Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Respins
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția penală
Data
17 octombrie 2017

Decizia nr. 400/RC/2017 — ÎCCJ, Secția penală — recurs în casație împotriva sentinței nr. 706/2015 a Tribunalului București

Decizia nr. 400/RC/2017 Deliberând asupra recursului în casație declarat de inculpatul A. ; În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 706/F din 30 aprilie 2015 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în baza art. 49 C. proc. pen. au fost calificate infracțiunile pentru care inculpatul a fost trimis în judecată în infracțiunile prevăzute de art. 244 alin. (1) C. pen., două infracțiuni prevăzute de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, art. 50 din Legea nr. 144/2007 cu referire la art. 28 din Legea nr. 176/2010, art. 52 C. pen. raportat la art. 322 C. pen. și art. 322 C. pen., fiecare cu aplicarea art. 5 C. pen., toate cu aplicarea art. 38 C. pen.

În baza art. 386 C. proc. pen. a fost respinsă, ca neîntemeiată, schimbarea de încadrare juridică din infracțiunea prevăzută de art. 244 alin. (1) C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 238 C. pen., invocată din oficiu. În baza art. 386 C. proc. pen. a fost respinsă, ca neîntemeiată, schimbarea de încadrare juridică din două infracțiuni prevăzute de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 în infracțiunea prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

DECIDE Respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1796/A din 29 noiembrie 2016 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul nr. x/3/2014 (nr. x/2015). Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 2.000 lei, reprezentând cheltuieli judiciare efectuate de intimatul-parte civilă B. Onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 65 lei, se plătește din fondul Ministerului Justiției Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 octombrie 2017.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.