele administrate în cauză în timpul urmăririi penale și al cercetării judecătorești, Curtea de Apel a reținut, în esență, aceeași stare de fapt ca cea descrisă în rechizitoriu și aceeași încadrare juridică data faptelor.

Astfel, prima instanță a reținut că inculpatul A. a atestat fapte necorespunzătoare adevărului la întocmirea încheierii nr. 27/12.08.2015 de atestare a conținutului și darea de dată certă actului adițional nr. x/12.08.2015, în sensul că persoana vătămată B. ar fi fost prezentă în fața acestuia, ar fi fost identificată de el și ar fi semnat actul adițional în fața lui, faptă considerată ca întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de fals intelectual, prev. de art. 321 alin. (1) din C. pen.

Curtea de apel a mai reținut că inculpatul A. a atestat fapte necorespunzătoare adevărului la întocmirea încheierii nr. 40/15.11.2015 de atestare a conținutului și darea de dată certă a actului adițional nr. x/15.11.2015, în sensul că B. ar fost prezentă în fața acestuia, ar fi fost identificată de el și fi semnat actul adițional în fața lui, faptă considerată ca întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de fals intelectual, prev. de art. 321 alin. (1) din C. pen.

De asemenea, instanța a apreciat că fapta inculpatului A. de a folosi încheierea nr. 27/12.08.2015 de certificare a actului adițional nr. x/12.08.2015 la contractul de împrumut nr. x/19.11.2014, la data de 02.08.2018, prin atașarea acesteia, în copie, la cererea de executare silită depusă la BEJ E. din București, Splaiul Independenței, nr. 1, cunoscând că încheierea este falsă, în vederea producerii consecințelor juridice specifice procedurilor de executare silită, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de uz de fals, prev. de art. 323 din C. pen.

Cu privire la cel de-al doilea act material al infracțiunii de uz de fals, Curtea a reținut că inculpatul A. a folosit încheierea nr. 40/15.11.2015 de certificare a actului adițional nr. x/19.11.2014 la contractul de împrumut nr. x/19.11.2014, la data de 02.08.2018, prin atașarea acesteia, în copie, la cererea de executare silită depusă la BEJ E. din București, Splaiul Independenței, nr. 1, cunoscând că încheierea este falsă, în vederea producerii consecințelor juridice specifice procedurilor de executare silită, faptă care întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de uz de fals, prev. de art. 323 din C. pen.

În motivarea soluției pronunțate, instanța de fond a arătat că, în ceea ce privește situația de fapt, atât în faza de urmărire penală, cât și faza cercetării judecătorești, persoana vătămată, inculpatul, dar și martorii D. și F. au oferit declarații parțial nesincere, fiecare înțelegând să prezinte propria sa versiune a evenimentelor, pentru a se prezenta într-o situație cât mai favorabilă, chestiunile în discuție, din punctul lor de vedere fiind următoarele: sumele împrumutate de către martorul D. persoanei vătămate erau sau nu purtătoare de dobânzi, suma a fost restituită prin intermediul fratelui martorului D. sau nu.

Prima instanță a considerat că este dincolo de orice îndoială faptul că inculpatul A. a avut conduită ilicită constând în certificarea, neconform cu adevărul, a identității persoanei vătămate prin încheierile nr. 27/12.08.2015 și nr. 40/15.11.2015 de atestare a actelor adiționale la contractul de împrumut încheiat între B. și D., menționând că aceasta a fost prezentă, a citit și a semnat în fața sa.

S-a arătat că, din ansamblul probator administrat în cauză, respectiv declarațiile persoanei vătămate B. date pe parcursul întregului proces penal coroborate cu concluziile raportului de expertiză criminalistică efectuat în cauză rezultă că aceasta a semnat actul adițional nr. x/12.08.2015 și că nu a executat niciuna dintre cele două semnături din dreptul numelui ei, pe fiecare din cele două exemplare originale ale actului adițional nr. x/15.11.2015, fără ca identitatea sa să fie certificată de către inculpatul A., care a semnat încheierile de certificare ale celor două acte adiționale, această din urmă conduită fiind reținută de instanță ca întrunind elementele de tipicitate a două infracțiuni de fals intelectual, în raport de fiecare dintre cele două certificări ale actelor adiționale arătate.

Instanța a considerat veridică afirmația persoanei vătămate că nu l-a cunoscut pe inculpat decât în anul 2018, cu ocazia judecării contestației la executare la Judecătoria Cornetu, fiind astfel apreciat ca evident că inculpatul nu putea certifica identitatea acesteia cu ocazia întocmirii celor două acte adiționale întocmite în anul 2015. Curtea de apel a precizat că o probă care cântărește foarte mult în sensul acestei concluzii este și faptul că inculpatul a folosit în cuprinsul celor două încheieri de certificare datele de identitate ale persoanei vătămate dintr-o veche carte de identitate, care fusese înlocuită cu una eliberată la data de 02.06.2015, când vechea carte de identitate cu seria x nr. x a fost distrusă.

Instanța de fond a evidențiat că este concluzia la care a ajuns și procurorul de caz, care arată în actul de inculpare că este imposibil ca o persoană fizică să fie prezentă la procedura de certificare acte de către avocat cu un act de identitate ce fusese distrus prin ardere în urmă cu câteva luni. Ca atare, s-a menționat că singura concluzie care se impune este aceea că inculpatul a realizat cele două atestări fără ca persoana vătămată B. să fie prezentă și că a avut la dispoziție o copie a vechiului act de identitate al acesteia.

Curtea de apel a considerat că există și explicația logică a acestui comportament ilicit, respectiv că, în vara anului 2015, persoana vătămată depășise termenul de restituire a sumei de 30.000 de euro împrumutate, în anul 2014, solicitând suplimentar ca împrumut suma de 40.000 RON, fiind evident ulterior, pe parcursul trecerii timpului, că aceasta nu va restitui sumele de bani împrumutate.

S-a reținut că, dacă primul contract de împrumut fusese atestat de către un avocat, respectiv de către martorul F., cel de-al doilea împrumut, materializat prin actul adițional nr. x din 12.08.2015, nu fusese atestat de către un avocat, ceea ce înseamnă că îi lipsea forța juridică pentru punerea sa în executare, instanța considerând că de aceea a fost "necesară" certificarea lui.

Aceeași explicație o are instanța și pentru atestarea în fals a actului adițional nr. x din data de 15.11.2015, cu mențiunea că, de data aceasta, nici măcar semnătura persoanei vătămate nu mai este cea reală, fiind evident, din conținutul acestui act că persoana vătămată nu ar fi putut semna un înscris cu un conținut atât de defavorabil acesteia, având în vedere că din acest înscris reiese că termenul de restituire al împrumuturilor a fost prelungit, impunându-se și plata unor penalități de 1% pe zi de întârziere.

Instanța și-a format convingerea că inculpatul a procedat astfel pentru că, în anul 2018, când era evident că persoana vătămată nu putea restitui sumele împrumutate, a demarat la solicitarea creditorului D. executarea silită în calitate de avocat al acestuia.

În acest sens, instanța a înlăturat apărarea inculpatului care a afirmat că "a legitimat-o pe partea vătămată" în mașină, în același mod, cu prilejul întocmirii ambelor acte adiționale, în mod superficial, privind doar fotografia acesteia, deoarece nu este credibilă o astfel de afirmație, în contextul în care pregătirea sa profesională, de avocat, presupune îndeplinirea obligației legale de identificare cu maximă diligență, mai ales că îi erau cunoscute prevederile art. 38 alin. (1) din Legea nr. 50/1991 în conformitate cu care "în exercitarea profesiei, avocații sunt parteneri indispensabili ai justiției, ocrotiți de lege, fără a putea fi asimilați funcționarilor publici, cu excepția în care atestă identitatea părților, a conținutului sau datei unui act", putând fi atrasă răspunderea penală în raport de prevederile art. 321 alin. (1) C. pen., care incriminează falsul intelectual.

Pe de altă parte, instanța de fond a considerat parțial nesincere declarațiile persoanei vătămate în sensul că sumele împrumutate nu erau purtătoare de penalități, nefiind credibilă o astfel de conduită din partea creditorului D., aceasta fiind singura care a susținut că împrumutul nu era purtător de penalități. Instanța a reținut declarațiile constante ale martorului D., dar și ale martorului I., avocatul care a atestat contractul inițial de împrumut, care a declarat, inclusiv în fața instanței că împrumutul a fost acordat cu penalități (declarație fila x verso), apreciindu-se că persoană vătămată a încercat să inducă în eroare creditorul și, ulterior, organele judiciare, susținând că a avut loc o restituire a sumei împrumutate, prin intermediul martorului F., deși nu se stabilise că restituirea va avea loc în acest mod.

Curtea de apel a avut în vedere și mesajele extrase din aplicația Waats App depuse de martorul D. la filele x, din care reiese purtarea de discuții despre restituirea banilor pe parcursul anului 2017 și începutul lui 2018, instanța considerând că, dacă suma ar fi fost deja restituită, acest aspect nu ar mai fi făcut obiectul discuțiilor.

S-a apreciat că martorul F. a fost parțial nesincer.

Instanța a respins apărarea inculpatului care a susținut, prin intermediul apărătorului său ales, că actul adițional nr. x nu este fals, ci doar încheierea de atestare, deoarece înscrisul este un tot unitar, respectiv conținutul actului adițional și încheierea de atestare.

De asemenea, a respins apărarea potrivit căreia nu ar fi avut motivul de a atesta în fals identitatea persoanei vătămate cu prilejul întocmirii actului adițional nr. x, instanța făcând trimitere la considerentele prin care a arătat care a fost mobilul pentru care inculpatul a săvârșit cele două falsuri intelectuale.

Din probele analizate, instanța a concluzionat că s-a dovedit vinovăția inculpatului A. sub aspectul faptului că acesta a atestat fapte necorespunzătoare adevărului la întocmirea încheierii nr. 27/12.08.2015 de atestare a conținutului și darea de dată certă actului adițional nr. x/12.08.2015, în sensul că persoana vătămată B. ar fi fost prezentă în fața sa, ar fi fost identificată și ar fi semnat actul adițional în fața lui; de asemenea, sub aspectul faptului că a atestat fapte necorespunzătoare adevărului la întocmirea încheierii nr. 40/15.11.2015 de atestare a conținutului și darea de dată certă a actului adițional nr. x/15.11.2015, în sensul că B. ar fost prezentă în fața inculpatului, ar fi fost identificată de acesta și fi semnat actul adițional în fața sa; fapte considerate de prima instanță că întrunesc elementele constitutive a două infracțiuni de fals intelectual în concurs real, prev.de art. 321 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 38 C. pen.

În raport de aceste aspecte, instanța a respins cererea de achitare a inculpatului întemeiată pe prevederile art. 16 alin. (1) lit. a) și c) C. proc. civ..penală și de continuare a procesului penal.

Analizând prescripția răspunderii penale invocată de către reprezentanta Ministerului Public, instanța a constatat că faptele au fost comise la datele 12.08.2015, respectiv la data de 15.11.2015, termenul general de prescripție de 5 ani începând să curgă de la aceste date conform art. 154 alin. (2) C. pen.

S-a notat că faptele au fost comise după intrarea în vigoare a Noului C. pen. care prevedea la momentul intrării sale în vigoare și la momentul comiterii faptei, la art. 155 C. pen., instituția întreruperii cursului prescripției prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză, cu consecința începerii unui nou termen de prescripție.

Prin Decizia nr. 297/2018 Curtea Constituțională a statuat că soluția legislativă care prevede întreruperea cursului termenului de prescripție a răspunderii penale prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză, din cuprinsul art. 155 alin. (1) C. pen. este neconstituțională.

S-a reținut în motivarea deciziei Curții Constituționale că "spre deosebire de reglementarea anterioară, care prevedea întreruperea cursului termenului de prescripție doar ca efect al realizării unor acte procedurale ce se comunicau, potrivit legii, învinuitului sau inculpatului, dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen. în vigoare prevăd întreruperea cursului termenului de prescripție a răspunderii penale cu ocazia realizării oricărui act de procedură, indiferent de natura acestuia (...).

Prescripția răspunderii penale este o instituție de drept penal substanțial care are la bază trecerea timpului, dispozițiile legale ce reglementează termenele de prescripție a răspunderii penale și modalitatea de aplicare a acestora au o importanță considerabilă, atât pentru activitatea organelor judiciare ale statului, cât și pentru persoanele care săvârșesc infracțiuni. Având în vedere aceste considerente, se impune a fi garantat caracterul previzibil al efectelor dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen. asupra persoanei care a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală, inclusiv prin asigurarea posibilității acesteia de a cunoaște aspectul intervenirii întreruperii cursului prescripției răspunderii penale și al începerii cursului unui nou termen de prescripție. De altfel, data efectuării unui act de procedură ce produce efectul anterior menționat este și data de la care începe să curgă și poate fi calculat noul termen de prescripție. A accepta soluția contrară înseamnă a crea, cu ocazia efectuării unor acte procedurale care nu sunt comunicate suspectului sau inculpatului și care au ca efect întreruperea cursului prescripției răspunderii penale, pentru persoana în cauză o stare de incertitudine perpetuă, dată de imposibilitatea unei aprecieri rezonabile a intervalului de timp în care poate fi trasă la răspundere penală pentru faptele comise, incertitudine ce poate dura până la împlinirea termenului prescripției speciale, prevăzut la art. 155 alin. (4) din C. pen.. 29. Or, conform jurisprudenței Curții Constituționale, o dispoziție legală trebuie să fie precisă, neechivocă și să instituie norme clare, previzibile și accesibile a căror aplicare să nu permită arbitrariul sau abuzul, iar norma juridică trebuie să reglementeze în mod unitar și uniform și să stabilească cerințe minimale aplicabile tuturor destinatarilor săi. Prin raportare la jurisprudența mai sus analizată, Curtea constată că dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen. instituie o soluție legislativă de natură a crea persoanei care are calitatea de suspect sau de inculpat o situație juridică incertă referitoare la condițiile tragerii sale la răspundere penală pentru faptele săvârșite. 31. Pentru aceste motive, Curtea reține că prevederile art. 155 alin. (1) din C. pen. sunt lipsite de previzibilitate și, totodată, contrare principiului legalității incriminării, întrucât sintagma "oricărui act de procedură" din cuprinsul acestora are în vedere și acte ce nu sunt comunicate suspectului sau inculpatului, nepermițându-i acestuia să cunoască aspectul întreruperii cursului prescripției și al începerii unui nou termen de prescripție a răspunderii sale penale."

Prima instanță a precizat că, în ciuda acestei decizii, Parlamentul României nu a modificat dispozițiile art. 155 alin. (4) din C. pen. decât prin O.U.G. nr. 71/30.05.2022, și anume: cursul termenului prescripției răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză care, potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului.

Totodată, prima instanță a arătat că, prin Decizia nr. 358 din 26 mai 2022 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., Curtea Constituțională a statuat că dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen. sunt neconstituționale și că, în absența intervenției active a legiuitorului, obligatorie potrivit art. 147 din Constituție, pe perioada cuprinsă între data publicării respectivei decizii și până la intrarea în vigoare a unui act normativ care să clarifice norma, prin reglementarea expresă a cazurilor apte să întrerupă cursul termenului prescripției răspunderii penale, fondul activ al legislației nu conține vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripției răspunderii penale.

A reținut Curtea Constituțională că "norma prevăzută de art. 155 alin. (1) C. pen., sancționată ca neconstituțională prin Decizia nr. 297/2018, nu mai era aptă să funcționeze fără o intervenție ulterioară a legiuitorului, într-o manieră care să nu permită arbitrarul sau o aplicare diferențiată de la caz la caz și că această normă nu mai putea produce efecte juridice întreruptive decât după intervenția legiuitorului în sensul indicat de Curtea Constituțională.

Curtea sancționează unica soluție legislativă pe care dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen. o reglementau. Pe de altă parte, Curtea observă că atât o parte a practicii judiciare, cât și o parte a literaturii de specialitate, plecând de la conținutul paragrafului 34 al deciziei anterior menționate, au apreciat, prin analogie cu dispozițiile din vechiul C. pen., că, în ceea ce privește cauza de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale constând în îndeplinirea unor acte de procedură în cauză, aceasta își produce efectele numai în cazul oricărui act de procedură care, potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului în desfășurarea procesului penal.

Curtea subliniază că, deși a sancționat soluția legislativă prevăzută de art. 155 alin. (1) din C. pen. deoarece aceasta prevedea că se poate întrerupe cursul prescripției prin efectuarea de acte procedurale care nu sunt cunoscute suspectului sau inculpatului, prin comunicare sau prin prezența acestuia la efectuarea lor, Curtea nu a impus ca toate actele care se comunică suspectului sau inculpatului sau toate actele care presupun participarea suspectului sau inculpatului să fie privite ca acte care sunt apte să întrerupă cursul prescripției răspunderii penale, stabilirea acestora intrând în competența legiuitorului, cu condiția esențială ca acestea să îndeplinească exigențele menționate de către instanța de contencios constituțional (...).

Curtea constată că, în paragraful 34 al Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018, a evidențiat reperele comportamentului constituțional pe care legiuitorul, iar nu organele judiciare, avea obligația să și-l însușească, acesta, în temeiul art. 147 din Constituție, fiind obligat să intervină legislativ și să stabilească clar și previzibil cazurile de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale. (...) Dispozițiile de drept penal care reglementează întreruperea termenului de prescripție se interpretează ca excepții atent definite și, prin urmare, nu se pretează la interpretări extinse; așadar, instanțele obișnuite nu pot, pe propria răspundere, să dezvolte legea prin analogie. Or, Curtea observă că, prin tăcerea legiuitorului, identificarea cazurilor de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale a rămas o operațiune realizată de către organul judiciar, ajungându-se la o nouă situație lipsită de claritate și previzibilitate, situație ce a determinat inclusiv aplicarea diferită la situații similare a dispozițiilor criticate. Astfel, lipsa de intervenție a legiuitorului a determinat în sarcina organului judiciar necesitatea de a se substitui acestuia prin conturarea cadrului normativ aplicabil în situația întreruperii cursului prescripției răspunderii penale și, implicit, aplicarea legii penale prin analogie.

Deși Curtea Constituțională a făcut trimitere la vechea reglementare, evidențiind reperele unui comportament constituțional pe care legiuitorul avea obligația să și-l însușească, aplicând cele statuate de Curte, acest fapt nu poate fi interpretat ca o permisiune acordată de către instanța de contencios constituțional organelor judiciare de a stabili ele însele cazurile de întrerupere a prescripției răspunderii penale.

S-a concluzionat că, în interpretarea Curții Constituționale care a stat la baza deciziei de mai sus, în perioada 26.04.2018-30.05.2022 nu a existat cazul de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale prev. de art. 155 alin. (1) C. pen. nici în interpretarea întreruperii prin orice act de procedură nici în interpretarea întreruperii prin actele de procedură care se comunică inculpatului/suspectului.

Acest fond legislativ din intervalul temporal menționat care nu prevedea vreo cauză de întrerupere a cursului prescripției constituie o lege penală mai favorabilă în sensul art. 5 C. pen., așa cum s-a stabilit prin Decizia nr. 67/25.10.2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, potrivit căreia normele referitoare la întreruperea cursului prescripției sunt norme de drept penal material (substanțial) supuse din perspectiva aplicării lor în timp principiului activității legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepția dispozițiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituție și art. 5 din C. pen.

Aplicând acest fond legislativ drept lege penală mai favorabilă, s-a constatat că, în lipsa existenței vreunui caz de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale, instanța nu se poate raporta decât la termenul general de prescripție care în cauza de față este de 5 ani și la acest moment este împlinit.

Pentru aceste motive instanța în baza dispozițiilor art. 396 alin. (6) rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. a dispus încetarea procesului penal, ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale cu privire la inculpatul A., sub aspectul săvârșirii a două infracțiuni de fals intelectual în concurs real, prev.de art. 321 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 38 C. pen. (fapta din data de 12.08.2015, respectiv din data de 15.11.2015).

Cu privire la cele două infracțiuni de uz de fals de care este acuzat inculpatul, instanța a constatat, preliminar, că prin încheierea de ședință din data de 21.11.2022 a fost dispusă schimbarea încadrării juridice a infracțiunilor de uz de fals deduse judecății din două infracțiuni prev.de art. 323 alin. (1) C. pen. în infracțiunea prev.de art. 323 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

Cu privire la infracțiunea de uz de fals prev.de art. 332 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., instanța a reținut că, la data de 02.08.2015, inculpatul a atașat în copie, la cererea de executare silită depusă la BEJ E. din București, Splaiul Independenței, nr. 1, actul adițional nr. x/12.08.2015 la contractul de împrumut nr. x/19.11.2014, act adițional ce conține încheierea nr. 27/12.08.2015, precum și actul adițional nr. x ce conține încheierea nr. 40/15.11.2015 certificare emisă anterior de inculpat, cunoscând că înscrisurile sunt false, faptă ce întrunește atât sub aspect obiectiv, cât și sub aspect subiectiv, elementele constitutive ale infracțiunii de uz de fals, în formă continuată, prev.de art. 323 alin1 C. pen. rap.la art. 35 alin. (1) C. pen.

Instanța a reținut că inculpatul a recunoscut folosirea acestor înscrisuri, contestat fiind faptul că a săvârșit cele două infracțiuni de fals intelectual, infracțiunile premisă, însă instanța a apreciat ca dovedită săvârșirea acestora din urmă în raport de probele administrate în cauză.

Sub aspectul laturii subiective, s-a menționat că inculpatul A. a acționat cu intenție directă, în vederea producerii de consecințe juridice, constând în executarea silită a debitorilor și obținerea pentru clientul său a sumelor de bani indicate în titlurile executorii depuse, cunoscând că cele două încheieri de certificare erau false.

În ceea ce privește individualizarea pedepsei, curtea de apel a avut în vedere în privința inculpatului A. faptul că acesta se află la primul conflict cu legea penală, a acționat la îndemnul martorului D., clientul său, despre care instanța a arătat că are dubii că i-a relatat inculpatului adevărul în legătură cu relațiile sale cu persoana vătămată, inclusiv în ceea ce privește termenii împrumutului. Pe de altă parte, prima instanță a reținut că persoana vătămată a fost parțial nesinceră, iar Ministerul Public a fost inconsecvent în tratamentul penal aplicat celor implicați, având în vedere soluția de clasare dispusă față de martorul D., nefiind logic argumentat juridic, față de cronologia evenimentelor, de ce acesta nu a fost trimis în judecată, la fel ca inculpatul A. sau de ce nu s-a dispus, față de acesta din urmă, altă măsură decât trimiterea în judecată.

Evaluând toate aceste elemente, instanța a apreciat că stabilirea unei pedepse în cuantum egal cu minimul special prevăzut de art. 323 alin. (1) C. pen., respectiv de 3 luni închisoare, reflectă gradul de pericol social al faptei și persoana inculpatului.

Având în vedere că inculpatul nu are antecedente penale, este integrat social, iar drepturile persoanei vătămate au fost protejate de către instanțele civile, instanța a constatat că nu se impune aplicarea imediată a pedepsei, fiind incidentă instituția amânării executării pedepsei, prev.de art. 83 C. pen., așa cum a solicitat întemeiat și reprezentanta Ministerului Public, termenul de supraveghere de 2 ani stabilit în condițiile art. 84 C. pen. și măsurile de supraveghere prev. de art. 85 alin. (1) C. pen., constând în: a) prezentarea la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul București la datele fixate de acesta; b) primirea vizitelor consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; c) obligația de a anunța, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea; d) obligația de a comunica schimbarea locului de muncă; e) obligația de a comunica informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență, fiind apreciate ca suficiente pentru a garanta respectarea legii.

În ceea ce privește pretențiile civile ale persoanei vătămate B. constând în obligarea inculpatului la plata sumei de 30.000 euro și 40.000 RON cu titlu de daune morale, instanța le-a respins ca neîntemeiate, apreciind că atitudinea persoanei vătămate, de prezentare a evenimentelor în mod trunchiat, face ca această solicitare de despăgubire să nu fie legitimă, nefiind îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale.

Împotriva acestei sentințe penale au formulat apel inculpatul A., partea civilă B. și persoana interesată D.

Potrivit motivelor de apel scrise și a celor care au fost susținute prin concluziile orale formulate cu ocazia dezbaterii pe fond a apelului, inculpatul A., prin apărător ales, în esență, a criticat sentința apelată sub următoarele aspecte:

- greșita respingere a cererii de schimbare a încadrării juridice în înfracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, cu considerarea că termenul de prescripție a răspunderii penale a început să curgă "de la momentul consumării infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, nu de la cel al epuizării acestei infracțiuni";

- lipsa motivării hotărârii apelate (în privința soluției desființării înscrisurilor);

- achitarea în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.. (faptele nu sunt prevăzute de legea penală) pentru infracțiunile de fals intelectual și uz de fals, cu argumentul că nu sunt de natură a produce consecințe juridice și nu este întrunită condiția ca subiectul activ să fie funcționar public sau în temeiul art. 16 alin. (1) teza a II a C. proc. pen.. deoarece nu a acționat cu vinovăția cerută de lege;

- achitarea în temeiul art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.. având în vedere că nu a fost răsturnată prezumția de nevinovăție;

- greșita desființare a Actului aditional nr. 1 din 12.08.2015 la contractul de împrumut nr. x din 19.11.2014 și greșita constatare a desființării Actului aditional nr. 2 din 15.11.2015 la contractul de împrumut nr. x din 19.11.2014, urmând a fi desființate numai încheierile de atastare (dacă se stabilește răspunderea penală a inculpatului).

În esență, cu privire la schimbarea încadrării juridice a infracțiunilor de uz de fals deduse judecății prin rechizitoriu, din două infracțiuni prev. de art. 323 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 38 C. pen., în infracțiunea prev.de art. 323 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., astfel cum s-a dispus prin încheierea de ședință din data de 21.11.2022, a solicitat să se constate nelegalitatea și netemeinicia acestei dispoziții având în vedere greșita reținere a situației de fapt, astfel cum rezultă din întregul material probator din dosar:

A învederat că, potrivit încheierilor de ședința din 27.09.2022 și din 17.11.2022, reprezentantul Ministerului Public a solicitat schimbarea încadrării juridice a infracțiunilor de uz de fals din două infracțiuni prev. de art. 323 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 38 C. pen., în infracțiunea prev. de art. 323 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., motivat de faptul că se impune schimbarea încadrării juridice "într-o singură infracțiune de uz de fals în forma unității naturale sau în forma unității legale a infracțiunii continuate constând în două acte materiale, pentru că cele două acte adiționale, presupus falsificate, de către inculpat au fost folosite pe data de 02.08,2028, în același loc, în aceeași împrejurare, la același executor judecătoresc, în vederea producerii acelorași consecințe juridice."

Față de cererea reprezentantului Ministerului Public, instanța de fond s-a pronunțat prin încheierea de ședință din data de 21.11.2022, pentru argumentele reținute și în sentința penală nr. 217/F din 12.12.2022.

Apelantul a precizat că față de înscrisurile și probele din dosar, situația de fapt și, pe cale de consecință, încadrarea juridică a faptelor de uz de fals, a fost greșit reținută, întrucât la BEJ E. au fost formulate două cereri de executare silită în baza a două titluri executorii diferite. Astfel, prima cerere a formulat-o în calitate de împuternicit al creditorului D., la data de 02.08.2018, iar a doua cerere la data de 11.10.2018, fiind înregistrate două dosare de executare silită, și anume:

- nr. 11/A/2018/02.08.2018 în baza titlului executor reprezentat de biletul la ordin x nr. x, debitor principal S.C. C. S.R.L. și debitor avalist B. și

- nr. 48/A/2018/11.10.2018 în baza titlului executor reprezentat de biletul la ordin x nr. x, debitor principal S.C. C. S.R.L. și debitor avalist B..

Apelantul a considerat că, în mod greșit, s-a reținut că cele două acte adiționale, presupus falsificate, au fost folosite pe data de 02.08.2028, în același loc, în aceeași împrejurare, în vederea producerii acelorași consecințe juridice, în condițiile în care a anexat la fiecare cerere de executare silită, la date diferite (02.08.2018, respectiv 11.10.2018), cele două acte adiționale, înțelegând să formuleze două cereri de executare diferite (existând, prin urmare, doua rezoluții diferite) pentru realizarea drepturilor de creanță ale creditorului D. în baza a două titluri executorii diferite, reprezentate de biletul la ordin x nr. x (creanța în euro), respectiv biletul la ordin x nr. x (creanța în RON).

Ca atare, a susținut, contrar celor reținute de prima instanță de fond, că presupusele falsificări ale actelor adiționale nr. x din 12.08.2015 și nr. 2 din 15.11.2015 au fost depuse în două dosare de executare diferite, la date diferite, producând consecințe juridice diferite.

A mai subliniat că atât Contractul de împrumut nr. x/19.11.2014 atestat de avocat F., cât și actele adiționale modificatoare nr. 1/12.08.2015, respectiv nr. 2/15.11.2015, pe care le-a atestat nu reprezentau titluri executorii în sensul dispozițiilor C. proc. civ.

Referitor la cererea sa de schimbare a încadrării juridice formulată la termenul din 22.11.2022 de către apărătorul inculpatului, solicitând schimbarea încadrării juridice a faptelor din două presupuse fapte de fals intelectual prevăzute de dispozițiile art. 321 alin. (1) din C. pen. și presupusa faptă de uz de fals în formă continuată prevăzută de dispozițiile art. 323 cu aplicarea art. 35 din C. pen., toate concurente, cu aplicarea dispozițiilor art. 38 alin. 1din C. pen.,

- în principal, în infracțiunea continuată de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de dispozițiile art. 322 din C. pen. cu aplicarea dispozițiilor art. 35 alin. (1) din C. pen. (două acte materiale) sau

- în subsidiar, în două infracțiuni concurente de fals în înscrisuri sub semnătură privată, inculpatul a învederat că, în mod netemeinic și nelegal, a fost respinsă de instanța de fond prin încheierea de ședință din data de 05.12.2022, având în vedere greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor legale incidente din Legea nr. 51/1995.

În esență, a arătat că avocatul nu poate fi subiect activ al infracțiunii de fals intelectual întrucât nu poate avea calitatea de funcționar public în înțelesul legii penale, nici măcar în ipoteza excepțională și derogatorie prevăzută de dispozițiile art. 38 alin. (1) din Legea 51/1995 (numerotat drept art. 39 alin. (1) la epoca săvârșirii faptei) pentru o succesiune de argumente care rezultă din interpretarea instituției funcționarului public din legea penală, din garanțiile de natură absolută defipte de legiuitor în favoarea independenței avocatului și din jurisprudenta instanțelor europene.

Apelantul inculpat a reiterat că actele întocmite de avocat, chiar și cu ocazia atestării datei, conținutului și identitității părților în condițiile art. 38 alin. (1).din Legea 51/1995 nu comportă calificare de înscrisuri autentice, implicit oficiale, constituind în realitate acte sub semnătură privată. În acest sens a apreciat că o singură categorie de acte, bine conturată de dispozițiile art. 43 din Legea 51/1995 au un regim derogator, de strictă interpretare. Astfel, numai evidențele profesionale (registrul general de contracte, registrul actelor atestate, registrul fiduciilor, actele contabile etc) și actele cu care avocații se legitimează față de terți (împuternicirea avocațială) au un regim asemănător actului autentic, făcând dovada până la înscrierea în fals.

A considerat că, față de împrejurarea că regimul juridic al acestora era precar legiuitorul a recurs la formula nefericită privind "asimilarea" avocatului cu funcționarul public, întrucât numai actele funcționarilor competenți sunt autentice. Prin urmare, a susținut că "asimilarea" avocatului cu funcționarul public operează numai în ceea ce privește ipoteza reglementată de dispozițiile art. 43 din Legea 51/1995, respectiv a evidențelor profesioanle și a împutenicirilor avocațiale unde avocatul atestă consimțământul clientului, data și conținutul (limitele) acestuia. În egală măsura, doctrina și practica au reținut că, deși aceste acte cu regim derogatoriu produc aceleași efecte ca actele autentice, lor nu li se imprimă natura autentică și își păstrează caracterul de acte sub semnătură privată.

Apelantul inculpat a mai precizat că afirmația i