ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra recursului în casație declarat de inculpatul A.,

În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 413 din data de 23 mai 2016, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, a fost admisă cererea reprezentantului Ministerului Public, iar în temeiul art. 386 alin. (1) din C. proc. pen., s-a dispus, printre altele, schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care inculpatul A. a fost trimis în judecată, din infracțiunile de complicitate la înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzute și pedepsite de art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 244 alin. (1) și (2) din C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen. și art. 290 alin. (1) din C. pen. din 1968, cu aplicarea art. 5 din C. pen., ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen., în infracțiunile de complicitate la înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzute și pedepsite de art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 244 alin. (1) și (2) din C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen. și art. 322 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen., ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen.

A fost respinsă cererea inculpatului A. de schimbare a încadrării juridice a faptelor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată.

În temeiul art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 244 alin. (1) și (2) din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 3 (trei) ani și 3 (trei) luni închisoare, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la înșelăciune.

În temeiul art. 67 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen., s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 3 (trei) ani după executarea pedepsei principale.

În temeiul art. 65 alin. (1) din C. pen., a fost interzisă inculpatului A. - ca pedeapsă accesorie - exercitarea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen. pe perioada executării pedepsei principale.

În temeiul art. 322 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 1 (un) an și 3 (trei) luni închisoare, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

În temeiul art. 67 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen., s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 3 (trei) ani după executarea pedepsei principale.

În temeiul art. 65 alin. (1) din C. pen., a fost interzisă inculpatului A. - ca pedeapsă accesorie - exercitarea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen. pe perioada executării pedepsei principale.

S-a constatat că faptele concurente pentru care inculpatul A. a fost condamnat în speță au fost săvârșite în concurs și cu fapta pentru care inculpatul a fost condamnat prin Sentința penală nr. 699 din 14 decembrie 2011, pronunțată de Judecătoria Buftea, în Dosarul nr. x/2011, definitivă prin Decizia penală nr. 628 din 26 martie 2012, pronunțată de Curtea de Apel București.

A fost înlăturată dispoziția privind revocarea suspendării condiționate a pedepsei de 1 an închisoare.

În temeiul art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 raportat la art. 85 alin. (1) din C. pen. din 1969, a fost anulată suspendarea condiționată a pedepsei de 1 (un) an închisoare stabilită prin Sentința penală nr. 699 din 14 decembrie 2011, pronunțată de Judecătoria Buftea, în Dosarul nr. x/2011, definitivă prin Decizia penală nr. 628 din 26 martie 2012, pronunțată de Curtea de Apel București.

În temeiul art. 38 din C. pen. și 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 3 (trei) ani și 3 (trei) luni închisoare, la care s-a adăugat un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse aplicate, deci un spor de 9 (nouă) luni închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare.

A fost revocat beneficiul suspendării condiționate a pedepsei de 1 (un) an închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 699 din 14 decembrie 2011, pronunțată de Judecătoria Buftea, în Dosarul nr. x/2011, definitivă prin Decizia penală nr. 628 din 26 martie 2012, pronunțată de Curtea de Apel București.

S-a constatat că fapta pentru care inculpatul A. a fost condamnat la o pedeapsă de 6 (șase) luni închisoare prin Sentința penală nr. 202 din 7 aprilie 2015, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, în Dosarul nr. x/2014, modificată și definitivă prin Decizia penală nr. 607 din 6 aprilie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București a fost săvârșită în concurs cu faptele pentru care inculpatul a fost condamnat în speță și în stare de pluralitate intermediară cu fapta pentru care inculpatul a fost condamnat prin Sentința penală nr. 699 din 14 decembrie 2011, pronunțată de Judecătoria Buftea, în Dosarul nr. x/2011, definitivă prin decizia penală nr. 628/26 martie 2012, pronunțată de Curtea de Apel București.

În temeiul art. 44 din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 2 (două) luni închisoare, inculpatul A. urmând să execute pedeapsa rezultantă de 4 (patru) ani și 2 (două) luni închisoare.

În temeiul art. 45 alin. (3) lit. a) din C. pen., s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen., pe o perioadă de 3 (trei) ani după executarea pedepsei principale.

În temeiul art. 45 alin. (5) din C. pen., a fost interzisă inculpatului A. - ca pedeapsă accesorie - exercitarea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen. pe perioada executării pedepsei principale.

În temeiul art. 40 alin. (3) din C. pen., s-a dedus perioada deja executată din data de 10 - 11 octombrie 2013 și de la data de 6 aprilie 2016 la zi.

A fost anulat M.E.P.I. nr. 393 din 6 aprilie 2016 emis de către Judecătoria Sectorului 1 București și s-a dispus emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii conform prezentei hotărâri.

În temeiul art. 397 și art. 25 din C. proc. pen., au fost desființate următoarele înscrisuri:

- Convenția de credit nr. x din 24 iunie 2008;

- Adeverința de venit nr. 117 din 30 mai 2008 eliberată de SC B. SRL pe numele C.;

- Copia contractului individual de muncă nr. x din 4 februarie 2007;

- Copia contractului de închiriere nr. x din 28 ianuarie 2008 .

În temeiul art. 397 și art. 23 și 25 din C. proc. pen., a fost admisă acțiunea civilă formulată de partea civilă D. SRL și au fost obligați inculpații E., C. și A., în solidar, la plata sumei de 2.024.777,69 franci elvețieni reprezentând 1.386.352,47 franci elvețieni debit principal restant, 59.653,93 franci elvețieni dobândă restantă, 537.075,24 franci elvețieni dobândă penalizatoare restantă, 39.053,09 franci elvețieni comisioane restante și 2.642,96 franci elvețieni penalități restante.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen., a fost menținută măsura asigurătorie a sechestrului asigurător dispus în cursul urmăririi penale asupra bunurilor imobile aparținând inculpatului A., măsură dispusă prin Ordonanța Parchetului de pe lângă Tribunalul București din 11 aprilie 2013.

În temeiul art. 274 alin. (2) din C. proc. pen., au fost obligați inculpații la plata cheltuielilor judiciare către stat, astfel: inculpatul A. la plata sumei de 3.000 RON.

În temeiul art. 272 alin. (1) și (2) din C. proc. pen., s-a dispus ca onorariile apărătorilor din oficiu să se avanseze din fondurile Ministerului Justiției.

Împotriva sentinței pronunțate de către instanța de fond a declarat apel, printre alții, inculpatul A..

Prin Decizia penală nr. 1458 din 26 octombrie 2017, Curtea de Apel București, secția I penală, printre altele, a respins, ca nefondat, apelul formulat de inculpatul A. împotriva Sentinței penale nr. 413 din data de 23 mai 2016 a Judecătoriei Sectorului 1 București din Dosarul nr. x/2014.

A obligat inculpatul la plata sumei de 700 RON cheltuieli judiciare față de stat.

Onorariile parțiale ale avocaților din oficiu au fost reținute în sarcina statului.

Împotriva hotărârii instanței de apel a declarat prezentul recurs în casație inculpatul A..

Inculpatul a invocat cazul de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen.- "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege".

În motivarea recursului în casație, inculpatul a susținut nelegalitatea pedepselor ce i-a fost aplicate prin hotărârea recurată, în esență, întrucât pedepsele la care a fost condamnat au fost contopite greșit, în doi pași și pentru că, instanța de apel nu a reținut cauza de reducere a pedepsei prevăzute de art. 19 din Legea nr. 682/2002, deși existau probe că a formulat un denunț finalizat cu o hotărâre de condamnare.

A apreciat că, în ceea ce privește contopirea pedepselor, trebuia aplicată Decizia nr. 29/2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, respectiv determinarea legii penale mai favorabile, care este C. pen. anterior și stabilirea pedepsei mai grele, fără aplicarea unui spor.

Totodată, a susținut faptul că apelul a fost judecat la termenul din 11 octombrie 2017, deși era lipsă de procedură cu privire la inculpatul E. și prin încălcarea dreptului său la o apărare reală și efectivă, dat fiind faptul că s-a revenit asupra probei încuviințate de audiere a acestui inculpat.

A menționat că la momentul săvârșirii faptelor deduse judecății nu era cunoscut cu antecedente penale, fapt pentru care în mod greșit s-a reținut că avea antecedente penale la momentul individualizării pedepselor.

A precizat că reaudierea martorilor a condus la o altă situație de fapt și și-a susținut nevinovăția, prin raportare la probele administrate în cauză.

Prin încheierea din data de 4 decembrie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis în principiu cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1458 din 26 octombrie 2017 a Curții de Apel București, secția I penală.

Prin încheierea din data de 19 martie 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție a emis, din oficiu, adresă către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, secția de Combatere a Infracțiunilor Asimilate Infracțiunilor de Corupție, pentru a se comunica dacă recurentul-inculpat A. a efectuat un denunț, în baza căruia s-a format Dosarul nr. x/2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție sau o altă cauză, stadiul cercetărilor și dacă aceasta poate beneficia de cauza de reducere a pedepsei prevăzută de art. 19 din Legea nr. 682/2002, cu referire la numărul de dosar și la datele concrete care susțin această cauză de reducere a pedepsei.

Urmare a prin Adresei nr. x/2015 din 3 mai 2019 a Direcției Naționale Anticorupție, secția de Combatere a Infracțiunilor Asimilate Infracțiunilor de Corupție, la dosarul cauzei au fost atașate, din oficiu, Decizia nr. 300/A din 14 iulie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală și adresa Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție nr. 247/P/2015 din 8 octombrie 2015, depusă în dosarul x/2012 Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Examinând, pe fond, recursul în casație declarat de inculpatul A., Înalta Curte de Casație și Justiție constată următoarele:

Fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiile legalității și cel al respectării autorității de lucru judecat, recursul în casație vizează exclusiv elemente de legalitate, prin raportare la cazurile de casare prevăzute de lege. Controlul judiciar nu poate fi extins cu privire la alte motive de nelegalitate echivalente celor limitativ enumerate în cuprinsul art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

Inculpatul A. și-a întemeiat recursul în casație pe cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., conform căruia o hotărâre este supusă casării în situația în care "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege".

Acest caz de casare se circumscrie doar conceptului de individualizare legală a pedepsei, aspect ce reiese din scopul recursului în casație, așa cum este acesta reglementat de dispozițiile art. 433 prin raportare la art. 447 din C. proc. pen. (examinarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, verificând exclusiv legalitatea hotărârii atacate), din interpretarea gramaticală a textului, precum și din reglementarea distinctă, în capitole diferite, a pedepselor și a individualizării acestora.

Aprecierea legalității limitelor de pedeapsă în calea de atac a recursului în casație se face în funcție de încadrarea juridică reținută/menținută prin hotărârea atacată, instanța de recurs nefiind abilitată de lege să dispună schimbarea încadrării juridice a faptei, datorită limitării erorilor de drept ce pot fi corectate în calea extraordinară de atac a recursului în casație.

O pedeapsă depășește, de regulă, limitele prevăzute de lege dacă se situează în afara limitelor speciale ale pedepsei prevăzute de C. pen. pentru o anumită infracțiune. Însă, există situații în care limitele speciale suferă modificări, în cadrul limitelor generale, datorită reținerii unor împrejurări care au drept consecință reducerea sau majorarea limitelor de pedeapsă.

Aceste împrejurări țin de individualizarea legală a pedepsei și pot fi legate de faptă, de calitatea făptuitorului sau a victimei (cum sunt circumstanțele atenuante sau agravante, unitatea sau pluralitatea de infracțiuni, unele cazuri speciale de atenuare sau agravare, etc.), dar pot fi și de natură procesuală (cum ar fi judecarea cauzei în procedura recunoașterii învinuirii).

Înalta Curte reține că recurentul-inculpat A. a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la înșelăciune, prevăzută de art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 244 alin. (1) și (2) din C. pen. și de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 322 alin. (1) din C. pen., la pedepsele principale de 3 ani și 3 luni închisoare, respectiv 1 an și 3 luni închisoare.

Conform dispozițiilor art. 244 alin. (1) și (2) din C. pen., infracțiunea de înșelăciune se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani, iar potrivit art. 322 alin. (1) din C. pen., infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă. Cum în cauză nu au fost reținute de către instanța de apel împrejurări care să conducă la reducerea sau majorarea limitelor speciale prevăzute de textele de incriminare, pedepsele aplicate recurentului-inculpat A. se încadrează în limitele prevăzute de lege pentru infracțiunile de înșelăciune, prevăzută de art. 244 alin. (1) și (2) din C. pen. și de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 322 alin. (1) din C. pen.

Recurentul-inculpat invocă incidența cazului de casare prevăzut de pct. 12 alin. (1) al art. 438 din C. proc. pen., cu referire la fiecare pedeapsă, raportat la greșita aplicare a legii penale mai favorabile, analiză ce nu este admisibilă în calea de atac a recursului în casație, precum și la omisiunea de a se reține cauza de reducere a pedepsei prevăzută de art. 19 din Legea nr. 682/2002.

Susține inculpatul că a făcut denunțuri ce au fost materializate cu o soluție de condamnare în cauza ce a format obiectul Dosarului nr. x/2015 Direcția Națională Anticorupție, secția de Combatere a Infracțiunilor Asimilate Infracțiunilor de Corupție, prin adresa din 3 mai 2019, a confirmat că inculpatul A. a formulat, la data de 27 martie 2015, un denunț prin care semnala fapte de corupție pe care le-a perceput personal în cursul lunii martie 2015, săvârșite de către F. zis G., sprijinit de mai multe persoane, care i-au cerut sume de bani, promițându-i soluționarea favorabilă a unui dosar penal, prin invocarea influenței pe care o are asupra unor judecători de la diferite instanțe din municipiul București. Totodată, a menționat că, în conținutul denunțului, inculpatul a precizat că este judecat în Dosarul nr. x/2012, în calea de atac a recursului, de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, pentru infracțiuni de corupție.

Înalta Curte constată că inculpatul A. a solicitat Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție să îi comunice o adresă care să confirme că este autorul unui denunț și că îi sunt aplicabile dispozițiile art. 19 din Legea nr. 682/2002, cerere pe care a adresat-o și Curții de apel București în ședința din 11 octombrie 2017, respinsă cu motivarea că, în cauză, au fost efectuate nenumărate adrese la mai multe unități de parchet în vederea identificării denunțului formulat de către inculpat și că, în condițiile în care a fost indicat Dosarul nr. x/2015, care a și fost judecat, nu mai este necesară efectuarea unei astfel de adrese, însă cauza de reducere a pedepsei prevăzută de art. 19 din Legea nr. 682/2002 nu a fost reținută în favoarea inculpatului prin decizia recurată.

Totodată, reține că, raportat la conținutul adresei Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție nr. 247/P/2015 din 8 octombrie 2015, identică cu cea atașată la adresa din 3 mai 2019, transmisă de către aceeași unitate de parchet Înaltei Curți de Casație și Justiție, aceasta a fost aplicată de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în Cauza nr. 2932/2/2012, prin Decizia nr. 300/A din 14 iulie 2016 .

Prin urmare, având în vedere cele statuate prin Decizia nr. 3 din 28 februarie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, conform cărora "Efectele cauzei legale de reducere a pedepsei prevăzute de art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecția martorilor se produc exclusiv în cauza penală determinată, având ca obiect una sau mai multe infracțiuni comise de persoana care, înaintea sau pe parcursul urmăririi penale ori al judecății acelei cauze, a denunțat și facilitat tragerea la răspundere penală a participanților la săvârșirea unor infracțiuni grave; autorul denunțului nu poate beneficia de reducerea la jumătate a limitelor speciale de pedeapsă în cauze penale distincte, chiar dacă au ca obiect infracțiuni concurente comise de acesta.", Înalta Curte constată că, în cauză, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 19 din Legea nr. 682/2002, denunțul inculpatului fiind deja valorificat prin reducerea la jumătate a limitelor de pedeapsă pentru infracțiunile reținute în sarcina sa prin Decizia nr. 300/A din 14 iulie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.

În ceea ce privește criticile privind legalitatea pedepsei rezultante, Înalta Curte constată că inculpatul A. a făcut referire la greșita reținere a stării de recidivă, precum și la modalitatea de contopire a pedepselor ce i-au fost aplicate pentru infracțiuni concurente.

Din analiza deciziei recurate, reiese că instanțele de fond și de apel nu au reținut săvârșirea vreuneia dintre faptele pentru care inculpatul a fost trimis în judecată în stare de recidivă și nici nu a dat efecte unei astfel de împrejurări, context în care nu se impune verificarea legalității pedepsei rezultante sub acest aspect.

În ceea ce privește contopirea pedepselor aplicate inculpatului, Înalta Curte constată că faptele pentru care inculpatul A. a fost condamnat în prezenta cauză (la pedepsele de1 an și 3 luni închisoare și 1 an și 3 luni închisoare), ambele consumate în perioada mai - iunie 2008, sunt concurente cu cea din 4 august 2010, pentru care inculpatul a fost condamnat de Judecătoria Buftea, prin Sentința penală nr. 699 din 14 decembrie 2011, definitivă la 26 martie 2012 la pedeapsa de 1 an închisoare, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei.

Totodată, reține că ulterior rămânerii definitive a Sentinței penale nr. 699 din 14 decembrie 2011 a Judecătoriei Buftea, inculpatul a mai săvârșit o faptă penală, la data de 13 iulie 2012, pentru care a fost condamnat la o pedeapsă de 6 luni închisoare, prin Sentința nr. 202 din 7 aprilie 2015 a Judecătoriei Sectorului 1 București, ocazie cu care s-a revocat suspendarea condiționată a pedepsei închisorii aplicate inculpatului prin Sentința penală nr. 699 din 14 decembrie 2011 a Judecătoriei Buftea.

Având în vedere faptul că inculpatul este condamnat pentru infracțiuni săvârșite atât anterior cât și ulterior unei hotărâri de condamnare, modalitatea de determinare a pedepsei ce urmează a fi executată este stabilită de către Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile unite, prin Decizia în interesul legii nr. 42/2008, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 204 din 31 martie 2009, ale cărei efecte se produc în continuare, conform dispozițiilor art. 474

1

din C. proc. pen., în condițiile în care dispozițiile normative analizate subzistă și în noua reglementare.

Astfel, prin decizia anterior menționată, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit următoarele:

"În cazul în care instanța este învestită prin același act de sesizare cu judecarea a două infracțiuni intenționate, săvârșite de același inculpat, dintre care una anterior și cealaltă ulterior rămânerii definitive a hotărârii de condamnare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, sunt aplicabile exclusiv dispozițiile art. 85 din C. pen.

Pedeapsa ce va fi executată urmează a fi determinată astfel:

- se vor aplica pedepse pentru fiecare dintre cele două infracțiuni deduse judecății;

- se va dispune anularea suspendării condiționate a executării pedepsei pronunțate anterior;

- se va contopi, potrivit regulilor de la concursul de infracțiuni, pedeapsa a cărei executare a fost inițial suspendată condiționat cu pedeapsa care a atras anularea acesteia, putându-se adăuga un spor de pedeapsă;

- pedeapsa rezultantă, astfel determinată, se va contopi, după caz, conform regulilor prevăzute la recidiva postcondamnatorie sau pluralitatea intermediară, cu cea stabilită pentru fapta săvârșită în termenul de încercare, putându-se adăuga un spor de pedeapsă."

Față de dezlegarea dată problemei de drept anterior menționate, obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I, conform art. 475 alin. (4) din C. proc. pen., raportat la particularitățile prezentei cauze, în mod corect a fost înlăturată dispoziția privind revocarea suspendării condiționate a pedepsei de 1 an închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 699 din 14 decembrie 2011 a Judecătoriei Buftea și s-a procedat la anularea suspendării condiționate a acestei pedepse, ce a fost contopită, potrivit regulilor de la concursul de infracțiuni, cu pedepsele aplicate prin decizia recurată, iar pedeapsa rezultantă, astfel determinată, a fost contopită conform regulilor prevăzute la pluralitatea intermediară cu pedeapsa de 6 luni închisoare, aplicată prin Sentința nr. 202 din 7 aprilie 2015 a Judecătoriei Sectorului 1 București, pentru fapta săvârșită în termenul de încercare.

Astfel, conform art. 39 alin. (1) lit. b), într-o primă etapă, inculpatului i s-a aplicat pedeapsa cea mai grea, de 3 ani și 3 luni închisoare, la care s-a adăugat un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, de 9 luni închisoare (1/3* (1 an și 3 luni + 1 an), inculpatul urmând să execute pedeapsa de 4 ani închisoare.

În cea de-a doua etapă, pedeapsa de 4 ani închisoare, a fost contopită conform dispozițiilor art. 44 alin. (2) raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., cu pedeapsa de 6 luni închisoare, stabilită prin Sentința nr. 202 din 7 aprilie 2015 a Judecătoriei Sectorului 1 București pentru fapta săvârșită în termenul de încercare, respectiv inculpatului i s-a aplicat pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de o treime din pedeapsa de 6 luni închisoare (2 luni), urmând să execute pedeapsa de 4 ani și 2 luni închisoare.

În consecință, pedeapsa rezultantă de 4 ani și 2 luni închisoare aplicată inculpatului A. este corect determinată și se încadrează în limitele prevăzute de lege. De altfel, chiar dacă contopirea pedepselor s-ar fi făcut într-o singură etapă, cum solicită recurentul-inculpat, pedeapsa rezultantă ar avea aceeași durată, de 4 ani și 2 luni închisoare (3 ani și 3 luni închisoare + 1/3 * (1 an și 3 luni + 1 an + 6 luni).

Referitor la celelalte aspecte de nelegalitate invocate, respectiv lipsa de procedură cu o altă parte din dosar sau încălcarea dreptului la apărare al inculpatului, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acestea nu se încadrează în cazul de casare invocat (art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen.) și în alt caz de casare prevăzut de lege, motiv pentru care nu pot fi analizate în calea de atac a recursului în casație.

În ceea ce privește apărările pe fondul cauzei, Înalta Curte de Casație și Justiție subliniază că o analiză a probelor care au condus la concluzia că recurentul a săvârșit faptele pentru care a fost condamnat nu este admisibilă în calea de atac a recursului în casație, limitată doar la probleme de drept, întrucât recursul în casație nu are ca finalitate remedierea unei greșite aprecieri a faptelor sau a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului printr-o urmărire penală incompletă sau o cercetare judecătorească nesatisfăcătoare. Instanța de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic fapta penală, pentru a stabili dacă recurentul-inculpat A. a emis în numele SC B. SRL, al cărei reprezentant legal era, Adeverința de venit nr. 117 din 30 mai 2008 în care atesta, neconform realității, că inculpatul C. este angajatul acestei societăți și că obține venituri consistente de la aceasta, adeverință pe care i-a remis-o celui din urmă în vederea folosirii la bancă pentru obținerea unui credit, ci analizează doar dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.

Față de aceste considerente, în baza art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A..

Văzând și dispozițiile art. 275 alin. (2) și (6) din C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1458 din 26 octombrie 2017 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în dosarul nr. x/2014.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 600 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu al recurentului-inculpat A., în sumă de 160 RON, rămâne în sarcina statului și se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 11 iunie 2019.

Procesat de GGC -LM