ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra cererii de recurs în casație,

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 5054/06.10.2017 pronunțată în dosarul nr. x/2014 pronunțată de Judecătoria Timișoara, s-a dispus în baza art. 215 alin. (1), (2) C. pen. din 1969, art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în formă continuată.

În baza art. 71 C. pen. din 1969 a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. din 1969 pe durata executării pedepsei.

În baza art. 25 C. pen. din 1969, raportat la art. 290 C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 5 C. pen. a condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată.

În baza art. 71 C. pen. din 1969 a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. din 1969 pe durata executării pedepsei.

În baza art. 33 lit. a) C. pen. din 1969 și art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 C. pen. a contopit pedeapsa de 3 ani închisoare cu pedeapsa de 3 luni închisoare aplicate inculpatului în prezenta cauză, în pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare.

În baza art. 71 C. pen. din 1969 a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. din 1969 pe durata executării pedepsei.

În temeiul art. 86

1

C. pen. din 1969, a dispus suspendarea executării pedepsei de 3 ani închisoare sub supraveghere pe un termen de încercare de 6 ani stabilit conform art. 86

2

alin. (1) C. pen. din 1969.

În temeiul art. 86

3

alin. (1) C. pen. din 1969, pe durata termenului de încercare a obligat inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probațiune Arad;

b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

În temeiul art. 86

3

alin. (4) C. pen. din 1969, supravegherea îndeplinirii măsurilor de supraveghere se va face de Serviciul de Probațiune Arad, care în caz de neîndeplinire, va sesiza instanța pentru luarea măsurii prevăzute în art. 86

4

alin. (2) C. pen. din 1969.

În baza art. 86 alin. (2) C. pen. din 1969, un exemplar al prezentei sentințe se comunică Serviciului de Probațiune Arad.

În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen. din 1969, a suspendat pedepsele accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii.

A atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 86

4

alin. (2) C. pen. din 1969 cu privire la revocarea suspendării sub supraveghere a pedepsei în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni în termenul de încercare și revocarea pentru neîndeplinirea cu rea-credință a măsurilor de supraveghere prevăzute de lege.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 72 alin. (1) C. pen. a dedus din pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului perioada reținerii și arestării preventive de la data de 16.10.2013-21.10.2013.

În temeiul art. 397 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 19 C. proc. pen., art. 25 C. proc. pen., art. 1357 C. civ., art. 1382 a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Timiș și a obligat inculpatul A., în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. B. S.A., prin administrator judiciar C., la plata sumei de 162.119,08 RON cu titlu de despăgubiri civile, la care se adaugă penalități și dobânzi actualizate la data plății și a respins în rest pretențiile civile.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen., raportat la art. 397 alin. (2) C. proc. pen. cu referire la art. 249 alin. (1), alin. (5) C. proc. pen., a menținut măsura asiguratorie instituită prin ordonanța nr. x/2013 din data de 24.03.2014 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara, constând în poprirea sumelor datorate părții responsabile civilmente S.C. B. S.A. de partea civilă Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Timiș, în temeiul contractelor de furnizare de servicii medicale spitalicești, încheiate anual, în vederea reparării pagubei produse părții civile, până la concurența sumei de 162.119,08 RON.

Mediul de stocare a datelor de tip HDD marca x de capacitate 1Tb, în carcasă de culoare argintie x, aflat într-un plic de culoare albă sigilat cu sigiliul x, precum și suportul de stocare a datelor digitale de tip CD, marca x, cu capacitatea de 700 MB, conținând datele rezultate în urma percheziției informatice, inscripționat cu marker de culoare neagră "Percheziție informatică, B. 21.11.2013" semnat de participanți, urmează dosarul cauzei, ca mijloc material de probă.

În baza art. 272 alin. (1), art. 273 C. proc. pen., a obligat pe inculpatul A. la plata sumei de 13.993,82 RON, reprezentând diferență onorariu definitiv, în favoarea expertului contabil D.

În temeiul art. 274 alin. (1) și (3) C. proc. pen. a obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. B. S.A., prin administrator judiciar C. la plata sumei de 4.500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva acestei sentințe au formulat apel inculpatul A. și expertul D.

Prin decizia penală nr. 347/A din 26 martie 2018, Curtea de Apel Timișoara, în baza art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins apelurile formulate de inculpatul A. și expertul D. împotriva sentinței penale nr. 5054/06.10.2017 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr. x/2014.

În baza art. 415 C. proc. pen. a luat act de retragerea apelului declarat de partea civilă Casa de Asigurări de Sănătate Timiș împotriva sentinței penale nr. 5054/06.10.2017 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr. x/2014.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. a obligat inculpatul A., partea civilă Casa de Asigurări de Sănătate Timiș și expertul D. la plata sumei de câte 100 RON fiecare cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva deciziei penale nr. 347/A din 26 martie 2018, Curtea de Apel Timișoara, a formulat, la data de 25 iulie 2018, recurs în casație inculpatul A.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală la data de 31 august 2018, când s-a stabilit termen la data de 12 octombrie 2018, pentru examinarea în cameră de consiliu a admisibilității în principiu a cererilor de recurs în casație, conform art. 440 alin. (1) C. proc. pen.

Cu privire la cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A., îndeplinirea condiției prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. rezultă din faptul indicării în cuprinsul cererii a temeiurilor de drept pe care se întemeiază calea de atac - art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

În motivarea recursului în casație, inculpatul a arătat că faptele imputate nu au relevanță penală, motivat de împrejurarea că acesta și-a îndeplinit în cadrul S.C. B. S.R.L. atribuții derivate dintr-un contract comercial încheiat la data de 28.08.2012 între S.C. B. S.R.L. și S.C. E. S.R.L., al cărei angajat a fost inculpatul. Așadar, a susținut că între partea responsabilă civilmente S.C. B. S.R.L. și inculpat nu a existat un raport direct de natură a conferi acestuia calitatea de reprezentant legal al societății.

De asemenea, a precizat că potrivit clauzelor contractuale, inculpatul avea doar calitatea de manager executiv și nu reprezentant legal în raport cu terții persoanei juridice; potrivit art. 5.2.4. din contractul încheiat, pentru ca inculpatul să poată reprezenta S.C. B. S.R.L. era necesară o decizie de împuternicire din partea Consiliului de Administrație în cuprinsul căreia să se statueze asupra limitelor de reprezentare, ori această decizie nu există.

Mai mult, a învederat că S.C. B. S.R.L. potrivit documentelor regăsite la Registrul Comerțului are desemnate organe statutare care pot avea calitatea de reprezentanți legali în raporturile cu terții, inclusiv față de Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Timiș.

Totodată, inculpatul a arătat, sub aspectul laturii civile a cauzei, că în mod greșit s-a dispus obligarea sa, în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata sumei de 162.119,08 RON cu penalități și dobânzi actualizate la data plății, având în vedere că potrivit rechizitoriului și a probelor administrate, la dispoziția Casei Județene de Asigurări de Sănătate Timiș, au fost consemnate sume de bani datorate de partea civilă persoanei responsabile civilmente pentru servicii medicale prestate.

Prin încheierea pronunțată la data de 12 octombrie 2018 în dosarul nr. x/2014, Înalta Curte în baza art. 440 alin. (4) C. proc. pen., a admis în principiu cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei nr. 347/A din data de 26 martie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală.

Analizând cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că aceasta este nefondată pentru următoarele considerente:

Recursul în casație, în reglementarea C. proc. pen., este conceput ca fiind o cale extraordinară de atac, într-un sistem guvernat de dublu grad de jurisdicție, reprezentând un ultim nivel de jurisdicție în care părțile pot solicita conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, însă doar în limita cazurilor de casare prevăzute expres și limitativ de legiuitor la art. 438 C. proc. pen.

Având în vedere specificul acestei căi extraordinare de atac, legiuitorul a prevăzut condiții stricte cu privire la hotărârile ce pot fi atacate, termenul de declarare, cuprinsul și motivarea cererii de recurs în casație, cazurile pentru care se poate formula această cale de atac și titularii căii de atac, în scopul asigurării unei rigori și discipline procesuale și al evitării introducerii, în mod abuziv, a recursurilor care nu se încadrează în motivele prevăzute de lege.

Potrivit dispozițiilor art. 438 alin. (1) C. proc. pen. motivele de recurs în casație sunt limitate la nerespectarea dispozițiilor privind competența după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanță inferioară celei legal competente (pct. 1); condamnarea inculpatului pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală (pct. 7); încetarea, în mod greșit, a procesului penal (pct. 8); lipsa constatării grațierii sau constatarea în mod greșit că pedeapsa aplicată inculpatului a fost grațiată (pct. 11); aplicarea unor pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege (pct. 12).

Deși recursul în casație presupune o judecată a cauzei, aceasta este însă limitată la persoana care a declarat și la care se referă declarația de recurs, calitatea recurentului și, nu în ultimul rând, numai la motivele de casare prevăzute la art. 438 C. proc. pen., invocate în cererea de recurs în casație și pentru care s-a admis în principiu această cale de atac.

Or, limitarea obiectului judecății în recursul în casație la cazurile strict prevăzute de lege înseamnă că nu orice presupusă încălcare a legii de procedură penală sau a legii substanțiale constituie temei pentru a casa hotărârea recurată, ci numai acelea care corespund unuia dintre cazurile de casare prevăzute de lege.

Instanța de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă din punct de vedere al dreptului hotărârea atacată este corespunzătoare.

Totodată, se reține că, în conformitate cu prevederile art. 447 alin. (2) C. proc. pen., la judecarea recursului în casație instanța verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate, pe baza actelor și a materialului din dosarul cauzei, precum și a înscrisurilor anexate cererii de recurs în casație și care au fost invocate în motivarea acesteia și, de asemenea, este obligată să se pronunțe asupra tuturor cazurilor de recurs în casație invocate de părți sau procuror.

Se mai reține că, în cazul admiterii recursului în casație, potrivit dispozițiilor art. 448 C. proc. pen., instanța poate pronunța o soluție de achitare a inculpatului, încetarea procesului penal ori înlăturarea greșitei aplicări a legii, precum și rejudecarea cauzei de către instanța de apel ori instanța competentă material sau după calitatea persoanei, dacă sunt incidente cazurile de casare prevăzute de art. 438 C. proc. pen.

Prin motivele de recurs în casație formulate de inculpat a fost invocată incidența cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

În considerarea aspectelor teoretice relevate, se constată că, în cauză, inculpatul a formulat critici subsumate, în esență, greșitei încadrări juridice a faptelor reținute în sarcina sa și neîndeplinirea elementelor constitutive ale infracțiunilor, din perspectiva elementului material, a laturilor obiectivă și subiectivă.

Astfel, prin motivele invocate, inculpatul a arătat că instanțele inferioare au reținut în mod greșit în sarcina sa săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune în formă continuată și instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, având în vedere că potrivit clauzelor contractuale, inculpatul avea doar calitatea de manager executiv și nu reprezentant legal în raport cu terții persoanei juridice; potrivit art. 5.2.4. din contractul încheiat pentru ca inculpatul să poată reprezenta S.C. B. S.R.L. era necesară o decizie de împuternicire din partea Consiliului de Administrație în cuprinsul căreia să se statueze asupra limitelor de reprezentare, ori această decizie nu există.

Înalta Curte notează că, prin criticile aduse deciziei atacate prezentate în motivele de recurs în casație formulate de inculpat, în realitate, nu se invocă nelegalitatea hotărârii, ci se solicită reanalizarea situației de fapt și reevaluarea materialului probator, cu consecința stabilirii unei alte situații de fapt decât cea avută în vedere de instanța de apel cu titlu definitiv pe baza materialului probator administrat și care să conducă la o soluție favorabilă inculpatului, motive ce nu pot fi circumscrise cazurilor de casare expres și limitativ prevăzute de dispozițiile legale în materie, respectiv art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

Or, Înalta Curte apreciază că starea de fapt reținută în cauză, concordanța acesteia cu probele administrate, modul de apreciere al probatoriului, neîntrunirea elementelor constitutive ale infracțiunilor și vinovăția inculpatului nu mai pot fi analizate de către instanța de recurs în casație.

Pornind de la scopul recursului în casație impus prin dispozițiile art. 433 din C. proc. pen., potrivit căruia examinarea cauzei în recurs în casație se limitează doar la verificarea respectării legii de către instanța a cărei hotărâre a fost atacată sub aspectul soluționării cauzei prin aplicarea și interpretarea corectă a legii, Înalta Curte poate cenzura situația de fapt într-o cale extraordinară de atac de reformare numai sub aspect legal, de drept și nu faptic, excluzând rejudecarea pentru a treia oară a unei cauze în parametrii în care a avut loc judecata în fond și apel.

Prin urmare, critica inculpatului excede analizei instanței de recurs în casație, aspectul neputând fi valorificat în contextul niciunuia dintre cazurile de casare expres și limitativ reglementate de art. 438 C. proc. pen., legiuitorul statuând asupra analizei nelegalităților comise de instanțele de fond.

Din analiza deciziei penale atacate și din actele dosarului, rezultă că instanța de apel a făcut o corectă aplicare a legii, infracțiunile reținute în sarcina inculpatului sunt prevăzute în C. pen., constatându-se că ansamblul probator administrat în cauză a demonstrat că faptele există și au fost corect încadrate juridic (infracțiunea de înșelăciune în formă continuată și infracțiunea de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată) și că au fost săvârșite de inculpat cu forma de vinovăție cerută de lege, iar din această perspectivă criticile acestuia sunt neîntemeiate.

În acest context argumentativ, va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de recurentul inculpat A. împotriva deciziei nr. 347/A din data de 26 martie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală.

Va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de recurentul inculpat A. împotriva deciziei nr. 347/A din data de 26 martie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în cuantum de 260 RON, se avansează din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23.11.2018.