ÎCCJ, Secția penală
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)
Ședința publică din data de 17 septembrie 2025
Deliberând asupra admisibilității cererii de recurs în casație formulată de contestatorul-condamnat A., constată următoarele:
I. Prin decizia penală nr. 405/A/19.03.2025 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I Penală, în dosarul nr. x/2024, în temeiul art. 431 raportat la art. 426 lit. a), b), d), e), f) din C. proc. pen., a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul-condamnat A. cu privire la decizia penală nr. 74/A din data de 23 ianuarie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I Penală, în dosarul nr. x/2021.
II. Împotriva deciziei penale nr. 405/A/19.03.2025 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I Penală, în dosarul nr. x/2024, a declarat recurs în casație contestatorul-condamnat A., la data de 22.05.2025, prin e-mail, întemeiat pe dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.
Prin cererea formulată, contestatorul-condamnat, a invocat, în esență, faptul că instanța curții de apel, în mod nelegal și netemeinic, a reținut în hotărârea atacată faptul că prin sentința penală nr. 901/2023 s-a dispus încetarea procesului penal ca urmare a retragerii plângerii prealabile.
De asemenea, a apreciat că, potrivit art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., se impune aplicarea Deciziei nr. 50/2025 a Curții Constituționale, și, în consecință, încetarea procesului penal prin dispunerea unei soluții de achitare.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 02.06.2025 sub nr. x/2024, fiind repartizată aleatoriu, cu prim termen de judecată pentru examinarea admisibilității în principiu la data de 17.09.2025.
La înaintarea dosarului în calea de atac procedura de comunicare a recursului în casație a fost îndeplinită, astfel cum rezultă din dovada de comunicare aflată în dosarul de recurs în casație al instanței de apel, la fila nr. x.
Raportul întocmit de magistratul-asistent raportor a fost depus la dosarul cauzei la data de 16.09.2025, apreciindu-se că cererea de recurs în casație nu îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 434-438 C. proc. pen.
III. Verificând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a cererii de recurs în casație formulate de contestatorul-condamnat, conform dispozițiilor art. 440 C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:
Recursul în casație este o cale extraordinară de atac care are ca scop asigurarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept în cazurile și condițiile limitativ prevăzute de lege.
Însă, pentru a proceda efectiv la analiza pe fond a chestiunilor de drept invocate, este necesar ca cererea de recurs în casație să îndeplinească condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 434-438 C. proc. pen., astfel cum prevăd dispozițiile art. 440 alin. (2) C. proc. pen.
Examinând aceste condiții în raport cu actele dosarului, Înalta Curte constată că hotărârea recurată nu se încadrează în categoria hotărârilor ce pot fi atacate cu recurs în casație, în sensul dispozițiilor art. 434 alin. (1) și (2) din C. proc. pen., întrucât nu a fost pronunțată de Curtea de Apel București, ca instanță de apel prin care să se fi soluționat fondul cauzei, cererea fiind din acest punct de vedere inadmisibilă.
Astfel, potrivit art. 434 alin. (1) și (2) C. proc. pen.:
(1) Pot fi atacate cu recurs în casație deciziile pronunțate de curțile de apel și de Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanțe de apel, cu excepția deciziilor prin care s-a dispus rejudecarea cauzelor.
(2) Nu pot fi atacate cu recurs în casație:
a) hotărârile de respingere ca inadmisibilă a cererii de revizuire;
b) hotărârile de respingere a cererii de redeschidere a procesului penal în cazul judecării în lipsă;
c) hotărârile pronunțate în materia executării pedepselor;
d) hotărârile pronunțate în materia reabilitării.
Interpretând aceste dispoziții, Înalta Curte reține că recursul în casație poate fi formulat numai împotriva unor hotărâri penale definitive, prevăzute în mod expres în legea procesual penală, respectiv numai împotriva deciziilor pronunțate de curțile de apel și Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanțe de apel prin care s-a rezolvat fondul cauzei (acțiunea penală, precum și acțiunea civilă alăturată acțiunii penale), cu excepția deciziilor prin care s-a dispus rejudecarea cauzelor.
Verificând hotărârea recurată, Înalta Curte constată că decizia nr. 405/A/19.03.2025 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I Penală, în dosarul nr. x/2024, împotriva căreia s-a formulat recurs în casație, a fost pronunțată de Curtea de Apel București, secția I Penală, în procedura prevăzută de art. 431 (admiterea în principiu), cauza având ca obiect contestația în anulare formulată de contestatorul-condamnat A. cu privire la decizia penală nr. 74/A din data de 23 ianuarie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I Penală, în dosarul nr. x/2021.
Prin urmare, contestatorul-condamnat A. a declarat recurs în casație împotriva unei hotărâri prin care s-a soluționat admisibilitatea în principiu a unei contestații în anulare, decizie nesusceptibilă de a fi atacată prin calea extraordinară de atac a recursului în casație.
Nefiind îndeplinită condiția prevăzută de art. 434 C. proc. pen. care reglementează hotărârile care sunt supuse recursului în casație, Înalta Curte apreciază că nu se mai impune analizarea celorlalte condiții de admisibilitate a cererii de recurs în casație.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte, constatând că cererea de recurs în casație nu îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 434-438 C. proc. pen., în temeiul art. 440 alin. (2) C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de contestatorul-condamnat A. împotriva deciziei penale nr. 405/A/19.03.2025 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I Penală, în dosarul nr. x/2024.
Potrivit art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul-contestator la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de contestatorul-condamnat A. împotriva deciziei penale nr. 405/A/19.03.2025 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I Penală, în dosarul nr. x/2024.
Obligă recurentul-contestator la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 septembrie 2025.