ÎCCJ, Secția penală
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)
Ședința publică din data de 17 septembrie 2025
Deliberând asupra admisibilității cererii de recurs în casație formulate de inculpatul A., constată următoarele:
I. Prin sentința penală nr. 10/12.01.2024, pronunțată în dosarul nr. x/2022, Judecătoria Videle, secția penală, printre altele, în baza art. 218 alin. (1) și alin. (3) lit. c) cu aplicarea art. 5 din C. pen. raportat la art. 396 alin. (1) și (2) din C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa închisorii de 7 (șapte) ani pentru săvârșirea infracțiunii de viol față de persoana vătămată B..
II. Împotriva acestei sentințe penale a formulat apel, printre alții, inculpatul A..
Prin decizia penală nr. 661/A din data de 04 iunie 2024 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, printre altele, în baza art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., a fost respins, ca nefondat, apelul formulat de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 10/12.01.2024, pronunțată de Judecătoria Videle în dosarul nr. x/2022.
III. Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de apel a declarat recurs în casație inculpatul A., la data de 28.03.2025, prin poștă, astfel cum rezultă din înscrisul aflat în dosarul de recurs în casație, la fila nr. x - verso.
Prin cererea formulată la data de 28.03.2025, inculpatul, în esență, a solicitat admiterea recursului în casație, desființarea hotărârii atacate și rejudecarea cauzei.
Ulterior, cu ocazia precizării poziției procesuale, în plus, inculpatul a solicitat suspendarea executării hotărârii atacate, admiterea în principiu a cererii de recurs în casație și punerea de îndată în libertate, invocând dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 10 C. proc. pen. (instanța nu a procedat la audierea inculpatului prezent, dacă audierea era legal posibilă).
În motivarea cererii, recurentul a invocat faptul că a fost condamnat fără a fi audiat în cursul procesului penal.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 06.06.2025, stabilindu-se termen pentru examinarea admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație, conform art. 440 C. proc. pen., la data de 25.06.2025, fără citarea părților și fără participarea procurorului și întocmirea de către magistratul-asistent a raportului asupra cererii de recurs în casație.
Examinând actele cauzei, magistratul-asistent a constatat faptul că instanța Curții de Apel București, secția a II-a Penală, raportat la înscrisurile anexate cererii de recurs de către recurent, a învestit Înalta Curte de Casație și Justiție cu recursul formulat de persoana condamnată A. împotriva deciziei nr. 1482/A/02.12.2024 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I Penală, în dosarul nr. x/2024, deși recurentul a indicat expres hotărârea recurată ca fiind decizia penală nr. 661/A din data de 04 iunie 2024 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. x/2022.
Constatându-se această inadvertență, s-a dispus amânarea cauzei la 17.09.2025, pentru ca recurentul să-și precizeze poziția procesuală. Astfel, prin adresa din data de 30.06.2025 emisă de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2024, i s-a pus în vedere persoanei condamnate A. să indice hotărârea pe care înțelege să o atace cu recurs în casație.
Urmare a acestei adrese, recurentul și-a precizat poziția procesuală, în sensul că a formulat recurs în casație împotriva deciziei penale nr. 661/A din data de 04 iunie 2024 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. x/2022, fapt pentru care s-a dispus refacerea procedurii de comunicare a cererii de recurs în casație.
În cauză nu au fost depuse concluzii scrise.
La data de 16.09.2025 a fost depus la dosarul cauzei raportul întocmit de magistratul-asistent raportor, acesta apreciind că cererea de recurs în casație nu îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 434-438 C. proc. pen.
IV. Verificând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a cererii de recurs în casație formulate de inculpatul A., conform dispozițiilor art. 440 C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:
Recursul în casație este o cale extraordinară de atac care are ca scop asigurarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept în cazurile și condițiile limitativ prevăzute de lege.
Însă, pentru a proceda efectiv la analiza pe fond a chestiunilor de drept invocate, este necesar ca cererea de recurs în casație să îndeplinească condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 434-438 C. proc. pen., astfel cum prevede art. 440 alin. (2) C. proc. pen., în caz contrar, cererea de recurs în casație urmând a fi respinsă, ca inadmisibilă, prin încheiere definitivă.
Examinând aceste condiții în raport cu actele dosarului, Înalta Curte constată că cererea de recurs în casație nu îndeplinește cerințele de admisibilitate, fiind aplicabile dispozițiile art. 438 alin. (3) C. proc. pen., potrivit cărora: În cazul în care cererea de recurs în casație a fost respinsă, partea sau procurorul care a declarat recursul în casație nu mai poate formula o nouă cerere împotriva aceleiași hotărâri, indiferent de motivul invocat.
Astfel, reținând că, anterior, prin decizia penală nr. 394/RC/24.06.2025 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală, în dosarul nr. x/2022, a fost respinsă, ca inadmisibilă, o altă cerere de recurs în casație formulată de recurentul A. împotriva aceleiași hotărâri, respectiv împotriva deciziei penale nr. 661/A din data de 04.06.2024 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. x/2022, Înalta Curte constată că inculpatul nu mai este în drept de a formula o nouă cerere de recurs în casație împotriva aceleiași hotărâri.
Constatând incidența dispozițiilor art. 438 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte nu va proceda la examinarea celorlalte condiții de admisibilitate a cererii de recurs în casație.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 440 alin. (2) C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 661/A/04.06.2024 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a Penală, în dosarul nr. x/2022.
În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul-inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 661/A/04.06.2024 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a Penală, în dosarul nr. x/2022.
Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 septembrie 2025.