ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra cauzei de față,

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 34 din 04 noiembrie 2020, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în baza art. 396 alin. (1), (2) C. proc. pen., a condamnat-o pe inculpata A. la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. din 1969.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen. din 1969, i-a interzis inculpatei exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. din 1969, respectiv: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat; dreptul de a exercita profesia de care s-a folosit la săvârșirea infracțiunii - respectiv cea de avocat, ca pedeapsă complementară pentru o perioadă de 2 ani.

În baza art. 71 C. pen. din 1969 i-a interzis inculpatei drepturile prevăzute la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. din 1969 cu titlu de pedeapsă accesorie.

În baza art. 861 și art. 862 C. pen. din 1969 a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pentru o perioadă de 4 ani.

În baza art. 863 C. pen. din 1969 a obligat inculpata să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Brașov; să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele de existență.

A fost desemnat Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Brașov, ca instituție căreia i se vor comunica obligațiile la care este supusă inculpata A..

S-au pus în vedere inculpatei dispozițiile art. 864 C. pen. din 1969, respectiv că neîndeplinirea cu rea credință a măsurilor de supraveghere atrage revocarea beneficiului acordat și executarea în întregime a pedepsei.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. din 1969 pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii s-a suspendat și executarea pedepsei accesorii.

În baza art. 25 alin. (3) C. proc. pen. și art. 404 alin. (4) C. proc. pen. s-a desființat înscrisul falsificat, respectiv Contractul de asistență juridică nr. x/20.07.2009, încheiat între inculpată și partea civilă și care conține adăugirea "de 900.000 euro", înscris aflat în volumul I, la Dosarul de urmărire penală nr. x/76/P/2013 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică.

A fost respinsă acțiunea civilă a părții civile B..

Împotriva acestei sentințe penale a formulat apel inculpata A..

Prin Decizia penală nr. 64/A din data de 23.02.2021, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpata A. împotriva Sentinței penale nr. 34 din data de 04 noiembrie 2020 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. x/2020.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs în casație inculpata A., la data de 24 martie 2021.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, sub nr. x/2021, fiind stabilit termen la data de 21 septembrie 2021, pentru examinarea în cameră de consiliu a admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație, conform art. 440 alin. (1) C. proc. pen.

Prin cererea de recurs în casație formulată de recurenta inculpată, acesta a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

În esență, a solicitat admiterea cererii de recurs în casație, desființarea deciziei penale atacate și, rejudecând să se dispună achitarea inculpatei.

În opinia inculpatei, fapta pentru care a fost condamnată nu este prevăzută de legea penală, având în vedere că adăugirea mențiunii "900.000 euro" din cuprinsul Contractului de asistență juridică nr. x/20.07.2009 este corectă în ceea ce privește valoarea, suma fiind stabilită în mod concret și fără echivoc în cererea de chemare în judecată a pârâtei B., dar și din actele depuse în dovedirea acțiunii, acte emise de statul spaniol.

În acest sens, a arătat că adăugirea executată pe contractul de asistență juridică nu poate fi considerată "alterarea în orice mod" în sensul legii penale, mențiunea de "900.000 euro" făcute în cuprinsul înscrisului nu constituie alterarea adevărului pe care înscrisul este destinat să îl exprime, neexistând consecința denaturării, modificării, schimbării sensului real al clauzei contractuale.

Totodată, a susținut că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatei nu întrunește elementele de tipicitate ale normei de incriminare, având în vedere că cercetarea falsului clauzei contractuale în intervalul de timp 20.07.2009 - 03.08.2012 nu poate fi raportată la o hotărâre pronunțată ulterior la data de 30.10.2013, deci după învestirea contractului de asistență juridică.

Cu privire la nelegalitatea deciziei penale atacate, a precizat că instanța de control judiciar nu a efectuat propria cercetare judecătorească, ci doar a reapreciat probatoriul instanței de fond și a organelor de urmărire penală, ce au raportat motivarea săvârșirii infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen., în baza unei hotărâri nelegale "astfel cum s-a stabilit prin Decizia civilă nr. 1131/R/03.10.2013 pronunțată în Dosarul civil nr. x/2013 al Tribunalului Brașov."

De asemenea, a susținut că obiectul Dosarului civil nr. x/2013 al Tribunalului Brașov este contestație la executare silită, obiectul dosarului în recurs devenind contestație la titlu, astfel că motivarea deciziei penale este nelegală.

Mai mult, inculpata a apreciat că, în cauză, s-a dispus condamnarea sa în baza unei hotărâri nelegale, întrucât latura obiectivă a infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată a fost stabilită prin raportarea procentului de 7% la valoarea obiectului speței deduse judecății. A precizat că, nici procurorul, nici magistrații care au judecat cauza în apel și fond nu au constatat că procentul de 7% din valoarea stabilită prin Decizia civilă nr. 1131/R/03.10.2013 a Tribunalului Brașov în Dosarul civil nr. x/2013, nu poate face obiectul cercetărilor, întrucât a fost pronunțată ulterior intervalului de timp 20.07.2009 - 03.08.2012 și după învestirea contractului.

A precizat că Înalta Curte a agreat punctul de vedere al reprezentantului Ministerului Public privind probatoriul administrat la fond și a respins proba solicitată de inculpată, deși avea obligația de a efectua cercetarea judecătorească a infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prin prisma Dosarului civil nr. x/2009, pentru care s-a acordat mandatul în baza Contractului de asistență juridică nr. x/20.07.2009.

Prin încheierea din data de 21 septembrie 2021, constatând că cererea de recurs în casație formulată de recurenta inculpată A. respectă dispozițiile art. 434, art. 435, art. 436 alin. (1) și (2), art. 437 C. proc. pen., iar motivele invocate se circumscriu cazului de casare indicat, Înalta Curte a admis în principiu cererea de recurs în casație formulată de recurenta inculpată și a dispus trimiterea cauzei în vederea judecării recursului în casație.

Analizând cererea de recurs în casație formulată de inculpata A., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că aceasta este nefondată, urmând a o respinge, pentru următoarele considerente:

Fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiile legalității și cel al respectării autorității de lucru judecat, recursul în casație vizează exclusiv legalitatea anumitor categorii de hotărâri definitive și numai pentru motive expres și limitativ prevăzute de lege.

Dispozițiile art. 433 C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând că recursul în casație urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Realizându-se în cadrul strict reglementat de lege, analiza de legalitate a instanței de recurs nu este una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor și reglementate ca atare, în mod expres și limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

Aplicând aceste considerații de ordin teoretic speței de față, Înalta Curte constată că recurenta inculpată A. a invocat în susținerea cazului de recurs în casație prevăzut de dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., susținând că fapta pentru care a fost condamnată nu este prevăzută de legea penală.

În acest context, cu titlu preliminar, Înalta Curte amintește că acest caz de casare invocat vizează acele situații în care nu se realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și configurarea legală a tipului respectiv de infracțiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie a dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv).

Criticile formulate de recurentă, respectiv că latura obiectivă a infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată a fost stabilită prin raportarea procentului de 7% la valoarea obiectului speței deduse judecății și că adăugirea mențiunii "900.000 euro" din cuprinsul contractului de asistență juridică este corectă, adăugirea executată pe contractul de asistență juridică neputând fi considerată "alterarea în orice mod" în sensul legii penale, sunt analizate, exclusiv, prin raportare la situația de fapt stabilită cu titlu definitiv prin hotărârea recurată, conform scopului recursului în casație, reglementat ca o cale extraordinară de atac de reformare numai sub aspect legal, de drept, nu și faptic.

Sub acest aspect, Înalta Curte notează că, prin criticile aduse deciziei atacate prezentate în motivele de recurs în casație formulate de inculpată, în realitate, nu se invocă nelegalitatea hotărârii, ci se solicită reanalizarea situației de fapt și reevaluarea materialului probator cu consecința stabilirii unei alte situații de fapt decât cea avută în vedere de instanța de apel cu titlu definitiv pe baza materialului probator administrat și care să conducă la o soluție favorabilă inculpatei, motive ce nu pot fi circumscrise cazurilor de casare expres și limitativ prevăzute de dispozițiile legale în materie, respectiv art. 438 alin. (1) C. proc. pen.. Analiza motivelor de recurs în casație nu vizează practic raportarea situației de fapt reținută la condițiile de tipicitate subsumate normei de incriminare ce sancționează penal infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, ci reprezintă o veritabilă solicitare de reinterpretare și valorificare a probatoriului administrat în sensul celor invocate.

Mai mult, criticile recurentei inculpate în sensul că instanța de apel a respins o cerere de atașare a unui dosar al instanțelor din Brașov și nu a efectuat propria cercetare judecătorească, ci doar a reapreciat probatoriul instanței de fond și a organelor de urmărire penală, exced analizei instanței de recurs în casație, aspectul neputând fi valorificat în contextul niciunuia dintre cazurile de casare expres și limitativ reglementate de art. 438 C. proc. pen., legiuitorul statuând asupra analizei nelegalităților comise de instanțele de fond.

În acest context, contrar susținerilor apărării, Înalta Curte apreciază că situația de fapt reținută în cauză și probele dosarului dovedesc că fapta inculpatei, astfel cum a fost descrisă de către instanța de apel, se circumscrie elementelor ce caracterizează sub aspect obiectiv și subiectiv infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 alin. (1) din C. pen. din 1969, instanța de apel făcând o corectă aplicare a legii, iar din această perspectivă criticile recurentei inculpate sunt neîntemeiate.

În acest context argumentativ, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul în casație declarat de recurenta inculpată A. împotriva Deciziei penale nr. 64/A din data de 23 februarie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2020.

În temeiul art. 272 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurenta inculpată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 272 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 627 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de recurenta inculpată A. împotriva Deciziei penale nr. 64/A din data de 23 februarie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2020.

Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 627 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 noiembrie 2021.

GGC - NN