ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 548/2020

Asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 93/F din 4 iunie 2020 a Curții de Apel București, secția a II-a Penală, în baza art. 595 alin. (1) din C. proc. pen., raportat la art. 6 din C. pen., a fost respinsă, ca neîntemeiată, contestația la executare formulată de persoana condamnată A., având ca obiect constatarea intervenirii unei legi penale mai favorabile, cu privire la condamnarea dispusă prin Sentința penală nr. 134/F/29.06.2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția II penală, în dosarul nr. x/2015.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a reținut, în esență, că, prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a II-a Penală la data de 21.02.2020, sub nr. x/2020, petentul condamnat A. a solicitat constatarea intervenirii unei legi penale mai favorabile, cu privire la condamnarea dispusă prin Sentința penală nr. 134/F/29.06.2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția II penală, în dosarul nr. x/2015.

Astfel, s-a arătat că persoana condamnată a solicitat descontopirea pedepsei de 15 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 134/F din 29.06.2017 a Curții de Apel București în pedepsele componente (6 ani închisoare, 8 ani, 8 ani, 2 ani, 3 ani și respectiv 2 ani închisoare) și, în baza art. 6 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 595 din C. proc. pen. și la dispozițiile Deciziei nr. 651/25.10.2018 a Curții Constituționale, să se dispună reducerea celor două pedepse de câte 8 ani închisoare la maximul prevăzut de legea nouă, respectiv la câte 3 ani și 9 luni închisoare, să se constate că infracțiunile pentru care au fost aplicate acestea sunt concurente și, în baza art. 40, raportat la art. 39 alin. (1) lit. h) C. pen. să se stabilească spre executare pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare, la care să se aplice sporul obligatoriu de 1/3 din totalul celorlalte pedepse (o treime din 14 ani și 6 luni) și să se anuleze mandatul de executare a pedepsei nr. x din 31.10.2019, urmând să se emită un nou mandat de executare.

În cuprinsul cererii formulate, persoana condamnată a mai arătat că, se află în executarea Sentinței penale nr. 134/F din 29.06.2017 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în dosarul nr. x/2015, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 341/A/31.10.2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, prin care s-a dispus condamnarea sa la pedeapsa de 6 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (89 acte materiale).

Acesta a apreciat că de la data rămânerii definitive a pedepsei de 8 ani închisoare și 5 ani interzicerea unor drepturi aplicată prin Sentința penală nr. 617 din 2.08.2013 a Tribunalului București, secția I Penală (definitivă prin Decizia penală nr. 700/A din 8 mai 2015 a Curții de Apel București, secția a II-a Penală), pedeapsă ce a fost descontopită în infracțiunile concurente și contopită ulterior cu pedeapsa de 6 ani aplicată prin sentința penală nr. 134/F din 29.06.2017 a Curții de Apel București, secția a II-a Penală, a intervenit drept lege penală mai favorabilă Decizia Curții Constituționale nr. 368 din 30 mai 2017 (publicată în Monitorul Oficial nr. 566 din 17 iulie 2017), prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că sintagma "și împotriva aceluiași subiect pasiv" din cuprinsul dispozițiilor art. 35, alin. (1) din C. pen. este neconstituțională.

Or, raționamentul din cuprinsul Deciziei penale nr. 700/A din 8 mai 2015 a Curții de Apel București, secția a II-a Penală, chiar în analiza obligatorie asupra aplicării legii penale mai favorabile în temeiul art. 5 Noul C. pen., s-a referit la tratamentul sancționator mult mai sever al concursului de infracțiuni în Noul C. pen., având în vedere numărul infracțiunilor ce potrivit noii legi penale ar fi trebuit reținute prin transpunere, respectiv câte o faptă/pedeapsă distinctă pentru fiecare din cele 110 acte materiale. Considerentul reținut a fost acela că, potrivit dispozițiilor art. 35, alin. (1) din noul C. pen., deși încadrarea juridică corectă potrivit dispozițiilor noii reglementari este cea dată de art. 244, alin. (1) și (2) noul C. pen., ar trebui aplicate 110 pedepse între limitele astfel determinate, ceea ce ar duce la aplicarea și a unui spor obligatoriu extrem de mare în temeiul dispozițiilor art. 39 alin. (1) lit. b) din Noul cod penal. Doar pentru aceste motive, în opinia condamnatului, instanța de apel a apreciat că legea mai favorabilă în concret este vechiul C. pen., dispunându-se condamnarea în limitele de pedeapsă mai mari prevăzute de art. 215 alin. (2), (3) și 5 din C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. (1969).

Astfel, persoana condamnată a arătat că Decizia Curții Constituționale nr. 368 din 30 mai 2017 reprezintă legea mai favorabilă raportat la situația sa, ca efect al Deciziei Curții Constituționale nr. 651 din 25 octombrie 2018 (publicată în Monitorul Oficial nr. 1083 din 20 decembrie 2018) prin care s-a stabilit că "soluția legislativă cuprinsă în art. 595 alin. (1) din C. proc. pen., care nu prevede și decizia Curții Constituționale prin care se constată neconstituționalitatea unei norme de incriminare ca un caz de înlăturare sau modificare a pedepsei/măsurii educative, ca și soluția legislativă cuprinsă în art. 4 din C. pen. care nu asimilează efectele unei decizii a Curții Constituționale prin care se constată neconstituționalitatea unei norme de incriminare cu efectele unei legi penale de dezincriminare ..." este neconstituțională.

De asemenea, în motivarea deciziei Curții Constituționale (par. 53) s-a reținut expres că "aceste argumente sunt valabile și pentru deciziile Curții Constituționale care au ca efect micșorarea limitei maxime a pedepsei prevăzute de lege"

Cu privire la determinarea în concret a legii penale mai favorabile, persoana condamnată a apreciat că legea penală mai favorabilă care trebuie să-i fie aplicată obligatoriu, potrivit art. 6 alin. (1) din C. pen., fiind o lege ulterioară care prevede o pedeapsă mai ușoară, sunt prevederile art. 244 alin. (1) și 2 din C. pen., în forma în care acesta a fost în vigoare până la data de 23.05.2016, când a intrat în vigoare O.U.G. nr. 18 din 18 mai 2016.

A arătat că, în concret, legea penală mai favorabilă obligatorie care trebuie determinată plecând de la situația de fapt reținută, precum și ținând cont de cauzele de reducere a pedepsei intrate sub autoritatea de lucru judecat, este următoarea:

- pentru primele două infracțiuni de înșelăciune, din art. 215 alin. (2), (3), (5) C. pen. (1969) cu aplicarea art. 37 lit. b) și art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) cu aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002 în art. 244 alin. (1) și (2) din Noul C. pen., cu aplicarea art. 41 Noul C. pen., art. 35 alin. (1) Noul C. pen. și art. 19 din Legea nr. 682/2002.

- pentru cea de-a treia infracțiune din art. 215, alin. (2), (3) C. pen..(1969) cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (1969) cu aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002 în art. 244 alin. (1) Noul C. pen., cu aplicarea art. 41 Noul C. pen. și art. 19 din Legea nr. 682/2002.

A apreciat că, pornind de la maximul special prevăzut de lege, trebuie stabilită pedeapsa maximă care se determină, în cazul său, prin considerarea a două circumstanțe legale, succesiv prin reducerea ca efect al art. 10 din Legea nr. 682/2002 și majorarea prin art. 43 alin. (5) Cod penal.

În concluzie, persoana condamnată a arătat că, pentru infracțiunile de înșelăciune în forma continuată pentru care pedeapsa stabilită este de 8 ani închisoare, maximul special prevăzut de legea mai favorabilă pornește de la 5 ani pentru varianta tip a infracțiunii, redus mai întâi la 2 ani și 6 luni și mai apoi majorat la 3 ani și 9 luni închisoare.

A mai arătat că, pentru infracțiunea în forma simpla pentru care pedeapsa aplicată este de 2 ani închisoare, pornind de la un maxim de 3 ani închisoare, el se reduce la 1 an și 6 luni și se majorează până la un maxim de 2 ani și 3 luni închisoare.

În drept, petentul - condamnat a invocat dispozițiile art. 595 din C. pen., raportat la art. 597 din C. proc. pen.

La dosar au fost atașate copii ale Sentințelor penale nr. 134/F din 29.06.2017 a Curții de Apel București, secția a II-a Penală și nr. 700/A din 8.05.2015 a Curții de Apel București, secția a II-a Penală.

Din actele cauzei, Curtea a reținut că, prin sentința penală nr. 134/F din 29.06.2017 pronunțată în dosarul nr. x/2015, Curtea de Apel București, secția a II-a Penală s-au dispus, printre altele, în ceea ce-l privește pe inculpatul A., următoarele:

În baza art. 377 din C. proc. pen. s-a schimbat încadrarea juridică a faptelor reținute prin actul de sesizare a instanței din infracțiunile de complicitate la evaziune fiscală, prevăzută de art. 48 alin. (1) din C. pen., raportat la art. 9 alin. (1) lit. c), alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (44 acte materiale), complicitate la evaziune fiscală, prevăzută de art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c), alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (35 acte materiale) și complicitate la evaziune fiscală, prevăzută de art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c), alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (10 acte materiale) într-o singură infracțiune de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută de art. 48 alin. (1) din C. pen., raportat la art. 9 alin. (1) lit. c), alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (89 acte materiale).

În baza art. 9 alin. (1) lit. c), alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul A. la o pedeapsă de 6 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată (89 acte materiale).

În baza art. 67 alin. (1) din C. pen. i s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) și k) C. pen., respectiv a drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria sau de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii (asociat sau administrator al unei societăți comerciale) și de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de interes public, pe o perioadă de 5 ani, care se va executa potrivit art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) din C. pen. i s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) g) și k) din C. pen., respectiv a drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria sau de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii (asociat sau administrator al unei societăți comerciale) și de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de interes public, de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 38 alin. (1) din C. pen. s-a constatat că infracțiunile deduse judecății sunt concurente cu infracțiunile pentru care inculpatul A. a fost condamnat la:

- 8 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b), c) C. pen..(1969) prin Sentința penală nr. 617 din 2.08.2013 pronunțată de Tribunalul București, secția I Penală, definitivă prin Decizia penală nr. 1674 din 7.12.2015 a Curții de Apel București, secția a II-a penală;

- 3 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) și k) din C. pen. prin Sentința penală nr. 295/9.02.2016 pronunțată de Tribunalul București, secția I Penală, definitivă prin Decizia penală nr. 991 din 16.06.2016 a Curții de Apel București, secția a II-a penală

- 2 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen. prin Sentința penală nr. 1142 din 5.05.2016 pronunțată de Tribunalul București, secția I Penală, definitivă prin Decizia penală nr. 1245 din 15.09.2016 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b), c) din C. pen..(1969) aplicată inculpatului prin Sentința penală nr. 617 din 2.08.2013 pronunțată de Tribunalul București, secția I Penală, definitivă prin Decizia penală nr. 1674 din 7.12.2015 a Curții de Apel București, secția a II-a Penală, în pedepsele ei componente care au fost repuse în individualitatea lor, astfel:

- 8 ani închisoare, prevăzută de art. 215 alin. (2), (3) și 5 din C. pen. (1969) cu aplicarea art. 37 lit. b) din C. pen. (1969) și art. 41 alin. (2) din C. pen..(1969) și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) din C. pen. (1969);

- 8 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 215 alin. (2), (3) și 5 din C. pen. (1969) cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (1969) și art. 41 alin. (2) din C. pen., și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) din C. pen. (1969);

- 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 215 alin. (2) și (3) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 37 lit. b) din C. pen. (1969).

În baza art. 40 raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. și art. 38 alin. (1) C. pen. s-a contopit pedeapsa de 6 ani închisoare aplicată prin prezenta sentință cu pedepsele de 8 ani, 8 ani, 2 ani, 3 ani și respectiv 2 ani închisoare și s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare la care s-a adăugat sporul obligatoriu de 7 ani închisoare reprezentând o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, în final inculpatul având de executat pedeapsa de 15 ani închisoare, în regim de detenție.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen. s-a aplicat inculpatului, alături de pedeapsa principală, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) și k) C. pen., respectiv a drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria sau de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii (asociat sau administrator al unei societăți comerciale) și de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de interes public, pe o perioadă de 5 ani, care se va executa potrivit art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În baza art. 45 alin. (5) C. pen. s-a aplicat inculpatului, alături de pedeapsa principală, pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) și k) C. pen., respectiv a drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria sau de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii (asociat sau administrator al unei societăți comerciale) și de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de interes public, de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

S-au anulat mandatele de executare a pedepsei nr. x din 26.04.2016, nr. y din 20.09.2016 și nr. z din 16.06.2016 și s-a dispus emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei.

În baza art. 72 alin. (1) C. pen. s-a scăzut din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii, a arestării preventive și a arestului la domiciliu de la data de 21.04.2015 la 18.06.2015, precum și perioadele executate anterior de la 6.10.2009 la 2.03.2011 și de la 12.05.2015, la zi.

Prin Decizia penală nr. 341/A din 31.10.2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală a respins, ca nefondate, apelurile declarate de partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală, inculpatul A., precum și partea responsabilă civilmente S.C B. S.R.L. împotriva aceleiași sentințe penale.

A fost obligată apelanta parte civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală, apelantul inculpat A. și apelanta parte responsabilă civilmente S.C. B. S.R.L. la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea a constatat că, în cauză, nu se pot aplica dispozițiile Deciziei nr. 368/2017 a Curții Constituționale deoarece aceasta este obligatorie doar pentru viitor, respectiv după publicarea sa și doar cauzelor care nu au fost judecate definitiv până la acest moment.

Or, Sentința penală nr. 617 din 2.08.2013 pronunțată de Tribunalul București, secția I Penală, dobândind autoritate de lucru judecat în momentul realizării contopirii prin sentința penală nr. 134/F din 29.06.2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a rămas definitivă la data de 8.05.2015, anterior publicări Deciziei nr. 368/2017 a Curții Constituționale în Monitorul Oficial nr. 566 din 17 iulie 2017. Totodată, s-a reținut că, în raport de datele speței, nu pot fi invocate pe calea contestației formulate, aspecte ce țin de judecata în fond a cauzei (aprecierea contestatorului că se impune modificarea pluralității de infracțiuni reținută în sarcina sa) și care se bucură de autoritate de lucru judecat, iar acesta nu poate cere folosindu-se de acest mijloc procesual, să se realizeze o nouă individualizare judiciară a pedepselor dispuse prin sentința penală nr. 617 din 2.08.2013 pronunțată de Tribunalul București, secția I Penală. Aplicarea dispozițiilor referitoare la stabilirea pluralității de infracțiuni incidente într-o cauză sunt atributul instanței învestite cu soluționarea cauzei în fond. Posibilitatea aplicării dispozițiilor referitoare la pluralitatea de infracțiuni subzistă ulterior rămânerii definitive a unei hotărâri judecătorești doar în condițiile limitative prevăzute de procedura reglementată în art. 585 din C. proc. pen.. Procedura reglementată de art. 585 din C. proc. pen. tinde la modificarea unei pedepse sub aspectul cuantumului ca urmare a descoperirii, pe baza unei alte hotărâri definitive decât cea care a fost stabilită, a uneia dintre situațiile limitativ prevăzute de textul de lege.

Or, în speță, analizând situația juridică a persoanei condamnate, nu se poate reține incidența condițiilor prevăzute de art. 585 din C. proc. pen. și se observă că aceasta a fost soluționată până la publicarea deciziei Curții Constituționale nr. 368 din 30.05.2017.

În concluzie, s-a arătat că Decizia instanței de contencios constituțional nr. 368 din 30.05.2017 nu se aplică, întrucât cauza a fost definitiv și irevocabil soluționată.

Împotriva Sentinței penale nr. 93/F din 4 iunie 2020 a Curții de Apel București, secția a II-a penală a declarat contestație, în termen legal, condamnatul A., criticând-o pentru nelegalitate.

Astfel, în cuprinsul memoriului conținând motivele de contestație, precum și oral, cu ocazia dezbaterilor, prin intermediul apărătorilor aleși, condamnatul A. a învederat, în esență, că, Decizia Curții Constituționale nr. 368 din 30 mai 2017 reprezintă legea penală mai favorabilă în cazul său, ca efect al Deciziei instanței de contencios constituțional nr. 651 din 25 octombrie 2018 (publicată în Monitorul Oficial nr. 1083 din 20 decembrie 2018), exclusiv cu privire la cele două pedepse de câte 8 ani închisoare stabilite prin sentința penală nr. 617 din 2.08.2013 a Tribunalului București, secția I penală, astfel cum acestea au fost contopite de către Curtea de Apel București, secția a II-a penală, prin sentința penală nr. 134/F din 29.06.2017.

Ca urmare, a apreciat că instanța trebuia să facă aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 6 alin. (1) C. pen., potrivit cărora atunci când, după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau a amenzii, a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim. Pe cale de consecință, să reducă cele două pedepse de câte 8 ani închisoare aplicate condamnatului pentru infracțiunile de înșelăciune, la maximul de 3 ani și 9 luni închisoare, fiecare.

Verificând contestația, prin prisma motivelor invocate, dar și din oficiu, Înalta Curte o apreciază ca nefondată, pentru motivele ce vor fi arătate în continuare.

Conform art. 595 alin. (1) C. proc. pen., când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare sau a hotărârii prin care s-a aplicat o măsură educativă intervine o lege ce nu mai prevede ca infracțiune fapta pentru care s-a pronunțat condamnarea ori o lege care prevede o pedeapsă sau o măsură educativă mai ușoară decât cea care se execută ori urmează a se executa, instanța ia măsuri pentru aducerea la îndeplinire, după caz, a dispozițiilor art. 4 și 6 din C. pen.

Contestatorul A. a fost condamnat prin sentința penală nr. 617 din 2.08.2013 pronunțată de Tribunalul București, secția I Penală, la câte 2 pedepse de 10 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 215 alin. (2), (3) și 5 din C. pen. (1969), cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (1969) și art. 41 alin. (2) din C. pen. (1969) și o pedeapsă de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 215 alin. (2) și (3) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (1969) și art. 41 alin. (2) C. pen. (1969).

Prin Decizia penală nr. 770 din 8.05.2015 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, a fost admis apelul declarat de inculpat, s-a dat eficiență dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, fiind reduse pedepsele aplicate de la 10 ani la 8 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 215 alin. (2), (3) și 5 C. pen. (1969), cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (1969) și art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) și de la 3 la 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 215 alin. (2) și (3) C. pen. (1969) cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (1969) și art. 41 alin. (2) C. pen. (1969).

Ulterior rămânerii definitive, la data de 8.05.2015, a sentinței penale nr. 617 din 2.08.2013 a Tribunalului București, secția I Penală, Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 368 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial nr. 566 din 17 iulie 2017, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că sintagma "și împotriva aceluiași subiect pasiv" din cuprinsul dispozițiilor art. 35 alin. (1) din C. pen. este neconstituțională.

Sub un prim aspect, în acord cu instanța de fond, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că, în speță, nu sunt aplicabile dispozițiile Deciziei nr. 368 din 30 mai 2017 a Curții Constituționale, acestea fiind obligatorii de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României și au putere de lege numai pentru viitor.

Astfel, dacă s-ar da eficiență susținerilor apărării, ar însemna ca Decizia Curții Constituționale nr. 368 din 30 mai 2017 (prin care a fost declarată neconstituțională condiția unității de subiect pasiv al infracțiunii continuate) să capete efecte retroactive ex tunc, ceea ce este de neconceput, având în vedere prevederile art. 147 alin. (4) din Constituție. În acest context, s-ar nega, în mod nepermis, autoritatea de lucru judecat care este atașată hotărârilor judecătorești definitive.

Pe de altă parte, se observă că, în speță, persoana condamnată invocă, pe calea contestației formulate, aspecte ce țin de judecata în fond a cauzei, în sensul că se solicită modificarea pluralității de infracțiuni reținută în sarcina sa.

Or, pe calea contestației nu se poate dispune schimbarea încadrării juridice dată faptelor prin sentința penală nr. 617 din 2.08.2013 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, sub aspectul unității sau pluralității de infracțiuni (infracțiune continuată sau concurs de infracțiuni), în condițiile în care stabilirea existenței unei rezoluții infracționale unice se realizează în urma aprecierii probelor de către instanța de fond și de apel, în cadrul procesului de deliberare și al soluționării acțiunii penale deduse judecății.

Ca atare, orice cauză de modificare a pedepsei nu se poate raporta decât la aceeași încadrare juridică dată faptei prin hotărârea de condamnare rămasă definitivă, fiind inadmisibilă o schimbare a respectivei încadrări juridice în cursul executării pedepsei. O interpretare contrară, ar duce la încălcarea autorității de lucru judecat de care se bucura hotărârea definitivă, schimbarea încadrării juridice operând numai în cursul judecății, conform art. 386 din C. proc. pen.

Astfel, având în vedere că împrejurările invocate de contestator vizează chestiuni de fond, criticându-se legalitatea și temeinicia unei hotărâri judecătorești definitive, intrate în puterea lucrului judecat, Înalta Curte, în temeiul art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 595 alin. (1) C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, contestația formulată de condamnatul A. împotriva sentinței penale nr. 93/F din 4 iunie 2020 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Totodată, în baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., contestatorul - condamnat va fi obligat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 80 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de condamnatul A. împotriva Sentinței penale nr. 93/F din 4 iunie 2020 a Curții de Apel București, secția a II-a Penală.

Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 80 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 septembrie 2020.

GGC - MM