ÎCCJ, Secția penală, decizia din 26.11.2025 — De recurentul inculpat A. împotriva deciziei penale nr. 955/A din data de 16 iunie 2025, pronunțate de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul…

Deliberând asupra admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație formulate de recurentul inculpat A. împotriva deciziei penale nr. 955/A din data de 16 iunie 2025, pronunțate de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. x/2023, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 36 din data de 04 februarie 2025, pronunțată în dosarul nr. x/2023, astfel cum a fost îndreptată, cu privire la o eroare materială, prin încheierea din data de 17 februarie 2025, pronunțată în același dosar, Judecătoria Oltenița a hotărât, în primă instanță, astfel: În temeiul art. 396 alin. (1), (2) din C. proc. pen. rap. la art. 233 - art. 234 alin. (1) lit. d) din C. pen., a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată.

În temeiul art. 67 alin. (1) rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b), h) din C. pen., a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a deține, purta și folosi orice categorie de arme, pe o durată de 3 ani, pedeapsa respectivă urmând a fi executată conform art. 68 din același cod. În temeiul art. 65 alin. (1) rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b), h) din C. pen., a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea acelorași drepturi, de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În temeiul art. 38 alin. (1) din C. pen., a constatat că infracțiunea dedusă judecății este concurentă cu infracțiunea de furt calificat pentru săvârșirea căreia inculpatul a fost condamnat, prin sentința penală nr. 1019/2023, pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București, în dosarul nr. x/2023 (rămasă definitivă, la data de 29 februarie 2024, prin decizia penală nr. 256/A/2024 a Curții de Apel București - secția a II-a Penală). S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 2 ani și 9 luni închisoare, aplicată inculpatului prin sentința penală anterior menționată și s-au repus în individualitatea lor pedepsele componente, astfel: - pedeapsa de 1 an și 3 luni închisoare, aplicată prin acea hotărâre; - pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 859/2017, pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București în Dosarul nr. x/2027 (rămasă definitivă, prin neapelare, la data de 16 ianuarie 2018). În temeiul art. 38 alin. (1) rap.

la art. 39 alin. (1) lit. b) și art. 40 alin. (1) din C. pen., s-a contopit pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare, aplicată în prezenta cauză și pedeapsa de 1 an și 3 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 1019/2023 a Judecătoriei Sectorului 3 București (rămasă definitivă prin decizia penală nr. 256/A/2024 a Curții de Apel București - secția a II-a Penală), s-a aplicat pedeapsa cea mai grea, de 4 ani și 6 luni închisoare, la care s-a adăugat sporul de 5 luni închisoare (o treime din cealaltă pedeapsă, de 1 an și 3 luni închisoare) și a dispus ca inculpatul să execute, în regim de detenție, pedeapsa rezultantă de 4 ani și 11 luni închisoare. În temeiul art. 45 alin. (1) din C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), h) din același cod, pe o perioadă de 3 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii.

În temeiul art. 45 alin. (5) rap. la art. 45 alin. (1) din C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării acelorași drepturi, care se va executa pe perioada executării pedepsei închisorii. În temeiul art. 43 alin. (2) din C. pen., a adăugat la pedeapsa rezultantă de 4 ani și 11 luni închisoare pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 859/2017 a Judecătoriei Sectorului 3 București (rămasă definitivă, prin neapelare, la data de 16 ianuarie 2018) și a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa finală de 6 ani și 5 luni închisoare. În temeiul art. 404 alin. (4) lit. a) din C. proc. pen. rap.

la art. 72 alin. (1) și art. 40 alin. (3) din C. pen., a dedus din pedeapsa finală aplicată inculpatului durata reținerii din data de 21/22 noiembrie 2022 (dispusă în prezenta cauză) și perioada executată sau considerată executată în baza MEPÎ nr. 1983 din data de 29 februarie 2024, emis conform sentinței penale nr. 1019/2023 a Judecătoriei Sectorului 3 București, începând cu data de 05 martie 2024 până la zi. A anulat MEPÎ nr. 1983 din data de 29 februarie 2024, emis de Judecătoria Sectorului 3 București și a dispus emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii în temeiul hotărârii pronunțate în prezenta cauză. A menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale nr. 1019/2023 a Judecătoriei Sectorului 3 București (rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1983/A/2024 a Curții de Apel București - secția a II-a Penală).

În temeiul art. 274 alin. (1) din C. proc. pen., a obligat inculpatul la plata către stat a sumei de 2.900 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare. Împotriva acestei sentințe, a formulat apel, printre alții, inculpatul A.. Prin decizia penală nr. 955/A din data de 16 iunie 2025, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. x/2023, în temeiul art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., s-a admis apelul declarat de inculpatul B. împotriva sentinței penale nr. 36 din data de 04 februarie 2025, pronunțate de Judecătoria Oltenița, în dosarul nr. x/2023, astfel cum a fost îndreptată, cu privire la o eroare materială, prin încheierea din data de 17 februarie 2025, pronunțată în același dosar.

S-a desființat, în parte, sentința penală apelată și, în fond, rejudecând: S-a dedus din pedeapsa rezultantă de 6 ani și 5 luni închisoare, aplicată prin sentința penală apelată, durata reținerii din data de 03 mai 2017 (conform sentinței penale nr. 895/2017 a Judecătoriei Sectorului 3 București), pe lângă reținerea din data de 21/22 noiembrie 2022 (dispusă în prezenta cauză) și perioada executată, începând cu data de 05 martie 2024 până la zi (potrivit sentinței penale nr. 1019/2023 a Judecătoriei Sectorului 3 București). În temeiul art. 275 alin. (6) rap. la art. 272 alin. (1), (2) din C. proc. pen., onorariul parțial al avocatului din oficiu desemnat pentru apelantul inculpat, în cuantum de 300 RON, a rămas în sarcina statului, fiind suportat din fondul Ministerului Justiției.

Împotriva deciziei penale nr. 955/A din data de 16 iunie 2025, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. x/2023, a declarat recurs în casație inculpatul B., la data de 14 iulie 2025 . Dosarul a fost înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 23.09.2025. Cererea de recurs în casație formulată de inculpatul B. a fost comunicată părților, fiind respectate dispozițiile art. 439 din C. proc. pen. În cuprinsul cererii de recurs în casație au fost indicate cazurile de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 și 12 din C. proc. pen., în conformitate cu dispozițiile art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. Prin cererea de recurs în casație, recurentul inculpat B. a solicitat admiterea recursului în casație și pe fond, achitarea în baza art. 16 lit. a) și c) din C. proc.

pen., fapta nu există și nu există probe că ar fi săvârșit infracțiunea de tâlhărie calificată, nefiind întrunite elementele de tipicitate, nici obiectivă și nici subiectivă, prevăzute de norma de incriminare pentru infracțiunea de tâlhărie calificată, prev. de art. 233 și art. 234 alin. (1) lit. d) din C. pen. S-a apreciat că tâlhăria din cuprinsul art. 233 și art. 234 alin. (1), lit. d) din C. pen. trebuie înțeleasă prin raportare la împrejurările concrete ale speței și la intenția subiectului activ, luarea unui bun cu valoare economică pe care instanțele trebuie să o dovedescă.

Astfel, s-a considerat că soluția de condamnare a fost una nelegală deoarece fapta nu era prevăzută de legea penală prin raportare la actele și lucrările dosarului, nu au fost analizate mijloacele de probă de către completul care a dispus condamnarea, considerentele condamnării find străine obiectului judecății, fapt ce a generat o eroare judiciară gravă care nu poate fi rezolvată decât pe calea recursului în casație. Pe cale de consecintă, a solicitat admiterea în principiu, a recursului în casație și achitarea sa, în baza art. 16 lit. a), c) din C. proc. pen. pentru infractiunea prev. de art. 233 și art. 234 alin. (1), lit. d) din C. pen., cu consecința luării unei măsuri preventive prevăzute la art. 202 alin. (4) lit. a)-d) din C. proc.

pen., până când instanța de apel procedează la rejudecarea cauzei, considerând că fapta pentru care a fost condamnat nu întrunește elementele de tipicitate ale infracțiunii de tâlhărie, ci constituie infracțiunea de lovire sau alte violențe. S-a solicitat, de asemenea, în temeiul art. 441 din C. proc. pen., suspendarea executării deciziei penale recurate. Verificând exclusiv condițiile de admisibilitate, în conformitate cu dispozițiile art. 440 din C. proc. pen., Înalta Curte constată că cererea de recurs în casație formulată de recurentul inculpat A. împotriva deciziei penale nr. 955/A din data de 16 iunie 2025, pronunțate de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. x/2023, nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 434-art.

438 din C. proc. pen., pentru următoarele considerente: Recursul în casație constituie o cale extraordinară de atac, de anulare, ce poate fi exercitată împotriva deciziilor penale definitive pronunțate de curțile de apel și de Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanțe de apel, pentru cazurile strict și limitativ prevăzute de lege. Pentru a fi admisibilă în principiu, cererea de recurs în casație trebuie să îndeplinească cumulativ cerințele privind natura hotărârii atacate, termenul de declarare a căii extraordinare de atac, calitatea părții care o exercită, precum și condițiile legate de formă și fond. Această concluzie rezultă din prevederile art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., potrivit cărora cererea de recurs în casație va fi respinsă, prin încheiere definitivă, dacă nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispozițiile art. 434, art. 436 alin. (1) și (6), art. 437 și art. 438 din același cod.

Examinând cererea de recurs în casație formulată de recurentul inculpat A. sub aspectul îndeplinirii condițiilor de admisibilitate, Înalta Curte constată că, în conformitate cu art. 434 din C. proc. pen., acesta a atacat cu recurs în casație decizia penală nr. 955/A din data de 16 iunie 2025, pronunțate de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. x/2023, ce face parte din categoria hotărârilor supuse recursului în casație, fiind pronunțată de curtea de apel ca instanță de apel. Deopotrivă, se constată că cererea de recurs în casație a fost promovată, la data de 14 iulie 2025, în termenul legal de 30 de zile de la data comunicării deciziei atacate, la data de 17 iunie 2025, conform art. 435 din C. proc.

pen., persoană care, având calitatea de inculpat în cursul procesului în fond și apel, se numără printre titularii acestei căi extraordinare de atac, enumerați în cuprinsul art. 436 alin. (1) din C. proc. pen. De asemenea, cererea de recurs în casație întrunește condițiile de formă prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b) și d) din C. proc. pen., întrucât cuprinde numele și prenumele recurentului, hotărârea care se atacă și semnătura apărătorului recurentului, cu împuternicire avocațială depusă la dosar. Analizând, în continuare, cererea de recurs în casație, în ceea ce privește condiția cumulativă prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., se constată că recurentul-inculpat B. a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 și 12 din C. proc.

pen. Sub aspectul cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., se prevede că hotărârile sunt supuse casării în situația în care inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală și care se circumscrie situațiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunțat soluția definitivă de condamnare nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, astfel încât nu se mai realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și configurarea legală a infracțiunii. Dată fiind natura juridică a recursului în casație, de cale de atac exclusiv de drept, acest caz de casare nu poate fi invocat pentru a se constata incidența unei cauze de neimputabilitate ori pentru a se realiza o nouă apreciere a materialului probator cu consecința stabilirii unei alte situații de fapt, acestea fiind atributul exclusiv al instanțelor de fond și de apel.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, este constantă în a aprecia că expresia "faptă care nu este prevăzută de legea penală", din cuprinsul art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., vizează atât lipsa incriminării (neprevederea faptei ca infracțiune sau lipsa de tipicitate a faptei în sensul că nu corespunde modelului abstract de incriminare, fiind incident alt tip de răspundere, după caz, civilă, contravențională, materială sau disciplinară), cât și situația în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii, altele decât cele referitoare la "vinovăția prevăzută de lege" (minuta deciziei ședinței judecătorilor secției penale din 24 mai 2023 fiind în sensul inadmisibilității verificării condițiilor referitoare la latură subiectivă a infracțiunii în cadrul cașului de cașare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc.

pen.). În concret, se reține că motivele invocate în cererea de recurs în casație vizează temeinicia soluției de condamnare a cărei analiză presupune reevaluarea probatoriului administrat, precum și analiza elementului subiectiv al infracțiunii de referință, recurentul susținând că probele administrate în cauză nu au relevat, în mod cert, că acesta a săvârșit infracțiunea de tâlhărie, fapta constituind o altă infracțiune, respectiv lovirea sau alte violențe. De altfel, în calea extraordinară de atac a recursului în casație nu se poate realiza o reinterpretare a materialului probator ori schimbarea încadrării juridice, în vederea reconfigurării situației factuale, stabilită în mod definitiv de instanța de apel, care constituie chestiuni de temeinicie și nu de legalitate a hotărârii, pentru a putea fi încadrate într-un caz de casare.

În acest context, se impune a se sublinia că invocarea formală a cazurilor de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 și 12 din C. proc. pen. nu este susceptibilă de a conduce, în mod automat, la constatarea admisibilității recursului în casație, argumentele prezentate trebuind să aibă aptitudinea, cel puțin la nivel teoretic, de a pune în discuție verificarea pe fond a căii de atac extraordinare formulate, situație care nu se regăsește în speță. Prin urmare, la nivel teoretic se precizează că, invocarea unui caz de casare prevăzut de lege, deși necesară, nu este suficientă pentru declararea ca admisibilă a cererii de recurs în casație. În etapa admisibilității în principiu se verifică și aparenta corespondență între motivele susținute și cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de art. 438 alin. (1) din C. proc.

pen. Așadar, întrucât motivele prezentate de recurent nu pot fi examinate prin prisma cazurilor de casare indicate expres, prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 și 12 din C. proc. pen. și nici a altor cazuri de casare dintre cele reglementate de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., cerința prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., nu este îndeplinită. Se mai impune precizarea că recursul în casație nu se poate transforma într-o cale de atac prin care se examinează cauza sub toate aspectele. Acesta își menține caracteristica de exercitare numai în cazuri strict determinate, ducând la o judecată care nu poartă asupra fondului, ci exclusiv a legalității hotărârii anterior pronunțate.

Astfel, dacă cererea nu respectă dispozițiile art. 434, art. 436 alin. (1) și (6), art. 437 și art. 438 din C. proc. pen., astfel cum prevede art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., instanța respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casație. Față de soluția pronunțată, nu se mai impune analizarea oportunității solicitării formulate de recurent vizând suspendarea executării hotărârii care, în conformitate cu art. 441 din C. proc. pen., prevede că instanța care admite în principiu cererea de recurs în casație sau completul care judecă recursul în casație poate suspenda motivat, în tot sau în parte, executarea hotărârii. Pentru considerentele expuse, nefiind întrunite cumulativ condițiile prevăzute de lege, în baza art. 440 alin. (2) din C. proc.

pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de recurentul inculpat A. împotriva deciziei penale nr. 955/A din data de 16 iunie 2025, pronunțate de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. x/2023. În temeiul dispozițiilor art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE Respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de recurentul inculpat A. împotriva deciziei penale nr. 955/A din data de 16 iunie 2025, pronunțate de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. x/2023. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 noiembrie 2025.