ÎCCJ, Secția penală

Asupra apelurilor penale de față.

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 81/F din data de 10 mai 2018 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în dosarul nr. x/2016, În baza art. 29 din Legea nr. 47/1992, a fost admisă cererea formulată de inculpata A. privind excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 68 alin. (2) din C. proc. pen. și a fost sesizată Curtea Constituțională cu soluționarea acestei excepții.

În baza art. 386 din C. proc. pen.. a fost schimbată încadrarea juridică a faptelor din infracțiunea prevăzută de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen., cu referire la art. 309 din C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 și 248

1

din C. pen. 1968, făcând aplicarea art. 5 din C. pen. din infracțiunea prevăzută de art. 269 alin. (1) din C. pen. 2014 în infracțiunea prevăzută de art. 264 din C. pen. 1968, făcând aplicarea art. 5 din C. pen. din infracțiunea prevăzută de art. 321 alin. (1) din C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 289 din C. pen. 1968, făcând aplicarea art. 5 din C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) și b) din C. pen. 1968.

2

din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 și 248

1

din C. pen. 1968 a fost condamnată inculpata A. la 5 ani închisoare.

În baza art. 71 din C. pen. a fost aplicată inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) din C. pen. 1969 pe o durată de 2 ani.

S-a aplicat inculpatei pentru fiecare infracțiune pentru care s-a dispus condamnarea pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) din C. pen. 1968.

A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare aplicată inculpatei A. prin sentința penală nr. 3/P din 26 martie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală, definitivă prin decizia penală nr. 242/A din 2.06.2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și au fost repuse pedepsele în individualitatea lor, respectiv:

- 5 ani închisoare pentru infracțiunea de spălare de bani, prevăzută de art. 25 din C. pen. 1969 raportat la art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 raportat la art. 5 din C. pen.

- 5 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 254 alin. (1) din C. pen. 1969, cu aplicarea art. 7 din Legea nr. 78/2000 și art. 5 din C. pen.

- 5 ani închisoare pentru infracțiunea de trafic de influență prevăzută de art. 257 alin. (1) din C. pen. 1969, cu aplicarea art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 și art. 5 din C. pen.

- 3 ani închisoare pentru infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) și (2) din C. pen. 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 5 din C. pen.

- câte 1 an închisoare pentru două infracțiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzute de art. 290 alin. (1) din C. pen. 1969, cu aplicarea art. 5 din C. pen.

- 2 ani închisoare pentru infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 alin. (1) din C. pen. 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 5 din C. pen. și sporul de 2 ani.

În baza art. 33 lit. a) și b) și art. 34 alin. (1) lit. b) și art. 35 din C. pen. 1969 au fost contopite pedepsele aplicate în cauza de față cu pedepsele aplicate prin sentința penală nr. 3/P din 26 martie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 242/A din 2.06.2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, inculpata A. având de executat pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare, la care se adaugă sporul de 2 ani închisoare, urmând să execute în final pedeapsa de 7 ani închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) din C. pen. 1969.

În baza art. 71 alin. (2) din C. pen. 1969 s-au interzis inculpatei A. ca pedeapsă accesorie exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) din C. pen. 1969, cu aplicarea art. 12 din Legea nr. 187/2012.

S-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatei reținerea din data de 9.08.2013 și arestul preventiv din 10.08.2013 la 2.09.2014 și perioada executată de la 2.06.2016 la 17.10.2017.

S-a menținut liberarea condiționată a inculpatei A. dispusă prin decizia penală nr. 502 din 17.10.2017 a Tribunalului Prahova.

S-au menținut măsurile asigurătorii instituite față de inculpata A. prin ordonanța nr. x/2012 din 31.03.2014 privind instituirea sechestrului asigurător și a popririi pentru următoarele bunuri:

- instituirea sechestrului asigurător, până la concurența sumei de 18.839.684,5 RON, constând în poprirea sumelor de 16.923,85 RON din contul IBAN x și 10.590,80 RON din contul IBAN x, la care figurează titular inculpata, deschise la B. și B. - Banca Pentru Locuințe, sumele poprite rămânând blocate la aceste unități bancare și la dispoziția Direcției Națională Anticorupție.

- instituirea sechestrului asigurător, până la concurența sumei de 18.839.684,5 RON, asupra următoarelor bunuri imobile, proprietatea inculpatei, după cum urmează:

A fost obligată inculpata A. la plata dobânzilor legale aferente sumei de 18.838.804,50 RON calculată de la data de 22.02.2012 (data pronunțării deciziei penale nr. 381/2012) până la data de 25.10.2016 (data anulării deciziei penale nr. 381/2012) către partea civilă S.C. C. S.A. prin lichidator judiciar SCP D. SPRL și lichidator E. SPRL.

A fost obligată inculpata A. la 2500 RON cheltuieli judiciare statului.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:

Referitor la cererea formulată de inculpata A. privind excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 68 alin. (2) din C. proc. pen., instanța a constatat ca fiind întemeiată și în baza art. 29 din Legea nr. 47/1992 a sesizat Curtea Constituțională cu soluționarea acestei excepții.

Pentru a fi dispusă sesizarea Curții Constituționale s-a avut în vedere că sunt îndeplinite prevederile art. 29 din Legea nr. 47/1992, în sensul că excepția de neconstituționalitate se referă la o dispoziție dintr-o lege, respectiv din C. proc. pen., este ridicată de către o parte din dosar, inculpata A., iar asupra constituționalității dispozițiilor art. 68 alin. (2) din C. proc. pen., Curtea Constituțională nu s-a mai pronunțat.

În opinia instanței, excepția este nefondată, deoarece nu încalcă dreptul la un proces echitabil și nici dreptul la apărare și nu contravine niciunei dispoziții din Constituție.

Este dreptul statului de a alege modalitatea în care se soluționează cererea de abținere sau recuzare, completul care soluționează aceste cereri.

Prin rechizitoriul nr. x/2012 din 15 aprilie 2014 întocmit de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, au fost trimise în judecată, în stare de libertate, inculpatele F., A. și G., pentru comiterea infracțiunilor de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen., cu referire la art. 309 din C. pen., favorizarea făptuitorului, prevăzută de art. 269 alin. (1) din C. pen. și fals intelectual, prevăzută de art. 321 alin. (1) din C. pen., toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) și (2) din C. pen.

În esență, în actul de inculpare, s-a reținut în ceea ce privește acuzația de abuz în serviciu, că, cele trei inculpate, în calitatea lor de judecători la Curtea de Apel București, secția I penală, și-au îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu, întrucât, cu prilejul soluționării dosarului penal x/2011, având ca obiect contestație în anulare, prin decizia penală pronunțată în cauză, nr. 381/22.02.2012, au desființat în mod nelegal hotărârile judecătorești prin care numitul H. fusese condamnat la pedeapsa de 7 ani închisoare, respectiv, sentința penală nr. 1240/15.06.2010 a Judecătoriei sectorului 4 București, decizia penală nr. 802/16.12.2010 a Tribunalului București și decizia penală nr. 741/4.04.2011 a Curții de Apel București. Totodată, au anulat mandatul de executare a pedepsei de 7 ani închisoare emis pe numele condamnatului H., cu consecința obținerii unui folos necuvenit de către acesta din urmă, prin exonerarea de executare a unei pedepse privative de libertate de 7 ani închisoare dar și de la plata despăgubirilor civile în sumă de 18.839 684,5 RON, la care condamnatul fusese obligat către C..

În ceea ce privește infracțiunea de favorizare a făptuitorului, s-a menționat în actul de inculpare, că, aceasta a constat în aceea că, pronunțarea de către cele trei inculpate a deciziei penale nr. 381/2012, prin care a fost anulată condamnarea definitivă de 7 ani închisoare suferită de numitul H., a constituit un ajutor pentru acesta din urmă, în sensul de a nu mai executa pedeapsa de 7 ani închisoare, aplicată prin decizia definitivă 741/R/4.04.2011 și de a nu mai plăti despăgubirile civile la care fusese obligat.

Cât privește infracțiunea de fals intelectual, s-a reținut că aceasta a constat în aceea că, cele trei inculpate, cu prilejul redactării deciziei penale nr. 381/22.02.2012, pe care au pronunțat-o anterior, au atestat fapte și împrejurări care nu corespund adevărului, respectiv, au susținut nereal că toate dosarele derivate din dosarul inițial nr. x/2002 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, au avut la bază aceeași situație faptică-cesiunea de creanță și obținerea de credite, același prejudiciu și aceleași părți, aspectele atestate nereal regăsindu-se la paginile 24, 25, 31, 36, 46, 61 și 62 din decizia pronunțată.

Prin sentința penală nr. 97/F din 19.05.2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în baza dispozițiilor art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. raportat la dispozițiile art. 16 alin. (1) lit. b), teza I din C. proc. pen., a fost achitată inculpata F., pentru infracțiunile de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen., cu referire la art. 309 din C. pen., favorizarea făptuitorului, prevăzută de art. 269 alin. (1) din C. pen. și fals intelectual, prevăzută de art. 321 alin. (1) din C. pen.

În baza dispozițiilor art. 396 alin. (5) din C. proc. pen.. raportat la dispozițiile art. 16 alin. (1) lit. b), teza I din C. proc. pen.. a fost achitată inculpata G., pentru infracțiunile de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen., cu referire la art. 309 din C. pen., favorizarea făptuitorului, prevăzută de art. 269 alin. (1) din C. pen. și fals intelectual, prevăzută de art. 321 alin. (1) din C. pen.

În baza art. 25 alin. (5) din C. proc. pen.. a fost lăsată nesoluționată acțiunea civilă față de inculpatele F. și G.

În baza art. 397 alin. (5) din C. proc. pen.. au fost menținute măsurile asiguratorii dispuse asupra bunurilor inculpatelor F. și G. prin ordonanțele nr. x/2012 din 31.03.2014 ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție.

Potrivit dispozițiilor art. 46 C. proc. pen. a dispus disjungerea cauzei, atât pe latură penală cât și pe latură civilă, în ceea ce o privește pe inculpata A.

Prin decizia penală nr. 216/A din 14.06.2017, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală a admis apelul formulat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție împotriva sentinței penale nr. 97/F din 19 mai 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, pe care a desființat-o, în parte, și, rejudecând:

În temeiul art. 67 din C. pen., s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), lit. b) și lit. g) din C. pen., pe o durată de 2 ani, pedeapsă ce se va executa în condițiile prevăzute de art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen.

În temeiul art. 65 din C. pen., s-a interzis inculpatei exercițiul drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), lit. b) și lit. g) din C. pen., ca pedeapsă accesorie.

În temeiul art. 269 alin. (1) din C. pen., a fost condamnată inculpata G. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de favorizarea făptuitorului.

În temeiul art. 38 alin. (2) raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate inculpatei G., urmând ca aceasta să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 4 ani închisoare, la care se adaugă sporul de o treime din pedeapsa de 1 an închisoare, în final, 4 ani și 4 luni închisoare, cu executare în regim privativ de libertate.

În baza art. 45 alin. (1) din C. pen., s-a aplicat pe lângă pedeapsa principală, pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), lit. b) și lit. g) din C. pen., pe o perioadă de 2 ani și pedeapsa accesorie constând în interzicerea acelorași drepturi.

În temeiul art. 297 alin. (1), cu aplicarea art. 309 din C. pen. și art. 132 din Legea nr. 78/2000, a fost condamnată inculpata F., la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu.

În temeiul art. 67 din C. pen., s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), lit. b) și lit. g) C. pen., pe o durată de 2 ani, pedeapsă ce se va executa în condițiile prevăzute de art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen.

În temeiul art. 65 din C. pen., s-a interzis inculpatei exercițiul drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), lit. b) și lit. g) din C. pen. ca pedeapsă accesorie.

În temeiul art. 269 alin. (1) din C. pen., a fost condamnată inculpata F. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de favorizarea făptuitorului.

În baza art. 38 alin. (2) raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate inculpatei F., urmând ca aceasta să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 4 ani închisoare, la care se adaugă sporul de o treime din pedeapsa de 1 an închisoare, în final, 4 ani și 4 luni închisoare, cu executare în regim privativ de libertate.

În baza art. 45 alin. (1) din C. pen., s-a aplicat pe lângă pedeapsa principală, pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), lit. b) și lit. g) din C. pen., pe o perioadă de 2 ani și pedeapsa accesorie, constând în interzicerea acelorași drepturi.

Au fost menținute măsurile asiguratorii instituite față de inculpatele G. și F.

Au fost obligate în solidar inculpatele G. și F. la plata dobânzilor legale aferente sumei de 18.838.804,50 RON calculate de la data de 22 februarie 2012 (data pronunțării deciziei nr. 381/2012) până la data de 25 octombrie 2016 (data anulării deciziei nr. 381/2012) către partea civilă S.C. C. S.A. prin lichidator judiciar SCP D. SPRL.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale nr. 97/F din 19.05.2016 care nu contravin deciziei penale nr. 216/A din 14.06.2017.

S-au respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpatele A. și G.

După disjungerea cauzei privind pe inculpata A., pe rolul Curții de Apel București s-a format dosarul nr. x/2016.

Analizând piesele dosarului, Curtea a constatat următoarele:

Prin rechizitoriul nr. x/2012 din 15 aprilie 2014 întocmit de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, au fost trimise în judecată, în stare de libertate, inculpatele F., A. și G., pentru comiterea infracțiunilor de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, prevăzută de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen., cu referire la art. 309 din C. pen., favorizarea făptuitorului, prevăzută de art. 269 alin. (1) din C. pen. și fals intelectual, prevăzută de art. 321 alin. (1) din C. pen., toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) și (2) din C. pen.

În esență, în actul de inculpare, s-a reținut în ceea ce privește acuzația de abuz în serviciu, că, cele trei inculpate, în calitatea lor de judecători la Curtea de Apel București, secția I penală, și-au îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu, întrucât, cu prilejul soluționării dosarului penal x/2011, având ca obiect contestație în anulare, prin decizia penală pronunțată în cauză, nr. 381/22.02.2012, au desființat în mod nelegal hotărârile judecătorești prin care numitul H. fusese condamnat la pedeapsa de 7 ani închisoare, respectiv, sentința penală nr. 1240/15.06.2010 a Judecătoriei sectorului 4 București, decizia penală nr. 802/16.12.2010 a Tribunalului București și decizia penală nr. 741/4.04.2011 a Curții de Apel București. Totodată, au anulat mandatul de executare a pedepsei de 7 ani închisoare emis pe numele condamnatului H., cu consecința obținerii unui folos necuvenit de către acesta din urmă, prin exonerarea de executare a unei pedepse privative de libertate de 7 ani închisoare dar și de la plata despăgubirilor civile în sumă de 18.839 684,5 RON, la care condamnatul fusese obligat către C..

În ceea ce privește infracțiunea de favorizare a făptuitorului, s-a menționat în actul de inculpare, că, aceasta a constat în aceea că, pronunțarea de către cele trei inculpate a deciziei penale nr. 381/2012, prin care a fost anulată condamnarea definitivă de 7 ani închisoare suferită de numitul H., a constituit un ajutor pentru acesta din urmă, în sensul de a nu mai executa pedeapsa de 7 ani închisoare, aplicată prin decizia definitivă 741/R/4.04.2011 și de a nu mai plăti despăgubirile civile la care fusese obligat.

Cât privește infracțiunea de fals intelectual, s-a reținut că aceasta a constat în aceea că, cele trei inculpate, cu prilejul redactării deciziei penale nr. 381/22.02.2012, pe care au pronunțat-o anterior, au atestat fapte și împrejurări care nu corespund adevărului, respectiv, au susținut nereal că toate dosarele derivate din dosarul inițial nr. x/2002 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, au avut la bază aceeași situație faptică-cesiunea de creanță și obținerea de credite, același prejudiciu și aceleași părți, aspectele atestate nereal regăsindu-se la paginile 24, 25, 31, 36, 46, 61 și 62 din decizia pronunțată.

În rechizitoriu a fost descris contextul general, prealabil pronunțării deciziei penale nr. 381/2012, context referitor la infracțiunile pentru care inculpatul H. a fost cercetat.

Astfel, s-a arătat că, prin rechizitoriul nr. x/2002 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție a fost trimis în judecată inculpatul H., pentru complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 26 raportat la art. 246 combinat cu art. 248

1

din C. pen. de la 1968, cu aplicarea art. 41 alin. (2) raportat la art. 258 din C. pen. de la 1968, faptă constând în aceea că, în perioada iulie 1999 - februarie 2000, C., prin nouă sucursale a cesionat creanțe de 10.678.612,4 RON, unui grup de 11 firme și a acordat credite pe termen scurt sub formă de linii de credit, cu încălcarea prevederilor Legii nr. 58/1998 și a normelor de creditare, beneficiar al acestor operațiuni ilegale fiind H., asociat/administrator al firmelor din grup.

În urma judecării cauzei în care inculpatul a fost trimis în judecată, pentru infracțiunea de mai sus, a fost pronunțată decizia penală definitivă, nr. 741/R/4.04.2011 de către Curtea de Apel București, prin care inculpatul H. a fost condamnat la pedeapsa de 7 ani închisoare și obligat în solidar cu coinculpații din acea cauză la plata despăgubirilor către C.

Din dosarul x/2002 s-a disjuns și constituit dosarul nr. x/2006, dosar în care, prin rechizitoriul cu același număr, a fost trimis în judecată inculpatul H. pentru complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice și asocierea pentru săvârșirea de infracțiuni, prevăzute de art. 26 raportat la art. 248-248

1

din C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. și art. 323 din C. pen., ambele cu aplicarea art. 33 din C. pen., fapte constând în aceea că, în perioada august 2000 - iulie 2001, inculpatul, alături de alți inculpați, s-au asociat în scopul comiterii de infracțiuni și au încheiat în mod fraudulos 14 convenții de plată care au condus la prejudicierea I., cu suma de 26.082.460,55 RON, la data întocmirii rechizitoriului în cauza de față, acest dosar fiind nesoluționat.

Față de inculpatul H. s-au efectuat cercetări și în alte dosare, în legătură cu circuitul sumelor de bani și înregistrarea acestora în evidențele contabile ale firmelor, cercetările fiind efectuate în mai multe dosare disjunse din dosarele de mai sus, nr. x/2002 și nr. x/2006 și fiind finalizate cu soluții de neîncepere a urmăririi penale:

- prin ordonanța nr. 7D/P/18.05.2008, menținută prin decizia penală nr. 683/26.06.2009 a Curții de Apel Craiova, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de H., pentru infracțiunea de constituire a unui grup infracțional organizat-, prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003, în baza art. 10 lit. e) din C. proc. pen., constatându-se că pentru fapta comisă în perioada 1999 -2001 există o cauză care înlătură caracterul penal al faptei;

- prin rezoluția nr. 83/P/2008 din 13.11.2009 a Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Craiova, menținută prin decizia penală nr. 1057/27.09.2010 a Curții de Apel Craiova s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de H., J. și K. II, pentru infracțiunile de evaziune fiscală, spălare de bani și asociere în vedere comiterii de infracțiuni, prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b) și c) din Legea nr. 241/2005, art. 23 din Legea nr. 656/2002 și art. 323 din C. pen., faptele cercetate în acest dosar fiind acelea că H. și alți funcționari din cadrul L., nu au înregistrat în evidența contabilă venituri, reprezentând dobânzi și penalități calculate în baza tranzacției de compensare nr. x/10.01.2001 și cesiunea depozitului în favoarea M. S.A., conform contractului de cesiune de creanță nr. x;

- prin rezoluția nr. 59 D/P/2006 din 15.01.2008 a DIICOT - Biroul Teritorial Dolj, menținută prin deciziile penale nr. 798/18.11.2008 și nr. 292/11.03.2010 ale Curții de Apel Craiova s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de H. și alții pentru infracțiunile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 39/2003 și art. 23 din Legea nr. 656/2002, fapte constând în aceea că, la data de 22.02.2006, DGFP Dolj a sesizat organele de urmărire penală, cu privire la faptul că, în urma unui control efectuat la N. S.A. Craiova, administratorul O. a scos din patrimoniu bunuri în valoare de 1.151.350 RON care au fost cedate fundației P., respectiv, că a înstrăinat din patrimoniu suma de 38 638 RON, către Q. S.A., printr-un contract de publicitate încheiat fictiv la 1 octombrie 2004, verificându-se în acea cauză dacă făptuitorii s-au asociat în vederea comiterii infracțiunilor de evaziune fiscală și spălare de bani.

În baza deciziei penale definitive nr. 741/R/4.04.2011 a Curții de Apel București, a fost emis mandatul de executare a pedepsei închisorii de 7 ani, nr. x/4.04.2011 de către Judecătoria sectorului 4 București, iar în urma emiterii mandatului european de arestare, inculpatul H., care se sustrăsese de la executarea pedepsei a fost prins în Ungaria și a fost încarcerat de autoritățile judiciare române la data de 28.04.2011.

După începerea executării pedepsei, la data de 2 mai 2011, H. a formulat o contestație în anulare împotriva deciziei penale nr. 741/R/4.04.2011 a Curții de Apel București, contestație respinsă de Curtea de Apel București, prin decizia penală nr. 1164/26 mai 2011, ca inadmisibilă, cu motivarea că la dosarul cauzei nu au fost depuse dovezi, din care să rezulte îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 386 lit. a), b), c) și e) din C. proc. pen.

La data de 18.08.2011, condamnatul a formulat o nouă contestație în anulare împotriva deciziei penale nr. 741/R/4.04.2011 a Curții de Apel București, invocând cazul de contestație prevăzut de art. 386 lit. d) din C. proc. pen., respectiv, autoritatea de lucru judecat a deciziei penale nr. 1057/27.09.2010 a Curții de Apel București, dar și-a retras contestația, Curtea de Apel București, prin decizia penală nr. 2217/11.11.2011 luându-se act de manifestarea sa de voință.

La data de 23.11.2011, H. a depus, prin apărător ales, o a treia contestație în anulare, în care a invocat dispozițiile art. 386 lit. d) din C. proc. pen., respectiv autoritatea de lucru judecat a deciziei penale nr. 1057/2010 a Curții de Apel Craiova. Cauza a fost repartizată completului de judecată format din judecătoarele A., F. și G., complet care, la termenul din 1.02.2012 a respins contestația în anulare întemeiată pe art. 386 lit. c) din C. proc. pen., ca fiind tardiv formulată, iar la termenul din 22.02.2012 a pronunțat decizia 381/2012, prin care a admis contestația în anulare formulată împotriva deciziei penale nr. 741/2011 a Curții de Apel București, a desființat în parte această decizie, cu motivarea că există autoritate de lucru judecat, dispunând anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii.

Acuzațiile formulate împotriva inculpatelor pentru cele trei infracțiuni, respectiv, abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos material, fals intelectual și favorizarea făptuitorului, urmează două coordonate fundamentale:

S-a arătat în actul de acuzare că inculpatele, prin decizia mai sus menționată, au admis contestația în anulare formulată de condamnatul H., în temeiul art. 386 lit. d) din C. proc. pen., respectiv "când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă", au desființat decizia penală nr. 741/2011 a Curții de Apel București, decizia penală nr. 802/2010 a Tribunalului București și sentința penală nr. 1240/2010 a Judecătoriei sectorului 4 București și rejudecând, în baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. j) din C. proc. pen., au încetat procesul penal pentru infracțiunile pentru care anterior H. fusese condamnat, fără a fi îndeplinite condițiile legale pentru admisibilitatea unei astfel de contestații în anulare.

Inculpatele au argumentat soluția de admitere a contestației în anulare și desființare a hotărârilor anterioare de condamnare, în esență, prin aceea că, H. a mai fost cercetat anterior pentru aceleași fapte, pentru care, s-au dispus soluții de netrimitere în judecată de către Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Dolj, soluții menținute prin decizia 1057/2010, decizia nr. 683/2009 și decizia nr. 282/2010 ale Curții de Apel Craiova.

S-a arătat că soluția pronunțată de inculpate este adoptată cu încălcarea legii și prin denaturarea realității, deoarece:

Contestația în anulare este un remediu procesual prin intermediul căruia pot fi remediate erori de neînlăturat pe alte căi, fiind o cale de anulare a hotărârilor judecătorești, pentru vicii, nulități privind actele de procedură, dar nu și pentru nulități care privesc fondul cauzei.

Contestația în anulare este o cale de atac admisibilă numai în cazuri excepționale, iar cea întemeiată pe art. 386 lit. d) din C. proc. pen.. presupune pronunțarea a două hotărâri definitive pentru aceeași faptă dar și existența unei identități de fapte și persoane. De asemenea, contestația este admisibilă numai atunci când instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra cauzei de încetare a procesului penal, în temeiul art. 10 lit. j) din C. proc. pen.. și dacă, prin ambele hotărâri definitive s-a soluționat fondul cauzei.

Pentru a exista autoritate de lucru judecat, trebuie să fie îndeplinite trei condiții: să se fi declanșat un proces penal împotriva aceleiași persoane, aceasta să aibă calitatea de inculpat/învinuit și să existe același fapt material, deci aceeași cauză materială care nu se confundă cu cauza juridică și care se referă la încadrarea juridică.

Parchetul a arătat că în cauză nu a existat autoritate de lucru judecat, în raport cu soluțiile adoptate anterior în legătură cu H., deoarece acele soluții au fost pronunțate în procedura plângerilor împotriva rezoluțiilor de neîncepere a urmăririi penale, întemeiate pe dispozițiile art. 278

1

din C. proc. pen.. de la 1968. Potrivit dispozițiilor art. 278

1

alin. (8) lit. a) din C. proc. pen., judecătorul pronunță una din următoarele soluții:

"a) respinge plângerea, prin sentință, ca tardivă sau inadmisibilă ori, după caz, ca nefondată, menținând rezoluția sau ordonanța atacată."

Potrivit art. 278

1

alin. (11) din C. proc. pen., în situația prevăzută la alin. (8) lit. a), persoana în privința căreia judecătorul a decis că nu este cazul să se înceapă ori să se redeschidă urmărirea penală nu mai poate fi urmărită pentru aceeași faptă, afară de cazul când s-au descoperit fapte sau împrejurări noi ce nu au fost cunoscute de organul de urmărire penală și nu a intervenit unul dintre cazurile prevăzute de art. 10 din C. proc. pen.

Principiul non bis in idem este reglementat într-o serie de convenții și tratate internaționale precum Convenția europeană de extrădare, Convenția de punere în aplicare a Acordului Schengen, Convenția de la Bruxelles, Convenția Europeană privind transferul de proceduri în materie penală, protocolul nr. 7 la Convenția europeană a drepturilor omului. Acest principiu este reglementat și în art. 114 din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară în materie penală și art. 50 din Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene, potrivit cu care, nimeni nu poate fi judecat sau condamnat pentru o infracțiune pentru care a fost deja achitat sau condamnat în cadrul Uniunii, prin hotărâre judecătorească definitivă. În conformitate cu jurisprudența CJUE principiul non bis in idem nu este aplicabil unei decizii prin care un organ al unui stat dispune încetarea urmăririi penale într-un stadiu prealabil punerii în mișcare a acțiunii penale, în cazul în care această decizie de încetare, potrivit dreptului național al acelui stat, nu stinge definitiv acțiunea penală și nu constituie un impediment în calea unei noi urmăriri penale, pentru aceleași fapte.

O persoană nu mai poate fi subiectul unei proceduri penale, de urmărire sau judecată, dacă împotriva sa, s-a pronunțat o hotărâre definitivă cu privire la aceeași faptă, fie în sensul condamnării, fie în sensul achitării. În ceea ce privește "hotărârea definitivă", potrivit interpretărilor CJUE, "o decizie a unui organ de poliție, prin care se dispune încetarea urmăririi penale, însă nu se pune definitiv capăt acțiunii penale potrivit ordinii juridice naționale în cauză, nu poate constitui o decizie care să permită să se considere că în privința persoanei implicate a fost pronunțată o hotărâre definitivă".

Jurisprudența națională a statuat în mod constant că o hotărâre pronunțată de o instanță în cadrul procedurii reglementate de art. 278

1

din C. proc. pen.. nu este o hotărâre prin care s-a soluționat fondul cauzei, astfel că o astfel de hotărâre nu se bucură de autoritate de lucru judecat.

Printr-o interpretare proprie, în baza unui raționament fals, făcând trimitere la Protocolul nr. 7 la Convenția Europeană, precum și la dispozițiile art. 278

1

alin. (11) din C. proc. pen., care reglementează posibilitatea redeschiderii urmăririi penale atunci când se descoperă fapte sau împrejurări noi, dar și la deciziile Curții Constituționale, inculpatele au ignorat Decizia nr. XVII din 19.03.2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin care s-a statuat că o hotărâre pronunțată de instanță, în cadrul procedurii reglementate de art. 278

1

din C. proc. pen.. nu conține o rezolvare a fondului cauzei și deci nu se bucură de autoritate de lucru judecat.

Inculpatele au ignorat deciziile pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în materia inadmisibilității contestației în anulare, având ca temei art. 386 lit. d) din C. proc. pen.. atunci când una dintre hotărâri a fost pronunțată ca urmare a plângerii împotriva soluțiilor procurorului, dar și Deciziile 233/2005 și 328/2012, ale Curții Constituționale, prin care s-a arătat că, în cadrul procedurii prevăzute de art. 278

1

din C. proc. pen.. nu se realizează o judecare a fondului cauzei, ci doar un examen de legalitate al soluției procurorului.

În plus, inculpatele au examinat existența cauzei de încetare a procesului penal, constând în autoritatea de lucru judecat, în condițiile în care această presupusă autoritate a fost examinată și de instanțele de apel și recurs, care au respins-o motivat, iar inculpatele au cunoscut acest lucru, criticând modul în care instanțele de apel și recurs au "refuzat să recunoască autoritatea de lucru judecat". Prin decizia pronunțată de inculpate, nr. 381/2012, s-a rejudecat fondul cauzei ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2006, pe calea căii de atac extraordinare a contestației în anulare, admisibilitatea unei astfel de contestații întemeiate pe existența unei cauze de încetare a procesului penal, fiind exclusă atunci când instanța de recurs s-a pronunțat asupra ei, cazul prevăzut la art. 386 lit. d) având caracter subsidiar față de cazul prevăzut la art. 486 lit. c) din C. proc. pen.

Reexaminând fapte deja judecate prin hotărâre definitivă, inculpatele au transformat contestația în anulare într-un apel deghizat, încălcând dreptul la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 din CEDO, într-o prelungire a procesului penal, creând practic un nou grad de jurisdicție, respectiv al patrulea grad de jurisdicție, neprevăzut de lege, criticând motivarea instanței de recurs.

În acest sens, s-a pronunțat și Curtea Europeană, în cauza Mitrea vs. România, arătând că o cale extraordinară de atac nu poate fi admisă pentru simplul motiv că instanța a cărei hotărâre este atacată a apreciat greșit probele sau a aplicat greșit legea, în absența unui defect fundamental, care duce la arbitrariu. Securitatea raporturilor juridice implică respectarea principiului res iudicata potrivit căruia, nicio parte nu este îndreptățită să solicite revizuirea unei hotărâri judecătorești definitive în scopul de a obține o nouă analiză a cauzei.

Parchetul a mai arătat că nu a existat autoritate de lucru judecat nici în raport cu faptele pentru care H. a fost cercetat anterior, în materialitatea lor, fapte pentru care s-au dispus soluții de netrimitere în judecată.

Urmărind pronunțarea unei hotărâri judecătorești favorabile inculpatului H., care să ducă la neexecutarea pedepsei de 7 ani închisoare, dar și la neplata prejudiciului stabilit prin hotărârea judecătorească, de 18.839.684,5 RON, cu titlu de despăgubiri civile către C., inculpatele au atestat fapte și împrejurări necorespunzătoare adevărului în conținutul deciziei penale nr. 381/2002, atunci când au concluzionat că între faptele care au făcut obiectul dosarului nr. x/2002 și în care s-a pronunțat decizia penală definitivă 741/R/2011 și cele care fac obiectul dosarelor penale nr. x/2008 (în care s-a pronunțat decizia penală 1057/2010), x/2008 (în care s-a pronunțat decizia penală 798/2008), și x/2008 (în care s-a pronunțat decizia penală 683/2009), există identitate, în ceea ce privește situația de fapt, respectiv aceleași acte materiale-obținerea de credite bancare și cesiunea de creanțe, însă cu o altă încadrare juridică, aceeași sesizare (x/2001), cu același conținut, același prejudiciu, aceleași părți civile.

De altfel, inculpatele nu au menționat, în mod deliberat, în cuprinsul deciziei pe care au pronunțat-o, care sunt faptele materiale concrete care au stat la baza deciziilor penale nr. 1057/2010, nr. 798/2008, nr. 292/2010 și nr. 683/2009, după cum nu au menționat nici faptul că cercetările efectuate de organele de urmărire penală au fost cercetări succesive, ca urmare a disjungerilor și nu cercetări paralele.

În continuare, în actul de inculpare a fost prezentată situația faptică care a stat la baza fiecăreia dintre soluțiile pronunțate și care redată, în rezumat de Curte, este următoarea:

Decizia nr. 741/R/2011 a Curții de Apel București, i-a vizat pe inculpații R., S., T. și H., primii trei fiind trimiși în judecată pentru infracțiunile prevăzute de art. 246 raportat la art. 248

1

din C. pen. comb. cu art. 258 C. pen. iar inculpatul H., pentru complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 26 raportat la art. 246 comb. cu art. 248

1

din C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) raportat la art. 258 din C. pen.. Situația de fapt care a format obiectul acestui dosar a constat în aceea că, în perioada iunie - februarie 2000, C. S.A. a cesionat creanțe în valoare de 10.678.612,4 RON unui grup de 11 firme din municipiul Craiova și a acordat credite pe termen scurt sub formă de linii de credit în valoare de 8.053.561,1 RON, cu încălcarea prevederilor Legii nr. 58/1998 și a Normelor Interne de creditare, cu privire la documentația de creditare, analiza bonității, constituirea de garanții, beneficiarul direct al încălcării de către funcționarii bancari a normelor de creditare fiind inculpatul H., asociat și administrator al firmelor din grup.

Prin urmare, situația de fapt privește cesiunea de creanțe și obținerea de credite cu încălcarea legii, prejudiciul a fost în acea cauză de 187.321.734 408 RON, iar parte civilă a fost C.

Deciziile penale nr. 798/18.11.2008 și 292/11.03.2010 ale Curții de Apel Craiova au menținut în procedura prevăzută de art. 278

1

din C. proc. pen., rezoluția nr. x/15.01.2008 a D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Dolj, față de numiții H., U., V., W., X. și J. (cu privire la infracțiunile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 39/2003 și art. 23 din Legea nr. 656/2002), față de numiții U., O., X., Y., V., Z. și J. (pentru infracțiunile prevăzute de art. 6 și 13 din Legea nr. 241/2005 și art. 43 din Legea nr. 82/1991 raportat la art. 289 din C. pen.), față de AA., BB., CC. (pentru infracțiunile prevăzute de art. 290 din C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2).

Situația de fapt cercetată în cauza x/2008 privește faptul că O., în calitate de administrator al S.C. N. S.A. Craiova, în luna septembrie 2004, a scos din patrimoniul acestei societăți bunuri în valoare de 11.513.500.000 000 RON, cedate ulterior către fundația P., fără ca suma să fie înregistrată ca venituri și fără să fie colectată taxa pe valoare adăugată de 2.187.470 000 RON.

De asemenea, s-au efectuat cercetări și în legătură cu faptul că, la 1.01.2004, S.C. N. S.A. - Sucursala DD. a încheiat cu Q., în mod formal contractul având ca obiect efectuarea de reclamă și publicitate, înregistrând o taxă pe valoare adăugată deductibilă de 38.638 RON, iar S.C. EE. S.R.L., administrată de Y., W. și J., a încheiat 36 de contracte fictive de prestări servicii, pe baza cărora s-au efectuat plăți de 1.260.000 RON.

În fine, s-au mai efectuat cercetări și cu privire la faptul că, S.C. N. nu a înregistrat în evidența contabilă creanța sa asupra S.C. FF. S.A. Craiova, reprezentând venituri din penalități de întârziere, încasate prin executare silită, în sumă de 836.056 RON, prejudiciind bugetul de stat cu suma de 668 813 RON, impozit pe profit și TVA.

Constatându-se că între faptele descrise mai sus există o legătură, fiind rezultatul unui grup infracțional organizat-, constituit la inițiativa lui H., precum și faptul că, prin mai multe societăți controlate de acesta a fost retrasă suma totală de 2.400.000 RON de către GG. de la HH., au fost efectuate cercetări și sub aspectul infracțiunii de spălare de bani și al infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat-.

Prin urmare, faptele cercetate sunt spălarea de bani, evaziunea fiscală, fals și constituire a unui grup infracțional organizat-, săvârșite în perioada 2004-2005, persoanele cercetate au fost cele mai sus menționate și sunt altele decât cele la care se referă decizia 741/2011, prejudiciul este altul, partea civilă ar fi putut fi în cauză statul, prin DGFP Dolj, iar societățile implicate au fost altele decât cele la care se referă decizia 741/2011.

Decizia penală 683/26.06.2009 a Curții de Apel Craiova. Prin aceasta a fost menținută, în procedura prevăzută de art. 278

1

din C. proc. pen. de la 1968, soluția de neîncepere a urmăririi penale față de H., K. II, J., U. și V., dispusă prin ordonanța x/16.05.2008 a DIICOT, în legătură cu infracțiunea de constituire a unui grup infracțional organizat-, prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003, constatându-se că există o cauză care înlătură caracterul penal al faptei.

În cauza x/2008, cercetările au vizat și infracțiunile de evaziune fiscală și spălare de bani, prevăzute de art. 9 lit. b) și c) din Legea nr. 341/2005 și art. 23 din Legea nr. 656/2002, însă pentru acestea a fost declinată competența în favoarea DNA - Serviciul Teritorial Dolj.

Situația faptică în legătură cu care s-au efectuat cercetări a fost aceea că, în perioada 30 iulie 1999-30 septembrie 1999, C. a cesionat creanțele pe care le avea de încasat de la diverși debitori, în sumă totală de 107.175.632.000 RON, către 11 firme controlate de H. și deși suma de 203.330.798 000 RON trebuia încasată în contabilitatea L., acest lucru nu a fost făcut, astfel încât s-a calculat un impozit pe profit sustras de 50.832.699.500 RON.

Astfel, s-a concluzionat de către parchet faptul că, situația de fapt cercetată în această cauză privește constituirea unui grup infracțional organizat-, perioada fiind 1999-2001, persoanele cercetate sunt cele menționate mai sus, prin urmare, nu există identitate între această cauză și cea în care s-a pronunțat decizia 741/2011.

Decizia penală nr. 1057/27.09.2010 a Curții de Apel Craiova. Prin această decizie s-a menținut soluția de neîncepere a urmăririi penale dispusă prin rezoluția nr. x/2008 din 13.11.2009 a DNA - Serviciul Teritorial Craiova, față de H., K. II și J., pentru infracțiunile prevăzute de art. 9 lit. b) și c) din Legea nr. 241/2005, art. 323 din C. pen. și art. 23 din Legea nr. 656/2003.

Faptele cercetate în această cauză au fost acelea că, H. și alți funcționari din cadrul L. nu au înregistrat în contabilitatea acesteia venituri financiare, reprezentând dobânzi și penalități calculate în baza tranzacției de compensare nr. x/10 ianuarie 2001, respectiv, neînregistrarea în contabilitate a cesiunii depozitului în favoarea M. S.A., conform contractului de cesiune de creanțe nr. x februarie 2001. Totodată, a fost cercetată și legalitatea transferurilor de fonduri între L., GG. și S.C. II. S.A. Craiova, S.C. M. S.A., S.C. JJ. S.A.

Neînregistrarea în evidența contabilă de către KK. a sumei de 203.330.798 000 RON a avut ca efect sustragerea de la plata impozitului pe profit în valoare de 50.832.699.500 RON, așa cum s-a stabilit prin actul de control al DGFP Dolj.

Prin urmare, actele materiale cercetate în această cauză au fost altele decât cele care au stat la baza deciziei 741/2011, prejudiciul este altul, persoanele cercetate și societățile implicate au fost altele, iar în cauză nu a fost efectuată o expertiză contabilă, soluția fiind dispusă în baza actelor premergătoare.

Concluzionând, sub acest aspect, parchetul a arătat că, între cauzele în care s-au pronunțat soluții de neîncepere a urmăririi penale și cea în care H. a fost condamnat la 7 ani închisoare, nu există identitate de obiect, modalitățile de sesizare fiind diferite și succesive, actele materiale fiind diferite, infracțiunile diferite, părțile civile și prejudiciile diferite, numărul persoanelor cercetate și calitățile procesuale fiind diferite.

Echivalența pusă de inculpate între complicitatea la infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor pentru care H. a fost condamnat definitiv și infracțiunile de evaziune fiscală, spălare de bani, grup infracțional organizat- și fals în înscrisuri sub semnătură privată, pentru care s-au adoptat soluții de neîncepere a urmăririi penale, săvârșite la intervale diferite de timp, în baza unor rezoluții infracționale distincte este contrară legii și practicii judiciare și contravine adevărului juridic.

Soluțiile de neîncepere a urmăririi penale au fost adoptate în baza actelor premergătoare, care sunt acte de procedură situate în afara procesului penal și care au rolul limitat de a forma convingerea organului de urmărire penală în vederea începerii sau neînceperii urmăririi penale. De aceea obținerea probelor în faza actelor premergătoare este supusă cenzurii și sancționată de instanțele de judecată, atunci când se apreciază că sunt încălcate dispozițiile legale, cu consecința restituirii cauzei (în acest sens fiind decizia nr. 912/2012 a CSJ).

În cuprinsul rechizitoriului, tot în legătură cu aspectul invocat, că, faptele care au fost cercetate în diferitele cauze, în ceea ce îl privește pe inculpatul H. nu sunt similare, s-a realizat o descriere a succesiunii cauzelor, succesiune pe care Curtea a redat-o, în esență:

Astfel, prin rechizitoriul nr. x/2002 din 9.11.2006 al DNA, au fost trimiși în judecată inculpații R., S. și T., pentru infracțiunile de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 comb. cu art. 248

1

din C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. raportat la art. 258 din C. pen. și inculpatul H. pentru complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 26 raportat al art. 246 combinat cu art. 248

1

din C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) raportat la art. 258 din C. pen.

Prin același rechizitoriu s-a disjuns cauza cu privire la: valorificarea de către H. a unei părți din creanțele preluate de la C. pentru obținerea unor polițe de risc financiar de la LL. S.A. București, utilizate într-un proces de compensare cu S.C. I.; faptele de evaziune fiscală săvârșite de H. ca urmare a neînregistrării în contabilitate a creanțelor cesionate; faptele sesizate de numiții NN., OO., PP., QQ.; faptele de înșelăciune reclamate de RR. cu privire la H. și alții; faptele de înșelăciune reclamate de SS.

Referitor la modalitatea de sesizare a Direcției Naționale Anticorupție, inițial a fost adoptată rezoluția nr. x/11.11.2002 de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care a fost declinată competența în favoarea DNA, în ceea ce privește modalitatea de acordare a creditelor de către C. grupului de firme administrate de H., sub aspectul infracțiunii prevăzute de art. 10 lit. b) teza a II-a și teza a III-a și lit. c) din Legea nr. 78/2000. Cauza a fost înregistrată la DNA sub nr. x/2002. Prin rezoluția din data de 20.10.2003 Parchetul Național Anticorupție a dispus neînceperea urmăririi penale sub aspectul infracțiunilor prevăzute de art. 10 lit. b) și c) din Legea nr. 78/2000, în ceea ce privește utilizarea creditelor acordate de C., neurmărirea destinației creditelor și a creditelor restante, cu motivarea că faptele nu erau prevăzute de legea penală la momentul comiterii lor și declinarea competenței în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru efectuarea de cercetări sub aspectul infracțiunilor prevăzute de art. 246, art. 215 alin. (5) din C.