ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 17 octombrie 2024

Asupra recursului în casație de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1390 din 21 septembrie 2023 pronunțată de Judecătoria Brașov s-au hotărât următoarele:

În baza art. 336 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. raportat la art. 396 alin. (1) și (2) cu referire la art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, prevăzută de art. 336 alin. (1) C. pen. (04.01.2022).

În baza art. 335 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. raportat la art. 396 alin. (1) și (2) cu referire la art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (2) C. pen. (faptă din data de 27.07.2022).

În baza art. 38 alin. (1) raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea (1 an închisoare), la care a fost adăugată o treime (3 luni închisoare) din cealaltă pedeapsă (9 luni închisoare), rezultând astfel o pedeapsă totală de 1 an și 3 luni închisoare.

S-a constatat că inculpatul a săvârșit ambele infracțiuni în termenul de supraveghere al suspendării executării pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare sub supraveghere dispuse prin sentința penală nr. 192/S din 17.12.2020 pronunțată în dosarul nr. x/2020 al Tribunalului Brașov, definitivă prin neapelare la 12.01.2021.

În baza art. 96 alin. (4) C. pen. a fost revocată suspendarea executării pedepsei sub supraveghere dispusă prin sentința penală anterior menționată și s-a dispus executarea pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare aplicate prin aceasta.

În baza art. 96 alin. (5) teza I raportat la art. 43 alin. (1) C. pen., a fost adăugată la pedeapsa de 1 an și 3 luni închisoare (aplicată în cauză) pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală anterior menționată, inculpatul urmând a executa în final pedeapsa rezultantă de 2 ani și 9 luni închisoare, în regim de detenție.

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 206/Ap din 13 martie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală s-a admis apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 1390 din 21 septembrie 2023 pronunțată de Judecătoria Brașov, s-a desființat hotărârea apelată sub aspectul neaplicării dispozițiilor art. 19 alin. (1) din Legea nr. 682/2002, al cuantumului pedepselor aplicate și al cuantumului pedepsei rezultante și, rejudecând cauza în aceste limite:

S-a redus cuantumul pedepsei aplicate inculpatului A. pentru infracțiunea prevăzută de art. 336 alin. (1) C. pen., ca efect al aplicării prevederilor art. 19 alin. (1) din Legea nr. 682/2002 și art. 396 alin. (10) C. proc. pen., de la 1 an închisoare la 4 luni închisoare.

S-a redus cuantumul pedepsei aplicate inculpatului A. pentru infracțiunea prevăzută de art. 335 alin. (2) C. pen., ca efect al aplicării prevederilor art. 19 alin. (1) din Legea nr. 682/2002 și art. 396 alin. (10) C. proc. pen., de la 9 luni închisoare la 3 luni închisoare.

S-a redus cuantumul pedepsei rezultate în urma aplicării dispozițiilor 38 alin. (1) raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., de la 1 an și 3 luni închisoare la 5 luni închisoare.

S-a redus cuantumul pedepsei rezultate în urma aplicării dispozițiilor art. 96 alin. (4) C. pen. și art. 43 alin. (1) C. pen., pe care o are de executat inculpatul A., de la 2 ani și 9 luni închisoare, la 1 an și 11 luni închisoare.

S-a menținut restul dispozițiilor sentinței apelate.

În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au fost lăsate în sarcina statului.

****

Împotriva deciziei penale nr. 206/Ap din 13 martie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală a formulat recurs în casație inculpatul A., invocând cazul de recurs în casație prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

În argumentarea acestuia, recurentul inculpat a invocat greșita sa condamnare pentru infracțiunea de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin. (2) C. pen., susținând că, la data săvârșirii presupusei fapte, 27 iulie 2022, nu avea suspendat exercițiul dreptului de a conduce, astfel că lipsește chiar situația premisă a infracțiunii.

În acest sens, a arătat că, anterior, la data de 4 ianuarie 2022, când a comis infracțiunea de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, i s-a comunicat doar verbal, de către organele judiciare, că nu va mai avea dreptul de a conduce autoturismul, fiind întocmit și un proces-verbal, pe care, însă, nu l-a semnat.

De altfel, la acel moment avea o alcoolemie (stabilită retroactiv de către I.N.M.L.) de 1,96 g/l alcool în sânge la prima probă recoltată și de 1,86 g/l alcool în sânge la a doua probă recoltată. Cu alte cuvinte, se afla într-o stare avansată de ebrietate, astfel că procedura de informare anterior menționată a fost viciată.

A mai arătat că, nici ulterior, organele judiciare nu i-au comunicat, în scris, faptul că i-a fost suspendat dreptul de a conduce, nu i-a fost ridicat permisul de conducere și nu i-a fost eliberată dovadă cu sau fără drept de circulație. Mai mult, abia la data de 28 iulie 2022 i-a fost adusă la cunoștință calitatea de suspect cu privire la săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 336 alin. (1) C. pen. și, respectiv, de art. 335 alin. (2) C. pen.

Însă nici chiar la acea dată nu i s-a comunicat, procedural, că are suspendat dreptul de a conduce, nu i s-a solicitat predarea permisului de conducere și nici nu i s-a eliberat o dovadă, astfel cum impun dispozițiile O.U.G. nr. 195/2002.

Prin urmare, la data de 27 iulie 2022, nu avea calitatea de suspect și nu cunoștea faptul că avea suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule, astfel că în cauză nu sunt întrunite elementele de tipicitate obiectivă ale infracțiunii prev. de art. 335 alin. (2) C. pen.

De altfel, obligația de a nu conduce anumite vehicule stabilită de organul judiciar nu echivalează cu suspendarea exercitării dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice, situație premisă a infracțiunii prevăzute de art. 335 alin. (2) C. pen.

Astfel, prin Decizia nr. 18/2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală s-a statuat asupra faptului că, întrucât suspendarea exercitării dreptului de a conduce nu este calificată legal, definirea infracțiunii prevăzută de art. 335 alin. (2) C. pen. se face prin trimitere la legislația extrapenală, respectiv O.U.G. nr. 195/2002, care constituie reglementarea cadru în materia circulației pe drumurile publice.

Drept urmare, elementele de tipicitate ale infracțiunii prevăzute de art. 335 alin. (2) C. pen. sunt stabilite prin interpretarea sistematică a prevederilor relevante din cele două acte normative.

În acest cadru, Înalta Curte de Casație și Justiție a analizat instituția juridică a suspendării exercitării dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice, situație premisă a infracțiunii prevăzute de art. 335 alin. (2) C. pen., stabilind că aceasta este incidentă doar în situațiile în care este prevăzută expres și limitativ de dispozițiile O.U.G. nr. 195/2002.

Practic, prin Decizia nr. 18/2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție a fost analizată, pe de o parte, în mod distinct, instituția juridică a suspendării exercitării dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice, iar, pe de altă parte, obligația de a nu conduce anumite vehicule din conținutul controlului judiciar, fiind realizată și o examinare comparativă a celor două instituții.

Din această perspectivă, instituția juridică a suspendării exercitării dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice a fost examinată, în primul rând, cu caracter general, independent de natura juridică a obligației de a nu conduce anumite vehicule din conținutul controlului judiciar (obligație de natură esențialmente procesuală, ce a stat la baza respectivei sesizări), astfel încât argumentele instanței supreme referitoare la cea dintâi instituție sunt pe deplin valabile atunci când sunt analizate elementele de tipicitate ale infracțiunii prev. de art. 335 alin. (2) C. pen.

Astfel, prin decizia sus-menționată s-a reținut că suspendarea exercitării dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice intervine doar în cinci situații, după cum urmează:

- suspendarea exercitării dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice aplicată ca o sancțiune contravențională complementară [art. 96 alin. (2) lit. b) coroborat cu art. 100 alin. (3), art. 101 alin. (3), art. 102 alin. (3), art. 103 alin. (1) lit. a) și b) din O. U. G. nr. 195/2002];

- suspendarea exercitării dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice ca măsură tehnico-administrativă, de către polițistul rutier, în urma reținerii/retragerii/anulării permisului de conducere, urmată de eliberarea unei dovezi înlocuitoare fără drept de circulație în cazul reținerii permisului de conducere [art. 97 alin. (1) lit. a) și alin. (3) coroborat cu art. 111 din O. U.G. nr. 195/2002];

- suspendarea exercitării dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice dispusă la momentul sesizării instanței de judecată în scopul anulării permisului de conducere obținut cu încălcarea normelor legale, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești [art. 103 alin. (8) și art. 114 alin. (1) lit. e) din O.U.G. nr. 195/2002];

- suspendarea exercitării dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice ca efect al soluției de clasare sau de renunțare la urmărirea penală ori al hotărârii penale definitive prin care s-a dispus renunțarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, încetarea procesului penal sau condamnarea, în cazurile prevăzute expres și limitativ de legiuitor ]art. 103 alin. (1) lit. c)

,

d) și e) din O.U.G. nr. 195/2002];

- suspendarea exercitării dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice dispusă în cazul în care împotriva titularului permisului de conducere s-a luat măsura de siguranță prevăzută la art. 108 lit. c) C. pen., pe întreaga perioadă cât durează interzicerea dreptului de a exercita profesia sau ocupația de conducător de autovehicul (art. 110 din O. U.G. nr. 195/2002).

Față de cele ce preced, din Decizia nr. 18/2019 rezultă că noțiunea de suspendare a exercitării dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice nu poate fi interpretată conform limbajului comun, ci doar prin trimitere la legislația extrapenală, respectiv O.U.G. nr. 195/2002, iar dispozițiile art. 97 alin. (3) din O.U.G. nr. 195/2002 nu au natura unor dispoziții generale care reglementează toate situațiile ce pot fi asimilate unei suspendări a dreptului de a conduce, ci acestea sunt subsumate unei măsuri tehnico - administrative prealabile prin care se dispune reținerea/retragerea/anularea permisului de conducere. Prin urmare, instituția juridică a suspendării exercitării dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice, situație premisă a infracțiunii prevăzute de art. 335 alin. (2) C. pen., este incidentă doar în situațiile în care este prevăzută expres și limitativ de dispozițiile O.U.G. nr. 195/2002, anterior expuse.

Plecând de la aceste premise, apărarea a susținut că se impune a se constata că inculpatului A. nu i-a fost comunicată procedural, în acord cu textele de lege relevante invocate [art. 97 alin. (1) lit. a) și alin. (3) coroborat cu art. 111 din O.U.G. nr. 195/2002], obligația de a nu conduce vehicule pe drumurile publice, astfel că faptul că, la data de 27 iulie 2022, acesta a condus autoturismul în condițiile arătate, nu se înscrie în cazurile strict și limitativ prevăzute de dispozițiile O.U.G. nr. 195/2002.

Împrejurarea că, la data de 4 ianuarie 2022, organul judiciar l-a informat, verbal, pe inculpat, că i se va face dosar penal și nu va mai avea dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice, fără a i se ridica permisul de conducere și a i se elibera dovadă fără drept de conducere, conform cerințelor art. 97 alin. (1) lit. a) și alin. (3) coroborat cu art. 111 alin. (1) lit. b) și alin. (3) din O.U.G. nr. 195/2002, fără a-i fi măcar adusă la cunoștință calitatea de suspect, nu poate fi echivalată cu suspendarea exercitării dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice, situație premisă a infracțiunii prevăzute de art. 335 alin. (2) C. pen., întrucât nu se înscrie în cazurile strict și limitative prevăzute de dispozițiile O.U.G. nr. 195/2002.

În concluzie, la data de 27 iulie 2022 (data comiterii faptei), obligația de a nu conduce vehicule pe drumurile publice nu se subsuma nici uneia dintre cele cinci situații cu privire la care Înalta Curte de Casație și Justiție a arătat că este incidentă instituția juridică a suspendării dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice, respectiv prevederilor art. 96 alin. (2) lit. b) coroborat cu art. 100 alin. (3), art. 101 alin. (3), art. 102 alin. (3), art. 103 alin. (1) lit. a) și b), art. 97 alin. (1) lit. a) și alin. (3) coroborat cu art. 111, art. 103 alin. (8) și art. 114 alin. (1) lit. e), art. 103 alin. (1) lit. c), art. 110, toate din O.U.G. nr. 195/2002.

Or, dispozițiile de drept penal sunt de strictă interpretare, neputând fi aplicate extensiv, prin analogie, în defavoarea inculpatului.

Prin urmare, în cauză nu este îndeplinită situația premisă a infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (2) C. pen., astfel încât fapta dedusă judecății nu îndeplinește, sub aspect obiectiv, elementele constitutive ale acestei infracțiuni.

Pentru aceste motive, apărarea a solicitat admiterea recursului în casație, desființarea, parțială, a deciziei penale atacate, iar în rejudecare, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., raportat la Decizia nr. 18/2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, dispunerea achitării inculpatului A. pentru infracțiunea de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin. (2) C. pen. (fapta din data de 27 iulie 2022)

În anexa cererii de recurs în casație au fost atașate, în copie, Decizia nr. 18/2019 a Înaltei Curte de Casație și Justiție și sentința penală nr. 178/2021 din 3 martie 2021 a Judecătoriei Sectorului 1 București.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 27 mai 2024, sub nr. x/2023.

Prin încheierea din 13 iunie 2024, Înalta Curte de Casație și Justiție, judecătorul de filtru, a constatat că cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. a fost introdusă în termenul prevăzut de lege și respectă, în principiu, condițiile prevăzute de art. 434, art. 436 alin. (1) și (6) C. proc. pen., iar pe cea prev. de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., raportat la art. 438 C. proc. pen., numai sub aspectul criticilor vizând lipsa laturii obiective a infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin. (2) C. pen. (fapta din data de 27.07.2022), sub aspectul situației premise a infracțiunii - suspendarea exercitării dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice, raportat la cele statuate prin Decizia nr. 18/2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.

Înalta Curte a reținut că restul susținerilor recurentului inculpat, vizând omisiunea Curții de Apel Brașov de a analiza apărările formulate de acesta în calea ordinară de atac, respectiv caracterul presupus contradictoriu al argumentației instanței de apel și, prin aceasta, a unei motivări insuficiente și improprii a deciziei recurate, antamate de recurent, nu pot fi circumscrise nici cazului de recurs în casație invocat, prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. și nici vreunui alt motiv dintre cele prevăzute de art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

Prin urmare, în limitele precizate, Înalta Curte, judecătorul de filtru, a admis în principiu cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. și a dispus trimiterea cauzei la completul de trei judecători, în vederea judecării pe fond a căii de atac.

La termenul fixat în cauză, 17 octombrie 2024, apărătorul ales al recurentului inculpat și reprezentantul Ministerului Public au expus opiniile asupra cererii de recurs în casație, concluziile acestora fiind fidel redate în practicaua prezentei decizii.

*****

Analizând recursul în casație formulat de inculpatul A. în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) din C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, constată că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiul legalității, pe de o parte, și principiul respectării autorității de lucru judecat, pe de altă parte, recursul în casație permite cenzurarea legalității unei categorii limitate de hotărâri definitive și numai pentru motive expres prevăzute de legea procesual penală. În acest sens, dispozițiile art. 433 din C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând că acest mecanism urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Analiza de legalitate a instanței de recurs nu este, însă, una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor și reglementate ca atare, în mod expres și limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

În fine, recursul în casație nu permite reevaluarea unor elemente sau împrejurări factuale stabilite cu autoritate de lucru judecat de către instanțele de fond, Înalta Curte de Casație și Justiție nefiind abilitată, în procedura extraordinară supusă analizei, să dea o nouă interpretare materialului probator și să rețină o stare de fapt diferită de cea descrisă și valorificată ca atare în hotărârea atacată. Aceasta deoarece instanța de casație nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă numai dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.

În cauza de față, recurentul inculpat A. a invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Conform unei jurisprudențe constante a instanței supreme, sintagma "nu este prevăzută de legea penală" se referă la situațiile în care condamnarea se bazează pe ipoteze de incriminare neprevăzute de lege, respectiv, ipoteze ce nu au făcut vreodată obiectul incriminării sau în privința lor a operat dezincriminarea. În calea extraordinară de atac a recursului în casație, analiza acestor aspecte se realizează exclusiv prin raportare la starea de fapt reținută, cu titlu definitiv, în decizia instanței de apel, Înalta Curte nefiind abilitată să reevalueze, în acest cadru procesual, temeinicia faptelor reținute ori suportul lor probatoriu.

În contextul acestor argumente de principiu, examinând calea extraordinară de atac cu care a fost învestită, Înalta Curte de Casație și Justiție reține, prioritar, că starea de fapt valorificată prin decizia recurată raportat la infracțiunile analizate este, în esență, următoarea:

La 4 ianuarie 2022, în jurul orei 06:10, organele de poliție au fost sesizate despre faptul că, la aceeași dată, în jurul orei 05:45, pe str. x din mun. Brașov a avut loc un accident rutier soldat cu avarii.

În acest context s-a stabilit că, la data sus-menționată, inculpatul A. a condus autoturismul, pe str. din mun. Brașov și a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a lovit bordura trotuarului, după care a rulat pe spațiul verde, și-a continuat deplasarea cu roata stânga față avariată, lăsând o urmă de rulare forțată până în locul unde s-a oprit, respectiv în zona parcării B. de pe str. x.

După oprire, inculpatul a coborât din autoturism, a demontat plăcuțele cu numărul de înmatriculare, după care s-a urcat din nou la volan și a adormit, aceasta fiind poziția în care a fost depistat de către organele de poliție.

La controlul efectuat de organele de poliție, inculpatul A. nu a prezentat permis de conducere, declarând că nu îl are asupra sa.

În urma testării inculpatului, la ora 06:13, cu aparatul Dragtest seria x-0353, s-a constatat că la poziția 979 prezenta o concentrație alcoolică de 0,69 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ca urmare, a fost condus la Spitalul Județean Brașov, unde i s-au recoltat două probe de sânge, la orele 06:50 și 07:50. Prin buletinul de analiză toxicologică nr. x și 16/T din data de 4 ianuarie 2022 emis de Serviciul Județean de Medicină Legală Brașov, s-a constatat că inculpatul A. avea o alcoolemie de 1,96 g/l la proba I, respectiv 1,86 g/l la proba a II-a.

În contextul prezentat, la data de 4 ianuarie 2022, inculpatului i-a fost adus la cunoștință faptul că i s-a întocmit dosar penal și că nu mai are dreptul să conducă autoturisme pe drumurile publice (procesul-verbal din data de 4 ianuarie 2022).

Ulterior, la data de 27 iulie 2022, în jurul orei 00:30, organele de poliție au observat autoturismul la ieșirea din parcarea Sălii Sporturilor. S-au îndreptat către autoturism, ocazie cu care au observat că la volanul acesteia se afla inculpatul A., care era singur în autoturism. În acel moment, acesta a demarat în trombă, trecând pe lângă echipajul de poliție, care a plecat în urmărirea sa cu semnalele acustice și luminoase în funcțiune, neputând fi însă oprit din cauza diferenței caracteristicilor tehnice ale autovehiculelor.

În urma verificărilor efectuate s-a constatat că inculpatul A. figura cu mențiunea "CU RESTRICȚII-REȚINUT" din data de 4 ianuarie 2022, înscrisă cu ocazia întocmirii dosarului penal pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 336 alin. (1) C. pen., aspect confirmat și prin adresa din 28 iulie 2022 a Serviciului Rutier Brașov.

În contextul acestor rețineri factuale, instanța de apel a concluzionat că fapta inculpatului A. care, la data de 27 iulie 2022, în jurul orei 00:30, a condus autoturismul, în mun. Brașov, deși avea suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere încă din data de 4 ianuarie 2022, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (2) C. pen.

În actualul cadru procesual, în incidența motivului de recurs în casație prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., recurentul inculpat A. contestă această concluzie, susținând că, întrucât, la data de 4 ianuarie 2022, nu i-a fost comunicată procedural, în scris, ci doar verbal, interdicția de a conduce vehicule pe drumurile publice și nici ulterior nu i s-a adus la cunoștință acest fapt și nu i s-a reținut permisul de conducere, fapta sa ulterioară de a conduce autoturismul, la data de 27 iulie 2022, în condițiile arătate, nu îndeplinește elementele de tipicitate obiectivă ale infracțiunii prev. de art. 335 alin. (2) C. pen., întrucât nu este incidentă niciuna dintre cele 5 situații în care intervine suspendarea exercitării dreptului de a conduce, strict și limitativ prevăzute de dispozițiile O.U.G. nr. 195/2002, reținute ca atare prin Decizia nr. 18/2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.

Altfel spus, contestând statuările definitive ale instanței de apel în sensul că, la 4 ianuarie 2022, a fost informat, prin proces-verbal semnat de acesta, despre întocmirea unui dosar penal și despre faptul că nu mai are dreptul să conducă autoturisme pe drumurile publice (chestiune care, presupunând reevaluarea unor împrejurări de fapt stabilite cu autoritate de lucru judecat, nu poate face în sine obiect de reevaluare în recurs în casație), recurentul inculpat susține că, întrucât nici ulterior nu i s-a adus la cunoștință interdicția dispusă și nici nu i s-a reținut permisul, nu se poate considera că, la data de 27 iulie 2022, avea suspendat dreptul de a conduce.

Evaluând susținerile recurentul inculpat, Înalta Curte reține următoarele:

Prin decizia Curții de Apel Brașov ce face obiectul prezentului recurs în casație, recurentul inculpat A. a fost condamnat definitiv pentru savârșirea infracțiunii prev. de art. 335 alin. (2) C. pen., în modalitatea normativă a conducerii pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată.

În lipsa unei definiții în C. pen. a noțiunii de "suspendarea exercitării dreptului de a conduce", practica și jurisprudența au definit infracțiunea prevăzută de art. 335 alin. (2) C. pen. prin trimitere la legislația extrapenală, respectiv O.U.G. nr. 195/2002, care constituie reglementarea-cadru în materia circulației pe drumurile publice.

S-a statuat, astfel, că se circumscrie infracțiunii prev. de art. 335 alin. (2) C. pen., în primul rând, fapta persoanei care conduce un autovehicul pe drumurile publice având suspendat exercițiul dreptului de a conduce ca efect al săvârșirii vreuneia dintre infracțiunile prev. de art. 111 alin. (1) lit. b) teza a II-a din O.U.G. nr. 195/2002.

În acest sens, potrivit art. 111 alin. (1) lit. b) teza a II-a din O.U.G. nr. 195/2002, în cazul săvârșirii vreuneia dintre infractiunile prevăzute de art. 334, art. 335 alin. (2), art. 336, art. 337, art. 338 alin. (1) și art. 339 alin. (2), (3) și (4) din C. pen., "permisul de conducere sau dovada înlocuitoare a acestuia se reține".

Alineatul (2) al aceluiași text de lege stabilește că:

"La reținerea permisului de conducere, în cazurile prevazute la alin. (1), titularului acestuia i se eliberează o dovada înlocuitoare cu sau fără drept de circulatie.

Totodată, alin. (3) al textului de lege precitat statuează că:

"În situatiile prevăzute la alin. (1) lit. a) și d), la art. 102 alin. (3) lit. a) și c) din prezenta ordonanța de urgenta, precum și în cele mentionate la art. 334 alin. (2) și (4), art. 335 alin. (2), art. 336, art. 337, art. 338 alin. (1), art. 339 alin. (2), (3) și (4) din C. pen., dovada înlocuitoare a permisului de conducere se eliberează fără drept de circulație.".

Pe de altă parte, art. 97 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 stabilește că reținerea permisului de conducere ori a certificatului de înmatriculare sau de înregistrare se face de către polițistul rutier, de regulă odată cu constatarea faptei, eliberându-se titularului o dovadă înlocuitoare cu sau fără drept de circulație.

Aceste norme se competează cu dispozițiile art. 193 alin. (4) din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002, potrivit cărora, în situația în care conducătorul de autovehicul sau tramvai nu are asupra să permisul de conducere, polițistul rutier îi aduce acestuia la cunoștință, prin înștiințare scrisă pe care i-o înmânează imediat, că nu mai are dreptul să conducă autovehicule sau tramvaie până la finalizarea dosarului penal, precum și obligația de a preda permisul de conducere serviciului poliției rutiere pe raza căruia a fost săvărșită fapta.

În fine, dispozițiile art. 97 alin. (3) din O.U.G. nr. 195/2002 stabilesc că perioada în care titularul permisului de conducere nu are dreptul de a conduce un autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai se consideră perioadă de suspendare a exercitării dreptului de a conduce, echivalând astfel normativ noțiunea "nu are dreptul de a conduce" cu cea de "suspendare a exercitării dreptului de a conduce", regăsită în cuprinsul art. 96 alin. (2) lit. b) din același act normativ.

Din interpretarea coroborată a dispozițiilor legale sus-menționate rezultă că săvârșirea, printre altele, a infracțiunii prevăzute de art. 336 din C. pen. are ca efect suspendarea, ope legis, a exercițiului dreptului de a conduce al autorului faptei de la momentul constatării indiciilor de comitere a acesteia și până la soluționarea definitivă a dosarului penal, o atare sancțiune fiind adusă la îndeplinire, de polițistul rutier, fie prin măsura tehnico-administrativă a reținerii permisului de conducere, urmată de eliberarea dovezii înlocuitoare fără drept de circulație (în cazul în care conducătorul auto are permisul asupra sa), fie prin măsura aducerii la cunoștința conducătorului auto, prin înștiințare scrisă pe care i-o înmânează imediat, a faptului că nu mai are dreptul să conducă autovehicule sau tramvaie până la finalizarea dosarului penal, precum și a obligației de a preda permisul de conducere serviciului poliției rutiere pe raza căruia a fost săvărșită fapta (în cazul care conducătorul nu are asupra sa permisul de conducere).

Rezultă, așadar, că suspendarea dreptului de a conduce operează prin efectul legii, ca o consecință a săvârșirii uneia dintre infracțiunile expres prevăzute de lege, chiar de la momentul constatării indiciilor comiterii faptei și până la momentul soluționării definitive a cauzei penale, independent de modalitatea tehnico-administrativă prin care sancțiunea respectivă este adusă la îndeplinire.

Prin urmare, comiterea uneia dintre infracțiunile prev. de art. 334 alin. (2) și (4), art. 335 alin. (2), art. 336, art. 337, art. 338 alin. (1), art. 339 alin. (2), (3) și (4) din C. pen. are ca efect direct suspendarea exercitării dreptului de a conduce, eventualele neregularități ivite în procedura de informare a conducătorului auto putând aduce în discuție nu însăși inexistența sancțiunii, astfel cum susține recurentul inculpat, ci doar, eventual, atitudinea sa subiectivă la săvârșirea unei infracțiuni viitoare ce are ca premisă o atare sancțiune.

Tocmai de aceea, faptul neindicării exprese, printre cele cinci situații menționate în cuprinsul Deciziei nr. 18/2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală ca fiind cazuri în care operează suspendarea exercitării dreptului de a conduce, și a ipotezei comiterii uneia dintre infracțiunile sus-menționate de către o persoană căreia nu i se poate reține permisul de conducere întrucât nu îl are asupra sa (ipoteza speței), nu poate avea efectul invocat de recurentul inculpat A., respectiv cel al constatării neincidenței unei cauze legale de suspendare a dreptului de a conduce.

Așa cum s-a arătat anterior, și în această ultimă ipoteză, suspendarea operează chiar de la momentul constatării indiciilor de comitere a faptei și până la momentul soluționării definitive a cauzei, diferența fiind aceea că aducerea la cunoștință a sancțiunii se realizează în modalitatea prevăzută de art. 193 alin. (4) din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002, iar nu prin reținerea imediată a pemisului de conducere în condițiile art. 111 alin. (1) lit. b) teza a II-a, alin. (2) și (3) din O.U.G. nr. 195/2002.

Raportând aceste considerații teoretice la datele concrete ale cauzei, Înalta Curte constată că, în speță, ca efect al comiterii, la data de 4 ianuarie 2022, a infracțiunii prev. de art. 336 alin. (1) C. pen., începând cu aceeași dată, prin efectul legii, recurentul inculpat A. nu a mai avut dreptul de a conduce, exercitarea acestuia fiind considerată suspendată în condițiile art. 97 alin. (3) din O.U.G. nr. 195/2002 (până la finalizarea dosarului penal format), aspect comunicat de altfel recurentului, în scris, conform procesului-verbal aflat la fila x d.u.p.

Cu toate acestea, la data de 27 iulie 2022, recurentul inculpat a condus autoturismul.

Această ultimă faptă întrunește condițiile de tipicitate obiectivă ale infracțiunii prev. de art. 335 alin. (1) C. pen. întrucât simpla constatare a indiciilor comiterii, de către inculpatul A., la data de 4 ianuarie 2022, a faptei de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, prevăzută de art. 336 alin. (1) C. pen., urmată de măsura aducerii la cunoștința sa, prin înștiințare scrisă, a faptului că nu mai are dreptul să conducă autovehicule până la finalizarea dosarului penal, precum și a obligației de a preda permisul de conducere serviciului poliției rutiere pe raza căruia a fost săvărșită fapta (în condițiile în care inculpatul nu avea asupra sa permisul de conducere), a fost de natură a conduce la suspendarea exercitării dreptului de a conduce al recurentului începând cu data de 4 ianuarie 2022 și până la momentul soluționării definitive a cauzei penale.

Tocmai de aceea, împrejurarea că, la data de 4 ianuarie 2022 sau ulterior, recurentului inculpat nu i s-a reținut fizic permisul de conducere nu are efectul invocat de apărare, deoarece sancțiunea suspendării dreptului de a conduce - adusă la cunoștința conducătorului auto - operează prin puterea legii, ca efect direct al săvârșirii unor fapte expres prevăzute de lege, măsurile tehnico-administrative dispuse subsecvent având ca finalitate doar executarea propriu-zisă a sancțiunii.

Pentru considerentele prezentate, constatând neîntemeiate criticile formulate de recurentul inculpat inculpatul A., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de acesta împotriva deciziei penale nr. 206/Ap din data de 13 martie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală.

Urmare acestei soluții, va dispune, în temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., obligarea recurentului inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat., urmând ca, în temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru acesta, în cuantum de 180 RON, până la prezentarea apărătorului ales, să fie suportat din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 206/Ap din data de 13 martie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în cuantum de 180 RON, până la prezentarea apărătorului ales, se suportă din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 octombrie 2024.