ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 255/2024

Ședința publică din data de 26 martie 2024

Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 18 din data de 12 februarie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în baza art. 585 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., s-a respins, ca neîntemeiată, cererea de modificare a pedepsei formulată de petentul condamnat A..

Pentru a dispune astfel, Curtea a reținut, în esență, că, prin cererea înregistrată la data de 12.01.2024, petentul-condamnat A. a solicitat, în temeiul art. 585 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.., modificarea pedepsei rezultante de 8 ani 11 luni și 10 zile închisoare dispuse prin mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. x/07.04.2022, în sensul reducerii cu 1 an 3 luni și 10 zile (reprezentând sporul de 1/3 din pedeapsa de 3 ani și 10 luni).

În motivarea cererii a arătat că în cauză sunt incidente prevederile art. 35 și art. 37 C. pen., precum și dispozițiile deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 11 din data de 28.06.2021, fiind condamnat în mod greșit pentru săvârșirea unor infracțiuni concurente, deși perioadele faptelor pentru care s-a dispus condamnarea se suprapun.

A susținut că solicitarea formulată nu încalcă autoritatea de lucru judecat a hotărârilor definitive prin care a fost condamnat, cererea sa neconducând la desființarea lor, ci doar modificarea pedepsei aplicate în sensul reducerii acesteia urmare a individualizării corecte a infracțiunilor reținute în sarcina sa.

În drept, și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 585 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.., art. 35 și art. 37 C. pen., și pe decizia nr. 11/28.06.2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Analizând cererea prin prisma motivelor de fapt invocate și a dispozițiilor legale precitate, Curtea a constatat că este nefondată, pentru următoarele considerente:

a.) Prin sentința penală nr. 222 pronunțată la data de 23.11.2017 de Curtea de Apel București, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 221 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 24.06.2019, instanța a dispus condamnarea petentului A. la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) și c) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005 (în varianta de reglementare anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 50/2013), cu aplicarea art. 5 C. pen.

În temeiul art. 65 C. pen. din 1969 și art. 9 alin. (1) lit. b) și c) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005 (în varianta de reglementare anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 50/2013), a aplicat acestuia pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. din 1969, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcțiile elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și dreptul de a fi asociat sau administrator al unei societăți comerciale, pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale, iar în temeiul art. 71 C. pen. din 1969, i-a interzis acestuia, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen. din 1969 pe durata executării pedepsei închisorii.

În temeiul art. art. 15 din Legea nr. 187/2012 rap. la art. 85 alin. (1) C. pen. din 1969, a anulat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 390/11.11.2009 pronunțată de Judecătoria Călărași, definitivă prin decizia penală nr. 1257/20.06.2012 a Curții de Apel București, secția I Penală și conform art. 85 alin. (1) teza finală C. pen. 1969 și a contopit pedeapsa antereferită cu pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată, acesta având de executat în final pedeapsa principală de 4 ani închisoare.

În temeiul art. 35 alin. (3) C. pen. din 1969 rap. la art. 65 alin. (2) din același act normativ, petentul a avut de executat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen. din 1969 pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale rezultante (prin sentința sus menționată inculpatului fiindu-i aplicată și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. din 1969, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcțiile elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și dreptul de a fi asociat sau administrator al unei societăți comerciale, pe o durată de 1 an după executarea pedepsei principale și pedeapsa accesorie constând în interzicerea acelorași drepturi, a cărei executare a fost suspendată pe durata termenului de încercare), iar în temeiul art. 71 C. pen. din 1969 a interzis acestuia, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen. din 1969 pe durata executării pedepsei principale rezultante.

b.) Prin sentința penală nr. 136 pronunțată la data de 18.07.2019 de Curtea de Apel București, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 396 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 05.09.2019, instanța a respins cererea de punere în executare, prin predarea persoanei solicitate A., a mandatului european de arestare, emis de Procuratura Județeană - Silistra din Republica Bulgaria la data de 15 aprilie 2019, actualizat la data de 15 mai 2019.

În temeiul art. 99 alin. (3) rap. la art. 166 alin. (3) și alin. (6) lit. a) corob. cu art. 167 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, a recunoscut, pe cale incidentală, sentința nr. 30/2018 din data de 14 decembrie 2018 (rămasă definitivă la data de 01 ianuarie 2019), pronunțată de Tribunalul Județean - Silistra din Republica Bulgaria, în Dosarul nr. x/2018, prin care persoanei condamnate A. i-a fost aplicată pedeapsa de 3 ani și 10 luni închisoare, pentru săvârșirea, în perioada 14 iulie 2008 - 12 decembrie 2008, a infracțiunii de fraudă, inclusiv cea care aduce atingere intereselor financiare ale Comunităților Europene, în înțelesul Convenției din 26.07.1995 privind protecția intereselor financiare ale Comunităților Europene și a dispus executarea acestei pedepse într-un penitenciar din România.

c.) Prin sentința penală nr. 241 pronunțată la data de 14.11.2019 de Curtea de Apel București, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 100 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 08.04.2020, instanța, printre altele în temeiul art. 9 alin. (1) lit. a), b), c), alin. (3) din Legea nr. 241/2005 (forma în vigoare începând cu data de 06 iulie 2015), cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 396 alin. (10) C. proc. pen.. și art. 5 C. pen., a dispus condamnarea la pedeapsa de 6 ani închisoare a petentului A., pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală [26 acte materiale din perioada 2007-2011].

În temeiul art. 67 alin. (2) C. pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen., i-a aplicat acestuia A. pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice; de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a fi asociat sau administrator al unei societăți comerciale, pe o perioadă de 2 ani, iar în temeiul art. 65 alin. (1) și (3) C. pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen., i-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice; de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a fi asociat sau administrator al unei societăți comerciale.

Totodată, în temeiul art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 (forma în vigoare începând cu data de 06 iulie 2015), cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 și art. 396 alin. (10) C. proc. pen.., l-a condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare pe petentul A., pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală [3 acte materiale din perioada decembrie 2013- decembrie 2015].

În temeiul art. 67 alin. (2) C. pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen., i-a aplicat acestuia pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice; de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a fi asociat sau administrator al unei societăți comerciale, pe o perioadă de 2 ani, iar în temeiul art. 65 alin. (1) și (3) C. pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen., i-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice; de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a fi asociat sau administrator al unei societăți comerciale.

În temeiul art. 38 alin. (1) C. pen., a constatat că infracțiunile pentru care a fost condamnat inculpatul prin sentința antereferită sunt concurente cu infracțiunile pentru care inculpatul a fost condamnat:

- la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 26 C. pen. de la 1969 raportat la art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005, suspendată condiționat prin sentința penală nr. 390/11.11.2009 a Judecătoriei Călărași în dosarul x/2007, definitivă prin decizia penală nr. 1257/20.06.2012 a Curții de Apel București, secția I Penală în dosarul x/2011;

- la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) și c) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005 (în varianta de reglementare anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 50/2013) cu aplicarea art. 5 C. pen. prin sentința penală nr. 222/23.11.2017 a Curții de Apel București în dosarul x/2014 definitivă prin decizia nr. 221/24.06.2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție;

- la pedeapsa de 3 ani și 10 luni închisoare prin sentința nr. 30/2018 din data de 14 decembrie 2018 (rămasă definitivă la data de 01 ianuarie 2019), pronunțată de Tribunalul Județean - Silistra din Republica Bulgaria în dosarul nr. x/2018 [recunoscută prin sentința penală nr. 136/18.07.2019 a Curții de Apel București în dosarul x/2019 definitivă prin decizia penală nr. 396/05.09.2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție].

De asemenea, a menținut dispoziția sentinței penale nr. 222/23.11.2017 a Curții de Apel București de anulare a suspendării condiționate a executării pedepsei de 1 an închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 390/11.11.2009 pronunțată de Judecătoria Călărași, definitivă prin decizia penală nr. 1257/20.06.2012 a Curții de Apel București, secția I Penală și a descontopit pedeapsa principală de 4 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 222/23.11.2017 a Curții de Apel București în dosarul x/2014 definitivă prin decizia nr. 221/24.06.2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și a repus în individualitatea lor pedepsele componente.

În temeiul art. 40 alin. (1) C. pen., art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. cu aplicarea art. 10 din Legea nr. 187/2012 a contopit pedepsele aplicate petentului A. în pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare la care adaugă sporul fix și obligatoriu de 3 ani, 3 luni și 10 zile [1/3 din (3 ani și 10 luni + 4 ani + 1 an + 1 an)] și dispune ca acesta să execute pedeapsa rezultantă de 9 ani, 3 luni și 10 zile închisoare.

În temeiul art. 45 alin. (2) C. pen. a aplicat acestuia pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice; de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a fi asociat sau administrator al unei societăți comerciale, pe o perioadă de 2 ani.

În temeiul art. 45 alin. (5) C. pen. a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice; de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a fi asociat sau administrator al unei societăți comerciale, din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen.. raportat la art. 72 alin. (1) C. pen. și art. 40 alin. (3) C. pen., a scăzut din durata pedepsei aplicate inculpatului A., perioada reținerii, arestării preventive și arestului la domiciliu din dosarul x/2016 de la 10.03.2016 la 27.05.2016, respectiv perioada pedepsei executată parțial prin sentința penală nr. 222/23.11.2017 a Curții de Apel București în dosarul x/2014 definitivă prin decizia nr. 221/24.06.2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, de la 25.06.2019 la zi.

d.) Prin sentința penală nr. 32 pronunțată la data de 22.02.2022 de Curtea de Apel București, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 227 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 07.04.2022, instanța, în baza art. 595 alin. (1) C. proc. pen.. a admis contestația la executare formulată de petentul condamnat A..

În baza art. 6 alin. (3) C. pen., a constatat că dispozițiile art. 10 alin. (1) al Legii nr. 241/2005, așa cum a fost modificată prin Legea nr. 55/2021, sunt mai favorabile petentului condamnat A..

Pe cale de consecință, a desconopit pedeapsa rezultantă de 9 ani, 3 luni și 10 zile închisoare aplicată prin sentința penală nr. 241F/14.11.2019 a Curții de Apel Bucuresti, definitivă prin decizia penală nr. 100/A/08.04.2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție în pedepsele componente, de 6 ani închisoare și 1 an închisoare, pe care le-a repus în individualitatea lor.

În baza art. 6 alin. (3) C. pen., a înlocuit pedeapsa de 1 an închisoare, aplicată acestuia prin sentința penală nr. 241F/14.11.2019 a Curții de Apel Bucuresti, definitivă prin decizia penală nr. 100/A/08.04.2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, în formă continuată [3 acte materiale din perioada decembrie 2013- decembrie 2015], prevăzută de art. art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 (forma în vigoare începând cu data de 06 iulie 2015), cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 și art. 396 alin. (10) C. proc. pen.., cu pedeapsa amenzii penale constând în 100 de zile - amendă, suma corespunzătoare unei zile - amendă fiind de 50 de RON, petentul condamnat urmând să execute pedeapsa amenzii penale în cuantum de 5000 RON.

A menținut pedepsele accesorii și complementare, stabilite prin hotărârea de condamnare, inclusiv cu privire la pedeapsa amenzii penale dispuse prin sentința anterefrită.

În temeiul art. 38 alin. (1) C. pen., a constatat că infracțiunile pentru care a fost condamnat inculpatul prin sentința penală nr. 241F/14.11.2019 a Curții de Apel Bucuresti, definitivă prin decizia penală nr. 100/A/08.04.2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție sunt concurente cu infracțiunile pentru care inculpatul a fost condamnat:

- la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 26 C. pen. de la 1969 raportat la art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005, suspendată condiționat prin sentința penală nr. 390/11.11.2009 a Judecătoriei Călărași în dosarul x/2007, definitivă prin decizia penală nr. 1257/20.06.2012 a Curții de Apel București, secția I Penală în dosarul x/2011;

- la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) și c) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005 (în varianta de reglementare anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 50/2013) cu aplicarea art. 5 C. pen. prin sentința penală nr. 222/23.11.2017 a Curții de Apel București în dosarul x/2014 definitivă prin decizia nr. 221/24.06.2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție;

- la pedeapsa de 3 ani și 10 luni închisoare prin sentința nr. 30/2018 din data de 14 decembrie 2018 (rămasă definitivă la data de 01 ianuarie 2019), pronunțată de Tribunalul Județean - Silistra din Republica Bulgaria în Dosarul nr. x/2018 [recunoscută prin sentința penală nr. 136/18.07.2019 a Curții de Apel București în dosarul x/2019 definitivă prin decizia penală nr. 396/05.09.2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție], menținând totodată dispoziția sentinței penale nr. 222/23.11.2017 a Curții de Apel București de anulare a suspendării condiționate a executării pedepsei de 1 an închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 390/11.11.2009 pronunțată de Judecătoria Călărași, definitivă prin decizia penală nr. 1257/20.06.2012 a Curții de Apel București, secția I Penală.

În continuare, a descontopit pedeapsa principală de 4 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 222/23.11.2017 a Curții de Apel București în dosarul x/2014 definitivă prin decizia nr. 221/24.06.2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și a repus în individualitatea lor pedepsele componente.

În temeiul art. 40 alin. (1) C. pen., art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. cu aplicarea art. 10 din Legea nr. 187/2012 a contopit pedepsele aplicate petentului A. în pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare la care adaugă sporul fix și obligatoriu de 2 ani, 11 luni și 10 zile, (reprezentând 1/3 din 3 ani și 10 luni + 4 ani + 1 an) și amenda penală în cuantum de 5000 RON (stabilită prin prezenta) și a dispus ca acesta să execute pedeapsa rezultantă de 8 ani, 11 luni și 10 zile închisoare și amenda penală în cuantum de 5000.

În temeiul art. 45 alin. (2) C. pen., a aplicat acestuia pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice; de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a fi asociat sau administrator al unei societăți comerciale, pe o perioadă de 2 ani, iar în temeiul art. 45 alin. (5) C. pen. a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice; de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a fi asociat sau administrator al unei societăți comerciale, din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată.

A atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 64 din C. pen. privind înlocuirea pedepsei amenzii penale neexecutate cu obligația de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității, respectiv asupra dispozițiilor art. 63 din C. pen. privind posibilitatea înlocuirii zilelor - amendă cu un număr corespunzător de zile cu închisoarea (100 zile închisoare).

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen.. raportat la art. 72 alin. (1) C. pen. și art. 40 alin. (3) C. pen., a scăzut din durata pedepsei aplicate petentului condamnat A., perioada reținerii, arestării preventive și arestului la domiciliu din dosarul x/2016 de la 10.03.2016 la 27.05.2016, respectiv perioada pedepsei executată parțial prin sentința penală nr. 222/23.11.2017 a Curții de Apel București în dosarul x/2014 definitivă prin decizia nr. 221/24.06.2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, de la 25.06.2019 la zi.

A anulat M.E.P.Î nr. 287/2019/08.04.2020 emis de Curtea de Apel București și a dispus emiterea unui nou mandat de executare la data rămânerii definitive a sentinței anterefrite, în prezent petentul condamnat aflându-se în executarea MEPI nr. 40 din 22.02.2022 emis de Curtea de Apel București.

Analizând în concret cererea formulată, Curtea a constatat că infracțiunile pentru care petentul a fost condamnat prin sentința penală nr. 241 pronunțată la data de 14.11.2019 de Curtea de Apel București, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 100 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 08.04.2020, respectiv pedeapsă recunoscută prin sentința penală nr. 32 pronunțată la data de 22.02.2022 de Curtea de Apel București, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 227 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 07.04.2022, au fost deja contopite prin sentința penală nr. 32 pronunțată la data de 22.02.2022 de Curtea de Apel București, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 227 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 07.04.2022.

De asemenea, Curtea a reținut că în prezent pe numele condamnatului nu sunt emise mai multe mandate de executare a pedepsei închisorii, iar sentința penală nr. 32 pronunțată la data de 22.02.2022 de Curtea de Apel București, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 227 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 07.04.2022 are autoritate de lucru judecat în privința stării de pluralitate reținute între infracțiunile săvârșite.

Dreptul la un proces echitabil în fața unei instanțe, garantat de art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, trebuie să fie interpretat în lumina preambulului la Convenție, care enunță supremația dreptului ca element al patrimoniului comun al statelor contractante. Unul dintre elementele fundamentale ale supremației dreptului este principiul securității raporturilor juridice, care prevede, printre altele, ca soluția dată în mod definitiv oricărui litigiu de către instanțe să nu mai poată fi supusă rejudecării (Hotărârea din 28 octombrie 1999, pronunțată în Cauza Brumărescu împotriva României, paragraful 61). Conform acestui principiu, niciuna dintre părți nu este abilitată să solicite reexaminarea unei hotărâri definitive și executorii cu unicul scop de a obține o reanalizare a cauzei și o nouă hotărâre în privința sa. Instanțele superioare nu trebuie să își folosească dreptul de reformare decât pentru a corecta erorile de fapt sau de drept și erorile judiciare, și nu pentru a proceda la o nouă analiză. Simplul fapt că pot exista două puncte de vedere asupra chestiunii respective nu este un motiv suficient de a rejudeca o cauză. Acestui principiu nu i se poate aduce derogare decât dacă o impun motive substanțiale și imperioase (Hotărârea din 7 iulie 2009, pronunțată în Cauza Stanca Popescu împotriva României, paragraful 99, și Hotărârea din 24 iulie 2003, pronunțată în Cauza Ryabykh împotriva Rusiei, paragraful 52).

În opinia primei instanțe, dacă petentul considera că mecanismul de stabilire a pedepsei aplicate este greșit, acesta ar fi trebuit să invoce acest aspect pe calea contestației formulate și în termenele prevăzute de lege.

Pe această cale, Curtea nu poate acționa ca instanță de reformare sau de anulare și nu poate analiza legalitatea hotărârii cu privire la pluralitatea de infracțiuni reținută în sarcina persoanei condamnate.

Curtea a constatat că, prin sentința contestată au fost analizate pluralitățile de infracțiuni incidente, fiind reținut concursul de infracțiuni și fiind aplicat tratamentul sancționator corespunzător, iar sentința contestată este definitivă, bucurându-se de autoritate de lucru judecat, apreciindu-se deja că nu sunt îndeplinite condițiile infracțiunii continuate, așa cum susține petentul.

Decizia RIL nr. 11/2021 invocată de petent în susținerea cererii nu se referă la condițiile reținerii formei continuate a infracțiunii, ce au fost deja analizate de instanța de condamnare, ci se referă la posibilitatea instanței de condamnare de a putea reține forma continuată a infracțiunii, chiar și atunci când deja există o hotărâre de condamnare pentru alte acte materiale, ceea ce nu este cazul în prezenta, decizia nefiind aplicabilă în speța concretă.

În fine, dincolo de inadmisibilitatea cererii, petentul omite faptul că, decizia RIL antereferită era deja pronunțată la momentul emiterii sentinței penale nr. 32 pronunțată la data de 22.02.2022 de Curtea de Apel București, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 227 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 07.04.2022 fiind obligatorie pentru instanțele de judecată, astfel că aceasta a fost avută în vedere la momentul soluționării cauzei.

Împotriva sentinței penale nr. 18 din data de 12 februarie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în termen legal, a formulat contestație condamnatul A..

Concluziile apărării asupra contestației formulate și ale reprezentantului Ministerului Public, precum și poziția contestatorului din ultimul cuvânt, au fost consemnate în detaliu în partea introductivă a prezentei decizii, astfel că nu vor mai fi reluate.

Analizând contestația prin prisma dispozițiilor legale incidente, în baza actelor și lucrărilor din dosar, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, în considerarea celor ce succed:

Constituind un mijloc procesual de rezolvare a incidentelor ivite în cursul executării hotărârii, prin contestația la executare nu se pot pune în discuție legalitatea și temeinicia hotărârii penale definitive în baza căreia se face executarea, ci exclusiv nelegalitatea ce ar rezulta din punerea în executare a acesteia.

Deși legea penală ori procesual penală nu oferă o definiție noțiunii autorității de lucru judecat, nu îi identifică natura și nici regimul juridic, așa cum o face legea civilă, principiul funcționează deplin și în dreptul procesual penal.

Cu toate că autoritatea de lucru judecat se referă la hotărârile penale prin care se soluționează un raport de drept substanțial având ca obiect tragerea la răspundere penală, principiul trebuie considerat incident și în cazul acelor hotărâri penale prin care se soluționează chestiuni privind faza de executare a procesului penal.

Prin contestația la executare formulată și întemeiată pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., contestatorul condamnat invocă incidența prevederilor art. 35 și art. 37 C. pen., precum și dispozițiile deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 11 din data de 28.06.2021 pronunțată în recurs în interesul legii, fiind condamnat în mod greșit pentru săvârșirea unor infracțiuni concurente, deși perioadele faptelor pentru care s-a dispus condamnarea se suprapun, context în care a solicitat modificarea pedepsei rezultante de 8 ani 11 luni și 10 zile închisoare dispuse prin mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. x/07.04.2022, în sensul reducerii cu 1 an 3 luni și 10 zile (reprezentând sporul de 1/3 din pedeapsa de 3 ani și 10 luni).

Examinând actele cauzei, Înalta Curte constată că temeiul legal și motivele prezentei cereri, vizând existența unei cauze de micșorare a pedepsei aplicată contestatorului condamnat A. privind infracțiunile pentru care petentul a fost condamnat prin sentința penală nr. 241 pronunțată la data de 14.11.2019 de Curtea de Apel București, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 100 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 08.04.2020, respectiv pedeapsa recunoscută prin sentința penală nr. 32 pronunțată la data de 22.02.2022 de Curtea de Apel București, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 227 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 07.04.2022, acestea au făcut obiectul analizei de către instanță, fiind pronunțată sentința penală nr. 32 pronunțată la data de 22.02.2022 de Curtea de Apel București, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 227 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 07.04.2022.

Astfel, Înalta Curte constată că, deși din considerentele sentinței nr. 32 pronunțată la data de 22.02.2022 de Curtea de Apel București reies cu claritate motivele pentru care i s-a admis contestația la executare împotriva sentinței penale nr. 241 pronunțată la data de 14.11.2019 de Curtea de Apel București, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 100 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 08.04.2020, contestatorul condamnat A. a formulat o altă contestație la executare, împotriva sentinței prin care i s-a admis contestația la executare, reiterând aceleași motive invocate prin cererea soluționată anterior.

Prin urmare, în măsura în care există o hotărâre definitivă privind aceleași părți, având același obiect și aceeași cauză, se configurează autoritatea de lucru judecat, iar sancțiunea procedurală care intervine este inadmisibilitatea cererii, întrucât contestatorul condamnat, printr-o astfel de cerere, încearcă exercitarea unui drept epuizat, prin utilizarea din nou a unei căi procesuale deja folosite și valorificate.

În aceste condiții, Înalta Curte constată temeinică și legală soluția primei instanțe, notând că, în prezenta contestație, contestatorul A. nu a formulat veritabile critici cu privire la aceasta, limitându-se la reiterarea aspectelor invocate în fața instanței de fond și la invocarea unor elemente noi de critică aduse hotărârii care a făcut obiectul contestației la executare, care, nefiind supuse cenzurii Curții de Apel București, nu pot face obiectul analizei instanței supreme direct în calea de atac.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 425

1

alin. (7) pct. 1 lit. b) raportat la art. 597 alin. (7) C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, contestația formulată de condamnatul A. împotriva sentinței penale nr. 18 din data de 12 februarie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. x/2024.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar în raport de alin. (6) al aceluiași articol, onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în sumă de 340 RON, va rămâne în sarcina statului și se va plăti din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de condamnatul A. împotriva sentinței penale nr. 18 din data de 12 februarie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. x/2024.

Obligă contestatorul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în sumă de 340 RON, rămâne în sarcina statului și se plătește din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 martie 2024.