ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 20 martie 2024

Asupra recursului în casație, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

I. Prin sentința penală nr. 1548 din data de 31.12.2020 pronunțată în dosarul nr. x/2017, Tribunalul București, secția I Penală a hotărât următoarele:

În baza art. 289 alin. (1) C. pen. rap.la art. 308 alin. (1) C. pen., art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplic.art. 396 alin. (1), (2) C. proc. pen. și art. 5 C. pen., l-a condamnat inculpatul A. , la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită.

În baza art. 67 alin. (2) rap.la art. 66 alin. (2) și (3) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev.de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat pe o durată de 3 (trei) ani, ce se va executa în condițiile art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev.de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 396 alin. (1) și (5) C. proc. pen. rap.la art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., l-a achitat pe același inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, faptă prev.de art. 291 alin. (1) C. pen. rap.la art. 308 alin. (1) C. pen., art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplic.art. 5 C. pen., întrucât nu există probe că a săvârșit infracțiunea.

În baza art. 48 C. pen. rap. la art. 289 alin. (1) C. pen. rap.la art. 308 alin. (1) C. pen., art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplic.art. 396 alin. (1), (2) C. proc. pen. și art. 5 C. pen., l-a condamnat inculpatul B. , la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la luare de mită.

În baza art. 67 alin. (2) C. pen. rap.la art. 66 alin. (2) și (3) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat pe o durată de 3 (trei) ani, ce se va executa în condițiile art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev.de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 396 alin. (1) și (5) C. proc. pen. rap.la art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., l-a achitat pe același inculpat, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la trafic de influență, faptă prev.de art. 48 C. pen. rap.la art. 291 alin. (1) C. pen. rap.la art. 308 alin. (1) C. pen., art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplic.art. 5 C. pen., întrucât nu există probe că a săvârșit infracțiunea.

În baza art. 48 C. pen. rap.la 289 alin. (1) C. pen. rap. la art. 308 alin. (1) C. pen., art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplic.art. 396 alin. (1), (2) C. proc. pen. și art. 5 C. pen., l-a condamnat pe inculpatul C. , la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la luare de mită.

În baza art. 67 alin. (2) C. pen. rap.la art. 66 alin. (2) și (3) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat pe o durată de 3 (trei) ani, ce se va executa în condițiile art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev.de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 396 alin. (1) și (5) C. proc. pen. rap.la art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., l-a achitat pe același inculpat, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la trafic de influență, faptă prev.de art. 48 C. pen. rap.la art. 291 alin. (1) C. pen. rap.la art. 308 alin. (1) C. pen., art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplic.art. 5 C. pen., întrucât nu există probe că a săvârșit infracțiunea.

În baza art. 398 C. proc. pen. rap. la art. 272 C. proc. pen. și art. 274 alin. (1) teza I C. proc. pen. a obligat, pe fiecare dintre inculpați, la plata către stat a sumei de 8.000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de acesta, din care suma de 2.000 RON în faza de urmărire penală.

II. Împotriva acestei hotărâri au formulat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție și inculpații B., A. și C..

Prin decizia penală nr. 1470/A/05.09.2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I Penală, în dosarul nr. x/2017, în baza art. 395 C. proc. pen., a fost respinsă, ca nefondată, cererea apelantului Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție de repunere a cauzei pe rol.

În baza art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins, ca nefondat, apelul formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție împotriva sentinței penale nr. 1548 din data de 31.12.2020, pronunțată de Tribunalul București, secția I Penală în dosarul nr. x/2017.

În baza art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., au fost admise apelurile formulate de inculpații B., A. (în prezent decedat) și C. împotriva sentinței penale nr. 1548 din data de 31.12.2020, pronunțată de Tribunalul București, secția I Penală în dosarul nr. x/2017.

A fost desființată hotărârea atacată, în parte, și rejudecându-se cauza în fond:

În baza art. 5 C. pen., s-a constatat că legea penală mai favorabilă inculpaților este C. pen. în vigoare între data de 25 iunie 2018 (data publicării în Monitorul Oficial al României nr. 518 din 25 iunie 2018 a deciziei nr. 297/2018 a CCR) și data de 30.05.2022 (data intrării în vigoare a Ordonanței de urgență din data de 30.05.2022).

A fost menținută soluția de achitare, în baza art. 396 alin. (1) și (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a inculpatului A. (în prezent decedat) pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, faptă prevăzută de art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 308 alin. (1) C. pen., art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen., întrucât nu există probe că a săvârșit infracțiunea.

A fost menținută soluția de achitare, în baza art. 396 alin. (1) și (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a inculpatului B. pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la trafic de influență, faptă prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 308 alin. (1) C. pen., art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen., întrucât nu există probe că a săvârșit infracțiunea.

A fost menținută soluția de achitare, în baza art. 396 alin. (1) și (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a inculpatului C. pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la trafic de influență, faptă prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 291 alin. (1) C. pen. raportat la art. 308 alin. (1) C. pen., art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen., întrucât nu există probe că a săvârșit infracțiunea.

În baza art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., art. 154 alin. (1) lit. c), d) alin. (2) C. pen., art. 155 C. pen., în forma în vigoare în perioada 25.06.2018-30.05.2022, cu reținerea art. 5 C. pen., s-a încetat procesul penal față de inculpatul A. (în prezent decedat), sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 308 alin. (1) C. pen., art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen., ca efect al intervenirii prescripției răspunderii penale.

În baza art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., art. 154 alin. (1) lit. c), d), alin. (2) C. pen., art. 155 C. pen., în forma în vigoare în perioada 25.06.2018-30.05.2022, cu reținerea art. 5 C. pen., a fost încetat procesul penal față de inculpatul B., sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 48 C. pen. raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 308 alin. (1) C. pen., art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen. și de, ca efect al intervenirii prescripției răspunderii penale.

În baza art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., art. 154 alin. (1) lit. c), d), alin. (2) C. pen., art. 155 C. pen., în forma în vigoare în perioada 25.06.2018-30.05.2022, cu reținerea art. 5 C. pen., a fost încetat procesul penal față de inculpatul C., sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 48 C. pen. raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 308 alin. (1) C. pen., art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen., ca efect al intervenirii prescripției răspunderii penale.

S-a luat act că apelanții-inculpați B. și C. nu au solicitat continuarea procesului penal.

În baza art. 217 alin. (6) C. proc. pen., s-a dispus restituirea către moștenitorul D. al inculpatului defunct A. a sumei de 10.000 RON reprezentând cauțiunea depusa la E. conform recipisei de consemnare nr. x din data de 09.07.2015, seria x.A. nr. x.

În fapt, cu privire la infracțiunile de luare de mită, s-au reținut următoarele:

- inculpatul A., în calitate de angajat al S.C. OMV Petrom și membru în comisia de evaluare a licitației din anul 2013, în perioada aprilie- iunie 2013 după ce în virtutea atribuțiunilor de serviciu a intrat în posesia datelor privind societățile ofertante la licitație, în luna mai din același an, a procedat la contactarea telefonică a martorului denunțător F. și ulterior cu ajutorul inculpatului B. a transmis datele respective inculpatului C. care a procedat la redactarea unui contract fictiv de consultanță și totodată, prin intermediul acestuia, a pretins de la martorul denunțător F. un procent de 10% din valoarea contractului de transport persoane, respectiv suma 946.700 euro, fără T.V.A., pentru a nu-și îndeplini atribuțiile de serviciu, privind verificarea și evaluarea corectă din punct de vedere tehnic (acuzația de "luare de mită");

- inculpatul B., în perioada aprilie- iunie 2013, mai precis în luna mai din același an, în virtutea promisiunii de ajutor exprimată cu ocazia întâlnirii din localitatea Armășești, jud. Ialomița, a intrat în posesia unui înscris remis de inculpatul A. cunoscând destinația acestuia, respectiv aceea că datele respective vor fi inserate în contractul de consultanță ce urma să se încheie între S.C. F. S.R.L. și S.C. G. S.R.L. procedând apoi la transmiterea acestuia astfel încât să intre în posesia inculpatului C., reprezintă o înlesnire și ajutor pentru inculpatul A. să pretindă urmare a încălcării atribuțiilor sale de serviciu (privind verificarea și evaluarea corectă din punct de vedere tehnic), prin intermediar, de la martorul denunțător F. un procent de 10% din valoarea contractului de transport persoane, respectiv suma 946.700 euro, fără T.V.A. (acuzația de "complicitate la infracțiunea de luare de mită");

- inculpatul C., în perioada aprilie- iunie 2013, mai precis în luna mai din același an, în virtutea promisiunii de ajutor exprimată cu ocazia întâlnirii din localitatea Armășești, jud. Ialomița, a procedat la redactarea unui contract fictiv de consultanță urmare a datelor transmise de inculpatul A. prin inculpatul B., iar după ce în prealabil l-a contactat telefonic pe martorul denunțător s-a întâlnit cu acesta, i-a remis respectivul contract și i-a pretins pentru inculpatul A. angajat al S.C. OMV Petrom și membru în comisia de evaluare a licitației, un procent de 10% din valoarea contractului de transport persoane, respectiv suma 946.700 euro, fără T.V.A., pentru ca acesta din urmă să nu-și îndeplinească atribuțiile de serviciu, privind verificarea și evaluarea corectă din punct de vedere tehnic (acuzația de "complicitate la infracțiunea de luare de mită").

III. Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de apel a declarat recurs în casație Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție la data de 22.09.2023 .

Prin cererea formulată, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., prin prisma căruia a arătat faptul că în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale față de inculpații:

- A., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 308 alin. (1) C. pen., art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen.

- B., sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 48 C. pen. raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 308 alin. (1) C. pen., art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen.

- C., sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 48 C. pen. raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 308 alin. (1) C. pen., art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen.

Astfel, Ministerul Public a arătat că instanța de apel a aplicat în mod greșit și prioritar prevederile privind prescripția răspunderii penale din legea națională, în defavoarea principiilor dreptului Uniunii Europene în cadrul unei analize a infracțiunilor de corupție sancționate pe plan intern în raport de reglementarea infracțiunilor de corupție și de serviciu comise de alte persoane enumerate de art. 308 C. pen.

În acest sens, a solicitat să se aibă în vedere Cauza C-107/23 din 24 iulie 2023(*) a Curții de Justiție a Uniunii Europene, în care s-a stabilit, în materia principiul supremației dreptului Uniunii Europene, incidența art. 325 alin. (1) TFUE, art. 2 alin. (1) din Convenția PIF în cazul fraudelor grave sau oricăror alte activități ilegale grave care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene.

De asemenea, s-a mai invocat Hotărârea Curții (Marea Cameră) din 18 mai 2021* prin care s-a stabilit că Decizia nr. 2006/928/CE este obligatorie pentru România în toate elementele sale, reținându-se că:

Un stat membru nu își poate modifica legislația astfel încât să determine un regres al protecției valorii statului de drept, valoare care este concretizată printre altele de articolul 19 TUE, România fiind, așadar, obligată să asigure evitarea oricărui regres în raport cu această valoare a legislației în materie de organizare a justiției, abținându-se să adopte norme care ar aduce atingere independenței judecătorilor.

S-a invocat și faptul că nerespectarea hotărârilor CJUE în cereri preliminare poate conduce la declanșarea de către Comisia Europeană a unor proceduri de încălcare a dreptului UE, indiferent de ridicarea MCV la data de 15 septembrie 2023.

În final, s-a solicitat admiterea recursului în casație, casarea hotărârii atacate și rejudecarea apelurilor de către Curtea de Apel București, secția I Penală în ceea ce privește infracțiunea de luarea de mită, aflată în termenul prescripției speciale.

IV. Prin încheierea din 10 ianuarie 2024 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală, în dosarul nr. x/2017 a fost admisă în principiu, cererea de recurs în casație formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție împotriva deciziei penale nr. 1470/A/05.09.2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I Penală, în dosarul nr. x/2017.

În esență, s-a reținut că cererea de recurs în casație îndeplinește condițiile prevăzute la art. 434-438 C. proc. pen., iar în procedura de examinare a admisibilității recursului în casație instanța supremă verifică doar aspectele strict formale care nu pun în discuție chestiuni ce țin de soluționarea fondului căii de atac.

V. Examinând recursul în casație declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., astfel cum au fost stabilite prin încheierea de admitere în principiu din 10 ianuarie 2024, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Recursul în casație este o cale extraordinară de atac prin intermediul căreia Înalta Curte de Casație și Justiție verifică conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, în cazurile și condițiile expres prevăzute de lege, având ca scop îndreptarea erorilor de drept comise de curțile de apel și Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanțe de apel.

Instanța supremă, fiind învestită cu judecarea recursului în casație, verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate. Efectuând acest control, instanța de recurs în casație pornește de la situația de fapt stabilită cu autoritate de lucru judecat de instanța de apel.

Motivul de casare invocat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție s-a întemeiat pe dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen. (în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal).

Din perspectiva acestui caz de casare, devin incidente două ipoteze distincte și anume: fie soluția de încetare nu trebuia dispusă, întrucât temeiul prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. e)-j) C. proc. pen. nu a existat, fie soluția de încetare a procesului penal se întemeiază pe un alt temei decât cel reținut.

În speță, situându-se în prima dintre cele două ipoteze anterior menționate, cazul concret de împiedicare a exercitării acțiunii penale, valorificat de către instanța de apel este cel prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., respectiv intervenirea prescripției răspunderii penale a inculpaților A., B. și C., subsecvent adoptării de către Curtea Constituțională a Deciziilor nr. 297 din 26 aprilie 2018 și 358 din 26 mai 2022, ambele referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 155 alin. (1) C. pen.

Astfel, prin decizia instanței de apel s-a dispus încetarea procesului penal ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale față de inculpații:

- A., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 308 alin. (1) C. pen., art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 C. pen.

- B., sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 48 C. pen. raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 308 alin. (1) C. pen., art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen.

- C., sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 48 C. pen. raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 308 alin. (1) C. pen., art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen.

Sub aspectul situației de fapt, cu privire la infracțiunile de luare de mită, s-au reținut următoarele:

- inculpatul A., în calitate de angajat al S.C. OMV Petrom și membru în comisia de evaluare a licitației din anul 2013, în perioada aprilie- iunie 2013 după ce în virtutea atribuțiunilor de serviciu a intrat în posesia datelor privind societățile ofertante la licitație, în luna mai din același an, a procedat la contactarea telefonică a martorului denunțător F. și ulterior cu ajutorul inculpatului B. a transmis datele respective inculpatului C. care a procedat la redactarea unui contract fictiv de consultanță și totodată, prin intermediul acestuia, a pretins de la martorul denunțător F. un procent de 10% din valoarea contractului de transport persoane, respectiv suma 946.700 euro, fără T.V.A., pentru a nu-și îndeplini atribuțiile de serviciu, privind verificarea și evaluarea corectă din punct de vedere tehnic (acuzația de "luare de mită");

- inculpatul B., în perioada aprilie- iunie 2013, mai precis în luna mai din același an, în virtutea promisiunii de ajutor exprimată cu ocazia întâlnirii din localitatea Armășești, jud. Ialomița, a intrat în posesia unui înscris remis de inculpatul A. cunoscând destinația acestuia, respectiv aceea că datele respective vor fi inserate în contractul de consultanță ce urma să se încheie între S.C. F. S.R.L. și S.C. G. S.R.L. procedând apoi la transmiterea acestuia astfel încât să intre în posesia inculpatului C., reprezintă o înlesnire și ajutor pentru inculpatul A. să pretindă urmare a încălcării atribuțiilor sale de serviciu (privind verificarea și evaluarea corectă din punct de vedere tehnic), prin intermediar, de la martorul denunțător F. un procent de 10% din valoarea contractului de transport persoane, respectiv suma 946.700 euro, fără T.V.A. (acuzația de "complicitate la infracțiunea de luare de mită");

- inculpatul C., în perioada aprilie- iunie 2013, mai precis în luna mai din același an, în virtutea promisiunii de ajutor exprimată cu ocazia întâlnirii din localitatea Armășești, jud. Ialomița, a procedat la redactarea unui contract fictiv de consultanță urmare a datelor transmise de inculpatul A. prin inculpatul B., iar după ce în prealabil l-a contactat telefonic pe martorul denunțător s-a întâlnit cu acesta, i-a remis respectivul contract și i-a pretins pentru inculpatul A. angajat al S.C. OMV Petrom și membru în comisia de evaluare a licitației, un procent de 10% din valoarea contractului de transport persoane, respectiv suma 946.700 euro, fără T.V.A., pentru ca acesta din urmă să nu-și îndeplinească atribuțiile de serviciu, privind verificarea și evaluarea corectă din punct de vedere tehnic (acuzația de "complicitate la infracțiunea de luare de mită").

În speță, Ministerul Public a arătat că instanța de apel a aplicat în mod greșit și prioritar prevederile privind prescripția răspunderii penale din legea națională, în defavoarea principiilor dreptului Uniunii Europene în cadrul unei analize a infracțiunilor de corupție sancționate pe plan intern în raport de reglementarea infracțiunilor de corupție și de serviciu comise de alte persoane enumerate de art. 308 C. pen., solicitând să se aibă în vedere Cauza-107/23 din 24 iulie 2023 a Curții de Justiție a Uniunii Europene.

S-a apreciat, de asemenea, că un stat membru nu își poate modifica legislația astfel încât să determine un regres al protecției valorii statului de drept.

Procedând la examinarea acestor critici în raport de considerațiunile de natură teoretică și faptică anterior menționate, Înalta Curte reține că, în conformitate cu dispozițiile art. 19 alin. (1) din Tratatul privind Uniunea Europeană și art. 267 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene, Curtea de Justiție a Uniunii Europene asigură respectarea dreptului în interpretarea și aplicarea tratatelor, dreptul Uniunii Europene aplicându-se cu prevalență față de dreptul intern.

Totuși, Înalta Curte observă că, potrivit art. 325 din TFUE, pentru a combate frauda care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii, statele membre adoptă aceleași măsuri pe care le iau pentru a combate frauda care aduce atingere propriilor lor interese financiare, fără a aduce atingere altor dispoziții ale tratatelor.

Din acest punct de vedere, este indiscutabilă supremația dreptului unional, însă, în același timp, este necesar a fi făcută precizarea că în ceea ce privește conflictele de legi în timp sau existența unor neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, regula de bază impune aplicarea normelor mai puțin severe. Astfel, în Constituția României, la art. 20 alin. (2) se prevede că: Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.

Revenind la cauza pendinte, instanța de casație constată că în prezenta cauză inculpații au fost trimiși în judecată pentru săvârșirea unor infracțiuni de corupție, respectiv luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. (1) raportat la art. 308 alin. (1) C. pen., sub diferite forme de participație, cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000.

În raport de această precizare, dar și de faptul că în cauză Ministerul Public a solicitat să fie lăsate neaplicate dispozițiile legale naționale, respectiv Deciziile nr. 297/2018 și 358/2022 ale Curții Constituționale, dar și Decizia nr. 67/2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca urmare a aplicării principiului supremației dreptului Uniunii Europene, invocând Cauza-107/23 din 24 iulie 2023 a Curții de Justiție a Uniunii Europene (Cauza Lin), Înalta Curte constată că aceasta nu este incidentă în cauza de față, domeniul de aplicare al acesteia fiind distinct.

Astfel, dacă hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene, invocată de parchet, are în vedere protecția intereselor financiare ale Uniunii Europene prin raportare la frauda care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii - fraudă gravă în domeniul TVA-ului, în cauza de față inculpații au fost trimiși în judecată pentru săvârșirea unor infracțiuni de corupție.

În aceste coordonate, Înalta Curte opinează că schimbarea domeniului de interpretare și aplicare a sintagmei "infracțiuni care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene" și extinderea lui la infracțiunile de corupție ar fi în mod vădit lipsită de precizia necesară pentru a evita arbitrariul și, astfel, ar fi incompatibilă cu standardele unui stat de drept.

A admite susținerile parchetului din cadrul recursului în casație și a extinde domeniul de interpretare și aplicare a hotărârii CJUE la infracțiunile de corupție ar echivala cu încălcarea de către instanța supremă a ordinii juridice, precum și cu instituirea arbitrariului, ceea ce ar fi incompatibil cu principiile statului de drept.

Drept urmare, în raport de argumentele reținute, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că infracțiunile de corupție nu intră, ratione materiae, în sfera hotărârii pronunțate la data de 24 iulie 2023 de Curtea de Justiție a Uniunii Europene (Marea Cameră) în cauza C-107/23.

De asemenea, s-a mai invocat Hotărârea Curții (Marea Cameră) din 18 mai 2021* prin care s-a stabilit că Decizia nr. 2006/928/CE este obligatorie pentru România în toate elementele sale.

Referitor la aceste susțineri, Înalta Curte de Casație și Justiție reține, ca prim aspect, faptul că Decizia nr. 2006/928/CE a fost abrogată prin Decizia nr. 1786/2023 a Comisiei Europene, adoptată la Bruxelles la 15 septembrie 2023, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. 229 din 18 septembrie 2023 și intrată în vigoare la 8 octombrie 2023.

În altă ordine de idei, astfel cum s-a precizat anterior, Înalta Curte recunoaște, pe deplin și fără rezerve, primordialitatea dreptului Uniunii Europene în fața legilor interne, și, în limitele competențelor Uniunii, aplică cu prevalență, dispozițiile acestuia.

Însă, este de precizat că prioritatea/preeminența/primordialitatea dreptului Uniunii Europene nu se manifestă în raport de Constituția României și/sau orice altă normă de rang constituțional, astfel cum sunt, prin excelență, dispozițiile CEDO care asigură un standard superior de protecție a unui drept fundamental [art. 20 alin. (2) Constituție], ci vizează exclusiv dispozițiile contrare din "legile interne".

Așadar, chiar admițând supremația dreptului Uniunii, Înalta Curte este obligată să verifice dacă prin lăsarea ca neaplicate a dispozițiilor legale naționale nu se încalcă drepturile fundamentale ale omului și principiile de bază ale procesului penal, recunoscute de legislația națională, de Convenția Europeană a Drepturilor Omului și chiar de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, sau dispozițiile cuprinse în alte tratate.

Astfel, ori de câte ori efectele substanțiale ale unei act judiciar interferează cu protecția unui drept fundamental, orice instanță judecătorească (orice jurisdicție penală), în limitele competenței sale, este obligată să identifice și să statueze motivat care este standardul de drept - noțiune comprehensivă ce reunește atât normele juridice (principii și reguli) cât și dreptul de sorginte jurisdicțională (jurisprudențele obligatorii) - incident în concret în procedura judiciară în care a fost învestită, urmând să îl aplice pentru a tranșa în baza acestuia raportul juridic litigios.

Așa fiind, Înalta Curte - ca, de altfel, orice instanță judecătorească - este obligată să efectueze un atare examen judiciar pentru a statua motivat care este standardul de drept în concret aplicabil în cauza pendinte, de vreme ce soluția pe care urmează să o pronunțe influențează indeniabil protecția drepturilor fundamentale.

Înalta Curte apreciază că realizarea justiției într-un stat de drept nu este posibilă fără respectarea drepturilor fundamentale prin raportare la particularitățile fiecărei cauze, la standardele rezultate din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului și a Curții Constituționale, respectiv a celor ce decurg din jurisprudența CJUE, în măsura în care sunt apte să asigure un nivel de protecție a drepturilor fundamentale echivalent sau superior celui din blocul convențional.

Înalta Curte remarcă din prevederile Convenției europene pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (în continuare CEDO sau Convenția europeană) că cea mai mare parte a acestor drepturi nu sunt nelimitate într-o societate democratică, fiind justificată restrângerea lor în numele siguranței publice sau al securității naționale, al interesului economic al țării, al sănătății publice și al moralei, al drepturilor și libertăților altuia, al prevenirii dezordinii și delincvenței. În plus, potrivit art. 15 parag. 1 din Convenția europeană, statelor le este permis, în anumite circumstanțe, să deroge de la obligațiile lor în caz de război sau de alt pericol public ce amenință viața națiunii. Dar chiar și în aceste împrejurări, niciun stat nu se poate sustrage obligației de a respecta dreptul la viață, cu excepția cazului de deces rezultând din acte licite de război, și nici de la obligația interzicerii torturii, a sclaviei și a neretroactivității legii penale mai severe, respectiv a retroactivității legii penale mai favorabile (art. 15 parag. 2).

Deopotrivă, este rolul instanțelor de a asigura că, în special, în materia drepturilor inderogabile, nu poate fi acceptat un dublu standard de protecție, care să conducă la o scindare nepermisă a conținutului dreptului prin acceptarea ideii că un aspect din conținutul unui drept fundamental poate fi supus unui standard diferit de protecție față de alt aspect al aceluiași drept în funcție de natura faptului juridic care a generat incidența dreptului.

Prin urmare, în opinia Înaltei Curți atât neretroactivitatea legii, respectiv retroactivitatea legii penale mai favorabile sunt menite să asigure protecția persoanei implicate într-un proces penal de aplicarea arbitrară a legii ori de aplicarea unei legi sau interpretări imprevizibile in malam partem.

Aceasta este și viziunea Curții Constituționale care a apreciat că în caz de coliziune a unui tratat cu însăși Constituția, inclusiv în sfera raporturilor la nivelul UE, regulile generale stabilite de art. 11 din Constituție impun revizuirea legii fundamentale, procedură fără de care este imposibil ca tratatul să fie aplicabil în România. Pe cale de consecință, orice tratat este aplicabil în sistemul intern doar atâta timp cât respectă dispozițiile constituționale. Prin urmare, standardul aplicabil este cel conferit de Constituție sau deciziile Curții Constituționale ori de câte ori un tratat ar conferi un standard mai redus, așa încât nu s-ar putea reține cu prioritate standardul unional al protecției drepturilor fundamentale atâta timp cât acesta este inferior celui care decurge din normele de rang constituțional.

Chiar trecând peste faptul că infracțiunile din prezenta cauză sunt infracțiuni de corupție, Înalta Curte apreciază că interesele financiare ale Uniunii Europene trebuie protejate, cu respectarea drepturilor fundamentale de la care nu se poate deroga. Într-o comunitate de drept precum Uniunea Europeană, drepturile fundamentale ale persoanelor nu sunt mai puțin importante decât interesele financiare ale acesteia. Cu alte cuvinte, interesele financiare ale Uniunii nu pot fi protejate cu prețul unei încălcări a drepturilor fundamentale inderogabile.

Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că dreptul Uniunii Europene permite CJUE să deroge de la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului numai în măsura în care prima curte recunoaște anumitor drepturi fundamentale o protecție mai largă decât cea de a doua. Și această derogare este permisă doar dacă astfel nu se diminuează protecția unui alt drept fundamental prevăzut de Cartă, care corespunde unui drept prevăzut de CEDO, stabilite prin jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. De exemplu, în acele cazuri în care trebuie să se realizeze un echilibru între anumite drepturi fundamentale [hotărârea din 29 ianuarie 2008, Promusicae (C 275/06, EU:C:2008:54, punctul 68)].

Deopotrivă, este rolul instanței supreme de a asigura că, în special, în materia drepturilor inderogabile, nu poate fi acceptat un dublu standard de protecție, care să conducă la o scindare nepermisă a conținutului dreptului prin acceptarea ideii că un aspect din conținutul unui drept fundamental poate fi supus unui standard diferit de protecție față de alt aspect al aceluiași drept, în funcție de natura faptului juridic care a generat incidența dreptului.

Concluzionând, Înalta Curte constată că a îmbrățișa punctul de vedere al parchetului, în sensul de a da prevalență dreptului Uniunii Europene, respectiv de a lăsa neaplicate deciziile Curții Constituționale a României și Decizia nr. 67/2022 a Înaltei Curți, ar însemna aplicarea retroactivă a legislației penale mai punitive în detrimentul celor trei inculpați, aspect ce ar conduce la încălcarea drepturilor fundamentale ale acestora.

De asemenea, aplicarea legii în această manieră ar reprezenta un caz clar de încălcare a principiului legalității incriminării și pedepsei în toate componentele sale - accesibilitate, previzibilitate, precizie, neretroactivitate. Practic, aplicând legea națională, se asigură garanțiile reglementate în Convenția europeană a drepturilor Omului și în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, dar și o protecție superioară. Astfel, în acord cu dispozițiile art. 53 din Cartă, instanțele naționale trebuie să aplice standardele naționale care asigură o protecție mai largă.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte are în vedere și faptul că succesiunea de legi în timp nu este susceptibilă de un tratament juridic diferit în funcție de natura infracțiunii, după cum aceasta este o infracțiune îndreptată împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene, o infracțiune de corupție sau o altă infracțiune de drept comun, orice altă interpretare fiind de natură să aducă atingere art. 7 paragraful 1 din Convenția europeană a drepturilor omului, pentru lipsa de precizie și previzibilitate a legii.

Referitor la natura și efectele Deciziilor nr. 297/2018 și nr. 358/2022 pronunțate de Curtea Constituțională în considerarea principiului legalității, Înalta Curte reține:

Prin Decizia Curții Constituționale nr. 297/2018 (publicată în Monitorul Oficial nr. 518 din 25.06.2018), s-a constatat că soluția legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripției răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", din cuprinsul dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., este neconstituțională.

Ulterior, prin Decizia Curții Constituționale nr. 358/2022 (publicată în Monitorul Oficial nr. 565 din 09.06.2022) s-a constatat că dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen. sunt neconstituționale, în considerente reținându-se că:

"... în condițiile stabilirii naturii juridice a Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 ca decizie simplă/extremă, în absența intervenției active a legiuitorului, obligatorie potrivit art. 147 din Constituție, pe perioada cuprinsă între data publicării respectivei decizii și până la intrarea în vigoare a unui act normativ care să clarifice norma, prin reglementarea expresă a cazurilor apte să întrerupă cursul termenului prescripției răspunderii penale, fondul activ al legislației nu conține vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripției răspunderii penale" (paragraful 73).

Curtea Constituțională a reținut în paragraful 76 că, în cazul de față, legiuitorul a nesocotit prevederile art. 147 alin. (4) din Constituție, ignorând efectele obligatorii ale Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 cu consecința creării unui viciu de neconstituționalitate mai grav generat de aplicarea neunitară a textului de lege "cursul termenului prescripției răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea", care, în mod evident, nu prevede niciun caz de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale. Pentru restabilirea stării de constituționalitate este necesar ca legiuitorul să clarifice și să detalieze prevederile referitoare la încetarea cursului prescripției răspunderii penale, în spiritul celor precizate în considerentele deciziei anterior menționate."

Anterior publicării acestei din urmă decizii, prin articolul unic al O.U.G. nr. 71/2022 (publicată în Monitorul Oficial nr. 531 din 30 mai 2022), a fost modificat art. 155 din C. pen. după cum urmează:

"(1) Cursul termenului prescripției răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză care, potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului."

Prin hotărârea prealabilă adoptată în mecanismul de unificare a practicii judiciare prevăzut de art. 475 din C. proc. pen. (Decizia nr. 67/2022), Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit cu caracter obligatoriu că normele referitoare la întreruperea cursului prescripției sunt norme de drept penal material (substanțial) supuse, din perspectiva aplicării lor în timp, principiului activității legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepția dispozițiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituția României, republicată și art. 5 din C. pen.

În considerentele acestei hotărâri s-a arătat, printre altele, că dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen., în forma anterioară Deciziei nr. 297/2018, constituie o normă de drept penal material, iar nu o normă de procedură penală.

Or, date fiind argumentele expuse în Decizia nr. 265/2014 a Curții Constituționale (publicată în Monitorul Oficial Partea I, nr. 372 din 20 mai 2014), în cauzele pendinte nu pot fi combinate dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen., în forma anterioară Deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018, prin considerarea că actul de procedură a produs un efect întreruptiv al cursului prescripției, cu dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen. ulterioare publicării deciziei menționate, care înlătură un asemenea efect, după cum s-a arătat în Decizia Curții Constituționale nr. 358/2022.

Aceasta deoarece o eventuală combinare a dispozițiilor legale ar însemna ca organele judiciare să aplice două acte normative referitoare la aceeași instituție juridică, exercitând un atribut care nu le revine și intrând în sfera de competență constituțională a legiuitorului.

Instanța supremă a reținut, de asemenea, că revine fiecărei instanțe de judecată învestite cu soluționarea cauzelor pendinte să determine caracterul mai favorabil sau nu al dispozițiilor legale incidente în raport cu particularitățile fiecărei situații în parte, respectând însă cerințele ce decurg din interdicția generării unei lex tertia.

Având în vedere considerentele Deciziei nr. 358/2022 a Curții Constituționale, Înalta Curte constată că în perioada cuprinsă între momentul publicării în Monitorul Oficial a Deciziei nr. 297/2018, respectiv la 25 iunie 2018, și momentul publicării O.U.G. nr. 71/2022 pentru modificarea art. 155 alin. (1) din C. pen., 30 mai 2022, în legislația națională penală nu au fost prevăzute cazuri de întrerupere a prescripției răspunderii penale, aplicabile în această materie fiind exclusiv dispozițiile cuprinse în prevederile art. 153 - 154 din C. pen., termenele de prescripție a răspunderii penale fiind cele menționate în art. 154 alin. (1), fără ca acestea să fie susceptibile de a fi întrerupte.

Prin urmare, legea penală care a reglementat în cuprinsul art. 155 alin. (1) C. pen. soluția normativă declarată neconstituțională, de la intrarea sa în vigoare (1 februarie 2014) și până la modificarea dispoziției legale prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2022, este o lege penală substanțială în concret mai favorabilă persoanei acuzate până la soluționarea definitivă a cauzei, aplicabilă astfel în mod global raportului de conflict.

Astfel, până la data de 30 mai 2022, data intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2022, în materie penală nu a funcționat întreruperea cursului termenelor de prescripție a răspunderii penale. Ipotezele de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale în condițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2022 se vor aplica numai cu privire la faptele comise începând cu data de 30 mai 2022, acestea neputând fi aplicate retroactiv în cauzele pendinte, neavând natura unei legi penale mai favorabile, ci dimpotrivă.

Fiind o instituție de drept penal, se vor aplica în privința prescripției răspunderii penale regulile atașate principiului legalității ori al neretroactivității legii penale mai severe atât în ceea ce privește termenele, cât și în ceea ce privește cauzele de întrerupere sau suspendare.

În aceeași ordine de idei, Înalta Curte reține că în măsura în care în dreptul național normele care au reglementat prescripția, astfel cum au fost sancționate de Curtea Constituțională, în perioada 25 iunie 2018-30 mai 2022 nu au prevăzut prescripția specială, ci doar pe cea generală, constituind astfel lege mai favorabilă în succesiunea dispozițiilor privind prescripția, lăsarea ca neaplicată a acestei legi mai favorabile ar avea ca efect fie ultraactivarea legii mai severe anterioare datei de 25 iunie 2018, fie retroactivarea legii adoptate începând cu 30 mai 2022 (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2022), de asemenea, mai severă, ambele situații fiind de natură a încălca dispozițiile art. 7 din Convenția europeană referitoare la principiul legalității incriminării și pedepsei, conducând la reactivarea răspunderii penale după expirarea termenului de prescripție aplicabil.

În acest context jurisprudențial obligatoriu, în ceea ce privește temeinicia soluției instanței de apel relativ la incidența prescripției răspunderii penale, Înalta Curte reține următoarele:

Raportat la aspectele factuale definitiv reținute prin hotărârea instanței de apel și care nu mai pot fi cenzurate de instanța de casație, termenul de prescripție generală a răspunderii penale pentru infracțiunea dedusă judecății, luare de mită (în forma autoratului în ceea ce-l privește pe inculpatul A., respectiv complicitate în ceea ce-i privește pe ceilalți inculpați), prevăzută de art. 289 alin. (1) raportat la art. 308 alin. (1) C. pen. și art. 6 din Legea nr. 78/2000 ale cărei limite de pedeapsă sunt de la 2 ani la 6 ani și 8 luni este, potrivit art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen., de 8 ani și a început să curgă de la data săvârșirii faptei, respectiv luna mai 2013.

De vreme ce, subsecvent deciziilor luate în contenciosul constituțional, legea penală în ansamblu mai favorabilă, astfel cum a fost apreciată în final de instanța de apel (C. pen. în vigoare în perioada 25 iunie 2018 - 30 mai 2022), nu a inclus cazuri de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale, termenul general de prescripție era împlinit în luna mai a anului 2021, anterior pronunțării deciziei penale nr. 1470/A din data de 05 septembrie 2023 a Curții de Apel București.

În consecință, în mod corect, instanța care a soluționat cauza a apreciat că este incidentă cauza de încetare a procesului penal prevăzută de art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., soluția dispusă față de inculpați prin decizia recurată fiind legală sub aspectul criticat.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție împotriva deciziei penale nr. 1470/A din data de 05 septembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. x/2017.

În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile ocazionate de soluționarea recursului în casație formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție vor rămâne în sarcina statului.

Potrivit art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariile parțiale cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu pentru intimații-inculpați B. și C., în cuantum de câte 170 RON, precum și onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul-inculpat A., în cuantum de 680 RON, vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție împotriva deciziei penale nr. 1470/A din data de 05 septembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. x/2017.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea recursului în casație declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție rămân în sarcina statului.

Onorariile parțiale cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu pentru intimații-inculpați B. și C., în cuantum de câte 170 RON, precum și onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul-inculpat A., în cuantum de 680 RON, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 martie 2024.