ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 428/2024

Ședința publică din data de 04 iunie 2024

Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 439/A din data de 11 aprilie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în baza art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. s-a respins, ca nefondată, contestația declarată de petentul A. cu privire la decizia penală nr. 1184 din data de 06.10.2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală în dosarul nr. x/2020.

Pentru a se pronunța în acest sens, Curtea de Apel București a reținut că persoana condamnată a formulat o contestație la executare prin care reclama o nelămurire cu privire la hotărârea care se execută, în sensul că nu i-ar fi fost redusă perioada rămasă de executat din pedeapsa în a cărui executare se află.

Curtea a constatat că prin decizia penală nr. 1184 din data de 06.10.2022 în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Cornetu împotriva sentinței penale nr. 179 din data de 07 aprilie 2022 pronunțată de Judecătoria Cornetu, în dosarul nr. x/2020, pe care a desființat-o, în parte, și rejudecând, în fond în temeiul art. 424 alin. (3) din C. proc. pen. raportat la art. 72 din C. pen., a dedus din pedeapsa de 2 ani și 3.279 de zile închisoare aplicată inculpatului A. perioada deja executată, începând cu data comiterii faptei, respectiv de la 02.03.2018 până la zi; au fost menținute celelalte dispoziții ale sentințe penale apelate; în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva aceleiași sentințe penale.

De asemenea, Curtea a apreciat că petentul invocă formal o nelămurire cu privire la hotărârea care se execută, deoarece în considerentele deciziei contestate se menționează în mod expres că perioada cuprinsă între 22.12.2015 și 02.03.2018 a fost luată în considerare la stabilirea restului rămas neexecutat, care, potrivit art. 43 alin. (1) din C. pen., a fost adăugat la pedeapsa aplicată pentru fapta săvârșită în stare de recidivă postcondamnatorie.

Curtea a mai arătat că deducerea eronată pe care Judecătoria Cornetu a dispus-o a fost sesizată și de către administrația Penitenciarului București Jilava, care, prin adresa nr. x din data de 04.07.2022, a solicitat să se constate că perioada corectă ce trebuie dedusă din pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului A. ar trebui să fie de la 02.03.2018 la zi.

S-a menționat că la calcularea perioadei executate Curtea a avut în vedere și cele 126 de zile compensatorii acordate pentru cazare în condiții necorespunzătoare, în perioada 02.03.2018 și până la data de 26.11.2019, conform adresei nr. x/19.01.2022 a Penitenciarului Tulcea, astfel încât nu se impune nici deducerea și nici vreo lămurire a deciziei pronunțate.

Împotriva acestei decizii contestatorul A. a formulat contestație.

În esență, a solicitat admiterea contestației și modificarea pedepsei în a cărei executare se află, având în vedere că în caz de pluralitate intermediară de infracțiuni în cazul pedepselor cu închisoarea se ia în calcul în primul rând starea de recidivă, ceea ce duce la o adunare a pedepsei de 2 ani închisoare la care a fost condamnat cu pedeapsa de 8 ani și 1268 de zile pentru a se da o mai mare eficiență prevederilor art. 43 alin. (1) din C. pen.

Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând admisibilitatea căii de atac formulată de contestatorul A., constată că aceasta este inadmisibilă, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte reține că este învestită cu soluționarea contestației exercitate de contestatorul A. împotriva unei hotărâri pronunțate în contestație la executare, prin care contestatorul a învederat că nu i-a fost redusă perioada rămasă de eexecutat din pedeapsa rezultantă în a cărei executare se află.

Curtea de Apel București, secția I penală, examinând contestația la executare a apreciat că în mod formal contestatorul și-a întemeiat contestația pe prevederile art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. și, judecând în aceste limite, a respins contestația la executare, reținând că în considerentele deciziei contestate se menționează în mod expres că perioada cuprinsă între 22.12.2015 și 02.03.2018 a fost luată în considerare la stabilirea restului rămas neexecutat, care, potrivit art. 43 alin. (1) din C. pen., a fost adăugat la pedeapsa aplicată pentru fapta săvârșită în stare de recidivă postcondamnatorie.

În conformitate cu dispozițiile art. 598 alin. (1) din C. proc. pen. împotriva executării hotărârii penale se poate face contestație, printre altele, când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare (lit. c), competentă să dea o rezolvare contestației la executare fiind în acest caz, potrivit alin. (2) al aceluiași text de lege, instanța care a pronunțat hotărârea ce se execută. Totodată, teza finală a art. 598 alin. (2) din C. proc. pen. prevede că, în cazul în care nelămurirea privește o dispoziție pronunțată în apel sau în recurs în casație, competența revine, după caz, instanței de apel sau Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Așadar, instanța care a pronunțat hotărârea care se execută, în înțelesul art. 598 alin. (2) din C. proc. pen., poate fi prima instanță de judecată, dacă nelămurirea vizează o sentință, sau, după caz, instanța de apel ori de recurs în casație, când aspectul ce se urmărește a fi clarificat face parte din dispozitivul unei decizii.

Pe de altă parte, reglementând procedura la instanța de executare, art. 597 din C. proc. pen. stabilește, în alin. (1) și (6), că, în materia executării pedepsei, competența aparține fie instanței de executare (care, potrivit art. 553 alin. (1) din C. proc. pen., este prima instanță de judecată), fie instanței în a cărei circumscripție se află locul de executare, pentru ca, în alin. (7), să se menționeze că doar hotărârile pronunțate în primă instanță în materia executării pedepsei pot fi atacate cu contestație la instanța ierarhic superioară în termen de 3 zile de la comunicare.

Din interpretarea coroborată a acestor prevederi rezultă că hotărârea pronunțată asupra contestației la executare întemeiată pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. poate fi atacată doar atunci când se solicită lămurirea unei sentințe date în primă instanță, dar este definitivă în ipoteza în care vizează clarificarea unor dispoziții dintr-o decizie dată în apel sau recurs în casație. În acest sens, trebuie avute în vedere și dispozițiile art. 552 alin. (1) din C. proc. pen., în conformitate cu care hotărârea instanței de apel rămâne definitivă la data pronunțării acesteia.

Raportând aceste considerente la contestația formulată în cauză, Înalta Curte constată că decizia penală nr. 439/A din data de 11 aprilie 2024 pronunțată de Curtea de Apel București nu a fost pronunțată de prima instanță, ci de instanța de apel, vizând o nelămurire cu privire la o decizie dată în apel, ca urmare, și hotărârea pronunțată, conform art. 597 alin. (7) din C. proc. pen., de instanța de apel asupra contestației la executare formulată de condamnat are același regim juridic, fiind, la rândul său, definitivă la data pronunțării.

Mai mult, în referire la hotărârile supuse contestației, Înalta Curte notează că, potrivit art. 425

1

alin. (1) din C. proc. pen., "calea de atac a contestației se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres, prevederile prezentului articol fiind aplicabile când legea nu prevede altfel", iar conform alin. (7) al aceluiași articol, "Contestația se soluționează prin decizie, care nu este supusă niciunei căi de atac (…)".

Astfel, o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii. Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condițiile legii.

În aceste condiții, recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală penală constituie o încălcare a principiului legalității acesteia, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților și, din acest motiv, apare ca o situație inadmisibilă în ordinea de drept.

Admisibilitatea căilor de atac este condiționată de exercitarea acestora potrivit dispozițiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac și ierarhia acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Ca atare, atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și în situația când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual, intervine sancțiunea procedurală a inadmisibilității.

Față de considerentele expuse anterior, va respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 439/A din data de 11.04.2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală în dosarul nr. x/2023.

Totodată, față de culpa sa procesuală, în temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 360 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 439/A din data de 11.04.2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală în dosarul nr. x/2023.

Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 360 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 04 iunie 2024.