ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ

ÎCCJ, Secția penală

CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Deliberând asupra apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și de persoana vătămată A. împotriva Sentinței penale nr. 339/PI din 18 decembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în dosarul nr. x/2018, privind pe inculpata B., constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 339/PI din 18 decembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în dosarul nr. x/2018, în baza art. 248 din C. pen. din 1969 rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 418 din C. proc. pen. și art. 5 din C. pen., s-a dispus condamnarea inculpatei B., la o pedeapsa de:

- 4 (patru) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă continuată 32 acte materiale, fără a reține și cele 19 de acte materiale descrise în rechizitoriul nr. x/2018, la paginile 11 - 12 și 19 - 22, respectiv actele materiale privind: dosarul civil nr. x/2009 în care s-a pronunțat Sentința civilă nr. 966/23.04.2009; dosarul civil nr. x/2009 în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 967/23.04.2009; dosarul civil nr. x/2009 în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 968/23.04.2009; dosarul civil nr. x/2009 în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 969/23.04.2009; dosarul civil nr. x/2009 în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 970/23.04.2009; dosarul civil nr. x/2009 în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 971/23.04.2009; dosarul civil nr. x/2009 în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 975/23.04.2009; dosarul civil nr. x/2009 în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 978/23.04.2009; dosarul civil nr. x/2009 în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 965/23.04.2009; dosarul civil nr. x/2009 în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 972/23.04.2009; dosarul civil nr. x/2009 în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 976/23.04.2009; dosarul civil nr. x/2009 în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 977/23.04.2009; dosarul civil nr. x/2009 în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 979/23.04.2009; dosarul civil nr. x/2009 în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 980/23.04.2009; dosarul civil nr. x/2009 în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 981/23.04.2009; dosarul civil nr. x/2009 în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 1224/28.05.2009; dosarul civil nr. x/2009 în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 1749/30.07.2009; dosarul civil nr. x/2009 în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 1750/30.07.2009; dosarul civil nr. x/2010 în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 796/26.05.2011.

Pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 C. pen. din 1969, cu aplic. art. 5 din C. pen. și art. 12 din Legea 187/2012, s-au interzis inculpatei exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. din 1969.

În temeiul art. 65 C. pen. din 1969, cu aplic. art. 5 din C. pen. și art. 12 din Legea 187/2012, s-au interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza II și b C. pen. din 1969, pe o perioada de 4 ani după executarea pedepsei închisorii, grațierea totală sau a restului de pedeapsă, ori după prescripția executării pedepsei.

S-a constatat că infracțiunea care face obiectul prezentei cauze este concurentă cu infracțiunile pentru care inculpata a fost condamnată la pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare prin Sentința penală 327/PI/23.12.2013 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosar nr. x/2013, definitivă prin Decizia nr. 78/A/9.04.2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție și cu infracțiunile pentru care a fost condamnată prin Sentința penală nr. 560/PI/20.12.2016 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, definitivă prin Decizia penală nr. 372/A/31.10.2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare aplicată prin sentința penală 560/PI/20.12.2016 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, definitivă în urma modificării prin Decizia penală nr. 372/A/31.10.2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție în pedepsele componente, pe care le-a repus în individualitatea lor, astfel: pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată aplicată în temeiul art. 254 alin. (1) C. pen. din 1969 raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen. din 1969 pe o perioadă de 4 ani aplicată în temeiul art. 65 alin. (2) C. pen. din 1969; pedeapsa de 1 (un) an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată aplicată în temeiul art. 290 C. pen. din 1969; pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice aplicată în temeiul art. 248 C. pen. din 1969 raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000; pedeapsa de 1 (un) an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual aplicată în temeiul art. 289 C. pen. din 1969; pedeapsa de 1 (un) an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual aplicată în temeiul art. 289 C. pen. din 1969; pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice aplicată în temeiul art. 248 C. pen. din 1969 raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000; pedeapsa de 1 (un) an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual aplicată în temeiul art. 289 C. pen. din 1969; câte 4 (patru) ani închisoare și 4 (patru) ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) din C. pen. din 1969 aplicate pentru fiecare din cele 8 (opt) infracțiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice prev. de art. 248 din C. pen. din 1969 rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. și art. 5 din C. pen. câte 3 (trei) ani închisoare pentru fiecare din cele 8 (opt) infracțiuni de fals intelectual prev. de art. 289 alin. (1) din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. și art. 5 din C. pen. câte 3 (trei) ani închisoare pentru fiecare dintre cele 2 (două) infracțiuni de fals material în înscrisuri oficiale prev. de art. 288 alin. (1) și (2) din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. și art. 5 din C. pen. 1 (un) an închisoare pentru instigare la săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 25 rap. la art. 290 alin. (1) din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. și art. 5 din C. pen. și s-a înlăturat provizoriu sporul de 3 (trei) ani închisoare.

În temeiul art. 36 alin. (1), art. 34 lit. b) C. pen. din 1969, raportat la art. 33 lit. a) C. pen. din 1969 și art. 5 din C. pen., art. 418 din C. proc. pen., s-au contopit pedepsele astfel repuse în individualitatea lor cu pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată în prezenta cauză, în pedeapsa cea mai grea, aceea de 4 (patru) ani închisoare, pe care a sporit-o cu 3 (trei) ani, urmând ca inculpata să execute pedeapsa rezultantă de 7 (șapte) ani închisoare.

În temeiul art. 71 alin. (2) C. pen. din 1969 raportat la art. 12 alin. (1) din Legea 187/2012, s-au interzis inculpatei exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) din C. pen. din 1969, pe durata executării pedepsei principale.

În temeiul art. 35 alin. (3) C. pen. din 1969, art. 65 alin. (2) C. pen. din 1969, raportat la art. 12 alin. (1) din Legea 187/2012, s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară cea mai grea, respectiv a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II-a, b) și c) C. pen. din 1969 pe o perioadă de 4 ani după executarea pedepsei închisorii, grațierea totală sau a restului de pedeapsă, ori după prescripția executării pedepsei.

S-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatei B. perioadele executate din data de 10.06.2013 la 26.07.2016 și din 31.10.2017 la 17.01.2018.

S-a constatat că inculpata a executat pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare în perioada 10.06.2013 - 26.07.2016 și 31.10.2017 - 17.01.2018 când a fost liberată condiționat prin Decizia penală nr. 26/17.01.2018 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr. x/2017.

În baza art. 19, art. 25 și 397 alin. (1) din C. proc. pen., raportat la art. 1349, art. 1357 din Legea nr. 287/2009 privind C. civ., s-a respins acțiunea civilă privind obligarea inculpatei la plata sumei de 7668 RON către U.A.T. oraș Ineu, cu titlu de despăgubiri civile.

În baza art. 19, și art. 397 alin. (1) din C. proc. pen., s-a constatat recuperat prejudiciul cauzat părților civile U.A.T. oraș Sântana și U.A.T. mun. Timișoara.

În temeiul art. 397 din C. proc. pen., art. 256 din C. proc. pen. și art. 25 alin. (3) din C. proc. pen., s-a dispus anularea sentințelor civile false și a actelor întocmite de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Arad în baza acestor sentințe prin anularea numerelor cadastrale, sistarea și anularea înscrierilor din cărțile funciare, respectiv: Sentința civilă nr. 884/9.06.2011 pronunțată în dosarul civil al Judecătoriei Ineu nr. x/246/2011, atât în versiunea existentă în original în dosarul civil cât și în versiunea care a fost utilizată la O.C.P.I. Arad în care nu mai apare pârâtul C., a efectelor produse de hotărâre respectiv anularea numerelor cadastrale și sistarea C.F. x Zărand, C.F. x Zărand, C.F. x Zărand, C.F. x Zărand, C.F. x Sintea Mare, C.F. x Sintea Mare, C.F. x Zărand, C.F. x Zărand, C.F. x Zărand, C.F. x Zărand, C.F. x Zărand, C.F. x Sintea Mare, C.F. x Zărand, C.F. x Zărand, C.F. x Zărand, C.F. x Zărand, C.F. x Zărand, C.F. x Zărand, C.F. x Sintea Mare, C.F. x Zărand, C.F. x Zărand, C.F. x Zărand; Sentința civilă nr. 885/9.06.2011 pronunțată în dosarul civil al Judecătoriei Ineu nr. x/246/2011, atât în versiunea existentă în original în dosarul civil cât și în versiunea care a fost utilizată la O.C.P.I. Arad în care nu mai apare pârâtul C., a efectelor produse de hotărâre respectiv anularea numerelor cadastrale sistarea C.F. x Zărand, C.F. x Zărand, C.F. x Zărand, C.F. x Zărand, C.F. x Sintea Mare, C.F. x Zărand, C.F. x Zărand, C.F. x Zărand, C.F. x Zărand, C.F. x Zărand, C.F. x Zărand, C.F. x Zărand, C.F. x Zărand, C.F. x Zărand.; sentința civilă nr. 1667/27.10.2011 pronunțată în dosarul civil al Judecătoriei Ineu nr. x/246/2011 a efectelor produse de hotărâre respectiv anularea numerelor cadastrale și sistarea C.F. x Zărand, C.F. x Zărand, C.F. x Zărand, C.F. x Zărand, C.F. x Zărand, C.F. x Zărand, C.F. x Zărand, C.F. x Zărand, C.F. x Zărand, C.F. x Zărand, C.F. x Zărand, C.F. x Zărand; sentința civilă nr. 1669/27.10.2011 pronunțată în dosarul civil al Judecătoriei Ineu nr. x/246/2011 a efectelor produse de hotărâre respectiv anularea numerelor cadastrale și sistarea C.F. x Zărand, C.F. x Zărand, C.F. x Zărand, C.F. x Zărand, C.F. x Zărand, C.F. x Zărand, C.F. x Zărand, C.F. x Zărand, C.F. x Zărand, C.F. x Zărand, C.F. x Zărand, C.F. x Zărand, C.F. x Zărand, C.F. x Zărand, C.F. x Zărand, C.F. x Zărand, C.F. x Zărand . 38; sentința civilă nr. 2026/15.12.2011 pronunțată în dosarul civil al Judecătoriei Ineu nr. x/246/2011 a efectelor produse de hotărâre respectiv anularea numerelor cadastrale și sistarea C.F. x Zărand, C.F. x Zărand, C.F. x Zărand, C.F. x Zărand, C.F. x Zărand, C.F. x Zărand, C.F. x Zărand, C.F. x Zărand, C.F. x Zărand, C.F. x Zărand, C.F. x Zărand, C.F. x Zărand, C.F. x Zărand, C.F. x Zărand, C.F. x Sintea Mare, C.F. x Sintea Mare, C.F. x Sintea Mare, C.F. x Sintea Mare, C.F. x Sintea Mare, C.F. x Zărand, C.F. x Sintea Mare, C.F. x Zărand, C.F. x Zărand, C.F. x Zărand, C.F. x Zărand, C.F. x Sintea Mare, C.F. x Sintea Mare, C.F. x Sintea Mare, C.F. x Zărand, C.F. x Zărand, C.F. x Zărand, C.F. x Zărand, C.F. x Zărand, C.F. x Zărand, C.F. x Zărand, C.F. x Zărand, C.F. x Zărand; sentința civilă nr. 2027/15.12.2011 pronunțată în dosarul civil al Judecătoriei Ineu nr. x/246/2011 a efectelor produse de hotărâre respectiv anularea numerelor cadastrale și sistarea CF x Zărand, CF x Zărand, CF x Zărand, CF x Zărand, CF x Zărand și CF x Zărand; sentința civilă nr. 1182/21.05.2009 pronunțată în dosarul civil nr. x/2009; sentința civilă nr. 1183/21.05.2009 pronunțată în dosarul civil nr. x/2009; - sentința civilă nr. 1134/14.05.2009 pronunțată în dosarul civil nr. x/2009; sentința civilă nr. 1135/14.05.2009 pronunțată în dosarul civil nr. x/2009; sentința civilă nr. 1136/14.05.2009 pronunțată în dosarul civil nr. x/2009; sentința civilă nr. 1137/14.05.2009 pronunțată în dosarul civil nr. x/2009; sentința civilă nr. 1138/14.05.2009 pronunțată în dosarul civil nr. x/2009; sentința civilă nr. 1139/14.05.2009 pronunțată în dosarul civil nr. x/2009; sentința civilă nr. 1141/14.05.2009 pronunțată în dosarul civil nr. x/2009; sentința civilă nr. 1142/14.05.2009 pronunțată în dosarul civil nr. x/2009; sentința civilă nr. 1186/21.05.2009 pronunțată în dosarul civil nr. x/2009; sentința civilă nr. 1188/21.05.2009 pronunțată în dosarul civil nr. x/2009; sentința civilă nr. 1206/28.05.2009 pronunțată în dosarul civil nr. x/2009; sentința civilă nr. 1213/28.05.2009 pronunțată în dosarul civil nr. x/2009; sentința civilă nr. 1214/28.05.2009 pronunțată în dosarul civil nr. x/2009; sentința civilă nr. 1221/28.05.2009 pronunțată în dosarul civil nr. x/2009; sentința civilă nr. 1223/28.05.2009 pronunțată în dosarul civil nr. x/2009; 39; sentința civilă nr. 1236/28.05.2009 pronunțată în dosarul civil nr. x/2009; sentința civilă nr. 1422/25.06.2009 pronunțată în dosarul civil nr. x/2009; sentința civilă nr. 1617/16.07.2009 pronunțată în dosarul civil nr. x/2009; sentința civilă nr. 1748/30.07.2009 pronunțată în dosarul civil nr. x/2009; sentința civilă nr. 1805/30.07.2009 pronunțată în dosarul civil nr. x/2009; sentința civilă nr. 2370/12.11.2009 pronunțată în dosarul civil nr. x/2009; sentința civilă nr. 966/23.04.2009 pronunțată în dosarul civil nr. x/2009; sentința civilă nr. 967/23.04.2009 pronunțată în dosarul civil nr. x/2009; sentința civilă nr. 968/23.04.2009 pronunțată în dosarul civil nr. x/2009; sentința civilă nr. 969/23.04.2009 pronunțată în dosarul civil nr. x/2009; sentința civilă nr. 970/23.04.2009 pronunțată în dosarul civil nr. x/2009; sentința civilă nr. 971/23.04.2009 pronunțată în dosarul civil nr. x/2009; sentința civilă nr. 975/23.04.2009 pronunțată în dosarul civil nr. x/2009; sentința civilă nr. 978/23.04.2009 pronunțată în dosarul civil nr. x/2009; sentința civilă nr. 965/23.04.2009 pronunțată în dosarul civil nr. x/2009; sentința civilă nr. 972/23.04.2009 pronunțată în dosarul civil nr. x/2009; sentința civilă nr. 976/23.04.2009 pronunțată în dosarul civil nr. x/2009; sentința civilă nr. 977/23.04.2009 pronunțată în dosarul civil nr. x/2009; sentința civilă nr. 979/23.04.2009 pronunțată în dosarul civil nr. x/2009; sentința civilă nr. 980/23.04.2009 pronunțată în dosarul civil nr. x/2009; - sentința civilă nr. 981/23.04.2009 pronunțată în dosarul civil nr. x/2009; sentința civilă nr. 1224/28.05.2009 pronunțată în dosarul civil nr. x/2009; sentința civilă nr. 1749/30.07.2009 pronunțată în dosarul civil nr. x/2009; sentința civilă nr. 1750/30.07.2009 pronunțată în dosarul civil nr. x/2009; sentința civilă nr. 1242/12.08.2010 pronunțată în dosarul civil nr. x/2010; sentința civilă nr. 1982/24.11.2010 pronunțată în dosarul civil nr. x/2010; sentința civilă nr. 1204/28.07.2011 pronunțată în dosarul civil nr. x/2011, în cadrul cărora calitatea de reclamant a fost deținută de S.C."D."S.R.L. pentru care nu s-au plătit taxele judiciare de timbru precum și a C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand (intabulare parcelă teren nr. 1179/19), C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand (intabulare parcelă teren nr. 1269/20), C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand și C.F. nr. x Zărand .

S-a dispus ca după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri un exemplar al acesteia să fie comunicat Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Arad.

S-a respins cererea privind desființarea/anularea dispozițiilor din minuta și din dispozitivul Sentinței civile nr. 796/26.05.2011 pronunțată în dosarul civil nr. x/2010 în care calitatea de reclamant a fost deținută de E. iar pârât a fost A. prin care s-a admis cererea reclamantei din precizarea la acțiune din data de 31.08.2010 având ca obiect succesiunea și partajul după imobilul situat în Șicula nr. 243/A, 41 județul Arad pentru care nu s-au plătit taxele judiciare de timbru de 7.668 RON prin înlăturarea din conținutul minutei și a sentinței a dispozițiilor - "Atribuie pârâtului imobilul situat în localitatea Șicula nr. 243/A jud. Arad identificat în CF nr. x Șicula, cu o valoare de circulație de 20.000 EURO" și "Obligă pârâtul la plata unei sulte în sumă de 10.000 EURO pentru imobilul situat în localitatea Șicula nr. 243/A jud. Arad, către reclamantă".

În baza art. 274 alin. (1) din C. proc. pen., a fost obligată inculpata B. să plătească statului suma de 16.000 RON cheltuieli judiciare către stat și în baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., s-a dispus virarea din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului de avocați Timiș a sumei de 868 RON, reprezentând onorariu avocat oficiu.

Prin rechizitoriul nr. x/2018 din 7.03.2018 al Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Timișoara, a fost trimisă în judecată inculpata B. - magistrat judecător în cadrul Judecătoriei Ineu la data faptelor, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă continuată (44 acte materiale), prev. de art. 248 din C. pen. din 1969 rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969; fals intelectual în formă continuată (44 acte materiale) prev. de art. 289 alin. (1) din C. pen. din 1969 cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969; abuz în serviciu contra intereselor publice prev. de art. 248 din C. pen. din 1969 rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 33 lit. a) din C. pen. din 1969.

În actul de sesizare, s-a reținut, în esență, că inculpata B., magistrat judecător la Judecătoria Ineu la data comiterii faptelor, a pronunțat în perioada 2009 - 2011 un număr de 44 hotărâri judecătorești prin care în mod nelegal s-a transferat în patrimoniul reclamantului din cauzele civile respective (D.) dreptul de proprietate asupra a 188 parcele de teren (în total 232,25 hectare) situat în extravilanul comunei Zărand, județul Arad, care au făcut obiectul judecății, prin încălcarea și ignorarea normelor procesual civile imperative în ceea ce privește competența teritorială și fără ca la dosar să existe dovada plății taxelor judiciare de timbru și timbru judiciar mobil și, în felul acesta, s-a prejudiciat unitatea administrativ teritorială unde avea domiciliul/reședința/sediul reclamantul din cauze, prin faptul că nu s-au încasat la bugetul local (U.A.T. orașul Sântana, județul Arad) sumele corespunzătoare taxelor aferente - 33.336,76 RON. De asemenea, soluțiile din cauzele civile au fost pronunțate de inculpată în absența persoanelor care în mod real au avut calitatea de părți (inclusiv titularii dreptului de proprietate înscriși titlurile de proprietate) și a probelor necesare adoptării unor soluții juste, pronunțând astfel hotărâri contrare legii, prin care reclamantul a dobândit dreptul de proprietate asupra parcelelor de teren care au făcut obiectul judecății. Cauzele civile au avut ca obiect prestație tabulară și pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract de vânzare- cumpărare.

Aceste aspecte ar fi trebuit să conducă, pe cale de excepție, la anularea acțiunilor (pentru netimbrare), sancțiune prevăzută în mod expres de art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 în vigoare la acel moment și la declinarea cauzelor la instanța competentă teritorial, respectiv Judecătoria Chișineu-Criș, în baza normelor prevăzute în C. proc. civ. în vigoare la acel moment.

De asemenea, s-a constatat că au fost astfel încălcate prevederile relative la competență din C. proc. civ. în vigoare la momentul judecării cauzelor, precum și art. 18, art. 19 și art. 20 din Legea nr. 146/1997, care stabilesc faptul că plata taxei judiciare de timbru se face anticipat de reclamanții din dosar în contul unităților administrativ teritoriale unde își au domiciliul sau reședința și că instanța de judecată investită cu soluționarea cauzei procedează la determinarea cuantumului taxelor, în caz contrar acțiunile promovate urmând a fi anulate pentru netimbrare. S-a reținut că în corpul sentințelor în mod nereal faptul că acțiunile sunt legal timbrate, că pârâții și reclamanții din cauze au calitate procesuală pasivă, respectiv activă, că pârâții au avut în patrimoniul acestora dreptul de proprietate cu privire la parcelele de teren menționate în cererile de chemare în judecată și că sunt cumpărători/moștenitorii proprietarilor menționați în titlurile de proprietate. S-a mai reținut, fără existența vreunei probe în acest sens, că pârâții din cauze au refuzat în prealabil încheierea contractelor în formă autentică îndeplinindu-se astfel condițiile prevăzute de art. 5 alin. (2) din Titlul X privind circulația juridică a terenurilor din Legea nr. 247/2005 pentru sesizarea instanței și pentru pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract.

De asemenea, s-a menționat la finalul hotărârilor judecătorești că părțile au renunțat la calea de atac, în condițiile în care în sentințe se reține că pârâții, deși au fost legal citați, nu au depus întâmpinări și nu s-a prezentat în instanță pentru a formula apărări și că părțile nu au fost prezente la apelul nominal, pronunțarea făcându-se în majoritatea cazurilor în aceeași zi în care s-au judecat cauzele.

În acest mod hotărârile au rămas definitive și irevocabile și astfel s-a înlăturat orice posibilitate ca o instanță superioară să le cenzureze.

Totodată, din studiul conținutului celor 44 de sentințe pronunțate, modul în care aceste au devenit irevocabile, a faptului că judecata și pronunțarea hotărârii s-a făcut cu două excepții la primul termen de judecată, s-a apreciat că se poate concluziona fără echivoc că, în realitate, activitatea magistratului judecător care a judecat cauzele a fost doar formală și după o modalitate prestabilită, scopul fiind producerea hotărârilor prin care în mod nelegal s-a transferat în patrimoniul reclamantului D. dreptul de proprietate privind parcelele de teren care au făcut obiectul judecății cauzelor și întabularea dreptului de proprietate astfel dobândit de către reclamant în C.F.

Instanța de fond a constatat că pronunțarea de către magistratul judecător B. a celor 44 de hotărâri judecătorești s-a făcut în maniera descrisă în perioada 2009 - 2011, deși în două dintre aceste cauze - dosarele civile nr. x/2009 și nr. y/2009, la termenul din data de 7.05.2009, când a judecat magistratul judecător F., s-a pronunțat în fiecare dintre aceste dosare câte o încheiere prin care s-a dispus citarea reclamantei S.C."D."S.R.L. cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru de 161 RON în dosarul nr. x/2009 și respectiv 84 de RON în dosarul nr. x/2009, precum și cu mențiunea pentru același reclamant de a depune înscrisuri din care rezulte calitatea procesuală pasivă a pârâtului C., întrucât s-a constatat că la dosarele cauzelor nu existau dovezile privind plata taxelor judiciare și din precontractele de vânzare-cumpărare rezulta că pârâtul, care avea calitatea de vânzător, nu figura ca titular al dreptului de proprietate în titlurile de proprietate unde figurau înscrise parcelele de teren care făceau obiectul vânzării către reclamantul S.C."D."S.R.L. și la dosar nu erau înscrisuri din care să rezulte că acest drept s-ar fi transferat în patrimoniul pârâtului de la proprietarii din titluri .

De asemenea, inculpata B., magistrat judecător la Judecătoria Ineu la data comiterii faptelor, a pronunțat la data de 26.05.2011 Sentința civilă nr. 796/26.05.2011 în dosarul civil nr. x/2010, prin care în mod nelegal și fără ca la dosar să existe dovada plății taxelor judiciare de timbru și timbru judiciar mobil, a hotărât inclusiv cu privire la precizarea la cererea introductivă formulată de reclamantul din cauză E..

În felul acesta, a prejudiciat unitatea administrativ teritorială unde avea domiciliul/reședința/sediul reclamantul din cauze, prin faptul că nu s-au încasat la bugetul local (U.A.T. orașul Ineu, județul Arad) sumele corespunzătoare taxelor aferente - 7.668 RON și a determinat obținerea ca folos necuvenit pentru E., reclamant în dosarul civil, a sumei de 7.668 RON (care nu a fost plătită anticipat de reclamant în contul U.A.T. orașul Ineu)

Această infracțiune de abuz în serviciu s-a consumat la data de 26.05.2011 când inculpata B. în calitate de magistrat judecător la Judecătoria Ineu a pronunțat sentința nr. 796/2011 în dosarul civil nr. x/2010

Rechizitoriul nr. x a fost înaintat Curții de Apel Timișoara la data de 22.02.2018, care a format dosarul nr. x/2018, iar rechizitoriul nr. x/2018 a fost înaintat Curții de Apel Timișoara la data de 7.03.2018 și s-a format dosarul nr. x/2018.

Prin încheierea de ședință din camera de consiliu din data de 11.04.2018, pronunțată în dosar nr. x/2018, judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul nr. x/2017 din data de 22.02.2018 al Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Timișoara privind pe inculpata B. și a dispus începerea judecății.

Prin încheierea de ședință din camera de consiliu din data de 11.04.2018, pronunțată în dosar nr. x/2018, judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul nr. x/2018 din data de 7.03.2018 al Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Timișoara privind pe inculpata B. și a dispus începerea judecății.

La termenul de judecată din data de 24.09.2018 în dosarul nr. x/2018, cu procedura legal îndeplinită, ulterior prezentării succinte a actului de sesizare de către grefierul de ședință, în baza art. 374 din C. proc. pen., instanța a pus în vedere inculpatei drepturile prevăzute de art. 374 alin. (2) din C. proc. pen., a întrebat-o dacă solicită ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a înscrisurilor prezentate de părți, aducându-i la cunoștință dispozițiile art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., iar, în urma răspunsului pozitiv al inculpatei, a procedat potrivit art. 375 alin. (1) din C. proc. pen., la audierea sa, în sensul recunoașterii în totalitate a faptelor reținute în sarcina acesteia, declarațiile fiind consemnate și atașate în file distincte la dosarul cauzei.

La același termen de judecată (24.09.2018) în dosarul nr. x/2018, instanța a procedat în aceeași manieră cu cea mai sus arătată, inculpata fiind de acord cu soluționarea cauzei în procedura prev. de art. 374 alin. (4) și art. 375 din C. proc. pen., sens în care s-a procedat la luarea unei declarații inculpatei precum și a acordului în ceea ce privește efectuarea de muncă în folosul comunității în situația în care aceasta va fi găsită vinovată.

În cadrul aceleiași ședințe de judecată, astfel cum rezultă din încheierile de ședință aflate la dosar nr. x/2018 a Curții de Apel Timișoara și nr. 120 dosar x/2018 a Curții de Apel Timișoara, având în vedere dispozițiile art. 36 din C. pen. și pe cele ale art. 43 din C. proc. pen., Curtea a dispus reunirea dosarului nr. x/2018 la dosarul nr. x/2018, pentru a asigura o mai bună înfăptuire a actului de justiție.

În urma reunirii celor două dosare mai sus arătate și având în vedere activitatea infracțională derulată de către inculpată pe durata perioadei 2009 - 2011 precum și modalitatea în care aceasta a acționat, Curtea a dispus schimbarea încadrării juridice în temeiul art. 386 din C. proc. pen. din infracțiunile de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă continuată (6 acte materiale), prev. de art. 248 din C. pen. din 1969 rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969; fals intelectual în formă continuată (6 acte materiale) prev. de art. 289 alin. (1) din C. pen. din 1969 cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969; cu aplic. art. 33 lit. a) din C. pen. din 1969, încadrare juridică în dosarul nr. x/2018 al Curții de Apel Timișoara și infracțiunile de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă continuată (44 acte materiale), prev. de art. 248 din C. pen. din 1969 rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969; fals intelectual în formă continuată (44 acte materiale) prev. de art. 289 alin. (1) din C. pen. din 1969 cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969; abuz în serviciu contra intereselor publice prev. de art. 248 din C. pen. din 1969 rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 33 lit. a) din C. pen. din 1969, încadrare juridică în dosarul nr. x/2018 al Curții de Apel Timișoara, în infracțiunile de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă continuată (44 acte materiale + 6 acte materiale + 1 act material), prev. de art. 248 din C. pen. din 1969 rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969; fals intelectual în formă continuată (44 acte materiale+6 acte materiale) prev. de art. 289 alin. (1) din C. pen. din 1969 cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969; cu aplic. art. 33 lit. a) din C. pen. din 1969, noua încadrare juridică, urmând ca analizarea existenței elementelor de tipicitate pentru noua încadrare juridică să fie efectuată în prezenta cauză.

În cursul cercetării judecătorești a fost administrată proba cu înscrisuri: fișa de cazier judiciar la zi a inculpatei, iar inculpatei i-a fost respinsă cererea în probațiune prin care se solicita a se efectua adrese și verificări dacă în dosarele x/2013 și nr. y/2016 ale Curții de Apel Timișoara au fost efectuate acte de procedură ca urmare a aplicării protocolului de cooperare încheiat la data de 4.02.2009 între Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și SRI, instanța apreciind-o ca nefiind utilă cauzei deoarece se referă la alte dosare penale decât cele deduse judecății.

Prin Sentința penală nr. 577/PI din 20 noiembrie 2018 a Curții de Apel Timișoara, secția Penală, în baza art. 248 din C. pen. din 1969 rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. și art. 5 din C. pen. a condamnat pe inculpata - B., pentru săvârșirea unui număr de 51 de acte materiale de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă continuată la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare.

Pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 C. pen. din 1969, cu aplic. art. 5 din C. pen. și art. 12 din Legea 187/2012, a interzis inculpatei exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. din 1969.

În temeiul art. 65 C. pen. din 1969, cu aplic. art. 5 din C. pen. și art. 12 din Legea nr. 187/2012, a interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza II-a și b) C. pen. din 1969, pe o perioada de 4 ani după executarea pedepsei închisorii, grațierea totală sau a restului de pedeapsă, ori după prescripția executării pedepsei.

În baza art. 289 alin. (1) din C. pen. din 1969, cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. și art. 5 din C. pen. a condamnat pe inculpata B., pentru săvârșirea unui număr de 50 de acte materiale de fals intelectual în formă continuată la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare.

Pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 C. pen. din 1969, cu aplic. art. 5 din C. pen. și art. 12 din Legea 187/2012, a interzis inculpatei exercitarea drepturilor prevăzute de art. art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. din 1969.

S-a constatat că infracțiunile care fac obiectul prezentei cauze sunt concurente cu infracțiunile pentru care inculpata a fost condamnată la pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare prin Sentința penală 327/PI/23.12.2013 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosar nr. x/2013, definitivă prin Decizia nr. 78/A/09.04.2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție și cu infracțiunile pentru care a fost condamnată prin Sentința penală nr. 560/PI/20.12.2016 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, definitivă prin Decizia penală nr. 372/A/31.10.2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare aplicată prin Sentința penală 560/PI/20.12.2016 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, definitivă în urma modificării prin Decizia penală nr. 372/A/31.10.2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție în pedepsele componente, pe care le-a repus în individualitatea lor, astfel: pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată aplicată în temeiul art. 254 alin. (1) C. pen. din 1969 raportat la art. 7 alin. (1) din Legea 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen. din 1969 pe o perioadă de 4 ani aplicată în temeiul art. 65 alin. (2) C. pen. din 1969, pedeapsa de 1 (un) an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată aplicată în temeiul art. 290 C. pen. din 1969, pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice aplicată în temeiul art. 248 C. pen. din 1969 raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, pedeapsa de 1 (un) an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual aplicată în temeiul art. 289 C. pen. din 1969, pedeapsa de 1 (un) an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual aplicată în temeiul art. 289 C. pen. din 1969, pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice aplicată în temeiul art. 248 C. pen. din 1969 raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, pedeapsa de 1 (un) an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual aplicată în temeiul art. 289 C. pen. din 1969, câte 4 (patru) ani închisoare și 4 (patru) ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) din C. pen. din 1969 aplicate pentru fiecare din cele 8 (opt) infracțiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice prev. de art. 248 din C. pen. din 1969 rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. și art. 5 din C. pen., câte 3 (trei) ani închisoare pentru fiecare din cele 8 (opt) infracțiuni de fals intelectual prev. de art. 289 alin. (1) din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. și art. 5 din C. pen., câte 3 (trei) ani închisoare pentru fiecare dintre cele 2 (două) infracțiuni de fals material în înscrisuri oficiale prev. de art. 288 alin. (1) și (2) din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. și art. 5 din C. pen., 1 (un) an închisoare pentru instigare la săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 25 rap. la art. 290 alin. (1) din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. și art. 5 din C. pen. și s-a înlăturat provizoriu sporul de 3 (trei) ani închisoare.

În temeiul art. 36 alin. (1), art. 34 lit. b) C. pen. din 1969, raportat la art. 33 lit. a) C. pen. din 1969, s-au contopit pedepsele astfel repuse în individualitatea lor cu pedepsele aplicate în prezenta cauză, în pedeapsa cea mai grea, aceea de 4 (patru) ani închisoare, pe care o sporește cu 3 (trei) ani, urmând ca inculpata să execute pedeapsa rezultantă de 7 (șapte) ani închisoare.

În temeiul art. 71 alin. (2) C. pen. din 1969 raportat la art. 12 alin. (1) din Legea 187/2012, a fost interzisă inculpatei exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) din C. pen. pe durata executării pedepsei principale.

În temeiul art. 35 alin. (3) C. pen. din 1969, art. 65 alin. (2) C. pen. din 1969, raportat la art. 12 alin. (1) din Legea 187/2012, s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară cea mai grea, respectiv a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen. din 1969 pe o perioadă de 4 ani după executarea pedepsei închisorii, grațierea totală sau a restului de pedeapsă, ori după prescripția executării pedepsei.

S-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatei B. perioadele executate din data de 10.06.2013, la 26.07.2016 și din 31.10.2017, la 17.01.2018.

În baza art. 19, art. 25 și 397 alin. (1) din C. proc. pen., raportat la art. 1349, art. 1357 din Legea nr. 287/2009 privind C. civ., a admis acțiunea civilă și a obligat pe inculpata B. la plata sumei de 7668 RON către U.A.T. oraș Ineu, cu titlu de despăgubiri civile.

În baza art. 19, și art. 397 alin. (1) din C. proc. pen., s-a constatat recuperat prejudiciul cauzat părților civile U.A.T. oraș Sântana și U.A.T. mun. Timișoara.

În temeiul art. 397 din C. proc. pen., art. 256 din C. proc. pen. și art. 26 alin. (3) din C. proc. pen. s-a dispus anularea sentințelor civile false și a actelor întocmite de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Arad în baza acestor sentințe prin anularea numerelor cadastrale, sistarea și anularea înscrierilor din cărțile funciare, respectiv: Sentința civilă nr. 884/9.06.2011 pronunțată în dosarul civil al Judecătoriei Ineu nr. x/246/2011, atât în versiunea existentă în original în dosarul civil cât și în versiunea care a fost utilizată la O.C.P.I. Arad în care nu mai apare pârâtul C., a efectelor produse de hotărâre respectiv anularea numerelor cadastrale și sistarea C.F. x Zărand, C.F. x Zărand, C.F. x Zărand, C.F. x Zărand, C.F. x Sintea Mare, C.F. x Sintea Mare, C.F. x Zărand, C.F. x Zărand, C.F. x Zărand, C.F. x Zărand, C.F. x Zărand, C.F. x Sintea Mare, C.F. x Zărand, C.F. x Zărand, C.F. x Zărand, C.F. x Zărand, C.F. x Zărand, C.F. x Zărand, C.F. x Sintea Mare, C.F. x Zărand, C.F. x Zărand, C.F. x Zărand; sentința civilă nr. 885/09.06.2011 pronunțată în dosarul civil al Judecătoriei Ineu nr. x/246/2011, atât în versiunea existentă în original în dosarul civil cât și în versiunea care a fost utilizată la O.C.P.I. Arad în care nu mai apare pârâtul C., a efectelor produse de hotărâre respectiv anularea numerelor cadastrale sistarea C.F. x Zărand, C.F. x Zărand, C.F. x Zărand, C.F. x Zărand, C.F. x Sintea Mare, C.F. x Zărand, C.F. x Zărand, C.F. x Zărand, C.F. x Zărand, C.F. x Zărand, C.F. x Zărand, C.F. x Zărand, C.F. x Zărand, C.F. x Zărand.; sentința civilă nr. 1667/27.10.2011 pronunțată în dosarul civil al Judecătoriei Ineu nr. x/246/2011 a efectelor produse de hotărâre respectiv anularea numerelor cadastrale și sistarea C.F. x Zărand, C.F. x Zărand, C.F. x Zărand, C.F. x Zărand, C.F. x Zărand, C.F. x Zărand, C.F. x Zărand, C.F. x Zărand, C.F. x Zărand, C.F. x Zărand, C.F. x Zărand, C.F. x Zărand; sentința civilă nr. 1669/27.10.2011 pronunțată în dosarul civil al Judecătoriei Ineu nr. x/246/2011 a efectelor produse de hotărâre respectiv anularea numerelor cadastrale și sistarea C.F. x Zărand, C.F. x Zărand, C.F. x Zărand, C.F. x Zărand, C.F. x Zărand, C.F. x Zărand, C.F. x Zărand, C.F. x Zărand, C.F. x Zărand, C.F. x Zărand, C.F. x Zărand, C.F. x Zărand, C.F. x Zărand, C.F. x Zărand, C.F. x Zărand, C.F. x Zărand, C.F. x Zărand; sentința civilă nr. 2026/15.12.2011 pronunțată în dosarul civil al Judecătoriei Ineu nr. x/246/2011 a efectelor produse de hotărâre respectiv anularea numerelor cadastrale și sistarea C.F. x Zărand, C.F. x Zărand, C.F. x Zărand, C.F. x Zărand, C.F. x Zărand, C.F. x Zărand, C.F. x Zărand, C.F. x Zărand, C.F. x Zărand, C.F. x Zărand, C.F. x Zărand, C.F. x Zărand, C.F. x Zărand, C.F. x Zărand, C.F. x Sintea Mare, C.F. x Sintea Mare, C.F. x Sintea Mare, C.F. x Sintea Mare, C.F. x Sintea Mare, C.F. x Zărand, C.F. x Sintea Mare, C.F. x Zărand, C.F. x Zărand, C.F. x Zărand, C.F. x Zărand, C.F. x Sintea Mare, C.F. x Sintea Mare, C.F. x Sintea Mare, C.F. x Zărand, C.F. x Zărand, C.F. x Zărand, C.F. x Zărand, C.F. x Zărand, C.F. x Zărand, C.F. x Zărand, C.F. x Zărand, C.F. x Zărand; Sentința civilă nr. 2027/15.12.2011 pronunțată în dosarul civil al Judecătoriei Ineu nr. x/246/2011 a efectelor produse de hotărâre respectiv anularea numerelor cadastrale și sistarea CF x Zărand, CF x Zărand, CF x Zărand, CF x Zărand, CF x Zărand și CF x Zărand; sentința civilă nr. 1182/21.05.2009 pronunțată în dosarul civil nr. x/2009; sentința civilă nr. 1183/21.05.2009 pronunțată în dosarul civil nr. x/2009; sentința civilă nr. 1134/14.05.2009 pronunțată în dosarul civil nr. x/2009; sentința civilă nr. 1135/14.05.2009 pronunțată în dosarul civil nr. x/2009; sentința civilă nr. 1136/14.05.2009 pronunțată în dosarul civil nr. x/2009; sentința civilă nr. 1137/14.05.2009 pronunțată în dosarul civil nr. x/2009; sentința civilă nr. 1138/14.05.2009 pronunțată în dosarul civil nr. x/2009; sentința civilă nr. 1139/14.05.2009 pronunțată în dosarul civil nr. x/2009; sentința civilă nr. 1141/14.05.2009 pronunțată în dosarul civil nr. x/2009; sentința civilă nr. 1142/14.05.2009 pronunțată în dosarul civil nr. x/2009; sentința civilă nr. 1186/21.05.2009 pronunțată în dosarul civil nr. x/2009; sentința civilă nr. 1188/21.05.2009 pronunțată în dosarul civil nr. x/2009; sentința civilă nr. 1206/28.05.2009 pronunțată în dosarul civil nr. x/2009; sentința civilă nr. 1213/28.05.2009 pronunțată în dosarul civil nr. x/2009; sentința civilă nr. 1214/28.05.2009 pronunțată în dosarul civil nr. x/2009; sentința civilă nr. 1221/28.05.2009 pronunțată în dosarul civil nr. x/2009; sentința civilă nr. 1223/28.05.2009 pronunțată în dosarul civil nr. x/2009; sentința civilă nr. 1236/28.05.2009 pronunțată în dosarul civil nr. x/2009; sentința civilă nr. 1422/25.06.2009 pronunțată în dosarul civil nr. x/2009; sentința civilă nr. 1617/16.07.2009 pronunțată în dosarul civil nr. x/2009; sentința civilă nr. 1748/30.07.2009 pronunțată în dosarul civil nr. x/2009; sentința civilă nr. 1805/30.07.2009 pronunțată în dosarul civil nr. x/2009; sentința civilă nr. 2370/12.11.2009 pronunțată în dosarul civil nr. x/2009; sentința civilă nr. 966/23.04.2009 pronunțată în dosarul civil nr. x/2009; sentința civilă nr. 967/23.04.2009 pronunțată în dosarul civil nr. x/2009; sentința civilă nr. 968/23.04.2009 pronunțată în dosarul civil nr. x/2009; sentința civilă nr. 969/23.04.2009 pronunțată în dosarul civil nr. x/2009; sentința civilă nr. 970/23.04.2009 pronunțată în dosarul civil nr. x/2009; sentința civilă nr. 971/23.04.2009 pronunțată în dosarul civil nr. x/2009; sentința civilă nr. 975/23.04.2009 pronunțată în dosarul civil nr. x/2009; sentința civilă nr. 978/23.04.2009 pronunțată în dosarul civil nr. x/2009; sentința civilă nr. 965/23.04.2009 pronunțată în dosarul civil nr. x/2009; sentința civilă nr. 972/23.04.2009 pronunțată în dosarul civil nr. x/2009; sentința civilă nr. 976/23.04.2009 pronunțată în dosarul civil nr. x/2009; sentința civilă nr. 977/23.04.2009 pronunțată în dosarul civil nr. x/2009; sentința civilă nr. 979/23.04.2009 pronunțată în dosarul civil nr. x/2009; sentința civilă nr. 980/23.04.2009 pronunțată în dosarul civil nr. x/2009; sentința civilă nr. 981/23.04.2009 pronunțată în dosarul civil nr. x/2009; sentința civilă nr. 1224/28.05.2009 pronunțată în dosarul civil nr. x/2009; sentința civilă nr. 1749/30.07.2009 pronunțată în dosarul civil nr. x/2009; sentința civilă nr. 1750/30.07.2009 pronunțată în dosarul civil nr. x/2009; sentința civilă nr. 1242/12.08.2010 pronunțată în dosarul civil nr. x/2010; sentința civilă nr. 1982/24.11.2010 pronunțată în dosarul civil nr. x/2010; sentința civilă nr. 1204/28.07.2011 pronunțată în dosarul civil nr. x/2011, în cadrul cărora calitatea de reclamant a fost deținută de S.C. "D." S.R.L. pentru care nu s-au plătit taxele judiciare de timbru precum și a C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand (intabulare parcelă teren nr. 1179/19), C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand (intabulare parcelă teren nr. 1269/20), C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand, C.F. nr. x Zărand și C.F. nr. x Zărand .

S-a dispus ca după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri un exemplar al acesteia să fie comunicat Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Arad.

S-a respins cererea privind desființarea/anularea dispozițiilor din minuta și din dispozitivul Sentinței civile nr. 796/26.05.2011 pronunțată în dosarul civil nr. x/2010 în care calitatea de reclamant a fost deținută de E. iar de pârât de A. prin care s-a admis cererea reclamantei din precizarea la acțiune din data de 31.08.2010 având ca obiect succesiunea și partajul după imobilul situat în Șicula nr. 243/A, județul Arad pentru

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă