ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 05 februarie 2025

Deliberând asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 649 din 13.05.2024 pronunțată de Judecătoria Galați, în dosarul nr. x/2023, în temeiul art. 396 alin. (1), alin. (2) C. proc. pen.. și art. 244 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 244 alin. (1) C. pen.

În temeiul art. 67 alin. (2) C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o durată de 3 ani, care se va executa după executarea pedepsei închisorii, după grațierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiționate.

În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de la rămânerea definitivă a sentinței și până când pedeapsa principală privativă de libertate va fi executată sau considerată ca executată.

S-a constatat că infracțiunea dedusă judecății este concurentă cu infracțiunile pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 119/2020 a Tribunalului Galați, definitivă prin decizia penală nr. 1102/A din 14.12.2020 a Curții de Apel Galați.

În temeiul art. 105 alin. (1) C. pen., a fost anulată liberarea condiționată din executarea pedepsei de 6 ani și 9 luni închisoare aplicată inculpatului A..

A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 6 (șase) ani și 9 (nouă) luni închisoare la care a fost condamnat inculpatul A. prin sentința nr. 119/2020 a Tribunalului Galați, definitivă prin decizia nr. 1102/A din 14.12.2020 a Curții de Apel Galați, în pedepsele componente, pe care le-a repus în individualitatea lor astfel:

- pedeapsa de 6 ani și 4 luni închisoare aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor prev. de art. 32 alin. (1) rap. la art. 188 alin. (1) C. pen.

- pedeapsa de 1 an și 3 luni închisoare aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice prev. de art. 371 C. pen.

În temeiul art. 40 C. pen. și art. 39 lit. alin. (1) lit. b) rap. la art. 38 alin. (1) C. pen., au fost contopite următoarele pedepse:

- pedeapsa de 6 ani și 4 luni închisoare aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor prev. de art. 32 alin. (1) rap. la art. 188 alin. (1) C. pen.

- pedeapsa de 1 an și 3 luni închisoare aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice prev. de art. 371 C. pen.

- pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentința din cauză.

S-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 6 ani și 4 luni închisoare, la care a fost adăugat sporul de 1/3 din cuantumul celorlalte pedepse, respectiv 1 an și o lună închisoare, urmând ca inculpatul A. să execute pedeapsa rezultantă de 7 (șapte) ani și 5 luni închisoare.

În temeiul art. 45 alin. (1) C. pen. s-a aplicat pe lângă pedeapsa rezultantă de 7 ani și 5 luni închisoare, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 3 ani, care se execută în condițiile art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În temeiul art. 45 alin. (5) C. pen. s-a aplicat inculpatului pe lângă pedeapsa rezultantă, pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În temeiul art. 40 C. pen. și art. 72 C. pen. au fost deduse din pedeapsa rezultantă de 7 (șapte) ani și 5 luni închisoare măsurile preventive privative de libertate și perioada executată în temeiul mandatului de executare emis în baza sentinței nr. 119/2020 a Tribunalului Galați, definitivă prin decizia nr. 1102/A din 14.12.2020 a Curții de Apel Galați, de la data de 25.09.2019 la data de 23.04.2024.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentințelor penale menționate, care nu contraveneau hotărârii din prezenta cauză.

S-a dispus anularea mandatului de executare emis în baza sentinței penale menționate și s-a dispus emiterea unui nou mandat la data rămânerii definitive a hotărârii.

În temeiul art. 396 alin. (1), alin. (2) C. proc. pen.. și art. 244 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul B. la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 244 alin. (1) C. pen.

În temeiul art. 67 alin. (2) C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., s-a aplicat inculpatului B. pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o durată de 3 ani, care se va executa după executarea pedepsei închisorii, după grațierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiționate.

În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de la rămânerea definitivă a sentinței și până când pedeapsa principală privativă de libertate va fi executată sau considerată ca executată.

S-a constatat că infracțiunea dedusă judecății este concurentă cu infracțiunile pentru care inculpatul B. a fost condamnat prin sentința nr. 121 din 25.01.2023 a Judecătoriei Galați, definitivă prin decizia nr. 1041/A din 19.10.2023 a Curții de Apel Galați și sentința nr. 801 din 19.05.2021 a Judecătoriei Brăila, definitivă prin neapelare la data de 08.06.2021.

În temeiul art. 97 alin. (1) C. pen. s-a dispus anularea suspendării sub supraveghere a pedepsei de 1 an închisoare, aplicată prin sentința nr. 121 din 25.01.2023 a Judecătoriei Galați, definitivă prin decizia nr. 1041/A din 19.10.2023 a Curții de Apel Galați.

În temeiul art. 40 C. pen. și art. 39 lit. alin. (1) lit. b) și d) C. pen. rap. la art. 38 alin. (1) C. pen., au fost contopite următoarele pedepse:

- pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prin sentința nr. 121 din 25.01.2023 a Judecătoriei Galați, definitivă prin decizia nr. 1041/A din 19.10.2023 a Curții de Apel Galați;

- pedeapsa amenzii în cuantum de 1400 RON aplicată prin sentința nr. 801 din 19.05.2021 a Judecătoriei Brăila, definitivă prin neapelare la data de 08.06.2021.

- pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin hotărârea din prezenta cauză.

A fost aplicată inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, la care a fost adăugat sporul de 1/3 din cuantumul celeilalte pedepse, respectiv 4 luni închisoare și amenda penală în întregime, urmând ca inculpatul B. să execute pedeapsa rezultantă de 2 (doi) ani și 4 luni închisoare și 1400 RON amenda penală.

În temeiul art. 45 alin. (1) C. pen. s-a aplicat pe lângă pedeapsa rezultantă, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 3 ani, care se execută în condițiile art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În temeiul art. 45 alin. (5) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, de la rămânerea definitivă sentinței și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În temeiul art. 40 alin. (3) C. pen. a fost scăzută din pedeapsa rezultantă de 2 ani 4 luni închisoare și 1400 RON amenda penală, pedeapsa amenzii penale în cuantum de 14000 RON ce a fost achitată cu chitanța Seria x nr. x/05.01.2022.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen.. rap. art. 40 C. pen. și art. 72 C. pen., a fost dedusă din pedeapsa aplicată inculpatului B., durata reținerii din data de 25.07.2022.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentințelor penale menționate, care nu contraveneau hotărârii din prezenta cauză.

S-a dispus emiterea unui mandat de executare a pedepsei închisorii, după rămânerea definitivă a hotărârii.

A fost admis acțiunea civilă formulată de partea civilă C..

În consecință, a fost anulat contractul de înstrăinare - dobândire a unui mijloc de transport din data de 08.08.2019 având ca obiect autoturismul cu nr. de înmatriculare x și repunerea părților în situația anterioară.

S-a constatat că autoturismul a fost restituit părții civile prin încheierea finală de dezinvestire, pronunțată în dosarul nr. x/2020, rămasă definitivă la data de 19.12.2022, prin care s-a admis cererea formulată de persoana vătămată C., s-a revocat măsura sechestrului asigurător instituit asupra autoturismului înmatriculat sub nr. x pe numele persoanei vătămate, măsura instituită prin ordonanța D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Galați, la data de 24.02.2020 și s-a dispus restituirea bunului către petent.

În temeiul art. 397 alin. (1) C. proc. pen.. rap. art. 19 rap. la art. 25 și art. 20 C. proc. pen..cu referire la art. 1357 C. civ. a fost admisă acțiunea civilă formulată de partea civilă C. și au fost obligați inculpații, în solidar, la plata către aceasta a sumei de 47.167,39 RON reprezentând daune materiale și a sumei de 10.000 RON reprezentând daune morale.

În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. pen.. au fost obligați fiecare dintre inculpații B. și A. la plata sumei de 900 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 1000 de RON aferentă urmăririi penale, 150 RON aferentă fazei camerei preliminare și 650 RON aferentă fazei de judecată.

În temeiul art. art. 276 alin. (1) C. proc. pen.. au fost obligați inculpații, în solidar, la plata către partea civilă a sumei de 3.700 RON cu titlu de cheltuieli judiciare.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel inculpații B. și A..

Prin decizia penală nr. 914/A din 19 septembrie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, au fost respinse, ca fiind nefondate, apelurile declarate de inculpații A. și B. împotriva sentinței penale nr. 649 din 13.05.2024 a Judecătoriei Galați.

În baza art. 275 alin. (2) și (4) C. proc. pen., au fost obligați apelanții inculpați la plata sumei de câte 500 RON, cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de stat în soluționarea apelurilor.

Împotriva acestei decizii au formulat cereri de recurs în casație inculpații B. și A., la data de 18.10.2024, în temeiul cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., respectiv inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

În esență, recurenții au susținut că faptele comise nu se circumscriu sferei dreptului penal, acestea fiind acțiuni corespunzătoare fazei de executare a obligațiilor contractuale civile apărute între părți.

Sub aspectul dreptului aplicabil și a naturii civile a faptelor, s-a arătat că, potrivit deciziei nr. 1255/12.05.1998 a ÎCCJ, dacă nu se poate releva intenția frauduloasă a inculpaților la încheierea convenției, atunci aceasta constituie o simplă încălcare a obligațiilor civile, pentru care partea vătămata se poate adresa instanțelor civile.

Au mai susținut că, pentru a putea pătrunde în sfera ilicitului penal, acuzarea a inventat o rezoluție infracțională, care a fost, apoi, modificată de prima instanță și instanța de apel, iar pentru a reține existența inducerii în eroare intenționate, specifică infracțiunii de înșelăciune, organele judiciare au apelat la interpretări și prezumții, iar nu la probe.

Astfel, recurenții au arătat că fiecare organ judiciar a stabilit un alt moment temporal la care a fost adoptată rezoluția infracțională, respectiv:

- procurorul - imediat după momentul semnării contractului;

- prima instanță - la momentul stabilirii între părți că tranzacția va avea loc;

- instanța de apel - încă de la momentul căutării unui anunț pe internet și al negocierii prețului.

Având în vedere natura speței, care este una atipică, fiind vorba despre o tranzacție civilă, recurenții au susținut că nu a fost dovedită vinovăția acestora, iar elementele de drept civil le depășesc pe cele de drept penal ca însemnătate și argumentare.

Cu alte cuvinte, au arătat că este vorba despre o speță civilă, însă organele judiciare "au simțit" existența unei vinovății și a unei induceri în eroare intenționate, dispunând o condamnare penală într-un dosar, în fapt, civil.

Au mai criticat recurenții faptul că, în cauză, nu s-a analizat niciun moment comportamentul civil al vânzătorului - persoană vătămata.

De asemenea, au susținut că, potrivit art. 1685 și următoarele din C. civ., contractul este valabil încheiat doar după predarea bunului. Aceasta predare trebuie, în mod obligatoriu, să cuprindă atât bunul în sine cât și toate accesoriile care conduc la exercitarea liberă și neîngrădită a posesiei.

În speță, recurenții au arătat că vânzătorul a refuzat predarea celei de-a doua chei și s-a prezentat la perfectarea contractului fără cauciucurile de iarnă ce erau incluse în prețul mașinii, ceea ce echivalează, în opinia recurenților, cu nepredarea bunului, respectiv neexecutarea contractului, așa încât aceștia au considerat că nu mai aveau obligația de plată a prețului, conform legii civile.

Raportat la această împrejurare au susținut că nu a fost perfectat contractul, iar proprietatea nu a fost translatată între părți, fapt constatat și de instanța civilă care, încă din cursul urmăririi penale, a recunoscut dreptul de proprietate al vânzătorului asupra autoturismului.

În acest context, recurenții au afirmat că nu poate exista infracțiunea de înșelăciune, ci, cel mult, o tentativă la înșelăciune, care are o altă încadrare juridică și căreia i se aplică alte reguli.

În concluzie, au susținut că orice neexecutare din partea lor în calitate de cumpărători a fost justă și legală atâta timp cât predarea bunului nu s-a realizat de către vânzător.

În ceea ce privește rezoluția infracțională, în cuprinsul cererii de recurs în casație a fost prezentată analiza acesteia din cuprinsul rechizitoriului, analiza primei instanțe - Judecătoria Galați, precum și cea din cuprinsul deciziei instanței de apel.

În ceea ce privește decizia atacată, recurenții au susținut că, pentru a fundamenta soluția de respingere a apelurilor, Curtea de Apel Galați a schimbat interpretarea corespondenței dintre fapte și elementele constitutive ale infracțiunii, adăugând elemente noi de vinovăție, plasând momentul adoptării rezoluției infracționale la momentul anterior negocierii prețului.

De asemenea, s-a criticat faptul că instanța de apel a oferit acțiunilor inculpaților o interpretare ce se îndepărtează cu mult sferei dreptului civil. În acest sens, recurenții au susținut că instanța de apel nu a analizat aspectele dovedite, ci a afirmat că "inculpații au negociat cu atât mai puternic, cu cât nu aveau de gând în fapt să cumpere", deși în rechizitoriu s-a reținut că premisele săvârșirii faptei de înșelăciune au fost create tocmai de persoana vătămată, care a decis semnarea contractului de vânzare fără a primi prețul mașinii.

Concluzionând, recurenții au susținut că toate premisele care au condus la condamnarea acestora reprezintă o interpretare forțată a unor acțiuni specifice dreptului civil.

Pentru toate motivele prezentate, pe larg, în cuprinsul cererii de recurs în casație, cei doi recurenți au solicitat admiterea căii extraordinare de atac, casarea deciziei atacate și, pe cale de consecință, achitarea în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.., pe motiv că fapta nu este prevăzută de legea penală.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 15.11.2024, sub numărul x/2023.

Prin încheierea din 04 decembrie 2024, Înalta Curte, secția penală a admis, în principiu, cererile de recurs în casație formulate de inculpații A. și B. împotriva deciziei penale nr. 914/A din data de 19 septembrie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori.

A trimis cauza în vederea judecării recursului în casație la completul C3, în compunere de 3 judecători, fixând termen de judecată la data de 05 februarie 2025, cu citarea recurenților inculpați și a părții civile C., precum și cu asigurarea apărării pentru recurenții inculpați.

Pentru a dispune această soluție, Înalta Curte, în esență, a constat îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute la art. 434 - art. 438 C. proc. pen.., reținând că, în cauză, prezintă aparența de sustenabilitate a cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., motivele prin care recurenții au susținut lipsa de tipicitate a faptei, în sensul că nu corespunde modelului abstract de incriminare, fiind incidentă răspunderea civilă, în sensul existenței unui contract de vânzare-cumpărare neperfectat și implicit a lipsei obligației de plată a prețului în condițiile art. 1685 și urm. din C. civ.

Deopotrivă, față de motivele dezvoltate în cererea de recurs în casație, s-a precizat că nu se includ în sfera niciunui caz de casare dintre cele prevăzute de art. 438 alin. (1) C. proc. pen.., criticile privind încadrarea juridică, forma de vinovăție (latura subiectivă), interpretarea probatoriului sau stabilirea situației de fapt de către instanța de apel, dat fiind că în această procedură verificarea hotărârii se face exclusiv în drept, ceea ce înseamnă că statuările în fapt ale instanței a cărei hotărâre a fost atacată nu pot fi cenzurate în niciun fel.

În aceste limite, examinând recursurile în casație formulate de recurenții B. și A., în conformitate cu dispozițiile art. 447 C. proc. pen.., prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Conform art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., hotărârile definitive sunt supuse casării dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

Potrivit jurisprudenței anterioare și constante a Înaltei Curți, lipsa prevederii în legea penală se subsumează următoarelor situații:

- fapta excedează ilicitului penal, însă se poate circumscrie celui contravențional, administrativ, deontologic ori este un simplu raport civil. Ca urmare, în această situație, casarea se dispune atunci când din descrierea faptei de către instanța de apel rezultă că aceasta nu este prevăzută în legea penală, ca infracțiune. În această ipoteză, fapta nu constituie infracțiune prin lipsa uneia dintre trăsăturile esențiale ale infracțiunii, aceea de a fi prevăzută de legea penală.

- faptei îi lipsește unul dintre elementele constitutive. Prin conținutul constitutiv al infracțiunii se înțelege totalitatea condițiilor prevăzute în norma de incriminare referitoare la actul de conduită, pe care trebuie să le îndeplinească făptuitorul sau care devin relevante prin săvârșirea de către acesta a acțiunii ori inacțiunii. Hotărârile sunt supuse casării, pentru motivul că inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, în situațiile în care fapta concretă pentru care s-a pronunțat soluția definitivă de condamnare nu întrunește elementele de tipicitate obiectivă. Se analizează, în cadrul elementelor tipicității obiective, elementul material, urmarea imediată și legătura de cauzalitate.

- fapta a fost dezincriminată (fără preluarea conținutului într-o altă normă în vigoare), indiferent dacă dezincriminarea vizează reglementarea în ansamblul său sau numai modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv, astfel încât nu se mai realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și noua configurare legală.

Cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., reprezintă, în esență, o critică la adresa soluției definitive ce a exclus de la valorificare cauza de împiedicare a exercitării acțiunii penale prevăzută de art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.

Deopotrivă, se evidențiază că, în temeiul cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., Înalta Curte de Casație și Justiție poate analiza exclusiv dacă faptele, astfel cum au fost reținute prin decizia recurată, corespund tiparului de incriminare a celor pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului, fără posibilitatea de a reaprecia probatoriul administrat sau de a statua asupra situației de fapt reținute de instanța de apel, cu caracter definitiv.

În aceste coordonate de principiu, se reține că, în cauză cei doi inculpați au fost condamnați pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art. 244 alin. (1) C. pen.

Conform art. 244 alin. (1) C. pen., constituie infracțiunea de înșelăciune, inducerea în eroare a unei persoane prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obține pentru sine sau pentru altul un folos patrimonial injust și dacă s-a pricinuit o pagubă.

Sub aspectul situație de fapt instanța de apel, cu titlu definitiv, a reținut că:

"inculpatul A., la data de 08.08.2019, observând că persoana vătămată îi acordă încrederea sa și că este dispusă să semneze contractul de vânzare pentru autoturismul, a indus în eroare persoana vătămată cu privire la intenția de a cumpăra și a determinat-o să semneze contractul de vânzare al autoturismului, sub promisiunea falsă că îi va fi plătit prețul ulterior, întrucât banii se găsesc în numerar la locuința fratelui său, inculpatul B..

(...) inculpatul B., la data de 08.08.2019, profitând de încrederea acordată de persoana vătămată, care semnase deja contractul de vânzare pentru autoturismul, în baza promisiunilor false făcute de celălalt inculpat, A., a indus în eroare persoana vătămată cu privire la intenția de a achita prețul mașinii și a determinat-o să predea autoturismul, sub promisiunea falsă că îi va plăti prețul ulterior".

Pornind de la motivele de recurs în casație prezentate de cei doi inculpați în argumentarea cazului prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., se subliniază că în jurisprudența Înaltei Curți, cu privire la inducerea în eroare la încheierea contractului, s-a reținut că infracțiunea de înșelăciune există atunci când s-au întrebuințat mijloace frauduloase pentru a fi încheiat un contract sau când au fost folosite mijloace nereale, de natură a menține încrederea victimelor în realitatea înțelegerii intervenite între părți (ÎCCJ, SP, decizia penală nr. 1032 din 26.03.2013, dosar nr. x/2011).

În cuprinsul deciziei recurate au fost reținute mai multe acțiuni subsumate elementului material de inducere și menținere în eroare a persoanei vătămate, atât cu ocazia negocierii contractului de vânzare-cumpărare a autoturismului, cât și cu ocazia semnării actului de vânzare-cumpărare, respectiv, persoana vătămată a fost indusă și menținută în eroare cu privire la plata prețului reprezentând un element esențial al contractului de vânzare-cumpărare.

Sub acest aspect, Curtea de Apel Galați a constatat că:

"inculpații, ajutați fiind și de martorii D. și E., au creat impresia persoanei vătămate pe tot parcursul întocmirii actului de vânzare-cumpărare că prețul va fi achitat, deși nu au deținut asupra lor la niciun moment banii pentru a-i preda persoanei vătămate.

(...) nu au venit cu banii asupra lor la perfectarea actelor privind cumpărarea autoturismului ce fusese postat pe o platformă de vânzări auto de pe internet, de către persoana vătămată, vânzător de bună-credință. Inculpații au determinat persoana vătămată să semneze actele, menținând-o tot timpul în eroare cu privire la existența și predarea prețului și au transportat persoana vătămată dintr-un loc în altul și de la un inculpat la altul, pentru predarea acestei sume de bani care de fapt era inexistentă, iar după ce au constatat că persoana vătămată a semnat actul de vănzare-cumpărare, știind că este vorba despre un tipizat ce cuprinde clauza predării banilor la semnare, constatând că și-au făcut în opinia lor proba predării banilor, după ce s-au asigurat că autoturismul vândut a pătruns în curtea lor și a fost blocat, inculpații, ajutați fiind și de martorul D., au devenit agresivi cu persoana vătămată".

A mai susținut Curtea că:

"manoperele dolosive au constat în acțiuni și omisiuni din partea ambilor inculpați în a încunoștința partea adversă despre intenția lor de a nu plăti prețul vânzării, după semnarea actului de vânzare-cumpărare a autoturismului de către persoana vătămată, intenția vădită a inculpaților fiind aceea de a-și însuși bunul mobil al victimei prin folosirea abuzivă a instituției juridice civile a contractului de vânzare-cumpărare".

Astfel, instanța de apel a reținut "abilitatea extraordinară cu care inculpații au acționat pentru înșelarea persoanei vătămate, profitând de naivitatea și buna-credință a acesteia care a fost dispusă să semneze actul de vânzare-cumpărare pe baza unor promisiuni mincinoase că i se va plăti prețul, iar victima deși avea unele îndoieli asupra acestor promisiuni, a semnat totuși actul, având în vedere aparența de legalitate pe care inculpații au dat-o acestuia prin întocmirea actului la un birou specializat, cu angajați specializați, precum și bonitatea afișată de inculpați prin prezentarea caselor și mașinilor de lux pe care le aveau, dar și prin interesul constant manifestat pentru autoturismul postat pentru vânzare, inculpații chiar negociind intens prețul pentru a-l scădea cu 1000 Euro".

În raport de această bază factuală reținută în cauză, Înalta Curte constată că activitatea celor doi recurenți constând în inducere și menținere în eroare a fost suficient de amplă, având un rol determinant în semnarea contractului de vânzare-cumpărare a autoturismului deținut de partea civilă C., sub promisiunea falsă a plății prețului. Cu alte cuvinte, în lipsa acestei promisiuni, care i-a creat părții civile o anumită certitudine că va primi suma de 9000 euro, aceasta nu ar fi fost de acord cu înstrăinarea autoturismului.

În legătură cu susținerile recurenților inculpați privind incidența răspunderii civile, instanța de recurs în casație evidențiază că infracțiunea de înșelăciune se referă la o acțiune (intenționată) de inducere în eroare existentă la momentul încheierii contractului și/sau pe parcursul executării acestuia (când neexecutarea unei obligații contractuale poate să intervină și ulterior încheierii contractului).

În speță, contractul de vânzare-cumpărare a autoturismului este un contract cu executare imediată, caracterizat prin producerea efectelor într-un singur moment. Acest tip de contract presupune, prin natura sa juridică, translatarea dreptului de proprietate dintr-un patrimoniu în altul odată cu perfectarea scrisă și semnarea contractului.

Or, la data de 08.08.2019, în incinta biroului de acte auto S.C. F. S.R.L., din municipiul Galați, str. x, a avut loc semnarea contractului de vânzare-cumpărare, în formă tipizată, a autoturismului de referință, contract în cuprinsul căruia se regăsește clauza în conformitate cu care, banii reprezentând prețul au fost predați la semnare (acuzația de inducere și menținere în eroare a vânzătorului - persoană vătămată purtând exact asupra acestui element esențial al contractului), așa cum a reținut instanța de apel, în fapt.

Ca atare, nu pot fundamenta o soluție de achitare în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.., apărările recurenților inculpați prin care au arătat că obligația de plată a prețului nu a fost onorată deoarece nici partea civilă nu a predat accesoriile autoturismului (cheia de rezervă, cauciucuri de rezervă). Așa cum rezultă din situația de fapt expusă anterior, inculpații au intrat în posesia autoturismului fără să plătească prețul, profitând de încrederea vânzătorului care a fost indus în eroare de inculpați în legătură cu plata acestuia.

În acest context, inducerea în eroare specifică infracțiunii de înșelăciune nu poate fi confundată cu neexecutarea unei obligații contractuale. În egală măsură, repunerea părților în situația anterioară, printr-o hotărâre civilă, nu constituie o cauză de exonerare a răspunderii penale.

În concluzie, se constată că faptele recurenților inculpați constituie infracțiune, în sensul art. 15 C. pen., fiind circumscrise elementului material al infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 244 alin. (1) C. pen., astfel încât solicitarea de achitare în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.., este neîntemeiată.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile în casație formulate de inculpații B. și A. împotriva deciziei penale nr. 914/A din data de 19 septembrie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., va obliga recurenții inculpați la plata sumei de câte 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen.., onorariile parțiale cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, în cuantum de câte 200 RON, vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile în casație formulate de inculpații B. și A. împotriva deciziei penale nr. 914/A din data de 19 septembrie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariile parțiale cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, în cuantum de câte 200 RON, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 05 februarie 2025.