ÎCCJ, Secția penală

Decizia nr. 115/RC/2017

Asupra recursurilor în casație de față;

În baza actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 927 din 16 decembrie 2015 pronunțată de Judecătoria Slobozia, în Dosarul nr. x/312/2015, s-au hotărât următoarele:

În baza art. 386 C. proc. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpatului A. din infracțiunile prevăzute de art. 321 alin. (1) cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen. și art. 47 raportat la art. 321 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen., în infracțiunile prevăzute de art. 289 alin. (1) C. pen. (1969) cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. (1969) și art. 25 raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. (1969).

În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. (1969) cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. (1969) și art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual, faptă comisă la data de 04 aprilie 2013.

În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 25 raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la fals intelectual, faptă comisă la data de 04 aprilie 2013.

S-a făcut aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. (1969) și, în temeiul art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. (1969), au fost contopite pedepsele stabilite, astfel încât inculpatului i-a fost aplicată pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani închisoare, astfel că, în final, inculpatul A. urmează să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare.

În baza art. 12 din Legea nr. 187/2012 raportat la art. 71 C. pen. (1969), s-au interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza finală și lit. b) C. pen. (1969), de la rămânerea definitivă a hotărârii și până la executarea în întregime sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

S-a dispus executarea pedepsei prin privare de libertate.

În baza art. 386 C. proc. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului B. din infracțiunea prevăzută de art. 321 alin. (1) cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. (1969) cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. (1969).

În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. (1969) cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. (1969), art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul B. la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual, faptă comisă la data de 04 aprilie 2013.

În baza art. 12 din Legea nr. 187/2012 raportat la art. 71 C. pen. (1969), s-au interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza finală și lit. b) C. pen. (1969), de la rămânerea definitivă a hotărârii și până la executarea în întregime sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 86

1

C. pen. (1969), s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe o durată de 5 ani, termen de încercare stabilit in condițiile art. 86

2

C. pen. (1969).

În baza art. 86

3

alin. (1) C. pen. (1969), pe durata termenului de încercare, condamnatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Ialomița la datele fixate de acest serviciu; b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen. (1969), s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale.

În temeiul art. 359 C. pen. (1969), s-a atras atenția condamnatului asupra dispozițiilor prevăzute de art. 86

4

C. pen. (1969), a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere și executarea în întregime a pedepsei.

În baza art. 386 C. proc. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatei C. din infracțiunea prevăzută de art. 321 alin. (1) cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. (1969) cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. (1969).

În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. (1969) cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. (1969), art. 5 C. pen., a fost condamnată inculpata C. la pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual, faptă comisă la data de 04 aprilie 2013.

În baza art. 12 din Legea nr. 187/2012 raportat la art. 71 C. pen. (1969), s-au interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza finală și lit. b) C. pen. (1969), de la rămânerea definitivă a hotărârii și până la executarea în întregime sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 86

1

C. pen. (1969), s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe o durată de 4 ani, termen de încercare stabilit in condițiile art. 86

2

C. pen. (1969).

În baza art. 86

3

alin. (1) C. pen. (1969), pe durata termenului de încercare, condamnata trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Ialomița la datele fixate de acest serviciu; b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen. (1969), s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale.

În temeiul art. 359 C. pen. (1969), s-a atras atenția condamnatei asupra dispozițiilor prevăzute de art. 86

4

C. pen. (1969), a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere și executarea în întregime a pedepsei.

S-a luat act că latura civilă a fost disjunsă.

În baza art. 274 alin. (1) și (2) C. proc. pen., au fost obligați inculpații la plata sumei de 2.100 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, respectiv, câte 700 de lei fiecare.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că, prin rechizitoriul nr. x/P/2014 din 25 mai 2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților A., cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de fals intelectual, prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen. și instigare la fals intelectual, prevăzută de art. 47 C. pen. raportat la art. 321 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen., B., C. și D., cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals intelectual, prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen.

Prin încheierea din 30 septembrie 2015, având în vedere admiterea cererii inculpatei D. de judecare a cauzei în procedură simplificată și atitudinea procesuală a inculpaților A., B. și C., care nu au recunoscut săvârșirea faptelor alegând să uzeze de procedura obișnuită a judecării cauzei, s-a dispus disjungerea și formarea unui nou dosar cu privire la inculpații care nu au dorit să beneficieze de procedura simplificată a recunoașterii vinovăției, sens în care, la data de 30 septembrie 2015, pe rolul Judecătoriei Slobozia a fost înregistrat Dosarul nr. x/312/2015.

În fapt, s-a reținut, în esență, că inculpații A. în calitate de primar al Municipiului Slobozia, B., în calitate de șef al Serviciului Urbanism al N. Slobozia și C., în calitate de secretar al N. Slobozia, toți trei împreună cu inculpata D., cu prilejul emiterii autorizației de construcție din 04 aprilie 2013, ce avea ca obiect construirea unei stații de carburant în municipiul Slobozia, au atestat, în mod necorespunzător adevărului, existența tuturor acordurilor și avizelor necesare emiterii respectivei autorizații, deși în realitate, lipseau decizia E. Ialomița, avizul tehnic de racordare pentru consumatorul necasnic, avizul emis de F. Ialomița, pentru securitate la incendiu, avizul din partea CN G. SA, avizul H. Ialomița - Serviciul Rutier, avizul I., toate emise la date ulterioare emiterii autorizației de construcție, precum și referatul privind verificarea de calitate la cerințele esențiale ale proiectului din 16 aprilie 2013, document întocmit după data emiterii autorizației de construire și, totodată, că inculpatul A. i-a instigat pe inculpații B., C. și D., cu prilejul emiterii autorizației de construcție din 04 aprilie 2013 ce avea ca obiect construirea unei stații de carburant în municipiul Slobozia, să ateste în mod necorespunzător adevărului existența tuturor acordurilor și avizelor necesare emiterii respectivei autorizații, deși în realitate, lipseau avizele menționate anterior.

În cursul urmăririi penale s-au depus și s-au administrat probe materializate în următoarele mijloace de probă: declarațiile inculpaților; declarațiile martorilor; documente ridicate de la N. Slobozia și SC J. SRL, adrese SC K. SA, SC L. SRL, SC I. SA, F. Ialomița, SC M. SA, N. Slobozia.

Analizând ansamblul materialului probator administrat pe parcursul urmăririi penale și cercetării judecătorești, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt:

Prin cererea din 01 februarie 2013, numitul O., în calitate de reprezentat al SC J. SRL Bragadiru, jud. Ilfov, a solicitat N. Slobozia eliberarea certificatului de urbanism având drept scop - construire stație distribuire carburanți.

Ca urmare a cererii sus menționate, N. Slobozia a eliberat Certificatul de urbanism din 05 februarie 2013, document semnat de către inculpații A. și C. și întocmit de către inculpatul B.. Din acest document reiese că folosința actuală a terenului este zonă cu activități productive cuprinzând activități agroindustriale, industriale, de construcții, transporturi, comerciale și de servicii, certificând în acest fel posibilitatea amplasării obiectivului solicitat în cerere.

În cuprinsul certificatului de urbanism, la pct. 5, sunt indicate toate documentele necesare pe care beneficiarul va trebui să le obțină pentru emiterea autorizației de construire de către primărie.

Conform acestui certificat, constructorul avea obligația să obțină și să prezinte un număr de 9 avize pentru eliberarea autorizației de construire, după cum urmează: alimentare cu apă, canalizare, alimentare cu energie electrică, alimentare cu energie termică, alimentare gaze naturale, telefonizare, salubritate, transport urban, precum și avize privind securitatea la incendiu, protecția civilă și sănătatea populației.

Totodată, la capitolul ”Obligații ale titularului certificatului de urbanism” se prevede că solicitantul se va adresa autorității competente pentru protecția mediului pentru ca acesta să analizeze și să decidă, după caz, încadrarea/neîncadrarea proiectului investiției publice/private în lista proiectelor cu impact asupra mediului. În acest sens, se prevede că, în aplicarea prevederilor Directivei Consiliului nr. 85/337/CEE, procedura de emitere a acordului de mediu se desfășoară după emiterea certificatului de urbanism, anterior depunerii documentației pentru autorizarea executării lucrărilor de construcții la autoritatea administrației publice competente.

În baza împuternicirii din 25 februarie 2013, numitul P. a depus la N. Slobozia cererea din 28 martie 2013 prin care se solicita eliberarea autorizației de construire necesară realizării obiectivului - „stație distribuție carburanți”.

La cererea de emitere a autorizației de construire a fost anexată documentația incompletă, o serie de avize și acorduri necesare, stabilite prin certificatul de urbanism, nefiind eliberate la momentul depunerii cererii de eliberare a autorizației.

În aceste împrejurări, la data de 04 aprilie 2013, inculpatul A., primar al municipiului Slobozia, i-a chemat în biroul său pe inculpații D., arhitect șef în cadrul N. Slobozia, și pe B., șef Serviciu urbanism și amenajarea teritoriului în cadrul N. Slobozia, în biroul primarului aflându-se la acel moment inculpata C., secretar al N. Slobozia și martorul P., împuternicit al SC J. SRL (solicitantul autorizației de construire), fost șef al serviciului de urbanism din cadrul Primăriei Slobozia, în prezent consilier local.

Cei patru inculpați împreună cu martorul au discutat în biroul primarului despre lipsa avizelor și a acordurilor necesare emiterii autorizației de construire, context în care martorul P. a prezentat proiectul de investiție, a dat asigurări că avizele care lipseau urma să fie eliberate în perioada următoare și a explicat necesitatea emiterii autorizației în regim de urgență.

În aceste condiții, inculpatul A., primar al municipiului Slobozia, sub pretextul necesității realizării investiției pentru a nu se pierde locuri de muncă, deși cunoștea că documentația anexată cererii de emitere a autorizației de construire era incompletă, lipsind o serie de avize și acorduri necesare, i-a determinat pe inculpații D., B. și C. să semneze autorizația de construire în mod nelegal, fără documentația completă prevăzută în Certificatul de urbanism.

Cu această ocazie, toți cei 4 inculpați, fără a efectua verificările legale, au semnat autorizația de construire, care a dat dreptul construirii stației de carburanți, în data de 04 aprilie 2013, în biroul primarului A., deși au cunoscut faptul că beneficiarul nu a obținut toate avizele necesare.

Astfel, s-a constatat că „Autorizația de Construire” din 04 aprilie 2013, a fost emisă de comisia formată conform Legii nr. 50/1991, din următoarele persoane: A., în calitate de primar al Municipiului Slobozia, C. în calitate de secretar, D. în calitate de arhitect și a fost întocmită de B., șef al Serviciului de Urbanism, prin atestarea, în mod nereal, a faptului că respectiva construcție avea toate avizele și acordurile necesare, precum și actul administrativ al autorității competente pentru protecția mediului.

La autorizația de construire a fost anexată adresa din 04 iunie 2013 emisă de R. - E. Ialomița, prin care comunică SC J. SRL Bragadiru, jud. Ilfov, faptul că cererea privind realizarea proiectului ,,Construire stație distribuție carburant” nu se supune evaluării impactului asupra mediului și nu se supune evaluării adecvate deoarece nu s-au înregistrat contestații/observații din partea publicului interesat, motiv pentru care a fost transmisa - Decizia etapei de încadrare nr. 137 din 04 iunie 2013, document în care sunt menționate toate condițiile ce trebuie îndeplinite pentru construirea obiectivelor. Reiese astfel că Decizia E. Ialomița a fost eliberată ulterior datei de 04 aprilie 2013, dată la care Primăria Slobozia a eliberat Autorizația de Construire.

De asemenea, au mai fost identificate următoarele documente:

- aviz din 13 martie 2013 eliberat de SC S. SA Slobozia prin care condiționează beneficiarul de respectarea unor condiții privind amplasamentul investiției în raport cu rețelele ce aparțin acestuia;

- aviz de amplasament favorabil din 13 martie 2013 emis de SC M. SA pentru acest obiectiv. În cuprinsul acestui document se face mențiunea că avizul de amplasament nu constituie aviz tehnic de racordare.

- aviz tehnic de racordare pentru consumatorul necasnic a obiectivului,,stație distribuție carburanți’’ aspect din care reiese ca autorizația de construire a fost eliberată fără existenta acestui aviz.

- aviz din 16 mai 2013 emis de F. Ialomița, pentru securitate la incendiu, care își dă acordul în vederea realizării obiectivului, însă se poate observa că și acest aviz a fost eliberat după emiterea autorizației de construire.

- aviz din 21 martie 2013 emis de SC L. SRL, pentru realizarea obiectivului, stație distribuție carburanți’’.

- aviz condiționat din 14 martie 2013, emis de SC K. SA pentru realizarea obiectivului,, stație distribuție carburanți’’.

- adresa din 13 martie 2013 emisă de CN G. SA. în care se menționează că sunt de acord cu realizarea obiectivului în anumite condiții. Astfel, CN G. SA a întocmit nota de constatare pe teren din 26 aprilie 2013 care însă nu constituie aviz și nu dă dreptul de execuție a lucrării. Niciunul dintre cele două documente nu constituie aviz favorabil pentru demararea investiției ,,stație distribuție carburanți”.

- adresa din 22 aprilie 2013 emisa de H. Ialomița - Serviciul Rutier, prin care avizează de principiu lucrarea cu respectarea mai multor condiții pe care le enumera în prezenta adresa. Conform datei de înregistrare avizul a fost eliberat după data emiterii autorizației;

- aviz favorabil al SC I. SA din 15 mai din 04 iunie 2013, aviz eliberat după data emiterii autorizației;

- aviz tehnic din 04 aprilie 2013 emis de organismul de inspecție SC T. SRL Constanța pentru respectarea condițiilor tehnice;

- referat privind verificarea de calitate la cerințele esențiale ale proiectului din 16 aprilie 2013, document întocmit după data emiterii autorizației de construire.

Având în vedere faptul că la data efectuării verificării de către organele de cercetare penală la sediul primăriei, nu a fost identificat niciun document care să ateste avizarea favorabilă pentru investiția,,stație distribuție carburanți’’, la data de 09 august 2013, au fost solicitate date suplimentare de la CN G. SA. În data de 03 aprilie 2015, CN G. SA, a înaintat adresa prin care comunica faptul ca SC J. SRL Bragadiru, jud. Ilfov deține aviz comun eliberat pentru aceasta investiție din 14 iunie 2013, din 14 iunie 2013, precum și autorizație pentru amplasare sau acces în zona drumurilor publice din 20 iunie 2013, eliberată de către U. Constanța.

Ambele documente au fost eliberate în cursul lunii iunie 2013, la aproximativ două luni de zile de la data eliberării Autorizației de construire.

Fiind audiat în cursul urmăririi penale (filele 181-186 vol. I dup), inculpatul B. a declarat că ocupa funcția de șef Serviciu Urbanism și Amenajarea Teritoriului în cadrul N. Slobozia, județul Ialomița, iar ca atribuțiuni de serviciu îi reveneau eliberarea autorizațiilor de construire, a certificatelor de urbanism, verificarea documentațiilor de urbanism și verificarea încadrării solicitărilor cetățenilor în documentațiile de urbanism aprobate. Inculpatul a precizat că toată documentația depusă de SC J. SRL pentru obținerea autorizației a fost înaintată de domnul P., în calitate de reprezentant, conform împuternicirii din 25 februarie 2013.Cu privire la avizele ce au fost acordate după data eliberării autorizației de construire, a declarat că s-a bazat pe asigurările beneficiarului investiției, privind depunerea documentațiilor necesare și eliberarea acestora în mod favorabil. Referitor la faptul că în documentația prezentată nu a fost identificat aviz favorabil de la CN G. SA, a precizat ca a luat în considerare adresa serviciului tehnic de la U. Constanța către CN G. SA.

Cu toate ca inculpatul B., a susținut că a luat în considerare această adresa ca pe un aviz favorabil, CN G. SA prin U. Constanța a întocmit la data de 26 aprilie 2013, ulterior adresei, Nota de Constatare pe teren, care poartă mențiunea ,,Prezentul act nu constituie aviz și nu dă dreptul de execuție al lucrării”.

Același inculpat a mai declarat că autorizația de construire din 04 aprilie 2013 a fost eliberată după ce s-a pus în discuție faptul că SC J. SRL nu deține toate avizele necesare, iar toți semnatarii documentului, respectiv, primarul municipiului Slobozia, A., secretarul C. și arhitectul șef D., au fost de acord cu eliberarea acesteia deși erau conștienți de lipsurile din documentație, precum și că discuția în urma căreia a fost semnată autorizația de construire a avut loc între toți cei patru inculpați.

Fiind, de asemenea, audiată în cursul urmăririi penale (filele 223-226 vol. I dup), inculpata D., care la data emiterii autorizației ocupa funcția de arhitect șef în cadrul N. Slobozia, a declarat că în cursul zilei de 04 aprilie 2013 a fost chemată în biroul primarului A. de către acesta, împreună cu inculpații B. și C., în biroul primarului aflându-se și numitul P., fost arhitect șef al municipiului Slobozia. Inculpata a arătat că după ce au intrat în birou, numitul P. a început un discurs prin care a spus că dorește să obțină o autorizație de construire a unei stații Peco într-un timp scurt. Primarul A. a intervenit în discuție și a făcut afirmația că trebuie eliberată autorizația de construire pentru a nu se pierde locurile de muncă. În continuare, inculpata a declarat că „am procedat la semnarea Autorizației de Construire din 04 aprilie 2013 chiar în biroul primarului A., documentul fiind semnat de toți semnatarii menționați pe acesta. Până la acea dată dosarul nu a ajuns la mine pentru a fi studiat și pentru a proceda la verificarea documentelor (…). În momentul în care am semnat autorizația de construire nu știam dacă există la dosar toate avizele necesare, însă din discuția purtată cu P. am dedus că nu există toate avizele, acesta făcând afirmația că se angajează să obțină toate avizele.”

Inculpata D. a mai arătat că „aceasta a fost singura situație în care primarul A. mi-a cerut să semnez un document fără a consulta documentația aferentă”.

Cu ocazia audierii în cursul urmăririi penale, inculpata C., secretar în cadrul N. Slobozia, a declarat că a semnat autorizația de construire din 04 aprilie 2013, însă nu mai reține dacă în momentul în care i-a fost înaintată pentru semnare era însoțită și de documentația aferentă (avize, acorduri, proiect etc).

Cu toate că îndeplinește funcția de secretar în cadrul N. Slobozia din anul 2010 și are absolvite studii juridice, inculpata nu poate explica de ce nu a verificat documentația aferentă autorizației de construire înainte de semnare. Totodată, aceasta a declarat că nu a cunoscut faptul că la momentul semnării autorizației, aceasta nu avea obținute toate avizele și acordurile menționate în Certificatul de urbanism.

Inculpatul A., primar al Municipiului Slobozia, a declarat în cursul urmăririi penale că a semnat Autorizația de construire din 04 aprilie 2013 la rubrica ,,primar”, însă nu mai reține dacă în momentul în care i-a fost înaintată pentru semnare era însoțită și de documentația aferentă (avize, acorduri, proiect etc), nu a recunoscut ca le-ar fi solicitat subalternilor săi, inculpații D., C. și B., să semneze autorizația în mod nelegal, fără documentația prevăzută în Certificatul de urbanism, că inculpatul B. i-a adus la cunoștință faptul că la dosar nu au fost depuse toate avizele și acordurile necesare eliberării autorizației de construire până la data de 04 aprilie 2013.

Fiind audiat în cursul urmăririi, martorul P., în calitate de reprezentant legal/împuternicit al SC J. SRL Bragadiru a declarat că la sfârșitul lunii februarie 2013, a încheiat un contract de proiectare cu SC V. SRL București, în vederea executării lucrărilor de proiectare pentru obiectivul ,,Stație distribuție carburanți” din municipiul Slobozia, beneficiarul fiind SC J. SRL. În cadrul acestui contract a realizat proiectul pentru organizarea de șantier, precum și proiectul pentru stația propriu-zisă, în calitate de administrator al SC X. SRL Slobozia, societate comerciala ce are ca obiect principal de activitate lucrări de arhitectură.

Beneficiarul i-a propus să se ocupe și de depunerea documentațiilor pentru obținerea avizelor necesare construirii obiectivului menționat anterior. În acest sens a depus documentații la SC S. SA Slobozia, SC K. SA, SC L. SRL, SC M. SA, F. Ialomița, E. Ialomița,CN G. SA Constanța, I. Constanța și H. Ialomița - Serviciul Rutier.

După obținerea avizelor, acesta le-a depus la N. Slobozia, în vederea emiterii autorizației de construire. Menționează că autorizația de construire a fost ridicată de beneficiar de la Primăria Slobozia, fără ca el sa cunoască data la care a fost eliberată aceasta. Toate avizele obținute le-a depus la biroul, Urbanism” din cadrul N. Slobozia.

Aceste activități le-a desfășurat în baza împuternicirii din 25 februarie 2013, emisă de SC V. SRL București. După obținerea avizelor și predarea acestora către N. Slobozia, martorul susține ca nu a mai avut nicio legătură cu documentele ce au fost întocmite și eliberate.

Martorul a mai declarat că nu i-a asigurat pe reprezentanții N. Slobozia, despre faptul că toate avizele vor fi eliberate favorabil. De la CN G. SA Constanta a obținut o adresă de înaintare, cu acord favorabil transmis de Sucursala Constanța către CN G. SA București pe care a înaintat-o la primărie, cât și beneficiarului, urmând ca CN G. SA București să emită autorizația de acces la drumul național. Acest document urma sa fie ridicat de beneficiar.

În acest sens, instanța a reținut că declarațiile date în fața instanței de către inculpații B. și A. se coroborează cu declarația martorei D., aceștia confirmând faptul că B. și D. au fost chemați în biroul său de către primarul A., acesta din urmă admițând că „cred că i-am chemat pentru a discuta pe această temă pe arhitecta șef și pe șeful de la urbanism.”

De asemenea, instanța a reținut că din coroborarea declarației inculpatului B. cu declarațiile martorilor D. și P., rezultă fără îndoială că în biroul primarului A. s-a purtat o discuție între cei 4 semnatari ai autorizației de construire, în prezența martorului P., cu privire la lipsa avizelor necesare din documentația anexată cererii de emitere a autorizației și că, în aceeași împrejurare, fără a efectua verificările impuse de lege, s-a hotărât emiterea autorizației și s-a procedat la semnarea acesteia de către cei 4 inculpați, cunoscând lipsa avizelor.

În procesul de analizare și apreciere a probelor, instanța a avut în vedere că declarațiile constante ale inculpaților A. și C., prin care ambii neagă acuzațiile care li se impută prin rechizitoriu, nu reflectă decât poziția lor procesuală subiectivă ce are drept scop înlăturarea răspunderii penale, însă aceste declarații sunt înfrânte fără dubiu de totalitatea probelor administrate în cursul procesului penal, situație față de care instanța va înlătura declarațiile inculpaților A. și C., ca fiind nesincere și necoroborându-se cu nicio altă probă administrată în cauză.

Raportat la situația de fapt reținută prin prisma ansamblului probator administrat, inculpații au încercat să probeze lipsa acestuia de temeinicie.

Astfel, inculpații s-au apărat arătând, în principal, că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. - fapta nu există și, în subsidiar, dispozițiile art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. - fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege, inculpații susținând, pe de o parte, că fapta reținută nu realizează conținutul constitutiv al unei infracțiuni ci are natura juridică a unei contravenții iar, pe de altă parte, că nu exista obligația de verificare a documentației, așa cum au susținut în apărarea lor inculpații A. și C.

Cu privire la susținerile inculpaților că fapta nu există, instanța nu a putut primi apărarea potrivit căreia prin semnarea autorizației de construire inculpații nu au atestat existența tuturor avizelor și acordurilor stabilite prin Certificatul de urbanism, ci numai existența avizelor și acordurilor obținute, adică numai a avizelor care au fost obținute până la momentul semnării.

Or, în cazul de față, instanța a constatat că sunt îndeplinite condițiile de tipicitate ca trăsătură esențială a infracțiunii deoarece faptele inculpaților, funcționari publici aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, care cu prilejul emiterii autorizației de construcție din 04 aprilie 2013, cu știință, au atestat în mod necorespunzător adevărului existența tuturor acordurilor și avizelor necesare emiterii respectivei autorizații, corespund modelului abstract prevăzut în norma de incriminare - art. 321 alin. (1) C. pen., atât sub aspect obiectiv, cât și sub aspect subiectiv.

În ceea ce privește apărările inculpaților A. și C. potrivit cărora nu exista în sarcina lor obligația de verificare a documentației, ci această obligație revenea compartimentelor de specialitate din cadrul primăriei, instanța le-a respins ca neîntemeiate.

Astfel, din coroborarea dispozițiilor Legii nr. 215/2001 privind administrația publică locală, s-a apreciat că rezultă, în mod evident, că inculpații aveau obligația de a verifica documentația atât din punctul de vedere al îndeplinirii condițiilor de fond și formă, cât și al existenței tuturor documentelor necesare, astfel încât apărarea inculpaților A. și C. că nu aveau obligația de a efectua verificarea documentației depuse, ci doar atribuția de a semna autorizația după ce aceasta a fost în prealabil semnată de șeful serviciului urbanism și de arhitectul șef, apare ca fiind lipsită de susținere legală.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel inculpații A., B. și C.

Prin încheierea din 18 noiembrie 2015, instanța de fond a dispus disjungerea laturii civile a cauzei și formarea unui nou Dosar, înregistrat pe rolul Judecătoriei Slobozia la data de 18 noiembrie 2015, sub nr. x/312/2015.

Prin sentința penală nr. 774 din 28 octombrie 2015 pronunțată de Judecătoria Slobozia în Dosarul nr. x/312/2015, în baza art. 25 alin. (3) C. proc. pen. s-a dispus desființarea înscrisului falsificat - Autorizație de construire din 04 aprilie 2013, emisă de N. Slobozia.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel inculpații A., B. și C., precum și SC J. SRL, cauza fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția I penală, sub nr. x/312/2016.

Prin încheierea din 23 mai 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/312/2016, s-a dispus scoaterea cauzei de pe rol și înaintarea la secția a II-a penală, a Curții de Apel București, în vederea reunirii acesteia cu Dosarul nr. x/312/2015.

Ulterior, prin încheierea din 24 mai 2016 Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a dispus reunirea Dosarului nr. x/312/2015* al Curții de Apel București, secția I penală, la Dosarul nr. x/312/2015 al Curții de Apel București, secția a II-a penală, apelanți în cauză fiind inculpații A., B., C. și SC J. SRL.

Prin Decizia penală nr. 1114/A din 05 iulie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/312/2015, au fost admise apelurile declarate de inculpații A., B. și C., a fost desființată, în parte, sentința penală nr. 927 din 16 decembrie 2015 a Judecătoriei Slobozia, și rejudecând:

A fost descontopită pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului A. în pedepsele componente, care au fost repuse în individualitatea lor.

În baza art. 386 alin. (1) C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului A. din infracțiunile prevăzute de art. 289 alin. (1) C. pen. (1969) cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. (1969), art. 5 C. pen. și art. 25 raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. (1969) cu aplicarea art. 5 C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. (1969) cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. (1969) și art. 5 C. pen.

În baza art. 289 alin. (1) C. pen. (1969) cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. (1969) și art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 1(un) an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual, faptă comisă la data de 04 aprilie 2013.

În baza art. 12 din Legea nr. 187/2012 raportat la art. 71 C. pen. (1969), s-au interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza finală și lit. b) C. pen. (1969).

În baza art. 86

1

C. pen. (1969), s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe o durată de 3 ani, termen de încercare stabilit în condițiile art. 86

2

C. pen. (1969).

În baza art. 86

3

alin. (1) C. pen. (1969), s-a impus inculpatului ca pe durata termenului de încercare, să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Ialomița la datele fixate de acest serviciu; b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen. (1969), s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale.

S-a atras atenția condamnatului asupra dispozițiilor prevăzute de art. 86

4

C. pen. (1969), a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere și executarea în întregime a pedepsei.

În baza art. 12 din Legea nr. 187/2012 raportat la art. 71 C. pen. (1969), au fost interzise inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza finală și lit. b) C. pen. (1969).

În baza art. 81 și 82 C. pen. (1969) a fost suspendată condiționat executarea pedepsei pe o perioadă de 2 ani și 9 luni, termen de încercare.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. (1969), a fost suspendată executarea pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare.

S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 și 84 C. pen. (1969) privind revocarea suspendării condiționate în cazul săvârșirii unei alte infracțiuni în termenul de încercare.

În baza art. 289 alin. (1) C. pen. (1969) cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. (1969) și art. 5 C. pen., a fost condamnată inculpata C. la pedeapsa de 9 (nouă) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual, faptă comisă la data de 04 aprilie 2013.

În baza art. 12 din Legea nr. 187/2012 raportat la art. 71 C. pen. (1969), i-au fost interzise inculpatei, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza finală și lit. b) C. pen. (1969).

În baza art. 81 și 82 C. pen. (1969) a fost suspendată condiționat executarea pedepsei pe o perioadă de 2 ani și 9 luni, termen de încercare, iar în baza art. 71 alin. (5) C. pen. (1969) s-a suspendat executarea pedepsei accesorii.

S-a atras atenția inculpatei asupra disp. art. 83 și 84 C. pen. (1969) privind revocarea suspendării condiționate în cazul săvârșirii unei alte infracțiuni în termenul de încercare.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate.

În baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. au fost respinse, ca nefondate, apelurile formulate de inculpații B., C. și A., precum și apelul formulat de intimata SC J. SRL., împotriva sentinței penale nr. 117 din 17 februarie 2016 a Judecătoriei Slobozia.

În baza art. 275 alin. (2), (4) C. proc. pen., au fost obligați fiecare dintre apelanții B., C., A. și SC J. SRL la plata sumei de câte 200 lei, cheltuieli judiciare către stat.

Curtea a apreciat că, în general, aspectele de fapt constatate de instanța de fond, în baza probelor administrate, sunt corecte.

În ceea ce-l privește pe inculpatul A., instanța de control judiciar nu a putut fi de acord cu cele constatate de judecătorul fondului în sensul reținerii infracțiunii prevăzute de art. 25 raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 5 C. pen., motivat de faptul că acesta a participat în calitate de coautor la comiterea aceleiași infracțiuni la care i-a instigat pe ceilalți coinculpați, astfel încât, nu se poate reține decât contribuția sa în calitate de coautor, iar activitatea desfășurată de a-i determina și pe ceilalți coautori să comită infracțiunea de fals intelectual, are relevanță numai în procesul de individualizare judiciară a pedepsei.

Prin urmare, Curtea a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului A. din infracțiunile prevăzute de art. 289 alin. (1) C. pen. (1969) cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. (1969) și art. 25 C. pen. raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. (1969) cu aplicarea art. 5 C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. (1969) cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 5 C. pen.

Totodată, s-a arătat că probele din care rezultă împrejurarea că inculpații au comis infracțiunea de fals intelectual sunt clare, iar acuzații au formulat apărări formale, într-o manieră amplă, invocând fie că fapta nu există, fie că nu este prevăzută de legea penală, fie că nu ar fi intrat în atribuțiile de serviciu ale inculpaților verificarea existenței avizelor.

Referitor la apărările inculpaților legate de împrejurarea că nu ar fi fost necesar ca, pentru emiterea autorizației, în cadrul documentației depuse de solicitant să nu se regăsească acordurile și avizele sus-menționate, ori că nu ar fi intrat în atribuțiile de serviciu verificarea existenței acestora, instanța de control judiciar le-a apreciat ca fiind nepertinente.

Astfel, s-a arătat că fapta există în materialitatea ei, în condițiile în care autorizația de construire există, a fost emisă și cuprinde mențiuni referitoare la existența acordurilor și avizelor indicate în certificatul de urbanism.

În ceea ce privește susținerile inculpaților, precum și ale apelantei SC J. SRL, în sensul că faptele descrise anterior nu sunt prevăzute de lege penală și nu constituie infracțiune, ci contravenție prevăzută de art. 26 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 50/1991, în forma emiterii de autorizații de construire în baza unor documentații incomplete sau elaborate în neconcordanță cu prevederile certificatului de urbanism ale C. civ., ale conținutului-cadru al proiectului pentru autorizarea executării lucrărilor de construcții, care nu conțin avizele și acordurile legale necesare sau care nu sunt verificate potrivit legii, Curtea a reținut că potrivit art. 26 din Legea nr. 50/1991, în preambul, constituie contravenții faptele descrise în textul legal, dacă nu au fost săvârșite în astfel de condiții încât, potrivit legii, să fie considerate infracțiuni.

Ca atare, după cum reiese din acest text de lege, răspunderea penală pentru comiterea unora dintre faptele indicate este prioritară, autorul acestora putând fi tras la răspundere contravențională numai în subsidiar, respectiv dacă fapta nu prezintă conținutul constitutiv al niciunei infracțiuni.

În speță, însă, faptele comise de inculpații A., B. și C. prezintă conținutul constitutiv al infracțiunii de fals intelectual, astfel, încât nu se mai pune problema reținerii dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 50/1991.

Aceștia, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au atestat împrejurări necorespunzătoare adevărului, respectiv că solicitanta SC J. SRL atașase toate acordurile și avizele prevăzute în certificatul de urbanism, cu toate că cea mai mare parte dintre acestea nu erau încă emise la data respectivă de către organele abilitate, emițând și semnând autorizația de construire în aceste condiții, acționând cu știință. Astfel, din înscrisurile depuse la dosarul cauzei rezultă că majoritatea acordurilor și avizelor au fost emise după data la care s-a emis autorizația de construire, astfel încât în mod evident acestea nu se regăseau în documentația depusă până la data emiterii autorizației de către SC J. SRL.

Totodată, martorii P. și D. au arătat că au participat la o discuție alături de inculpații A., B. și C., luându-se hotărârea să se emită autorizația de construire chiar dacă din documentație lipsea cea mai mare parte a avizelor și acordurilor necesare, aspect cunoscut de inculpați.

Prin urmare, în condițiile în care inculpații au atestat cu știință împrejurări necorespunzătoare adevărului, respectiv existența tuturor avizelor și acordurilor necesare (acte ce nu reprezintă simple formalități, întrucât vizează în general siguranța publică în cazul edificării unei construcții), emițând o autorizație de construire în aceste condiții, act de natură să producă consecințe juridice imediate, respectiv demararea lucrărilor de construcție a unui edificiu potențial periculos pentru cetățeni, respectiv o stație de carburant, sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de fals intelectual; cum răspunderea penală este prioritară, în speță nu se pune problema reținerii unei contravenții.

Nefondată a fost apreciată și susținerea inculpatei C., care a solicitat achitarea sa întrucât s-ar fi aflat în eroare, existând deci o cauză de neimputabilitate.

Astfel, s-a arătat că aceasta era membru al comisiei special constituite la nivelul primăriei, având atribuția de a verifica documentația și a semna autorizații de construire. Totodată, nu se punea problema doar a verificării părții juridice a autorizației, astfel cum a arătat inculpata, respectiv verificarea îndeplinirii condițiilor cu privire la dreptul real asupra terenului pe care urma să fie edificată o construcție, întrucât membrii comisiei nu avea atribuții distincte, ci a verificării îndeplinirii tuturor condițiilor de emitere a unei astfel de autorizații, inclusiv sub aspectul existenței acordurilor și avizelor necesare.

Cu privire la motivele de apel formulate de inculpatul A., prin apărător ales, referitoare la împrejurarea că legea ar prevede tacit posibilitatea completării ulterioare a documentației necesare emiterii unei autorizații de construire, astfel încât faptele acuzaților nu sunt prevăzute de legea penală, Curtea a observat că aceste critici nu sunt pertinente, și se bazează exclusiv pe interpretări subiective ale textelor legale în vigoare. După cum s-a arătat anterior, textele legale în vigoare prevăd cu claritate, dincolo de orice interpretare, împrejurarea că autorizația de construire reprezintă actul final al procedurii de emiterea a acestui document, și nu poate fi emis în absența tuturor avizelor și acordurilor necesare.

Curtea a mai reținut și că în condițiile în care inculpații, la momentul semnării autorizației, au atestat că există toate acordurile și avizele necesare pentru emiterea înscrisului oficial, fără ca acestea să existe în materialitatea lor, infracțiunea de fals intelectual s-a consumat, neavând nicio relevanță că ulterior acordurile și avizele au fost obținute și atașate documentației.

Sub aspectul individualizării judiciare a pedepselor, Curtea a apreciat ca fiind fondate apelurile inculpaților A., B. și C.

Astfel, s-a constatat că inculpații au comis infracțiuni cu grad mediu de pericol social, respectiv fals intelectual, având calitatea de funcționari publici de un anumit nivel (primar, secretar de primărie etc.), că nu au recunoscut comiterea faptelor, că aceștia nu au antecedente penale, au studii, au familii organizate, precum și că din înscrisurile în circumstanțiere depuse rezultă că au avut comportament foarte bun în societate, fiind avută, totodată, în vedere și împrejurarea că avizele și acordurile menționate anterior au fost totuși obținute după momentul emiterii autorizației de construire, aspect ce diminuează într-o măsură gravitatea infracțiunilor comise de către inculpați.

În privința inculpatului A., s-a observat că activitatea infracțională a acestuia a fost mai consistentă în raport de a celorlalți inculpați, în condițiile în care acesta a avut inițiativa și i-a determinat și pe ceilalți să comită infracțiunea, astfel încât s-a apreciat că pedeapsa aplicată trebuie să reflecte importanța participației sale și să fie într-un cuantum mai mare decât cea stabilită pentru ceilalți inculpaților.

De asemenea, apelurile au fost apreciate ca fiind fondate și în privința modalității de executare a pedepselor.

Astfel, cu privire la inculpatul A. s-a apreciat că nu se impune ca acesta să execute pedeapsa închisorii în regim de detenție, având în vedere că nu are antecedente penale și că aplicarea unei pedepse este suficientă în cazul său, întrucât circumstanțele sale personale întăresc convingerea că nu va reitera conduita infracțională.

Totodată, Curtea a apreciat că sunt îndeplinite cerințele art. 86

1

C. pen. (1969), fiind necesar ca acesta să fie supus unor măsuri de supraveghere pe perioada termenului de încercare, ținând seama de contribuția sa la comiterea faptei, precum și de atitudinea nesinceră de care a dat dovadă.

În ceea ce-i privește pe inculpații B. și C., Curtea a apreciat că în cazul acestora se impune aplicarea dispozițiilor art. 81 C. pen. (1969) raportat la circumstanțele personale ale acestora, precum și la contribuția efectivă la comiterea infracțiunii.

Analizând motivele de apel formulate de inculpații A., B. și C., precum și de SC J. SRL împotriva sentinței penale nr. 117 din 17 februarie 2016 pronunțată de Judecătoria Slobozia, în Dosarul nr. x/312/2015*, prin care prima instanță a făcut aplicarea art. 25 alin. (3) C. proc. pen. și a desființat înscrisul falsificat, Curtea le-a apreciat ca fiind nefondate.

Astfel, s-a arătat că, nu are nicio relevanță împrejurarea că SC J. SRL, beneficiar al autorizației, a fost introdusă în cauză la cererea unuia dintre apărătorii inculpaților, iar nu din oficiu ori la solicitarea Ministerului Public.

Totodată, în privința legalității și temeiniciei hotărârii atacate, s-a apreciat că nu are nicio relevanță împrejurarea că s-a dispus disjungerea acțiunii civile. În fapt, prima instanță a disjuns nu acțiunea civilă, ci împrejurarea privind aplicarea în cauză a art. 25 alin. (3) C. proc. pen., fiind citată și beneficiara SC J. SRL.

Având în vedere că instanța penală a fost sesizată prin rechizitoriu cu privire la judecarea unei infracțiuni de fals intelectual, iar aspectul privind aplicarea dispozițiilor art. 25 alin. (3) C. proc. pen. a fost disjuns din cauza penală, s-a constatat că această instanță și-a păstrat competența să aprecieze asupra desființării unui înscris fals.

De asemenea, raportat la faptul că autorizația de construire emisă de inculpați este un înscris fals în sensul legii penale, astfel cum s-a demonstrat anterior, instanța de control judiciar a menționat că nu are nicio relevanță faptul că ulterior beneficiarul SC J. SRL a depus toate acordurile și avizele necesare, întrucât falsul nu poate fi acoperit prin acțiuni ulterioare, relevantă fiind situația de la data comiterii faptei, respectiv a emiterii înscrisului, neavând relevanță, în privința aplicării dispozițiilor art. 25 alin. (3) C. proc. pen., împrejurarea că înscrisul a produs efecte juridice.

Împotriva hotărârii instanței de apel, la data de 24 octombrie 2016, au declarat recurs în casație inculpații A., C. și B., prin avocat Z. (cu delegație emisă de Baroul București), invocând cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., privind condamnarea pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

Ulterior, la data de 31 octombrie 2016, inculpații A., C. și B. au transmis la dosar, câte un înscris, prin care precizează că își însușesc cererea de recurs în casație astfel cum aceasta a fost motivată, semnată și depusă la dosar de către avocat Z.

În susținerea căii de atac, s-a arătat că fapta pentru care au fost condamnați nu realizează conținutul constitutiv ale unei infracțiuni, ci are natura juridică a unei contravenții, în sensul prevăzut de dispozițiile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 50/1991, republicată.

Astfel, în cuprinsul motivelor de recurs în casație s-a menționat că atestarea necorespunzătoare adevărului de către o persoană, cu ocazia întocmirii și semnării proiectelor tehnice necesare eliberării unei autorizații de construire că ar avea specialitatea impusă de lege, nu se circumscrie infracțiunii de fals intelectual, reglementată de dispozițiile art. 321 C. pen., ci a contravenției prevăzută art. 26 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 50/1991, republicată, fapta/abaterea anterior menționată fiind identică în conținut cu cea de atestare nereală a existenței tuturor avizelor la data emiterii autorizației de construire, cu singura deosebire că, în acest ultim caz, fapta/abaterea respectivă este inclusă în rândul contravențiilor, motiv pentru care se impune admiterea căii de atac, casarea ambelor hotărâri și achitarea sa, în baza art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., și, pe cale de consecință, respingerea acțiunii civile ca rămasă fără obiect.

Prin încheierea pronunțată la data de 19 ianuarie 2017 în Dosarul nr. x/312/2015, apreciind că sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 434 C. proc. pen. - art. 438 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen., a admis în principiu cererea de recurs în casație formulată de formulată de inculpații A., B. și C. împotriva Deciziei penale nr. 1114/A din 05 iulie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/312/2015, (nr. x/2016) și a dispus trimiterea cauzei la completul competent în vederea judecării căii extraordinare de atac promovată de recurenți.

Numai cu ocazia dezbaterilor, recurenta C., în ultimul cuvânt, prin prisma aceluiași caz de casare prevăzut la art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., a solicitat să se constate că în atribuțiile sale de serviciu (secretar al unității administrativ teritoriale) nu ar fi intrat verificarea existenței

acordurilor și avizelor necesare emiterii autorizației de construcție, având în vedere că falsul intelectual este definit ca exercitarea de un funcționar public, în exercițiul atribuțiilor sale, a atestării necorespunzătoare a adevărului.

Examinând cauza prin prisma criticilor