ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 23 septembrie 2025

Deliberând asupra admisibilității în principiu a cererilor de recurs în casație formulată de recurentul A., constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 706/F din data de 30.04.2015 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală în dosarul nr. x/2014, în baza art. 49 din C. proc. pen. au fost calificate infracțiunile pentru care inculpatul a fost trimis în judecată în infracțiunile prevăzute de art. 244 alin. (1) din C. pen., două infracțiuni prevăzute de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, art. 50 din Legea nr. 144/2007 cu referire la art. 28 din Legea nr. 176/2010, art. 52 din C. pen. raportat la art. 322 din C. pen., fiecare cu aplicarea art. 5 din C. pen., toate cu aplicarea art. 38 din C. pen.

În baza art. 386 din C. proc. pen. a fost respinsă, ca neîntemeiată, schimbarea de încadrare juridică din infracțiunea prevăzută de art. 244 alin. (1) din C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 238 din C. pen., invocată din oficiu.

În baza art. 386 din C. proc. pen. a fost respinsă, ca neîntemeiată, schimbarea de încadrare juridică din două infracțiuni prevăzute de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 în infracțiunea prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.

În baza art. 244 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 5 din C. pen. a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.

În baza art. 67 din C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen. pe o perioadă de 5 ani, care se execută după executarea pedepsei închisorii, potrivit art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen.

În baza art. 65 din C. pen. s-au interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen., pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 5 din C. pen. a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 5 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de spălare de bani.

În baza art. 67 din C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen. pe o perioadă de 5 ani, care se execută după executarea pedepsei închisorii, potrivit art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen.

În baza art. 65 din C. pen. s-au interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen., pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 50 din Legea nr. 144/2007 cu referire la art. 28 din Legea nr. 176/2010 cu aplicarea art. 5 din C. pen. a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de fals în declarații, privind declarații de avere care nu corespund adevărului.

În baza art. 67 din C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen. pe o perioadă de 5 ani, care se execută după executarea pedepsei închisorii, potrivit art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen.

În baza art. 65 din C. pen. s-au interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen., pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 52 din C. pen. raportat la art. 322 din C. pen. cu aplicarea art. 5 din C. pen. a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în participație improprie.

În baza art. 67 din C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen. pe o perioadă de 5 ani, care se execută după executarea pedepsei închisorii, potrivit art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen.

În baza art. 65 din C. pen. s-au interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen., pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 5 din C. pen. a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 5 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de spălare de bani.

În baza art. 67 din C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen. pe o perioadă de 5 ani, care se execută după executarea pedepsei închisorii, potrivit art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen.

În baza art. 65 din C. pen. s-au interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen., pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 322 din C. pen. cu aplicarea art. 5 din C. pen. a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

În baza art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare, sporită cu 3 ani și 8 luni închisoare (1/3 din totalul celorlalte pedepse stabilite), în final inculpatul urmând să execute pedeapsa de 8 ani și 8 luni închisoare.

În baza art. 45 din C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen. pe o perioadă de 5 ani, care se execută după executarea pedepsei închisorii, potrivit art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen.

În baza art. 65 din C. pen. s-au interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen., pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 397 din C. proc. pen. cu referire la art. 19 din C. proc. pen. a fost admisă, în parte, acțiunea civilă formulată de partea civilă B. și a fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 850 000 euro.

În baza art. 397 din C. proc. pen. cu referire la art. 249 alin. (1) și (5) din C. proc. pen. a fost admisă cererea de luare a măsurii asigurătorii a sechestrului asigurător formulată de partea civilă B. și a fost instituit sechestrul asigurător asupra următoarelor bunuri, până la concurența valorii de 850 000 euro, în vederea reparării pagubei produse părții civile: apartamentul nr. x situat în București, sector 3; apartamentul nr. x situat în București, strada x nr. 39A, sector 3; autoturism x cu număr de înmatriculare x, serie identificare x; autoturism x cu număr de înmatriculare x, serie identificare x; imobil situat în Popești-Leordeni, strada x nr. 16, județul Ilfov.

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen. a fost menținut sechestrul asigurător instituit asupra autoturismului marca x, an de fabricație 2006, serie șasiu x, serie motor x, număr de înmatriculare x, prin ordonanța nr. 88/P/2009 din 07.06.2012 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, în vederea reparării pagubei produse părții civile B..

În baza art. 404 alin. (4) lit. i) din C. proc. pen. cu referire la art. 25 alin. (3) din C. proc. pen. a fost desființat contractul de împrumut din data de 16.05.2007 dintre inculpatul A. și martorul C..

În baza art. 397 din C. proc. pen. cu referire la art. 19 din C. proc. pen. au fost respinse, ca neîntemeiate, acțiunile civile formulate de părțile civile D., E., F. și G..

Împotriva acestei sentințe a formulat apel, printre alții, inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 1796/A din data de 29 noiembrie 2016, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, printre altele, în baza art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen. a admis apelul formulat de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 706/30.04.2015 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală în dosarul nr. x/2014.

A desființat în parte sentința penală atacată și, rejudecând în fond:

A descontopit pedeapsa rezultantă principală de 8 ani și 8 luni închisoare aplicată inculpatului A. în pedepsele componente, pe care le-a repus în individualitatea lor: 3 ani închisoare, 5 ani închisoare, 1 an închisoare, 1 an închisoare, 5 ani închisoare, 1 an închisoare și sporul de 3 ani si 8 luni închisoare, pe care l-a înlăturat.

A redus pedepsele principale aplicate inculpatului A. pentru fiecare dintre cele doua infracțiuni de spălare de bani prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 5 din C. pen., de la 5 ani închisoare la 3 ani închisoare.

A redus pedeapsa principală aplicată aceluiași inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 244 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 5 din C. pen., de la 3 ani închisoare la 2 ani închisoare.

În baza art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare, sporită cu 2 ani și 8 luni închisoare (1/3 din totalul celorlalte pedepse stabilite), în final inculpatul rezultând pedeapsa de 5 ani și 8 luni închisoare.

A majorat cuantumul daunelor materiale la plata cărora a fost obligat inculpatul către partea civilă B., de la 850.000 euro (în echivalent RON din data plății), la 950.000 euro (în echivalent RON din data plății).

A majorat valoarea până la concurența căreia s-a instituit sechestrul asigurator asupra următoarelor bunuri: apartamentul nr. x situat în București, strada x nr. 39A, sector 3; apartamentul nr. x situat în București, strada x nr. 39A, sector 3; autoturism x cu număr de înmatriculare x, serie identificare x; autoturism x cu număr de înmatriculare x, serie identificare x; imobil situat în Popești-Leordeni, strada x nr. 16, județul Ilfov, de la 850.000 euro până la 950.000 euro, în vederea reparării pagubei produse părții civile.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate.

Împotriva deciziei penale nr. 1796/A din data de 29.11.2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a formulat recurs în casație inculpatul A..

În esență, prin cererea de recurs în casație, recurentul A. a arătat că a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 5 ani și 8 luni închisoare în contextul în care s-ar fi impus o soluție de încetare a procesului penal, având în vedere încălcarea normelor de drept aplicabile cu referire la incidența prescripției răspunderii penale, în cauză intervenind prescripția răspunderii penale, având în vedere Deciziile CCR nr. 297/2018 și 358/2022, respectiv Decizia nr. 67/2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Recurentul a menționat că recursul în casație formulat îndeplinește toate condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 434 - 438 din C. proc. pen., solicitând admiterea în principiu, suspendarea executării pedepsei, admiterea recursului, desființarea deciziei penale atacate și rejudecând, să se dispună în ceea ce privește infracțiunile de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, spălare de bani, fals în declarații privind declarațiile de avere, fals în înscrisuri sub semnătură privată în participație improprie, fals în înscrisuri sub semnătură privată, spălare de bani încetarea procesului penal având în vedere intervenirea prescripției răspunderii penale, iar în subsidiar să se dispună desființarea deciziei penale cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare.

A arătat că recursul în casație este promovat în termenul legal de 30 de zile de la momentul accesibilității asupra căii de atac prevăzută de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen. pus în lumina de Deciziei CCR nr. 50 din 18 februarie 2025, publicată în M.Of. Partea I la 11.04.2025, însă, în raport de problema de drept ridicată, a considerat că se impune reevaluarea momentului de la care trebuie avut în vedere debutul celor 30 de zile în formularea recursului, dat fiind că resortul procesual adecvat pentru corijarea situației juridice în care se află recurentul a fost deferit justițiabililor începând cu data publicării în M.Of. a Deciziei CCR nr. 50 din 18 februarie 2025 și care reprezintă momentul de debut al celor 30 de zile pentru promovarea căii de atac, în susținerea acestei afirmații făcând trimitere la Deciziile CCR nr. 932/2006 și nr. 508/2014 paragraful 24.

De asemenea, recurentul a menționat că o hotărâre întemeiată pe o eroare judiciară nu trebuie să-și prelungească existența, chiar dacă este învestită cu puterea lucrului judecat, întrucât s-a dispus condamnarea sa la o pedeapsă privativă de libertate, deși s-ar fi impus o soluție de încetare a procesului penal în raport de greșita reținere a momentului de epuizare a infracțiunii de luare de mită și, pornind de la faptul că cetățenii sunt egali în fața legii, acolo unde Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra unei neconstituționalități a unui text de lege, aspect de ordin public, nu există nicio justificare rezonabilă pentru ca aplicabilitatea deciziei să profite doar celor ce s-au judecat mai târziu.

Mai mult, recurentul a apreciat că în ceea ce privește termenul de 30 de zile de declarare a căii de atac trebuie avute în vedere și dispozițiile art. 2 alin. (2) din C. proc. civ., atunci când dispozițiile penale nu prevăd altfel, impunându-se o repunere în termen, având în vedere data la care a fost reglementat motivul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen. și faptul că acest motiv nu-i era cunoscut recurentului la momentul pronunțării deciziei din apel, constituind un motiv temeinic justificat.

În concluzie, recurentul a precizat că pentru infracțiunile pentru care a fost condamnat, comise în perioada 2007-2009, prin raportare la Deciziile CCR 297/2018 și 358/2022, respectiv Decizia nr. 67/2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, la data soluționării definite a cauzei, termenul de prescripție al răspunderii penale era împlinit începând cu data de 11.03.2016, astfel că se impunea încetarea procesului penal.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală la data de 18.07.2025, când s-a stabilit termen la data de 23.09.2025, pentru examinarea în cameră de consiliu a admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație, conform art. 440 alin. (1) din C. proc. pen.

Examinând admisibilitatea în principiu a cererea de recurs în casație, în conformitate cu prevederile art. 440 din C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:

Recursul în casație este o cale extraordinară de atac, de anulare, care poate fi exercitată împotriva deciziilor penale definitive pronunțate de curțile de apel și de Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanțe de apel, pentru cazurile strict și limitativ prevăzute de lege.

Pentru a se asigura un just echilibru între respectarea principiului legalității, pe de o parte și respectarea autorității de lucru judecat a hotărârii definitive și a principiului securității raporturilor juridice, pe de altă parte, legiuitorul a limitat sfera hotărârilor judecătorești ce pot fi atacate cu recurs în casație și a stabilit anumite condiții pentru exercitarea căii extraordinare de atac referitoare la termenul în care poate fi declarată, la calitatea procesuală activă și la cazurile de casare.

Din examinarea dispozițiilor legale prevăzute de art. 440 alin. (1), (2) și (4) din C. proc. pen. rezultă că recursul în casație este supus unei verificări prealabile judecării în fond a acestuia, instanța fiind obligată să examineze admisibilitatea în principiu a cererii.

În această etapă procesuală, instanța examinează îndeplinirea condițiilor de admitere în principiu a recursului în casație, care rezultă din prevederile art. 434, art. 435, art. 436, art. 437 și art. 438 din C. proc. pen.. Astfel, se verifică dacă hotărârea atacată este susceptibilă de recurs în casație, dacă cererea de recurs în casație a fost formulată în termenul prevăzut de lege și de o persoană care are calitate procesuală activă, dacă cererea este motivată sau are conținutul prevăzut de lege, dacă sunt invocate și motivate cazurile de casare prevăzute de art. 438 din C. proc. pen. și dacă procurorul sau partea a mai formulat anterior vreo cerere de recurs în casație.

Examinând în concret cererea de recurs în casație formulată de recurentul A., Înalta Curte constată că, în speță, nu sunt respectate prevederile art. 438 alin. (3) din C. proc. pen.

Astfel, prin decizia penală nr. 400/RC din data de 17 octombrie 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul nr. x/2014 a fost respins, ca nefondat, recursul în casație formulat de recurentul A. împotriva deciziei penale nr. 1796/A din data de 29 noiembrie 2016 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în dosarul nr. x/2014.

Prin urmare, recurentul nu mai poate formula o nouă cerere de recurs în casație împotriva aceleiași hotărâri, indiferent de motivul invocat.

Față de aspectele menționate mai sus, Înalta Curte constată că cererea de recurs în casație formulată de recurentul A. împotriva deciziei penale nr. 1796/A din data de 29 noiembrie 2016 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în dosarul nr. x/2025 este inadmisibilă în raport de prevederile art. 440 alin. (2) teza I cu referire la art. art. 438 alin. (3) din C. proc. pen., deoarece recurentul nu mai poate formula o nouă cerere de recurs în casație împotriva aceleiași hotărâri, indiferent de motivul invocat.

Procesul penal, atunci când cheltuielile judiciare nu rămân în sarcina statului, prevalează principiul explicit referitor la obligarea unei persoane la plata cheltuielilor judiciare către stat. Nicio normă constituțională nu impune gratuitatea actului de justiție. Prin urmare, cheltuielile judiciare ocazionate de desfășurarea procesului penal, avansate de stat, trebuie suportate de partea care a generat producerea lor. Sunt cheltuieli efectuate de stat cheltuielile necesare pentru efectuarea actelor de procedură, administrarea probelor, conservarea mijloacelor materiale de probă, sumele cuvenite martorilor, experților, interpreților, onorariile avocaților, precum și orice alte cheltuieli necesare desfășurării procesului penal. În speță, în cuantumul cheltuielilor judiciare avansate de stat intră cele referitoare la comunicarea cererii de recurs în casație către parchet și către celelalte părți din dosar, la consumabilele folosite de instanță (gen hârtie, toner, plicuri, copertă dosar, etc.), precum și cele privind transportul pentru înaintarea dosarului în recurs în casație de la instanța de apel la instanța de recurs.

Pentru considerentele expuse, în baza art. 440 alin. (2) din C. proc. pen. va respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de recurentul A. împotriva deciziei penale nr. 1796/A din data de 29 noiembrie 2016 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în dosarul nr. x/2025.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE

În baza art. 440 alin. (2) din C. proc. pen. respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de recurentul A. împotriva deciziei penale nr. 1796/A din data de 29 noiembrie 2016 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în dosarul nr. x/2025.

Obligă recurentul la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 septembrie 2025.