ÎCCJ, Secția penală
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)
Deliberând asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Sentința penală nr. 24 din data de 14 iunie 2021, pronunțată în Dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori, și de familie, în temeiul art. 459 alin. (5) din C. proc. pen., a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de condamnata A. împotriva Sentinței penale nr. 34 din 04 noiembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, în dosarul penal nr. x/2020
Pentru a hotărî astfel, curtea de apel a reținut, în esență, că prin Sentința penală nr. 34 din 04 noiembrie 2020, pronunțată în Dosarul nr. x/2020, definitivă prin Decizia nr. 64/A din 23 februarie 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Curtea de Apel Târgu Mureș, în baza art. 396 alin. (1) și (2) din C. proc. pen., a condamnat pe inculpata A. la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 alin. (1) din C. pen. din 1969, precum și la pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) din C. pen. din 1969 pentru o perioadă de 2 ani.
În baza art. 71 din C. pen. din 1969, i-a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) din C. pen. din 1969.
În baza art. 861 și art. 862 din C. pen. din 1969, a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pentru o perioadă de 4 ani, pe durata căreia inculpata a fost obligată să respecte măsurile de supraveghere prevăzute de art. 863 lit. a) - d) din C. pen. din 1969.
A atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 864 din C. pen. din 1969 cu privire la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
În baza art. 25 alin. (3) din C. proc. pen. și art. 404 alin. (4) din C. proc. pen., a desființat înscrisul falsificat, respectiv contractul de asistență juridică nr. x/20.07.2009, încheiat între inculpată și partea civilă și care conține adăugirea "de 900.000 euro", înscris aflat în volumul I, la dosarul de urmărire penală nr. x/2013 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică.
A respins acțiunea civilă a părții civile B.
Curtea de apel a constatat că împotriva acestei hotărâri, în termen legal, condamnata A. a formulat calea extraordinară de atac a revizuirii, solicitând admiterea în principiu a acesteia, suspendarea executării sentinței atacate și rejudecarea cauzei, invocând cazul prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen.
În motivarea cererii, revizuenta a arătat, în esență, că după pronunțarea hotărârii de condamnare au fost descoperite fapte și împrejurări noi care nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei și care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunțate în cauză, în concret făcând trimitere la înscrisurile depuse în dosarul civil nr. x/2009 al Judecătoriei Brașov.
Astfel, revizuenta a subliniat că actele existente la dosarul sus-menționat, a cărei atașare a fost refuzată de către Curtea de Apel Târgu Mureș, sunt în măsură să stabilească aflarea adevărului cu privire la mențiunea de 900.000 euro din contractul de asistență juridică nr. x/20.07.2009, susținând că adăugirea este corectă și nu denaturează adevărul, aspect ce se poate constata din petitul I al cererii de chemare în judecată, actele depuse și hotărârea pronunțată în Dosarul nr. x/2009.
A mai susținut că judecătorul fondului în mod eronat s-a raportat la momentul analizării elementelor constitutive ale infracțiunii de fals la acordul de voință dintre avocat și client, așa cum s-a stabilit prin Decizia civilă nr. 1131/R/2013 pronunțată de Tribunalul Brașov, la data de 03.10.2013, în Dosarul nr. x/2013, care avea ca obiect contestație la executare silită/titlu și în cuprinsul căreia s-a reținut că "suma pe care ar fi putut să o obțină partea civilă era de maximum 450.000 de euro și nu 900.000 de euro", iar cauza nu avea ca obiect obținerea unei sume, ci doar constatarea calității de moștenitor.
Or, atât urmărirea penală, cât și cercetarea judecătorească s-a făcut în baza acestei decizii, cu toate că nu se poate raporta acordul de voință dintre avocat și client la decizia pronunțată în Dosarul nr. x/2013 de Tribunalul Brașov, cauza nefiind nici măcar înregistrată pe rolul vreunei instanțe la momentul încheierii contractului de asistență juridică (20.07.2009).
Prin urmare, s-a susținut că pentru a se stabili dacă înscrisul pe care a înțeles să-l pună în executare a fost sau nu modificat fără drept, respectiv completarea cu mențiuni nereale, atât instanța de fond, cât și procurorul care a întocmit rechizitoriul trebuiau să se raporteze la contractul de asistență juridică nr. x/20.07.2009 din dosarul civil nr. x/2009, în care a fost dat mandatul de reprezentare a pârâtei B., în care petitul II al cererii de chemare în judecată viza despăgubirile în sumă de 900.000 euro, acordul de voință dintre avocat și clientul său fiind stabilirea onorariului de succes procentual - 7% din valoare - obiectul contractului fiind reprezentare în dosarul civil nr. x/2009
Cu alte cuvinte, menționarea sumei de 900.000 euro este corectă și nu alterează adevărul, deoarece petitul II al cererii îl reprezintă despăgubirile în sumă de 900.000 euro.
Revizuenta a mai menționat că acordul de voință dintre avocat și client cu privire la cuantumul onorariului de succes în sumă de 63.000 euro exista încă din data de 20.07.2009, când a fost încheiat contractul de asistență juridică nr. x/20.07.2009, și a fost stabilit de comun acord onorariul de succes în procent de 7% din valoarea cererii de chemare în judecată a pârâtei B. în dosarul civil nr. x/2009 al Judecătoriei Brașov. Mai mult, acest acord de voință a fost consfințit prin înmânarea chitanței CAJ nr. x/29.07.2009, când clienta a acceptat cuantumul onorariului de succes în sumă de 63.000 euro, iar din data de 29.07.2009 și până la investirea cu formulă executorie a Sentinței civile nr. 11900/09.12.2009 a Judecătoriei Brașov, pronunțată în dosarul civil nr. x/2009, nu a solicitat anularea, rezilierea, rezoluțiunea și nici nu a renunțat unilateral la contract.
Examinând admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire conform dispozițiilor art. 459 din C. proc. pen., curtea de apel a constatat că aceasta este inadmisibilă, cu argumentarea că deși cererea de revizuire formulată de condamnata A. vizează o hotărâre prin care s-a rezolvat acțiunea penală, a fost formulată de una dintre părțile din dosar (revizuenta având calitatea de inculpată în cauza în care s-a pronunțat hotărârea a cărei revizuire se solicită), cererea a fost întemeiată în drept pe cazul prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., în cuprinsul cererii de revizuire condamnata A. nu a făcut referire la nicio faptă sau împrejurare nouă, necunoscută de instanță la data judecării cauzei, acest caz de revizuire fiind invocat doar în mod formal.
Astfel, curtea de apel a reținut că, în concret, revizuenta solicită, în principal, o reinterpretare a probatoriului de natură a conduce la pronunțarea unei alte soluții, învederând totodată neefectuarea unor procedee probatorii în vederea eliminării contradicțiilor existente între probele administrate și evaluate în cursul procesului penal finalizat cu pronunțarea unei hotărâri definitive de condamnare.
Or, faptele și împrejurările noi care pot justifica admiterea în principiu a unei cereri de revizuire trebuie să fie cu adevărat noi, nu doar în aparență.
Prin urmare, curtea de apel a constatat că aspectele susținute de revizuentă nu constituie fapte sau împrejurări care nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei, ci apărări de fond cu privire la întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii și nevinovăția inculpatei, care, de altfel, au fost invocate și analizate pe parcursul procesului penal, atât în fața primei instanțe, cât și în fața instanței de control judiciar.
În acest sens, a notat că prin încheierea din data de 2 octombrie 2020 pronunțată în Dosarul nr. x/2020, Curtea de Apel Târgu Mureș a respins solicitarea inculpatei A. vizând atașarea dosarului nr. x/2009 al Judecătoriei Brașov, reținând că inculpata a depus înscrisurile pe care le considera relevante, instanța rezervându-și dreptul de a solicita o parte din înscrisurile dosarului nr. x/2009 sau dosarul în întregime, în măsura în care va aprecia necesară o asemenea măsură.
Totodată, prin concluziile scrise depuse la data de 31.05.2021, revizuenta a afirmat că a formulat aceeași cerere în probațiune și în fața instanței de apel, depunând în copie actele dosarului nr. x/2009 al Judecătoriei Brașov, însă cu toate acestea Înalta Curte de Casație și Justiție a respins apelul declarat.
În aceste împrejurări, curtea de apel a reținut că nu au fost evidențiate fapte sau împrejurări necunoscute de instanță la soluționarea cauzei în sensul prevăzut art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., cât timp pe parcursul procesului penal, atât prima instanță, cât și cea de control judiciar au cunoscut poziția revizuentei, au analizat apărările acesteia, însă pe baza probelor administrate au reținut ca fiind dovedită pe deplin vinovăția sa, apărările ei fiind înlăturate pe baza materialului probatoriu administrat.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat apel revizuenta A., criticând-o sub aspectul nelegalității și netemeiniciei. În acest sens, a arătat, în esență, că instanța de fond nu a făcut o analiză a îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege, așa cum cer dispozițiile art. 459 alin. (3) din C. proc. pen., și a reiterat cazul de revizuire invocat și motivele de fapt și de drept pentru care îl consideră incident.
Astfel, în ce privește cazul de revizuire reglementat de dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., a arătat în esență că "faptele noi" se referă la dosarul civil nr. x/2009 al Judecătoriei Brașov, în care a fost dat mandatul de reprezentare eliberat în baza contractului de asistență juridică nr. x/20.07.2009, din care reiese că despăgubirile în sumă de 900.000 euro urmau a fi încasate exclusiv de numita B., în calitate de unic moștenitor al defunctului C., aspect reținut în cuprinsul Sentinței civile nr. 11900 din 09 decembrie 2009 pronunțată de Judecătoria Brașov în dosarul menționat.
Ca atare, în opinia sa, onorariul de succes în cuantum de 7% a fost aplicat în mod corect la suma de 900.000 euro, or, această împrejurare este de natură să conducă la o soluție de achitare sub aspectul săvârșirii infracțiunii pentru care a fost condamnată.
Revizuenta a mai criticat hotărârea atacată și sub aspectul cheltuielilor de judecată acordate cu titlu de onorariu de avocat intimatei B., cu argumentarea, în esență, pe de o parte, că cererea de revizuire formulată pe latură penală nu o privește pe partea civilă, iar pe de altă parte că suma acordată nu reprezintă efortul real depus de apărătorul ales al acesteia în dosar, motiv pentru care se impune înlăturarea acestei obligații.
Examinând apelul declarat de revizuenta A., atât prin prisma motivelor invocate, dar și din oficiu, potrivit art. 417 alin. (2) din C. proc. pen., Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Așa cum rezultă din dispozițiile art. 452 și urm. din C. proc. pen., revizuirea reprezintă o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătorești definitive pronunțate de instanțele penale, prin care s-a rezolvat fondul cauzei, doar pentru motivele expres reglementate de legiuitor. În jurisprudență și doctrină s-a reținut că, fiind o cale de atac de retractare, revizuirea permite instanței să revină asupra propriei hotărâri, iar, în același timp, având caracterul unei căi de atac de fapt, prin intermediul său sunt constatate și înlăturate erorile judiciare în rezolvarea cauzelor penale.
Înalta Curte notează că revizuenta A. a invocat prin cererea de revizuire incidența cazului prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., arătând, în esență, că faptele noi constau în aceea că prin Sentința civilă nr. 11900 din 09 decembrie 2009, pronunțată în Dosarul nr. x/2009, Judecătoria Brașov a reținut că singurul moștenitor al defunctului C. este numita B., astfel încât suma de 900.000 euro urma să îi revină exclusiv acesteia, împrejurare de natură să conducă la o soluție de achitare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 alin. (1) din C. pen. din 1969, onorariul de succes de 7% fiind aplicat, în opinia acesteia, în mod corect.
Potrivit art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută când "s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei și care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunțate în cauză".
Din coroborarea acestor dispoziții cu cele ale art. 453 alin. (3) și (4) din C. proc. pen., astfel cum au fost reconfigurate prin Decizia Curții Constituționale nr. 2/2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 324 din 05 mai 2017, rezultă că revizuirea întemeiată pe acest caz este supusă unei duble condiționări, respectiv ca faptele sau împrejurările învederate să fie noi, complet necunoscute instanței care a soluționat cauza și să poată dovedi netemeinicia hotărârii pronunțate, adică să conducă la o soluție diametral opusă celei dispusă prin aceasta.
Reglementând procedura examinării admisibilității în principiu a cererii de revizuire, art. 459 din C. proc. pen. stabilește, în alin. (3), că în această etapă instanța examinează dacă: a) cererea a fost formulată în termen și de o persoană dintre cele prevăzute la art. 455 din C. proc. pen. b) cererea a fost întocmită cu respectarea prevederilor art. 456 alin. (2) și (3) din C. proc. pen. c) au fost invocate temeiuri legale pentru redeschiderea procedurilor penale; d) faptele și mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea nu au fost prezentate într-o cerere anterioară de revizuire care a fost judecată definitiv; e) faptele și mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea conduc, în mod evident, la stabilirea existenței unor temeiuri legale ce permit revizuirea; f) persoana care a formulat cererea s-a conformat cerințelor instanței dispuse potrivit art. 456 alin. (4) din C. proc. pen. În cazul în care aceste condiții nu sunt îndeplinite, instanța dispune, prin sentință, respingerea cererii de revizuire, ca inadmisibilă, această hotărâre fiind supusă acelorași căi de atac ca și cea la care se referă revizuirea (art. 459 alin. (5) și (7) din C. proc. pen.).
Verificând, din această perspectivă, actele dosarului, Înalta Curte constată că, în mod corect, judecătorul fondului a stabilit că împrejurările la care revizuenta a făcut trimitere în cererea formulată nu sunt de natură a conduce la stabilirea existenței unor temeiuri legale care să permită revizuirea și nu au aptitudinea de a dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare pronunțate, motiv pentru care, în cauză, nu este îndeplinită cerința prevăzută de art. 459 alin. (3) lit. e) din C. proc. pen.
Astfel, în acord cu prima instanță, Înalta Curte observă că revizuenta a invocat exclusiv în mod formal cazul prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., de vreme ce, în cuprinsul cererii de revizuire, nu a făcut referire la fapte sau împrejurări noi care să nu fi fost cunoscute de instanțele care au dispus condamnarea sa.
Sub acest aspect, se impune a se sublinia că, în jurisprudența instanței supreme, s-a reținut că expresia fapte sau împrejurări vizează probele propriu-zise, ca elemente de fapt cu caracter informativ cu privire la ceea ce trebuie dovedit în calea de atac a revizuirii, și anume orice întâmplare, situație, stare care, în mod autonom sau în coroborare cu alte probe, poate duce la dovedirea netemeiniciei hotărârii de achitare, încetare a procesului penal ori de condamnare.
Deopotrivă, în sensul dispozițiilor art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., se impune ca faptele probatorii să fie noi, iar nu mijloacele de probă vizând o faptă sau împrejurare ce a fost cunoscută și avută în vedere de către instanță la soluționarea cauzei, căci altfel revizuirea s-ar transforma într-un nou grad de jurisdicție în care s-ar putea continua probațiunea, situație de natură a afecta principiul securității raporturilor juridice, componentă a procesului echitabil.
Elementele de probă noi la care se referă textul de lege trebuie să fie de natură a demonstra fie că faptul constatat nu a existat, fie că cel condamnat nu a luat parte la comiterea lui. Nu pot fi considerate "noi", în sensul cerut de lege, probele care aduc doar argumente noi, care completează mijloacele de probă deja administrate, jurisprudența în materia revizuirii fiind bine stabilită în ceea ce privește inadmisibilitatea cererilor prin care se tinde la prelungirea probatoriului sau reexaminarea materialului probator pe baza căruia a fost pronunțată hotărârea inițială.
Pentru a se putea examina caracterul nou și necunoscut al faptelor sau împrejurărilor prezentate instanței învestită cu soluționarea cererii de revizuire, criteriul îl reprezintă lucrările dosarului, întrucât doar astfel se poate verifica dacă aceste elemente au fost cunoscute de către instanțele ordinare care au pronunțat hotărârea a cărei revizuire se solicită.
Analizând, în raport de aceste considerații, cererea formulată, se observă că, prin intermediul acestei căi extraordinare de atac, revizuenta nu a invocat împrejurări noi, în sensul mai sus menționat, ci a adus critici hotărârilor judecătorești de condamnare și modului în care a fost administrat probatoriul pe parcursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești. Astfel, în cuprinsul cererii, revizuenta a reiterat aceleași apărări formulate pe parcursul judecării cauzei în fond și apel, sens în care a făcut trimitere la probele aflate la dosar, cărora, însă, le-a dat o altă interpretare, susținând că acestea relevă nevinovăția sa sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 alin. (1) din C. pen. din 1969, pentru care a fost condamnată.
Or, în condițiile în care toate aspectele învederate în cuprinsul cererii de revizuire au fost cunoscute de către instanțele ordinare, fiind aduse în discuție chiar de către inculpată, prin intermediul apărărilor formulate, și au fost analizate atât în fond, cât și în apel, în mod corect, Curtea de Apel Târgu Mureș a reținut că revizuenta nu a invocat fapte sau împrejurări noi care să fie de natură a conduce la stabilirea existenței unor temeiuri legale care să permită revizuirea și să aibă aptitudinea de a dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare pronunțate, așa cum cer dispozițiile art. 459 alin. (3) lit. e) din C. proc. pen. raportat la art. 453 alin. (4) din C. proc. pen.
În acest sens, în concret, se notează, cu titlu de exemplu, că instanța de fond a făcut trimitere în mod expres la dosarul indicat de apelantă și a reținut în considerentele Sentinței penale nr. 34/04.11.2020, pronunțată în Dosarul nr. x/2020, că "din Dosarul nr. x/2007 al Judecătoriei Brașov rezultă că inculpata a redactat o întâmpinare, o acțiune reconvențională în care solicita obținerea daunelor morale acordate de statul spaniol și s-a prezentat la două termene de judecată și a invocat prescripția dreptului la acțiune. (...)
Prin Sentința civilă nr. 11900/09.12.2009, Judecătoria Brașov a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune cu privire la cererea de anulare a certificatului de moștenitor nr. x/25.03.2004 și au fost respinse celelalte petite."
Mai mult, se constată că în calea de atac a apelului, în Dosarul nr. x/2020, revizuenta a formulat, la data de 15.12.2020, o cerere de "completare la apel", la care a atașat o serie de înscrisuri, cuprinzând inclusiv o copie a dosarului civil nr. x/2009 al Judecătoriei Brașov, indicând un număr de 114 file, aceste aspecte fiind, așadar, cunoscute de instanța de control judiciar.
Ca atare, criticile apelantei cu privire la incidența cazului de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., sunt nefondate, întrucât niciuna dintre împrejurările pretinse ca fiind fapte noi nu se circumscrie acestui caz. În realitate, pe calea revizuirii se tinde la reanalizarea conținutului mijloacelor de probă pe care instanța și-a fundamentat soluția, a legalității și fiabilității acestora. Or, această analiză excedează limitelor cazului de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., întrucât, prin formularea unei cereri de revizuire nu se poate ajunge, în fapt, la judecarea unui al doilea apel, prin prelungirea probațiunii sau reevaluarea probelor urmare a unor pretinse nelegalități în administrarea acestora.
În ceea ce privește critica revizuentei privind dispoziția instanței de fond de obligare a acesteia la plata sumei în cuantum de 1.500 RON către intimata B., cu titlu de cheltuieli judiciare, reprezentând contravaloarea onorariului avocatului ales, Înalta Curte reține că este nefondată.
Astfel, potrivit art. 276 alin. (6) din C. proc. pen., ce poartă denumirea marginală "Plata cheltuielilor judiciare făcute de părți", (6) În celelalte cazuri instanța stabilește obligația de restituire potrivit legii civile."
Așadar, în cuprinsul dispozițiilor art. 276 din C. proc. pen., privind plata cheltuielilor judiciare efectuate de părți în procesul penal, legiuitorul reglementează succesiv situațiile particulare, pentru ca în alin. (6) al acestui articol să statueze în sensul că în celelalte cazuri instanța stabilește obligația de restituire potrivit legii civile, textul fiind pe deplin aplicabil în cauza de față.
Or, în conformitate cu art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., "partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată".
Se reține că cererea de revizuire a apelantei a fost respinsă de Curtea de Apel Târgu Mureș, iar intimata B. a efectuat cheltuieli judiciare proprii în raport cu cererea introductivă a condamnatei A., dovedite cu chitanța din 04.05.2021.
Or, făcând aplicarea art. 276 alin. (6) din C. proc. pen. rap. la art. 453 din C. proc. civ., prima instanță a reținut că demersul judiciar a fost inițiat de condamnata A., așadar cheltuielile de judecată efectuate de B., citată în calitate de intimată în proces, se impun a fi restituite de către revizuentă.
Pentru considerentele anterior expuse, apreciind legală și temeinică hotărârea atacată, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge apelul declarat de revizuenta A. împotriva Sentinței penale nr. 24 din data de 14 iunie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori, și de familie, în Dosarul nr. x/2021, ca nefondat.
În raport cu soluția dispusă, în temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga pe apelantă la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de revizuenta A. împotriva Sentinței penale nr. 24 din data de 14 iunie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori, și de familie, în Dosarul nr. x/2021.
Obligă pe apelantă la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 octombrie 2021.