Decizia nr. 563/2022 — ÎCCJ, Secția penală — contestație împotriva sentinței nr. 82/2022 a Curții de Apel București

În temeiul art. 367 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat. În baza art. 66 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani, a cărei executare se va face conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen. În baza art. 65 alin. (1) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., pe durata executării pedepsei principale. 1.

În temeiul art. 244 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen. a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune. În baza art. 66 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani, a cărei executare se va face conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen. În baza art. 65 alin. (1) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., pe durata executării pedepsei principale. 1.

În temeiul art. 48 C. pen. raportat la art. 244 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen. a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la înșelăciune. În baza art. 66 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani, a cărei executare se va face conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen. În baza art. 65 alin. (1) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., pe durata executării pedepsei principale 1.

În temeiul art. 48 raportat la art. 317 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen. a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la falsificarea de instrumente oficiale. 1.

În temeiul art. 320 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen. a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri oficiale 1.

În temeiul art. 48 raportat la art. 52 alin. (2) rap. la art. 321 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen. a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la participație improprie la fals intelectual. 1.

În temeiul art. 318 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen. a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de folosire a instrumentelor false. 1.

În temeiul art. 48 raportat la art. 323 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen. a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la uz de fals. 1.

În temeiul art. 48 C. pen. raportat la art. 320 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen. a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la fals în înscrisuri oficiale 1.

În temeiul art. 322 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen. a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată. 1.

În temeiul art. 48 raportat la art. 327 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen. a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la fals privind identitatea. 1.

În temeiul art. 327 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen. a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals privind identitatea. În temeiul art. 38 – art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. au fost contopite pedepsele susmenționate, aplicându-se pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare, la care s-a adăugat sporul obligatoriu de 1/3 din restul pedepselor aplicate, respectiv 5 ani închisoare, urmând ca inculpatul să execute în final pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare. În baza art. 66 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani, a cărei executare se va face conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen. În baza art. 65 alin. (1) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale. În baza art. 72 C. pen. s-a dispus deducerea perioadei reținerii și a arestării preventive a inculpatului A. de la 02.09.2010 până la data de 28.02.2011 și de la data de 14.03.2011 până la 11.08.2011. A mai reținut că la data rămânerii definitive a hotărârii sus-menționate a fost emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 196 din 9 noiembrie 2018. În contextul prezentat, raportându-se la aspectele invocate în contestația la executare, prima instanță a constatat că situația juridică a persoanei condamnate, sub toate aspectele învederate în cerere, a fost analizată în cuprinsul hotărârii sus-menționate. În acest sens, a notat că, în cuprinsul hotărârii de condamnare, instanța de fond a reținut "cu privire la legea penală mai favorabilă, că, în contextul în care, în procesul de individualizare a pedepselor ce au fost aplicate inculpatului nu s-a putut orienta în concret decât spre mediul limitelor pedepselor prevăzute de lege pentru infracțiunile săvârșite, noua lege penală este mai favorabilă în cazul majorității inculpaților. Sub același aspect a notat că, luând în calcul limitele superioare ale pedepselor prevăzute de vechea reglementare penală, dar și imperativul aplicării unui spor în urma contopirii pedepselor (față de periculozitatea de care a dat dovadă inculpatul, dar și de multitudinea și durata pedepselor ce urmează a fi contopite), chiar și în contextul aplicării sporului obligatoriu de pedeapsă, pedeapsa rezultantă stabilită în sarcina acestuia este mai redusă în condițiile aplicării noului C. pen. Totodată, a reținut că, întrucât Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că sintagma "și împotriva aceluiași subiect pasiv" din cuprinsul dispozițiilor art. 35 alin. (1) din C. pen. este neconstituțională, în cazul infracțiunilor de înșelăciune imputate inculpatului se impune reținerea formei continuate a acestora și conform noului C. pen., aspect ce conduce la aceeași concluzie, respectiv că acesta este legea mai favorabilă în cazul inculpatului. Curtea de Apel Bucureși a mai notat că modalitatea de stabilire a legii penale mai favorabile și reținerea formei continuate a infracțiunilor în sarcina inculpatului A. au făcut obiect criticilor atât în apelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, cât și al persoanei condamnate. Astfel, în motivele de apel ale parchetului, sentința sus-menționată a fost criticată pentru greșita reținere a unității legale de infracțiune (infracțiunea continuată) în locul unei pluralități de infracțiuni (concurs de infracțiuni) în ceea ce privește infracțiunea de complicitate la înșelăciune reținută în sarcina inculpaților A., B., C., D. și E. și, în consecință, greșita determinare a legii penale mai favorabile în cazul primilor doi inculpați. De asemenea, persoana condamnată A. a criticat sentința invocând, printre altele, nemotivarea ei și faptul că legea penală mai favorabilă este noul C. pen., în raport de care a intervenit prescripția răspunderii penale pentru faptele descrise în rechizitoriu la punctele. 2, 3, 4, 5, 7, 8, 9, 10, 11, 12, 18, 20, 21, 24, 25, 29, 31 și 33. Or, în cuprinsul deciziei penale nr. 294 din 9 noiembrie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția penală, referitor la stabilirea legii penale mai favorabile, instanța supremă a reținut că inculpații, în perioada 2006 - 2010, au constituit/aderat/sprijinit un grup infracțional organizat al cărui scop principal a fost comiterea unor infracțiuni de înșelăciune și, conex acestora, a unor infracțiuni de fals vizând bunuri imobile și/sau obținerea de împrumuturi bancare, în vederea obținerii ilicite a unor importante sume de bani. De aceea, chiar dacă nu și-au configurat de la început numărul de acte materiale și entitățile ce urmau a fi induse în eroare, întrucât acțiunile lor au avut ca bază aceiași hotărâre infracțională, în mod corect s-a reținut forma continuată a infracțiunilor – acolo unde a fost cazul – atât din perspectiva noii legi cât și a vechiul C. pen. Pentru aceste motive, Înalta Curte a apreciat nefondată critica formulată în acest sens de către parchet. În ceea ce privește prescripția răspunderii penale, instanța de apel a evaluat incidența acestei instituții raportat, la fiecare inculpat în parte, la data ultimului act material ce i se poate reține în cauză. Sub același aspect, a constatat că, dat fiind specificul infracțiunilor pentru care inculpații au fost trimiși în judecată, respectiv împrejurarea că aceștia au acționat ca un grup infracțional organizat, al cărui scop principal era procurarea de mijloace bănești prin inducerea în eroare a persoanelor fizice sau juridice, toate infracțiunile comise, atât infracțiunile mijloc - cum ar fi cele de fals, fals intelectual, fals privind identitatea, etc. - cât și infracțiunile scop - de înșelăciune - nu pot fi disociate și privite separat de existența grupului. Prin urmare, întrucât infracțiunea de constituire/aderare/sprijinire a unui grup infracțional organizat este o infracțiune continuă și întrucât se reține și forma continuată a celorlalte infracțiuni, aprecierea incidenței prescripției răspunderii penale trebuie făcută în raport de ultimul act material în cadrul grupului infracțional. De asemenea, Înalta Curte a reținut că în cazul inculpatului A. a fost corect reținută ca lege penală mai favorabilă noul C. pen., justă fiind și încadrarea juridică dată faptelor acestuia - forma continuă (grupul infracțional) și, respectiv, continuată (celelalte infracțiuni). Raportat la aceste rețineri factuale, prima instanță a apreciat ca nefondată contestația la executare. În acest sens, a constatat că aspectele invocate de condamnatul A. în contestație la executare reprezintă, în realitate, critici aduse modalității de soluționare a cauzei în care acesta a fost condamnat, circumscriindu-se fie motivelor de apel ale parchetului, fie celor proprii formulate împotriva sentinței penale nr. 131/F din 27 iunie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București – secția a II-a penală. Ca urmare, constatând că argumentele invocate de contestator nu constituie temeiuri concrete de contestație la executare, ci nemulțumiri cu privire la decizia penală nr. 294 din 9 noiembrie 2018 a Înaltei Curți de Casație și justiție – secția penală, prima instanță a respins demersul judiciar al condamnatului A., ca nefondat. **** Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a formulat contestație condamnatul A., fără a motiva în scris calea de atac. Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția penală, la data de 3 iunie 2022, sub nr. x/2022. La termenul fixat în cauză, 27 septembrie 2022, apărătorul desemnat din oficiu pentru contestatorul persoană condamnată a solicitat admiterea contestației, desființarea sentinței penale atacate, iar în rejudecare, admiterea contestației la executare pentru argumentele invocate în susținerea acesteia. Concluziile apărătorului și ale reprezentantului Ministerului Public sunt detaliat prezentate în practicaua prezentei decizii. Evaluând contestația de față prin prisma dispozițiilor legale aplicabile în materie, Înalta Curte constată că aceasta este neîntemeiată, în considerarea următoarelor argumente: Obiectul cauzei de față îl constituie cererea prin care condamnatul A. (aflat în executarea pedepsei de 10 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 131/F din 27 iunie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a II-a penală în dosarul x/2016, definitivă prin decizia penală nr. 294/A din 9 noiembrie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția penală), a solicitat, în temeiul art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., "corectarea" sentinței de condamnare sus-menționate, în sensul stabilirii că legea penală mai favorabilă aplicabilă în cauză este C. pen. din 1969, cu consecința înlăturării din pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare a sporului prev. de art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen. (de 5 ani închisoare) și a stabilirii în sarcina sa a unei pedepse de 5 ani închisoare, rămânând la latitudinea organelor judiciare dacă vor ajusta această pedeapsă prin aplicarea unui eventual spor în condițiile prevăzute de C. pen. din 1969. Corelativ, condamnatul a solicitat să se constate că, având în vedere că, în afara executării efective, beneficiază de zile compensatorii în baza Legii nr. 169/2017, precum și de zile apreciate ca executate în urma prestării muncii în penitenciar, a executat deja pedeapsa sus-menționată, astfel că se impune punerea sa în libertate. Cererea inițială a fost completată prin memoriul din 18 martie 2022, prin care A. a solicitat să se constate că faptele pentru care a fost condamnat definitiv prin sentința penală a cărei executare o contestă au fost săvârșite în baza unei rezoluții infracționale unice, motiv pentru care se impune aplicarea în cauză a deciziei nr. 11/2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, în sensul aplicării unei pedepse unice pentru infracțiunile subscrise pct. 1.1-1.11 din hotărârea de condamnare. Cererea astfel formulată și completată, înregistrată pe rolul Curții de Apel București, la data de 14 martie 2022, sub nr. x/2022, ca și contestație la executare întemeiată pe cazul prev. de art. 598 alin. (1) lit. d) teza finală C. proc. pen., a fost respinsă, ca nefondată, prin hotărârea ce face obiectul prezentei contestații, pentru argumentele prezentate în preambulul prezentelor considerente. În acest context, evaluând calea de atac formulată de condamnatul A., Înalta Curte notează că, reprezentând un mijloc procesual de rezolvare exclusiv a incidentelor ivite în cursul executării hotărârii, prin contestația la executare nu se pot pune în discuție legalitatea și temeinicia hotărârii penale definitive aflate în curs de executare, ci exclusiv nelegalitatea ce ar rezulta din punerea sa efectivă în executare. Astfel, statuând asupra naturii juridice a contestației la executare, în Decizia nr. 11 din 17 aprilie 2019 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 613 din 24 iulie 2019), Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a stabilit că aceasta este "un mijloc procesual cu caracter jurisdicțional prin intermediul căruia se soluționează anumite incidente limitativ prevăzute de lege, ivite în cursul punerii în executare a hotărârilor penale definitive sau în cursul executării pedepsei, cu scopul de a se asigura conformitatea cu legea penală a executării hotărârilor judecătorești, fără însă a se putea schimba sau modifica soluția care se bucură de autoritate de lucru judecat, întrucât aceasta nu are natura unei căi de atac. Deopotrivă, contestația la executare este o procedură jurisdicțională de rezolvare a situațiilor corelative la executarea pedepsei, respectiv a incidentelor ivite ulterior rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a soluționat fondul cauzei". Ca urmare, situațiile care, potrivit art. 598 alin. (1) C. proc. pen., constituie cazuri de contestație la executare, trebuie să vizeze limitele în care hotărârea se execută, iar nu valabilitatea acesteia în privința soluției pe care o conține, care a intrat în puterea lucrului judecat. În cazul concret al dispozițiilor art. 598 alin. (1) lit. d) teza finală din C. proc. pen., cauza de stingere sau micșorare a pedepsei trebuie să se fi ivit după rămânerea definitivă a hotărârii penale, dar înainte de începerea executării, în timpul executării sau chiar după executarea acesteia, fără însă să poată privi aspecte de fond sau care să pună în discuție autoritatea de lucru judecat a hotărârii definitive. În speță, condamnatul A. a invocat, în temeiul textului de lege precitat, ca și motive de contestație la executare, cuantumul pedepsei în executarea căreia se află, susținând că, în condițiile justei stabiliri a C. pen. din 1969 ca lege penală mai favorabilă în cauza (iar nu a noului C. pen.) în care a fost condamnat, aceasta ar fi trebuit să fie de 5 ani închisoare, ca urmare a neaplicării sporului prev. de art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. Corelativ, a susținut că a executat deja această pedeapsă (de 5 ani închisoare) întrucât, în afara executării efective, beneficiază de zile compensatorii în baza Legii nr. 169/2017, precum și de zile apreciate ca executate în urma prestării muncii în penitenciar. În fine, a susținut că infracțiunile subscrise pct. 1.1-1.11 din hotărârea de condamnare au fost săvârșite în baza unei rezoluții infracționale unice, motiv pentru care se impune ca pentru acestea să i se aplice o pedeapsă unică, astfel cum s-a statuat prin decizia nr. 11/2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii. Or, astfel cum sunt formulate, argumentele persoanei condamnate nu aduc în discuție, în mod real, vreo cauză de stingere sau micșorare a pedepsei în executarea căreia se află, ivită după rămânerea definitivă a hotărârii prin care a fost aplicată, sau vreun alt incident dintre cele limitativ prevăzute de art. 598 alin. (1) C. proc. pen., ci însăși legalitatea și temeinicia hotărârii de condamnare, din perspectiva soluției date laturii penale a cauzei, contestatorul solicitând în mod expres "corectarea" acesteia sub aspectele punctuale menționate. Această finalitate nu poate fi, însă, valorificată prin prisma contestației la executare, instrument jurisdicțional prin intermediul căruia se soluționează exclusiv incidentele limitativ prevăzute de lege în cuprinsul art. 598 alin. (1) C. proc. pen., ivite în cursul punerii în executare a hotărârilor penale definitive, cu scopul de a se asigura conformitatea cu legea penală a executării hotărârilor judecătorești, fără însă a se putea schimba sau modifica soluția care se bucură de autoritate de lucru judecat. Ca urmare, demersul judiciar al contestatorului pune în discuție, în concret, însăși autoritatea de lucru judecat a hotărârii definitive de condamnare pronunțate față de acesta, chestiune care, în mod evident, excedează obiectului contestației la executare, care se raportează exclusiv la incidentele apărute în timpul executării hotărârii contestate. Distinct de această concluzie, Înalta Curte constată că, în afara celor 78 de zile considerate ca fiind executate în baza Legii nr. 169/2017, de care a beneficiat deja (astfel cum rezultă din adresa din 29 aprilie 2022 a Penitenciarului Mioveni, aflată la dosarul Curții de Apel București), persoana condamnată nu a făcut dovada unei perioade suplimentare presupus considerate ca executate în baza dispozițiilor Legii nr. 254/2013, care să impună intervenția instanței de executare, în condițiile art. 598 alin. (1) lit. d) teza finală din C. proc. pen. În raport cu toate aceste argumente, constatând că hotărârea atacată este temeinică și legală, Înalta Curte, în temeiul art. 425 1 alin. (7) pct. (1) lit. b) raportat la art. 597 alin. (7) C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, contestația formulată de persoana condamnată A. împotriva sentinței penale nr. 82/F din data de 17 mai 2022 pronunțată de Curtea de Apel București – secția a II-a penală. Urmare acestei soluții, în temeiul art. 272 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul persoană condamnată la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, urmând ca, în temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul persoană condamnată, în cuantum de 313 RON, să fie plătit din fondul Ministerului Justiției.