ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 853/2024

Ședința publică din data de 19 noiembrie 2024

Asupra contestației de față,

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din data de 07 noiembrie 2024 a Curții de Apel București, secția I Penală, pronunțată în dosarul nr. x/2024, printre altele, în temeiul art. 420 alin. (11) C. proc. pen. raportat la art. 362 alin. (2) C. proc. pen. și art. 208 alin. (4) C. proc. pen., s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive dispusă față de apelantul - inculpat A., fiind menținută această măsură preventivă.

Pentru a dispune astfel, în esență, s-a avut în vedere că, prin sentința penală nr. 701/24.09.2024 pronunțată de Judecătoria Sector 2 București în dosarul nr. x/2024, în temeiul art. 396 alin. (1), (2) și 10 C. proc. pen. inculpatul A. a fost condamnat la o pedeapsă principală de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată, prev. de art. 233 - art. 234 alin. (1) lit. d) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen.

În temeiul art. 234 alin. (1) teza finală C. pen., rap. la art. 67 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorități publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 5 ani.

În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorități publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.

S-a constatat că prin sentința penală nr. 1380 din data de 09.06.2021 a Judecătoriei Sectorului 5, definitivă prin nerecurare, inculpatului i s-au aplicat pedepsele complementare prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și n) C. pen., respectiv interzicerea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a se apropia la mai puțin de 10 metri de locuința (București, șos. x, sector 1) ori locul de muncă (SC B. S.R.L., București, bd. x, sector 6) ale persoanei vătămate C., pe o perioadă de 5 ani, precum și pedeapsa accesorie cu același conținut.

În temeiul art. 45 alin. (3) lit. b) C. pen. și art. 45 alin. (5) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și n) C. pen., respectiv interzicerea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a se apropia la mai puțin de 10 metri de locuința (București, șos. x, sector 1) ori locul de muncă (SC B. S.R.L., București, bd. x, sector 6) ale persoanei vătămate C., pe o perioadă de 5 ani, din care va scădea perioada executată de la data de 20.09.2023 (data liberării la termen) la zi, ce se va executa după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

Pedeapsa accesorie se va executa potrivit art. 65 alin. (3) C. pen. coroborat cu art. 45 alin. (5) teza finală C. pen.

În temeiul art. 399 alin. (1) C. proc. pen., s-a menținut măsura arestării preventive sub a cărei putere se află inculpatul.

Împotriva sentinței de condamnare a declarat apel inculpatul A., dosarul fiind înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția I Penală la data 21.10.2024 sub numărul x/2024, fiind fixat termen pentru judecarea apelului la data de 07.11.2024.

Prin încheierea din 07.11.2024, Curtea de apel a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive luate față de apelantul inculpat A., în concret, reținând că măsura preventivă a arestului preventiv este proporțională cu gravitatea acuzațiilor aduse inculpatului (validate deja de către o instanță independentă și imparțială) și, de asemenea, că este în continuare necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică și pentru asigurarea bunei desfășurări a procesului penal, în condițiile în care inculpatul a fost condamnat în primă instanță la o pedeapsă privativă de libertate.

Potrivit dispozițiilor legale incidente, instanța de apel analizând actele și lucrările dosarului, a constatat, pe de o parte, că, în cauză, nu au apărut împrejurări din care să rezulte nelegalitatea măsurii preventive a arestului preventiv, iar, pe de altă parte, că temeiurile care au determinat luarea acesteia se mențin și impun, în continuare, plasarea inculpatului sub puterea sa, pentru înlăturarea unei stări de pericol, care rezultă din activitatea infracțională reținută în sarcina sa, din circumstanțele personale ale inculpatului, precum și pentru buna desfășurare a procesului penal în faza căii de atac a apelului.

Totodată, instanța a reținut că este îndeplinită condiția privind existența probelor care justifică suspiciunea săvârșirii de infracțiuni de către inculpat, precum și faptul că măsura arestului preventiv este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică și de asemenea că măsura arestului preventiv a inculpatului A. este și la acest moment proporțională cu gravitatea acuzației aduse și cu scopul urmărit prin dispunerea acesteia, fiind necesară în continuare pentru interesul bunei desfășurări a procesului penal, neexistând temeiuri pentru înlocuirea acesteia cu o altă măsură preventivă, care nu ar fi suficientă pentru asigurarea bunei desfășurări a procesului penal și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, având în vedere și faptul că inculpatul este recidivist, fiind condamnat pentru săvârșirea de infracțiuni contra patrimoniului, comise cu violență, dar și pentru infracțiuni contra vieții sexuale.

Astfel, prin încheierea contestată, pronunțată la data de 07.11.2024, instanța de control judiciar - Curtea de Apel București, pentru considerentele expuse, analizând legalitatea și temeinicia măsurii preventive dispuse în cauză, a concluzionat că, temeiurile care au condus la luarea și menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului A. continuă să existe și la acest moment al procedurii judiciare, sens în care, conform legii, a dispus menținerea măsurii arestului preventiv.

Împotriva acestei încheieri, contestatorul inculpat A. a formulat prezenta cale de atac.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală, la data de 14.11.2024, în cauză fiind stabilit termen de soluționare la data de 19.11.2024, cu citarea contestatorului și asigurarea apărării.

Examinând contestația formulată de inculpatul A., Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, pentru următoarele considerente:

Prealabil, Înalta Curte reține dispozițiile art. 206 alin. (1) din C. proc. pen. potrivit cărora "împotriva încheierilor prin care instanța dispune, în primă instanță, asupra măsurilor preventive inculpatul și procurorul pot formula contestație, în termen de 48 ore de la pronunțare sau, după caz, de la comunicare. Contestația se depune la instanța care a pronunțat încheierea atacată și se înaintează, împreună cu dosarul cauzei, instanței ierarhic superioare, în termen de 48 de ore de la înregistrare."

Rezultă așadar potrivit textului de lege indicat faptul că se poate formula contestație împotriva unei încheieri penale prin care s-a dispus asupra măsurilor preventive doar atunci când aceasta a fost pronunțată de prima instanță, contestația urmând a fi soluționată de instanța ierarhic superioară. În situația în care încheierea este pronunțată de instanța de apel, aceasta dobândește caracter definitiv, neputând fi atacată cu nicio cale de atac.

În speță, se constată că pe rolul Curții de Apel București, secția I penală a fost înregistrat dosarul nr. x/2024 având ca obiect apelul declarat în cauză de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 701/24.09.2024 pronunțată de Judecătoria Sector 2 București în dosarul nr. x/2024, prin care, printre altele, s-a dispus condamnarea inculpatului la o pedeapsă principală de 4 ani închisoare, fiind totodată menținută de instanța de fond măsura arestului preventiv în ceea ce îl privește pe inculpat, în conformitate cu dispozițiile art. 399 alin. (1) C. proc. pen.

Potrivit dispozițiilor art. 362 alin. (2) din C. proc. pen. "în cauzele în care față de inculpat s-a dispus o măsură preventivă, instanța este datoare să verifice, în cursul judecății, în ședință publică, legalitatea și temeinicia măsurii preventive, procedând potrivit dispozițiilor art. 208".

În temeiul dispozițiilor legale precitate, la termenul de judecată din data de 07.11.2024, instanța de apel a pus în discuția părților legalitatea și temeinicia măsurii preventive dispuse în cauză, astfel că, prin încheierea de ședință de la acea dată, contestată în cauză, instanța a constatat măsura arestării preventive dispuse față de inculpatul A. ca fiind legală și temeinică, măsură, pe care de altfel, a și menținut-o.

Împotriva încheierii atacate în cauză, legea nu prevede nicio cale de atac ordinară sau extraordinară, fiind o încheiere definitivă, iar calea de atac formulată împotriva unei astfel de încheieri este așadar inadmisibilă.

Ca atare, Înalta Curte constată că, raportat la obiectul contestației de față, încheierea pronunțată de Curtea de Apel București, la data de 07.11.2024, atacată în cauză, nu este supusă niciunei căi de atac, întrucât, prin încheierea contestată nu s-a dispus în primă instanță asupra măsurii preventive privind pe inculpat, cauza aflându-se în etapa procesuală a apelului, astfel că inculpatul A. a formulat contestație împotriva unei soluții nesusceptibile de reformare și, prin urmare, calea de atac exercitată în cauză este inadmisibilă și urmează a fi respinsă ca atare.

O cale de atac nu poate exista în afara legii, iar această regulă are valoare de principiu constituțional. Normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 din Constituția României.

Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității acesteia, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților și, din acest motiv, apare ca o situație inadmisibilă în ordinea de drept.

Inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care intervine atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și în situația când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.

În consecință, constatând că inculpatul A. a declarat o cale de atac împotriva unei soluții nesusceptibile de reformare și astfel prin promovarea acesteia a încălcat principiul unicității căii de atac prevăzut de lege, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de inculpatul A. împotriva încheierii din data de 07 noiembrie 2024 a Curții de Apel București, secția I Penală, pronunțată în dosarul nr. x/2024.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va fi obligat contestatorul la plata cheltuielilor judiciare către stat, iar potrivit alin. (6) al aceluiași articol, onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de inculpatul A. împotriva încheierii din data de 07 noiembrie 2024 a Curții de Apel București, secția I Penală, pronunțată în dosarul nr. x/2024 (13515/300/2024/a3).

Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 360 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 noiembrie 2024.