ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 23 octombrie 2025

Deliberând asupra admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație formulată de inculpatul A., în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 94/P.I. din data de 14.02.2025 pronunțată în dosarul nr. x/2024 de Tribunalul Timiș s-a dispus condamnarea inculpatului A., la pedeapsa de 25 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, în regim de detenție, în baza art. 396 alin. (1) și (2) din C. proc. pen. rap. la art. 188 alin. (1), art. 189 alin. (1) lit. h) din C. pen.

În baza art. 67 alin. (2) din C. pen. s-a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, pe o durată de 5 ani, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) [dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice], lit. b) [dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat] și lit. h) [dreptul de a deține, purta și folosi orice categorie de arme] din C. pen., în condițiile prevăzute de art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) din C. pen. s-a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) [dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice], lit. b) [dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat] și lit. h) [dreptul de a deține, purta și folosi orice categorie de arme] din C. pen., pe durata și în condițiile prevăzute de art. 65 alin. (3) din C. pen.

În baza art. 4 și 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea de la inculpatul A. a probelor biologice, în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare, cu îndeplinirea prealabilă a obligației de informare prevăzută de art. 5 alin. (5) al Legii nr. 76/2008.

În baza art. 399 alin. (1) și alin. (4) din C. proc. pen. raportat la art. 202 alin. (1) și (3) C. proc. pen. s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului A., măsură preventivă anterior verificată sub aspectul legalității și temeiniciei și menținută potrivit art. 208 C. proc. pen. prin încheierea penală nr. 6/10.01.2025 din dosar nr. x/2024 al Tribunalului Timiș.

În baza art. 404 alin. (4) lit. a) din Codul de de procedură penală și art. 72 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată, durata reținerii de 24 ore și durata arestării preventive în prezenta cauză a inculpatului A., de la data de 23.03.2024 până la zi.

În baza art. 397 alin. (1) din C. proc. pen. rap. la art. 1392, 1381, 1391 din C. civ., s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de părțile civile B. și C. și, pe cale de consecință, a fost obligat inculpatul A. la următoarele despăgubiri civile: la plata sumei de 35.035,3 RON către părțile civile B. și C. cu titlul de despăgubiri materiale; la plata sumei de 50.000 euro despăgubiri morale către partea civilă B., în echivalent în RON la cursul de schimb comunicat de BNR la data plății; la plata sumei de 50.000 de euro despăgubiri morale către partea civilă C., în echivalent în RON la cursul de schimb comunicat de BNR la data plății. S-au respins, în rest, ca neîntemeiate pretențiile civile.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel inculpatul A. și părțile civile C. și B..

Prin decizia penală nr. 369/A din data de 07 mai 2025 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în dosarul nr. x/2024, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., s-au respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpatul A. și de părțile civile C. și B., împotriva sentinței penale nr. 94/PI/14.02.2025 pronunțată de Tribunalul Timiș, secția Penală, în dosarul nr. x/2024.

v

Împotriva deciziei din apel, nr. 369/A din data de 07 mai 2025 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, a formulat recurs în casație inculpatul A., prin avocat ales D., la data de 05.06.2025, prin poștă, în termenul legal prevăzut de art. 435 C. proc. pen.

În esență, prin cererea de recurs în casație formulată inculpatul A., prin apărător, a solicitat în conformitate cu prevederile art. 440 din C. proc. pen., admiterea în principiu a prezentei caii extraordinare de atac întemeiată pe cazul de casare prevăzut la art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen.

Inculpatul a criticat încadrarea juridică dată faptei de omor prin cruzimi, prevăzută de art. 188 rap. la art. 189 alin. (1) lit. h) din C. pen., considerând că se impunea a fi reținută în sarcina acestuia fapta de omor simplu, prevăzută de art. 188 din C. pen., susținând că nu sunt îndeplinite condițiile pentru a se reține varianta agravantă a faptei de omor (prin cruzimi), prin raportare la modalitatea în care inculpatul a săvârșit fapta.

A considerat că omorul se consideră săvârșit priun cruzimi atunci când făptuitorul a conceput și executat fapta în așa fel încât a produs victimei suferințe mari, prelungite în timp, care depășesc cu mult suferințele inerente acțiunii de ucidere, atunci când decesul nu survine instantaneu sau la scurt timp, ci după o suferință prelungită, de intensitate deosebită. A precizat că decesul victimei în cazul de față a intervenit imediat aplicării loviturilor de cuțit.

În final, inculpatul a înverat că pedeapsa de 25 de ani închisoare la care a fost condamnat este situată peste maximul prevăzut de lege pentru fapta de omor simplu (20 de ani închisoare), motiv pentru care consideră că recursul în casație este fondat.

Conform art. 439 alin. (2) din C. proc. pen., instanța de apel a dispus comunicarea cererii de recurs în casație către procuror și către părțile civile C. și B., conform dovezii de comunicare aflată la dosar.

La dosar au fost depuse concluzii scrise asupra recursului în casație de față de către partea civilă B., prin care a solicitat respingerea acestei căi extraordinare de atac, considerând că instanța de fond și cea de apel au stabilit în mod corect încadrarea juridică, arătând totodată că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., în sensul că instanța de recurs în casație nu este abilitată să dea o nouă interpretare materialului probator și să rețină o stare de fapt diferită de cea descrisă și valorificată ca atare în hotărârea atracată.

După îndeplinirea procedurii de comunicare, dosarul de recurs în casație a fost înaintat Înaltei Curți și înregistrat la data de 28.07.2025 pe rolul secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, când s-a stabilit termen pentru examinarea, în Cameră de Consiliu, a admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație, conform art. 440 alin. (1) din C. proc. pen., la data de 23.10.2025, dată până la care s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent desemnat în cauză.

Înalta Curte, analizând cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A., constată că aceasta este inadmisibilă pentru următoarele motive:

În conformitate cu dispozițiile art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., în cazul în care, cu ocazia examinării admisibilității în principiu, se constată că cererea nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau că nu s-au respectat dispozițiile art. 434 (ce stabilesc hotărârile supuse acestei căi extraordinare de atac), art. 436 alin. (1) și (6) din C. proc. pen. (privind persoanele îndreptățite a promova recursul în casație), art. 437 (referitor la conținutul cererii) și art. 438 din C. proc. pen. (ce reglementează cazurile în care se poate face recurs în casație), instanța respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casație.

Reglementând conținutul cererii de recurs în casație, art. 437 alin. (1) din C. proc. pen. stabilește că aceasta trebuie să cuprindă numele și prenumele, domiciliul sau reședința părții ori, după caz, numele și prenumele procurorului care exercită calea extraordinară de atac și organul judiciar din care acesta face parte (lit. a), indicarea hotărârii care se atacă (lit. b), indicarea cazurilor de casare pe care se întemeiază cererea și motivarea acestora (lit. c), precum și semnătura persoanei care a promovat recursul în casație (lit. d).

Rezultă, așadar, din cuprinsul textului de lege menționat că cererea de recurs în casație se caracterizează printr-un anumit formalism, fără a cărui respectare aceasta nu poate produce efectul învestirii instanței cu soluționarea pe fond a căii extraordinare de atac. Astfel, din conținutul cererii trebuie să rezulte persoana care promovează recursul în casație, pentru a se putea verifica dacă aceasta se numără printre titularii căii extraordinare de atac, domiciliul sau reședința părții, întrucât judecarea cauzei, ulterior admiterii în principiu, se face cu citarea părților (conform art. 445 din C. proc. pen.), hotărârea ce se atacă, precum și voința de a recura respectiva hotărâre și limitele acestei voințe, respectiv motivele în fapt și în drept ce au determinat exercitarea căii de atac, dat fiind faptul că numai între aceste limite operează controlul instanței de recurs.

Așa cum se prevede în art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., indicarea în cerere a tuturor elementelor de conținut la care se referă expres art. 437 alin. (1) din C. proc. pen. constituie o condiție de admisibilitate a recursului în casație, a cărei neîndeplinire atrage în mod obligatoriu respingerea ca inadmisibilă a căii extraordinare de atac.

Examinând cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. sub aspectul îndeplinirii condițiilor de admisibilitate, Înalta Curte constată că aceasta respectă cerința prevăzută de art. 434 din C. proc. pen., decizia recurată - nr. 369/A din data de 07 octombrie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, fiind susceptibilă de a fi atacată cu această cale extraordinară de atac, iar calea de atac a fost exercitată de către inculpat, fiind astfel îndeplinite cerințele prevăzute de art. 434 alin. (1) și art. 436 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen.

De asemenea, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A., prin avocat, a fost declarată în termenul prevăzut de art. 435 din C. proc. pen.

Analizând, în continuare, cererea de recurs în casație din perspectiva respectării dispozițiilor art. 437 alin. (1) din C. proc. pen., Înalta Curte constată că aceasta îndeplinește cerințele de formă prevăzute la art. 437 alin. (1) lit. a), b) și d) C. proc. pen., în cuprinsul acesteia fiind menționate numele și prenumele părții; hotărârea care se atacă; cazul de casare și motivarea; respectiv semnătura celui care a exercitat calea de atac.

În ceea ce privește condiția prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., se constată că inculpatul A. a indicat formal cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen. (s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege"), în esență, cu argumentarea că instanța de fond și cea de apel, în mod greșit au reținut fapta de omor calificat prin cruzimi, prevăzută de art. 188 rap. la art. 189 alin. (1) lit. h) din C. pen. în sarcina inculpatului, încadrarea juridică corectă fiind de omor simplu, prevăzută de art. 188 din C. pen.

Prioritar, referitor la această condiție de admisibilitate, se impune a se menționa că invocarea formală a unui caz de casare prevăzut de lege, deși necesară, nu este suficientă pentru declararea ca admisibilă a cererii de recurs în casație. În etapa admisibilității în principiu se verifică și aparenta corespondență între motivele susținute și cazurile de casare în care acestea au fost încadrate.

Din modalitatea de reglementare a recursului în casație, care este o cale extraordinară de atac, prin intermediul căreia este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege, așadar care vizează exclusiv legalitatea hotărârii, rezultă că pot fi circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen. doar acele nelegalități care afectează limitele și natura sancțiunii penale aplicate (pedepse principale, complementare, accesorii și măsuri educative), neputând fi examinate pe această cale alte aspecte de nelegalitate ce nu au fost avute în vedere de legiuitor, cum nu poate fi cenzurată nici temeinicia reținerii criteriilor, stărilor și circumstanțelor de individualizare a pedepsei. Aceasta deoarece instanța de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic fapta penală, ci verifică exclusiv dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare, fără a putea reevalua chestiunile de fapt, indiferent dacă ele au stat la baza reținerii existenței infracțiunii și calificării ei juridice ori au justificat factual aplicarea legii penale numai sub aspectul tratamentului sancționator.

Având în vedere aceste considerații, se observă că aspectele susținute de recurentul inculpat A. prin prezenta cerere de recurs în casație, vizează de fapt modalitatea de individualizare a pedepsei aplicate în cauză în sensul că nu s-a realizat o corectă individualizare juridică a faptei pentru care a fost condamnat inculpatul, prin raportare la încadrarea juridică, pe care o consideră eronată, aspect care însă nu se circumscrie motivului de casare invocat [art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen..], care, așa cum s-a arătat anterior, vizează doar aplicarea unei pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

În concret, în cauză, rezultă din sentința instanței de fond, nr. sentința penală nr. 94/P.I. din data de 14.02.2025 pronunțată de Tribunalul Timiș, definitivă prin decizia din apel recurată în cauză, nr. 369/A din data de 07 mai 2025a Curții de Apel Timișoara, potrivit încadrării juridice stabilite cu titlu definitiv în cauză, se constată că, în ceea ce îl privește pe inculpatul A., acesta a fost trimis în judecată și condamnat la pedeapsa de 25 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, în regim de detenție, în baza art. 396 alin. (1) și (2) din C. proc. pen. rap. la art. 188 alin. (1), art. 189 alin. (1) lit. h) din C. pen.

Astfel, recursul în casație nu permite, distinct ori în urma reevaluării forței probante a mijloacelor de probă, modificarea unor elemente sau împrejurări de fapt, ce sunt considerate intrate în autoritatea de lucru judecat

Or, chestiunile vizând individualizarea pedepsei, încadrarea juridică, cu consecința modificării pedepsei stabilite, excedează cazului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., întrucât reprezintă o chestiune de apreciere a instanțelor de fond și apel, fiind atributul exclusiv al acestor instanțe, astfel de aspecte nemaiputând constitui motive de cenzură din partea instanței supreme în procedura căii extraordinare de atac a recursului în casație, fiind exclusă o reindividualizare a pedepselor în actuala procedură.

Revenind la verificarea îndeplinirii cerințelor prevăzute de lege în conținutul art. 440 din C. proc. pen., în raport de cele reținute anterior, Înalta Curte constată că, în condițiile în care, motivele invocate de inculpatul A., așa cum au fost formulate, nu se circumscriu cazurilor de casare prevăzute de dispozițiile legale în materie, în cauză, este îndeplinită doar formal cerința prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. coroborat cu art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

Invocarea formală a unui caz de casare nu este susceptibilă de a conduce, în mod automat, la constatarea admisibilității recursului în casație, argumentele prezentate de recurent trebuind să aibă aptitudinea, cel puțin la nivel teoretic, de a pune în discuție verificarea pe fond a căii de atac extraordinare formulate, ceea ce nu este cazul în speță. În acest condiții, formularea unor critici care nu se subsumează cazului de casare invocat echivalează cu nemotivarea în fapt a recursului în casație, fapt ce atrage nerespectarea cerinței prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen.

Sub acest aspect, Înalta Curte are în vedere și practica conturată a instanței supreme prin care s-a apreciat că, indicarea formală a unuia din cazurile de casare prevăzute de lege fără ca argumentele aduse în susținere să se subsumeze cazului de casare invocat, nu este suficientă pentru constatarea admisibilității cererii de recurs în casație.

În concluzie, față de cele reținute, Înalta Curte constată că prezenta cerere de recurs în casație formulată de inculpatul A. nu îndeplinește cumulativ condițiile prevăzute de art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., nefiind îndeplinită cerința prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) rap. la art. 438 din C. proc. pen., astfel că, Înalta Curte va constata inadmisibilitatea cererii.

Pentru considerentele expuse, în baza dispozițiilor art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 369/A din data de 07 mai 2025 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală.

Totodată, în baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., îl va obliga pe inculpat la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

În baza art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., respinge ca inadmisibilă cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 369/A din data de 07 mai 2025 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în dosarul nr. x/2024.

Obligă inculpatul la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 octombrie 2025.