ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 681/2023

Ședința publică din data de 18 octombrie 2023

Deliberând asupra contestației de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 105/F din data de 19 iunie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, s-a respins contestația la executare formulată de contestatorul - condamnat A..

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., a fost obligat contestatorul - condamnat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

În temeiul art. 274 alin. (1) din C. proc. pen., onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 340 de RON, s-a avansat din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a dispune astfel, curtea de apel a reținut că, la data de 25.04.2023, a fost înregistrată cererea formulată de persoana condamnată A. privind modificarea pedepsei rezultante de 8 ani, 10 luni și 11 zile, dispusă prin mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 40/2022 din 07.04.2022, în sensul reducerii acesteia, conform art. 595 din C. proc. pen.

Cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 585 alin. (1) lit. a), art. 595 și art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., precum și art. 6 din C. pen., O.U.G. nr. 71/2022 din data de 30.05.2022, Deciziile CCR nr. 358/2022 și 297/2018.

În motivarea cererii, persoana condamnată a arătat că acțiunea vizează reducerea pedepsei de 8 ani, 10 luni și 11 zile, cu pedeapsa de 3 ani și 10 luni închisoare, conform dispozițiilor art. 595 din C. proc. pen., ca urmare a intervenirii unei legi penale noi, respectiv O.U.G. nr. 71/2022 din data de 30.05.2022, care a modificat art. 155 din C. pen. (urmare a Deciziilor CCR nr. 358/2022 și 297/2018), care, în opinia sa, fac aplicabile prevederile art. 6 din C. pen.

A arătat că această condamnare de 3 ani și 10 luni închisoare a fost aplicată prin sentința penală nr. 136/18.07.2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală în procedura de recunoaștere a unei hotărâri pronunțate într-un alt stat, definitivă prin decizia penală nr. 396 din 05.09.2019 a Î.C.C.J., iar pedeapsa astfel recunoscută a fost contopită ulterior cu alte pedepse rezultând în final pedeapsa rezultantă de 8 ani, 10 luni și 11 zile închisoare și 5000 de RON amendă.

Cel de-al doilea motiv al contestației a vizat înlăturarea din cuprinsul mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 40/2022 din 07.04.2022 a pedepsei de 5000 de RON amendă penală, dat fiind că a executat această pedeapsă.

Persoana condamnată a depus la dosar mandatul de executare al pedepsei închisorii nr. 40/2022 din 07.04.2022, sentința penală nr. 136/F/18.07.2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I Penală, în dosarul nr. x/2019, chitanța seria x nr. x din 05.07.2022 privind plata sumei de 5000 RON, reprezentând amenda la care a fost condamnat.

Analizând actele dosarului, Curtea a constatat că, prin sentința penală nr. 136/18.07.2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I Penală, definitivă prin decizia penală nr. 396 din 05.09.2019 a Î.C.C.J., în temeiul art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, republicată, s-a respins cererea de punere în executare, prin predarea persoanei solicitate A., a mandatului european de arestare, emis de Procuratura Județeană - Silistra din Republica Bulgaria, la data de 15 aprilie 2019, actualizat la data de 15 mai 2019.

În temeiul art. 99 alin. (3) rap. la art. 166 alin. (3) și alin. (6) lit. a) corob. cu art. 167 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, s-a recunoscut, pe cale incidentală, sentința nr. 30/2018 din data de 14 decembrie 2018 (rămasă definitivă la data de 01 ianuarie 2019), pronunțată de Tribunalul Județean - Silistra din Republica Bulgaria, prin care persoanei condamnate A. i-a fost aplicată pedeapsa de 3 ani și 10 luni închisoare, pentru săvârșirea, în perioada 14 iulie 2008 - 12 decembrie 2008, a infracțiunii de fraudă, inclusiv cea care aduce atingere intereselor financiare ale Comunităților Europene, în înțelesul Convenției din 26.07.1995 privind protecția intereselor financiare ale Comunităților Europene și s-a dispus executarea acestei pedepse într-un penitenciar din România.

După rămânerea definitivă a acestei sentințe, prin decizia penală nr. 396 din 05.09.2019 a Î.C.C.J., prin care a fost respinsă contestația, petentului i-au fost contopite mai multe pedepse, în care a fost inclusă și această pedeapsă recunoscută.

S-a mai constatat că petentul a mai formulat ulterior solicitări invocând intervenirea unei legi penale mai favorabile după rămânerea definitivă a hotărârilor inițiale de condamnare, Curtea reținând că în final, prin sentința penală nr. 32/F din data de 22 februarie 2022 a Curții de Apel București, secția a II-a Penală pronunțată în dosarul nr. x/2021, definitivă prin decizia penală nr. 227 din data de 07.04.2022 a Î.C.C.J. s-a admis contestația la executare în baza art. 595 alin. (1) din C. proc. pen. și în baza art. 6 alin. (3) din C. pen., s-a constatat că dispozițiile art. 10 alin. (1) al Legii nr. 241/2005, așa cum a fost modificată prin Legea nr. 55/2021, sunt mai favorabile petentului condamnat A..

S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 9 ani, 3 luni și 10 zile închisoare aplicată prin sentința penală nr. 241F/14.11.2019 a Curții de Apel București, definitivă prin decizia penală nr. 100/A/08.04.2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție în pedepsele componente, de 6 ani închisoare și 1 an închisoare, pe care le-a repus în individualitatea lor.

În baza art. 6 alin. (3) din C. pen., s-a înlocuit pedeapsa de 1 an închisoare, aplicată petentului condamnat A. prin sentința penală nr. 241F/14.11.2019 a Curții de Apel București, definitivă prin decizia penală nr. 100/A/08.04.2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, în formă continuată (3 acte materiale din perioada decembrie 2013- decembrie 2015), prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 (forma în vigoare începând cu data de 06 iulie 2015), cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 și art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., cu pedeapsa amenzii penale constând în 100 de zile - amendă, suma corespunzătoare unei zile - amendă fiind de 50 de RON, petentul condamnat urmând să execute pedeapsa amenzii penale în cuantum de 5000 RON.

S-au menținut pedepsele accesorii și complementare, stabilite prin hotărârea de condamnare, inclusiv cu privire la pedeapsa amenzii penale dispuse prin prezenta.

În temeiul art. 38 alin. (1) din C. pen. s-a constatat că infracțiunile pentru care a fost condamnat inculpatul prin sentința penală nr. 241F/14.11.2019 a Curții de Apel București, definitivă prin decizia penală nr. 100/A/08.04.2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție sunt concurente cu infracțiunile pentru care inculpatul a fost condamnat:

- la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 26 din C. pen. de la 1969 raportat la art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005, suspendată condiționat prin sentința penală nr. 390/11.11.2009 a Judecătoriei Călărași, în dosarul x/2007, definitivă prin decizia penală nr. 1257/20.06.2012 a Curții de Apel București, secția I Penală, în dosarul x/2011;

- la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) și c) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005 (în varianta de reglementare anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 50/2013) cu aplicarea art. 5 din C. pen. prin sentința penală nr. 222/23.11.2017 a Curții de Apel București, în dosarul x/2014, definitivă prin decizia nr. 221/24.06.2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție;

- la pedeapsa de 3 ani și 10 luni închisoare prin sentința nr. 30/2018 din data de 14 decembrie 2018 (rămasă definitivă la data de 01 ianuarie 2019), pronunțată de Tribunalul Județean - Silistra din Republica Bulgaria, în dosarul nr. x/2018 [recunoscută prin sentința penală nr. 136/18.07.2019 a Curții de Apel București, în dosarul x/2019, definitivă prin decizia penală nr. 396/05.09.2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

S-a menținut dispoziția sentinței penale nr. 222/23.11.2017 a Curții de Apel București de anulare a suspendării condiționate a executării pedepsei de 1 an închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 390/11.11.2009 pronunțată de Judecătoria Călărași, definitivă prin decizia penală nr. 1257/20.06.2012 a Curții de Apel București, secția I Penală.

S-a descontopit pedeapsa principală de 4 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 222/23.11.2017 a Curții de Apel București, în dosarul x/2014, definitivă prin decizia nr. 221/24.06.2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și s-au repus în individualitatea lor pedepsele componente.

În temeiul art. 40 alin. (1) din C. pen., art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen. cu aplicarea art. 10 din Legea nr. 187/2012, s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului A. în pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare la care s-a adăugat sporul fix și obligatoriu de 2 ani, 11 luni și 10 zile, (reprezentând 1/3 din 3 ani și 10 luni + 4 ani + 1 an) și amenda penală în cuantum de 5000 RON (stabilită prin prezenta) și s-a dispus ca acesta să execute pedeapsa rezultantă de 8 ani, 11 luni și 10 zile închisoare și amenda penală în cuantum de 5000.

În temeiul art. 45 alin. (2) din C. pen., s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice; de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a fi asociat sau administrator al unei societăți comerciale, pe o perioadă de 2 ani.

În temeiul art. 45 alin. (5) din C. pen., s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice; de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a fi asociat sau administrator al unei societăți comerciale, din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată.

S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 64 din C. pen. privind înlocuirea pedepsei amenzii penale neexecutate cu obligația de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității, respectiv asupra dispozițiilor art. 63 din C. pen. privind posibilitatea înlocuirii zilelor - amendă cu un număr corespunzător de zile cu închisoarea (100 zile închisoare).

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. a) din C. proc. pen. raportat la art. 72 alin. (1) din C. pen. și art. 40 alin. (3) din C. pen., s-a scăzut din durata pedepsei aplicate inculpatului A., perioada reținerii, arestării preventive și arestului la domiciliu din dosarul x/2016 de la 10.03.2016 la 27.05.2016, respectiv perioada pedepsei executată parțial prin sentința penală nr. 222/23.11.2017 a Curții de Apel București, în dosarul x/2014 definitivă prin decizia nr. 221/24.06.2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, de la 25.06.2019 la zi.

S-a anulat M.E.P.Î nr. x/08.04.2020 emis de Curtea de Apel București și s-a dispus emiterea unui nou mandat de executare la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

Urmare a acestei ultime hotărâri, a fost emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 40 din data de 07.04.2022 pentru pedeapsa rezultantă de 8 ani 10 luni și 11 zile, petentul solicitând în esență, reducerea din această pedeapsă rezultantă a întregii pedepse de 3 ani și 10 luni închisoare aplicate prin sentința nr. 30/2018 din data de 14 decembrie 2018 (rămasă definitivă la data de 01 ianuarie 2019), pronunțată de Tribunalul Județean - Silistra din Republica Bulgaria în Dosarul nr. x/2018, recunoscută prin sentința penală nr. 136/18.07.2019 a Curții de Apel București, în dosarul x/2019, definitivă prin decizia penală nr. 396/05.09.2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru că în raport de data săvârșirii infracțiunii (perioada 14 iulie 2008 - 12 decembrie 2008) care a atras această condamnare recunoscută, s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale.

Petentul a considerat că prin O.U.G. nr. 71/2022 din data de 30.05.2022, care a modificat art. 155 din C. pen. (urmare a Deciziilor CCR nr. 358/2022 și 297/2018) devin aplicabile prevederile 6 din C. pen.

Curtea a amintit că potrivit art. 595 alin. (1) din C. proc. pen., când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare sau a hotărârii prin care s-a aplicat o măsură educativă intervine o lege ce nu mai prevede ca infracțiune fapta pentru care s-a pronunțat condamnarea ori o lege care prevede o pedeapsă sau o măsură educativă mai ușoară decât cea care se execută, instanța ia măsuri pentru aducerea la îndeplinire, după caz, a dispozițiilor art. 4 și 6 din C. pen.

Potrivit art. 6 din C. pen.: (1) Când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim.

(2) Dacă după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare la detențiune pe viață și până la executarea ei a intervenit o lege care prevede pentru aceeași faptă numai pedeapsa închisorii, pedeapsa detențiunii pe viață se înlocuiește cu maximul închisorii prevăzut pentru acea infracțiune.

(3) Dacă legea nouă prevede în locul pedepsei închisorii numai amenda, pedeapsa aplicată se înlocuiește cu amenda, fără a se putea depăși maximul special prevăzut în legea nouă. Ținându-se seama de partea executată din pedeapsa închisorii, se poate înlătura în totul sau în parte executarea amenzii.

În raport de aceste dispoziții legale, invocate de petent, Curtea a constatat că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 595 alin. (1) din C. proc. pen., legea penală mai favorabilă după judecarea definitivă a cauzei prevăzută de art. 6 alin. (3) din C. pen. având în vedere cu totul alte situații decât cele invocate.

Curtea a arătat că în virtutea aplicării cu caracter obligatoriu a dispozițiilor art. 6 din C. pen., momentul intervenirii legii penale mai favorabile, ca moment ulterior rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, se raportează la hotărârea definitivă inițială de condamnare, aplicarea dispozițiilor art. 6 din C. pen. având rolul de a asigura legalitatea pedepsei, inclusiv a pedepsei aplicate prin hotărârea definitivă inițială de condamnare.

Totodată, verificarea aplicabilității dispozițiilor art. 6 din C. pen. nu înfrânge autoritatea de lucru judecat a hotărârii definitive inițiale de condamnare, restrângerea principiului autorității de lucru judecat fiind limitată la înlăturarea părții din pedeapsa aplicată prin hotărârea definitivă de condamnare care depășește maximul special prevăzut de legea nouă sau la înlocuirea pedepsei cu închisoarea cu pedeapsa amenzii, în ipoteza în care legea nouă prevede în locul pedepsei închisorii numai amenda, în considerarea principiului legalității pedepsei.

Or, solicitarea petentului de a se constata existența unei cauze de încetare a procesului penal, respectiv prescripția, ca urmare a declarării neconstituționalității art. 155 din C. pen. prin Decizia nr. 358/2022 (respectiv nr. 297/2018) nu se încadrează în cazurile avute în vedere disp. art. 6 din C. pen., așa cum au fost acestea redate anterior. O.U.G. nr. 71/2022 prin care s-a modificat art. 155 din C. pen. - în sensul punerii sale în acord cu Constituția potrivit celor stabilite prin Decizia CCR nr. 358/2022 nu a modificat în niciun fel infracțiunile pentru care acesta a fost condamnat și care au fost recunoscute prin sentința penală nr. 136/18.07.2019 a Curții de Apel București.

Art. 598 alin. (1) din C. proc. pen. prevede posibilitatea introducerii contestației împotriva executării hotărârii penale în următoarele cazuri:

a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;

b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;

c) când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;

d) când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei.

Deși petentul a indicat cazul prev. de art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., Curtea a constatat că acesta nu este incident în cauză în raport de împrejurările invocate, întrucât ceea ce se invocă de fapt fiind prescripția răspunderii penale, ca o cauză de micșorare/înlăturare a pedepsei.

Curtea a amintit că nu pe calea contestației la executare poate fi invocată o cauză de încetare a procesului penal, dispozițiile legale prevăzând o altă cale prin intermediul căreia poate fi formulată o astfel de solicitare, petentul intervertind caracterul O.U.G. nr. 71/2022 ca o lege prin care s-ar fi modificat dispozițiile relative la infracțiunile pentru care a fost condamnat.

S-a apreciat că doar într-o asemenea situație s-ar fi putut avea în vedere incidența art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., respectiv art. 6 din C. pen. or, în contextul în care O.U.G. nr. 71/2022 a modificat dispozițiile relative la art. 155 din C. pen. care se referă la cazurile de întrerupere a cursului prescripției, această dispoziție legală nu poate fi evaluată ca o lege penală mai favorabilă intervenită ulterior rămânerii definitive a condamnării și ca atare, nu poate constitui temei al solicitării petentului.

De altfel, prin sentința penală nr. 136/18.07.2019, Curtea a analizat pe larg eventuala incidență în speță a motivului opțional de refuz al executării prev. de art. 99 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 302/2004, referitor la prescripția răspunderii penale pentru faptele ce fac obiectul mandatului european de arestare în situația în care judecata acestora ar reveni autorităților române, apreciind că această solicitare prealabilă a apărării persoanei solicitate este neîntemeiată, cu trimitere la Decizia nr. 297/2018, aspect relevant în măsura în care petentul ar opta pentru analiza solicitării sale din perspectiva unei alte căi procedurale.

Nici susținerea referitoare la modificarea pedepsei în sensul înlăturării din cuprinsul pedepsei rezultante de 8 ani, 10 luni și 11 zile închisoare a pedepsei amenzii penale de 5000 de RON nu este posibilă pe calea contestației la executare, petentul făcând confuzie între executarea pedepsei (situația sa, care a executat pedeapsa amenzii penale) și modificarea acesteia.

De altfel, s-a reținut împrejurarea că prin chitanța seria x nr. x din 05.07.2022, petentul a achitat suma de 5000 RON, reprezentând amenda la care a fost condamnat, ceea ce nu poate conduce la modificarea pedepsei în sensul înlăturării acesteia. Pedeapsa este legală astfel că executarea sa în faza procesuală a executării hotărârii (nici nu se putea executa anterior rămânerii sale definitive) și nu echivalează cu apariția unei cauze de stingere a pedepsei la care se referă art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen.

Curtea a reținut astfel că petentul a invocat doar formal cazul de contestație la executare în legătură cu cele două solicitări, acestea nefiind în fapt, incidente în cauză.

Pentru aceste motive, Curtea a respins contestația la executare formulată de contestatorul - condamnat A..

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., a obligat contestatorul - condamnat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

În temeiul art. 274 alin. (1) din C. proc. pen. onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 340 de RON s-a avansat din fondul Ministerului Justiției.

Împotriva sentinței penale nr. 105/F din data de 19 iunie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București, secția I penală a formulat contestație condamnatul A., întemeiată pe art. 598 lit. d) din C. proc. pen., invocând prescripția răspunderii penale drept cauză de micșorare a pedepsei, solicitând înlăturarea pedepsei de 3 ani și 10 luni închisoare aplicată prin sentința nr. 30/2018 din data de 14 decembrie 2018 pronunțată de Tribunalul Județean - Silistra din Republica Bulgaria, în dosarul nr. x/2018 și recunoscută de instanța română.

Examinând contestația formulată, în baza actelor și lucrărilor dosarului, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, urmând a o respinge pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Contestația la executare este un mijloc jurisdicțional de rezolvare a unor incidente ivite în cursul executării hotărârii, pe această cale putându-se invoca numai aspecte ce țin de executarea acestora, iar nu de legalitatea și temeinicia hotărârii de condamnare pronunțate într-un alt stat care a fost deja recunoscută pe teritoriul României.

În speță, condamnatul A. a solicitat, prin intermediul acestui mijloc procesual, modificarea pedepsei rezultante de 8 ani, 10 luni și 11 zile închisoare, dispusă prin mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 40/2022 din 07.04.2022, în sensul reducerii acesteia, conform art. 595 din C. proc. pen., ca urmare a intervenirii unei legi penale noi, respectiv O.U.G. nr. 71/2022 din data de 30.05.2022, care a modificat art. 155 din C. pen. (urmare a deciziilor nr. 358/2022 și 297/2018 ale Curții Constituționale), care, în opinia sa, fac aplicabile prevederile art. 6 din C. pen.

Înalta Curte are în vedere că, potrivit dispozițiilor cuprinse în art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., contestația împotriva executării hotărârii penale se poate exercita atunci când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei și trebuie să cuprindă situațiile intervenite după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare în care fie pedepsele nu se mai execută (în caz de amnistie, prescripția executării pedepsei, grațierea, decesul persoanei condamnate), fie intervin modificări în sensul micșorării cuantumului pedepselor ce urmează a fi puse în executare sau care se execută.

În cauză, criticile contestatorului privesc modificarea pedepsei rezultante de 8 ani, 10 luni și 11 zile, în sensul înlăturării pedepsei de 3 ani și 10 luni închisoare aplicată prin sentința nr. 30/2018 din data de 14 decembrie 2018 (rămasă definitivă la data de 01 ianuarie 2019), pronunțată de Tribunalul Județean - Silistra din Republica Bulgaria, în dosarul nr. x/2018, recunoscută prin sentința penală nr. 136/18.07.2019 a Curții de Apel București, în dosarul x/2019, definitivă prin decizia penală nr. 396/05.09.2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, apreciind că în raport de data săvârșirii infracțiunii (perioada 14 iulie 2008 - 12 decembrie 2008) s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale.

Așadar, motivele de contestație vizează constatarea existenței unei cauze de încetare a procesului penal, respectiv prescripția răspunderii penale, ca urmare a declarării neconstituționalității art. 155 din C. pen. prin decizia nr. 297/2018 și nr. 358/2022 ale Curții Constituționale.

Înalta Curte constată că motivele contestatorului nu se încadrează în cazul de contestație la executare prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen. întrucât, prin prezentul demers judiciar nu au fost relevate aspecte care să impună modificări în sensul micșorării cuantumului pedepsei ce se execută. În fapt, este repusă în discuție chiar legalitatea și temeinicia hotărârii în baza căreia se face executarea, hotărâre definitivă care a fost recunoscută, în considerarea principiului legalității pedepsei.

Așa cum în procedura de recunoaștere reglementată de Legea nr. 302/2004, statul de executare nu are nicio competență de a statua asupra legalității ori temeiniciei soluției de condamnare, ci doar de a evalua compatibilitatea acestei hotărâri cu normele interne adaptându-se atunci când este cazul la normele interne, cu atât mai mult aceluiași stat de executare nu i-ar putea fi recunoscute, în procedura contestației la executare, prerogative suplimentare de repunere în discuție a legalității soluției.

În consecință, având în vedere criticile formulate de contestatorul condamnat, Înalta Curte constată că, în mod corect, instanța Curții de Apel București a concluzionat că nu există nicio modificare cu privire la situația juridică a condamnatului A., respectiv cu privire la durata pedepsei care trebuie executată, având în vedere că, pe calea prezentei contestații la executare nu se poate modifica sentința nr. 30/2018 din data de 14 decembrie 2018 pronunțată de autoritățile bulgare, recunoscută prin sentința penală nr. 136/18.07.2019 a Curții de Apel București, definitivă.

Pentru aceste considerente, constatând legală și temeinică hotărârea atacată, în baza art. 425

1

alin. (7) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen. raportat la art. 597 alin. (8) din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația formulată de contestatorul A. împotriva sentinței penale nr. 105/F din data de 19 iunie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București, secția I penală.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, în cuantum de 340 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de contestatorul A. împotriva sentinței penale nr. 105/F din data de 19 iunie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București, secția I penală.

Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, în cuantum de 340 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 octombrie 2023.