ÎCCJ, Secția penală

Decizia nr. 545/RC/2016

Deliberând asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 433 din 30 martie 2015, pronunțată în Dosarul nr. x/212/2012, Judecătoria Constanța a hotărât următoarele:

În baza art. 386 alin. (1) C. proc. pen., din oficiu, a schimbat încadrarea juridică a faptelor din infracțiunile de abuz de încredere în formă continuată și în stare de recidivă postcondamnatorie prev. de art. 213 alin. (1) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 și art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. din 1969 și ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice în formă continuată și în stare de recidivă postcondamnatorie prev. de art. 321 alin. (1) C. pen. din 1969 cu reținerea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 și a art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. din 1969 într-o singură infracțiune de abuz de încredere în stare de recidivă postcondamnatorie prev. de art. 238 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) și art. 43 alin. (1) C. pen. și două infracțiuni de tulburare a ordinii și liniștii publice în stare de recidivă postcondamnatorie prev. de art. 371 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) și art. 43 alin. (1) C. pen. (faptele din 28 iulie 2012 și 18 august 2012).

A respins ca neîntemeiate următoarele schimbări de încadrare juridică puse în discuție din oficiu:

- din infracțiunile de abuz de încredere în formă continuată și în stare de recidivă postcondamnatorie prev. de art. 213 alin. (1) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 și art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. din 1969 și ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice în formă continuată și în stare de recidivă postcondamnatorie prev. de art. 321 alin. (1) C. pen. din 1969 cu reținerea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 și a art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. din 1969 în infracțiunile de abuz de încredere în formă continuată și în stare de recidivă postcondamnatorie prev. de art. 238 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. din 1969 și art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 și tulburare a ordinii și liniștii publice prev. de art. 371 C. pen. cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. din 1969 și art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969;

- din infracțiunile de abuz de încredere în formă continuată și în stare de recidivă postcondamnatorie prev. de art. 213 alin. (1) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1969 și art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. din 1969 și ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice în formă continuată și în stare de recidivă postcondamnatorie prev. de art. 321 alin. (1) C. pen. din 1969 cu reținerea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 și a art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. din 1969 în două infracțiuni de abuz de încredere în stare de recidivă postcondamnatorie prev. de art. 238 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. din 1969 și două infracțiuni de tulburare a ordinii și liniștii publice în stare de recidivă postcondamnatorie prev. de art. 371 C. pen. cu reținerea art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. din 1969;

- din infracțiunile de abuz de încredere în formă continuată și în stare de recidivă postcondamnatorie prev. de art. 213 alin. (1) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 și art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. din 1969 și ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice în formă continuată și în stare de recidivă postcondamnatorie prev. de art. 321 alin. (1) C. pen. din 1969 cu reținerea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 și a art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. din 1969 în două infracțiuni de abuz de încredere în stare de recidivă postcondamnatorie prev. de art. 213 alin. (1) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. din 1969 și două infracțiuni de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice în stare de recidivă postcondamnatorie prev. de art. 321 alin. (1) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. din 1969;

- din infracțiunea de abuz de încredere în formă continuată și în stare de recidivă postcondamnatorie prev. de art. 213 alin. (1) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 și art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. din 1969 în două infracțiuni de abuz de încredere în stare de recidivă postcondamnatorie prev. de art. 238 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) și art. 43 alin. (1) C. pen.

În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. a achitat pe inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiunii de abuz de încredere în stare de recidivă postcondamnatorie (care înglobează actele materiale reținute de procuror din 28 iulie 2012 și 18 august 2012) prev. de art. 238 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) și art. 43 alin. (1) C. pen., fapta nefiind prevăzută de legea penală.

În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. a achitat pe același inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de tulburare a ordinii și liniștii publice în stare de recidivă postcondamnatorie prev. de art. 371 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) și art. 43 alin. (1) C. pen. (fapta din 28 iulie 2012), fapta nefiind prevăzută de legea penală.

În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. a achitat pe același inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de tulburare a ordinii și liniștii publice în stare de recidivă postcondamnatorie prev. de art. 371 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) și art. 43 alin. (1) C. pen. (fapta din 18 august 2012), fapta nefiind prevăzută de legea penală.

S-a luat act că persoana vătămată B. nu s-a constituit parte civilă.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Împotriva sentinței penale nr. 433 din 30 martie 2015 pronunțată de Judecătoria Constanța în Dosarul nr. x/212/2012 a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța.

Prin Decizia nr. 530/P din 4 mai 2016 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța împotriva sentinței penale nr. 433 din 30 martie 2015 pronunțată de Judecătoria Constanța în Dosarul nr. x/212/2012.

În baza art. 423 alin. (2) C. proc. pen., a fost desființată, în parte, sentința penală apelată și, în rejudecare:

În baza art. 396 alin. 6 C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. g) C. proc. pen. a fost încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii de abuz de încredere prev. de art. 238 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen., ca efect al retragerii plângerii prealabile de către persoana vătămată B.

În baza art. 371 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen. a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice (fapta din data de 18 august 2012).

În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. a fost aplicată inculpatului A. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 65 C. pen. a fost aplicată inculpatului A. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, din momentul rămânerii definitive a hotărârii și până când pedeapsa principală este executată sau considerată ca executată.

În baza art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 raportat la art. 83 C. pen. din 1968 a fost revocată suspendarea condiționată a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului A. prin sentința penală nr. 930 din 29 mai 2008 a Judecătoriei Medgidia, definitivă prin Decizia penală nr. 62 din 27 ianuarie 2011 a Curții de Apel Constanța, pe care a adăugat-o la pedeapsa de 8 luni închisoare aplicată în prezenta cauză, în final inculpatul A. executând pedeapsa rezultantă principală de 2 ani și 8 luni închisoare.

S-a dispus ca pedeapsa rezultantă principală de 2 ani și 8 luni închisoare să se execută în regim de detenție, conform art. 60 C. pen.

Inculpatul A. a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în faza de urmărire penală și primă instanță.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate, în măsura în care nu contravin prezentei decizii.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat în apel au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de apel, asupra infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice prev. de art. 378 C. pen., comisă la data de 18 august 2012, a constatat că prima instanță a considerat că nu s-a produs o tulburare a ordinii și liniștii publice.

Cu referire la această faptă, Curtea de apel a constatat că aprecierea primei instanțe este greșită, dat fiind că manifestările inculpatului au creat în concret o tulburare a ordinii și liniștii publice. S-a reținut de prima instanță că inculpatul A. a adresat cuvinte jignitoare și l-a îmbrâncit pe C., însă nu s-a produs o reală tulburare a ordinii și liniștii publice.

Curtea de apel a reținut că ordinea publică este definită drept climatul social firesc, optim, care se asigură printr-un ansamblu de norme și măsuri și care se traduce prin funcționarea normală a instituțiilor statului, menținerea liniștii cetățenilor și respectarea drepturilor acestora.

În opinia Curții, este cert că în data de 18 august 2012 între inculpatul A., pe de o parte și B. și C., pe de altă parte a avut loc un incident, care s-a produs în public și a atras atenția mai multor persoane, fiind prezente inclusiv organele de poliție.

Instanța de apel a apreciat că mijloacele de probă administrate în faza de urmărire penală indică o amploare mare a incidentului, care ar fi atras atenția și indignarea unui număr mare de persoane, împrejurări care nu s-au mai conturat pe baza declarațiilor din cursul cercetării judecătorești. Această diferență constatată de prima instanță este reală, existând o preocupare în conținutul unora din declarațiile din faza de urmărire penală de a crea impresia unei tulburări deosebite a ordinii și liniștii publice. Înregistrarea cuprinzând imaginile din timpul derulării conflictului de către martorul C., deși nu surprinde decât o parte din incident, astfel că nu permite a evalua consecințele incidentului doar pe baza imaginilor video, indică totuși prezenta unui număr mai redus de persoane decât cel la care se face referire în declarațiile din faza de urmărire penală. Este evident că nu poate fi vorba de un număr de 100 de persoane „care asistau ca la circ”, cum se indică în declarațiile date în fața procurorului, dar perceperea incidentului de un număr semnificativ de persoane este reală, în condițiile în care incidentul a avut loc în plin sezon estival, lângă o alee pietonală intens circulată, în jurul orei 21,00.

Curtea de apel a constatat că organele de cercetare penală au luat declarații unora dintre persoanele implicate sau care au asistat la incident chiar în data de 18 august 2012. Persoana vătămată B. a declarat că inculpatul a adresat injurii fiului său C., l-a amenințat și l-a bruscat, motiv pentru care au fost sesizate organele de poliție. Martorul C. a declarat că le-a cerut cu o voce amenințătoare să părăsească clubul, dar a refuzat, astfel că inculpatul l-a înjurat, l-a strangulat și l-a împins pe o canapea; chiar și după sosirea organelor de poliție inculpatul a continuat să-l înjure și să-l amenințe. Martorul D. a declarat că după ce a intrat în club împreună cu B. și C., inculpatul l-a luat de gât și l-a îmbrâncit pe C., apoi l-a jignit și amenințat pentru a-l determina să iasă din club; văzând că scandalul ia amploare, numitul E. a sesizat organele de poliție; după sosirea acestora, inculpatul a continuat să adreseze injurii și amenințări, iar pentru ca echipajul de poliție nu făcea față, a chemat în sprijin un alt echipaj de poliție. Martorul E. a declarat că inculpatul l-a îmbrâncit, înjurat și amenințat pe C., dar chiar și martorul a fost înjurat și amenințat de inculpat (deoarece era lângă C.), care s-a liniștit abia după sosirea unui echipaj de poliție a și a unuia de jandarmi.

Curtea de apel a opinat în sensul că aceste declarații date chiar în seara incidentului, când nu se poate susține că au fost influențate de una sau alta dintre părțile implicate în conflict, conturează un conflict care a durat câteva zeci de minute, iar faptul că a fost necesară chemarea unui alt echipaj în sprijinul primului echipaj de poliție sosit la fața locului arată că inculpatul avea o atitudine recalcitrantă, nefiind calmat de primii agenți de poliție veniți la fața locului, iar incidentul nu a fost unul neînsemnat.

S-a constatat că în faza de judecată martorul D. a declarat la termenul din 20 iunie 20913 că nu a auzit amenințări, injurii, violențe fizice, în general negând tot ceea ce susținuse în faza de urmărire penală. La termenul din 17 octombrie 2013 martorul D. a retractat declarația din data de 20 iunie 2013, susținând că inculpatul a pus mâna în gâtul lui C., l-a împins, îmbrâncit, înjurat și a cerut o bâtă; incidentul a avut loc în interiorul clubului, dar putea fi observat de trecători, care au fost în jur de 20; întreg incidentul a durat aproximativ 30 de minute. Curtea a considerat că această modificare a poziției procesuale a martorului D. indică faptul că a fost influențat pentru ca în data de 20 iunie 2013 să dea declarații prin care să nu îl incrimineze pe inculpat. Deși nu s-a stabilit cine l-a influențat, nu a fost expusă reala stare de fapt care arată că a fost un scandal în public, creat și întreținut de inculpat și care a atras atenția mai multo persoane. Chiar dacă declarația din data de 17 octombrie 2013 nu a mai indicat aceeași amploare a scandalului, ca în faza de urmărire penală, totuși s-a constatat că este susținută conduita necorespunzătoare a inculpatului, care a exercitat violențe fizice, amenințări și a adresat injurii, care au atras atenția mai multor persoane.

Tot în faza de judecată, martorul E. a declarat că inculpatul l-a îmbrâncit pe C., i-a adresat acestuia injurii și amenințări, conflictul se auzea din afara clubului, iar mai multe persoane se opriseră pe faleză și se uitau spre club.

Martorul F., agent de poliție la Poliția Eforie, a declarat că a mers la Clubul x urmare unei sesizări, observând când a ajuns că părțile se certau pentru niște canapele, vorbeau urât, iar mai multe persoane s-au strâns pentru a vedea ce se întâmplă, după ce a sosit autospeciala de poliție. Nu au fost cerute detalii matorului cu privire la eventuale tulburare a ordinii și liniștii publice, menționându-se doar că cearta părea un incident izolat, fără însă ca acest caracter izolat al incidentului să excludă tulburarea ordinii și liniștii publice, așa cum a reținut prima instanță. În faza de urmărire penală, martorul F., care nu poate fi suspectat de subiectivism, a declarat că incidentul a produs scandal public și nu a aplicat sancțiuni contravenționale, deoarece urma să se efectueze cercetări penale. În opinia Curții, acest fapt indică o amploare mai mare a incidentului, de natură să atragă o sancțiune penale, iar nu doar o sancțiune contravențională.

S-a mai constatat că declarațiile martorilor G., H. și I. din faza de judecată au fost succinte, întrucât aceștia nu și-au mai amintit detaliile incidentului, însă martorii au precizat că își mențin declarațiile din faza de urmărire penală.

Martorul J. a declarat în primă instanță că a auzit scandal, bătăi și înjurături, motiv pentru care a ieșit de la gogoșăria unde lucra, timp în care a sesizat că organele de poliție îi despărțeau pe B. și A. Declarația martorului a relevat că incidentul a putut fi auzit și văzut de terțe persoane, cărora le-a atras atenția.

Martorul C. și-a menținut declarațiile din faza de urmărire penală și a declarat direct în fața instanței că a fost apostrofat cu cuvinte triviale de inculpat, care i-a pus mâna în gât și l-a împins, motiv pentru care au fost sesizate organele de poliție.

Martorii K. și L., propuși de inculpat, au negat existența conflictului, contrar declarațiilor tuturor celorlalte persoane, astfel că declarațiile celor doi martori nu pot fi reținute, așa cum a procedat și prima instanță, care a înlăturat cele două declarații.

Cu referire la acest incident, în faza apelului, au fost audiați martorii C. și H. care, din cauza timpului trecut de la data comiterii faptei, nu au mai fost în măsură să descrie detaliile incidentului, dar și-au menținut declarațiile date anterior în cauză. Totuși, punctual, s-a remarcat faptul că martorul H. a sesizat incidentul de la o terasă aflată la circa 10 metri de Clubul x, ceea ce arată că incidentul a avut o gravitate suficient de mare pentru a atenția unei persoane aflată la o altă terasă, chiar și în condițiile în care la Clubul x era pornită muzica la un volum ridicat. De altfel, în faza de urmărire penală martorul a descris manifestările inculpatului (violență fizică, amenințări, injurii), derulate chiar și în prezența organelor de poliție, apreciind că a fost tulburată ordinea și liniștea publică.

În urma evaluării coroborate a declarațiilor date în faza de urmărire penală și de judecată (fond și apel), Curtea de apel a reținut că inculpatul, pe fondul refuzului de a restitui mobilierul solicitat de B., a avut manifestări prin care a fost în concret tulburată ordinea și liniștea publică. Inculpatul a adresat injurii și amenințări, în special martorului C., pe care l-a agresat fizic prin îmbrâncire, desfășurând aceste acțiuni pentru câteva zeci de minute, atât înainte, cât și după sosirea organelor de poliție. Incidentul a avut loc în incinta Clubului x, ce era deschis publicului, însă desfășurarea evenimentelor putea fi observată din aleea pietonală la care avea deschidere clubul; incidentul a avut loc la o oră la care zona era intens circulată, fiind o importantă zonă turistică pe durata sezonului estival. Organele de urmărire penală au identificat persoane străine de incident care au descris acțiunile inculpatului, dar chiar și lucrătorii de poliție sosiți la fața locului au putut constata modul de manifestare al inculpatului. S-a apreciat a fi relevant că primul echipaj de poliție sosit la fața locului a solicitat sprijin pentru a aplana conflictul, în condițiile în care inculpatul nu a putut fi calmat de primii agenți de poliție, aspect ce atestă că incidentul nu era lipsit de importanță, așa cum a apreciat prima instanță. La fel, caracterul izolat al incidentului a indicat un caracter de excepție al incidentului, dar nu și lipsa consecințelor în planul tulburării ordinii și liniștii publice. Manifestările inculpatului au fost observate de numeroase persoane, iar exercitarea unor acte de violență, amenințarea sau injuriile aduse martorului C., în public, în plin sezon estival, în preajma a numeroase persoane, în special turiști, a produs tulburarea ordinii și liniștii publice, concluzie susținută de declarațiile persoanelor audiate în faza de urmărire penală, dar care trebuie apreciată ca firească în raport de circumstanțele reale în care au avut loc manifestările inculpatului A.. Curtea a considerat că nu este disproporționat a considera că persoanele prezente în zona incidentului au perceput acțiunile inculpatului ca fiind un real pericol, în condițiile în care inculpatul nu a fost calmat inițial nici de prezența agenților de poliție, fiind inspirate teamă, nesiguranță, insecuritate.

În consecință, contrar aprecierii primei instanțe, Curtea a reținut că acțiunile inculpatului A. din data de 18 august 2012 au tulburat ordinea și liniștea publică. Chiar dacă persoana vătămată B. nu a ales varianta cea mai bună pentru a rezolva litigiul civil cu inculpatul, totuși inculpatul nu era îndreptățit a acționa în maniera descrisă anterior. Fapta inculpatului a depășit limita contravenției prevăzută de Legea nr. 61/1991, care este incidentă numai în ipoteza în care faptele sunt de natură să tulbure ordinea și liniștea publică sau să provoace indignarea cetățenilor ori să lezeze demnitatea și onoarea acestora sau a instituțiilor publice; dacă s-a produs tulburarea ordinii șui liniștii publice, fapta capătă caracter infracțional, fără ca norma de incriminare să impusă condiția unei gravități deosebire a faptei; este suficient a se constata că prin violență, amenințări sau atingeri grave aduse demnității persoanelor s-a tulburat ordinea și liniștea publică, chiar dacă tulburarea nu este una excepțională. Intensitatea tulburării prezintă importanță la individualizarea pedepsei, dar nu și la aprecierea condițiilor de tipicitate ale infracțiunii.

Așadar, Curtea de apel a reținut că fapta inculpatului A., care în data de 18 august 2012, în public, prin violență exercitată asupra numitului C., prin amenințări și injurii adresate în special aceleiași persoane, a tulburat ordinea și liniștea publică într-o zonă turistică a Stațiunii Eforie Nord, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice prev. de art. 371 C. pen.

În consecință, Curtea a dispus condamnarea inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice (fapta din data de 18 august 2012).

Împotriva hotărârii instanței de apel a declarat recurs în casație A. la data de 16 iunie 2016, prin apărător ales, avocat M.

Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 8 iulie 2016. Cererea de recurs în casație a fost comunicată procurorului la data de 17 iunie 2016 și părții vătămate B., la data de 23 iunie 2016 de către Curtea de Apel Craiova, instanța care a pronunțat hotărârea atacată, astfel cum prevăd dispozițiile art. 439 alin. (2) C. proc. pen. S-a constatat îndeplinită procedura de comunicare prev. de art. 439 alin. (2) C. proc. pen.

În motivarea recursului în casație, A. a indicat cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. în temeiul căruia a arătat că instanța de apel, printr-o interpretare eronată a probatoriului, a apreciat că fapta este infracțiune, în opinia sa, în realitate fapta fiind o contravenție, prev. de art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 61/1991.

Prin Încheierea nr. x/RC din 20 septembrie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/212/2012, î

n temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen., a fost admis în principiu recursul în casație formulat de

condamnatul A. împotriva Deciziei penale nr. 530/P din 4 mai 2016 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. x/212/2012.

În temeiul art. 441 C. proc. pen. a fost suspendată executarea Deciziei penale nr. 530/P din 4 mai 2016 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. x/212/2012.

În baza art. 441 alin. (1) C. proc. pen., s-a impus condamnatului A. să respecte următoarele obligații:

a) să se prezinte la instanța de judecată ori de câte ori este chemat;

b) să informeze de îndată instanța de judecată cu privire la schimbarea locuinței;

c) să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea sa, respectiv Poliția municipiului Medgidia, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat;

d) să nu depășească o anumită limită teritorială a țării decât cu încuviințarea prealabilă a instanței de judecată;

e) să nu se apropie de persoana vătămată B. și de martorii C., H., G., I., J., E., D., K. și L. și să nu comunice cu acestea direct sau indirect, pe nicio cale;

f) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte arme.

În temeiul art. 441 alin. (2) C. proc. pen., s-a atras atenția inculpatului că, în caz de nerespectare a obligațiilor impuse, se va revoca măsura suspendării și se va relua executarea pedepsei.

S-a dispus emiterea adreselor prevăzute de art. 441 alin. (3) C. proc. pen.

S-a trimis cauza în vederea judecării recursului în casație, completului C7.

S-a fixat termen de judecată în ședință publică, la data de 25 octombrie 2016, ora 9,00, pentru când s-au citat inculpatul A. și partea vătămată B.

Verificând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate în principiu a cererii de recurs în casație, conform dispozițiilor art. 440 C. proc. pen., Înalta Curte a constatat următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 440 alin. (2) C. proc. pen., dacă cererea de recurs în casație nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispozițiile art. 434, art. 437 și art. 438 C. proc. pen., instanța respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casație.

În conformitate cu dispozițiile art. 440 alin. (4) C. proc. pen., în cazul în care se constată că cererea îndeplinește condițiile prevăzute la art. 434 - 438, instanța dispune, prin încheiere, admiterea în principiu a cererii de recurs în casație și trimite cauza în vederea judecării recursului în casație.

În cauza de față s-a constatat că cererea de recurs în casație îndeplinește condițiile prev. de art. 435 C. proc. pen., calea de atac fiind formulată în termenul legal de 30 zile.

De asemenea, Decizia penală nr. 530/P din 4 mai 2016 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. x/212/2012, a cărei anulare se solicită, face parte din categoria celor ce pot fi atacate cu recurs în casație, stabilită prin dispozițiile art. 434 C. proc. pen.

Cu privire la îndeplinirea condițiilor prev. de art. 437 lit. a), b) și d) C. proc. pen. s-a constatat că în cuprinsul cererii de recurs în casație este menționat numele și prenumele inculpatului, este atașată împuternicirea avocațială a apărătorului care a formulat calea de atac (avocat M. - Baroul Constanța), hotărârea care se atacă (decizia penală nr. 530/P din 4 mai 2016 a Curții de Apel Constanța, Secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie), precum și semnătura celui care a promovat calea de atac.

Cu referire la îndeplinirea condiției prev. de art. 437 alin. (1) lit. c C. proc. pen. s-a constatat că a fost invocat cazul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. care a fost motivat prin formularea unor critici ce vizează nelegalitatea deciziei recurate, respectiv că fapta pentru care a fost condamnat este contravenție prev. de art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 61/1991, și nu o infracțiune.

Recurentul A. a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de tulburare a ordinii și liniștii, prevăzută de art. 371 C. pen. care prevede că fapta persoanei care, în public, prin violențe comise împotriva persoanelor sau bunurilor ori prin amenințări sau atingeri grave aduse demnității persoanelor, tulbură ordinea și liniștea publică se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

Contravenția menționată prin motivele de recurs constă în săvârșirea în public de fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, amenințări cu acte de violență împotriva persoanelor sau bunurilor acestora, de natură să tulbure ordinea și liniștea publică sau să provoace indignarea cetățenilor ori să lezeze demnitatea și onoarea acestora sau a instituțiilor publice, fiind sancționată cu amenda de la 200 lei la 1.000 lei.

Cu privire la cererea de recurs în casație formulată de inculpat, Ministerul Public a depus, la data de 27 iunie 2016, concluzii scrise prin care a solicitat respingerea, ca inadmisibilă în principiu, a căii de atac promovate, apreciindu-se că există o suprapunere deplină între fapta dedusă judecății și norma substanțială în care a fost încadrată.

Recursul în casație este o cale extraordinară de atac ce urmărește verificarea legalității hotărârilor judecătorești definitive pronunțate de către instanțele de apel.

Prin recursul în casație este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept aplicabile. Recursul în casație vizează, așadar, exclusiv legalitatea hotărârilor definitive. Scopul acestei căi extraordinare de atac constă în respectarea principiului legalității, ceea ce presupune ca întreaga activitate procesuală să se desfășoare în conformitate cu dispozițiile legale.

Cazul de casare invocat, respectiv art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., devine incident atunci când instanța a apreciat în mod greșit că fapta constituie o anumită infracțiune, deși, în realitate, lipsește unul din elementele constitutive ale acesteia, soluția fiind astfel contrară legii.

S-a observat că prin cererea de recurs în casație nu se dorește o reapreciere a probatoriului și stabilirea vinovăției, ci se solicită analiza tipicității, a corespondenței între fapta comisă și norma de incriminare, conținutul legal al infracțiunii, examen pe care instanța de recurs în casație urmează a-l efectua exclusiv pe baza situației de fapt stabilită prin hotărârea recurată.

În raport de cele mai sus menționate, constatând îndeplinite condițiile de formă în care poate fi exercitat recursul în casație, s-a impus sesizarea instanței pentru examinarea pe fond a căii de atac promovate.

În dezbateri, la termenul de judecată din 6 decembrie 2016, în esență, recurentul, întemeindu-și recursul pe cazul prevăzut de

art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., a solicitat achitarea sa, în baza art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., susținând că nu s-a făcut dovada existenței tulburării ordinii publice, incidental din data de 18 august 2012 fiind o contravenție

prevăzută de Legea nr. 61/1991, și nu o infracțiune.

Analizând recursul în casație în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că este nefondat pentru următoarele considerente:

Recursul în casație, î

n reglementarea N.C.P.P. este conceput ca fiind o cale extraordinară de atac, reprezentând un ultim nivel de jurisdicție în care părțile pot solicita reformarea unei hotărâri definitive, însă doar în limita cazurile de casare prevăzute expres și limitativ de legiuitor la art. 438 C. proc. pen.

Recursul în casație se exercită doar în cazuri anume prevăzute de lege și numai pentru motive de nelegalitate,

urmărind să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. A

precierea legalității limitelor de pedeapsă în calea de atac a recursului în casație se face în funcție de încadrarea juridică reținută/menținută prin hotărârea atacată, erorile de drept ce pot fi corectate în calea extraordinară de atac a recursului în casație fiind limitate.

Rolul recursului în casație este de a examina dacă situația de fapt reținută în apel corespunde consecințelor legale care au condus la condamnare.

Se constată că A. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea mai multor infracțiuni

în formă continuată și stare de recidivă postcondamnatorie

, fiind achitat de instanța de fond în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. (fapta nu este prevăzută de legea penală). Pentru

infracțiunea de tulburare a ordinii și liniștii publice (fapta din 18 august 2012) a fost condamnat de instanța de apel la pedeapsa de 8 luni închisoare.

Art. 371;

Tulburarea ordinii și liniștii publice;

Fapta persoanei care, în public, prin violențe comise împotriva persoanelor sau bunurilor ori prin amenințări sau atingeri grave aduse demnității persoanelor, tulbură ordinea și liniștea publică se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

Analizând motivul de recurs în casație invocat de recurent, întemeiat pe cazul prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. potrivit căruia inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, Înalta Curte constată că se solicită analiza tipicității, a corespondenței între fapta comisă și norma de incriminare, conținutul legal al infracțiunii. Criticile condamnatului vizează, așadar, greșita condamnare pentru săvârșirea infracțiunii de tulburare a ordinii și liniștii publice (fapta din data de 18 august 2012).

Instanța de fond și cea de apel au pronunțat soluții diferite cu privire la acuzația de tulburare a ordinii și liniștii publice (fapta din data de 18 august 2012) formulată față de recurentul A. Instanța de fond a apreciat că, deși au existat din partea inculpatului acte de violență față de martorul C., amenințări adresate acestuia, totuși nu a fost de natură să tulbure în mod real ordinea și liniștea publică. Convingerea instanței de fond în acest sens s-a bazat pe probele administrate în cauză (declarații de martori și din înregistrări video). În opinia primei instanțe, intervenția poliției nu a condus neapărat la ideea că fapta este de o gravitate deosebită, în măsură să imprime colectivității o stare de neliniște, de angoasă, de nesiguranță, mai ales că însuși polițistul implicat în intervenție a arătat că incidentul i s-a părut o ceartă izolată, fără a avea nimic deosebit. Instanța de apel, în urma propriei analize asupra probelor administrate în faza de urmărire penală (declarații persoanei vătămate B., declarațiile martorilor C., E.) și a administrării nemijlocite a probelor (declarațiile martorilor D., F., agent de poliție la Poliția Eforie, G., H. și I., J., martorii K. și L. - propuși de inculpat) a ajuns la concluzia că fapta din data de 18 august 2012, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tulburare a ordinii și liniștii publice prevăzută de art. 371 C. pen.

Instanța de apel a constatat că în data de 18 august 2012 între inculpatul A., pe de o parte, și B. și C., pe de altă parte, a avut loc un incident, care s-a produs în public și a atras atenția mai multor persoane, fiind prezente inclusiv organele de poliție.

Mijloacele de probă administrate în faza de urmărire penală indică o amploare mare a incidentului, care ar fi atras atenția și indignarea unui număr mare de persoane, împrejurări care nu s-au mai conturat pe baza declarațiilor din cursul cercetării judecătorești. Curtea a constatat că organele de cercetare penală au luat declarații unora dintre persoanele implicate sau care au asistat la incident chiar în data de 18 august 2012.

În urma evaluării coroborate a declarațiilor date în faza de urmărire penală și de judecată (fond și apel), Curtea a reținut că inculpatul, pe fondul refuzului de a restitui mobilierul solicitat de B., a avut manifestări prin care a fost în concret tulburată ordinea și liniștea publică. Inculpatul a adresat injurii și amenințări, în special martorului C., pe care l-a agresat fizic prin îmbrâncire, desfășurând aceste acțiuni pentru câteva zeci de minute, atât înainte, cât și după sosirea organelor de poliție. Incidentul a avut loc în incinta Clubului x, ce era deschis publicului, însă desfășurarea evenimentelor putea fi observată din aleea pietonală la care avea deschidere clubul; incidentul a avut loc la o oră la care zona era intens circulată, fiind o importantă zonă turistică pe durata sezonului estival. (…) Este relevant că primul echipaj de poliție sosit la fața locului a solicitat sprijin pentru a aplana conflictul, în condițiile în care inculpatul nu a putut fi calmat de primii agenți de poliție, aspect ce atestă că incidentul nu era lipsit de importanță, așa cum a apreciat prima instanță. La fel, caracterul izolat al incidentului indică un caracter de excepție al incidentului, dar nu și lipsa consecințelor în planul tulburării ordinii și liniștii publice. Manifestările inculpatului au fost observate de numeroase persoane, iar exercitarea unor acte de violență, amenințarea sau injuriile aduse martorului C., în public, în plin sezon estival, în preajma a numeroase persoane, în special turiști, a produs tulburarea ordinii și liniștii publice, concluzie susținută de declarațiile persoanelor audiate în faza de urmărire penală, dar care trebuie apreciată ca firească în raport de circumstanțele reale în care au avut loc manifestările inculpatului A.

Așadar, Înalta Curte constată că instanța de apel a analizat probatoriul administrat în cauză (în faza de urmărire penală și de judecată - fond și apel), făcând în final diferențierea dintre infracțiune și contravenție, stabilind că fapta inculpatului din data de 18 august 2012 a depășit limita contravenției prevăzută de Legea nr. 61/1991, r

epublicată, pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice. Potrivit acestei legi, reprezintă contravenție

săvârșirea în public de fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, amenințări cu acte de violență împotriva persoanelor sau bunurilor acestora, de natură să tulbure ordinea și liniștea publică sau să provoace indignarea cetățenilor ori să lezeze demnitatea și onoarea acestora sau a instituțiilor publice. Drept urmare, Curtea de apel, în mod corect, a reținut că fapta inculpatului din data de 18 august 2012 întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice, prevăzută de art. 371 C. pen., potrivit căruia

fapta persoanei care, în public, prin violențe comise împotriva persoanelor sau bunurilor ori prin amenințări sau atingeri grave aduse demnității persoanelor, tulbură ordinea și liniștea publică.

În reglementarea noului C. proc. pen. recursul în casație reprezintă o

cale extraordinară de atac exercitată doar în cazuri anume prevăzute de lege și numai pentru motive de nelegalitate. R

ecursul în casație urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

C. proc. pen. nu permite în cadrul acestei căi extraordinare de atac, în examinarea cazului de casare prevăzut de art.

438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.,

reținerea unei situații de fapt diferite de cea descrisă în decizia Curții de apel. Recursul în casație nu permite

reluarea dezbaterilor privind acele aspecte care țin de existența elementelor de fapt, reținute de instanța de apel pe baza probelor administrate.

În recursul în casație de față, recurentul

A.

susține că fapta din data de 18 august 2012 nu întrunește elementele de tipicitate obiectivă și subiectivă prevăzute în norma de incriminare, fiind incidente dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. În concret, se invocă o neconcordanță între situația de fapt și consecințele juridice reținute de instanța de apel.

Înalta Curte

constată concordanța dintre probe, situația de fapt și elementele de tipicitate ale faptei care face obiectul cercetării.

Se apreciază că motivele invocate de recurentul condamnat nu se încadrează în limitele impuse de textul de lege referitor la recursul în casație pentru că vizează aspecte de fapt, ce nu fac obiectul acestei instituții de drept. În cadrul acestei căi de atac, nu se poate transforma într-o instanță de fond și nu se poate înfăptui o nouă judecată bazată pe reaprecierea probelor în lipsa unei cercetări proprii.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de A. împotriva Deciziei penale nr. 530/P din 4 mai 2016 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. x/212/2012.

În temeiul dispozițiilor art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de A. împotriva Deciziei penale nr. 530/P din 4 mai 2016 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. x/212/2012.

Obligă recurentul la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 15 decembrie 2016.