ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 17 septembrie 2024

Deliberând asupra cererii de recurs în casație, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 365/28.07.2023 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. x/2022, în temeiul art. 32 alin. (1) C. pen. raportat la art. 188 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) și (3) C. pen., și cu referire la art. 396 alin. (1) și (2) C. proc. pen.., a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 8 ani închisoare, pentru tentativa la infracțiunea de la omor (persoană vătămată B..)

În temeiul art. 67 alin. (2) C. pen. raportat la art. 66 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și h) C. pen. (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, precum și a dreptului de a deține, purta și folosi orice categorie de arme) pe o perioadă de 3 ani, după executarea pedepsei închisorii, conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În temeiul art. 65 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și h) C. pen. (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, precum și a dreptului de a deține, purta și folosi orice categorie de arme), pe durata executării pedepsei, conform art. 65 alin. (3) C. pen.

(...)

În temeiul art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpatul A. în vederea introducerii profilului genetic în SNDGJ.

În temeiul art. 112 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a confiscat de la inculpatul A. cuțitul folosit la săvârșirea infracțiunii, aflat la camera de corpuri delicte a Pol. Mun. Craiova, conform dovezii seria x nr. x/31.01.2022.

În temeiul art. 397 C. proc. pen.. raportat la art. 25 C. proc. pen.., s-a admis, în parte, acțiunea civilă formulată de partea civilă B..

S-a respins capătul de cerere având ca obiect obligarea inculpaților A., C. și D. la plata către partea civilă a sumei de 10.000 RON reprezentând daune materiale.

A fost obligat inculpatul A. la plata către partea civilă, B., a sumei de 3.000 de euro, la cursul BNR din ziua plății, reprezentând daune morale.

(...)

În temeiul art. 19 C. proc. pen.., art. 397 C. proc. pen.. raportat la art. 1357 C. civ. s-a admis, în parte, acțiunea civilă formulată de Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova, cu sediul în Craiova,jud. Dolj, și a fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 861,97 RON, reprezentând cheltuielile de spitalizare ale părții civile B..

S-a respins capătul de cerere formulat de partea civilă Spitalul Clinic Județean de Urgenta Craiova privind actualizarea debitului cu dobânzi și penalități de întârziere aferente, conform art. 174 și art. 176 Codul de procedură fiscală, de la data producerii prejudiciului pana la data plății efective.

A fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 1.298 RON cheltuieli judiciare către stat.

Prin decizia penală nr. 258/07.03.2024 a Curții de Apel Craiova – secția penală și pentru cauze cu minori, s-au respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpații C., D. și A., și partea civilă B. împotriva sentinței penale nr. 365/28.07.2023 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. x/2022.

Au fost obligați inculpații C., D., A. să plătească părții civile B. câte 1.666 RON reprezentând onorariu avocat ales.

Cheltuielile judiciare avansate de stat în faza apelului, au rămas în sarcina statului, inclusiv onorariul avocatului desemnat din oficiu pentru inculpatul A., în sumă de 942 de RON, care s-a virat din fondurile Ministerului Justiției în contul E..

Decizia penală nr. 258/07.03.2024 a Curții de Apel Craiova – secția penală și pentru cauze cu minori a fost comunicată Ministerului Public - Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova la data de 13 martie 2024, inculpatului A. la data de 13 martie 2024, la adresa de domiciliu, procedura de comunicare fiind semnată de mama acestuia și celorlalte părți din dosar.

Împotriva hotărârii pronunțată de instanța de apel au formulat cerere de recurs în casație inculpatul A., prin avocat ales, la data de 11 aprilie 2024.

Cererea de recurs în casație a fost comunicată Ministerului Public – Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova la data de 18 aprilie 2024 și celorlalte părți din dosar.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală la data de 17 mai 2024. Prin referatul întocmit în cauză, judecătorul de filtru a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent, în vederea discutării admisibilității cererii de recurs în casație, în procedura prevăzută de art. 440 C. proc. pen.., la data de 28 mai 2024.

Cererea de recurs în casație olografă cuprinde numele și prenumele părții care exercită calea de atac (inculpatul A.), este menționată decizia penală nr. 258/07.03.2024 a Curții de Apel Craiova – secția penală și pentru cauze cu minori și este semnată de avocat.

Recurentul inculpat A., prin avocat ales, a invocat cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.. (inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală).

În cererea scrisă s-a arătat că, așa cum a fost reținută în mod definitiv starea de fapt de către instanța de apel, rezultă că fapta nu este prevăzută de legea penală sub aspectul condițiilor obiective prevăzute de art. 32 alin. (1) C. pen. Instanța de apel a reținut faptul că tentativa comisă de inculpatul A. este sub forma celei terminate, complete sau perfecte, căreia îi este specific faptul că, deși actele execuționale au fost comise integral, efectul nu a avut loc, fiind indiferente cauzele care au determinat lipsa acestuia. Din punct de vedere medical, s-a reținut faptul că leziunile suferite de persoana vătămată au fost ușoare, necesitând 8-9 zile de îngrijiri medicale, fiind exclus orice pericol pentru viața victimei. Așadar, conform apărării lipsește legătura de cauzalitate dintre fapta inculpatului definitiv stabilită de instanța de apel și urmarea imediat, respectiv pericolul pentru viața victimei. Nu există nicio împrejurare exterioară obiectivă, rezonabilă care să fi rupt legătura de cauzalitate astfel încât fapta să rămână în forma tentativei.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 C. proc. pen.., recurentul a solicitat admiterea recursului în casație, casarea deciziei penale nr. 258/2024 și achitarea sa, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.., sau pentru respectarea dreptului la un proces echitabil, dispunerea rejudecării de către instanța de apel pentru a fi discutate elementele obiective specifice formei tentate a infracțiunii, respectiv forța sau împrejurarea exterioară voinței și acțiunii inculpatului care a rupt lanțul de cauzalitate datorită căruia nu s-a produs uciderea victimei.

Prin încheierea din data de 28 mai 2024, s-a admis, în principiu, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 258 din 07 martie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2022 și s-a trimis cauza, în vederea judecării recursului în casație, Completului nr. 7.

S-a fixat termen de judecată la data de 11 iunie 2024, cu citarea intimaților inculpați D., C. și a intimatelor părți civile B. și Spitalul Clinic Județean de Urgențe Craiova, cu încunoștințarea apărătorilor aleși ai inculpaților cu privire la termenul de judecată acordat sau emiterea unei adrese către Baroul București pentru a desemna un apărător din oficiu pentru aceștia.

Verificând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a cererilor de recurs în casație, în conformitate cu dispozițiile art. 440 C. proc. pen.., Înalta Curte a reținut că hotărârea indicată de inculpatul A. este atacată cu o cale extraordinară de atac, prevăzută de lege, calea extraordinară de atac a fost declarată în termenul legal și sunt îndeplinite și cerințele de formă prevăzute de art. 434 alin. (1), art. 436, art. 437 alin. (1) lit. a), b) și d) C. proc. pen.

Referitor la condiția prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.., s-a indicat de către recurentul inculpatul A. cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.. (inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală), întrucât nu sunt îndeplinite condițiile obiective prevăzute de art. 32 alin. (1) C. pen., lipsind legătura de cauzalitate dintre faptă și urmarea imediată.

Examinând motivele formulate de recurentul inculpat A., s-a apreciat că recursul în casație este admisibil pentru cazul prevăzut de art. 438 pct. 7 C. proc. pen.. în ceea ce privește verificarea în drept a situației de fapt cu privire la problemele de drept invocate referitoare la tentativa la infracțiunea incriminată de art. 32 alin. (1) C. pen. rap. la art. 188 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) și (3) C. pen., și cu referire la art. 396 alin. (1) și (2) C. proc. pen.. S-a menționat că analiza acestor aspecte se poate realiza strict în raport de situația de fapt, astfel cum a fost reținută de instanța a cărei hotărâre a fost atacată, fără a se proceda la o analiză a conținutului mijloacelor de probă sau la o nouă apreciere a materialului probator.

Prin încheierea din data de 11 iunie 2024 s-a amânat cauza și s-a acordat termen la data de 17 septembrie 2024, având în vedere cererea de amânare a judecării cauzei formulată de apărătorul ales al recurentului inculpat A. (avocat F.).

În dezbateri, la termenul de judecată din data de 17 septembrie 2024, apărătorul ales al recurentului inculpat A. a susținut, raportat strict la starea de fapt reținută de Curtea de Apel Craiova, că actul de executare nu era apt să producă efectul tipic al infracțiunii de omor, respectiv moartea persoanei, având în vedere că, din actele medicale de la dosar, rezultă că agresorul a lovit de două ori victima, producându-i o excoriație la nivelul capului, o tăietură de 1cm și o alta de 2 cm, ambele suturate la U.P.U., fără să existe o sângerare minoră și, pe cale de consecință, niciun fel de efect major asupra vieții persoanei. Apărarea a mai susținut că simpla împrejurare că o persoană a sunat la Serviciul de Urgență 112 nu realizează condiția existenței unei cauze care să împiedice producerea efectului prevăzut de lege. În opinia apărării, fapta nu este prevăzută de legea penală, întrucât între acțiunea considerată ca fiind consumată și urmarea tipică a infracțiunii de omor, respectiv moartea persoanei, nu există legătură de cauzalitate specifică laturii obiective din perspectiva încadrării juridice în dispozițiile art. 32 C. pen. care reglementează forma tentată a unei infracțiuni.

Analizând recursul în casație formulat de inculpatul A., potrivit art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen.., Înalta Curte apreciază că este nefondat, pentru următoarele considerente:

Recursul în casație este o cale extraordinară de atac, reprezentând un ultim nivel de jurisdicție, în care părțile pot solicita reformarea unei hotărâri definitive, însă doar în limita cazurile de casare prevăzute expres și limitativ de legiuitor la art. 438 C. proc. pen.. În această cale de extraordinară de atac nu se rejudecă litigiul, respectiv fondul cauzei. Recursul în casație reprezintă, astfel, un mijloc de reparare a caracterului contrar legii și nu are ca obiect rezolvarea unei acțiuni penale, ci desființarea sentințelor și deciziilor care sunt contrare legii.

În recurs în casație nu se poate modifica situația de fapt, instanța de recurs în casație își fundamentează soluția pe baza faptelor anterior constatate cu caracter definitiv de instanța de apel. Din perspectiva cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.. nu se poate realiza o nouă analiză a mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situații de fapt, verificarea hotărârii făcându-se doar în drept, statuările în fapt ale instanței de apel neputând fi cenzurate în niciun fel (în acest sens este și jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție: Decizia nr. 267/RC din 26 iunie 2017; Decizia nr. 414/RC din 20 octombrie 2017, Decizia nr. 7/RC din 15 ianuarie 2019, Decizia nr. 478/RC din 11 decembrie 2019, Decizia nr. 83/RC din 23 februarie 2021).

Totodată, s-a reținut că acest caz de casare vizează "acele situații în care nu se realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și configurarea legală a tipului respectiv de infracțiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie a dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv)" (Decizia nr. 442/RC/2017 - Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală).

Înalta Curte constată că inculpatul A. a invocat cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.. (fapta nu este prevăzută de legea penală) în ceea ce privește tentativa la infracțiunea de omor, incriminată de art. 32 alin. (1) C. pen. rap. la art. 188 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) și (3) C. pen. Pentru a verifica dacă inculpatul A. a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, Înalta Curte are în vedere situația de fapt deja stabilită de instanța de apel care, astfel cum s-a arătat în cele ce preced, are caracter definitiv.

Așadar, Înalta Curte constată că instanța de apel, prin decizia penală recurată, l-a condamnat pe inculpatul A. pentru tentativa la infracțiunea de omor, incriminată de art. 32 alin. (1) C. pen. rap. la art. 188 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) și (3) C. pen., constatând că probele administrate în cauză dovedesc fără dubiu că în data de 15.05.2020, în incinta atelierului de tâmplărie PVC aparținând PFA G.., pe fondul unor neînțelegeri anterioare, apelantul inculpat A. a lovit-o pe persoana vătămată B. cu un cuțit, în partea superioară a corpului (zona piept – gât, cap), cauzându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare 8-9 zile de îngrijiri. După ce inculpatul a fost dezarmat iar cuțitul aruncat pe fereastra atelierului de tâmplărie, persoana vătămată a ieșit în fugă din atelier, cu intenția de a urca în autoturismul său, împrejurare în care inculpatul A. a început să o alerge în jurul autoturismului, având în continuare în mână un cuțit. Persoana vătămată a reușit în cele să se refugieze din nou în incinta atelierului de tâmplărie a cărei ușă a fost încuiată de martorul H., martorul G. apelând, în aceste condiții, la numărul de unic de urgență 112.

Critica recurentului vizează tipicitatea obiectivă a infracțiunii, susținând că între acțiunea considerată ca fiind consumată și urmarea tipică a infracțiunii de omor, respectiv moartea persoanei, nu există legătură de cauzalitate specifică laturii obiective din perspectiva încadrării juridice în dispozițiile art. 32 C. pen. care reglementează forma tentată a infracțiunii. În opinia apărării, cauza care să împiedice producerea efectului prevăzut de lege a fost un apel la Serviciul de Urgență 112 și nu intervenția medicilor, nu apărarea persoanei față de agresiune și nici intervenția unei alte persoane care ar fi luat vreo măsură de salvgardare a integrității corporale. S-a susținut că actul de executare nu era apt să producă efectul tipic al infracțiunii de omor, respectiv moartea persoanei, având în vedere că, așa cum rezultă din actele medicale de la dosar, agresorul a lovit de două ori victima, producându-i o excoriație la nivelul capului, o tăietură de 1cm și o alta de 2 cm, ambele suturate la U.P.U., fără să existe vreo sângerare minoră și, pe cale de consecință, niciun fel de efect major asupra vieții persoanei.

Din considerentele hotărârii de condamnare rezultă acțiunile concrete desfășurate de inculpat se circumscriu elementului material al laturii obiective a tentativei la infracțiunea de omor, instanța de apel reținând că, în raport de declarațiile martorilor oculari, rezultă că între persoana vătămată B. și inculpatul A. a avut loc o altercație în cadrul căreia inculpatul A. a folosit un cuțit cu care a agresat-o pe persoana vătămată B., zonele vizate de acesta fiind zone vitale, amplasate în partea superioară a corpului (piept, gât, cap) - toți martorii au precizat că au văzut-o pe persoana vătămată tăiată în zona gâtului, pe inculpat în timp ce încerca să o agreseze în continuare cu un cuțit și pe persoana vătămate încercând să se apere de atac, fiind evident în aceste condiții că loviturile de cuțit care au produs leziunile constatate de actele medico-legale au fost unele aplicate cu intensitate și că decesul victimei, nu s-a produs datorită manevrelor de apărare întreprinse de aceasta.

Contrar susținerilor recurentului referitoare la intensitatea și gravitatea loviturilor despre care s-a susținut că nu au avut niciun fel de efect major asupra vieții persoanei, se constată că instanța de apel a reținut cu titlu definitiv că din moment ce loviturile au fost aplicate cu un obiect apt să producă leziuni cu caracter tanatogenerator asupra unor părți vitale ale corpului persoanei vătămate, înseamnă că inculpatul a intenționat să ucidă victima și nu să-i producă doar vătămări corporale sau cel puțin dacă nu a urmărit rezultatul letal l-a prevăzut și a acceptat posibilitatea producerii acestuia. Împrejurarea că decesul persoanei vătămate nu s-a produs datorită unei cauze independente de voința inculpatului nu înlătură calificarea faptei ca infracțiune de omor, ci doar o circumscrie formei de tentativă a acesteia.

Recurentul a mai arătat că din punct de vedere medical s-a reținut faptul că leziunile suferite de persoana vătămată au fost ușoare, necesitând 8-9 zile de îngrijiri medicale, fiind exclus orice pericol pentru viața victimei. Așadar, conform apărării lipsește legătura de cauzalitate dintre fapta inculpatului definitiv stabilită de instanța de apel și urmarea imediat, respectiv pericolul pentru viața victimei.

Instanța de apel a constatat că infracțiunea săvârșită de inculpat reprezintă un caz tipic al acelei modalități a tentativei denumită în doctrină "tentativă terminată, completă sau perfectă" și căreia îi este specific faptul că deși actele execuționale au fost comise integral, efectul nu a avut loc, fiind indiferente cauzele care au determinat neproducerea acestuia. (...) În practica judiciară s-a reiterat în mod constant că agresiunile care demonstrează intenția de a ucide victima constituie tentative de omor, chiar dacă rănile provocate nu au necesitat decât un număr redus de zile de îngrijire și că nu au pus în pericol viața victimelor.

Suntem în prezența unei tentative perfecte atunci când actul de executare a fost dus până la capăt (autorul a realizat în întregime actul tipic), dar rezultatul prevăzut de norma de incriminare nu s-a produs. Cauzele care determină neproducerea rezultatului pot fi dintre cele mai diverse (intervenția autorului, a unui terț, comportamentul victimei, prezența unor lucruri sau animale etc.). (C. pen., Comentariu pe articole, Ed. C.H. Beck, Ed. 2). Într-adevăr, așa cum a reținut și instanța de apel, din practica judiciară se reține că nu are relevanță timpul necesar pentru îngrijiri medicale, deoarece acesta este caracteristic infracțiunilor de vătămare corporală și nu exprimă dinamismul interior al actului infracțional. Anumite stări ale infractorului ori defectuozitatea mijloacelor folosite de el în executarea actului nu au relevanță în sine, întrucât intenția de omor se deduce din modul în care a acționat, iar nu din elemente exterioare (Curtea de Apel Suceava - Decizia nr. 6 din 7.01.2019, dosar nr. x/2017).

Prin urmare, având în vedere împrejurările de fapt reținute cu titlu definitiv de instanța de apel, care nu mai pot fi reevaluate prin intermediul recursului în casație, Înalta Curte constată că împrejurările în care a avut loc fapta și urmările pe care le-a produs, conduc la concluzia că sunt întrunite condițiile de tipicitate ale tentativei la infracțiunea de omor, prevăzută de art. 32 alin. (1) C. pen. raportat la art. 188 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) și (3) C. pen., și cu referire la art. 396 alin. (1) și (2) C. proc. pen.., pentru care a fost condamnat în mod definitiv inculpatul A.. Așadar, există concordanță între situația de fapt stabilită cu autoritate de lucru judecat și conținutul constitutiv al acestei infracțiuni, susținerile apărării fiind nefondate.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen.., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 258 din 07 martie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2022.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorilor desemnați din oficiu pentru intimații inculpați D. și C., în cuantum de câte 720 RON, va rămâne în sarcina statului și se va suporta din fondurile Ministerului Justiției, conform art. 275 alin. (6) C. proc. pen.

Va obliga recurentul inculpat la plata a 5 000 RON cheltuieli de judecată solicitate de persoana vătămată B..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 258 din 07 martie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2022.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorilor desemnați din oficiu pentru intimații inculpați D. și C., în cuantum de câte 720 RON, rămâne în sarcina statului și se suportă din fondurile Ministerului Justiției.

Obligă recurentul inculpat la plata a 5 000 RON cheltuieli de judecată solicitate de persoana vătămată B..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 septembrie 2024.