ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 27.03.2024

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 264/2024

HOTĂRÂRE
27.03.2024
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 264/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 27 martie 2024

Deliberând asupra contestației de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 301/04.08.2023 pronunțată în dosarul penal nr. x/2022 al Tribunalului Constanța, s-a dispus, în baza. 188 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 189 alin. (1) lit. a) din C. pen., condamnarea inculpatului A. la pedeapsa de 21 de ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat (faptă din data de 30.03.2022).

În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b), d), h) și n) din C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de 66 alin. (1) lit. a), b), d), h) și n) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, dreptul de a alege, dreptul de a deține, purta și folosi orice categorie de arme, dreptul de a comunica cu persoanele vătămate B., C. și D.) pe o perioadă de 5 ani de la executarea pedepsei, cu titlul de pedeapsă complementară.

În baza art. 65 raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b), d), h) și n) din C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de 66 alin. (1) lit. a), b), d), h) și n) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, dreptul de a alege, dreptul de a deține, purta și folosi orice categorie de arme, dreptul de a comunica cu persoanele vătămate B., C. și D.), ca pedeapsă accesorie, din momentul rămânerii definitive a hotărârii și până când pedeapsa principală a fost executată sau considerată executată.

În baza art. 205 alin. (1), alin. (3) lit. a) din C. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului A., la pedeapsa de 6 ani închisoare, pentru infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal (faptă din 30.03.2022).

În baza art. 224 alin. (2) din C. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului A., la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru infracțiunea de violare de domiciliu (faptă din 30.03.2022).

În baza art. art. 253 alin. (1) din C. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului A. (cu datele de mai sus), la pedeapsa de 1 (unu) an închisoare, pentru infracțiunea de distrugere (faptă din 30.03.2022).

În baza art. 38 lit. a) din C. pen. - art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate prin prezenta, s-a aplicat pedeapsa cea mai grea de 21 de ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 1/3 din celelalte pedepse (6 ani, 2 ani și un an), respectiv un spor de 3 ani închisoare, în final inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 24 ani închisoare.

În baza art. 72 din C. pen., s-a dedus din pedeapsa perioada reținerii și arestării preventive, începând cu data de 31.03.2022 la zi.

În temeiul art. 60 din C. pen., s-a dispus executarea pedepsei în regim de detenție.

În baza art. 399 C. proc. pen.. în referire la art. 208 din C. proc. pen., a fost mentinută măsura arestării preventive față de inculpatul A., pe o durata de 60 de zile.

În baza art. 397 C. proc. pen., art. 20 C. proc. pen.. și art. 1357 și urm. C. civ., s-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă B., în contradictoriu cu inculpatul A..

A fost obligat inculpatul A. la plata către B. a sumei de 100.000 euro, echivalentul în RON la data plății, reprezentând daune morale.

În baza art. 397 C. proc. pen., art. 20 C. proc. pen.. și art. 1357 și urm. C. civ., s-a admis, în parte, acțiunea civilă formulată de părtile civile D. și C., în contradictoriu cu inculpatul A., iar, pe cale de consecință:

A fost obligat inculpatul la plata sumei de 40.000 euro, echivalentul în RON la data plății, reprezentând daune morale, către fiecare dinte părțile civilă D. și C..

A fost respinsă, ca neîntemeiată, în rest solicitarea părților civile D. și C..

Împotriva sentinței penale nr. 301 din 04.08.2023 pronunțată de Tribunalul Constanța a formulat apel inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 1098/P din data de 14 noiembrie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., a admis apelul declarat de către inculpatul apelant A. împotriva sentinței penale nr. 301/04.08.2023 pronunțată de Tribunalul Constanța, a desființat, în parte, sentința penală atacată, doar în ceea ce privește latura civilă a cauzei și, rejudecând, a redus cuantumul daunelor morale acordate părții civile B. de la 100.000 euro la 50.000 euro și a obligat inculpatul A. la plata acestei sume către partea civilă B..

În baza art. 422 din C. proc. pen., raportat la art. 72 C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului A. și perioada executată prin arest preventiv de la data de 04.08.2023 la zi.

Împotriva deciziei penale nr. 1098/P din data de 14 noiembrie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie a formulat recurs inculpatul A..

În susținerea recursului, inculpatul a invocat faptul că a fost condamnat la o pedeapsă foarte mare și i-a fost încălcat dreptul la apărare.

Examinând calea de atac formulată de inculpatul A., cu prioritate în ceea ce privește admisibilitatea acesteia, prin raportare la actele și lucrările dosarului, dar și prin prisma dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că este inadmisibilă pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii. Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condițiile legii.

Astfel, dând eficiență principiilor legalității căilor de atac și liberului acces la justiție, reglementate de dispozițiile art. 129 și art. 21 din Constituție, precum și exigențelor determinate de art. 13 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, admisibilitatea acestora fiind condiționată de exercitarea lor potrivit legii, în termenele și pentru motivele reglementate de normele incidente în materie.

În ceea ce privește hotărârea atacată, respectiv decizia penală nr. 1098/P din data de 14 noiembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, Înalta Curte constată că aceasta a fost pronunțată în calea de atac a apelului.

Potrivit art. 552 alin. (1) din C. proc. pen., hotărârea instanței de apel rămâne definitivă la data pronunțării acesteia, atunci când apelul a fost admis și procesul a luat sfârșit în fața instanței de apel.

Decizia penală nr. 1098/P din data de 14 noiembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie este o hotărâre definitivă, cum de altfel este menționat și în dispozitivul acesteia.

Prin urmare, hotărârea fiind pronunțată de instanța de apel nu mai este supusă niciunei căi ordinare de atac, astfel că petentul A. a învestit Înalta Curte de Casație și Justiție cu soluționarea unei căi de atac care nu este prevăzută de lege.

Atât timp cât prin lege nu este reglementată posibilitatea exercitării niciunei căi de atac împotriva hotărârilor judecătorești pronunțate în materia recursului în casație, a admite că o atare cale de atac este admisibilă ar încălca principiului instituit prin art. 129 din Constituția României, potrivit căruia "împotriva hotărârilor judecătorești, părțile [...] pot exercita căile de atac, în condițiile legii".

Recunoașterea unei căi de atac în situații neprevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Admisibilitatea căilor de atac este condiționată de exercitarea acestora potrivit dispozițiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac și ierarhia acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care intervine atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și în situația când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.

Pentru aceste considerente, se va respinge ca inadmisibil recursul formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1098/P din data de 14 noiembrie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie.

În temeiul art. 275 alin. (2) și (6) din C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 942 RON, va rămâne în sarcina statului.

Respinge, ca inadmisibil, recursul formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1098/P din data de 14 noiembrie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 942 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 martie 2024.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2025-11-26
0,99
ÎCCJ, Secția penală
Ședința publică din data de 26 noiembrie 2025 Deliberând asupra admisibilității cererii de recurs în casație formulată de inculpatul A., constată următoarele: Prin sentința penală nr. 301/04.08.2023 pronunțată în dosarul penal nr. x/2022 al
ÎCCJ 2025-10-23
0,97
ÎCCJ, Secția penală
Ședința publică din data de 23 octombrie 2025 Deliberând asupra admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație formulată de inculpatul A., în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr.
ÎCCJ 2024-09-17
0,97
ÎCCJ, Secția penală
Ședința publică din data de 17 septembrie 2024 Deliberând asupra cererii de recurs în casație, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 365/28.07.2023 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. x/2022, în temeiul art. 32 alin. (1) C
ÎCCJ 2025-04-03
0,96
ÎCCJ, Secția penală
Ședința publică din data de 03 aprilie 2025 Asupra cauzei de față; În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: A. Prin sentința penală nr. 527 din data de 29.04.2024 a Judecătoriei Constanța pronunțată în dosarul penal nr
ÎCCJ 2025-05-07
0,96
ÎCCJ, Secția penală
Ședința publică din data de 07 mai 2025 Deliberând asupra admisibilității cererii de recurs în casație formulată de inculpatul A., constată următoarele: I. Prin sentința penală nr. 35 din data de 23 februarie 2024, pronunțată în dosarul nr.
Sursă