ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 18 martie 2025

Deliberând asupra admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație formulată de recurentul A., constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 478/09.05.2022 a Tribunalului București, secția I penală, pronunțată în dosarul nr. x/2020, printre alții, a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la luare de mită, prevăzută de art. 48 raportat la art. 289 alin. (1) din C. pen. și la art. 7 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000.

În baza art. 67 alin. (1) și (2) din C. pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) și k) din C. pen., s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public pe o perioadă de 5 (cinci) ani, pedeapsă ce se va executa după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) și k) din C. pen., s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, de la rămânerea definitivă a sentinței și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 396 alin. (1) și alin. (2) raportat la art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. cu aplicarea art. 19 raportat la art. 2 lit. a) pct. 1 din Legea nr. 682/2002 și art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002 a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 2 (doi) ani și 9 (nouă) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la trafic de influență, prevăzută de art. 48 raportat la art. 291 alin. (1) din C. pen. și la art. 7 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000.

În baza art. 67 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) și k) din C. pen., s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public pe o perioadă de 5 (cinci) ani, pedeapsă ce se va executa după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) și k) din C. pen., s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, de la rămânerea definitivă a sentinței și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 38 alin. (1) și (2) raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., s-au contopit pedepsele stabilite și s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 4 (patru) ani închisoare la care s-a adăugat un spor de 11 (unsprezece) luni reprezentând o treime din celelalte pedepse stabilite, în final inculpatului dându-i-se spre executare pedeapsa rezultantă de 4 (patru) ani și 11 (unsprezece) zile închisoare.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și k) din C. pen., respectiv a dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și a dreptului de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public pe o perioadă de 5 (cinci) ani, pedeapsă ce se va executa după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 45 alin. (5) din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și k) din C. pen., respectiv a dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și a dreptului de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, de la rămânerea definitivă a sentinței și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 399 alin. (1) din C. proc. pen. s-a menținut măsura preventivă a controlului judiciar dispusă prin ordonanța din data de 4 mai 2020 emisă în dosarul nr. x/2020 al Direcției Naționale Anticorupție.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel au formulat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție și inculpații B. și A..

Prin decizia penală nr. 1518/A din data de 28 noiembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penal, printre altele, s-a admis apelul declarat de apelantul inculpat A. împotriva sentinței penale nr. 478 din data de 09.05.2022 a Tribunalului București, secția I penală, pronunțată în dosarul nr. x/2020.

S-a desființat, în parte, sentința penală atacată și, rejudecând:

În baza art. 396 alin. (1) și alin. (2) raportat la art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. cu aplicarea art. 19 raportat la art. 2 lit. a) pct. 1 din Legea nr. 682/2002 și art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002 a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la luare de mită, prevăzută de art. 48 raportat la art. 289 alin. (1) din C. pen. și la art. 7 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000.

În baza art. 67 alin. (1) și (2) din C. pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) și k) din C. pen. s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public pe o perioadă de 5 (cinci) ani, pedeapsă ce se va executa după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) și k) din C. pen. s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, de la rămânerea definitivă a hotărârii și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 396 alin. (1) și alin. (2) raportat la art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. cu aplicarea art. 19 raportat la art. 2 lit. a) pct. 1 din Legea nr. 682/2002 și art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002 a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la trafic de influență, prevăzută de art. 48 raportat la art. 291 alin. (1) din C. pen. și la art. 7 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000.

În baza art. 67 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) și k) din C. pen. s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public pe o perioadă de 5 (cinci) ani, pedeapsă ce se va executa după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) și k) din C. pen. s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, de la rămânerea definitivă a hotărârii și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 38 alin. (1) și (2) raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen. s-au contopit pedepsele stabilite și s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare la care s-a adăugat un spor de 8 luni reprezentând o treime din cealaltă pedeapsă stabilită, în final inculpatul urmând a executa o pedeapsă rezultantă de 3 ani și 8 luni închisoare.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) din C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și k) din C. pen., respectiv a dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și a dreptului de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public pe o perioadă de 5 (cinci) ani, pedeapsă ce se va executa după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 45 alin. (5) din C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și k) din C. pen., respectiv a dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și a dreptului de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, de la rămânerea definitivă a hotărârii și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate care nu sunt contrare deciziei.

Împotriva deciziei penale nr. 1518/A din data de 28 noiembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, a declarat recurs în casație recurentul A., invocând cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

În motivarea cererii de recurs în casație recurentul A., prin apărător ales, a arătat că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate în principiu a cererii de recurs în casație, iar pe fond a solicitat ca în baza art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen. să se dispune achitarea, având în vedere faptul că nu sunt întrunite elementele de tipicitate al infracțiunii de complicitate la trafic de influență. Inculpatul a indicat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., susținând că prin prisma acestui caz de casare poate fi analizată inclusiv tipicitatea subiectivă a faptei.

Recurentul a arătat că în momentul intermedierii relațiilor infracționale dintre martorul denunțător C. și polițistul judiciar B. nu ar fi avut reprezentarea că banii, obiect al mitei, erau pentru toate persoanele menționate, poziția psihică a inculpatului fiind cea care face diferența dintre existența ori inexistența unei infracțiuni în concurs. A susținut că în dosar nu există probe care să releve cu certitudine că ar fi cunoscut că banii sunt meniți să ajungă și la procurorul de caz și procurorul superior, neputând fi dovedit dincolo de orice îndoială rezonabilă poziționarea subiectivă a inculpatului, pentru a exista temei legal în a reține și concursul cu complicitatea la traficul de influență.

S-a menționat că intermedierea a avut loc, latura obiectivă a complicității la luare de mită existând indiscutabil, care suprapunându-se cu latura obiectivă a complicității la traficul de influență, la prima vedere recurentul fiind vinovat pentru acest concurs ideal, însă, în lipsa reprezentării cognitive a tuturor circumstanțelor în care acționează, antrenarea sa în cadrul relațiilor infracționale capătă conotația juridică a participației improprii. A susținut că informația privind destinația sumelor de bani de a servi drept catalizator al traficului de influență a circulat exclusiv între două persoane: C. și B., iar recurentul necunoscând și această destinație subsidiară a banilor, știind doar că banii vor fi reținuți de inculpatul B., a acționat determinat de acesta, în sensul complicității cu vinovăție (știind care este scopul sumelor de bani) la luarea de mită și în sensul complicității fără vinovăție (neștiind că banii sunt destinați și procurorului de caz și procurorului superior) la traficul de influență.

Recurentul a precizat că, sub aspect faptic, nu prezenta niciun interes, nici pentru compărătorul și nici traficantul de influență ca intermediarul să cunoască în detaliu conivența lor, motivația sa fiind obținerea unui comision, de profit din înțelegerea frauduloasă a celor doi. Neavând niciun fel de calitate în dosarul în care C. avea interesul de a se dispune clasarea și ridicarea măsurilor asigurătorii, recurentul a susținut că a acționat fără vinovăție în ceea ce privește complicitatea la traficul de influență.

Concluzionând, recurentul a arătat că a fost condamnat pentru complicitate la trafic de influență în mod nelegal, analiza probatoriului fiind una sumară, neavând aptitudinea de a motiva o poziție subiectivă specifică complicelui la traficul de influență, singurele probe analizate conducând la concluzia că a cunoscut că intermediază exclusiv relațiile dintre martorul denunțător și polițistul judiciar.

Examinând admisibilitatea în principiu a cererii de recurs în casație, în conformitate cu prevederile art. 440 din C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:

Cu titlu preliminar, se notează că potrivit dispozițiilor alin. (2) al art. 440 din C. proc. pen., care poartă titlul marginal "Admiterea în principiu", dacă cererea de recurs în casație nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispozițiile art. 434, art. 436 alin. (1) și (6), art. 437 și art. 438, instanța respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casație.

Procedând la verificarea îndeplinirii condițiilor de admisibilitate prevăzute de lege, Înalta Curte, judecătorul de filtru, constată următoarele:

Cererea de recurs în casație formulată de recurentul A. a fost introdusă în termenul legal prevăzut de art. 435 din C. proc. pen. și îndeplinește condiția de admisibilitate prevăzută de art. 434 din C. proc. pen., hotărârea recurată nefăcând parte din categoria celor care nu pot fi atacate cu recurs în casație.

De asemenea, îndeplinește și condițiile prevăzute de art. 436 alin. (1) și (6) din C. proc. pen., precum și cerințele de formă prevăzute la art. 437 alin. (1) din C. proc. pen., în cuprinsul cererii fiind menționate numele și prenumele inculpatei, hotărârea care se atacă (decizia penală nr. 1518/A din data de 28 noiembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală), domiciliul recurentului, precum și semnătura.

Raportat la criteriile de exigență ale condiției supuse analizei și la sfera cazurilor de recurs în casație prevăzute de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., astfel cum au fost consacrate în practică și jurisprudență, Înalta Curte, judecătorul de filtru, notează prioritar faptul că, în actualul cadru procesual, verificarea respectării dispozițiilor art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. (indicarea cazurilor de recurs în casație pe care se întemeiază cererea și motivarea acestora), raportat la art. 438 din C. proc. pen., care stabilește cazurile în care se poate face recurs în casație, presupune examinarea, din punct de vedere formal, a existenței motivării cererii de recurs în casație și a unei concordanțe aparente a acesteia cu unul dintre motivele expres prevăzute de lege.

Totodată, se constată că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiile legalității și cel al respectării autorității de lucru judecat, recursul în casație vizează exclusiv legalitatea anumitor categorii de hotărâri definitive și numai pentru motive expres și limitativ prevăzute de lege.

Dispozițiile art. 433 din C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând, în acest sens, că ea urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Analiza de legalitate a instanței de recurs nu este, însă, una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor și reglementate ca atare, în mod expres și limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., instanța de recurs în casație examinând cauza numai în limitele motivelor de casare invocate în cererea de recurs în casație și care pot fi circumscrise cazului de casare invocat, potrivit art. 442 alin. (2) din C. proc. pen.

Ca atare, motivele de casare invocate trebuie să se raporteze la situația factuală și la elementele care au circumstanțiat activitatea infracțională, astfel cum au fost stabilite în mod definitiv, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză, prin hotărârea atacată, întrucât în această cale extraordinară de atac se analizează doar aspecte de drept, Înalta Curte de Casație și Justiție neputând proceda la reevaluarea materialului probator sau la reaprecierea situației de fapt.

În cauza de față, recurentul a invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală", însă criticile invocate nu pot fi subsumate lipsei condițiilor de tipicitate obiectivă a infracțiunii de complicitate la trafic de influență, prevăzută de art. 48 raportat la art. 291 alin. (1) din C. pen. și la art. 7 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000, ci aceste critici ale recurentului vizează elementele subiective din structura normei de incriminare a infracțiunii.

Aspectele ce vizează neîntrunirea condițiilor de tipicitate subiectivă, respectiv forma de vinovăție cu care a fost comisă infracțiunea, nu pot fi analizate prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., întrucât dispozițiile art. 16 lit. b) din C. proc. pen. prevăd această ipoteză ca o teză distinctă de cea în care soluția de achitare se dispune pe motiv că "fapta nu este prevăzută de legea penală."

Din perspectiva dispozițiilor procesual penale, noțiunea de faptă ce nu este prevăzută de legea penală include situațiile în care fapta constituie o contravenție/abatere disciplinară (atrage o altă formă de răspundere) și pe cele în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii, cu excepția laturii subiective (aceasta din urmă circumscriindu-se ipotezei prevăzută de art. 16 lit. b) teza a II-a din C. proc. pen.).

Cu privire la sfera de incidență a acestui motiv de recurs, respectiv art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. - inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală -, având în vedere definiția legală a infracțiunii, așa cum este redată în cuprinsul art. 15 alin. (1) din C. pen., precum și modul de reglementare, în textul art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., a cazurilor care împiedică punerea în mișcare sau exercitarea în continuare a acțiunii penale, se reține că, prin prisma acestuia, instanța de casație verifică dacă faptele, astfel cum au fost reținute în decizia atacată, corespund, din punct de vedere obiectiv, tiparului de incriminare ori întrunesc, sub aspectul laturii obiective, elementele constitutive ale infracțiunii reținute în sarcina persoanei condamnate.

Astfel, se observă că trăsătura esențială a prevederii faptei de legea penală este enumerată în art. 15 alin. (1) din C. pen. distinct de aceea ca fapta să fie comisă cu vinovăție, nejustificată și imputabilă persoanei care a săvârșit-o, împrejurare din care reiese că, prin sintagma "faptă prevăzută de legea penală", se înțelege orice act de conduită (acțiune sau inacțiune) sau manifestare de voință exteriorizată care determină o modificare în realitatea obiectivă, neconvenabilă ordinii sociale și, ca atare, incriminată în norma penală.

Pe de altă parte, dată fiind natura juridică a recursului în casație, de cale extraordinară de atac exclusiv de drept, dar și faptul că existența unei cauze justificative sau de neimputabilitate, precum și lipsa vinovăției prevăzute de lege constituie alte situații în care punerea în mișcare și exercitarea acțiunii penale sunt împiedicate, prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a și lit. d) din C. proc. pen., diferite de aceea a neprevederii faptei în legea penală, reglementată de art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., rezultă fără putință de tăgadă că, în concepția legiuitorului, înțelesul sintagmei folosite de acest din urmă text de lege nu poate fi decât acela la care se referă cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., caz care exclude, astfel, orice analiză în legătură cu întrunirea condițiilor de tipicitate subiectivă a infracțiunii.

Ca atare, expresia "faptă care nu este prevăzută de legea penală" vizează atât lipsa incriminării (neprevederea faptei ca infracțiune sau lipsa de tipicitate a faptei reținute în sensul că nu corespunde modelului abstract de incriminare, fiind incident alt tip de răspundere, după caz, civilă, contravențională, materială sau disciplinară), cât și situația în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii, altele decât cele referitoare la "vinovăția prevăzută de lege". Or, recurentul critică

Prin urmare, formularea unor critici care nu se subsumează cazului de casare invocat echivalează cu nemotivarea în fapt a recursului în casație, fapt ce atrage nerespectarea cerinței prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen.

Se impune a se sublinia că invocarea formală a unui caz de casare nu este susceptibilă de a conduce, în mod automat, la constatarea admisibilității recursului în casație, argumentele prezentate de recurent trebuind să aibă aptitudinea, cel puțin la nivel teoretic, de a pune în discuție verificarea pe fond a căii de atac extraordinare formulate.

Examinarea cauzei în recurs în casație se limitează doar la verificarea respectării legii de către instanța a cărei hotărâre a fost atacată sub aspectul soluționării cauzei prin aplicarea și interpretarea corectă a legii.

Pentru considerentele expuse, în baza art. 440 alin. (2) din C. proc. pen. va respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de recurentul A. împotriva deciziei penale nr. 1518/A din data de 28 noiembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. x/2020.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul la plata sumei de câte 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE

În baza art. 440 alin. (2) din C. proc. pen. respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de recurentul A. împotriva deciziei penale nr. 1518/A din data de 28 noiembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. x/2020.

Obligă recurentul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 martie 2025.