ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 50/2025

Ședința publică din data de 27 noiembrie 2025

I. Deliberând asupra cererii privind emiterea unui aviz consultativ, în temeiul art. 1 și art. 10 din Protocolul 16 Adițional la CEDO, pentru lămurirea unor chestiuni de principiu referitoare la aplicarea drepturilor și libertăților fundamentale din Convenție, cu referire la art. 7 CEDO, în procedura admisibilității în principiu a recursului în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 285/A din data de 31 octombrie 2018 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2014, constată următoarele:

Prin cererea formulată, la data de 14 octombrie 2025, recurentul inculpat A., în temeiul art. 1 și la art. 10 din Protocolul 16 Adițional la CEDO, pentru lămurirea unor chestiuni de principiu referitoare la aplicarea drepturilor și libertăților fundamentale din Convenție, cu referire la art. 7 CEDO, a solicitat emiterea unui aviz consultativ cu privire la următoarele chestiuni:

Potrivit art. 7 CtEDO se prevede că "nimeni nu poate fi condamnat pentru o faptă care nu constituia infracțiune (...) la data comiterii faptei".

Recurentul inculpat a solicitat emiterea unui aviz consultativ cu privire la modalitatea de aplicare a recursului în casație în temeiul deciziei 50/2025 a Curții Constituționale a României, respectiv dacă ulterior publicării hotărârii în Monitorul Oficial, se naște un termen de 30 de zile pentru exercitarea recursului în casație de către inculpat, fiind posibilă repunerea în termenul de formulare a recursului în casație.

Astfel, s-a solicitat emiterea unui aviz consultativ cu privire la modalitatea de aplicare a instituției prescripției, cu raportare la art. 155 alin. (1) din C. pen., în forma avută după intervenția Curții Constituționale prin decizia nr. 297/2018, respectiv decizia nr. 358/2022.

În concluzie, recurentul inculpat a concluzionat că se impune emiterea unui aviz consultativ cu privire la întrebările enunțate mai sus și un răspuns din partea Curții Europene a Drepturilor Omului.

Examinând cererea formulată de inculpatul A. privind emiterea unui aviz consultativ, întemeiată pe art. 1 și art. 10 din Protocolul 16 Adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, cu referire la efectele deciziei Curții Constituționale nr. 50/2025 asupra termenului de declarare a recursului în casație, se constată că aceasta este inadmisibilă pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 2 alin. (1) din Legea nr. 173/2022 pentru adoptarea unor măsuri necesare punerii în aplicare a Protocolului nr. 16 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 560 din 08 iunie 2022: "Înalta Curte de Casație și Justiție poate solicita Curții Europene a Drepturilor Omului emiterea unui aviz consultativ cu privire la chestiuni de principiu privind interpretarea ori aplicarea drepturilor și libertăților din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau din protocoalele la aceasta, în cazul în care apreciază că avizul consultativ este necesar pentru clarificarea unor aspecte ale cauzei în vederea pronunțării hotărârii:

b) în materie penală, când este învestită cu judecarea cauzei în primă instanță ori în ultimă instanță în căile ordinare de atac sau, după caz, în procedura sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

De asemenea, în conformitate cu alin. (2), "Sesizarea Curții Europene a Drepturilor Omului se face de către Înalta Curte de Casație și Justiție, dacă sunt întrunite condițiile prevăzute la alin. (1), din oficiu sau la cererea unei părți, a persoanei vătămate ori a procurorului, după dezbateri contradictorii. Înalta Curte de Casație și Justiție se pronunță asupra sesizării prin încheiere motivată, care nu este supusă niciunei căi de atac."

Din cuprinsul prevederilor legale enunțate se desprind condițiile de admisibilitate a cererii de aviz consultativ al CEDO:

i) existența unei cauze în materie penală, aflată în curs de judecată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție;

ii) cauza care face obiectul judecății să se afle în primă instanță ori în ultimă instanță în căile ordinare de atac sau în procedura sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept;

iii) solicitarea să privească chestiuni de principiu de interpretare ori aplicare a drepturilor și libertăților din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau din protocoalele la aceasta;

iv) soluționarea cauzei (ori doar anumite aspecte ale acesteia) să depindă de chestiunea de principiu a cărei lămurire se cere.

În plus, din modul de redactare a textului de lege rezultă că solicitarea avizului consultativ privind interpretarea sau aplicarea Convenției, într-o cauză pendinte, este o chestiune lăsată la libera apreciere a Înaltei Curți de Casație și Justiție, nefiind obligatorie.

Cu privire la decizia nr. 50/2025, Curtea Constituțională a constatat neconstituționalitatea parțială a art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., extinzând sfera cazurilor de casare pentru a asigura egalitatea armelor între acuzare și apărare, decizie care are efecte numai pentru viitor, potrivit art. 147 alin. (4) din Constituție și nu are ca efect reluarea termenelor de declarare a recursului în casație în cauzele soluționate definitiv anterior. Așadar momentul de la care curge termenul legal de 30 de zile pentru declararea recursului în casație este o chestiune de drept procesual intern și nu de interpretare sau aplicarea Convenției.

În consecință, în contextul arătat, limitele învestirii Înaltei Curți și motivele recursului în casație formulat de inculpat obligă instanța de recurs să constate că solicitarea recurentului privește interpretarea dreptului intern în lumina Convenției care să se pronunțe asupra procedurii naționale.

Or, rolul CtEDO se limitează la a da avize consultative asupra problemelor juridice referitoare la interpretarea Convenției și a Protocoalelor sale, iar scopul avizului consultativ este acela de a asigura uniformitate în aplicarea și interpretarea dreptului Convenției și nu ar putea produce efecte obligatorii asupra termenului de recurs în casație și nici nu ar putea justifica repunerea în termen.

În cauza de față, Înalta Curte nu a constatat existența vreunei chestiuni de principiu de interpretare a unui drept din Convenție care să impună solicitarea unui aviz consultativ din partea Curții de la Strassbourg, ci aplicarea efectelor unei decizii de neconstituționalitate pronunțate de Curtea Constituțională a României asupra unei norme de procedură penală internă, aspect care ține exclusiv de dreptul intern.

Mai mult, nu există o cauză pendinte aflată în căile ordinare de atac sau, după caz, în procedura sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, cauza fiind în procedura de filtru a recursului în casație.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că soluționarea problemelor ridicate în cauză sunt de competența instanței de la care emană cererea, căreia îi incumbă toate consecințele care decurg din aplicarea dispozițiilor de drept intern, astfel că cererea privind emiterea unui aviz consultativ, întemeiată pe Protocolul 16 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, cu referire la efectele deciziei Curții Constituționale nr. 50/2025 asupra termenului de declarare a recursului în casație nu îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de Protocolul nr. 16 și nu indică o problemă necesară soluționării cauzei interne, motiv pentru care cererea recurentului va fi respinsă, ca inadmisibilă.

***

II. Deliberând asupra admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație formulate de recurentul inculpat A. împotriva deciziei penale nr. 285/A din 31 octombrie 2018 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2014, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 99 din data de 18 aprilie 2017, Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, între altele, a hotărât următoarele:

În temeiul art. 26 C. pen. 1969 raportat la art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1969, art. 5 C. pen. a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de spălare a banilor în formă continuată.

În temeiul art. 71 C. pen. 1969, a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) (dreptul de a exercita profesia de avocat) C. pen. 1969, pe durata executării pedepsei, iar, în baza art. 65 alin. (2) C. pen. 1969 a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), c) (dreptul de a exercita profesia de avocat) C. pen. 1969, pe o durată de 3 ani.

În temeiul art. 290 C. pen. 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1969, art. 5 C. pen. a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

În temeiul art. 71 C. pen. 1969 a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. 1969 pe durata executării pedepsei.

În baza art. 33 lit. a) C. pen. 1969 și art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. 1969, a contopit pedepsele aplicate inculpatului A. în prezenta cauză urmând ca inculpatul A. să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare.

În temeiul art. 71 C. pen. 1969 a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) (dreptul de a exercita profesia de avocat) C. pen. 1969 pe durata executării pedepsei, iar, în baza art. 65 alin. (2) C. pen. 1969 a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), c) (dreptul de a exercita profesia de avocat) C. pen. 1969, pe o durată de 3 ani.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, inculpatul A. și alții.

Prin decizia penală nr. 285/A din 31 octombrie 2018 pronunțată în dosarul nr. x/2014, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală a admis apelurile declarate, printre alții, de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, de inculpatul A. și alții:

A descontopit pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare și pedeapsa complementară de 3 ani a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), c) (dreptul de a exercita profesia de avocat) C. pen. 1969, aplicate inculpatului A. în pedepsele componente pe care le-a repus în individualitatea lor, astfel:

- pedeapsa de 4 ani închisoare și pedeapsa complementară de 3 ani a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), c) (dreptul de a exercita profesia de avocat) C. pen. 1969, aplicate pentru săvârșirea infracțiunii de spălarea banilor în formă continuată, prevăzută de art. 26 C. pen. 1969 raportat la art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002;

- pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 C. pen. 1969.

În temeiul art. 396 alin. (6) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) teza I din C. proc. pen., cu referire la art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen. 1969 raportat la art. 124 C. pen. 1969, a încetat procesul penal față de inculpatul A., pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 C. pen. 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1969, art. 5 C. pen.

A menținut pedeapsa de 4 ani închisoare și pedeapsa complementară de 3 ani a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) (dreptul de a exercita profesia de avocat) C. pen. 1969, aplicate inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii de spălare a banilor în formă continuată, prevăzută art. 26 C. pen. 1969 raportat la art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1969, art. 5 C. pen., urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 4 ani închisoare și pedeapsa complementară de 3 ani a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) (dreptul de a exercita profesia de avocat) C. pen. 1969.

În temeiul art. 71 C. pen. 1969 a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) (dreptul de a exercita profesia de avocat) C. pen. 1969 pe durata executării pedepsei.

Împotriva deciziei penale nr. 285/A din 31 octombrie 2018 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2014, a declarat recurs în casație inculpatul A., la data de 15 mai 2019, întemeiat pe cazul de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

Prin încheierea pronunțată la data de 07 octombrie 2019, în dosarul nr. x/2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 440 alin. (4) din C. proc. pen., a admis în principiu cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A..

Prin decizia nr. 146/RC din 04 iunie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul nr. x/2019, a respins, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 285/A din 31 octombrie 2018 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2014.

Ulterior pronunțării deciziei nr. 50 din 16.02.2025 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial nr. 328 din 11 aprilie 2025, inculpatul A. a declarat recurs în casație, la data de 28 aprilie 2025, întemeiat pe dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen. și a solicitat repunerea în termenul de 30 de zile de declarare a recursului în casație prevăzut de art. 435 din C. proc. pen., calculând termenul de 30 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale.

În consecință, a apreciat că recursul în casație întemeiat pe dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen. este admisibil în principiu, fiind întrunite cumulativ condițiile prevăzute de art. 440 din C. proc. pen., iar pe fond, potrivit art. 16 lit. f) din C. proc. pen., a solicitat ca instanța să constate că a intervenit prescripția răspunderii penale și să dispună încetarea procesului penal, în baza art. 396 alin. (6) din C. proc. pen.

S-a susținut că faptele pentru care a fost condamnat sunt în majoritate anterioare anului 2010, ultimul act material reținut în rechizitoriu fiind din 19.02.2010. Pentru infracțiunea pentru care a fost condamnat, respectiv complicitate la spălarea banilor în forma continuată prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, raportat la art. 26 C. pen. 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1969, termenul de prescripție a răspunderii penale este de 8 ani, raportat la limitele de pedeapsă, de la 3 la 10 ani, potrivit art. 122 lit. c) C. pen. 1969. Inculpatul a apreciat că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 16 alin. (1) lit. f) și i) din C. proc. pen. prin raportare la deciziile nr. 358/2022 și nr. 297/2018 cu privire la infracțiunile pentru care a fost condamnat.

Au fost depuse concluzii scrise din partea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția judiciară, prin care a solicitat să se constate că nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 435 din C. proc. pen. și art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., respectiv nu a fost respectat termenul de declarare a recursului în casatie. S-a susținut că Decizia nr. 50 din 18.02.2025 a CCR, nu prevede norme exprese din care să rezulte că termenul de 30 de zile de declarare a recursului în casație curge de la data publicării deciziei. O decizie CCR produce efecte numai pentru viitor, situațiilor pendinte, respectiv în cauzele de recurs în casatie aflate în curs de judecată și aflate în termenul de exercitare a căii de atac extraordinare corespunzătoare, precum și în toate cauzele în care a fost ridicată o excepție de neconstituționalitate având același obiect. În aceste condiții, a arătat că la momentul pronunțării deciziei CCR nr. 50/18.02.2025, termenul de 30 de zile era deja împlinit.

În concluzie, potrivit art. 438 alin. (3) din C. proc. pen., în cazul în care cererea de recurs în casație a fost respinsă, partea care a declarat recursul în casație nu mai poate formula o nouă cerere împotriva aceleiași hotărâri, indiferent de motivul invocat.

Prin urmare, s-a apreciat că recursul în casație este tardiv formulat și nu îndeplinește nici dispoziția legală prevăzută de art. 438 alin. (3) din C. proc. pen., solicitând respingerea, ca inadmisibilă, a cererii de recurs în casație.

În cauză, a formulat concluzii scrise inculpata B. prin care a solicitat repunerea în termenul prevăzut de art. 435 din C. proc. pen. a condamnatului A. de a formula recurs în casație. A solicitat admiterea în principiu a cererii, desființarea hotărârii atacate, rejudecarea fondului cu consecința admiterii cererii de recurs în casație și examinarea cauzei prin extindere si cu privire la aceasta, apreciind incidente dispozițiile art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. pentru faptele pentru care aceasta a fost condamnată, constatarea intervenirii prescripției răspunderii penale și încetarea procesului penal, în baza art. 396 alin. (6) din C. proc. pen.

S-au formulat concluzii scrise din partea ANAF care a solicitat respingerea recursului în casație ca fiind tardiv formulat, declarat cu depășirea termenului de 30 de zile de la comunicarea deciziei din apel, nefiind incidentă solicitarea de repunere în termenul de declarare a recursului în casație.

Dosarul a fost înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție, unde a fost înregistrat, pe rolul secției penale, sub nr. x/2025.

Prin referat, judecătorul de filtru a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent desemnat în cauză, în vederea verificării admisibilității cererii, în procedura prevăzută de art. 440 din C. proc. pen.

Raportul întocmit de către magistratul asistent a fost depus la dosar.

În cauza de față, la data de 7 august 2025, recurentul inculpat A. a formulat cerere de abținere a domnului judecător C., în dosarul nr. x/2025, aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, având ca obiect cererea de recurs în casație formulată de recurentul inculpat A. împotriva deciziei nr. 285/A din 31.10.2018 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2014, care a fost respinsă, ca inadmisibilă, prin încheierea din 22 septembrie 2025.

De asemenea, prin încheierea din 14 octombrie 2025, a fost respinsă, ca neîntemeiată, declarația de abținere formulată de domnul judecător C. de la judecarea dosarului nr. x/2025, aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.

Deopotrivă, prin încheierea din 14 octombrie 2025, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de recuzare a domnului judecător C. formulată de recurentul inculpat A. de la judecarea dosarului nr. x/2025, aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.

Ulterior, prin încheierea din 12 noiembrie 2025, în procedura admisibilității în principiu a recursului în casație formulat de inculpatul A., cererea formulată de către recurentul inculpat A. prin care s-a invocat excepția nelegalei compuneri a completului de judecată, în baza dispozițiilor art. 64 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., a fost recalificată de către judecătorul de filtru ca fiind o cerere de recuzare a domnului judecător C. care, prin încheierea din 17 noiembrie 2025, a fost respinsă, ca inadmisibilă.

Se constată că, în cadrul dosarului având ca obiect judecarea căii extraordinare de atac a recursului în casație, inculpatul A. a formulat o cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., sub aspectul efectelor Deciziei Curții Constituționale nr. 50/2025, apreciind că acestea vin în contradicție cu art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (3), art. 20 alin. (1) și (2) din Constituție și art. 6 din CEDO, precum și a dispozițiilor art. 436 alin. (1) din C. proc. pen., în interpretarea potrivit căreia termenul de 30 de zile pentru declararea recursului în casație curge exclusiv de la comunicarea hotărârii definitive, fără a permite formularea sa ulterioară în cazul intervenirii unei decizii de neconstitutionalitate a Curții Constituționale sau a unei modificări legislative favorabile condamnatului, cum este cazul modificării art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen.. Urmare a formulării prezentei cereri de sesizare a Curții Constituționale, s-a creat dosarul asociat nr. x/2025, cu termen de judecată stabilit inițial la 15 octombrie 2025, apoi la 12 noiembrie 2025 și ulterior la 26 noiembrie 2025.

De asemenea, se constată că, în cadrul dosarului având ca obiect judecarea căii extraordinare de atac a recursului în casație, nr. x/2025, inculpatul A. a mai formulat o cerere de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene, în temeiul art. 267 TFUE, pentru pronunțarea unei hotărâri preliminare care a fost soluționat prin încheierea din 15 octombrie 2025, prin respingerea, ca inadmisibilă, a cererii privind sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene în vederea pronunțării unei hotărâri preliminare.

***

Examinând admisibilitatea în principiu a cererii de recurs în casație formulate de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 285/A din 31 octombrie 2018 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2014, din perspectiva dispozițiilor art. 440 din C. proc. pen., Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., care poartă titlul marginal "Admiterea în principiu", dacă cererea de recurs în casație nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispozițiile art. 434, art. 436 alin. (1) și (6), art. 437 și art. 438 din C. proc. pen., instanța respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casație.

Se constată că recurentul A. a mai formulat anterior (la data de 15 mai 2019), recurs în casație împotriva deciziei penale nr. 285/A din 31 octombrie 2018, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2014, invocând cazul de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., fiind respins ca nefondat recursul în casație formulat de inculpatul A. prin decizia nr. 146/RC din 04 iunie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul nr. x/2019.

Ulterior pronunțării soluției de respingere a recursului în casație formulat de inculpatul A. prin decizia nr. 146/RC din 04 iunie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul nr. x/2019, Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 50 din 18 februarie 2025, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 328 din 11 aprilie 2025, a constatat că soluția legislativă cuprinsă în dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., care exclude atacarea cu recurs în casație a deciziilor prin care s-a dispus o hotărâre de condamnare, este neconstituțională [prin încheierea din 1 noiembrie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2016/a8, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen..].

Prin noul recurs în casație formulat la data de 28 aprilie 2025, recurentul a solicitat repunerea în termenul de declarare a recursului în casație, arătând că, nu a avut posibilitatea efectivă de a își întemeia recursul în casație declarat anterior pe dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin intervenția Curții Constituționale, conform deciziei nr. 50/2025. Inculpatul a considerat că decizia creează un drept procesual nou care nu era disponibil pentru inculpați la momentul pronunțării deciziei penale nr. 285/2018 și că respectă termenul de 30 de zile calculat de la data la care dreptul a devenit efectiv, respectiv de la publicarea deciziei CCR în Monitorul Oficial, respectiv 11 aprilie 2025.

În cuprinsul cererii de recurs în casație a fost indicat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., în conformitate cu dispozițiile art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen.

În susținerea cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., inculpatul a apreciat că recursul în casație întemeiat pe dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen. este admisibil în principiu, fiind întrunite cumulativ condițiile prevăzute de art. 440 din C. proc. pen., iar pe fond, potrivit art. 16 lit. f) din C. proc. pen., instanța să constate că a intervenit prescripția răspunderii penale și să dispună încetarea procesului penal în baza art. 396 alin. (6) din C. proc. pen.

În ceea ce privește solicitarea recurentului de repunere în termenul de declarare a recursului în casație, Înalta Curte reține că, prin Decizia nr. 656/2019 a Curții Constituționale a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 435 din C. proc. pen., pe motiv că stabilirea unor condiționări pentru introducerea acțiunilor în justiție nu constituie, în sine, o încălcare a accesului liber la justiție, el presupunând accesul la mijloacele procedurale prin care se înfăptuiește justiția.

Totodată, se apreciază că declararea, în mod condiționat, a recursului în casație - cale extraordinară de atac -, prin respectarea unui termen de introducere a acestuia, are ca finalitate buna administrare a justiției, ocrotirea, pe de o parte, a garanțiilor procesuale ale părților, iar, pe de altă parte, a autorității de lucru judecat a hotărârilor definitive, a securității raporturilor juridice stabilite prin hotărâri definitive. Cu alte cuvinte, instituirea unui termen, pentru formularea recursului în casație, este in abstracto o măsură rezonabilă pentru impunerea unei rigori și discipline procesuale, în vederea soluționării într-un termen rezonabil a procesului penal și o garanție că această cale extraordinară de atac nu va deveni o posibilitate a părților interesate de a înlătura, oricând, efectele pe care trebuie să le producă hotărârile judecătorești definitive.

În aceste condiții, Înalta Curte nu va primi solicitarea recurentului inculpat de repunere în termenul de recurs în casație.

În fine, cum în cuprinsul cererii inițiale de recurs în casație recurentul inculpat nu a invocat cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen. și nu a formulat cerere de sesizare a Curții Constituționale cu privire la neconstituționalitatea acestor dispoziții legale, judecătorul de filtru din cadrul Înaltei Curți apreciază că nu se poate reține incidența în cauză a Deciziei nr. 50/2025 a Curții Constituționale.

Deopotrivă, se subliniază că împotriva aceleiași hotărâri, indiferent de motivul invocat, nu se poate formula o nouă cerere de recurs în casație astfel cum prevăd dispozițiile art. 438 alin. (3) din C. proc. pen., potrivit cărora: "În cazul în care cererea de recurs în casație a fost respinsă, partea sau procurorul care a declarat recursul în casație nu mai poate formula o nouă cerere împotriva aceleiași hotărâri, indiferent de motivul invocat."

Pentru aceste considerente, constatând că cererea de recurs în casație formulată de recurent nu îndeplinește toate condițiile prevăzute în mod cumulativ de dispozițiile legale, în temeiul art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de recurentul inculpat A. împotriva deciziei penale nr. 285/A din 31 octombrie 2018 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2014.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., având în vedere culpa sa procesuală, va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE

I. Respinge, ca inadmisibilă, cererea formulată de inculpatul A. privind emiterea unui aviz consultativ, în temeiul art. 1 și art. 10 din Protocolul 16 Adițional la CEDO, pentru lămurirea unor chestiuni de principiu referitoare la aplicarea drepturilor și libertăților fundamentale din Convenție, cu referire la art. 7 CEDO.

Definitivă.

II. Respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de recurentul inculpat A. împotriva deciziei penale nr. 285/A din 31 octombrie 2018 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2014.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 noiembrie 2025.