ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 25 noiembrie 2025

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 222/05.02.2025 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București, secția I Penală, în dosarul nr. x/2024, în baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen.. raportat la art. 233 - art. 234 alin. (1) lit. f) C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen. și art. 396 alin. (10) C. proc. pen.., l-a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată, prevăzută de art. 233 - 234 alin. (1) lit. f) C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen., comisă la data de 08.02.2024.

În baza art. 67 alin. (2) C. pen., a interzis inculpatului pe o perioadă de 3 ani, cu titlu de pedeapsă complementară, drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și o) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, dreptul de a se apropia la o distanță mai mică de 200 m de locuința persoanelor vătămate B. și C., după executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 65 C. pen., a interzis inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și o) C. pen.

A dispus executarea pedepsei prin privare de liberate și, în baza art. 72 C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată reținerea, arestul preventiv și arestul la domiciliu de la 09.04.2024 la zi.

În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen.. raportat la art. 233 - art. 234 alin. (1) lit. f) C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen. și art. 396 alin. (10) C. proc. pen.., l-a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată, prevăzută de art. 233 - 234 alin. (1) lit. f) C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen., comisă la data de 08.02.2024.

În baza art. 67 alin. (2) C. pen., s-a interzis inculpatului pe o perioadă de 3 ani, cu titlu de pedeapsă complementară, drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și o) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, dreptul de a se apropia la o distanță mai mică de 200 de metri de locuința persoanelor vătămate B. și C., după executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 65 C. pen., s-a interzis inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și o) C. pen.

A dispus executarea pedepsei prin privare de liberate și, în baza art. 72 C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată arestul preventiv și arestul la domiciliu de la 10.04.2024 la zi.

În baza art. 399 alin. (1) C. proc. pen.., s-a menținut măsura arestului la domiciliu dispusă față de inculpați prin încheierea cu nr. 1325/04.10.2024 a Tribunalului București, astfel cum a fost modificată prin încheierea Judecătoriei Sectorului 5 București din data de 18.10.2024, până la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri sau până la următoarea verificare, dar nu mai târziu de 60 de zile.

S-au respins solicitările inculpaților de înlocuire a măsurii preventive, ca neîntemeiate.

S-a luat act că persoanele vătămate B. și C. nu s-au constituit părți civile în cauză.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. d) C. proc. pen.. raportat la art. 112 alin. (1) lit. e) C. pen., s-a confiscat de la inculpatul A., suma de 1667 RON, reprezentând suma de bani obținută de inculpat prin săvârșirea infracțiunii, respectiv o treime din suma sustrasă de 5.000 RON.

În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpați în vederea introducerii profilului genetic în S.N.D.G.J.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen.., i-a obligat pe inculpați la plata sumei de 2400 de RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, fiecare urmând să achite câte 1200 RON.

Prin decizia penală nr. 1175/A din 09 iulie 2025 a Curții de Apel București, secția penală, în baza art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen.., s-a admis apelul declarat de apelantul-inculpat A. împotriva sentinței penale nr. 222/05.02.2025 a Judecătoriei Sectorului 5 București, secția I penală, pronunțate în dosarul nr. x/2024.

A fost desființată, în parte, sentința penală apelată și, rejudecând, s-a înlăturat din sentința penală apelată mențiunea privind confiscarea specială în temeiul art. 404 alin. (4) lit. d) C. proc. pen.. raportat la art. 112 alin. (1) lit. e) C. pen., referitor la inculpatul A. a sumei de 1667 RON, reprezentând suma de bani obținută de inculpat prin săvârșirea infracțiunii, respectiv o treime din suma sustrasă de 5.000 RON.

În baza art. 424 alin. (3) C. proc. pen.. rap. la art. 422 C. proc. pen.., art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen.. și art. 72 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată de prima instanță apelantului-inculpat A. arestul preventiv și arestul la domiciliu de la 10 aprilie 2024 la 27 mai 2025 (dată la care Curtea de Apel București, secția I penală a dispus înlocuirea măsurii arestului la domiciliu cu măsura preventivă a controlului judiciar).

S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate în măsura în care nu contravin deciziei.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen.., cheltuielile judiciare ocazionate de apelul declarat de apelantul-inculpat A. au rămas în sarcina statului.

În baza art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen.., s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul-inculpat A. ( împotriva sentinței penale nr. 222/05.02.2025 a Judecătoriei Sectorului 5 București, secția I penală, pronunțate în dosarul nr. x/2024.

În baza art. 424 alin. (3) C. proc. pen.. raportat la art. 422 C. proc. pen.., art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen.. și art. 72 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată de prima instanță apelantului-inculpat A. ( arestul preventiv și arestul la domiciliu de la 10 aprilie 2024 la 13 mai 2025 (dată la care Curtea de Apel București, secția I penală a dispus înlocuirea măsurii arestului la domiciliu cu măsura preventivă a controlului judiciar).

Pentru a pronunța această hotărâre, în examenul propriu asupra cauzei, Curtea de apel a constatat că instanța de fond, în urma coroborării probelor administrate în cauză, a reținut în mod corect situația de fapt, în sensul la data de 08 februarie 2024, în jurul orelor 11:00, inculpatul A. împreună cu inculpatul A. ( și cu un al treilea autor, necunoscut, s-au deplasat la adresa persoanelor vătămate B. și C., cu scopul de a efectua lucrări de schimbare a jgheaburilor casei, conform înțelegerii verbale cu acestea, iar la scurt timp după începerea lucrărilor, cei trei coautori au început să amenințe părțile vătămate B. și pe C. cu acte de violență și să adreseze jigniri, cu scopul de a le intimida și de a le determina să le remită mai mulți bani, contrar înțelegerii inițial stabilite pentru efectuarea lucrării. În acest sens, inculpatul A. (, care a pătruns fără drept în casa persoanelor vătămate oprindu-se în hol, a refuzat să părăsească imobilul la solicitarea expresă a celor doi proprietari și, într-un moment de neatenție a deposedat persoana vătămată B., prin smulgere, de suma de 5000 de RON, bani pe care victima îi ținea în mâna stângă și care îi fuseseră încredințați de către C., cu privire la care persoanele vătămate luaseră deja hotărârea să nu îi remită autorilor. Inculpatul A. ( a beneficiat de sprijinul moral al celorlalți doi coautori, inculpatul A. și persoana necunoscută menționată anterior, care se aflau în curtea imobilului, respectiv în fața ușii de acces în casă, refuzând să plece la solicitarea expresă a proprietarilor și care, la rândul lor, au proferat amenințări și expresii jignitoare la adresa persoanelor vătămate B. și C..

Conform instanței de apel, în ceea ce privește încadrarea juridică, fapta astfel descrisă întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie calificată, faptă prevăzută de art. 233 - 234 alin. (1) lit. f) C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen., în mod corect fiind reținut elementul circumstanțial privind săvârșirea faptei prin violare de domiciliu, în condițiile în care inculpatul A. (, a pătruns fără drept în casa persoanelor vătămate, oprindu-se în hol, și a refuzat să părăsească imobilul la solicitarea expresă a celor doi proprietari, iar celălalt inculpat se afla în imediata apropiere, la ușa de intrare în locuință împreună cu persoana rămasă neidentificată, refuzând să plece la solicitarea expresă a proprietarilor și care, la rândul lui, a proferat amenințări și expresii jignitoare la adresa persoanelor vătămate B. și C..

Totodată, Curtea de apel a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei din infracțiunea de tâlhărie în infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 244 alin. (1) C. pen. având în vedere modalitatea de descriere a acuzației și poziția procesuală manifestată de cei doi inculpați la instanța de fond. Diferența între infracțiunea de înșelăciune și cea tâlhărie (furt comis prin violență), constă tocmai în întrebuințarea de violențe sau amenințări pentru luarea din posesia cuiva a unui bun în cazul tâlhăriei, pe când în cazul înșelăciunii, producerea de unui prejudiciu se produce în urma unei induceri în eroare, unei amăgiri a victimelor. Astfel, se are în vedere că intenția inculpaților în abordarea celor două persoane vătămate nu a fost aceea de a induce în eroare cu privire la cuantumul lucrărilor efectuate, ci, raportat la diferența enormă de preț cerută inițial și cea cerută ulterior (de la 200-300 RON la 7.000 RON) era evident că persoanele vătămate nu vor plăti acea sumă de bani decât sub presiunea amenințărilor și a violențelor, acesta fiind și motivul pentru care unul din inculpați a intrat în casă peste persoanele vătămate (celălalt a intrat în curte și unul la ușă), le-au intimidat făcând referire la clanuri de interlopi și, într-un final, i-au smuls persoanei vătămate B. banii din mână. Lucrările la casă erau doar un pretext pentru a aborda persoanele vătămate ca, după ce lucrările erau finalizate, să ceară un preț disproporționat pe care să-l obțină, dacă nu prin amenințări, prin orice fel de mijloace, chiar și violențe. Acesta este, de altfel, și motivul pentru care inculpații au intrat în casă fără acordul persoanelor vătămate, pentru a afla unde țin aceștia banii și pentru ca apoi să acționeze prin orice fel de mijloace violente.

Curtea de apel a reținut că situația de fapt recunoscută de inculpați a constat tocmai în aceea că inculpatul A. ( a pătruns fără drept în casa persoanelor vătămate oprindu-se în hol, a refuzat să părăsească imobilul la solicitarea expresă a celor doi proprietari și, într-un moment de neatenție al persoanei vătămate B., a deposedat-o pe aceasta, prin smulgere, de suma de 5000 de RON, bani pe care îi ținea în mâna stângă și care îi fuseseră încredințați de către C., cu privire la care persoanele vătămate luaseră deja hotărârea să nu îi remită autorilor. Inculpatul A. ( a beneficiat de sprijinul moral al celorlalți doi coautori, inculpatul A. și persoana necunoscută menționată anterior, care se aflau în curtea imobilului, respectiv în fața ușii de acces în casă.

Decizia penală nr. 1175/A din 09 iulie 2025 a Curții de Apel București, secția penală a fost comunicată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București la data de 14 iulie 2025, inculpaților A. și A. ( la locurile de detenție (Penitenciarele Aiud și Târgu Mureș) la data de 17 iulie 2025, precum și celorlalte părți din dosar.

Împotriva hotărârii pronunțată de instanța de apel au formulat cerere de recurs în casație inculpații A. , prin avocat ales, D. (împuternicire seria x, nr. x/20.07.2025), la data de 28 iulie 2025, prin poșta electronică și A. (, prin avocat ales, E., la data de 21 iulie 2025, conform ștampilei Poștei Române .

Cererile de recurs în casație formulate de inculpații A. și A. ( au fost comunicate Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și celorlalte părți din dosar.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală la data de 02 octombrie 2025. Prin referatul întocmit în cauză, judecătorul de filtru a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent, în vederea discutării admisibilității cererii, în procedura prevăzută de art. 440 C. proc. pen.., la data de 14 octombrie 2025.

În cererea scrisă, recurentul A. (, prin apărător ales, a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., în sensul în care infracțiunea pentru care a fost condamnat, respectiv tâlhărie calificată, prevăzută de art. 233 rap. la art. 234 alin. (1) lit. f) C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen., nu realizează tipicitatea faptei penale astfel cum este descrisă în textul incriminator.

În fapt, recurentul a arătat că a fost trimis în judecată prin rechizitoriul din 27.09.2024, emis în dosarul nr. x/164/1)/2024 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, împreună cu coinculpatul A. , sub acuzația de tâlhărie calificată, constând în aceea că, în ziua de 08 februarie 2024, aproximativ în jurul orei 11, au contactat persoanele vătămate B. și C., propunând acestora să efectueze lucrări de înlocuire a jghebarilor de scurgere de la imobilul în care locuiau. Inițial, a arătat că el și coinculpatul nu au efectuat măsurători cu privire la perimetrul imobilului, astfel încât a apreciat că lucrarea nu poate depăși suma de 1000 RON incluzând manoperă și materialele utilizate. Conform apărării, persoanele vătămate B. Și C. au considerat că suma solicitată este prea mare, astfel încât au convenit să fie achitată doar suma de 450 RON. În această sumă ar fi urmat să fie inclusă activitatea de îndepărtare a jgheaburilor vechi, preluarea și transportul acestora, materialele folosite pentru noile jgheaburi și manopera de instalare. Pe parcursul executării lucrării, soții Vâlcea le-au cerut să înlocuiască și burlanele de scurgere, întrucât și acestea erau vechi și deteriorate. Recurentul a arătat că au fost de acord să efectueze și această activitate, nu au mai reluat discuția referitoare la costuri, întrucât era evident că lucrarea necesita un efort suplimentar și materiale în plus, s-au deplasat la un magazin de bricolaj aflat în apropiere și au cumpărat din bani proprii mai multe cleme și diverse alte sisteme de prindere, au continuat și finalizat lucrarea, iar la sfârșit, le-au adus la cunoștința proprietarilor imobilului că lucrarea se ridică la suma de 7000 RON având în vedere materialele suplimentare și manopera înglobată. Soții Vâlcea au apreciat că suma este exagerată și după mai multe discuții și negocieri, au stabilit costul final al lucrării la suma de 5000 RON. Banii au fost numărați de către C. în prezența celor doi inculpați A. și, la un moment dat, persoanele vătămate au susținut că teancul de bani le-ar fi fost smuls din mână de către A. . Recurentul a arătat că a contestat acest gest considerat o formă de agresiune, susținând în mod justificat să suma în posesia căreia a intrat fusese adusă tocmai pentru a fi remisă, prin urmare nu exista niciun temei să se recurgă la gesturi de smulgere, banii erau deja numărați, iar intenția persoanelor vătămate, chiar dacă suma era diferită și mult mai mare față de cea pe care părțile o stabiliseră inițial, în final urma să fie plătită. De asemenea, recurentul a negat categoric faptul că ar fi intrat în locuința familiei Vâlcea fără acordul acestora, discuțiile fiind purtate pe o verandă care preceda intrarea în imobil. În declarația notarială dată la 28 aprilie 2025 și autentificată sub nr. x/2025 la BNP F., ambii soți Vâlcea au declarat pe lângă faptul că li s-a restituit integral suma de 5000 RON și cheltuielile judiciare, că banii au fost remiși în curtea imobilului și nu in interiorul casei.

Recurentul A. ( a susținut că, atât instanța de fond, cât și Curtea de Apel București au respins cererea de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea de tâlhărie calificată prevăzută de art. 233 C. pen. raportat la art. 234 lit. f) C. pen. în infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art. 244 alin. (1) C. pen., apreciind că inculpații au profitat de vârsta înaintată a persoanelor vătămate și de condiția lor fizică precară, ceea ce se încadrează în prevederile art. 233 alin. (1) C. pen.

Pe calea recursului în casație, inculpatul A. ( a solicitat a se observa că nici persoanele vătămate nu au putut invoca exercitarea de către inculpați a unor acțiuni violente, nu au susținut niciun moment că au fost amenințați, loviți sau intimidați în orice mod, menționând exclusiv că banii au fost preluați prin smulgere, după numărarea acestora. Cu privire la invocarea gestului de preluare brusă a teancului de bani din mâna lui C., pe lângă faptul că acest lucru nu s-a întâmplat, el nici nu ar fi fost necesar, întrucât banii fuseseră aduși de proprietarii casei, strict în scopul de a fi remiși, deci nu se impunea nicio acțiune violentă sau măcar un gest brusc pentru a intra în posesia acestei sume.

Recurentul a susținut că în cauza de față nu a fost furt, ci o plată a unui efort fizic desfășurat și a unor materiale folosite pentru realizarea lucrării, prin urmare era o plată cuvenită și convenită pentru munca prestată. Recurentul a arătat că nu a intenționat să-și însușească sume de bani în mod injust, chiar dacă la finalul lucrării a indicat un cuantum mai ridicat al banilor.

În privința modalității concrete în care au intrat în posesia acestei sume, recurentul a arătat că persoanele vătămate au declarat că smulgerea banilor din mână i-a nemulțumit, deși în declarațiile ulterioare, precum și în declarația notarială au precizat cu totul altă situație de fapt, și anume că banii reprezintă contravaloarea lucrării executate de care sunt mulțumiți și nu au făcut nicio mențiune în legătură cu exercitarea vreunei acțiuni agresive sau al vreunui gest brusc prin care s-a realizat preluarea banilor.

Recurentul A. ( a solicitat a se constata că situația premisă în prezenta cauză o reprezintă înțelegerea avută cu persoanele vătămate de a le fi executată acestora o lucrare la imobil și că această prestație urma a fi plătită de beneficiari, chiar și în situația în care costul final al lucrării a fost altul decât cel negociat la început.

Cu privire la latura obiectivă a pretinsei infracțiuni de tâlhărie, s-a solicitat a se observa că fapta nu constituie o infracțiune de furt, deoarece inculpații nu au luat ceva ce nu li s-ar fi cuvenit, respectiv un bun în scopul însușirii lui pe nedrept, și de asemenea, nu au întrebuințat nicio formă de violență fizică sau verbală pentru a primi plata muncii. Persoanele vătămate nu au fost puse în imposibilitate de a se apăra, nici nu a fost în discuție o astfel de intenție sau acțiune agresivă, scopul fiind acela de a fi plătiți pentru munca prestată.

În raport de cele expuse, recurentul a susținut că fapta de tâlhărie nu realizează tipicitatea descrisă la art. 233 C. pen., prin urmare în conformitate cu art. 396 alin. (5) C. proc. pen.. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.., a solicitat să fie achitat în legătură cu această acuzație.

Recurentul A. , în cererea scrisă, prin avocat ales, a declarat recurs în casație împotriva deciziei penale nr. 1175/A din 09 iulie 2025 a Curții de Apel București, secția penală, precizând ca motivele recursului în casație le va depune printr-un memoriu separat în termen legal.

La data de 09 octombrie 2025 au fost înregistrate la dosar motivele de recurs în casație formulate de recurentul A. , prin avocat ales, prin care s-a solicitat casarea deciziei penale nr. 1175/din data de 09 iulie 2025 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penala în dosarul nr. x/2024 și trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel București.

Recurentul a susținut că, în mod eronat, instanța a apreciat că în cauză, fapta descrisă în actul de sesizare reprezintă infracțiunea de tâlhărie calificată. Astfel, a arătat că a fost trimis în judecată prin rechizitoriul întocmit în dosarul nr. x/2024 de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, împreună cu un coinculpat, A., pentru o faptă de tâlhărie calificată săvârșită asupra persoanelor vătămate B. și C., la data de 08 februarie 2024. Apărarea a susținut că din probele administrate în faza de urmărire penală rezultă că situația reținută în actul de sesizare a fost încadrată forțat ca tâlhărie calificată în măsura în care suma de bani, obiect al infracțiunii, era datorată chiar și parțial de părțile vătămate inculpaților pentru o lucrare de care aceștia au beneficiat, executată în întregime și recepționată.

Prin încheierea din data de 14 octombrie 2025, s-au admis cererile de recurs în casație formulate de inculpatul A. ( și A. împotriva deciziei penale nr. 1175/A din data de 09 iunie 2025, pronunțate de Curtea de Apel București, secția I Penală, în dosarul nr. x/2024 și s-a trimis cauza completului 7 în vederea judecării recursului în casație pentru termenul din 25 noiembrie 2025, cu citarea recurenților și intimaților, precum și încunoștiințarea avocaților aleși.

Înalta Curte a constatat că cererile de recurs în casație sunt formulate de inculpatul A. și de inculpatul A. împotriva unei hotărâri care este susceptibilă de a fi atacată cu această cale extraordinară de atac, în termenul prevăzut de lege și îndeplinește cerințele de formă prevăzute de art. 434 alin. (1), art. 436, art. 437 alin. (1) lit. a), b) și d) C. proc. pen.

Referitor la condiția prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.., ambii recurenți au indicat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Recurentul A. ( a solicitat a se constata că situația premisă o reprezintă înțelegerea avută cu persoanele vătămate de a le fi executată acestora o lucrare la imobil și că această prestație urma a fi plătită de beneficiari, chiar și dacă ar fi existat un cost al lucrării diferit de cel negociat la început. Astfel, la latura obiectivă a infracțiunii de tâlhărie nu este întrunită, întrucât fapta nu constituie o infracțiune de furt, deoarece inculpații nu au luat ceva ce nu li s-ar fi cuvenit, respectiv un bun în scopul însușirii lui pe nedrept, și de asemenea, nu au întrebuințat nicio formă de violență fizică sau verbală pentru a primi suma de bani, iar persoanele vătămate nu au fost puse în imposibilitate de a se apăra, nici nu a fost în discuție o astfel de intenție sau acțiune agresivă, scopul fiind acela de a fi plătiți pentru munca prestată.

Recurentul A. a susținut că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie calificată în măsura în care suma de bani, obiect al infracțiunii, era datorată parțial de părțile vătămate inculpaților pentru o lucrare de care aceștia au beneficiat, executată în întregime și recepționată, astfel că a existat o plată a unor servicii prestate și nu sustragerea unei sume de la victime.

În cauză, recurenții A. ( și A. au susținut că nu s-a reținut violența, ci plata cuvenită, astfel că motivele acestora pot fi analizate în cadrul recursului în casație întemeiat pe cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., în ceea ce privește verificarea în drept a situației de fapt cu privire la problema de drept invocată referitor la infracțiunea de tâlhărie calificată, prevăzută de art. 233 - 234 alin. (1) lit. f) C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen.

S-a apreciat că încadrarea juridică a faptei, invocată de către recurenți în cererea de recurs în casație, excedează analizei recursului în casație, aceste motive reprezentând chestiuni ce intră în puterea lucrului judecat (în acest sens este și jurisprudența instanței supreme, decizia penală nr. 210/RC/06.06.2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală).

Având în vedere, însă, că cererile de recurs în casație formulate de inculpatul A. ( și A. îndeplinesc cerințele prevăzute de art. 434 - 438 C. proc. pen.., în limitele anterior expuse, cu referire la inexistența sustragerii banilor prin violență deoarece banii reprezentau plata unor servicii prestate de inculpați, o plată datorată de victime (pentru cazul de casare prevăzut de art. 438 pct. 7 C. proc. pen..), Înalta Curte le-a admis în principiu și a acordat termen în vederea judecării pe fond a acestora.

În dezbateri, la termenul de judecată din 25 noiembrie 2025, apărătorul ales al recurentului inculpat A. (, invocând cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., a susținut că fapta pentru care inculpatul a fost condamnat nu îndeplinește tipicitatea obiectivă a infracțiunii de tâlhărie, astfel cum este descrisă de art. 233 alin. (1) C. pen. Referitor la aspectul laturii obiective, deposedarea persoanelor vătămate de bani sau bunuri, în scopul însușiri lor pe nedrept, apărarea a arătat că suma de bani reprezenta prețul muncii prestate și a susținut că este irelevant dacă este prea mare sau prea mic sau în acord cu valoarea materialelor de construcție utilizate și munca prestată. Între părți a existat o înțelegere cu privire la execuția lucrării și la plata unei anumite sume de bani. Cu privire la elementul de violență, s-a susținut că nu sunt realizate elementele de tipicitate obiectivă ale infracțiunii de tâlhărie, întrucât persoanele vătămate se aflau în locuința lor. Astfel, conform apărării, nu a avut loc o pătrundere în imobil, nu s-au exercitat acțiuni de violență, de intimidare sau orice alte forme de punere a persoanelor vătămate în imposibilitatea de a-și exprima consimțământul.

Apărătorul ales al recurentului inculpat A. a solicitat admiterea recursului în casație invocând cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. și trimiterea dosarului spre rejudecare. Apărarea a susținut că nu este îndeplinită condiția privind suma de bani ce formează obiectul infracțiunii de tâlhărie, această suma fiind datorată, iar inculpat nu a acționat în scopul de a-și însuși pe nedrept, astfel cum rezultă din declarația notarială dată de către persoanele vătămate, întrucât aceștia datorau o sumă de bani pentru lucrarea care a fost finalizată și recepționată.

Analizând recursurile în casație formulate de inculpații A. ( și A. , potrivit art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen.., în limitele stabilite prin încheierea din data de 14 octombrie 2025, Înalta Curte apreciază că sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Recursul în casație este o cale extraordinară de atac, reprezentând ultimul grad de jurisdicție, în care părțile pot solicita reformarea unei hotărâri definitive, însă doar în limita cazurile de casare prevăzute expres și limitativ de legiuitor la art. 438 C. proc. pen.. Recursul în casație reprezintă, astfel, un mijloc de reparare a caracterului contrar legii și are ca obiect desființarea sentințelor și deciziilor care sunt contrare legii. În recurs în casație nu se poate modifica situația de fapt, instanța de recurs în casație își fundamentează soluția pe baza faptelor anterior constatate cu caracter definitiv de instanța de apel.

În cauză, ambii recurenți au indicat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.. (fapta nu este prevăzută de legea penală). Din perspectiva cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.. nu se poate realiza o nouă analiză a mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situații de fapt. Verificarea hotărârii se face doar în drept, statuările în fapt ale instanței de apel neputând fi cenzurate în niciun fel (în acest sens este și jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție: Decizia nr. 267/RC din 26 iunie 2017; Decizia nr. 414/RC din 20 octombrie 2017, Decizia nr. 7/RC din 15 ianuarie 2019, Decizia nr. 478/RC din 11 decembrie 2019, Decizia nr. 83/RC din 23 februarie 2021).

Totodată, s-a reținut că acest caz de casare vizează "acele situații în care nu se realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și configurarea legală a tipului respectiv de infracțiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie a dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv)" (Decizia nr. 442/RC/2017 - Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală).

Prin încheierea de admitere în principiu s-a arătat că vor fi analizate cererile de recurs în casație formulate de inculpații A. ( și A. pentru cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.. cu referire la absența unui element de tipicitate al infracțiunii pentru care au fost condamnați (tâlhărie calificată, faptă prevăzută de art. 233 - 234 alin. (1) lit. f) C. pen.), având în vedere criticile acestora care vizează inexistența sustragerii banilor prin violență deoarece banii reprezentau plata unor servicii prestate de inculpați, o plată datorată de victime.

Înalta Curte constată că instanța de apel, prin decizia penală recurată, a reținut, în fapt, că la data de 08 februarie 2024, în jurul orelor 11:00, inculpatul A. împreună cu inculpatul A. ( și cu un al treilea autor, necunoscut, s-au deplasat la adresa persoanelor vătămate B. și C., cu scopul de a efectua lucrări de schimbare a jgheaburilor casei, conform înțelegerii verbale cu acestea, iar la scurt timp după începerea lucrărilor, cei trei coautori au început să le amenințe pe B. și pe C. cu acte de violență și să le adreseze jigniri, cu scopul de a le intimida și de a le determina să le remită mai mulți bani, contrar înțelegerii inițial stabilite pentru efectuarea lucrării. În acest sens, inculpatul A. (, care a pătruns fără drept în casa persoanelor vătămate oprindu-se în hol, a refuzat să părăsească imobilul la solicitarea expresă a celor doi proprietari și, într-un moment de neatenție al persoanei vătămate B., a deposedat-o pe aceasta, prin smulgere, de suma de 5000 de RON, bani pe care îi ținea în mâna stângă și care îi fuseseră încredințați de către C., cu privire la care persoanele vătămate luaseră deja hotărârea să nu îi remită autorilor. Inculpatul A. ( a beneficiat de sprijinul moral al celorlalți doi coautori, inculpatul A. și persoana necunoscută menționată anterior, care se aflau în curtea imobilului, respectiv în fața ușii de acces în casă, refuzând să plece la solicitarea expresă a proprietarilor și care, la rândul lor, au proferat amenințări și expresii jignitoare la adresa persoanelor vătămate B. și C..

Potrivit art. 233 C. pen., tâlhăria reprezintă furtul săvârșit prin întrebuințarea de violențe sau amenințări ori prin punerea victimei în stare de inconștiență sau neputință de a se apăra, precum și furtul urmat de întrebuințarea unor astfel de mijloace pentru păstrarea bunului furat sau pentru înlăturarea urmelor infracțiunii ori pentru ca făptuitorul să își asigure scăparea se pedepsesc cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.

Tâlhăria săvârșită prin violare de domiciliu sau sediu profesional, este încadrată în forma calificată a acestei infracțiuni și este prevăzută de art. 234 alin. (1) lit. f) C. pen., fiind pedepsită cu închisoarea de la 3 la 10 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.

Înalta Curte constată că instanța de apel a analizat condițiile de tipicitate obiectivă ale infracțiunii de tâlhărie calificată comise de inculpații A. ( și A. și a constatat că sunt întrunite potrivit art. 234 alin. (1) lit. f) raportat la art. 233 C. pen.

Elementul material principal constă în acțiunea inculpaților de însușire a sumelor de bani de la persoanele vătămate prin folosirea de amenințări, iar cel secundar în exercitarea de amenințări [cu acte de violență și jigniri, cu scopul de a le intimida și de a le determina să le remită mai mulți bani, contrar înțelegerii inițial stabilite pentru efectuarea lucrării. Inculpatul A. (, care a pătruns fără drept în casa persoanelor vătămate oprindu-se în hol, a refuzat să părăsească imobilul la solicitarea expresă a celor doi proprietari și, într-un moment de neatenție al persoanei vătămate B., a deposedat-o pe aceasta, prin smulgere, de suma de 5000 de RON].

Instanța de fond și de apel au reținut că amenințările au fost făcute pentru a le determina pe persoanele vătămate să plătească suma cerută, iar aceste acțiuni au generat o stare profundă de temere în rândul soților Vâlcea. S-a reținut, cu titlu definitiv, că unul dintre inculpați, A. (, a pătruns fără drept în casa persoanelor vătămate oprindu-se în hol, a refuzat să părăsească imobilul la solicitarea expresă a celor doi proprietari, iar ulterior a smuls suma de 500 de RON din mâna persoanei vătămate B. în condițiile în care persoanele vătămate luaseră deja hotărârea să nu îi remită inculpaților.

Prin urmare, exercitarea actelor de violență asupra persoanelor vătămate, urmată de deposedarea banilor prin violență, realizează conținutul infracțiunii de tâlhărie. Între acțiunea de remitere a banilor și trecerea acestora în sfera de stăpânire a inculpaților, precum și între amenințările exercitate de inculpați și starea de pericol pentru libertatea psihică a persoanelor vătămate există legătură de cauzalitate directă.

Având în vedere că fapta a fost comisă prin violare de domiciliu, întrucât inculpatul A. ( a pătruns fără drept în casa persoanelor vătămate, oprindu-se în hol, și a refuzat să părăsească imobilul la solicitarea expresă a celor doi proprietari, s-a reținut agravanta prevăzută de art. 234 alin. (1) lit. f) C. pen.

Criticile inculpaților privind inexistența sustragerii banilor prin violență deoarece banii reprezentau plata unor servicii prestate, așadar o plată datorată de victime, sunt contrare situației de fapt reținute de instanța de apel. Instanța de recurs în casație nu are competența legală de a modifica situația de fapt reținută de instanța de apel, astfel că soluția pe care o pronunță în recurs în casație decurge strict din faptele reținute în apel. Conform deciziei pronunțată de instanța de apel, în cauză s-a reținut că inculpații s-au înțeles inițial cu persoanele pentru suma de 250 de RON ca să schimbe jgheaburile de la acoperișul casei [declarația persoanei vătămate B., declarația lui A. (], iar ulterior au executat lucrări suplimentare, au cumpărat materiale și au solicitat suma de 5000 de RON avans, iar la finalizarea lucrării încă 2000 de RON, făcând presiuni asupra persoanelor vătămate să le remită banii (declarația persoanei vătămate B.). Se observă că, existând o așa mare diferență de preț, numai în accepțiunea inculpaților suma de bani le era datorată, iar împrejurarea că a fost obținută de aceștia prin amenințări, chiar și violente, conduce la concluzia că sunt îndeplinite elementele de tipicitate ale infracțiunii de tâlhărie. Instanța de apel a reținut că "raportat la diferența enormă de preț cerută inițial și cea cerută ulterior (de la 200-300 RON la 7.000 RON) era evident că persoanele vătămate nu vor plăti acea sumă de bani decât sub presiunea amenințărilor și a violențelor, acesta fiind și motivul pentru care unul din inculpați a intrat în casă peste persoanele vătămate (celălalt a intrat în curte și unul la ușă), le-a intimidat făcând referire la clanuri de interlopi și, într-un final, i-a smuls persoanei vătămate B. banii din mână. Lucrările la casă erau doar un pretext pentru a aborda persoanele vătămate și, după ce lucrările erau finalizate, să ceară un preț disproporționat pe care să-l obțină, dacă nu prin amenințări, prin orice fel de mijloace, chiar și violente".

Raportat la baza factuală reținută de instanța de apel, Înalta Curte constată că recurenții inculpații A. ( și A. au evocat, în argumentarea cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., conținutul constitutiv al infracțiunii pentru care s-a dispus condamnarea acestora, susținând elemente de fapt care însă contravin situației reținute, cu caracter definitiv, de instanța de apel. Drept urmare, instanța de recurs constată corespondența între fapta comisă și tiparul de incriminare corespunzător infracțiunii de tâlhărie calificată reținută în sarcina recurenților inculpații A. ( și A. .

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen.., va respinge, ca nefondate, recursurile în casație formulate de inculpații A. ( și A. împotriva deciziei penale nr. 1175/A din 09 iulie 2025, pronunțate de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. x/2024.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., va obliga recurenții inculpați la plata sumei de câte 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorilor desemnați din oficiu, în cuantum de câte 190 de RON, va rămâne în sarcina statului și se va suporta din fondurile Ministerului Justiției, conform art. 275 alin. (6) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile în casație formulate de inculpații A. ( și A. împotriva deciziei penale nr. 1175/A din 09 iulie 2025, pronunțate de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. x/2024.

Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorilor desemnați din oficiu, în cuantum de câte 190 de RON, rămâne în sarcina statului și se suportă din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 noiembrie 2025.