ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 07 mai 2025

Deliberând asupra admisibilității cererii de recurs în casație formulată de inculpatul A., constată următoarele:

I. Prin sentința penală nr. 35 din data de 23 februarie 2024, pronunțată în dosarul nr. x/2023, Judecătoria Zalău a hotărât:

În baza art. 396 alin. (2) și (10) din C. proc. pen., inculpatul A. a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la tâlhărie calificată, faptă prev. de art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 233 și art. 234 alin. (1) lit. a) și c) din C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) din C. pen. și art. 41 alin. (1) și (3) din C. pen., în stare de recidivă postcondamnatorie internațională.

În baza art. 67 alin. (2) din C. pen., s-a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a deține, purta și folosi orice categorie de arme, prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și h) din C. pen., pe o durată de 4 ani.

În baza art. 65 alin. (1) din C. pen., s-a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a deține, purta și folosi orice categorie de arme, prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și h) din C. pen.

Potrivit art. 43 alin. (1) din C. pen. raportat la S.P. nr. 27/PI/2022 din 06.04.2022, definitivă prin necontestare la data de 15.04.2022, pronunțată în dosar nr. x/2022 al Curții de Apel Oradea, la pedeapsa rezultantă de 5 ani și 8 luni închisoare (condamnare pronunțată în străinătate și recunoscută prin sentința penală nr. 9/PI din 02 februarie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. x/2022, îndreptată prin încheierea din 03 februarie 2022), adaugă pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată prin prezenta, aplicând în final în sarcina inculpatului A. pedeapsa rezultantă finală de 9 ani și 8 luni închisoare cu executare în regim de detenție.

Potrivit art. 72 alin. (1) din C. pen., s-a scăzut din durata pedepsei de 9 ani și 8 luni închisoare perioadele în care inculpatul a fost suspus măsurilor preventive în cauză, respectiv perioada reținerii și arestării preventive începând cu data de 29.03.2019 până la data de 19.07.2019, precum și perioadele executate, respectiv arestul preventiv din 09.11.2012-08.11.2013 (un an), arestul preventiv din 13.01.2015 până la 19.06.2015 (5 luni și 7 zile) și arestul la domiciliu din 20.06.2015 până în 13.07.2015 (24 de zile) și perioada executată din 05.12.2020 la zi.

S-a dispus anularea MEPI nr. 12/09.04.2022 emis de Curtea de Apel Oradea și emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii pe numele inculpatului A. la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

Conform art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008 cu reținerea art. (4) alin. (1) lit. b) și pct. 22 din Anexa legii, s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpatul A. în vederea introducerii profilului genetic în sistemul național de date genetice judiciare.

S-a constatat ca rămasă fără obiect acțiunea civilă formulată de partea civilă S.C. B. în contradictoriu cu inculpatul A., ca urmare a achitării integrale de către inculpatul A. a prejudiciului cauzat acestei părți civile.

Împotriva sentinței penale nr. 35 din data de 23 februarie 2024 a Judecătoriei Zalău, pronunțată în dosarul nr. x/2023, inculpatul A. a declarat apel.

II. Prin decizia penală nr. 88/A din 21 ianuarie 2025, pronunțată în dosarul nr. x/2023, Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori a decis următoarele:

În baza art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., a fost admis apelul declarat de către inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 35 din data de 23.02.2024, pronunțată de Judecătoria Zalău, în dosarul nr. x/2023, pe care a desființat-o în parte, în ceea ce privește latura penală a cauzei, strict raportat la înlăturarea stării de recidivă postcondamnatorie internațională și a pedepsei rezultante de 5 ani și 8 luni, și pronunțând o nouă hotărâre în aceste limite:

A fost înlăturată starea de recidivă reținută în sarcina inculpatului A. în baza sentinței penale 27/PI/06.04.2022, definitivă prin necontestare la data de 15.04 2022, pronunțată în dosarul x/2022, al Curții de Apel Oradea, prin care s-a aplicat inculpatului pedeapsa rezultantă de 5 ani și 8 luni închisoare (condamnare pronunțată în străinătate și recunoscută prin sentința penală 9/PI din 2 februarie 2022 a Curții de Apel Oradea, în dosarul x/2022, îndreptată prin încheierea din 3 februarie 2022) și tratamentul sancționator al pluralității de infracțiuni.

A fost menținută soluția de condamnare la pedeapsa de 4 ani închisoare cu executare în regim de detenție pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la tâlhărie calificată, faptă prev. de art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 233 și art. 234 alin. (1) lit. a) și c) din C. pen. cu aplicarea art. 75 alin. (2) lit. a) din C. pen. și a art. 77 lit. a) din C. pen., cu eliminarea prevederilor referitoare la recidiva postcondamnatorie.

A fost înlăturată operațiunea de cumulare a pedepsei aplicate de 4 ani închisoare infracțiunii de complicitate la tâlhărie calificată, faptă prev. de art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 233 și art. 234 alin. (1) lit. a) și c) din C. pen. cu aplicarea art. 75 alin. (2) lit. a) din C. pen. și a art. 77 lit. a) din C. pen. cu pedeapsa anterioară de 5 ani și 8 luni închisoare în baza sentinței penale 27/PI/06.04.2022, definitivă prin necontestare la data de 15.04.2022, pronunțată în dosarul x/2022 al Curții de Apel Oradea, prin care s-a aplicat inculpatului pedeapsa rezultantă de 5 ani și 8 luni închisoare (condamnare pronunțată în străinătate și recunoscută prin sentința penală 9/PI din 2 februarie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Oradea în dosarul x/2022, îndreptată prin încheierea din 3 februarie 2022).

În baza art. 72 alin. (1) din C. pen., s-a dedus din durata pedepsei de 4 ani închisoare aplicată pentru complicitate la tâlhărie calificată perioadele în care inculpatul a fost suspus măsurilor preventive în cauză, respectiv perioada reținerii și arestării preventive începând cu data de 29.03.2019 până la data de 19.07.2019.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate, în măsura în care nu contravin prezentei decizii penale.

În baza art. 274 alin. (1) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

III. Împotriva hotărârii pronunțate în apel a declarat recurs în casație inculpatul A., prin apărător ales, avocat C., la data de 21 februarie 2025, prin e-mail.

Inculpatul și-a întemeiat recursul în casație pe cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen. (s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege), susținând că decizia din apel în mod greșit s-a bazat pe aplicarea principiului non reformatio in peius, în condițiile în care pe de o parte, partea civilă a declarat apel în cauză, chiar dacă ulterior l-a retras, iar pe de altă parte, recidiva internațională trebuia înlăturata prin prisma faptului că nu este îndeplinită condiția de a recunoaște pedepsele aplicate de instanțele străine.

Astfel, a arătat că prin sentința penală nr. 27/PI/2022 din 06 aprilie 2022 a Curții de Apel Oradea, pronunțată în dosarul nr. x/2022, definitivă prin neapelare la 15.04.2022, în baza art. 167 din Legea nr. 302/2004, republicată, s-a dispus recunoașterea sentinței penale nr. 2898/2014 din data de 19.05.2014 pronunțată de Tribunalul din Torino, Italia, definitivă la data de 05.07.2014, prin care s-a dispus condamnarea lui A. alias A. alias D. la pedeapsa rezultantă de 2 ani 6 luni închisoare, în regim privativ de libertate, precum și a sentinței penale nr. 4106/2020 din data de 22.12.2020 pronunțată de Tribunalul din Torino, Italia, definitivă la data de 26.03.2021, după ce Curtea Supremă de Justiție a dispus respingerea recursurilor formulate în cauză, prin care s-a dispus condamnarea lui A. alias A. alias D. la pedeapsa rezultantă de 1 an 2 luni închisoare, în regim privativ de libertate.

În considerentele sentinței (pag. 5 și 6) se reține că certificatul emis de autorități în baza Deciziei Cadru 208/909/JAl/a Consiliului din noiembire 2008 se referă la cele două sentințe menționate anterior.

Totodată condițiile prevăzute de art. 167 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, constând în dubla incriminare, natura și limitele de pedeapsă au fost analizate doar cu privire la condamnările de 2 ani și 6 luni închisoare, respectiv 1 an și 2 luni închisoare, dispuse prin cele două sentințe în limitele menționate.

Cu toate acestea, deși practic au fost recunoscute doar două condamnări de 2 ani și 6 luni închisoare, respectiv 1 an și 2 luni închisoare, mandatul de executare a fost emis pentru o pedeapsă de 5 ani și 8 luni închisoare, deci prin adăugarea unei pedepse de 2 ani închisoare, care nu a fost recunoscută și pentru care nu au fost verificate condițiile prevăzute de art. 167 din Legea nr. 302/2004.

Dar chiar și așa, dacă această pedeapsă de 2 ani închisoare a fost adăugată practic la mandatul de executare, ea trebuia în mod obligatoriu dedusă din pedeapsa de 5 ani și 8 luni închisoare în condițiile în care la parag. 2 pag. 3 din sentință se rețin următoarele "persoana condamnată A. a mai fost condamnat de Curtea de Apel din Torino prin sentința nr. 7379/2018 pronunțată la data de 28.11.2018 la o pedeapsă privativă de libertate de 2 ani închisoare în regim de detenție. Această hotărâre judecătorească a fost executată în întregime, autoritățile judiciare italiene comunicând că solicită recunoașterea doar a primelor 2 hotărâri judecătorești, astfel că certificatul a fost întocmit pentru două hotărâri judecătorești de condamnare."

Cu alte cuvinte, chiar dacă a fost recunoscută o pedeapsă de 2 ani închisoare, cu privire la care însă autoritățile italiene nu au solicitat să fie recunoscută și nici nu au fost verificate condițiile prevăzute de art. 167 din Legea nr. 302/2004, în condițiile în care aceleași autorități au comunicat faptul că pedeapsa a fost executată integral, ea trebuia măcar dedusă, pentru că astfel inculpatul a ajuns să execute de două ori această pedeapsă, o dată în Italia, și o dată în România.

În raport cu această situație, în opinia apărării, instanța de apel trebuia să înlăture reținerea stării de recidivă, dar nu pe considerentul că s-ar înrăutăți situația inculpatului în propria cale de atac, ci pe considerentul că nu trebuia reținută recidiva pentru o pedeapsă care nu a fost recunoscută potrivit Legii nr. 302/2004 prin raportare la dispozițiile art. 41 alin. (3) din C. pen.

Pentru că instanța de apel a omis să facă acest lucru, inculpatul a executat deja mandatul de 5 ani și 8 luni închisoare (în care este și o pedeapsă de 2 ani, care în primul rând nu trebuia recunoscută și nici nu a fost, iar în al doilea rând trebuia dedusă, pentru că a fost executată deja integral în Italia), iar în prezent inculpatul execută mandatul de 4 ani închisoare emis în acest dosar.

A arătat că solicită practic să se constate că s-a procedat în mod nelegal la înlăturarea stării de recidivă doar pe considerente procedurale (non reformatio in peius), în condițiile în care inculpatul a executat de două ori pedeapsa de 2 ani închisoare.

Or, o astfel de legalitate poate fi îndreptată doar prin rejudecarea apelului, efectuarea contopirii în mod legal, cu luarea în considerare doar a pedepselor recunoscute și deducerea cât mai repede a perioadelor executate (pedeapsa de 2 ani executată și în Italia), pentru că inculpatul deja execută o pedeapsă rezultantă peste fracția prevăzută pentru liberare condiționată.

În concluzie, a apreciat că sunt îndeplinite condițiile pentru admiterea în principiu a recursului în casație, iar pe fond, a solicitat, în baza art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. b) din C. proc. pen., admiterea recursului în casație, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare către instanța de apel pentru a se pronunța cu privire la înlăturarea stării de recidivă în condițiile în care aceasta a fost reținută cu privire la o pedeapsă din străinătate care nu a fost recunoscută, pe de o parte, iar pe de altă parte pedeapsa de 2 ani închisoare a fost executată integral în Italia și nu a fost dedusă, ajungându-se la executarea de două ori a aceleiași pedepse.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 24.03.2025, sub nr. x/2023, fiind repartizată aleatoriu, cu prim termen de judecată pentru examinarea admisibilității în principiu la data de 07.05.2025.

La înaintarea dosarului în calea de atac procedura de comunicare a recursului în casație a fost îndeplinită cu partea civilă S.C. B. S.R.L. (la data de 27.02.2025, dosar instanță de apel), cu persoana vătămată E. și cu Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj la data de 26.02.2025 .

La data de 05 mai 2025 a fost depus la dosarul cauzei raportul întocmit de magistratul-asistent raportor, acesta apreciind că cererea de recurs în casație nu îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 434-438 din C. proc. pen.

IV. Verificând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a cererii de recurs în casație formulate de inculpatul A., conform dispozițiilor art. 440 din C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:

Recursul în casație este o cale extraordinară de atac care are ca scop asigurarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept în cazurile și condițiile limitativ prevăzute de lege.

Însă, pentru a proceda efectiv la analiza pe fond a chestiunilor de drept invocate, este necesar ca cererea de recurs în casație să îndeplinească condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 434-438 din C. proc. pen.

Examinând aceste condiții în raport cu actele dosarului, Înalta Curte constată că cererea a fost formulată în termen, însă nu îndeplinește cumulativ condițiile de formă prevăzute de art. 434, art. 436 alin. (1) și (6), art. 437 și art. 438 din C. proc. pen., referitoare la cerințele prevăzute de lege pentru admiterea în principiu.

În ceea ce privește decizia penală recurată, aceasta se încadrează în categoria hotărârilor ce pot fi atacate cu recurs în casație, în sensul dispozițiilor art. 434 alin. (1) și alin. (2) din C. proc. pen., întrucât a fost pronunțată de o curte de apel, ca instanță de apel.

În raport cu actele dosarului, se constată că cererea de recurs în casație a fost formulată cu respectarea termenului legal de 30 zile, întrucât hotărârea atacată a fost comunicată inculpatului A. la penitenciar la data de 31.01.2025, iar acesta a formulat cererea la data de 21 februarie 2025, astfel fiind îndeplinită condiția prevăzută la art. 435 din C. proc. pen.

De asemenea, în cauză au fost respectate dispozițiile art. 436 alin. (1) din C. proc. pen., inculpatul A. având calitatea procesuală prevăzută de lege, respectiv aceea de apelant-inculpat, pentru a declara recurs în casație, și nu sunt incidente prevederile alin. (6) ale aceluiași articol.

Pe de altă parte, se constată că cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. întrunește cerințele prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b) și d) din C. proc. pen., în cuprinsul acesteia fiind menționate numele și prenumele, domiciliul inculpatului și domiciliul procesual ales al acestuia, precum și semnătura persoanei care a exercitat calea de atac (avocat C., la dosar fiind atașată împuternicirea avocațială nr. x din data de 21.02.2025), și hotărârea atacată.

În altă ordine de idei, Înalta Curte constată că nu este îndeplinită condiția prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen.

Potrivit art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen.: Cererea de recurs în casație se formulează în scris și va cuprinde: (…) c) indicarea cazurilor de recurs în casație pe care se întemeiază cererea și motivarea acestora. Totodată, conform art. 440 alin. (2) din C. proc. pen.: Dacă cererea de recurs în casație nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispozițiile art. 434, art. 436 alin. (1) și (6), art. 437 și art. 438, instanța respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casație.

Așadar, se constată că legiuitorul a instituit în sarcina titularului cererii de recurs în casație obligația de a indica cazul de casare pe care se întemeiază cererea și motivele de recurs în casație (motivarea în fapt și în drept) prin însăși cererea de recurs în casație, sub sancțiunea respingerii cererii ca inadmisibilă, în baza art. 440 alin. (2) din C. proc. pen.

În acest sens este și jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție care prin încheierea nr. 396/RC din data de 08.12.2015, pronunțată în dosarul nr. x/2014, a reținut că: simpla indicare a unui caz de casare dintre cele prevăzute de lege în cererea de recurs în casație nu conduce la constatarea de iure a admisibilității recursului, ci este necesar ca motivele expuse cu privire la cazul de casare invocat să corespundă acestuia.

Revenind la solicitările recurentului-inculpat, Înalta Curte reamintește că recursul în casație nu are ca finalitate remedierea unei greșite aprecieri a faptelor sau a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului. Instanța de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă din punct de vedere al dreptului hotărârea atacată este corespunzătoare.

Dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen. prevăd că hotărârile sunt supuse casării în cazul în care s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, cazul de casare fiind incident în situația în care pedeapsa stabilită și aplicată este nelegală, excluzându-se criticile privind greșita individualizare a pedepsei.

Astfel, prin "pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege" legiuitorul a avut în vedere limitele de pedeapsă ce sunt prevăzute de textul de lege în raport cu încadrarea juridică și de cauzele de atenuare sau de agravare a pedepsei a căror incidență a fost stabilită definitiv de instanța de apel.

În raport cu aspectele teoretice expuse mai sus, se observă că deși inculpatul a invocat în drept cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen. ("s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege"), din modul în care a formulat motivele de recurs în casație rezultă că argumentele dezvoltate nu se circumscriu nici măcar formal cazului de recurs în casație invocat.

Se observă că pe calea recursului în casație se critică înlăturarea stării de recidivă prin prisma principiului non reformatio in peius, apreciindu-se că recidiva se impunea a fi înlăturată pe considerentul că în mandatul de executare emis în baza hotărârii de recunoaștere pronunțate de Curtea de Apel Oradea a fost introdusă o pedeapsa de 2 ani închisoare aferentă unei alte sentințe cu privire la care nu au fost verificate condițiile de recunoaștere, pe de o parte, iar pe de altă parte, aceasta a și fost executată în Italia.

Or, aceste aspecte nu pot face obiectul recursului în casație, inculpatul urmărind în realitate crearea artificială a unei căi de atac împotriva sentinței de recunoaștere a hotărârilor penale străine.

Astfel, simplul fapt că inculpatul a invocat un caz de casare nu este suficient pentru admisibilitatea recursului în casație, fiind necesar ca motivele expuse cu privire la cazul de casare invocat să corespundă acestuia.

Concluzionând, Înalta Curte apreciază că, deși inculpatul a indicat în cererea formulată cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., acesta a fost invocat doar în mod formal.

Pentru aceste considerente, constată că cererea de recurs în casație nu îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 434-438 din C. proc. pen.

Astfel, în temeiul art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 88/A din data de 21 ianuarie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în dosarul nr. x/2023.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul-inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

În temeiul art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 88/A din data de 21 ianuarie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în dosarul nr. x/2023.

Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 07 mai 2025.