ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 22.10.2025

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 424/2025

HOTĂRÂRE
22.10.2025
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 424/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)

Ședința publică din data de 22 octombrie 2025

Deliberând asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 369 din 17 iulie 2024 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosar nr. x/2023, în temeiul art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 291 din C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la trafic de influență.

În temeiul art. 67 alin. (1) din C. pen., s-a interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și k) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, dreptul de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, pe o perioadă de 4 ani după executarea pedepsei principale.

În temeiul art. 65 alin. (1) din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și k) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, dreptul de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 112 alin. (1) lit. e) din C. pen., s-a confiscat de la inculpatul A. suma totală de 56.820 RON, dobândită prin săvârșirea infracțiunii.

În baza art. 20 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 249 din C. pen., s-a dispus luarea măsurii asiguratorii a sechestrului asupra bunurilor mobile aparținând inculpatului A., în vederea executării măsurii de siguranță a confiscării speciale și pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare, în limita obligației de plată, stabilite în prezența cauză, de 108.820 RON, rezultată din însumarea valorii totale confiscate (suma de 56.820 RON obținută din săvârșirea faptei) și a cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul dosar (suma de 52.000 RON: 33.334 RON pentru faza de urmărire penală, 16.666 RON pentru faza de judecată și 2000 pentru faza de cameră preliminară).

În baza art. 274 alin. (1) din C. proc. pen., a fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 52.000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat (33.334 RON pentru faza de urmărire penală, 16.666 RON pentru faza de judecată și 2000 pentru faza de cameră preliminară).

În baza art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A. pentru infracțiunea de spălare a banilor prev. de art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019.

În baza art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., a fost achitată inculpata B. pentru infracțiunea de complicitate la spălare a banilor prev. de art. 48 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019.

S-a constatat că, prin încheierea din data de 13 decembrie 2023, pronunțată în prezenta cauză, definitivă prin decizia penală din data de 10.01.2024 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători, în dosarul x/2023, a fost revocată măsura preventivă a controlului judiciar pe cauțiune luată față de inculpații A. și B., prin ordonanțele nr. 705/P/2016 din data de 03.12.2020 ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție.

A fost ridicată măsura asigurătorie a sechestrului instituită prin ordonanțele din data de 26 noiembrie 2021, emise de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, în dosarul de urmărire penală nr. 705/P/2016, asupra bunurilor mobile aparținând inculpaților A. și B. (11.210 euro, 4.235 USD, 258 de obiecte - bijuterii și pietre cu o valoare totală estimată de 9.784.295 RON, astfel cum au fost enumerate în cuprinsul ordonanței de instituire a măsurii asigurătorii - pag. 6-13, conform procesului-verbal de predare-primire nr. x din 26.11.2020 și anexei la raportul tehnic de expertiză nr. x din 2.09.2021).

A fost ridicată măsura asigurătorie a sechestrului instituită prin ordonanța din data de 25 ianuarie 2022, emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, în dosarul de urmărire penală nr. 705/P/2016, asupra bunurilor imobile aparținând inculpatei B., cu excepția imobilului compus din teren și construcție (casă de locuit - parter și etaj), în suprafață construită la sol de 96,67 mp și garaj în suprafață de 54,19 mp), situat în București, str. x (fosta Parcela 6), sector 1.

S-a constatat că, prin decizia penală nr. 18 din 27 februarie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători, în dosarul nr. x/2023, a fost admisă contestația formulată de inculpata B., s-a dispus ridicarea măsurii sechestrului asigurător instituit prin ordonanța nr. 705/P/2016 din data de 25 ianuarie 2022, asupra imobilului compus din teren și construcție (casă de locuit - parter și etaj), în suprafață construită la sol de 96,67 mp și garaj în suprafață de 54,19 mp), situat în București, str. x (fosta Parcela 6), sector 1.

S-a dispus restituirea cauțiunii, în cuantum de 200.000 euro, stabilită prin ordonanța nr. 705/P/2016 din data de 03.12.2020 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, consemnate de inculpata B. sub forma constituirii de garanții reale imobiliare asupra imobilului situat în București, Aleea x.

S-a dispus restituirea cauțiunii, în cuantum de 1.000.000 euro, stabilită prin ordonanța nr. 705/P/2016 din data de 03.12.2020 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, consemnate de către inculpata B., pentru inculpatul A., sub forma constituirii de garanții reale imobiliare asupra imobilelor situate în București, strada x nr. 18, respectiv București, Calea x, ap. 1+146.

S-a constatat că, prin încheierea din data de 31 ianuarie 2024, pronunțată în prezenta cauză, a fost admisă cererea formulată de inculpata B. și însușită de inculpatul A., dispunându-se ridicarea ipotecii legale reprezentând garanție reală imobiliară, instituită asupra imobilului situat în București, valorificată în cadrul cauțiunii în cuantum de 1000000 euro, stabilită la momentul luării măsurii preventive a controlului judiciar, prin ordonanța din 3.12.2020 emisă în dosarul nr. x/2016 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariile cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu, în sumă de câte 942 RON, au rămas în sarcina statului.

Prin decizia penală nr. 3 din 21 ianuarie 2025, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 judecători, s-a admis apelul formulat de inculpatul A. împotriva sentinței nr. 369 din data de 17 iulie 2024, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală, în dosarul nr. x/2023, s-a desființat, în parte, hotărârea atacată, doar în ceea ce privește individualizarea pedepsei și a modalității de executare și, în rejudecare:

S-a redus cuantumul pedepsei aplicate inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, sub forma participației penale a complicității, prevăzută de art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 291 din C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, de la 3 ani și 6 luni închisoare, la 3 ani închisoare.

S-a menținut pedeapsa complementară aplicată inculpatului A. prin hotărârea atacată, pentru o perioadă de 4 ani, precum și pedeapsa accesorie.

În baza art. 91 din C. pen. s-a dispus suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatului A. pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani, stabilit în conformitate cu dispozițiile art. 92 din C. pen.

Potrivit art. 93 din C. pen., a fost obligat inculpatul, ca pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la Serviciul de Probațiune București, la datele fixate de acesta;

- să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea;

- să anunțe, în prealabil, orice schimbare de locuință și orice deplasare care depășește 5 zile;

- să comunice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor de existență.

În temeiul art. 93 alin. (3) din C. pen. a fost obligat inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 zile în condițiile art. 93 alin. (5) din același cod, în cadrul Administrației Domeniului Public București -Sector I sau în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecție a Copilului Sector I.

S-a atras atenția inculpatului A. asupra dispozițiilor art. 96 din C. pen. privind cazurile de revocare a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.

S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate care nu contravin prezentei decizii.

S-au respins, ca nefondate, apelurile formulate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție și inculpata B. împotriva aceleiași sentințe penale.

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea apelurilor formulate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție și apelantul intimat inculpat A., au rămas în sarcina statului.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., a fost obligată apelanta intimată inculpată B. la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen. onorariile apărătorilor desemnați din oficiu pentru apelanții intimați inculpați A. și B., până la prezentarea apărătorilor aleși, în cuantum de câte 250 RON, s-au avansat din fondul Ministerului de Justiție.

Cu referire la sentința penală nr. 369 din 17 iulie 2024 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosar nr. x/2023, Agenția Națională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate (ANABI) a formulat, la data de 11.06.2025, o contestație la executare în temeiul art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen.

Prin cererea formulată, contestatoarea a solicitat lămurirea dispozitivului hotărârii primei instanțe cu privire la sumele de bani indisponibilizate în cadrul procesului penal, sub un dublu aspect, respectiv:

· stabilirea naturii sumelor de bani a căror restituire s-a dispus în favoarea intimaților A. și B., în sensul de a se preciza dacă acestea constituie bunuri comune sau bunuri proprii/proprietate exclusivă ale fiecăruia dintre intimați;

· stabilirea cuantumului ce revine fiecăruia dintre intimați, în ipoteza în care s-ar constata că respectivele sume reprezintă bunuri proprii/proprietate exclusivă.

ANABI a arătat că, prin sentința penală nr. 369/2024 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, definitivă prin decizia penală nr. 3/2025 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători, s-a dispus ridicarea măsurii asigurătorii a sechestrului instituit asupra bunurilor mobile aparținând intimaților A. și B., respectiv asupra sumelor de 11.210 euro și 4.235 dolari SUA, precum și asupra altor obiecte cu o valoare estimată de 9.784.295 RON. Prin aceeași sentință s-a dispus restituirea acestor sume de bani către cei doi intimați, fără indicarea cuantumului defalcat pentru fiecare în parte.

În susținerea cererii, contestatoarea a arătat că sumele respective au fost indisponibilizate prin ordonanța nr. 705/P/2016 din 26.11.2021, emisă de Direcția Națională Anticorupție - Structura Centrală, fiind ridicate cu ocazia percheziției domiciliare din 19.11.2020, de la locuința martorilor C. și D..

Contestatoarea a susținut că, ulterior rămânerii definitive a hotărârii, la data de 20.03.2025, intimații A. și B. au formulat cerere de restituire a sumelor, astfel că, la data de 27.03.2025, s-a procedat la comunicarea alertelor privind ridicarea măsurii sechestrului asigurator către instituțiile abilitate. Ca urmare a alertelor comunicate, prin adresa emisă la data de 11.04.2025 de DGRFP București - Structura Colectare, Serviciul executări silite cazuri speciale, ANABI a fost notificată cu privire la instituirea popririi asupra sumelor administrate, în vederea recuperării debitului de 108.820 RON datorat de intimatul A., reprezentând suma confiscată (56.820 RON) și cheltuieli judiciare (52.000 RON), stabilite în dosarul nr. x/2023, respectiv același titlu prin care s-a dispus și restituirea sumelor de bani.

ANABI a arătat că debitul pentru care a fost emisă adresa de înființare a popririi reprezintă o datorie proprie a intimatului A., pentru care acesta răspunde exclusiv cu bunurile proprii/proprietatea sa exclusivă, motiv pentru care a solicitat intimaților acordul pentru efectuarea operațiunii de plată conform popririi emisă de DGRFP București, în cuantum de 108.820 RON, pentru A.. Întrucât intimații nu au comunicat niciun răspuns, contestatoarea a susținut că se află în imposibilitatea de a aplica procedura de restituire prevăzută de art. 27 din Legea nr. 318/2015 și de a-și îndeplini obligația în calitate de terț poprit.

Sub un prim aspect, contestatoarea a solicitat instanței să stabilească natura sumelor de bani, respectiv dacă acestea constituie bunuri comune sau bunuri proprii, arătând că, la momentul instituirii măsurii asiguratorii a sechestrului, intimații A. și B. erau divorțați, fapt ce conduce la concluzia că între aceștia nu mai exista un raport juridic de natură a atrage prezumția comunității legale de bunuri. Totodată, contestatoarea a arătat că nu deține date cu privire la lichidarea regimului matrimonial și la efectuarea partajului bunurilor între soți la momentul desfacerii căsătoriei, astfel că nu poate fi exclusă posibilitatea ca respectivele sume să continue să aibă natura unor bunuri comune sau bunuri proprii.

ANABI a susținut că, în ipoteza în care s-ar constata că sumele sunt bunuri comune, organul fiscal nu ar putea proceda la executarea silită pentru datoria proprie a intimatului A., fiind necesară parcurgerea procedurii partajului, conform art. 353 din C. civ.. În schimb, dacă s-ar constata că sumele sunt bunuri proprii/proprietate exclusivă, s-ar impune stabilirea cuantumului exact ce revine fiecăruia dintre intimați, pentru a permite executarea popririi.

Sub un al doilea aspect, contestatoarea a solicitat instanței să stabilească cuantumul exact ce revin fiecărui intimat, arătând că defalcarea sumelor are rolul de a proteja intimata B. și de preveni o eventuală încălcare a principiului răspunderii personale pentru obligațiile proprii.

În conformitate cu dispozițiile art. 110 alin. (6) ROIIJ, cererea a fost repartizată Completului nr. 3, care a pronunțat sentința penală nr. 369 din 17.07.2024, în dosarul nr. x/2023, fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți, secția penală, sub nr. x/2025.

La termenul de judecată din data de 25 iunie 2025, cauza a fost amânată ca urmare a admiterii cererii formulate de intimați în vederea angajării unui avocat ales, fiind stabilit termen pentru dezbaterea contestației la executare, la data de 22 octombrie 2025, când, Înalta Curte a luat concluziile acuzării și apărării, acestea fiind detaliat redate în practicaua prezentei hotărâri.

Examinând contestația la executare prin prisma aspectelor invocate, dar și prin raportare la actele și lucrările dosarului nr. x/2023, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că aceasta este nefondată pentru motivele arătate în continuare.

Contestația la executare este un mijloc jurisdicțional de rezolvare a unor incidente ivite în cursul executării hotărârilor judecătorești definitive, prin intermediul său putându-se invoca numai aspecte ce țin de executarea unor astfel de hotărâri, iar nu și chestiuni privind legalitatea și temeinicia acestora.

Potrivit dispozițiilor art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., împotriva executării unei hotărâri penale se poate face contestație când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută (teza I) sau vreo împiedicare la executare (teza a II-a), cerere care, în conformitate cu prevederile art. 598 alin. (2) din C. proc. pen., trebuie depusă la instanța care a pronunțat respectiva hotărâre.

În doctrină, s-a arătat că nelămurirea din textul legal enunțat, vizează lipsa de precizie sau echivoc a hotărârii judecătorești care se execută și nu privește aspecte ce pot fi remediate prin procedura îndreptării erorilor materiale sau a înlăturării unor omisiuni vădite; așadar, se referă la alte omisiuni decât cele menționate expres de art. 279 din C. proc. pen., care însă nu privesc aspecte de fond și nu pun în discuție autoritatea de lucru judecat a hotărârii judecătorești.

Nelămurirea cu privire la hotărârea ce se execută trebuie să vizeze limitele în care se execută hotărârea contestată, iar nu însăși valabilitatea acesteia în privința soluției pe care o conține.

Analizând cu prioritate excepția inadmisibilității contestației la executare invocată de reprezentantul Ministerului Public, Înalta Curte reține că, potrivit art. 598 din C. proc. pen., contestația la executare poate fi exercitată în cazurile și condițiile expres prevăzute de lege, fiind necesar ca motivele invocate să se încadreze în unul dintre cazurile reglementate de art. 598 alin. (1) lit. a)-d) din C. proc. pen.

În speță, cererea formulată de contestatoare este legată de punerea în executare a dispozițiilor privind restituirea sumelor de bani indisponibilizate, ca efect al ridicării măsurii asigurătorii, fiind întemeiată pe art. 598 alin. (1) lit. c) teza I din C. proc. pen., astfel încât se va proceda la examinarea contestației sub aspectul temeiniciei.

Înalta Curte reține că, prin sentința penală nr. 369/2024 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, definitivă prin decizia penală nr. 3/2025 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători, a fost ridicată măsura asigurătorie a sechestrului instituită prin ordonanțele din data de 26.11.2021, emise de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, în dosarul de urmărire penală nr. 705/P/2016, asupra bunurilor mobile aparținând inculpaților A. și B. (11.210 euro, 4.235 USD, 258 de obiecte - bijuterii și pietre cu o valoare totală estimată de 9.784.295 RON, astfel cum au fost enumerate în cuprinsul ordonanței de instituire a măsurii asigurătorii - pag. 6-13, conform procesului-verbal de predare-primire nr. x din 26.11.2020 și anexei la raportul tehnic de expertiză nr. x din 2.09.2021).

Prin contestația la executare promovată de contestatoarea Agenția Națională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate (ANABI), se solicită lămurirea dispozitivului hotărârii sub aspectul naturii sumelor de bani a căror restituire s-a dispus, respectiv dacă sunt bunuri comune sau proprii ale intimaților A. și B., iar în ipoteza în care sunt bunuri proprii să se stabilească cuantumul ce revine fiecăruia în urma dispoziției de restituire. Solicitarea este întemeiată pe împrejurarea că ANABI, în procedura de restituire a sumelor administrate, a fost notificată în calitate de terț poprit cu privire la executarea unui debit datorat de intimatul A., în același dosar, susținând că, în lipsa acestor clarificări, se află în imposibilitatea de a proceda la restituire și de a da curs popririi.

Din perspectiva dispozițiilor art. 598 alin. (1) lit. c) teza I din C. proc. pen., Înalta Curte constată că asemenea solicitări nu vizează o veritabilă nelămurire a dispozitivului hotărârii, ci tind, în realitate, la stabilirea dreptului de proprietate exclusiv a foștilor soți asupra unor bunuri și la determinarea modalității de exercitare a acestui drept, aspecte care nu au făcut obiectul judecății pe fond și care excedează limitelor procedurii contestației la executare. Amintim că, prin ordonanța de luare a măsurii sechestrului asigurator din 26.11.2021, s-a dispus instituirea sechestrului asigurator asupra sumelor de bani aparținând inculpaților A. și B., care au fost ridicate cu prilejul percheziției domiciliare din 19.11.2020, fără a se face vreo precizare cu privire la existența unui drept de proprietate exclusivă asupra bunurilor în favoarea vreunuia dintre aceștia. În plus, contestația la executare nu poate fi utilizată ca o cale de atac mascată, prin care să se obțină completarea ori modificarea hotărârii definitive sub aspecte care nu au fost supuse judecății sau care să echivaleze cu un partaj deghizat.

Dispozitivul sentinței penale nr. 369/17.07.2024 este clar și lipsit de echivoc, în sensul că prevede expres ridicarea măsurii asigurătorii a sechestrului și restituirea sumelor de bani indisponibilizate către intimații A. și B., fără ca executarea acestor dispoziții să fie condiționată de stabilirea naturii juridice a bunurilor sau de efectuarea unui partaj între destinatarii restituirii.

Faptul că hotărârea nu cuprinde mențiuni exprese cu privire la caracterul de bunuri comune ori bunuri proprii al sumelor de bani și nici la cuantumul ce revine fiecăruia dintre intimați nu constituie o omisiune sau o lipsă de claritate a dispozitivului, ci reflectă împrejurarea că asemenea chestiuni nu au fost supuse judecății și nu condiționează punerea în executare a hotărârii penale definitive.

Pentru considerentele expuse, constatând că nu este necesară o intervenție în condițiile art. 598 alin. (1) lit. c) teza I din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația la executare formulată de contestatoarea Agenția Națională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate împotriva sentinței penale nr. 369 din data de 17 iulie 2024, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul nr. x/2023.

În temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, iar în baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariile cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu pentru intimați, în cuantum de 377 RON fiecare, vor rămâne în sarcina statului.

Respinge, ca nefondată, contestația la executare formulată de contestatoarea Agenția Națională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate împotriva sentinței penale nr. 369 din data de 17 iulie 2024, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul nr. x/2023.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorilor desemnați din oficiu pentru intimați, în cuantum de 377 RON fiecare, rămâne în sarcina statului.

Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 octombrie 2025.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2025-01-21
0,99
ÎCCJ, Decizia nr. 3/2025
Ședința publică din data de 21 ianuarie 2025 Asupra apelurilor de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: A. JUDECATA ÎN PRIMĂ INSTANȚĂ I. Prin sentința nr. 369 din data de 17 iulie 2024, pronunțată în dosarul n
ÎCCJ 2025-10-23
0,98
ÎCCJ, Secția penală
Ședința publică din data de 23 octombrie 2025 Asupra apelurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 103/F din 05.07.2024 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I Penală, în dosarul n
ÎCCJ 2025-06-19
0,97
ÎCCJ, Secția penală
Ședința publică din data de 19 iunie 2025 Asupra contestației în anulare de față, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 251 din data de 26 aprilie 2023 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală în temeiul art. 291 din C
ÎCCJ 2024-03-20
0,97
ÎCCJ, Secția penală
Ședința publică din data de 20 martie 2024 Asupra recursului în casație, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: I. Prin sentința penală nr. 1548 din data de 31.12.2020 pronunțată în dosarul nr. x/2017, Tribunalul Buc
ÎCCJ 2025-02-05
0,97
ÎCCJ, Secția penală
Ședința publică din data de 05 februarie 2025 Deliberând asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 649 din 13.05.2024 pronunțată de Judecătoria Galați, în dosarul
Sursă