ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 12 februarie 2025

Asupra recursului în casație, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1384 pronunțată în data de 20.05.2024 în dosarul nr. x/2023, Judecătoria Sectorului 5 București a hotărât următoarele:

În baza art. 233 - art. 234 alin. (1) lit. d) din C. pen. a fost condamnat inculpatul A. la 3 ani închisoare.

În baza art. 67 din C. pen. a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), din C. pen. pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 65 din C. pen. a fost aplicată inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen. de la rămânerea definitivă a prezentei și până la executarea sau considerarea executată a pedepsei principale.

În baza art. 97 din C. pen. s-a dispus anularea beneficiului suspendării sub supraveghere a executării pedepsei rezultante de 2 ani, 10 luni și 20 zile închisoare stabilită prin s.p. 761/12.05.2023 a Judecătoriei Galați, def. neapelare.

A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 2 ani, 10 luni și 20 zile închisoare stabilită prin s.p. 761/12.05.2023 a Judecătoriei Galați, def. neapelare în pedepsele componente, respectiv: 8 luni închisoare apl. în baza art. 228 alin. (1) - art. 229 alin. (1) lit. c) din C. pen. (faptă din data de 31.12.2021 - persoană vătămată S.C. B. SRL), pedepsele de 2 ani închisoare aplicate prin s.p. 1766/26.11.2021 def. d.p. 538/A/11.04.2022 a Curții de Apel Galați, sporul de 10 luni și 20 zile.

În baza art. 40, art. 38, art. 39 din C. pen. s-a contopit pedeapsa aplicată în prezenta cauză cu pedepsele repuse în individualitatea lor mai sus, inculpatul urmând să execute pedeapsa principală cea mai grea de 3 ani închisoare sporită cu 1/3 din totalul celorlalte, respectiv 1/3 din 8 luni+2 ani+2 ani=1/3 din 4 ani 8 luni=1an 6 luni 20 zile, în final 4 ani 6 luni 20 zile închisoare.

În baza art. 45, art. 67 din C. pen. a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen. pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 45, art. 65 din C. pen. a fost aplicată inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen. de la rămânerea definitivă a prezentei și până la executarea sau considerarea executată a pedepsei principale.

În baza art. 72 din C. pen. s-a dedus reținerea și arestarea preventivă de la 07.03.2022 la 11.12.2022.

În baza art. 397, art. 25 din C. proc. pen., art. 1349 și urm. din C. civ. a fost obligat inculpatul la plata către partea civilă C. a sumei de 3.200 RON cu titlu de daune materiale.

În baza art. 274 din C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata a 700 RON cheltuieli judiciare către stat.

În fapt, s-a reținut că în data de 27.11.2019, în jurul orei 20:20, în timp ce se afla în mun. București, str. x. sector 5, inculpatul A. a sustras, prin smulgere, telefonul mobil, pe care persoana vătămată C. îl ținea în mână.

Împotriva sentinței instanței de fond, a declarat apel, în termen legal, inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 1106/A din data de 26.09.2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. x/2023, s-au dispus următoarele:

În baza art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul-inculpat A., împotriva sentinței penale nr. 1384 din data de 20.05.2024, pronunțate de Judecătoria Sectorului 5 București, secția I penală, în dosarul nr. x/2023.

Împotriva deciziei penale nr. 1106/A din data de 26.09.2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. x/2023, inculpatul A., prin apărător ales D., cu împuternicire avocațială la dosar, a declarat recurs în casație la data de 4 noiembrie 2024.

În motivare, inculpatul A., prin apărător ales, a criticat decizia penală nr. 1106/A din data de 26.09.2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, invocând cazul de casare prev.de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., solicitând admiterea recursului în casație, și schimbarea încadrării juridice reținute în sarcina inculpatului din infracțiunea de tâlhărie în infracțiunea de furt.

Apărarea a arătat că prin rechizitoriul nr. x/2019 din data de 09.10.2023, Parchetul de pe lânga Judecătoria Sectorului 5 București a dispus trimiterea inculpatului în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată, faptă prevăzută și pedepsită de art. 234 alin. (1) lit, d) din C. pen.. Pentru reținerea în cauză a întrunirii condițiilor constitutive ale infracțiunii de tâlhărie calificată, organele de cercetare penală s-au limitat exclusiv în a face deducții si supoziții bazate pe: declarația persoanei vătămate care susține că i-a fost smuls telefonul din mână și că a încercat sa ia legătura cu inculpatul după comiterea faptei, precum și pe imaginile de pe camerele de supraveghere din zonă care l-au surprins pe acesta alergând.

Inculpatul a arătat că acestea nu pot fi considerate probe prin care să se demonstreze "smulgerea" de către el a telefonului, fapt pentru care a solicitat instanței să aibă în vedere că în cauză a fost comisă o infracțiune de furt, pe care de altfel a recunoscut-o încă din faza de urmărire penala ca fiind comisă în perioada 2019-2020, în care comitea fapte antisociale în vederea procurării de mijloace de piață pentru achiziționarea de substanțe psihoactive.

În ceea ce privește interpretarea probelor, pentru a putea fi înlăturată prezumția de nevinovăție este necesar ca instanța sa înlăture eventualitatea, bănuielile, supozițiile. afirmațiile, pentru că atunci când faptele nu sunt stabilite cu certitudine, prezumția de nevinovăție împiedica pronunțarea unei hotărâri de condamnare.

În concluzie, a arătat că aspectele din declarațiile persoanei vătămate nu se coroborează cu alte probe, că starea de fapt nu este dovedită, astfel că nu există fapta pentru care se solicită condamnarea de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 București.

Prin încheierea din 11.12.2024, pronunțată în dosarul nr. x/2023, a fost admisă în principiu cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1106/A din data de 26.09.2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. x/2023.

În esență, s-a reținut că cererea de recurs în casație îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute la art. 434-438 din C. proc. pen.

Examinând recursul în casație declarat de inculpatul A. prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) din C. proc. pen., astfel cum au fost stabilite prin încheierea de admitere în principiu din 11.12.2024, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Preliminar, Înalta Curte reține că, în condițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării, dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, caz de casare ce vizează situațiile în care fapta concretă pentru care s-a pronunțat soluția definitivă de condamnare nu întrunește elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare; dacă instanța a ignorat o normă care conține dispoziții de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv, astfel încât nu se mai realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și noua configurare legală a tipului respectiv de infracțiune.

Este de menționat că, din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. nu se poate realiza o analiză a conținutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situații de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, fără a putea fi supuse cenzurii starea factuală reținută de instanța de apel.

Înalta Curte subliniază că ceea ce s-a invocat de recurentul inculpat ca temei al incidenței dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. vizează, în esență, lipsa tipicității obiective a infracțiunii de tâlhărie calificată, apreciind că soluția a fost pronunțată pe deducții și supoziții bazate pe declarația persoanei vătămate și pe imaginile de pe camerele de supraveghere din zona în care a fost surprins alergând.

În analiza conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, Înalta Curte va porni de la situația de fapt stabilită cu autoritate de lucru judecat de instanța de apel, precum și de la încadrarea juridică reținută de aceeași instanță, respectiv art. 233 - art. 234 alin. (1) lit. d) din C. pen.

Fapta de care este acuzat inculpatul este reglementată de art. 234 lit. d) raportat la art. 233 din C. pen.

Potrivit art. 234 alin. (1) lit. d) rap. la art. 233 din C. pen., constituie infracțiunea de tâlhărie calificată - furtul săvârșit prin întrebuințarea de violențe sau amenințări ori prin punerea victimei în stare de inconștiență sau neputință de a se apăra, precum și furtul urmat de întrebuințarea unor astfel de mijloace pentru păstrarea bunului furat sau pentru înlăturarea urmelor infracțiunii ori pentru ca făptuitorul să-și asigure scăparea, săvârșit în următoarea împrejurare d) în timpul nopții.

Fiind o infracțiune complexă, tâlhăria se comite printr-o pluralitate de acte materiale, pe de o parte, de furt (în sensul art. 228 din C. pen. - luarea unui bun mobil din posesia sau detenția altuia, fără consimțământul acestuia, în scopul de a și-l însuși pe nedrept) și, pe de altă parte, de violență, amenințare ori de punere a victimei în stare de inconștiență sau neputință de a se apăra.

Instanța de apel a reținut că din probele administrate în cauză în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești în fond, rezultă dincolo de orice îndoială rezonabilă umătoarea situație de fapt: în data de 27.11.2019, în jurul orei 20:20, în timp ce se afla în mun. București, str. x. sector 5, inculpatul A. a sustras, prin smulgere, telefonul mobil, pe care persoana vătămată C. îl ținea în mână.

Înalta Curte constată că instanța de apel a analizat condițiile de tipicitate obiectivă ale infracțiunii de tâlhărie calificată comise de inculpatul A. și a constatat că sunt întrunite potrivit art. 234 alin. (1) lit. d) raporatat la art. 233 din C. pen.

Astfel, instanța de apel a reținut că elementul material principal constă în acțiunea de luare de către inculpat din posesia persoanei vătămate C. a unui bun mobil, respectiv a telefonului, iar cel secundar în exercitarea de violențe asupra acesteia, prin smulgerea telefonului mobil din mâna persoanei vătămate.

Urmarea imediată este complexă, constând în împosedarea inculpatului cu bunul sustras (urmarea principală) și starea de pericol creată pentru libertatea psihică a persoanei vătămate C. (urmarea secundară).

Între acțiunea de luare a bunului din proprietatea persoanei vătămate și trecerea acestuia în sfera de stăpânire a inculpatului, precum și între violențele exercitate de inculpat și starea de pericol pentru libertatea psihică a persoanei vătămate există legătură de cauzalitate directă.

Sub aspectul laturii subiective inculpatul a săvârșit fapta cu intenție directă - prevăzută de art. 16 alin. (3) lit. a) din C. pen.

Având în vedere că fapta a fost comisă în jurul orei 20:20, în mod corect s-a reținut agravanta prevăzută de art. 234 alin. (1) lit. d) din C. pen., fapta fiind săvârșită în luna noiembrie, la ora comiterii faptei fiind instalată noaptea.

Raportat la baza factuală reținută de instanța de apel, în sensul că inculpatul a sustras telefonul mobil, prin smulgere, în data de 27.11.2019, în jurul orei 20:20, din mâna persoanei vătămate, Înalta Curte constată că recurentul inculpat A. a evocat, în argumentarea cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., chestiuni ce antamează conținutul constitutiv al infracțiunilor pentru care s-a dispus condamnarea sa, care însă contravin situației de fapt reținute, cu caracter definitiv, de instanța de apel, susținând, în esență, că ar fi fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, întrucât nu a smuls telefonul mobil din mâna persoanei vătămate, ci a sustras de pe capota mașinii un alt telefon, respectiv telefonul Marca x, împrejurare pe care de altfel a și recunoscut-o, motiv pentru care a solicitat și schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de furt.

În aceste condiții, văzând situația de fapt reținută de instanța de apel, anterior expusă, nu se poate considera că lipsesc elementele de tipicitate ale infracțiunii pentru care recurentul inculpat a fost condamnat.

În această cale extraordinară de atac se analizează doar aspecte de drept, Înalta Curte de Casație și Justiție neputând proceda la reevaluarea materialului probator sau la modificarea situației de fapt, instanța de apel stabilind că bunul mobil a fost smuls de către inculpat din mâna persoanei vătămate.

Instanța de recurs, constată corespondența între fapta comisă și tiparul de incriminare corespunzător infracțiunii de tâlhărie calificată reținută în sarcina recurentului inculpat A..

Pe de altă parte, solicitarea privind schimbarea încadrării juridice a faptei nu poate face obiectul recursului în casație și nu se subsumează cazului de casare invocat, și niciunui alt caz de casare reglementat de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

Prin motivele de recurs în casație, recurentul inculpat a solicitat să se constate că din probatoriul administrat nu reiese că sustragerea telefonului s-a săvârșit cu violență sau amenințări, și nici prin punerea victimei în stare de inconștiență sau neputință, astfel că în opinia sa încadrarea corectă juridică a faptei este cea de furt prev. de art. 229 alin. (1) lit. b) din C. pen.

Or, Înalta Curte observă că în realitate, recurentul-inculpat solicită o reinterpretare a materialului probator, cu consecința stabilirii unei situații de fapt favorabile acestuia, aspecte nepermise pe calea recursului în casație, în cadrul căruia are loc o verificare a conformității hotărârii atacat cu regulile de drept aplicabile, și nu a temeiniciei hotărârii atacate.

Astfel, în ipoteza în care acțiunea de luare a bunului este, în sine, violentă, cum este cazul sustragerii bunului prin smulgere, ea realizează acțiunea specifică tâlhăriei. Aceasta întrucât smulgând chiar prin surprindere bunul, autorul înfrânge în mod violent contactul persoanei vătămate cu bunul său, iar impactul psihologic al faptei asupra victimei nu poate fi neglijat în caracterizarea faptei ca tâlhărie (decizia nr. 3997/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală), violentarea lucrului răsfrângându-se asupra persoanei înseși, victimă simțindu-se constrânsă să cedeze obiectul împotriva voinței sale.

Prin urmare, faptele acestui inculpat se circumscriu elementelor constitutive ale infracțiunii prev. de art. 233-234 alin. (1) lit. d) din C. pen., iar prin criticile aduse hotărârii definitive, recurentul nu a evidențiat elemente de nelegalitate care să conducă la concluzia că fapta pentru care a fost condamnat nu este prevăzută de legea penală.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1106/A din data de 26 septembrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. x/2023.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul-inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE OTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1106/A din data de 26 septembrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. x/2023.

Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 februarie 2025.