ÎCCJ, Secția penală
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Decizia nr. 363/A/2016
Asupra apelurilor de față;
În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 368/F din 25 noiembrie 2014 a Curții de Apel București, secția I penală, s-a respins ca neîntemeiată cererea de schimbare a încadrării juridice prin înlăturarea infracțiunii de înșelăciune formulată de inculpata A.
În baza art. 386 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 5 C. pen. s-a schimbat încadrarea juridică a faptelor pentru care inculpata A. a fost trimisă în judecată din infracțiunile prevăzute de art. 215 alin. (1), (3) și (5) C. pen. din 1968 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1968, art. 18
1
alin. (1) și (3) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1968 și art. 253
1
alin. (1) C. pen. din 1968 în infracțiunile prevăzute de art. 244 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 18
1
alin. (1) și (3) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 301 C. pen.
În baza art. 244 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen. a fost condamnată inculpata A., la pedeapsa de 2 ani închisoare.
În baza art. 18
1
alin. (1) și (3) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen. a fost condamnată inculpata A. la pedeapsa de 3 ani închisoare.
În baza art. 67 C. pen. s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. pen. (constând în dreptul de a mai avea calitatea de administrator sau asociat la vreo societate comercială, de a mai desfășura vreo activitate ce implică fondurile Uniunii Europene și de a mai deține funcția de consilier al vreunui ministru în Guvernul României), pe o perioadă de 3 ani.
În baza art. 65 C. pen. i s-au interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen. (constând în dreptul de a mai avea calitatea de administrator sau asociat la vreo societate comercială, de a mai desfășura vreo activitate ce implică fondurile Uniunii Europene și de a mai deține funcția de consilier al vreunui ministru în Guvernul României), ca pedeapsă accesorie.
În baza art. 301 C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. a fost condamnată inculpata A. la pedeapsa de 1 an închisoare.
În baza art. 301 C. pen. raportat la art. 66 alin. (2) C. pen. i s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani.
În baza art. 65 C. pen. i s-au interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., ca pedeapsă accesorie.
În baza art. 38 alin. (1) și (2) C. pen. și art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. s-au contopit pedepsele principale stabilite, s-a aplicat pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 1 an închisoare, în final, inculpata A. urmând a executa pedeapsa de 4 ani închisoare.
În baza art. 45 alin. (2) C. pen. i s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. pen. (constând în dreptul de a mai avea calitatea de administrator sau asociat la vreo societate comercială, de a mai desfășura vreo activitate ce implică fondurile Uniunii Europene și de a mai deține funcția de consilier al vreunui ministru în Guvernul României), pe o perioadă de 3 ani.
În baza art. 45 alin. (5) C. pen. i s-au interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. pen. (constând în dreptul de a mai avea calitatea de administrator sau asociat la vreo societate comercială, de a mai desfășura vreo activitate ce implică fondurile Uniunii Europene și de a mai deține funcția de consilier al vreunui ministru în Guvernul României), ca pedeapsă accesorie.
S-a luat act că partea vătămată B. - C. nu s-a constituit parte civilă în cauză.
În baza art. 112 alin. (1) lit. e) C. pen. s-a confiscat de la inculpată suma de 6.492.653,58 lei.
S-a menținut măsura asiguratorie a sechestrului dispusă prin Ordonanța nr. 165/P/2010 din data de 12 septembrie 2012 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, secția de combatere a corupției, până la concurența sumei de 6.492.653,58 lei asupra imobilelor situate în București, sectorului 1 București, aflate în proprietatea inculpatei A.
În baza art. 25 alin. (3) C. proc. pen. s-a desființat cererea de aprobare a proiectului din data de 08 octombrie 2008 și cererile de rambursare din 01 iulie 2010, din 02 iunie 2011 și din 16 august 2011.
În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligată inculpata la plata sumei de 8.000 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat.
Onorariul parțial al avocatului din oficiu în cuantum de 50 lei urmează a se avansa din fondurile Ministerului Justiției.
Pentru a se pronunța această hotărâre s-au reținut următoarele:
Prin Rechizitoriul nr. x/P/2010 din 13 decembrie 2012 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, a fost trimisă în judecată, în stare de libertate, inculpata A., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 215 alin. (1), (3), (5) C. pen. 1968 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1968, art. 18
1
alin. (1), (3) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1968, ambele cu aplicarea art. 33 lit. b) C. pen. 1968 și art. 253
1
alin. (1) C. pen. 1968, toate trei cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. 1968.
Prin actul de sesizare, s-a reținut următoarea situație de fapt:
În perioada 08 octombrie 2008-16 august 2011, inculpata, prin patru acte materiale repetate, în baza aceleiași rezoluții infracționale de ansamblu ce a vizat obținerea frauduloasă de fonduri naționale, a indus în eroare funcționarii publici ce au dispus aprobarea cererii de finanțare a proiectului „Practică să înveți, învață să practici!” și a cererilor de rambursare din 01 iulie 2010, din 02 iunie 2011 și din 16 august 2011, cauzând bugetului de stat al României un prejudiciu material de 1.200.386,39 lei și bugetului public al Uniunii Europene un prejudiciu material de 5.292.267,19 lei.
S-a mai arătat că inculpata A., în calitate de consilier personal la Cabinetul D., prin emiterea a două adrese, una la 04 martie 2010 și alta la 16 martie 2010, a solicitat mai multor unități de învățământ superior și inspectorate școlare județene din țară, furnizarea de informații privind programele de pregătire practică derulate de acestea, datele obținute fiind folosite la implementarea proiectului „Practică să înveți, învață să practici!”, inclusiv la constituirea bazei de date, al cărui beneficiar a fost SC E. SRL, prin care s-au realizat foloase materiale, indirecte, pentru sine, pentru fiul său, F., și pentru societatea la care cei doi erau asociați cu cote de 50% fiecare.
La termenul de judecată din data de 15 februarie 2013, partea vătămată B. - C. a depus o cerere prin care a învederat că nu se constituie parte civilă în cauză și a fost audiată inculpata.
Pe parcursul cercetării judecătorești au fost audiați martorii G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., R., S., T., U., V., X., Z., Y., A.A., B.B., C.C. și D.D.
La termenul de judecată din data de 13 septembrie 2013 a fost încuviințată proba cu înscrisuri solicitată de către inculpată, precum și proba cu expertiză contabilă.
La data de 08 ianuarie 2014 a fost depus la dosar raportul de expertiză contabilă întocmit de expert E.E.
La termenul de judecată din data de 07 februarie 2014 s-a încuviințat efectuarea unei noi expertize contabile de către expertul F.F., acesta fiind depus la dosar la data de 21 august 2014.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea a reținut următoarea situație de fapt:
Inculpata A., în calitate de administrator și asociat al SC E. SRL, prin cererea de finanțare din data de 08 octombrie 2008, a indus în eroare persoanele ce au avut atribuții în aprobarea proiectului „Practică să înveți, învață să practici!” și acordarea finanțării nerambursabile.
Obiectivul general al proiectului l-a constituit creșterea gradului de informare și conștientizare asupra rolului programelor de pregătire practică în dobândirea competențelor profesionale de către elevi și studenți, persoana desemnată pentru managementul proiectului fiind inculpata A. ce avea și calitatea de administrator al societății comerciale solicitante.
Prin Ordinul nr. 409/2008 al G.G. au fost aprobate Ghidul solicitantului pentru cererile de propuneri de proiecte, pentru implementarea I.I. - 2007 - 2013 și lansarea cererilor de proiecte aferente acestora.
Potrivit Ghidului solicitantului, selecția cererilor de finanțare trebuia realizată pe următoarele criterii: relevanță, metodologie, sustenabilitate și cost - eficiență. Pentru a fi selectată cererea de finanțare trebuia să se obțină minimum 18 puncte la criteriul relevanță și un scor total de minimum 65 puncte.
Întrucât în urma evaluării proiectul „Practică să înveți, învață să practici!” nu a întrunit punctajul minim la criteriul relevanță, prin Decizia H.H. nr. 3252/2009, cererea de finanțare a fost respinsă.
Decizia de respingere a fost contestată de SC E. SRL, la data de 21 iulie 2009, în urma contestației, proiectul fiind reevaluat și recomandat pentru finanțare nerambursabilă.
Prin Decizia nr. E6468/CI din 18 noiembrie 2009, H.H. a aprobat cererea de finanțare pentru o finanțare nerambursabilă de maximum 14.678.764,45 lei.
Datele reținute ca fiind nereale, din cuprinsul cererii de finanțare, au avut rol decisiv în obținerea punctajului ce a dus la aprobarea proiectului prin admiterea contestației la decizia inițială de respingere.
Aprobarea proiectului de finanțare a fost urmată de încheierea contractului de finanțare I.I. semnat la data de 27 ianuarie 2010, la rubrica beneficiarului, de A. în calitate de administrator al SC E. SRL, fiind menținută în eroare J.J., reprezentant al H.H.
Inculpata A. a menționat în cererea de finanțare că în anul 2006, SC E. SRL a avut un număr mediu de 5 angajați, deși, în realitate, a avut un singur angajat și că în anul 2007 societatea a avut un număr mediu de 7 angajați, în condițiile în care și în acest an a avut doar un angajat, așa cum rezultă din relațiile furnizate de Inspecția Muncii, primul contract de muncă fiind încheiat la data de 07 decembrie 2006 cu K.K., angajat în funcția de director, acesta decedând în 2008, iar al doilea contract fiind încheiat la data de 18 ianuarie 2008 cu F. tot pentru funcția de director.
Alte date necorespunzătoare adevărului menționate în cererea de rambursare de către inculpata A. sunt cele referitoare la faptul că SC E. SRL are experiență în domeniul formării profesionale, deși, până în anul 2011, nu a derulat activități de formare profesională recunoscute, cele referitoare la profitul și cifra de afaceri a SC E. SRL, declarând pentru anul 2006 un profit net de 27.520 lei și o cifră de afaceri de 37.446 lei, deși profitul real a fost de 22.530 lei iar cifra de afaceri reală a fost de 32.301 lei, conform adresei din 29 iunie 2012 emise de L.L. a sectorului 1 București, precum și faptul că societatea a colaborat de peste 8 ani, cu partenerul SC M.M. SA, deși societatea beneficiară a proiectului fusese înființată în 2006, deci cu 2 ani anterior formulării cererii de finanțare.
Oficiul Registrul Comerțului de pe lângă Tribunalul București a comunicat faptul că SC E. SRL, la data depunerii cererii de finanțare, avea ca asociați cu cote de câte 50% pe inculpata A. și F., prima fiind menționată cu funcția de administrator al societății comerciale, iar cel de-al doilea ca angajat cu contract de muncă în funcția de director.
În cererea de finanțare a proiectului manageriat de inculpata A., s-a menționat că solicitantul SC E. SRL are experiență relevantă în domeniul formării profesionale inițiale, însă din răspunsul furnizat în cauză de N.N. din cadrul D. a reieșit că, în perioada octombrie 2006, când a fost înființată SC E. SRL, - ianuarie 2010, societatea nu a fost înregistrată cu niciun program de formare profesională autorizat.
Contestația împotriva deciziei inițiale de respingere a proiectului prezentat de SC E. SRL a fost soluționată de F.F., din cadrul H.H., G.G.G., din cadrul H.H., O.O., din cadrul H.H., P.P., din cadrul H.H., R.R., din cadrul C. și S.S., din cadrul C., aceștia fiind membrii Comitetului de Soluționare a Contestațiilor, ce au admis proiectul, la data de 21 septembrie 2009.
La data de 08 octombrie 2008, inculpata A., în calitate de administrator și asociat al SC E. SRL, a transmis și folosit documente și declarații inexacte cu ocazia înregistrării cererii de finanțare la H.H. în vederea obținerii de fonduri nerambursabile pentru derularea proiectului „Practică să înveți, învață să practici!”.
În urma acestor declarații inexacte cu privire la aspectele menționate mai sus, până la data de 20 octombrie 2011, SC E. SRL a obținut finanțare nerambursabilă din fonduri ale bugetului general al Uniunii Europene în cuantum de 3.284.141,10 lei și din bugetul de stat al României, suma de 687.750,31 lei.
În cererea de rambursare din 01 iulie 2010, inculpata a menționat că, urmare a muncii prestate în cadrul proiectului, au fost obținute informațiile privind programele de pregătire practică pentru elevi și studenți prevăzute în planurile de învățământ obligatoriu ale unităților de învățământ, lista facultăților și liceelor care desfășoară stagii de practică, programe/proiecte existente, parteneri economici și persoane de contact, însă, în realitate, aceste date au fost obținute la solicitările formulate de inculpată, în calitate de consilier personal la Cabinetul D., fiind emise adresa din data de 04 martie 2010 expediată către unități de învățământ superior și adresa din data de 16 martie 2010 expediată către mai multe inspectorate școlare județene.
Datele obținute au fost folosite la implementarea proiectului „Practică să înveți, învață să practici!”, inclusiv la constituirea bazei de date - obiectul activităților A5, A6, A7, al cărui beneficiar a fost SC E. SRL, la care inculpata A. era asociat cu cotă de 50% din acțiuni și a avut calitatea de manager de proiect plătit cu salariu pe toată durata finanțării, celălalt asociat fiind fiul acesteia, F., care a fost angajat în cadrul proiectului în calitate de expert IT, salarizat, de asemenea, pe perioada acordării de fonduri.
Astfel, inculpata a declarat date nereale care au condus la primirea, fără drept, a fondurilor aprobate urmare cererii de rambursare din 01 iulie 2010 din cadrul proiectului „Practică să înveți, învață să practici!”.
La data de 02 iunie 2011, inculpata, în calitate de reprezentant al SC E. SRL din București, în derularea proiectului „Practică să înveți, învață să practici!”, finanțat în baza contractului I.I., a prezentat la H.H. cererea de rambursare din 02 iunie 2011, la care a atașat factura din 2011, cu anexe și procesul-verbal de recepție din 31 ianuarie 2011.
Aceste înscrisuri nu corespund adevărului sub aspectul realității prestării serviciilor de cazare aferente Conferinței de la Iași, derulate în perioada 28 ianuarie 2011 - 30 ianuarie 2011.
Din verificările efectuate rezultă că nu au fost prestate servicii de cazare în regim single pentru 91 de camere la data de 28 ianuarie 2011, respectiv pentru 89 camere în ziua de 29 ianuarie 2011, astfel că fondurile obținute prin folosirea de acte neconforme adevărului, aferente contravalorii acestora, conform tarifelor convenite, respectiv 45.000 lei, reprezintă sume plătite necuvenit.
Procesul-verbal de recepție și factura în care s-au consemnat costurile serviciilor hoteliere pretins furnizate de Hotelul Unirea din Iași, se completează cu anexa la factură și tabelele privind cazarea persoanelor, rezultând că figurează ca beneficiari ai cazării la Hotelul Unirea și elevii de la liceul din Piatra Neamț, pentru noaptea de 28/29 ianuarie 2011, martora R., profesorul care i-a însoțit pe cei 40 de elevi, fiind menționată ca fiind cazată pentru două nopți, în perioada 28 ianuarie 2011-30 ianuarie 2011, iar numărul elevilor de liceu menționați este de 43.
Numărul real al elevilor de la Colegiul Tehnic din Piatra Neamț, ce au participat la Conferința de la Iași, a fost de 40, iar aceștia, împreună cu profesorul însoțitor au fost cazați o singură noapte, gratuit, la căminul de studenți al Universității V.V. din Iași.
Martora R. a declarat că în luna ianuarie 2011 a participat la Conferința de la Iași, organizată în cadrul proiectului „Practică să înveți, învață să practici!”, precizând că ea și elevii de liceu au fost cazați, o singură noapte, la căminul de studenți al Universității V.V. din Iași, la conferință ajungând într-o sâmbătă dimineață și plecând duminică la prânz, după ce au primit materiale promoționale și au fost puși să semneze în tabelele puse la dispoziție.
Declarațiile acestei martore se coroborează cu declarațiile martorilor A.A., B.B., H., U., Y., T.T., C.C., U.U., V., X., Z., S. și D.D., ce fac parte din grupul celor 40 de elevi din județul Neamț care au participat la Conferința de la Iași, aceștia declarând că au fost cazați la căminul de studenți, că mare parte din seminarii s-au ținut în aula pusă la dispoziție de Universitatea V.V. din Iași și că la plecare au aplicat câte trei semnături pe tabele, despre care unii dintre ei au crezut că vizau primirea materialelor promoționale, iar alții au considerat că au confirmat că au fost înștiințați de conținutul proiectului „Practică să înveți, învață să practici!”
De fapt, semnăturile aplicate în aceste tabele, fără ca semnatarii să știe, atestau prezența la conferință pentru trei zile.
Martorul G., directorul agenției de turism X.X., ce a avut încheiat contract de colaborare cu SC E. SRL, a declarat că elevii de liceu din Piatra Neamț nu au fost cazați la hotel, ci la căminul Universității V.V. din Iași și că nu au fost plătite serviciile asigurate.
Martorul K., rector al acestei universități, a precizat că, în urma solicitării inculpatei, a asigurat cazarea, gratis, pentru circa 40 de elevi de liceu și un profesor care i-a însoțit.
În ceea ce privește serviciile de cazare pentru care s-au solicitat și obținut fonduri în urma cererii de rambursare din 02 iunie 2011 a rezultat că 116 persoane au fost cazate în camere tip single la Hotel x din Iași, pentru aceste 116 persoane prestatorul aplicând tariful de cazare corespunzător unei camere de categoria single, respectiv 250 lei/noapte, însă, în fapt, în regim single, au fost puse la dispoziția participanților 25 camere pentru ziua hotelieră 28/29 ianuarie 2011 și 27 camere, pentru intervalul 29/30 ianuarie 2011, restul participanților fiind cazați în camere duble, 46 de camere pentru ziua hotelieră 28/29 ianuarie 2011 și 47 de camere pentru intervalul 29/30 ianuarie 2011, contravaloarea cazării acestora din urmă fiind facturată de SC E. SRL ca fiind pentru camere în regim single.
La data de 16 august 2011, A., în calitate de reprezentant al SC E. SRL din București, în derularea proiectului „Practică să înveți, învață să practici!”, finanțat în baza contractului I.I., a prezentat la H.H. cererea de rambursare din 16 august 2011, la care a atașat factura din 2011 și procesul verbal de recepție din 13 aprilie 2011, precum și evidența cheltuielilor întocmită conform acestora, care cuprind date ce nu corespund adevărului sub aspectul realității prestării serviciilor de cazare aferente Conferinței de la Târgoviște, din perioada 08-10 aprilie 2011, folosirea acestora având ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene în cuantum de 25.090 lei.
În urma verificărilor efectuate, rezultă că nu au fost prestate servicii de cazare în regim single pentru un număr de 98 de camere la data de 08 aprilie 2011, respectiv pentru un număr de 97 de camere în ziua de 09 aprilie 2011, iar contravaloarea acestora, conform tarifelor convenite, reprezintă sumă plătită necuvenit.
Pentru serviciile de organizare a Conferinței de la Târgoviște, SC E. SRL a emis factura din 13 aprilie 2011 în valoare de 140.678,87 lei la care se adaugă T.V.A. de 33.762,93 lei, fiind anexate situația prețurilor pentru fiecare categorie de solicitări din adresa din 28 martie 2011 și un rooming - list, din care rezultă că 143 persoane au fost cazate în camere tip single, la un preț de 130 lei/noapte, timp de 2 nopți (08-10 aprilie 2011), contravaloarea totală a acestor servicii fiind de 37.180 lei.
Potrivit informațiilor furnizate de unitățile hoteliere implicate în derularea evenimentului, respectiv SC Z.Z. SA, SC Y.Y. SRL, SC A.A.A. SRL, SC B.B.B. SRL, SC C.C.C. SRL, prin adresele din 2011, la dispoziția participanților au fost puse un număr total de 46 camere single la data de 08 aprilie 2011, respectiv 45 camere single la data de 09 aprilie 2011, restul participanților fiind cazați în camere duble, triple sau în apartamente, însă contravaloarea cazării acestora a fost facturată de prestator ca pentru camere în regim single.
Față de aceste date, a rezultat că nu au fost prestate servicii de cazare în regim single pentru un număr de 98 de camere la data de 08 aprilie 2011, respectiv pentru un nr. 97 de camere în ziua de 09 aprilie 2011, iar contravaloarea acestora, în cuantum de 25.090 lei, conform tarifelor convenite, reprezintă o sumă plătită necuvenit.
În cererea de finanțare s-a menționat, nereal, că SC E. SRL are o lungă colaborare, de peste 8 ani, cu SC M.M. SA, dar societatea beneficiară a proiectului a fost înființată în octombrie 2006 ca entitate juridică nouă, nefiind rezultată din reorganizarea ori modificarea vreunei firme anterioare.
Neregulile existente privind acest proiect au fost confirmate și de procesele verbale de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare, întocmite de B. - C., de raportul de constatare, precum și de declarația martorei J.
Prin informațiile furnizate în cererea de finanțare, a rezultat că solicitantul era eligibil pentru acordarea finanțării, reținându-se ca reale mențiunile referitoare la numărul de angajați, profitul și cifra de afaceri pentru anii anteriori, experiența în domeniul respectiv de activitate și colaborarea, de peste 8 ani, cu partenerul de proiect SC M.M. SA.
La data de 04 martie 2010, fiind angajată atât la SC E. SRL cât și la D., inculpata A., în calitate de consilier personal la Cabinetul D., a solicitat mai multor unități de învățământ superior din țară, informații privind programele de pregătire practică pentru studenți prevăzute în planurile de învățământ obligatoriu ale facultăților din cadrul acestora (lista facultăților care desfășoară stagii de practică, programe/proiecte existente, parteneri economici, persoane de contact etc.), printr-o adresă semnată „consilier ministru A.”, purtând ștampila „Cabinet Ministru - D.”, cu mențiunea ca informațiile solicitate să fie expediate pe adresa de e-mail a sa,
și
pe adresa de e-mail a numitei D.D.D., secretar personal consilier ministru
, at
așată unei corespondențe electronice și expediată de la adresa de e-mail, fiind stabilit ca termen limită data de 10 martie 2010.
O adresă similară a fost transmisă la data de 16 martie 2010 către mai multe inspectorate școlare județene, prin care A. a solicitat informații privind programele/proiectele pentru efectuarea stagiilor de practică în rândul elevilor, parteneri economici, persoane de contact, etc.
Emiterea celor două adrese rezultă și din răspunsurile furnizate în cauză de toate unitățile de învățământ ce au avut calitatea de destinatare, potrivit extraselor de pe e-mail cu adresa ce au primit-o, semnată de inculpată.
Informațiile furnizate de unitățile de învățământ menționate mai sus au fost inserate în baza de date cu programele de pregătire practică elaborate în cadrul proiectului „Practică să înveți, învață să practici!”, transmisă organismului intermediar B., fiind avute în vedere la cererea de rambursare din 01 iulie 2010, la care au fost atașate înscrisuri prin care se arată că informațiile ce au fost folosite la constituirea bazei de date au fost procurate urmare muncii prestate în cadrul proiectului.
Organismul intermediar a constatat îndeplinirea activităților A5, A6, A7 și a dispus rambursarea cheltuielilor aferente acestor activități, fiind realizate foloase materiale, indirecte atât pentru A. cât și pentru fiul său, F. și SC E. SRL, la care cei doi erau asociați cu cote egale.
Toate datele furnizate de unitățile de învățământ au fost menționate de SC E. SRL în actele ce au stat la baza aprobării primei cereri de rambursare, fiind menționate ca persoane de contact în derularea proiectului „Practică să înveți, învață să practici!” cadrele didactice ce au fost desemnate cu acest rol în relația față de minister. Mai mult, toate aceste persoane au fost trecute ca fiind persoane de contact față de SC E. SRL, fără ca vreuna dintre ele să cunoască acest lucru, să-și fi dat acordul în acest sens și fără să fi avut vreo contribuție la derularea proiectului, martorii I., prodecan al Facultății de Agricultură din cadrul E.E.E. București, P., profesor în cadrul Academiei de Poliție, M., ofițer în cadrul Academiei Naționale de Informații „x”, L., conferențiar universitar la x din București, O., ofițer în cadrul Academiei x București și N., cadru didactic la Academia de Studii Economice, infirmând că ar fi fost desemnați ca persoane de contact în raport de SC E. SRL, arătând că nu și-au exprimat vreun acord în acest sens și că nu au știință de derularea proiectului manageriat de inculpată.
Curtea a constatat că inculpata avea calitatea de funcționar public, cerută de norma de incriminare, pentru a putea fi subiect activ al infracțiunii de conflict de interese, fiind consilier personal al ministrului Educației, calitate în care a semnat cele două adrese către mai multe unități învățământ superior și inspectorate școlare județene din țară, adrese care aveau aplicată ștampila cu impresiunea „Cabinet ministru - D.”
Contractul individual de muncă încheiat între inculpata A. și D. atestă existența unor raporturi de muncă, durata contractului fiind determinată, începând cu data de 24 decembrie 2009, pe durata mandatului demnitarului.
Inculpata nu a recunoscut săvârșirea faptelor pentru care a fost trimisă în judecată, arătând că în cererea de finanțare a menționat că are experiență în domeniul organizării de seminarii cu privire la formarea profesională inițială și nu în derularea de programe de pregătire practică pentru viitori angajați în piața muncii, iar datele privind numărul de angajați sunt reale, fiind avute în vedere și persoanele cu care societatea a încheiat contracte de cesiune drepturi de autor și de prestări de servicii, însă aceste contracte și anume, două contracte de cesiune drepturi de autor ce au fost încheiate pentru câte o lună, în anul 2007, un contract de aceeași natură, încheiat de A., în anul 2007, cu propria firmă, pe perioadă nedeterminată și convenția în baza căreia o societate de specialitate a ținut contabilitatea SC E. SRL, din data de 01 noiembrie 2006, nu au caracterul unor contracte de muncă.
Cu privire la colaborarea de peste 8 ani cu SC M.M. SA invocată, inculpata a arătat că acest aspect este veridic, prezentând înscrisuri din care rezultă că F. a lucrat la SC M.M. SA în perioadele 02 decembrie 2004-30 noiembrie 2005 și 06 februarie 2006-02 august 2009, însă nu se probează durata menționată și nici existența unei colaborări în sensul menționat.
A mai arătat inculpata că în anul 2000 a fost invitată de partenerul de proiect la Târgul Internațional Educa Berlin și la Târgul Internațional de la Lisabona, precum și la organizarea de dezbateri și seminarii, însă aceste participări și evenimente nu au putut fi considerate o lungă colaborare cu SC M.M. SA, finanțările din fonduri europene dispunându-se nu în considerarea importanței, relațiilor sau experienței vreunei persoane fizice, ci în baza datelor precizate în cererea de finanțare, informații care, conform legii, trebuie să fie în totalitate adevărate.
Inculpata a precizat că nu ea a fost cea care s-a ocupat de cazarea participanților la conferințe, însă s-a dovedit implicarea sa directă în obținerea cazării gratuite la căminul de studenți, urmată de menționarea acestor persoane ca beneficiare ale unor servicii hoteliere, nerealizate în concret.
Curtea a înlăturat cele două rapoarte de expertiză contabilă întocmite în cauză de experții E.E. și F.F., aceștia neverificând realitatea datelor consemnate în documentele financiar-contabile utilizate de beneficiarul finanțării, precizând că nu sunt diferențe între aceste date și cele menționate în cererile de rambursare, concluzionând nejustificat faptul că nu există în mod real prejudiciul cauzat bugetului general al Uniunii Europene și bugetului de stat al României, indicat în rechizitoriu, în condițiile în care celelalte probe administrate relevă atestarea de date neconforme cu realitatea, raportat și la concluziile raportului de constatare tehnico-științifică întocmit de expertul Direcției Naționale Anticorupție.
Probele administrate și analizate au demonstrat că inculpata, în calitate de manager de proiect, a căutat să realizeze proiectul prin folosirea influenței sale, în calitate de consilier personal al ministrului Educației, și prin utilizarea și depunerea unor documente cu conținut nereal în cadrul fiecărei cereri de rambursare, în scopul obținerii pe nedrept de fonduri nerambursabile.
Situația de fapt prezentată relevă vinovăția inculpatei cu privire la infracțiunile pentru care a fost trimisă în judecată.
Referitor la legea penală mai favorabilă aplicabilă în cauză, Curtea a constatat că aceasta este cea în vigoare raportat la limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunile deduse judecății.
Cu privire la cererea Parchetului de schimbare a încadrării juridice prin reținerea și a formei agravate a infracțiunii de înșelăciune, Curtea a constatat că aceasta este întemeiată, înșelăciunea fiind săvârșită în formă agravată, prin folosirea de mijloace frauduloase și anume, de date inexacte, pentru obținerea banilor din bugetul de stat atât în cererea de finanțare cât și în cererile de rambursare.
Față de cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpată în sensul înlăturării infracțiunii de înșelăciune și reținerii numai a infracțiunii prevăzute de art. 18
1
alin. (1) și alin. (3) din Legea nr. 78/2000, legea penală specială prevalând față de legea penală generală, Curtea a constatat că aceasta nu este întemeiată.
Astfel, nu s-a putut susține săvârșirea doar a unei infracțiuni de înșelăciune în condițiile în care există două infracțiuni diferite, comise în concurs ideal, una dintre ele având ca rezultat prejudicierea bugetului Uniunii Europene și cealaltă, a bugetului de stat al României.
Pentru cele două infracțiuni reținute actele materiale au fost aceleași, fiind diferită doar sursa bugetului public prejudiciat, ceea ce a determinat existența a două infracțiuni distincte.
În ședința publică din data de 28 octombrie 2014 a fost depusă la dosar o adresă prin care numita F.F., în calitate de director al B. - C., a arătat că apreciază că s-a împăcat cu inculpata, solicitând ca această împăcare să producă efecte juridice, semnând această declarație.
Curtea a constatat că această solicitare nu este tardiv formulată, având în vedere că citirea actului de sesizare s-a făcut înainte de data de 01 februarie 2014 când a intrat în vigoare noul C. pen., însă Curtea nu a putut lua act de manifestarea de voință a părților întrucât nu îmbracă forma prevăzută de lege, pentru a fi incidente dispozițiile art. 159 alin. (5) C. pen.
În drept, faptele inculpatei A., care, în perioada 08 octombrie 2008 - 16 august 2011, în baza aceleiași rezoluții infracționale, în vederea obținerii frauduloase de fonduri naționale, a indus în eroare funcționarii publici ce au dispus aprobarea cererii de finanțare a proiectului „Practică să înveți, învață să practici!” și a cererilor de rambursare din 01 iulie 2010, și din 16 august 2011, cauzând bugetului de stat al României un prejudiciu de 1.200.386,39 lei, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune prevăzute de art. 244 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.
Faptele inculpatei A., care în perioada 08 octombrie 2008 - 16 august 2011, în baza aceleiași rezoluții infracționale, în vederea obținerii frauduloase de fonduri europene, a prezentat și folosit documente și declarații inexacte și neconforme adevărului, ce au contribuit la admiterea cererii de finanțare a proiectului „Practică să înveți, învață să practici!” și a cererilor de rambursare din 01 iulie 2010, din 02 iunie 2011 și din 16 august 2011, cauzând bugetului public al Uniunii Europene un prejudiciu de 5.292.267,19 lei, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 18
1
alin. (1) și (3) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.
Faptele inculpatei A., care, în calitate de consilier personal la Cabinetul D., prin emiterea a două adrese, una la 04 martie 2010 și cealaltă la 16 martie 2010, a solicitat mai multor unități de învățământ superior și inspectorate școlare județene din țară, furnizarea de informații privind programele de pregătire practică derulate de acestea, datele obținute fiind folosite la implementarea proiectului „Practică să înveți, învață să practici!”, inclusiv la constituirea bazei de date, al cărui beneficiar a fost SC E. SRL, prin care s-au realizat foloase materiale, indirecte, pentru sine, pentru fiul său, F., și pentru societatea la care cei doi erau asociați cu cote de 50% fiecare, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de conflict de interese prevăzute de art. 301 C. pen.
La individualizarea pedepselor ce urmează a fi aplicate inculpatei, Curtea a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 74 C. pen., respectiv împrejurările și modalitatea de comitere a faptelor, natura și gravitatea rezultatului produs, cuantumul ridicat al prejudiciului, folosirea înaltei funcții pe care o deținea în cadrul unui minister pentru a obține beneficii materiale necuvenite, precum și persoana inculpatei care se află la primul conflict cu legea penală, dar care a avut o atitudine nesinceră.
Totodată, Curtea a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins în privința inculpatei numai prin executarea acesteia în regim de detenție, dată fiind gravitatea sporită a infracțiunilor deduse judecății.
Curtea a constatat că prejudiciul cauzat bugetului de stat al României este de 1.200.386,39 lei, iar cel creat bugetului public al Uniunii Europene este de 5.292.267,19 lei, așa cum rezultă din nota emisă de B. - C., întrucât toate fondurile acordate în baza cererii de finanțare cât și a cererilor de rambursare aprobate și care conțineau date inexacte reprezintă sume plătite necuvenite.
Împotriva sentinței penale nr. 368/F din 25 noiembrie 2014 a Curții de Apel București, secția I penală, au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție și inculpata A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Apelul inculpatei A. este fondat.
Instanța de fond a reținut în sarcina inculpatei A. că în perioada 8 octombrie 2008 - 16 august 2011 în baza aceleiași rezoluții infracționale, în vederea obținerii frauduloase de fonduri naționale, a indus în eroare funcționarii publici ce au dispus aprobarea cererii de finanțare a proiectului „Practică să înveți, învață să practici” și a cererilor de rambursare din 1 iulie 2010, din 2 iunie 2011 și din 16 august 2011 cauzând bugetului de stat al României un prejudiciu de 1.200.386,39 lei. De asemenea, în perioada 8 octombrie 2008 - 16 august 2011, în baza aceleiași rezoluții infracționale în vederea obținerii frauduloase de fonduri europene, a prezentat și folosit documente și declarații inexacte și neconforme adevărului, ce au contribuit la admiterea cererii de finanțare a proiectului „Practică să înveți, învață să practici” și a cererilor de rambursare din 1 iulie 2010, din 2 iunie 2011 și din 16 august 2011 cauzând bugetului public al Uniunii Europene un prejudiciu de 5.292.267,19 lei.
Primul act material al celor două infracțiuni ar consta în următoarele:
Inculpata A., în calitate de administrator și asociat al SC E. SRL, prin cererea de finanțare din data de 8 octombrie 2008, a indus în eroare persoanele ce au avut ca atribuții în aprobarea proiectului „Practică să înveți, învață să practici” și acordarea finanțării nerambursabile. Astfel, a menționat în cererea de finanțare că în anul 2006, SC E. SRL a avut un număr mediu de 5 angajați, deși, în realitate, a avut un singur angajat; în anul 2007 societatea a avut un număr mediu de 7 angajați, în condițiile în care a avut doar un angajat, așa cum rezultă din relațiile furnizate de inspecția muncii, primul contract fiind încheiat la data de 7 decembrie 2006 cu K.K., angajat în funcția de director, acesta decedând în 2008, iar al doilea contract fiind încheiat la data de 18 ianuarie 2008 cu F. tot pentru funcția de director.
Alte date necorespunzătoare adevărului menționate de către inculpata A. sunt cele referitoare la faptul că SC E. SRL are experiență în domeniul formării profesionale, deși până în anul 2011, nu a derulat activități de formare profesională recunoscute, cele referitoare la profitul și cifra de afaceri a SC E. SRL, declarând pentru anul 2006 un profit net de 27.520 lei și o cifră de afaceri de 37.446 lei, deși profitul real a fost de 22.530 lei iar cifra de afaceri reală a fost de 32.301 lei conform adresei din 29 iunie 2012 emisă de L.L. a sectorului 1 București, precum și faptul că societatea a colaborat de peste 8 ani cu partenerul SC M.M. SA, deși societatea beneficiară a proiectului fusese înființată în 2006, deci cu 2 ani anterior formulării cererii de finanțare. În cererea de finanțare a proiectului manageriat de inculpata A. s-a menționat că solicitantul SC E. SRL are experiență relevantă în domeniul formării profesionale inițiale, însă din răspunsul furnizat de N.N. din cadrul D. reiese că în perioada octombrie 2006, când a fost înființată SC E. SRL - ianuarie 2010, societatea nu a fost înregistrată cu niciun program de formare profesională autorizat.
În urma acestor declarații inexacte cu privire la aspectele menționate până la data de 20 octombrie 2011, SC E. SRL a obținut finanțare nerambursabilă din fonduri ale bugetului general al Uniunii Europene în cuantum de 3.284.141,10 lei și din bugetul de stat al României suma de 687.750,31 lei.
Primul act material al celor două infracțiuni nu poate fi reținut de instanța de apel în acuzarea și condamnarea inculpatei A. din următoarele motive:
Prin Ordinul nr. 409/2008 al G.G. a fost aprobat Ghidul solicitantului pentru cererile de propuneri de proiecte, pentru implementarea I.I. 2007-2013 și lansarea cererilor de proiecte aferente acestora.
Potrivit Ghidului solicitantului, selecția cererilor de finanțare trebuia realizată pe următoarele criterii : relevanță, metodologie, sustenabilitate și cost - eficiență.
Pentru a fi selectată cererea de finanțare trebuia să obțină minimum 18 puncte la criteriul relevanță și un scor total de minimum 65 de puncte.
Întrucât în urma evaluării proiectului „Practică să înveți, învață să practici” acesta nu a întrunit punctajul minim la criteriul relevanță, prin Decizia H.H. nr. 3252/2009, cererea de finanțare a SC E. SRL - reprezentată de inculpata A. în calitate de administrator și asociat al firmei - a fost respinsă.
Decizia a fost contestată de SC E. SRL iar în urma contestației, proiectul a fost reevaluat și recomandat pentru finanțare nerambursabilă.
Prin Decizia nr. E6468/CI din 18 noiembrie 2009, H.H. a aprobat cererea de finanțare pentru o finanțare nerambursabilă de maximum 14.678.764,45 lei.
Aprobarea proiectului de finanțare a fost urmată de încheierea contractului de finanțare I.I., semnat la data de 27 ianuarie 2010, la rubrica beneficiarului de A. în calitate de administrator al SC E. SRL.
Conform raportului de expertiză contabilă din 15 ianuarie 2014 efectuat în cursul judecății (întocmit de expert contabil judiciar E.E.) care a avut ca obiectiv stabilit de prima instanță „dacă documentația depusă de promotorii proiectului corespunde normelor legale și comunitare, s-a concluzionat că în urma analizei cererii de finanțare (a proiectului depus spre finanțare) în condițiile specifice cererii de propuneri de proiecte nr. 60 „învață o meserie”, s-a constatat că sunt respectate clar activitățile eligibile, grupul țintă eligibil, eligibilitatea solicitanților și a partenerilor, criteriile de eligibilitate ale proiectului, criteriile de selecție ale proiectului, deci documentația depusă de promotorii proiectului corespunde normelor legale naționale și comunitare.
De asemenea, a doua expertiză contabilă dispusă în cursul judecății din 21 august 2014 (expert contabil F.F.) a concluzionat că în urma analizei cererii de finanțare (a proiectului depus spre finanțare) în condițiile specifice cererii de propuneri de proiecte „învață o meserie” sunt respectate activitățile eligibile, grupul țintă eligibil, criteriile de eligibilitate ale proiectului, criteriile de selecție ale proiectului, documentația depusă de promotorii proiectului corespunde normelor legale naționale și comunitare, așa cum de altfel a fost aprobat și proiectul de către operatorii în drept. Documentația depusă de promotorii proiectului corespunde normelor legale și comunitare, drept pentru care a fost aprobat și s-a încheiat contractul de finanțare nr. I.I.
Ghidul solicitantului stabilește condițiile și criteriile pe care trebuie să le îndeplinească solicitantul, partenerii cât și proiectul pentru a fi eligibil, aprobat spre finanțare.
Conform documentului, pentru a fi eligibil, solicitantul trebuie să fie o organizație legal constituită în România, solicitantul trebuie să aparțină categoriilor de beneficiari eligibili în conformitate cu Documentul Cadru de Implementare a I.I. și cu condițiile specifice ale cererii de propuneri de proiecte; solicitantul și partenerii acestuia nu se află într-una dintre situațiile prevăzute de art. 93 alin. (1), art. 94 și art. 96 alin. (2) din Regulamentul Comisiei Europene nr. 1605/2002 privind Regulamentul Financiar aplicabil bugetului general al comunității europene; organizația trebuie să fie nominalizată în ghidul solicitantului ca eligibil, să nu fie în faliment sau să nu facă obiectul unei proceduri de lichidare sau cu activitatea suspendată, să nu fi fost condamnați printr-o hotărâre cu valoare de res judicata, să nu aibă datorii la bugetul de stat și la bugetele locale, să nu li se aplice vreo sancțiune administrativă.
Proiectul „Practică să înveți, învață să practici” a fost respins întrucât nu a întrunit punctajul minim de 18 puncte la criteriile relevanță, astfel cum rezultă din scrisoarea de informare privind respingerea cererii de finanțare din 16 iulie 2009. Conform documentului, se atestă că potrivit deciziei H.H. din 16 iulie 2009 cererea de finanțare a obținut un scor de 14,5 puncte, sub limita minimă admisă de 65 puncte, iar motivele care au condus la obținerea acestui scor sunt pentru criteriul relevanță întrucât obiectivele specifice ale proiectului nu contribuie la creșterea aptitudinilor de muncă ale elevilor/ studenților din grupul țintă; grupurile țintă incluse în proiect nu sunt prezentate decât numeric; nevoile grupului țintă au fost identificate direct de solicitant prin interviuri directe cu potențiali membrii ai grupurilor țintă, dar nu se furnizează niciun fel de date statistice pentru a justifica acțiunile propuse prin proiect; proiectul nu demonstrează valoare adăugată și nu convinge că este complementar cu inițiativele legislative în domeniu.
Așadar, respingerea proiectului de la finanțare nu a avut în vedere numărul de angajați, cifra de afaceri, profitul net al SC E. SRL, experiența sau colaborarea sa cu Siveco, așa cum susține acuzarea și prima instanță întrucât aspectele menționate nu au constituit criterii de eligibilitate cuprinse în Ghidul solicitantului.
În același sens au declarat și martorele J.J. și S.S.
Astfel, S.S. a relatat că a făcut parte din comisia care a soluționat contestația formulată de SC E. SRL împotriva deciziei de respingere a proiectului. Astfel, existau patru criterii minimale pentru admiterea unui proiect cu finanțare din fonduri europene și anume: relevanță, metodologie, cost-eficiență și sustenabilitate.
Numărul de angajați al unei societăți care solicita finanțare era irelevant în aprobarea cererii de finanțare fonduri europene și au existat cazuri în care societăți comerciale au obținut fonduri europene fără să aibă niciun angajat întrucât avea importanță parteneriatul în ansamblu al firmei respective. Numărul de angajați ai firmei, cifra de afaceri, profitul net se verificau la momentul încheierii contractului de finanțare și nu erau cunoscute de evaluatori.
De asemenea, martora J.J. (semnatară a contractului de finanțare, în calitate de reprezentant al H.H.) a declarat că anterior aprobării unui contract de finanțare se efectuau verificări de mai multe compartimente din cadrul ministerului privind documentele depuse de solicitant, actele constitutive ale firmei însă nu făceau obiectul verificărilor, aspecte legate de cifra de afaceri, venitul net, numărul de angajați ai societății.
La aprobarea unui contract de finanțare nu avea relevanță numărul de angajați, profitul net, experiența în domeniu al firmei solicitante ci doar ca societatea respectivă să nu dețină datorii la bugetul de stat, asigurări de sănătate, șomaj sau bugetele locale.
Așadar, datele referitoare la numărul de angajați, experiența în domeniu, profitul real și parteneriatul nu constituiau criterii de eligibilitate pentru obținerea finanțării europene fiind determinante numai criteriile privind relevanța, metodologia, cost-eficientă și sustenabilitatea proiectului.
Împotriva Deciziei H.H. nr. 3252 din 16 iulie 2009 privind respingerea cererii de finanțare, SC E. SRL a formulat contestație.
Prin raportul de soluționare a contestațiilor pentru proiecte strategice din 21 septembrie 2009 întocmit de Comitetul de soluționare a contestațiilor s-a recomandat admiterea contestației SC E. SRL și transmiterea cererii de finanțare pentru reevaluare a proiectului „Practică să înveți, învață să practici”. S-a apreciat că proiectul definește nevoile grupurilor țintă prin furnizarea de studii; proiectul demonstrează valoare adăugată și este complementar cu inițiativele legislative în domeniu.
Raportul a fost semnat de membrii comitetului de soluționare a contestațiilor : F.F., O.O., G.G.G., P.P., R.R., S.S.
Se susține de acuzare și prima instanță că persoanele ce au soluționat contestația împotriva deciziei inițiale de respingere a proiectului prezentat de SC E. SRL - F.F. din cadrul H.H.; G.G.G. din cadrul H.H.; O.O. din cadrul H.H.; P.P. din cadrul H.H.; R.R. din C. și S.S. din cadrul C. au fost induse în eroare de inculpata A. prin faptul că a menționat în cererea de finanțare date nereale referitoare la numărul de angajați ai firmei, cifra de afaceri, profit net, ș.a.
O astfel de susținere nu are suport probator întrucât membrii comitetului de soluționare a contestațiilor nu au analizat datele relevate de acuzare ci cu totul alte criterii - relevanță, metodologie, cost-eficiență, sustenabilitatea proiectului, așa cum rezultă cu evidență din raportul întocmit, declarațiile martorilor și rapoartele de expertiză contabilă.
Cu privire la cel de-al doilea act material, instanța de fond a reținut că a constat în depunerea cererii de rambursare din 1 iulie 2010 în cuprinsul căreia inculpata A. a menționat nereal că, urmare a muncii prestate în cadrul proiectului au fost obținute informațiile privind programele de pregătire practică pentru elevi și studenți prevăzute în planurile de învățământ obligatoriu ale unităților de învățământ, lista facultăților și liceelor care desfășoară stagii de practică, programe/proiecte existente, parteneri economici și persoane de contact. În realitate aceste date au fost obținute la solicitările formulate de A., în calitate de consilier personal la Cabinetul D. prin adresa din data de 4 martie 2010 expediată către unități de învățământ superior și prin adresa din data de 16 martie 2010, trimisă către mai multe inspectorate școlare județene.
Acuzația nu poate fi reținută întrucât nu a fost dovedită cu probele administrate.
Prin Cererea de rambursare din 1 iulie 2010 semnată de inculpata A. în calitate de reprezentant legal al SC E. SRL s-au solicitat cheltuieli generale pentru patru luni de activitate pe proiect. Printre acestea se aflau și cheltuieli salariale ale echipei de management, în special salariile celor 8 experți coordonatori regionali pentru activitățile desfășurate în cele trei luni, printre acestea aflându-se și identificarea programelor de pregătire practică pentru elevi și studenți. În cadrul proiectelor I.I. fiecare expert are obligația redactării unui raport lunar de activitate și fișa de pontaj, documente în cadrul cărora se consemnează activitățile prestate. Pe baza acestor documente se realizează plata salariilor. Evidența cheltuielilor este un document de înregistrare în contabilitatea firmei a cheltuielilor eligibile, pe categorii și este întocmit de către expertul financiar al proiectului, verificat de un expert contabil independent și de către auditorul, independent de societatea SC E. SRL.
Evidența cheltuielilor se întocmește pe baza ordinelor de plată, a pontajelor, a rapoartelor de activitate și a fișelor de pontaj. Ofițerii de verificare ai organismului care răspund de verificarea unui proiect - în speță B. - C. - verifică eligibilitatea cheltuielilor și o aprobă dacă corespunde criteriilor de eligibilitate stabilite prin H.G. sau o invalidează, dacă aceasta nu respectă criteriile de eligibilitate. În cazul invalidării unei cheltuieli întrucât ofițerul de verificare constată că nu s-au respectat condițiile de eligibilitate suma invalidată, plătită rămâne în sarcina beneficiarului și nu îi este rambursată din fondurile Uniunii Europene