ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 68/2024

Ședința publică din data de 30 ianuarie 2024

Deliberând asupra cererii formulate de contestatorul A., reține următoarele:

Prin decizia penală nr. 1630/A din data de 16 noiembrie 2023 Curtea de Apel București, secția a II-a penală în baza art. 47 din C. proc. pen. raportat la art. 429 alin. (1) din C. proc. pen., a admis excepția necompetenței materiale a Curții de Apel București.

În baza art. 50 din C. proc. pen. raportat la art. 426 lit. b) din C. proc. pen., a declinat competența de soluționare a cererii având ca obiect contestație în anulare, formulată de apelantul inculpat A., în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.

Prin cererea înregistrată la data de 21.08.2023 pe rolul Curții de Apel București, secția a II-a penală, condamnatul A. a formulat contestație în anulare împotriva deciziei penale nr. 1169/R/02.04.2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul nr. x/2011.

În esență, în susținerea contestației în anulare, condamnatul a arătat că prin sentința penală nr. 844/F/08.11.2010, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, definitivă prin decizia penală nr. 1169/R/02.04.2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, acesta a fost condamnat, deși existau probe ce conduceau la încetarea procesului penal, ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.

În acest sens, contestatorul a arătat că infracțiunea pentru care a fost condamnat a fost săvârșită în anul 1999, fiind condamnat definitiv la data de 08.11.2010, iar raportat la dispozițiile art. 154 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. ar rezulta că la data condamnării sale intervenise prescripția răspunderii penale, termenul de prescripție pentru infracțiunile ce au dus la condamnarea sa (inițierea sau constituirea unui grup infracțional organizat sau aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup, prevăzută de art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 39/2003 și a unui infracțiuni de complicitate la trafic de droguri de mare risc prevăzută de art. 26 vechiul C. pen. raportat la art. 2 alin. (1) și (2) din Legea 143/2000) fiind de 10 ani, întrucât limitele de pedeapsă sunt între 5 și 20 de ani închisoare.

Analizând contestația în anulare declarată de contestatorul A., în temeiul art. 432 din C. proc. pen., Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 426 lit. b) din C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare când inculpatul a fost condamnat, deși existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal.

Condamnatul a formulat contestație în anulare, motivând că la data condamnării era împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale, împotriva deciziei penală nr. 1169/02 aprilie 2014, pronunțată în dosarul nr. x/2011, de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Prin decizia penală nr. 1169/02 aprilie 2014, pronunțată în dosarul nr. x/2011, Înalta Curte de Casație și Justiție, referitor la contestator, a admis recursul acestuia împotriva deciziei penale nr. 144 din 28 mai 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I-a Penală, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie și a casat în parte decizia recurată și sentința penală nr. 844 din data de 08.11.2011 pronunțată de Tribunalul București, secția I Penală, sub aspectul aplicării dispozițiilor legii penale mai favorabile.

Rejudecând, în aceste limite, a descontopit pedeapsa rezultantă aplicată prin hotărârile casate inculpatului A. alias "B.", în pedepsele componente.

În continuare, făcând aplicarea art. 5 din noul C. pen. a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpatului din art. 7 pct. 1 și 3 din Legea nr. 39/2003 în art. 367 alin. (1) și (2) din noul C. pen.

În baza art. 367 alin. (1) și (2) din noul C. pen. a condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 8 ani închisoare.

În baza art. 67 C. pen. a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b), e) și f) din noul C. pen. pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale.

Mai departe, în aplicarea art. 5 din noul C. pen. a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpatului din art. 26 C. pen. anterior rap. la art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 6 C. pen. anterior și art. 75 lit. a) C. pen. anterior în art. 48 din noul C. pen. rap. la art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 11 și art. 77 lit. a) din noul C. pen.

În baza art. 48 din noul C. pen. rap. la art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 11 și art. 77 lit. a) din noul C. pen. a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 7 ani închisoare.

În baza art. 67 din noul C. pen. a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b), e) și f) din noul C. pen. pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b), art. 35 alin. (1) C. pen. anterior și art. 5 din noul C. pen. a contopit cele două pedepse în pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare, urmând ca inculpatul A. să execute pedeapsa de 8 ani închisoare și de 5 ani pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b), e) și f) din noul C. pen.

În baza art. 65 C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b), e) și f) din noul C. pen.

Înalta Curte constată că în contestația în anulare s-a argumentat că termenul de prescripție a răspunderii penale pentru infracțiunile reținute în sarcina sa era împlinit la momentul condamnării definitive.

Astfel, a susținut că faptele au fost comise în anul 1999, iar cum limitele legale ale pedepselor prevăzute de lege pentru infracțiunile reținute sunt cuprinse între 10 și 20 de ani, termenul de 10 ani de prescripție a răspunderii penale prevăzut de art. 154 alin. (1) lit. b) din C. pen. era împlinit la data condamnării sale din 2 aprilie 2014.

Verificând data de la care curge termenul de prescripție, Înalta Curte constată însă că aceasta nu este cea indicată de către contestator.

Este adevărat că s-a reținut că inculpatul A. a aderat în anul 1999 l-a grupul infracțional organizat de către coinculpatul C., care se ocupa de traficul de heroina din 1995, dar deopotrivă de adevărat este că fapta reținută în sarcina inculpatului A. nu a constat în simpla aderare, ci și în sprijinirea grupului infracțional organizat, sprijinire care a încetat la data de 14 decembrie 2007.

Astfel, s-a reținut că faptele inculpatului A. - de a adera și sprijini un grup organizat în scopul desfășurării de trafic ilicit de droguri de mare risc și de a ajuta împreuna cu inculpații C. și D., la efectuarea transportului de heroina din Turcia către țări din Europa de Vest, droguri ce au fost capturate la data de 14.12.2007 de către autoritățile turce (55,475 kilograme heroină) - întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de aderare și sprijinire a unui grup infracțional organizat, prevăzută de art. 7 pct. 1 și 3 din Legea nr. 39/2003 și a unei infracțiuni de complicitate la trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 26 din C. pen. anterior rap. la art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 6 C. pen. anterior.

În calea ordinară de atac a recursului, Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că legea nouă este legea penală mai favorabilă, datorită limitelor mai reduse de pedeapsă.

În acest sens, s-a observat că noua incriminare a infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat, prev. de art. 367 din noul C. pen. preia întocmai vechiul text legal, singura diferență fiind numai sub aspectul tratamentului sancționator, mai favorabil în noua reglementare: pentru art. 367 alin. (2) din C. pen. pedeapsa fiind închisoare de la 3 la 10 ani, pe când pedeapsa anterioară pentru aceeași faptă era închisoarea de la 5 la 20 de ani.

Aceeași observație a fost făcută, în recurs, și în ceea ce privește infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, constatându-se reducerea limitelor speciale ale pedepsei închisorii, prin Legea nr. 187/2012 fiind adusă modificarea ce prevede pedeapsa de la 5 la 12 ani închisoare, în loc de la 10-20 de ani închisoare.

Așadar, Înalta Curte, în contestație în anulare, reține că termenul de prescripție pentru infracțiunea de constituirea unui grup infracțional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) și (2) din C. pen., pedepsită cu închisoare de la 3 la 10 ani este de 8 ani, potrivit art. 154 alin. (1) lit. c) din C. pen.. calculat de la 14 decembrie 2007 se împlinea la data de 13 decembrie 2015, deci ulterior condamnării definitive a inculpatului prin decizia penală nr. 1169/02 aprilie 2014.

Similar, termenul de prescripție pentru infracțiunea de complicitate la trafic de droguri de mare risc, prev. de art. 48 din noul C. pen. rap. la art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, pedepsită la data judecării inculpatului în recurs cu închisoarea de la 5 la 12 ani, potrivit art. 154 alin. (1) lit. b) din C. pen. este de 10 ani; calculat de la data de 14 decembrie 2007 se împlinea doar în 13 decembrie 2017, deci mult după condamnarea inculpatului prin decizia penală nr. 1169/02 aprilie 2014.

Ca atare, este nefondată susținerea contestatorului că la data condamnării sale termenele de prescripție a răspunderii penale erau împlinite.

Așadar, la data când inculpatul a fost condamnat, nu exista cauza de încetare a procesului penal, constând în prescripția răspunderii penale.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 432 din C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 1169 din data de 02 aprilie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul nr. x/2011.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pe seama contestatorului, în sumă de 680 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 1169 din data de 02 aprilie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul nr. x/2011.

Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 680 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30 ianuarie 2024.