ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 15 aprilie 2025

Deliberând asupra admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație formulată de recurentul inculpat A., constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 422 din data de 25.06.2024, Judecătoria Slobozia, secția penală a hotărât următoarele:

În baza art. 396 alin. (2) din C. proc. pen. raportat la art. 335 alin. (2) din C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul A., la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere (având exercitarea dreptului de a conduce suspendată), prevăzută de art. 335 alin. (2) din C. pen., faptă comisă în noaptea de 09/10.03.2020.

A constatat că prin sentința penală nr. 43, din data de 17.03.2023, pronunțată în dosarul nr. x/2022, al Judecătoriei Lehliu-Gară, definitivă la data de 05.04.2023 prin neapelare, inculpatul A. a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 2 ani și 3 luni închisoare, a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere pe o perioadă de 3 ani, termen ce se va calcula de la data rămânerii definitive a sentinței penale nr. 420/18.02.2021 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București, respectiv 10.03.2021.

În baza art. 97 alin. (1) din C. pen., a dispus anularea suspendării executării sub supraveghere a pedepsei rezultante de 2 ani și 3 luni închisoare aplicate prin sentința penală nr. 43, din data de 17.03.2023, pronunțată în dosarul nr. x/2022, al Judecătoriei Lehliu-Gară, definitivă la data de 05.04.2023 prin neapelare.

A descontopit pedeapsa rezultantă de 2 ani și 3 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 43, din data de 17.03.2023, pronunțată în dosarul nr. x/2022, al Judecătoriei Lehliu-Gară, definitivă la data de 05.04.2023 și a repus în individualitatea lor pedepsele componente, astfel:

- 9 luni închisoare, pentru infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat, săvârșită la data de 28.01.2020;

- 5 luni închisoare, pentru infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată, săvârșită la data de 28.01.2020;

- 8 luni închisoare, pentru infracțiunea de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, săvârșită la data de 27.03.2020, dispusă prin sentința penală nr. 420, din data de 18.02.2021, pronunțată în dosarul nr. x/2020, al Judecătoriei Sectorului 5 București, definitivă prin neapelare la data de 10.03.2021;

- 1 an închisoare, pentru infracțiunea de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, săvârșită la data de 22.02.2020, dispusă prin sentința penală nr. 340, din data de 13.10.2021, pronunțată în dosarul nr. x/2021, al Judecătoriei Tecuci, definitivă prin neapelare la data de 02.11.2021;

- 8 luni închisoare, pentru infracțiunea de conducere a unui vehicul neînmatriculat, săvârșită la data de 21.12.2019, dispusă prin sentința penală nr. 834, din data de 18.11.2021, pronunțată în dosarul nr. x/2021, al Judecătoriei Sectorului 3 București, definitivă prin neapelare la data de 07.12.2021;

- 10 luni închisoare, pentru infracțiunea de conducere a unui vehicul neînmatriculat, săvârșită la data de 19.01.2020, dispusă prin sentința penală nr. 834, din data de 18.11.2021, pronunțată în dosarul nr. x/2021, al Judecătoriei Sectorului 3 București, definitivă prin neapelare la data de 07.12.2021;

- 5 luni închisoare, pentru infracțiunea de conducere a unui vehicul fără permis de conducere (având suspendată exercitarea dreptului de a conduce), săvârșită la data de 19.01.2020, dispusă prin sentința penală nr. 834, din data de 18.11.2021, pronunțată în dosarul nr. x/2021, al Judecătoriei Sectorului 3 București, definitivă prin neapelare la data de 07.12.2021.

În conformitate cu dispozițiile art. 38 alin. (1) și art. 40 alin. (1) și (2) din C. pen., a constatat că infracțiunile pentru care petentul a fost condamnat prin sentința penală nr. 43, din data de 17.03.2023, pronunțată de către Judecătoria Lehliu-Gară, în dosarul penal nr. x/2022, definitivă prin neapelare la data de 05.04.2023, prin sentința penală nr. 420, din data de 18.02.2021, pronunțată în dosarul nr. x/2020, al Judecătoriei Sectorului 5 București, definitivă prin neapelare la data de 10.03.2021, prin sentința penală nr. 340, din data de 13.10.2021, pronunțată în dosarul nr. x/2021, al Judecătoriei Tecuci, definitivă prin neapelare la data de 02.11.2021, prin sentința penală nr. 834, din data de 18.11.2021, pronunțată în dosarul nr. x/2021, al Judecătoriei Sectorului 3 București, definitivă prin neapelare la data de 07.12.2021 și infracțiunea reținută în prezenta hotărâre sunt concurente.

În baza art. 38 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., a contopit pedepsele aplicate inculpatului pentru faptele concurente și a dispus ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 1 an închisoare, la care adaugă sporul obligatoriu de 1/3 din celelalte pedepse cu închisoarea aplicate (9 luni + 5 luni + 8 luni + 8 luni + 10 luni + 5 luni + 9 luni), astfel că inculpatul A. va executa o pedeapsă rezultantă de 2 ani și 6 luni închisoare.

A dispus executarea pedepsei prin privare de libertate.

A menținut celelalte dispoziții ale sentințelor penale menționate mai sus, care nu contravin prezentei.

Împotriva acestei sentințe penale a formulat apel inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 1639/A din data 18.12.2024 pronunțată de Curtea de Apel București, sectia I Penală, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 422/25.06.2024 pronunțate de Judecătoria Slobozia în dosarul nr. x/2022.

Împotriva deciziei penale nr. 1639/A din data 18.12.2024 pronunțată de Curtea de Apel București, sectia I Penală a declarat recurs în casație inculpatul A., la data de 20 ianuarie 2025.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală la data de 11 martie 2025, când s-a stabilit termen la data de 15 aprilie 2025, pentru examinarea în cameră de consiliu a admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație, conform art. 440 alin. (1) C. proc. pen.

Verificând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a cererii de recurs în casație, prin prisma dispozițiilor art. 440 C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:

Cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. îndeplinește cerințele de formă prevăzute la art. 437 alin. (1) lit. a), b) c) teza a II-a și d) C. proc. pen.

Astfel, în cuprinsul cererii sunt menționate numele și prenumele inculpatului (A.), hotărârea care se atacă (decizia penală nr. 1639/A din data 18.12.2024 pronunțată de Curtea de Apel București, sectia I Penală), motivarea recursului în casație și semnătura inculpatului.

Prin cererea de recurs în casație formulată, inculpatul a invocat cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.:

"s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege."

Sub un prim aspect, a susținut că pedeapsa rezultantă, aplicată de instanța de fond și menținută de instanța de apel este greșit calculată, întrucât nu s-au avut în vedere cele 180 de ore efectuate în folosul comunității de către inculpat și în raport de care se poate aprecia că una dintre pedepsele anterioare a fost executată.

Așadar, în opinia recurentului inculpat la stabilirea tratamentului sancționator, în mod nelegal s-au reținut dispozițiile art. 40 alin. (1) și alin. (2) C. pen., deși s-ar fi impus aplicarea dispozițiilor art. 40 alin. (3) C. pen.: Dacă infractorul a executat integral sau parțial pedeapsa aplicată prin hotărârea anterioară, ceea ce s-a executat se scade din durata pedepsei aplicate pentru infracțiunile concurente.

Sub un al doilea aspect, a susținut că potrivit art. 79 alin. (3) din C. pen., atunci când în cazul aceleiași infracțiuni sunt incidente una sau mai multe cauze de reducere a pedepsei și una sau mai multe cauze de majorare a pedepsei, limitele speciale se reduc conform alin. (1).

A apreciat că în speță, limitele de pedeapsă trebuiau reduse cu o treime, ca urmare a reținerii art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., fără ca ulterior să se poată reține dispozițiile art. 43 alin. (5) C. pen., care presupun majorarea limitelor pedepsei aplicate atunci când inculpatul săvârșește o altă infracțiune în stare de recidivă.

De asemenea, un alt motiv de casare invocat vizează solicitarea de a dispune verificarea și aprecierea de către instanța de apel asupra îndeplinirii condițiilor referitoare la acordarea liberării condiționate, având în vedere că prezenta speță este un "caz atipic."

A mai solicitat suspendarea efectelor deciziei penale atacate și punerea în libertate a inculpatului, inclusiv prin plata unei cauțiuni aferente.

La data de 07 aprilie 2025, inculpatul a formulat o solicitare distinctă, în sensul de a se dispune luarea măsurii preventive a arestului la domiciliu, argumentând că punerea sa în libertate este necesară pentru administrarea lucrărilor începute înainte de condamnarea sa.

Examinând cererea de recurs în casație formulată recurentul-inculpat A., prin prisma dispozițiilor art. 440 C. proc. pen., Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor alin. (2) al art. 440 C. proc. pen., care poartă titlul marginal "Admiterea în principiu", dacă cererea de recurs în casație nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispozițiile art. 434, art. 436 alin. (1) și alin. (6), art. 437 și art. 438, instanța respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casație.

Procedând, în acest cadru, la verificarea îndeplinirii condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 440 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte, constată că decizia penală nr. 1639/A din data 18.12.2024 pronunțată de Curtea de Apel București, sectia I Penală face parte din categoria hotărârilor ce pot fi atacate cu recurs în casație, cererea de recurs în casație formulată de recurentul-inculpat A. a fost depusă în termen.

În susținerea cererii de recurs în casație, recurentul inculpat a invocat cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., iar criticile formulate vizează în esență, cuantum pedepsei rezultante aplicate de instanța de fond și menținute de instanța de apel, precum și a tratamentului sancționator aplicabil, în raport de împrejurarea că, pe de o parte, una dintre pedepsele anterioare a fost executată prin efectuarea unui număr de 180 de ore în folosul comunității, iar pe de altă parte, greșita reținere a unui concurs între cauzele de reducere și de majorare a limitelor de pedeapsă, respectiv art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. și art. 43 alin. (5) din C. pen.

Constată Înalta Curte că aspectele susținute de către recurentul inculpat sunt formal invocate și nu au corespondent în actele și lucrările dosarului.

Așadar, sub un prim aspect, efectuarea unui număr de 180 de zile în folosul comunității reprezintă doar îndeplinirea unei obligații dintre cele impuse de instanță, în situația în care față de inculpat s-a dispus o pedeapsă, a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere și nicidecum nu poate fi asimilată noțiunii de "pedeapsă executată" și care să atragă incidența dispozițiilor art. 40 alin. (3) din C. pen.

Înalta Curte, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a statuat, prin Decizia nr. 15 din 2018, în sensul că prin "pedeapsă executată" se înțelege acea parte din durata pedepsei aplicate prin hotărârea de condamnare rămasă definitivă care a fost executată efectiv, prin privare de libertate, după încarcerarea condamnatului în baza mandatului de executare a pedepsei închisorii, dar și perioada în care aceeași persoană a fost supusă unei măsuri preventive privative de libertate (reținere, arestare preventivă și arest la domiciliu) în cursul procesului penal finalizat prin hotărârea de condamnare.

Prin "pedeapsă considerată ca executată" se înțelege acea parte din durata pedepsei aplicate prin hotărârea rămasă definitivă care, deși nu a fost executată efectiv, este asimilată acesteia, în baza unor dispoziții legale.

În raport de aceste considerente, în ipoteza existenței unui concurs de infracțiuni, astfel cum este și în prezenta cauză, dispozițiile aplicabile referitoare la stabilirea tratamentului sancționator sunt cele prevăzute de dispozițiile art. 40 alin. (1) și alin. (2) C. pen., cum corect au reținut instanțele de fond și nu dispozițiile art. 40 alin. (3) C. pen., invocate de recurentul inculpat în susținerea nelegalității pedepsei rezultante.

Sub un al doilea aspect, cel referitor la greșita aplicare a regulilor aplicabile în situația unui concurs între cauzele de reducere și cele de majorare ale limitelor speciale ale infracțiunii, reține Înalta Curte că în cauză la stabilirea cuantumului pedepsei aplicate inculpatului, nu au fost reținute dispozițiile art. 43 alin. (5) C. pen., care reglementează sancționarea recidivei postexecutorii și impun majorarea cu jumătate a limitelor de pedeapsă pentru noua infracțiune săvârșită.

În cauză, instanța de fond a reținut dispozițiile art. 396 alin. (10) C. proc. pen., potrivit cărora limitele de pedeapsă se reduc cu o treime, stabilind o pedeapsă pentru noua infracțiune de 9 luni închisoare.

Deopotrivă, a constatat că infracțiunea ce face obiectul prezentului dosar este concurentă cu infracțiunile pentru care recurentul inculpat a fost condamnat prin sentința penală nr. 43 din data de 17.03.2023, pronunțată de către Judecătoria Lehliu-Gară, în dosarul penal nr. x/2022, definitivă prin neapelare la data de 05.04.2023, prin sentința penală nr. 420, din data de 18.02.2021, pronunțată în dosarul nr. x/2020, al Judecătoriei Sectorului 5 București, definitivă prin neapelare la data de 10.03.2021, prin sentința penală nr. 340, din data de 13.10.2021, pronunțată în dosarul nr. x/2021, al Judecătoriei Tecuci, definitivă prin neapelare la data de 02.11.2021, prin sentința penală nr. 834, din data de 18.11.2021, pronunțată în dosarul nr. x/2021, al Judecătoriei Sectorului 3 București, definitivă prin neapelare la data de 07.12.2021.

A aplicat regulile de la concursul de infracțiuni, potrivit art. 38 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., a contopit pedepsele aplicate inculpatului pentru faptele concurente și a dispus ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 1 an închisoare, la care a adăugat sporul obligatoriu de 1/3 din celelalte pedepse cu închisoarea aplicate (9 luni + 5 luni + 8 luni + 8 luni + 10 luni + 5 luni + 9 luni), astfel că pedeapsă rezultantă este de 2 ani și 6 luni închisoare.

Astfel, în cauză nu se poate analiza aplicabilitatea dispozițiilor art. 79 alin. (3) din C. pen., atât timp cât nu există un concurs între cauzele de reducere și cele de majorare ale pedepsei aplicate.

În ceea ce privește solicitarea recurentului inculpat de a dispune ca instanța de apel să procedeze la analiza îndeplinirii condițiilor privind liberarea condiționată, se constată că aceasta este o procedură distinctă, o modalitate de individualizare a pedepsei, specifică fazei de executare și nu poate fi evaluată și dispusă în calea extraordinară a recursului în casație.

Deopotrivă, reține Înalta Curte că solicitarea recurentului inculpat referitoare la punerea sa în libertate sau luarea față de acesta a măsurii preventive a arestului la domiciliu, se apreciază că aceasta se circumscrie unei cereri întemeiate pe art. 441 C. proc. pen., referitoare la suspendarea hotărârii recurate.

Luarea unei măsuri preventive sau înlocuirea acesteia cu una neprivativă de libertate pot fi dispuse într-o etapă procesuală distinctă, anterioară rămânerii definitive a soluției de condamnare și nicidecum într-o cale extraordinară de atac, în timpul executării de către recurentul inculpat a unei pedepse stabilite printr-o hotărâre judecătorească definitivă.

Conform dispozițiilor art. 202 C. proc. pen., măsurile preventive pot fi dispuse dacă există probe sau indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că o persoană a săvârșit o infracțiune și dacă sunt necesare în scopul asigurării bunei desfășurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii suspectului ori a inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată ori al prevenirii săvârșirii unei alte infracțiuni.

Cu privire la solicitarea formulată de recurentul inculpat de a dispune suspendarea executării deciziei penale atacate, Înalta Curte reține că dispozițiile art. 441 C. proc. pen. prevăd posibilitatea instanței care admite în principiu cererea de recurs în casație sau completului care judecă recursul în casație să suspende executarea hotărârii.

În considerarea dispozițiilor legale anterior menționate, apreciază că suspendarea executării hotărârii nu reprezintă o dispoziție imperativă ce trebuie aplicată în cauză, ci rămâne la libera apreciere a instanței oportunitatea admiterii unei astfel de solicitări. Prin urmare, având în vedere stadiul procesual al cauzei și motivele de recurs în casație invocate de recurentul inculpat, se apreciază că nu se justifică suspendarea executării hotărârii.

Pentru toate considerentele expuse, în baza art. 440 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă cererea de recurs în casație formulată de recurentul inculpat A. împotriva deciziei penale nr. 1639/A din data 18.12.2024 pronunțată de Curtea de Apel București, sectia I Penală.

Va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

În baza art. 440 alin. (2) C. proc. pen., respinge ca inadmisibilă cererea de recurs în casație formulată de recurentul inculpat A. împotriva deciziei penale nr. 1639/A din data 18.12.2024 pronunțată de Curtea de Apel București, sectia I Penală.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 de RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 aprilie 2025.