ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 96/2025

Ședința publică din data de 12 februarie 2025

Deliberând asupra contestației formulate de condamnatul A. împotriva deciziei penale nr. 652/A din data de 27 mai 2024 pronunțate de Curtea de Apel București, secția I penală, constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 652/A din data de 27 mai 2024 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în temeiul art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestația la executare, formulată de condamnatul A. împotriva executării deciziei penale nr. 685/A din data de 03.06.2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. x/2017.

Pentru a dispune astfel, s-au reținut următoarele:

Prin sentința penală nr. 804 din data de 17.07.2020 a Tribunalului București, secția I penală, pronunțată în dosarul nr. x/2017, printre altele, s-a dispus în baza art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. achitarea inculpatului A. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 292 alin. (1) din C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (1) din C. pen.

Prin decizia penală nr. 685/A din data de 03.06.2022 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în dosarul nr. x/2017, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen. au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 804 din data de 17.07.2020, pronunțate de Tribunalul București, secția I penală, în dosarul nr. x/2017, a fost desființată, în parte, sentința penală atacată și rejudecând în fond, în temeiul art. 292 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) din C. pen., inculpatul A. a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență.

Condamnatul A. a formulat contestație la executare împotriva deciziei penale nr. 685/A din data de 03.06.2022 pronunțate de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. x/2017, ce formează obiectul prezentei cauze.

Contestatorul condamnat a invocat dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., motivat de faptul că a fost condamnat pentru infracțiunea de cumpărare de influență prev. de art. 292 din C. pen., fără a se reține și dispozițiile art. 308 din C. pen., deși din actele dosarului rezultă că la data săvârșirii faptelor nu avea calitatea de funcționar public.

La termenul de judecată din data de 27.05.2024, contestatorul condamnat a solicitat admiterea contestației la executare, precizând că nu este și nu a fost vreodată funcționar public, respectiv că, prin raportare la dispozițiile art. 308 din C. pen., în opinia sa, incidente în cauză, și la decizia nr. 1/2015 a Înaltei Curți, limitele de pedeapsă se situează între 1 an și 4 luni și 4 ani și 8 luni, context în care termenul de prescripție a răspunderii penale în cazul infracțiunii de cumpărare de influență pentru care a fost condamnat este de 5 ani.

Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea a constatat că este inadmisibilă contestația la executare formulată de condamnatul A., întrucât pe această cale nu se pot invoca decât aspecte ce privesc exclusiv executarea hotărârilor judecătorești definitive și nu se poate modifica o hotărâre rămasă definitivă, nu se poate proceda la o reanalizare a fondului cauzei, întrucât s-ar aduce atingere autorității de lucru judecat, stabilității raporturilor juridice.

A mai reținut Curtea că incidența dispozițiilor legale menționate de contestatorul condamnat reprezintă aspecte ce vizează soluționarea pe fond a cauzei, respectiv încadrarea juridică a faptei, și nu pot fi invocate pe calea contestației la executare.

Pe această cale nu se poate modifica o hotărâre rămasă definitivă, nu se poate proceda la o reanalizare a încadrării juridice, prin prisma dispozițiilor art. 308 din C. pen. și, pe cale de consecință, a incidenței dispozițiilor ce reglementează prescripția răspunderii penale, prin pronunțarea unei alte soluții, întrucât s-ar aduce atingere autorității de lucru judecat, stabilității raporturilor juridice.

Împotriva deciziei penale nr. 652/A din data de 27 mai 2024 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală a formulat contestație condamnatul A..

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 03 iulie 2024, sub dosar nr. x/2024, fiind stabilit termen de judecată la data de 16.10.2024, când s-a dispus amânarea cauzei, ca urmare a lipsei apărătorului desemnat din oficiu.

La termenul de judecată din data de 13 noiembrie 2024, s-a dispus amânarea cauzei pentru a-i da posibilitatea contestatorului să ia legătura cu apărătorul desemnat din oficiu și să indice problema de drept cu privire la care intenționează să formuleze o cerere de sesizare a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

La termenul de judecată din 11 decembrie 2024 s-a dispus amânarea cauzei, urmare a cererii formulate de contestator, prin care a solicitat reprogramarea videoconferinței din data de 11 decembrie 2024 între orele 9-10:30 deoarece are o programare medicală.

La termenul de judecată din 12 februarie 2025 s-a acordat cuvântul asupra cererii de sesizare a completului pentru dezlegarea unei chestiuni de drept cu întrebarea "dacă hotărârea pronunțată potrivit art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. de către instanța de apel este supusă căii de atac potrivit art. 597 alin. (7) din C. proc. pen. la instanța ierarhic superioară, respectiv Înalta Curte de Casație și Justiție", formulată de contestatorul A., precum și asupra fondului cauzei.

Examinând cererea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, formulată de condamnatul A., Înalta Curte reține că, așa cum rezultă din dispozițiile art. 475 din C. proc. pen., pentru a fi admisibilă, o întrebare prealabilă trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:

a) să fie formulată de un complet de judecată al unei instanțe cu gradul cel puțin de tribunal, învestită cu soluționarea cauzei în ultimă instanță;

b) soluționarea pe fond a cauzei să depindă de lămurirea chestiunii de drept ce face obiectul sesizării;

c) chestiunea de drept supusă analizei să nu fi primit o rezolvare anterioară printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii și să nu facă obiectul unui asemenea recurs.

Deși a fost formulată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, instanță învestită cu judecarea unei cauze în ultimă instanță (condiția de la pct. a), iar "chestiunea de drept" supusă analizei nu a primit o rezolvare anterioară printr-o altă hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii și nici nu face obiectul unui asemenea recurs (condiția de la pct. c), sesizarea nu îndeplinește condiția de la pct. b), respectiv soluționarea pe fond a cauzei nu depinde de lămurirea problemei de drept ce formează obiectul cererii de sesizare.

Astfel, în jurisprudența Completului pentru dezlegarea unor probleme de drept în materie penală s-a statuat, în mod progresiv, asupra înțelesului ce trebuie atribuit sintagmei "chestiune de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei", regăsită în cuprinsul art. 475 din C. proc. pen.

În acest sens, se reține că, în jurisprudența Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, s-a evidențiat necesitatea ca dezlegarea chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării să fie determinantă pentru rezolvarea acțiunii penale sau acțiunii civile în procesul penal, ceea ce presupune ca respectiva chestiune de drept să vizeze, ca regulă, o problemă de drept material de care depinde soluționarea pe fond a cauzei și doar ca excepție o problemă de drept procesual, aceasta din urmă în măsura în care soluția dată respectivei probleme de drept s-ar repercuta semnificativ asupra rezolvării fondului cauzei (Decizia nr. 11 din 12 septembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 907 din 29 octombrie 2018).

Așadar, numai o problemă de drept de o dificultate rezonabilă și de natură a da naștere, în mod previzibil, unor interpretări judiciare diferite legitimează interpretarea dată de către instanța supremă într-o cauză pendinte.

Totodată, astfel cum a reținut Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin Decizia nr. 28/2015, scopul reglementării din C. proc. pen. este preîntâmpinarea apariției practicii neunitare, titulari ai cererii de sesizare fiind doar instanțele, acestea având un drept suveran de a aprecia asupra sesizării, atunci când completul sesizat constată că, la procesul deliberării, interpretarea normelor de drept constituie o dificultate.

Or, în cauză întrebarea contestatorului vizează o dispoziție procedurală, respectiv dacă hotărârea pronunțată potrivit art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. de către instanța de apel este supusă căii de atac potrivit art. 597 alin. (7) din C. proc. pen. la instanța ierarhic superioară, respectiv Înalta Curte de Casație și Justiție, care însă nu se subsumează noțiunii de "soluționare a acțiunii penale pe fond a unei cauze."

Se constată că aspectele invocate în cuprinsul sesizării nu creează pentru complet probleme de interpretare a textului de lege invocat, normele incidente având un conținut suficient de clar pentru a exclude diverse probleme de interpretare, iar jurisprudența și doctrina în materie oferă suficiente repere privind modalitatea de aplicare a dispozițiilor legale în discuție, pe baza cărora va putea să aprecieze asupra situației concrete cu soluționarea căreia a fost învestită.

Or, intervenția instanței supreme în procedura reglementată de art. 475 din C. proc. pen. este legitimă doar atunci când tinde la clarificarea înțelesului uneia sau mai multor norme juridice ambigue sau complexe, al căror conținut ori a căror succesiune în timp poate da naștere la dificultăți rezonabile de interpretare pe cale judecătorească, afectând în final unitatea aplicării lor de către instanțele naționale (Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, Decizia nr. 22/2016).

Pentru considerentele arătate, constatând neîndeplinită una dintre condițiile de admisibilitate enumerate de dispozițiile art. 475 din C. proc. pen., cererea formulată de condamnat cu privire la sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul art. 475 din C. proc. pen., urmează a fi respinsă, ca inadmisibilă.

Examinând contestația formulată de condamnatul A. împotriva deciziei penale nr. 652/A din data de 27 mai 2024 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în raport cu actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că acesta este inadmisibilă, pentru următoarele considerente:

În conformitate cu dispozițiile art. 598 alin. (1) din C. proc. pen., împotriva executării hotărârii penale se poate face contestație, printre altele, când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare (lit. c), competentă să dea o rezolvare contestației la executare fiind în acest caz, potrivit alin. (2) al aceluiași text de lege, instanța care a pronunțat hotărârea ce se execută. Totodată, teza finală a art. 598 alin. (2) din C. proc. pen. prevede că, în cazul în care nelămurirea privește o dispoziție pronunțată în apel sau în recurs în casație, competența revine, după caz, instanței de apel sau Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Așadar, instanța care a pronunțat hotărârea ce se execută, în înțelesul art. 598 alin. (2) din C. proc. pen., poate fi prima instanță de judecată, dacă nelămurirea vizează o sentință, sau, după caz, instanța de apel ori de recurs în casație, când aspectul ce se urmărește a fi clarificat face parte din dispozitivul unei decizii.

Pe de altă parte, reglementând procedura la instanța de executare, art. 597 din C. proc. pen. stabilește, în alin. (1) și (6), că, în materia executării pedepsei, competența aparține fie instanței de executare (care, potrivit art. 553 alin. (1) din C. proc. pen., este prima instanță de judecată), fie instanței în a cărei circumscripție se află locul de executare, pentru ca, în alin. (7), să se menționeze că hotărârile pronunțate în primă instanță în materia executării pedepsei pot fi atacate cu contestație la instanța ierarhic superioară în termen de 3 zile de la comunicare.

Din interpretarea coroborată a acestor prevederi, rezultă că hotărârea pronunțată asupra contestației la executare întemeiată pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. poate fi atacată doar atunci când se solicită lămurirea unei sentințe date în primă instanță și este definitivă în ipoteza în care vizează clarificarea unor dispoziții dintr-o decizie dată în apel sau recurs în casație.

Raportând aceste considerente la contestația formulată în cauză, Înalta Curte constată că, în fața Curții de Apel București, contestatorul A. a solicitat, în temeiul art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., lămurirea deciziei penale nr. 652/A din data de 27 mai 2024 pronunțată de aceeași instanță, prin care, s-a dispus condamnarea sa. Ca atare, și hotărârea pronunțată, în baza art. 598 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din C. proc. pen., asupra contestației la executare formulate de condamnatul A. este definitivă, neputând fi atacată în temeiul dispozițiilor procedurale invocate.

În aceste condiții, raportat la dispozițiile textelor de lege anterior menționate, se constată că, în cauză, contestatorul A. a promovat o cale de atac împotriva unei hotărâri definitive (pronunțată într-o contestație la executare ce a vizat o altă hotărâre definitivă), învestind Înalta Curte de Casație și Justiție cu soluționarea acesteia, deși nu întrunește cerințele legale. Or, atâta timp cât prin lege nu este reglementată posibilitatea extinderii exercitării căilor de atac și împotriva hotărârilor definitive pronunțate în contestație la executare, o asemenea procedură nu este admisibilă, întrucât în situația contrară s-ar încălca principiul instituit prin art. 129 din Constituția României, potrivit căruia "împotriva hotărârilor judecătorești, părțile … pot exercita căile de atac, în condițiile legii".

Prin urmare, recunoașterea unei căi de atac în situații neprevăzute de legea procesuală penală constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Față de considerentele expuse anterior, va respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de persoană condamnată A. împotriva deciziei penale nr. 652/A din data de 27 mai 2024 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. x/2024.

În baza art. 275 alin. (2) va obligă contestatorul-persoană condamnată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 276 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul-persoană condamnată, în cuantum de 360 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept cu întrebarea "dacă hotărârea pronunțată potrivit art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. de către instanța de apel este supusă căii de atac potrivit art. 597 alin. (7) din C. proc. pen. la instanța ierarhic superioară, respectiv Înalta Curte de Casație și Justiție", formulată de contestatorul A..

Respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de persoană condamnată A. împotriva deciziei penale nr. 652/A din data de 27 mai 2024 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. x/2024.

Obligă contestatorul-persoană condamnată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul-persoană condamnată, în cuantum de 360 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 februarie 2025.