ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 07 februarie 2023

Asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 132 din 30 iulie 2021 pronunțată de Judecătoria Buhuși, printre altele, s-au dispus următoarele:

A fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1) și (2) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. din 1969, totul cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.

A fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru complicitate la infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art. 26 raportat art. 215 alin. (1) și (2) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. din 1969, totul cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.

A fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. din 1969, totul cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.

A fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals, prevăzută de art. 291 C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. din 1969, totul cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.

S-a constatat că inculpatul A. a comis infracțiunile deduse judecății în cauză în concurs real, prevăzut de art. 33 lit. a) C. pen. din 1969 cu infracțiunile pentru care a fost condamnat prin sentința penală nr. 137/03.04.2013 pronunțată de Judecătoria Roman, definitivă prin decizia penală nr. 184/R/P/10.12.2013 a Tribunalului Neamț, precum și prin sentința penală nr. 117/16.10.2013 pronunțată de Judecătoria Buhuși, definitivă prin neapelare la data de 31.10.2013 și în stare de recidivă postcondamnatorie față de pedeapsa rezultantă de 8 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1210/13.06.2008 pronunțată de Judecătoria Bacău, definitivă prin nerecurare la data de 28.06.2008.

S-a constatat că inculpatul a fost liberat condiționat din pedeapsa de 8 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1210/13.06.2008 pronunțată de Judecătoria Bacău, definitivă prin nerecurare la data de 28.06.2008, la data de 21 septembrie 2011 cu un rest rămas de executat de 1143 zile.

În temeiul art. 61 C. pen. din 1969, a fost menținută liberarea condiționată față pedeapsa de 8 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1210/13.06.2008 pronunțată de Judecătoria Bacău, definitivă prin nerecurare la data de 28.06.2008.

S-a constatat că prin sentința penală nr. 3627NCPP din 11.12.2014 a Judecătoriei Iași a fost contopită pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 137/03.04.2013 a Judecătoriei Roman, modificată și rămasă definitivă prin decizia penală nr. 184/RP/10.12.2013 a Tribunalului Neamț, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. g) și alin. (2) lit. b) C. pen. din 1969 raportat la art. 210 C. pen. din 1969 și art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 320

1

C. proc. pen. din 1968 (infracțiune comisă la data de 08/09.11.2011) cu pedeapsa unică de 3 ani, 1 lună și 18 zile închisoare aplicată prin sentința penală nr. 117/16.10.2013 a Judecătoriei Buhuși, definitivă prin nerecurare la data de 12.11.2013, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a), g) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. din 1969, art. 74 lit. c) C. pen. din 1969 și art. 76 lit. c) C. pen. din 1969 (infracțiune comisă la data de 21.05.2013).

De asemenea, prin sentința penală nr. 287 din 09.02.2017 a Judecătoriei Iași s-a dispus, în temeiul art. 587 C. proc. pen. coroborat cu art. 59 C. pen. din 1969, liberarea condiționată a condamnatului A. de sub puterea mandatului de executare a pedepsei nr. 3598NCPP/2014 din data de 22.12.2014 emis de Judecătoria Iași în baza sentinței penale nr. 3627NCPP/11.12.2014 a Judecătoriei Iași.

În consecință, a fost descontopită pedeapsa rezultantă de 3 ani, 1 lună și 18 zile închisoare aplicată prin sentința penală nr. 3627NCPP/11.12.2014 a Judecătoriei Iași în pedepsele componente, care au fost repuse în individualitatea lor, astfel: pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 137/03.04.2013 a Judecătoriei Roman, modificată și rămasă definitivă prin decizia penală nr. 184/RP/10.12.2013 a Tribunalului Neamț - pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. g) și alin. (2) lit. b) C. pen. din 1969 raportat la art. 210 C. pen. din 1969 și art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 320

1

C. proc. pen. din 1968 (infracțiune comisă la data de 08/09.11.2011); pedeapsa unică de 3 ani, 1 lună și 18 zile închisoare aplicată prin sentința penală nr. 117/16.10.2013 a Judecătoriei Buhuși, definitivă prin nerecurare la data de 12.11.2013 - pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a), g) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. din 1969, art. 74 lit. c) C. pen. din 1969 și art. 76 lit. c) C. pen. din 1969 (infracțiune comisă la data de 21.05.2013).

În temeiul art. 36 alin. (2), art. 33 lit. a) cu referire la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., au fost contopite:

- pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1) și (2) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. din 1969, totul cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.;

- pedeapsa de 3 ani închisoare pentru complicitate la infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 26 raportat art. 215 alin. (1) și (2) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. din 1969, totul cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.;

- pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. din 1969, totul cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.;

- pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals, prevăzută de art. 291 C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. din 1969, totul cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., aplicate în cauză, cu pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 137/03.04.2013 a Judecătoriei Roman, modificată și rămasă definitivă prin decizia penală nr. 184/RP/10.12.2013 a Tribunalului Neamț și cu pedeapsa de 3 ani, 1 lună și 18 zile închisoare aplicată prin sentința penală nr. 117/16.10.2013 a Judecătoriei Buhuși, definitivă prin nerecurare la data de 12.11.2013 și s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa cea mai grea, de 3 ani 1 lună și 18 zile închisoare.

În temeiul art. 39 alin. (2) C. pen. din 1969 cu referire la art. 34 și art. 35 C. pen. din 1969, a fost contopit restul de pedeapsă în cuantum de 1143 zile închisoare rămas neexecutat la data săvârșirii infracțiunii pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 1210/13.06.2008 pronunțată de Judecătoria Bacău, definitivă prin nerecurare la data de 28.06.2008, din pedeapsa de 8 ani și 6 luni închisoare, cu pedeapsa rezultantă de 3 ani, 1 lună și 18 zile închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani 1 lună și 18 zile închisoare.

S-a dedus din pedeapsa astfel stabilită perioada deja executată de la data de 06.06.2014 la data de 15.02.2017.

În temeiul art. 61 C. pen. din 1969, a fost menținută liberarea condiționată aplicată prin sentința penală nr. 287 din 09.02.2017 a Judecătoriei Iași față de pedeapsa de 3 ani, 1 lună și 18 zile închisoare la care a fost condamnat inculpatul în cauză.

În temeiul art. 397 alin. (1) raportat la art. 25 C. proc. pen., cu referire la art. 1349, art. 1357, art. 1382 din C. civ., a fost admisă acțiunea civilă formulată de persoana vătămată constituită parte civilă S.C. B. S.A. și a fost obligat inculpatul A. la plata către aceasta a sumei de 1478,31 RON cu titlu de daune materiale.

A fost condamnat inculpatul C. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru complicitate la infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1) și (2) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. din 1969, totul cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.

S-a constatat că infracțiunea dedusă judecății a fost comisă în stare de recidivă postcondamnatorie față de pedeapsa rezultantă de 8 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 2171/05.11.2008 pronunțată de Judecătoria Bacău, definitivă prin nerecurare la data de 20.11.2008, din executarea căreia a fost liberat condiționat la data de 27 iunie 2012 cu un rest rămas de executat de 863 zile.

În temeiul art. 61 C. pen. din 1969, s-a dispus menținerea liberării condiționate față de pedeapsa rezultantă de 8 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 2171/05.11.2008 pronunțată de Judecătoria Bacău, definitivă prin nerecurare la data de 20.11.2008.

Totodată, s-a constatat că infracțiunea dedusă judecății în prezenta cauză a fost comisă în concurs real, prevăzut de art. 33 lit. a) C. pen. din 1969, cu infracțiunile pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 90/27.08.2013 pronunțată de Judecătoria Buhuși, definitivă prin decizia penală nr. 1302/12.12.2013 a Curții de Apel Bacău, precum și prin sentința penală nr. 445 din 28.04.2016 a Tribunalului Iași, definitivă prin decizia penală nr. 675 din 17.10.2016 a Curții de Apel Iași.

În consecință, a fost descontopită pedeapsa rezultantă de 4 ani și 1 lună închisoare aplicată prin sentința penală nr. 445 din 28.04.2016 a Tribunalului Iași, definitivă prin decizia penală nr. 675 din 17.10.2016 a Curții de Apel Iași în pedepsele componente, care au fost repuse în individualitatea lor, astfel: 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de operațiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice, prevăzută de art. 365 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1), art. 38 alin. (2) și art. 41 alin. (1) C. pen. și a dispozițiilor art. 374 alin. (4) și art. 396 alin. (10) C. proc. pen. 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos, prevăzută de art. 250 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1), art. 38 alin. (2), art. 41 alin. (1) C. pen. și a dispozițiilor art. 374 alin. (4) și art. 396 alin. (10) C. proc. pen. 2 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de acces ilegal la un sistem informatic, prevăzută de art. 360 alin. (1), (2) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1), art. 38 alin. (2) C. pen. și a dispozițiilor art. 374 alin. (4) și art. 396 alin. (10) C. proc. pen.; 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, modificată și completată; sporul de 1 an și 1 lună închisoare aplicat prin sentința penală nr. 445 din 28.04.2016 a Tribunalului Iași, definitivă prin decizia penală nr. 675 din 17.10.2016 a Curții de Apel Iași, intrat în autoritatea de lucru judecat; pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 90/27.08.2013 pronunțată de Judecătoria Buhuși, definitivă prin decizia penală nr. 1302/12.12.2013 a Curții de Apel Bacău.

În temeiul art. 3 C. pen., art. 10 din Legea nr. 187/2012, art. 39 alin. (1) lit. b) raportat la art. 38 alin. (1) C. pen., a fost contopită pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată în prezenta cauză, cu pedepsele de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de operațiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice prevăzută de art. 365 alin. (2) C. pen., 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos, prevăzută de art. 250 alin. (1) C. pen., 2 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de acces ilegal la un sistem informatic, prevăzută de art. 360 alin. (1), (2), (3) C. pen., 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 modificată și completată aplicate prin sentința penală nr. 445 din 28.04.2016 a Tribunalului Iași, definitivă prin decizia penală nr. 675 din 17.10.2016 a Curții de Apel Iași și cu pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 90/27.08.2013 pronunțată de Judecătoria Buhuși, definitivă prin decizia penală nr. 1302/12.12.2013 a Curții de Apel Bacău și s-a aplicat inculpatului C. pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare, la care s-a adăugat sporul de o treime din celelalte pedepse, respectiv de 2 ani și 9 luni închisoare, urmând ca în final inculpatul să execute o pedeapsă de 5 ani și 9 luni închisoare.

Totodată, s-a reținut că față de pedeapsa rezultantă de 8 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 2171/05.11.2008 pronunțată de Judecătoria Bacău, definitivă prin nerecurare la data de 20.11.2008, a fost dispusă liberarea condiționată a condamnatului C. de sub puterea mandatului nr. x/2016 emis de Tribunalul Iași.

În temeiul art. 105 alin. (1) C. pen., a fost anulată liberarea condiționată din executarea pedepsei de 8 ani și 6 luni închisoare, dispusă prin sentința penală nr. 2171/05.11.2008 pronunțată de Judecătoria Bacău, definitivă prin nerecurare la data de 20.11.2008.

În temeiul art. 40 C. pen., s-a dedus din pedeapsa rezultantă întreaga perioadă anterior executată de inculpat, de la data de 03.06.2013 până la data de 25.03.2015, respectiv de la data de 13.01.2016 la data de 29.08.2018.

În temeiul art. 105 C. pen., cu referire la art. 100 alin. (1) lit. a) teza I C. pen., s-a dispus liberarea condiționată pentru pedeapsa rezultantă de 5 ani și 9 luni închisoare.

S-a constatat că este împlinit termenul de supraveghere al liberării condiționate, astfel cum a fost stabilit de la data de 29.08.2018, în conformitate cu dispiozițiile art. 105 alin. (2) teza a II coroborat cu art. 100 alin. (6) C. pen.

Împotriva acestei sentințe au formulat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Buhuși și inculpații D., E. și F..

Prin decizia nr. 725 din 23 august 2022 a Curții de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., au fost admise apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Buhuși și de apelanții inculpați D., E. și F. împotriva sentinței penale nr. 132 din 30 iulie 2021 pronunțată de Judecătoria Buhuși în dosarul nr. x/2018, cu privire la modul de soluționare a laturii penale privind pe inculpații G., H., I., A., C., D., E. și F. și omisiunea aplicării art. 25 alin. (3) C. proc. pen.

A fost desființată sentința apelată cu privire la modul de soluționare a laturii penale privind pe intimații inculpați G., H., I., A. și C. și pe apelanții inculpați D., E. și F., și, reținând cauza spre rejudecare, printre altele:

În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen. și art. 5 C. pen., cu referire la art. 155 alin. (1) C. pen. interpretat prin deciziile Curții Constituționale nr. 297/2018 și nr. 358/2022, s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpaților:

- A. pentru: infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1) și (2) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. din 1969, totul cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. recalificată în infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art. 244 alin. (1), (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. și art. 5 alin. (1) și (2) C. pen.; complicitate la infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art. 26 raportat art. 215 alin. (1) și (2) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. din 1969, totul cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. recalificată în complicitate la infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art. 48 alin. (1) raportat la art. 244 alin. (1), (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen., și art. 5 alin. (1) și (2) C. pen.; infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. din 1969, totul cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. recalificată în infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 322 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. și art. 5 alin. (1) și (2) C. pen.; infracțiunea de uz de fals, prevăzută de art. 291 C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. din 1969, totul cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., recalificată în infracțiunea de uz de fals, prevăzută de art. 323 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. și art. 5 alin. (1) și (2) C. pen., întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale.

- C. pentru complicitate la infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1) și (2) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. din 1969, totul cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. recalificată în complicitate la infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art. 48 alin. (1) raportat la art. 244 alin. (1), (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. și art. 5 alin. (1) și (2) C. pen., întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale.

În baza art. 25 alin. (3) C. proc. pen., au fost desființate ca fiind false adeverințele de venit completate cu numele: J., K., L., M., N., O., P., Q., R., P., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., P., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR. 16.07.2012, SS., TT., UU., H., VV., WW., XX., YY., ZZ., AAA., BBB., CCC., DDD., EEE., FFF., GGG., HHH., III., JJJ., KKK., LLL., MMM., NNN., OOO., PPP., QQQ., RRR., I., SSS., TTT., UUU., VVV., WWW., XXX., YYY., ZZZ., A., AAAA., BBBB., CCCC., DDDD., EEEE., aflate în vol. III d.u.p., filele x și 129-210.

Au fost menținute dispozițiile sentinței penale apelate, inclusiv cele privind soluționarea acțiunii civile, care nu sunt contrare deciziei.

Pentru a pronunța această decizie, efectuând propria analiză a probatoriului prin raportare la apărările formulate de inculpați, Curtea a constatat că apelurile declarate de procuror și de inculpați sunt fondate, însă pentru alte motive decât cele invocate prin declarațiile de apel. Astfel, a reținut că, în cauză, a intervenit prescripția răspunderii penale pentru infracțiunile de care sunt acuzați inculpații I., A., C., H., G., D., E., F., anume acelea de înșelăciune, de fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals.

În acest sens, printre altele, Curtea a considerat că faptele inculpaților I., A., C., H., G., D., E., F. respectă tipicitatea obiectivă și subiectivă a infracțiunilor deduse judecății, comiterea faptelor de care sunt acuzați inculpații rezultând din probatoriul administrat la urmărire penală și în faza de judecată (declarații martori, audiați în faza de urmărire penală și judecată în primă instanță, declarații inculpații G., P., O., N., Q., K., L., WWW., UUU., TTT., SSS., BBBB., HH., S., LLL., KKK. prin care au recunoscut întocmai faptele deduse judecății, expertiză grafoscopică).

Curtea a reținut că prima instanță a interpretat coroborat probele administrate, întemeindu-și soluția pe probe certe, interpretarea probelor fiind însușită și de instanța de apel.

Ca urmare, a constatat că faptele inculpatului A. care a indus în eroare, în cursul anului 2012, S.C. B. S.A., prin încheierea unui contract de împrumut, cu scopul de a obține un folos material injust, prin folosirea unei adeverințe false, care atesta nereal că realizează venituri în calitate de salariat; a înlesnit, în luna ianuarie 2013, obținerea frauduloasă a unui împrumut de la S.C. B. S.A. pentru FFFF., prin completarea în fals și încredințarea adeverinței de venit care atesta nereal că aceasta este salariată la S.C. GGGG. S.R.L., întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de înșelăciune, de complicitate la înșelăciune, de fals în înscrisuri sub semnătură privată și de uz de fals, prevăzute de art. 244 alin. (1), (2) C. pen., de art. 48 alin. (1) raportat la art. 244 alin. (1), (2) C. pen., de art. 322 alin. (1) și de art. 323 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) și art. 5 alin. (1), (2) C. pen.; precum și că fapta inculpatului C. care a înlesnit, în luna ianuarie 2013, obținerea unui împrumut la de la S.C. B. S.A. pentru FFFF., prin încredințarea adeverinței de venit în alb lui A. care a completat-o în fals și a înmânat-o spre folosință acesteia, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la înșelăciune, prevăzută de art. 48 alin. (1) raportat la art. 244 alin. (1), (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) și art. 5 alin. (1), (2) C. pen.

Cu toate acestea, Curtea a reținut aplicabilitatea unei cauze care împiedică exercitarea în continuare a acțiunii penale, anume faptul că a intervenit prescripția răspunderii penale.

Astfel, a observat că, în doctrină și jurisprudență, s-a statuat că instituția prescripției răspunderii penale este una de drept substanțial în toate componentele sale, având ca finalitate stingerea raportului penal de conflict, context în care a reținut că întreruperea prescripției este o instituție de drept substanțial, fiind intim legată de instituția răspunderii penale, în sensul că aceasta acționează ca un impediment în stingerea rezonanței sociale a faptei ilicite prin efectuarea unor acte de procedură din care să rezulte că statul nu a renunțat la tragerea la răspunderea penală a infractorului. Întreruperea prescripției este prevăzută în Partea generală a C. pen. ca incident ce survine pe parcursul termenului de prescripție. Fiind o instituție de drept penal, se vor aplica în privința prescripției răspunderii penale regulile legii penale mai favorabile atât în ceea ce privește termenele, cât și în ceea ce privește cauzele de întrerupere sau suspendare.

În același sens, în decizia nr. 2/2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală (publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 319 din 30/04/2014), s-a apreciat că "se poate afirma cu certitudine că prescripția răspunderii penale este guvernată de norme de drept penal substanțial, fiind susceptibilă de a beneficia de efectele aplicării mitior lex."

Jurisprudența Curții Constituționale a statuat în același sens, anume că, în materia prescripției răspunderii penale, fiind normă de drept penal substanțial, se aplică regulile legii penale mai favorabile.

Curtea a mai observat că, prin decizia nr. 297 din 26 aprilie 2018 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen. (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 518 din 25.06.2018), Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că soluția legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripției răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", din cuprinsul dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., este neconstituțională, deoarece respectivele dispoziții legale "31. (…) sunt lipsite de previzibilitate și, totodată, contrare principiului legalității incriminării, întrucât sintagma «oricărui act de procedură» din cuprinsul acestora are în vedere și acte ce nu sunt comunicate suspectului sau inculpatului, nepermițându-i acestuia să cunoască aspectul întreruperii cursului prescripției și al începerii unui nou termen de prescripție a răspunderii sale penale".

De asemenea, prin decizia nr. 358 din 26 mai 2022 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen. (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 565 din 9 iunie 2022), Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen. sunt neconstituționale în ansamblul lor. Pentru a decide astfel, instanța de contencios constituțional a reținut că "55. (…) Decizia nr. 297 din 26 aprilie 2018 sancționează «soluția legislativă» pe care textul de lege criticat o conținea, astfel că, (…), aceasta nu va putea fi încadrată în categoria deciziilor interpretative/cu rezervă de interpretare.", ci "61. (...), prin efectele pe care le produce, (...) împrumută natura juridică a unei decizii simple/extreme, întrucât, constatând neconstituționalitatea faptului că întreruperea cursului termenului prescripției răspunderii penale se realiza prin îndeplinirea «oricărui act de procedură în cauză», Curtea a sancționat unica soluție legislativă pe care dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen. o reglementau (s.n.)".

Date fiind efectele obligatorii ale considerentelor deciziei Curții Constituționale nr. 358/2022, s-a concluzionat că decizia Curții Constituționale nr. 297/2018 este o decizie simplă/extremă. Întrucât prin această ultimă decizie menționată s-a stabilit cu caracter obligatoriu ex nunc că soluția legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripției răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", din cuprinsul dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., este neconstituțională, rezultă că începând cu data 1 februarie 2014, la care a intrat în vigoare noul C. pen., și până la data modificării prevederilor art. 155 alin. (1) C. pen. prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2022, textul normativ nu a reglementat un caz de întrerupere a prescripției răspunderii penale.

Întrucât prevederile art. 155 alin. (1) C. pen. au natura unei legi penale substanțiale, s-a apreciat că principiul aplicării legii penale mai favorabile este pe deplin aplicabil, inclusiv în cazul actelor normative declarate neconstituționale.

S-a mai arătat că, din interpretarea art. 5 alin. (2) C. pen., rezultă că încetarea efectelor unui text de lege, pentru viitor, nu împiedică aplicarea acelui text de lege, ca lege penală mai favorabilă, situațiilor juridice născute în timpul în care textul de lege a fost în vigoare. Indiferent care este cauza ce a determinat încetarea efectelor unui text de lege (abrogare, modificare, declarare ca neconstituțională), este posibilă aplicarea acelui text de lege pentru raportul juridic născut în timpul în care legea era activă, în vigoare, atunci când textul în forma anterioară prevede consecințe mai favorabile pentru acuzat. S-a concluzionat, în mod cert și lipsit de orice echivoc, că legea penală mai favorabilă este aplicabilă și în domeniul normelor de drept penal substanțial declarate neconstituționale.

Curtea a reținut că, în aplicarea mitior lex, deciziile Curții Constituțonale nr. 297/2018 și nr. 358/2022 se aplică tuturor cauzelor penale care erau pendinte la data de 25 iunie 2018 (data publicării în Monitorul Oficial al României a Deciziei nr. 297/2018) și niciun act procedural efectuat până la data de 25 iunie 2018, când s-a publicat decizia nr. 297 din 26 aprilie 2018, nu poate produce efecte întreruptive de prescripție a răspunderii penale, în baza unei prevederi legale care, încă de la intrarea sa în vigoare, a configurat o unică soluție normativă neconstituțională, sancționată ca atare, atât prin intermediul deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018, cât și al deciziei nr. 358 din 26 mai 2022, aplicabile raporturilor juridice de conflict pendinte.

Astfel, a constatat că, până la data de 30 mai 2022, data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 71/2022, în materie penală nu a funcționat întreruperea cursului termenelor de prescripție a răspunderii penale, situație juridică care va produce efecte în condițiile legii penale mai favorabile în cauzele pendinte. Ipotezele de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale în condițiile O.U.G. nr. 71/2022 se vor aplica numai cu privire la faptele comise începând cu data de 30 mai 2022, acestea neputând fi aplicate retroactiv în cauzele pendinte, neavând natura unei legi penale mai favorabile, ci dimpotrivă.

În atare situație, Curtea a reținut că, în prezenta cauză, legea penală mai favorabilă evaluată în mod global, conform deciziei Curții Constituționale nr. 265 din 6 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 372 din 20 mai 2014, este cea cuprinsă între data de 25 iunie 2018 (data publicării în Monitorul Oficial al României a deciziei nr. 297/2018) și data de 30 mai 2022 (data intrării în vigoare a dispozițiilor O.U.G. nr. 71/2022), dat fiind faptul că dispozițiile art. 155 alin. (1) C. pen., în perioada anterior menționată, nu au inclus vreo cauză de întrerupere a cursului termenului de prescripție, condiții în care prescripția specială nu va opera, prescripția răspunderii penală urmând a fi evaluată prin raportare la termenele generale de prescripție, prevăzute de art. 154 C. pen.

Așadar, a constatat că legea penală mai favorabilă, evaluată global, este noul C. pen., în vigoare de la 01.02.2014. De altfel, conform rechizitoriului, toți inculpații au fost trimiși în judecată având calificări/încadrări juridice conform noului C. pen.

În ceea ce privește infracțiunile de înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals, prevăzute de art. 244 alin. (1), (2) C. pen., art. 322 alin. (1) C. pen. și art. 323 C. pen., Curtea a reținut că acestea sunt pedepsite cu închisoarea de la unu la 5 ani, de la 6 luni la 3 ani sau cu amenda, respectiv de la 3 luni la 2 ani sau cu amenda, termenul general de prescripție a răspunderii penale pentru toate cele trei infracțiuni fiind, potrivit art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen., de 5 ani, termen care a început să curgă de la datele comiterii infracțiunilor de către inculpați, conform art. 154 alin. (2) C. pen.

Referitor la inculpatul A., Curtea a reținut, prin raportare la momentul consumativ al infracțiunilor de înșelăciune, complicitate la înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals, prevăzute de art. 244 alin. (1), (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen., art. 48 C. pen. raportat la art. 244 alin. (1), (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen., art. 322 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen., art. 323 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen., totul cu aplicarea art. 5 alin. (1), (2) C. pen., anume anul 2012, respectiv luna ianuarie 2013, momente de la care a început a curge termenul de prescripție a răspunderii penale de 5 ani, că acesta s-a împlinit în anul 2017, respectiv în luna ianuarie 2018.

În privința inculpatului C., Curtea a reținut, prin raportare la momentul consumativ al infracțiunii de complicitate la înșelăciune, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 244 alin. (1), (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. și art. 5 alin. (1), (2) C. pen., anume luna ianuarie 2013, moment de la care a început a curge termenul de prescripție a răspunderii penale de 5 ani, că acesta s-a împlinit în ianuarie 2018.

În aceste condiții, s-a constatat că termenele generale de 5 ani ale prescripției răspunderii penale, prevăzute de art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen., s-au împlinit, în prezenta speță, în anii 2017 și 2018, termene care nu au fost întrerupte și nici suspendate.

Împotriva hotărârii pronunțată de instanța de apel, la data de 22 septembrie 2022, a declarat recurs în casație Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, invocând motivul de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen. și criticând-o sub aspectul greșitei încetări a procesului penal, prin reținerea incidenței prescripției răspunderii penale în baza deciziilor Curții Constituționale nr. 297/2018 și nr. 358/2022, în condițiile în care termenele de prescripție a răspunderii penale nu sunt împlinite în ceea ce privește următoarele fapte:

- A.: complicitate la infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art. 26 raportat art. 215, alin. (1) și (2) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. din 1969, totul cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., recalificată în complicitate la infracțiunea de înșelăciune, prev. de art. 48 alin. (1) raportat la art. 244 alin. (1), (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen., și art. 5 alin. (1) și (2) C. pen., fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. din 1969, totul cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. recalificată în infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 322 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. și art. 5 alin. (1) și (2) C. pen., uz de fals, prevăzută de art. 291 C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C C. pen. din 1969, totul cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. recalificată în infracțiunea de uz de fals, prev. de art. 323 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. și art. 5 alin. (1) și (2) C. pen., comise la data de 25.01.2013 și

- C.: complicitate la infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1) și (2) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. din 1969, totul cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., recalificată în infracțiunea de complicitate la înșelăciune, prev. de art. 48 alin. (1) raportat la art. 244 alin. (1), (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. și art. 5 alin. (1) și (2) C. pen., comisă la data de 25.01.2013.

În acest sens, făcând referire la situația de fapt expusă în rechizitoriu, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău a arătat că infracțiunile cu privire la care s-a dispus soluția de încetare a procesului penal au fost comise în data de 25 ianuarie 2013, iar actele de procedură îndeplinite în mod legal în cauză și comunicate pe tot parcursul procesului penal inculpaților A. și C. au avut aptitudinea de a întrerupe cursul prescripției răspunderii penale și rămân valabile, întrucât sunt guvernate de principiul tempus regit actum. Astfel, în cursul urmăririi penale, inculpatului A. i-au fost aduse la cunoștință drepturile și obligațiile procesuale și a fost audiat în calitate de învinuit la data de 04 aprilie 2013, ulterior, i-au fost aduse la cunoștință drepturile și obligațiile procesuale și a fost audiat în calitate de inculpat la data de 30 iunie 2016. Inculpatului C. i-au fost aduse la cunoștință drepturile și obligațiile procesuale și a fost audiat în calitate de învinuit la data de 03 aprilie 2013 și, ulterior, i-au fost aduse la cunoștință drepturile și obligațiile procesuale în calitate de inculpat la data de 08 iunie 2016.

S-a mai arătat că, în dosarul nr. x/2018 al Judecătoriei Buhuși, în procedura camerei preliminare, inculpatului A. i-a fost comunicat rechizitoriul, acesta fiind primit la data de 24 aprilie 2018 de soția sa, FFFF., iar inculpatului C. i-a fost înmânat rechizitoriul, la Penitenciarul Botoșani, la data de 15 iunie 2018.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău a apreciat că, ulterior îndeplinirii acestor acte de procedură, a început să curgă un nou termen general de prescripție a răspunderii penale.

Făcând referire la cele reținute în decizia Curții Constituționale nr. 358/2022, în sensul că între 26 aprilie 2018 și 30 mai 2022 "fondul activ al legislației nu conține vreun caz care sa permită întreruperea cursului prescripției răspunderii penale", Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău a susținut că, întrucât întreruperea prescripției este o instituție de drept procesual, pretinsa inexistență a vreunui caz de întrerupere între 2018 și 2022 nu are nicio consecință asupra actelor întreruptive de prescripție din perioada anterioară (2014-2018), întrucât nu se aplică principiul legii penale mai favorabile.

Concluzia de mai sus este în acord cu constatările Curții Constituționale, redate în paragraful 74 al deciziei nr. 358/2022:

"De asemenea, Curtea subliniază că rațiunea care a stat la baza pronunțării Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 nu a fost înlăturarea termenelor de prescripție a răspunderii penale sau înlăturarea instituției întreruperii cursului acestor termene, ci alinierea dispozițiilor art. 155 alin. (1) C. pen. la exigențele constituționale".

Plecând de la caracterul procesual al normelor care reglementează efectuarea actelor procesuale de întrerupere a cursului termenului prescripției, parchetul a observat că, în procesul penal, ca efect al principiului legalității, sub aspect procedural este aplicabil numai principiul imediatei aplicări a legii de procedură. Așadar, în materia legilor de procedură este aplicabil principiul tempus regit actum, care reprezintă o regulă generală în privința normelor juridice de procedură penală, avându-se în vedere totdeauna legea în vigoare în momentul efectuării actului procesual.

În consecință, întrucât efectele întreruperii cursului prescripției răspunderii penale se produc instantaneu, de drept, s-a apreciat că acestea nu pot fi înlăturate prin acte normative ulterioare sau prevederi declarate neconstituționale. În acest sens, s-a invocat, cu titlu de jurisprudență, decizia penală nr. 465 din 17 iunie 2022 a Curții de Apel Iași, pronunțată în dosarul nr. x/2017, în care s-a arătat că actele întreruptive de prescripție îndeplinite anterior datei de 25 iunie 2018 rămân valabile și trebuie considerate în continuare ca având efect întreruptiv.

În opinia Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, a lipsi de efectul întreruptiv actele de procedură penală care, conform exigențelor statuate de Curtea Constituțională prin decizia nr. 297/2018, se comunicau inculpatului, ar lăsa practic fără conținut instituția întreruperii prescripției răspunderii penale dincolo de limitele temporale și de argumentele avute în vedere de Curtea Constituțională.

În consecință, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău a apreciat că un act procedural valabil întocmit anterior deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018, care se comunica inculpatului, are aptitudinea de a întrerupe termenul de prescripție a răspunderii penale, întrucât este prevăzut de o normă procesual penală și nu poate intra sub incidența principiului specific dreptului penal substanțial, respectiv principiul retroactivității legii penale mai favorabile.

Fală de aceste aspecte, s-a apreciat că soluțiile de încetare a procesului penal dispuse în cauză sunt nelegale, impunându-se condamnarea inculpaților A. și C..

Pentru motivele arătate, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, în conformitate cu dispozițiile art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. proc. pen., a solicitat admiterea recursului în casație, casarea, în parte, a deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Bacău, cu privire la cei doi inculpați.

Prin încheierea din 06 decembrie 2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2018, reținându-se că sunt îndeplinite cumulativ cerințele prevăzute de art. 434 - art. 438 C. proc. pen., în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen., a fost admisă în principiu cererea de recurs în casație formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău împotriva deciziei penale nr. 725 din 23 august 2022 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2018, dispunându-se, totodată, trimiterea cauzei Completului nr. 7, în vederea judecării pe fond a căii extraordinare de atac.

Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul în casație formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău ca fiind nefondat, pentru motivele expuse în continuare.

Cu titlu prealabil, constată că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiile legalității și cel al respectării autorității de lucru judecat, recursul în casație se poate exercita exclusiv împotriva anumitor categorii de hotărâri definitive și numai pentru motive de legalitate expres și limitativ prevăzute de legea procesual penală.

Dispozițiile art. 433 C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând, în acest sens, că recursul în casație urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Analiza de legalitate a instanței de recurs nu este una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor și reglementate ca atare, în mod expres și limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen. Aceasta deoarece calea extraordinară de atac a recursului în casație nu are ca finalitate nici remedierea unei greșite aprecieri a faptelor și nici cenzurarea integrală a tuturor aspectelor de legalitate ale hotărârii definitive. Instanța de casație nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.

În cauză, Ministerul Public a invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când "în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal".

Acest caz de casare este incident în ipoteza în care, în raport cu actele existente la dosar la data soluționării definitive a cauzei, se constată reținerea eronată a unuia dintre impedimentele la exercitarea acțiunii penale prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. e)-j) C. proc. pen. și, în temeiul acestuia, pronunțarea unei soluții nelegale de încetare a procesului penal.

În speță, cazul concret de împiedicare a exercitării acțiunii penale este cel prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., respectiv intervenirea prescripției răspunderii penale a inculpaților A. și C., subsecvent adoptării, de către Curtea Constituțională, a deciziilor nr. 297 din 26 aprilie 2018 și nr. 358 din 26 mai 2022, ambele referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 155 alin. (1) C. pen.

Tot cu titlu premergător, în raport cu considerațiile teoretice de mai sus, Înalta Curte subliniază că, în calea extraordinară de atac a recursului în casație, nu se analizează corectitudinea reținerii prin hotărârea recurată a legii penale mai favorabile, în același sens fiind și jurisprudența instanței supreme "(...) stabilirea legii penale mai favorabile este atributul exclusiv al instanței învestite cu judecarea cauzei (de fond sau de apel, ambele competente să cenzureze integral fondul cauzei, în fapt și în drept), iar nu al instanței învestite într-o cale extraordinară de atac, respectiv recursul în casație, necircumscriindu-se vreunuia dintre cazurile de recurs în casație prevăzute în art. 438 C. proc. pen.." (decizia nr. 98/2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, publicată pe www.x.ro).

Așadar, prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., instanța analizează dacă a fost sau nu împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale la momentul pronunțării deciziei de către instanța de apel, prin raportare la legea mai favorabilă reținută prin hotărârea definitivă recurată.

Înalta Curte reține, totodată, că, prin decizia Curții Constituționale nr. 297/2018 (publicată în Monitorul Oficial nr. 518 din 25 iunie 2018), s-a constatat că soluția legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripției răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", din cuprinsul dispozițiilor art. 155 alin. (1) C. pen., este neconstituțională.

Ulterior, prin decizia Curții Constituționale nr. 358/2022 (publicată în Monitorul Oficial nr. 565 din 09 iunie 2022) s-a constatat că dispozițiile art. 155 alin. (1) C. pen. sunt neconstituționale, în considerente reținându-se că:

"... în condițiile stabilirii naturii juridice a Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 ca decizie simplă/extremă, în absența intervenției active a legiuitorului, obligatorie potrivit art. 147 din Constituție, pe perioada cuprinsă între data publicării respectivei decizii și până la intrarea în vigoare a unui act normativ care să clarifice norma, prin reglementarea expresă a cazurilor apte să întrerupă cursul termenului prescripției răspunderii penale, fondul activ al legislației nu conține vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripției răspunderii penale" (paragraful 73).

Anterior publicării acestei din urmă decizii, prin articolul unic al O.U.G. nr. 71/2022 (publicată în Monitorul Oficial nr. 531 din 30 mai 2022), a fost modificat art. 155 C. pen. după cum urmează:

"(1) Cursul termenului prescripției răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză care, potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului."

Relativ la cele ce precedă, Înalta Curte constată că în perioada cuprinsă între data publicării în Monitorul Oficial a deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018 - 25 iunie 2018 - și data publicării în Monitorul Oficial a O.U.G. nr. 71/2022 - 30 mai 2022 - nu a existat o reglementare care să prevadă cazurile și condițiile întreruperii cursului prescripției răspunderii penale.

În cauză, Curtea de Apel Bacău a reținut în sarcina inculpatului A. că a indus în eroare, în cursul anului 2012, S.C. B. S.A., prin încheierea unui contract de împrumut, cu scopul de a obține un folos material injust, prin folosirea unei adeverințe false, care atesta nereal că realizează venituri în calitate de salariat; a înlesnit, în luna ianuarie 2013, obținerea frauduloasă a unui împrumut de la S.C. B. S.A. pentru FFFF., prin completarea în fals și încredințarea adeverinței de venit care atesta nereal că aceasta este salariată la S.C. GGGG. S.R.L., fapte care întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de înșelăciune, de complicitate la înșelăciune, de fals în înscrisuri sub semnătură privată și de uz de fals, prevăzute de art. 244 alin. (1), (2) C. pen., de art. 48 alin. (1) raportat la art. 244 alin. (1), (2) C. pen., de art. 322 alin. (1) și de art. 323 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) și art. 5 alin. (1), (2) C. pen.

De asemenea, în privința inculpatului C. s-a reținut că a înlesnit, în luna ianuarie 2013, obținerea unui împrumut la de la S.C. B. S.A. pentru FFFF., prin încredințarea adeverinței de venit în alb lui A. care a completat-o în fals și a înmânat-o spre folosință acesteia, faptă care realizează conținutul constitutiv al complicității la infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art. 48 alin. (1) raportat la art. 244 alin. (1), (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) și art. 5 alin. (1), (2) C. pen.

Deopotrivă, Curtea de Apel Bacău a apreciat că, în speță, legea penală mai favorabilă evaluată în mod global, conform deciziei Curții Constituționale nr. 265 din 6 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 372 din 20 mai 2014, este cea cuprinsă între data de 25 iunie 2018 (data publicării în Monitorul Oficial al României a deciziei nr. 297/2018) și data de 30 mai 2022 (data intrării în vigoare a dispozițiilor O.U.G. nr. 71/2022), dat fiind faptul că dispozițiile art. 155 alin. (1) C. pen., în perioada menționată, nu au inclus vreo cauză de întrerupere a cursului termenului de prescripție, condiții în care prescripția specială nu va opera, prescripția răspunderii penală urmând a fi evaluată prin raportare la termenele generale de prescripție, prevăzute de art. 154 C. pen.

Prin urmare, raportându-se la data săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune, de complicitate la înșelăciune, de fals în înscrisuri sub semnătură privată și de uz de fals, după caz, de către cei doi inculpați, instanța de apel a constatat că termenul general de prescripție a răspunderii penale, care, conform art. 155 alin. (1) lit. d) C. pen., este de 5 ani, s-a împlinit în 2017 și, respectiv, în luna ianuarie 2018, motiv pentru care a dispus încetarea procesului penal în temeiul art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.

Având în vedere legea penală mai favorabilă stabilită cu titlu definitiv de către instanța de apel, care, așa cum s-a arătat anterior, nu poate fi reevaluată prin intermediul recursului în casație, Înalta Curte constată că infracțiunea de înșelăciune, prevăzute de art. 244 alin. (1) și (2) C. pen., pentru care inculpații A. și C. au fost trimiși în judecată (în forma autoratului și, respectiv, a complicității), se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani.

De asemenea, infracțiunile de fals în înscrisuri sub semnătură privată și de uz de fals, prevăzute de art. 322 alin. (1) și de art. 323 C. pen., se pedepsesc cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amendă și, respectiv, de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

Or, conform prevederilor art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen., "(1) Termenele de prescripție a răspunderii penale sunt: (...) 5 ani, când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa închisorii mai mare de un an, dar care nu depășește 5 ani (...)". Alineatul 2 al aceluiași articol reglementează momentul de la care curg aceste termene. Astfel, "Termenele prevăzute în prezentul articol încep să curgă de la data săvârșirii infracțiunii (...).".

Drept urmare, termenul de prescripție generală a răspunderii penale, de 5 ani, curge de la data săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune, de complicitate la înșelăciune, de fals în înscrisuri sub semnătură privată și de uz de fals, și anume din anul 2012 și, respectiv, ianuarie 2013, împlinindu-se în anul 2017 și, respectiv, ianuarie 2018.

Relativ la cele ce precedă, având în vedere că la data soluționării apelului, 23 august 2022, era împlinit termenul de prescripție generală a răspunderii penale în ceea ce privește infracțiunile de înșelăciune, de complicitate la înșelăciune, de fals în înscrisuri sub semnătură privată și de uz de fals pentru care cei doi inculpați au fost trimiși în judecată, Înalta Curte constată că, în mod corect, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpaților A. și C. pentru comiterea acestor infracțiuni, ca ur