ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 12 aprilie 2022

Deliberând asupra apelului declarat de revizuentul A. împotriva sentinței penale nr. 42 din data de 03 martie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. x/2021(3291/2021), constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 42 din data de 03 martie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. x/2021(3291/2021), în baza art. 459 alin. (5) din C. proc. pen., s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., formulată de revizuentul -A. împotriva sentinței penale nr. 167/F/19.09.2016 a Curții de Apel București, secția I Penală, definitivă prin decizia penală nr. 223/A/20.06.2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală, pronunțată în dosarul nr. x/2015, iar în baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata către stat a sumei de 500 de RON, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a dispune astfel, s-a reținut că prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de 20.10.2021 sub nr. x/2021, revizuentul A. a solicitat admiterea în principiu a căii extraordinare de atac a revizuirii, întemeiată pe cazul prev. de art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., îndreptate împotriva sentinței penale nr. 167/F/19.09.2016 a Curții de Apel București, secția I Penală, definitivă prin decizia penală nr. 223/A/20.06.2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală, pronunțate, în dosarul nr. x/2015, apreciind că sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 459 alin. (3), (45)5 alin. (1) lit. a) și 456 alin. (2) și (3) din C. proc. pen.

În motivarea cererii de revizuire, revizuentul a arătat că prin sentința penală nr. 167/F/2016 a Curții de Apel București, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 223/A/2017 a Înaltei Curți de Casație si Justiție, a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunilor de dare de mită prevăzută de art. 290 alin. (1) din C. pen. și trafic de influență, prevăzută de art. 291 alin. (1) din C. pen., la pedepse de 4 ani, respectiv 3 ani închisoare, cele două infracțiuni fiind reținute în concurs, astfel că, în urma contopirii a rezultat o pedeapsă de 5 ani de închisoare.

După rămânerea definitivă a sentinței penale nr. 167/F/2016 au fost descoperite fapte și împrejurări noi, necunoscute de către instanță la data judecării cauzei, care sunt de natura a dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare.

În esență, în opinia sa, faptele și împrejurările noi sunt următoarele: cele două partide de vânătoare pretins plătite cu titlu de folos necuvenit al traficului de influență consumat cu ocazia întâlnirii din data de 12/13.11.2013 nu există, aspecte ce rezultă din înscrisuri necunoscute instanței (autorizația de vânătoare, procesul-verbal de instruire, factura fiscala din x/2013, extrasele de cont al asociației de vânătoare, etc.); mijloacele de probă care au fundamentat în măsură determinantă hotărârea de condamnare au fost constatate ca fiind lovite de nulitate absolută și, deci, juridic acestea nu există. Acest aspect este stabilit prin pronunțarea de către Curtea de Apel București a hotărârii definitive din data de 26.03.2020, în dosarul nr. x/2018, prin care a fost constatată nulitatea absolută a acestor mijloace de probă; emiterea adresei nr. x/2014 din data de 28.02.2018 de către procurorul șef Serviciu Tehnic către procurorul șef adjunct al Direcției Naționale Anticorupție, care dovedește că toate măsurile de supraveghere tehnică nu au fost puse în executare de către D.N.A., contrar celor reținute de instanța de apel; emiterea adresei nr. x/19.11.2019 de către S.R.I. - U.M. 0198 București, din care rezultă că interceptarea și înregistrarea probelor avute în vedere în măsură determinantă la pronunțarea hotărârii de condamnare au fost realizate de către acest serviciu, iar nu de către D.N.A., contrar celor reținute de instanța de apel; emiterea adresei nr. x/2013 din data 13.03.2018 privind informarea sa cu privire la supravegherea tehnică în perioada 08.08.2013 - 11.06.2014, împrejurare care a făcut posibilă constatarea existenței la dosarul nr. x/2013 de la D.N.A. a mai multor adrese cu mențiunea:

"solicităm alocarea tuturor țintelor și către U.M. 0598 Bistrița ca beneficiar secundar" (datele la care au fost emise adresele: 08.08.2013, 20.09.2013, 30.10.2013, 12.03.2014, 21.03.2014, 11.04.2014, 16.04.2014, 13.05.2014), ceea ce confirmă că măsurile de supraveghere tehnică au fost puse în executare de către S.R.I., iar nu de către D.N.A., contrar celor reținute în decizia de condamnare de către Î.C.C.J; publicarea protocolului de colaborare dintre S.R.I. și P.Î.C.C.J. și Î.C.C.J., secret și neconstituțional, nr. x/04.02.2009, publicarea Raportului Comisiei comune permanente a Camerei Deputaților și Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activității S.R.I., din 06.06.2018, care arată că noțiunea de "beneficiar secundar" în cadrul raporturilor juridice generate de punerea în executare a unor autorizații de interceptare/mandate de supraveghere tehnică, presupune că "măsurile de interceptare și înregistrare audio-video sau altele ce erau dispuse în anumite dosare, nu putea fi asigurate decât de Serviciul Român de Informații prin Centrul National de Interceptări".

În privința admisibilității în principiu a cererii de revizuire, a arătat că instanța de judecată trebuie să verifice existența unei concordanțe aparente între cazul de revizuire (dintre cele prevăzute de art. 453 din C. proc. pen.), motivul pe care se sprijină și dovezile invocate. Măsura în care motivele pertinente ce au fost invocate și dovezile arătate susțin pe fond cazul de revizuire indicat formează, însă, obiectul procedurii rejudecării reglementate de art. 461 din C. proc. pen., conform căreia instanța poate aprecia asupra temeiniciei motivelor invocate.

Înalta Curte de Casație si Justiție a stabilit în jurisprudența sa că "admiterea în principiu a cererii de revizuire nu presupune de plano desființarea hotărârii de condamnare și pronunțarea unei soluții radical diferite de către instanța învestită cu soluționarea fondului cauzei, ci oferă posibilitatea inculpatului de a administra probele noi care nu au fost cunoscute de instanță la momentul condamnării sale, iar în urma analizei coroborate a întregului ansamblu probator să se aprecieze asupra întrunirii condițiilor angajării răspunderii penale."

Raportat la aceste considerente, revizuentul a considerat că în prezenta cauză sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 459 din C. proc. pen., astfel cum rezultă din argumentele prezentate în continuare.

În ceea ce privește prima condiție, aceasta presupune ca cererea de revizuire să fie formulată în termen și de o persoană dintre cele prevăzute la art. 455 din C. proc. pen., respectiv de părțile în proces, în limitele calităților lor procesuale sau de un membru de familie al condamnatului dacă cererea este formulată în favoarea acestuia.

Cu privire la termenul de formulare a cererii de revizuire, când aceasta se întemeiază pe dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., sunt relevante dispozițiile art. 457 alin. (1) teza I din C. proc. pen., potrivit cărora cererea de revizuire în favoarea condamnatului poate fi formulată oricând.

Raportat la îndeplinirea condiției privind calitatea persoanei care formulează cererea de revizuire, a menționat că urmează să se constate că aceasta este, de asemenea, îndeplinită în prezenta cauză, având în vedere că, astfel cum a susținut anterior, cererea de revizuire este formulată de condamnatul din cauza ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2015, în care a fost pronunțată sentința a cărei revizuire se cere.

În ceea ce privește cea de a doua condiție, aceasta presupune ca cererea de revizuire să fie formulată în scris și să fie motivată, cu arătarea cazului de revizuire pe care se întemeiază și a mijloacelor de probă în dovedirea acestuia. A arătat că din aceasta perspectivă, cererea formulată respectă toate aceste cerințe, fiind întemeiată pe cazul de revizuire prevăzut de dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. și cuprinzând descrierea pe larg a împrejurărilor noi, elemente de fapt cu caracter informativ care conturează o serie de întâmplări, situații și stări care duc la dovedirea netemeiniciei hotărârii criticate.

În ceea ce privește cea de-a treia condiție, urmează a se constata că faptele și mijloacele de probă în baza cărora este formulată prezenta cerere de revizuire nu au fost prezentate în cuprinsul unei cereri anterioare și că acestea conduc, în mod evident, la stabilirea existenței unor temeiuri legale ce permit revizuirea, fiind îndeplinite astfel și cerințele de admisibilitate prevăzute de art. 459 alin. (3) lit. d) și e) din C. proc. pen.. Nu în ultimul rând, a solicitat să se aibă în vedere că atât ordinea juridică națională, cât și cea europeană acordă o importanță deosebită principiului autorității de lucru judecat, însă acestea prevăd posibilitatea derogării de la acest principiu dacă motive substanțiale și imperioase o impun.

Dispozițiile art. 4 par. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenția europeană a drepturilor omului prevăd cu valoare de principiu că "...nu împiedică redeschiderea procesului, conform legii și procedurii penale a statului respectiv, dacă fapte noi ori recent descoperite sau un viciu fundamental în cadrul procedurii precedente sunt de natură să afecteze hotărârea pronunțată." Or, a susținut revizuentul, că descoperirea unor împrejurări care, dacă ar fi fost cunoscute de către instanță, ar fi condus la stabilirea unei situații de fapt diferite, rezultată din probe neadministrate în primul ciclu procesual, constatarea nulității absolute a unor probe esențiale din cadrul procesului, precum și a viciilor fundamentale din cadrul procedurii, reprezintă temei de a admite revizuirea și a rejudeca prezenta cauză, în vederea stabilirii în mod corect a adevărului judiciar, respectiv a situației de fapt relevante.

În continuare, revizuentul a făcut referiri la aspecte care, în opinia sa, țin de temeinicia cererii de revizuire. Astfel, după prezentarea teoriei privind cazul de revizuire prev. de art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., așa cum aceasta s-a reflectat inclusiv în jurisprudența instanței supreme, a solicitat să se observe că împrejurările menționate anterior nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei, fiind descoperite după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.

Aceste "împrejurări" necunoscute la data soluționării cauzei legate în mod direct de starea de fapt reținută în lipsa unor probe relevante și în urma unor procedee probatorii și a unor probe viciate sunt de natură a releva existența unei erori judiciare. În plus, existența unor probe necunoscute instanțelor este, de asemenea, relevantă și importantă prin denaturarea stării de fapt și implicit prin atragerea răspunderii penale a revizuentului. În opinia sa, a nu admite că probele noi sau împrejurări precum constatarea nulității absolute a unor probe care au contribuit la condamnarea unei persoane nu au niciun efect asupra situației persoanelor condamnate definitiv, înseamnă a admite că o persoană trebuie să execute pedepse stabilite cu încălcarea legii și în baza unei stări de fapt reținute în mod eronat, astfel că, temeiul legal al condamnării lor a dispărut. În acest caz nu se mai asigură supremația Constituției și principiul legalității incriminării și legalității sancțiunilor de drept penal prev. de art. 1 și art. 2 din C. pen.. Totodată stabilirea unei stări de fapt eronate este în contradicție cu principiul aflării adevărului consacrat de art. 5 din C. proc. pen.

În legătură cu împrejurările noi care dovedesc netemeinicia hotărârii de condamnare sub aspectul infracțiunii de trafic de influență, a solicitat să se observe în primul rând că acestea au fost descoperite după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și tind în mod evident la dovedirea netemeiniciei hotărârii de condamnare.

Astfel, cele două partide de vânătoare pretins plătite de către B. cu titlu de folos necuvenit al traficului de influență consumat cu ocazia întâlnirii din data de 12/13.11.2013 nu există.

Analizând atât decizia de condamnare pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, cât și sentința penală pronunțată de Curtea de Apel București (menținută în parte de Î.C.C.J.), se poate constata că cele doua partide de vânătoare reținute ca folos necuvenit aferent pretinsului trafic de influență ar fi avut loc după cum urmează: prima partidă ar fi avut loc în data de 12.11.2013, când, potrivit celor reținute în sentința Curții de Apel București "... denunțătorul a organizat o întâlnire la C. de 5 stele din Sinaia, pentru o partidă de vânătoare pe timp de noapte ..." (a se vedea f. x din sentință). Sub aspectul acestei prime partide de vânătoare, în decizia instanței de apel s-a reținut că "o primă vânătoare, singura la care au participat și alte persoane decât inculpatul și martorul D. (fiind vorba despre martorii B. și E.) a avut loc în perioada 12-13.11.2013 la Sinaia, iar costurile acesteia (constând exclusiv din contravaloarea serviciilor hoteliere, în condițiile în care nu s-a vânat nimic), în cuantum de 5.295 RON au fost suportate de martorul B., care a achitat factura emisă cu acest prilej și aflată la dosarul cauzei, fapt confirmat de martorii B. și D.."; - cea de-a doua ar fi fost organizată după întâlnirea din data de 12.11.2013, la Sinaia, ocazie cu care inculpatul ar fi împușcat un mistreț. Costul partidei de vânătoare ar fi fost de 5.000 RON și ar fi fost achitat tot de denunțătorul B., aspect care potrivit declarațiilor acestuia s-ar fi făcut prin societatea administrată de acesta, F.. De altfel, instanța a reținut faptul că B. a făcut plata facturilor emise de G. prin intermediul societății F. și că acest fapt a fost confirmat și de martorul D.. În concret, în decizia instanței de apel s-a reținut că "La cea de-a doua vânătoare, care s-a desfășurat după circa o lună, a participat doar inculpatul, ocazie cu care s-a vânat un mistreț. Contrar susținerilor făcute de martorul D. în fața instanței de apel, contravaloarea acestui trofeu, de circa 5.000 de RON, a fost suportată tot de martorul B., distinct de costurile celei dintâi vânători. Acest fapt rezultă de altfel chiar din declarațiile martorului D. date în cursul urmăririi penale și în fata instanței de fond, dar și din factura emisă la 14.11.2013 pentru prima vânătoare, care cuprinde mențiuni doar cu privire la serviciile hoteliere."

A solicitat să se observe că, în cursul anului 2018, în cadrul cercetărilor efectuate în dosarul nr. x/2016 instrumentat la D.N.A. - Structura Centrală, au fost solicitate și depuse la dosarul respectiv, de către martorul D., un set de înscrisuri care dovedesc că, în realitate, cele două pretinse partide de vânătoare achitate de B. pentru inculpat nu există. Astfel, din extrasele de cont ale G. rezultă că singurele plăți făcute de societatea F. către G. sunt cele din datele de 07.11.2013, în cuantum de 6.663,3 RON, și 23.12.2013, în cuantum de 5.295 RON. Tot din înscrisurile puse la dispoziție de G. rezultă că suma de 6.663,3 RON corespunde facturii nr. x/05.11.2013, emisă pentru servicii de "organizare vânătoare", conform facturii.

În plus, partida de vânătoare a avut loc în data de 06.11.2013, în baza autorizației de vânătoare colectivă Tip A seria x.C.A. nr. x/03.11.2013, deci înainte de data (12/13.11.2013) în care ar fi avut loc discuția în care revizuentul ar fi promis lui B. exercitarea influenței asupra judecătorilor din cadrul Curții de Apel Constanța, neputând astfel constitui obiect al pretinsului trafic de influență. În plus, factura nr. x a fost emisă la data de 05.11.2013, adică înainte de vânătoare din 06.11.2013 la care a participat, astfel că, nu are legătură cu vânătoarea mistrețului. Mai mult, această factură din 05.11.2013 a fost plătită la data de 07.11.2013, astfel cum rezultă din extrasul de cont al G.. În concluzie, se poate observa că toate acestea nu pot avea nicio legătură cu întâlnirea din 12/13.11.2013 și nici cu așa-zisa vânătoare a unui mistreț în luna decembrie 2013.

Pe de altă parte, în ceea ce privește plata la 23.12.2013 a sumei de 5.295 RON de către F. către G., aceasta a avut la bază factura nr. x/14.11.2013, în care se menționează ca obiect al facturii "organizare vânătoare".

A susținut revizuentul că este important de observat că potrivit facturii nr. x/14.11.2013, emisă de către S.C. H. and H. S.R.L. către G., exact aceeași suma de 5.295 RON a reprezentat contravaloarea taxei hoteliere (75 RON), a serviciilor de cazare (2.454,73 RON, la care se adaugă 220,87 RON TVA) și a serviciilor hoteliere (2.052,42 RON, la care se adaugă 492.58 TVA), nicidecum a serviciilor ocazionate de organizarea unei partide de vânătoare.

În condițiile în care C. din Sinaia a facturat exact aceeași suma cu titlu de contravaloare a serviciilor hoteliere pentru ziua hoteliera de 12/13.17.2013, rezultă un element esențial, respectiv că aceasta nu a avut ca obiect o partida de vânătoare și nici contravaloarea trofeului de aproximativ 5.000 de RON împușcat în decembrie 2013, reținute în mod greșit de instanțele de judecată în hotărârea de condamnare. Acestea se coroborează cu extrasul de cont al G. din care rezultă în mod evident că nu s-a făcut plata contravalorii (5.000 RON) unui porc mistreț împușcat în luna decembrie 2013 de inculpat.

În realitate, înscrisurile menționate dovedesc împrejurarea că singura partidă de vânătoare la care a participat este cea din data de 06.11.2013, deci mai înainte de a fi avut loc pretinsa întâlnire dintre el și B., de la C. din Sinaia (în data de 12.11.2013), moment stabilit de către instanța de apel că ar fi avut loc pretinsa consumare a promisiunii traficului de influență ("este real faptul că într-o saună aflată la subsolul hotelului am discutat atunci doar eu și inculpatul despre dosarul meu, sens în care acesta mi-a spus să stau liniștit. De fapt, atunci a fost pentru prima dată când acesta mi-a confirmat că a discutat la Curtea de Apel Constanța despre dosarul meu, fără a-mi spune exact cu cine și din câte rețin inculpatul avea un bilețel legat de dosar, dar acum nu rețin care era conținutul acestuia.")

A menționat că se dovedește astfel că pretinsa partidă de vânătoare din data de 12.11.2013 nu a existat, și cu atât mai puțin cea de-a doua vânătoare din luna decembrie 2013, în timp ce, partida de vânătoare din data de 06.11.2013 nu are și nu poate avea nicio legătură cu pretinsa promisiune a sa adresată lui B. în sensul de a-l ajuta pe acesta să obțină o hotărâre favorabilă în dosarul în care acesta fusese condamnat în primă instanță, prin intervenția la judecătorii care instrumentau la acel moment cauza sa, fiind plasată în timp anterior momentului pretinsei consumări a traficului de influență.

Prin urmare, hotărârea judecătorească prin s-a dispus condamnarea sa la pedeapsa închisorii, precum și confiscarea sumei de 2.500 euro, corespunzătoare pretinsului trafic de influență reținut în sarcina sa, este neîntemeiată și se impune a fi reformată.

În continuare, a făcut referiri la faptul că mijloacele de probă care au fundamentat în măsură determinantă hotărârea de condamnare nu există, deoarece prin încheierea penală din 26.03.2020, pronunțată în dosarul nr. x/2018 al Curții de Apel București, s-a constatat nulitatea absolută și au fost înlăturate interceptările efectuate în baza autorizațiilor nr. x/08.08.2013, y/20.09.2013, z/30.10.2013 și a mandatelor de supraveghere tehnică nr. 50/UP/12.03.2014, nr. 87/UP/10.04.2014, nr. 63/UP/21.03.2014, nr. 100/UP/16.04.2014, nr. 120/UP/13.05.2014, precum și procesele-verbale de redare a acestor convorbiri, care au fost efectuate de către o unitate a S.R.I. în dosarul nr. x/2013. Din dosarul nr. x/2013 a fost disjuns dosarul nr. x/2015 și au fost preluate inclusiv mijloacele de probă, astfel încât, în urma reunirii dosarului nr. x/2015 la dosarul nr. x/2014, au fost atașate și încheierile și mandatele de supraveghere tehnică/autorizațiile prin care Curtea de Apel București a autorizat măsuri de supraveghere tehnică în dosarul nr. x/2013.

Aceste interceptări și procesele-verbale de redare au constituit probe esențiale în dosarul de urmărire penala nr. x/P/2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție finalizat cu rechizitoriu, prin care s-a dispus trimiterea sa în judecată, iar ulterior au constituit probe determinante în dosarul nr. x/2015 al Curții de Apel București în care s-a dispus condamnarea sa pentru infracțiunea de trafic de influență.

Deoarece aceste probe invocate pentru a stabili starea de fapt sunt lovite de nulitate absolută, ele nu pot produce efectele juridice specifice mijloacelor de probă începând cu însăși data întocmirii lor, motiv pentru care nu puteau constitui probe în dosar și trebuiau eliminate. Fiind vorba de nulitatea absolută, a menționat că suntem prin definiție în prezența unei vătămări procesuale, iar existența acestei vătămări se fundamentează pe prezumții legale absolute, încălcarea legii având consecințe grave și directe asupra realizării scopului procesului penal.

Modul nelegal de obținere al probelor și implicit constatarea nulității acestora nu s-a putut face în cadrul procesual în care s-a dispus sentința a cărei revizuire se cere, deoarece instanța de judecata nu a cunoscut aceste aspecte, chiar dimpotrivă, în faza apelului a fost indusă în eroare de adresa din 23.05.2017 emisă de Direcția Națională Anticorupție, valorificată de către Înalta Curte de Casație și Justiție.

Nu poate fi ignorat faptul că în lipsa răspunsului oferit Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, prin adresa nr. x/2014 din data de 23.05.2017, sau comunicarea unui răspuns corect, conform cu realitatea juridică, deznodământul procesual în cauza ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2075 ar fi fost altul. La acel moment era publicată în Monitorul Oficial Decizia CCR nr. 51/2016, astfel că, nulitatea absolută exista deja prin raportare la dispozițiile art. 30 și art. 55 din C. proc. pen., sau art. 57 alin. (1) și (2) din vechiul din C. proc. pen., care stabilesc fără echivoc organele specializate ale statului care realizează activitatea judiciara, respectiv organele de urmărire penală.

Așadar, în opinia sa, adresa nr. x/19.11.2019 emisă de S.R.I. - U.M. 0198 București și adresa de informare nr. x/2013 din 13.03.2018 cu privire la supravegherea inculpatului în perioada 08.08.2013 - 11.06.2014, reprezintă probe ce dovedesc o împrejurare nouă în sensul art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., respectiv că interceptarea și înregistrarea convorbirilor telefonice, cât și redarea acestora în procese-verbale s-a făcut de către S.R.I., nu de Serviciul Tehnic al D.N.A., astfel că decizia nr. 51/2016 era incidentă în cauză, contrar celor reținute de instanța de apel.

Din cauza caracterului secret al modului de obținere a probelor a fost în imposibilitatea de a dovedi că probele pe care hotărârea de condamnare s-a întemeiat în măsură determinantă au fost obținute de către organele S.R.I., fiind lovite de nulitate absolută.

În ceea ce privește existența împrejurărilor noi care dovedesc netemeinicia hotărârii de condamnare sub aspectul infracțiunii de dare de mită, s-a referit la adresa nr. x/2014 din 28.08.2018 a procurorului șef Serviciu Tehnic din cadrul D.N.A. către procurorul șef adjunct al Direcției Naționale Anticorupție, din care rezultă că nu există ordonanțe de delegare a ofițerilor din cadrul Serviciului Tehnic al D.N.A. pentru punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică, în condițiile în care conform art. 56 alin. (3) lit. a) și b) din C. proc. pen. și art. 13 din O.U.G. nr. 43/2002 urmărirea penală era de competența exclusivă a procurorului, aspect pe care instanțele care l-au condamnat nu l-au cunoscut. A invocat și decizia nr. 302/2017 a Curții Constituționale a României, arătând că și în cazul în care mandatele ar fi fost puse în executare de Serviciul tehnic, tot ar fi fost incidentă nulitatea absolută în lipsa ordonanțelor de delegare.

De asemenea, a invocat referatul nr. x/2017 din 13.12.2017 întocmit de procurorul șef adjunct al D.N.A., care confirmă că operațiunile, ca acte de urmărire penală, din dosarul nr. x/2013 (în care s-a constatat definitiv nulitatea mijloacelor de probă) sunt identice cu cele din dosarele nr. x/2014 și y/2014 Or, nulitatea din dosarul nr. x/2013 constatată de Curtea de Apel București, se răsfrânge și în dosarele nr. x/2014 și y/2014

În continuare, revizuentul a arătat că fapte/împrejurări noi desecretizarea Protocolului de colaborare între P.Î.C.C.J., D.N.A. pe de o parte și S.R.I. pe de altă parte, publicarea Raportului Comisiei comune permanente a Camerei Deputaților și Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activității S.R.I., din 06.06.2018, publicarea Protocolului de colaborare dintre S.R.I. și P.Î.C.C.J. și Î.C.C.J., secret și neconstituțional, nr. x/04.02.2009, respectiv adresa S.R.I. nr. x/26.09.2018, care confirmă, de asemenea, implicarea S.R.I. în dosarul nr. x/2014, aspect care atrage nulitatea punerii în executare a mandatelor de supraveghere tehnică.

Decizia nr. 51/2016 se aplică direct în toate cauzele aflate pe rolul instanțelor de judecată, iar la data publicării deciziei judecata era în curs, sancțiunea care era aplicabilă fiind nulitatea absolută a probelor obținute.

Prin urmare, dat fiind faptul că împrejurarea punerii în executare a măsurilor de supraveghere tehnică de către S.R.I. nu a fost cunoscută de către instanțe la momentul judecății, a apreciat că se impune constatarea existenței împrejurării noi, în sensul art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen.

A solicitat să se observe că hotărârea de condamnare sub aspectul infracțiunii de dare de mită este fundamentată eminamente pe o singură probă, lovită de nulitate absolută, așadar, inexistentă în ordinea juridică, astfel că, soluția pronunțată este rezultatul unei erori judiciare. Efectul negativ al fundamentării hotărârii de condamnare sub aspectul infracțiunii de dare de mita pe un mijloc de probă obținut în mod nelegal este evident, necesitatea îndreptării acestei erori rezultând și din considerentele Deciziei CCR nr. 22/2018. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen.

În susținerea cererii, au fost depuse în copie înscrisuri: autorizație vânătoare colectivă tip A din data de 03.11.2013; extras de cont G. în perioada 01.01.2013 - 14.02.2014; facturi G. referitoare la organizare vânătoare și taxe hoteliere; încheiere din 26.03.2020 a judecătorilor de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel București, secția a II-a Penală, dosar nr. x/2018, contestație camera preliminară; încheiere nr. 120/CO- C. pen. a judecătorilor de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel București, secția a II-a Penală, dosar nr. x/2018; referat DNA nr. 493/C2/2017 din 13.12.2017; adresa nr. x/2014 din 28.02.2018 a Serviciului Tehnic al D.N.A.; adresa răspuns S.R.I. din data de 19.11.2019 și 19.12.2019 în dosar nr. x/2018; adresa x din 23.12.2014 către Serviciul Tehnic referitoare la beneficiari secundari; ordonanța de clasare nr. 339/P/2013 din data de 03.05.2018; adresa D.N.A. - Structura Centrală nr. 317/P/2016 din 22.06.2016, privind pe B.; copie Raport Comisia de control a S.R.I. referitor la mandatele de securitate națională, mandatele de supraveghere tehnică și la ordonanțele procurorilor pe 48 de ore; copie Protocol secret de colaborare dintre S.R.I. și P.Î.C.C.J. și Î.C.C.J., având nr. x/04.02.2009; decizia Î.C.C.J., secția penala nr. 73/A/2018 din 28 martie 2018; decizia Î.C.C.J., secția penală nr. 107/A/2020 din 22 aprilie 2020; adresa D.N.A. nr. 339/P/2013 din data de 13.03.2018 referitoare la informare măsuri de supraveghere.

La solicitarea instanței a fost atașat dosarul nr. x/2015 al Curții de Apel București, secția I Penală.

Analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva admisibilității în principiu a cererii de revizuire, Curtea a reținut următoarele:

Prin sentința penală nr. 167/F/19.09.2016 a Curții de Apel București, secția I Penală, în baza art. 290 alin. (1) din C. pen., rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 din C. pen., inculpatul A. a fost condamnat la o pedeapsă de 4 ani închisoare. S-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 66 lit. a), b), h) din C. pen., pentru o durată de 5 ani. În baza art. 65 din C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 66 lit. a), b), h) din C. pen.

În baza art. 291 alin. (1) din C. pen., rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000 și art. 5 din C. pen., a fost condamnat inculpatul la o pedeapsă de 3 ani închisoare. S-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 66 lit. a), b), h) din C. pen., pentru o durată de 5 ani. În baza art. 65 din C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 66 lit. a), b), h) din C. pen.

În baza art. 38-39 alin1 lit. b) din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 4 ani, sporită cu 1 an, în final, inculpatul A. urmând a executa o pedeapsă rezultantă de 5 ani închisoare.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) din C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 66 lit. a), b), h) din C. pen., pentru o durată de 5 ani. În baza art. 45 alin. (5) din C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 66 lit. a), b), h) din C. pen.

S-a dedus din pedeapsă durata reținerii și arestului preventiv de la 21 ianuarie 2015, la 10 iulie 2015.

În baza art. 290 alin. (5) din C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 70 euro. În baza art. 291 alin. (2) din C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 2.500 euro.

S-au menținut măsurile asiguratorii luate prin ordonanța de instituire a sechestrului asigurător a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție din data de 02.03.2014. A fost obligat inculpatul la plata a 102.000 RON, cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de stat.

S-a reținut în sarcina inculpatului că, în data de 04.11.2014, a promis numitei I., judecător în cadrul Tribunalului Bistrița, secția Civilă că, din funcția pe care o viza să o ocupe în perioada următoare în Ministerul Justiției, fie personal, fie prin intermediul altei persoane cu atribuții de serviciu, va asigura promovarea de către J. - fiul judecătoarei, a examenului pentru notari stagiari din anul 2015, prin fraudarea acestuia, solicitându-i în schimb pronunțarea unei hotărâri favorabile în dosarul în care soția sa era reclamant - recurent, remițându-i acesteia foloase necuvenite constând în articole de încălțăminte.

Sub aspectul săvârșirii infracțiunii de dare de mită prev. de art. 290 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, prima instanță a reținut, în esență, că soția revizuentului, K., în cursul anului 2012 a introdus o acțiune în revendicare imobiliară împotriva martorului L., având ca obiect un imobil teren în suprafață de 1.000 mp din județul Bistrița Năsăud și pe care pârâtul începuse să își edifice un imobil. Prin sentința civilă nr. 3370/2014 Judecătoria Bistrița a respins ca nefondată acțiunea reclamantei, astfel că, reclamanta a formulat recurs. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Bistrița, instanță la care revizuentul a activat ca judecător în perioada 2012 - februarie 2014, fiind repartizat unui complet din care făcea parte și judecătoarea I..

A reținut prima instanță că între judecătoarea I. și K. au avut loc mai multe discuții, culminând cu contactarea judecătoarei de către A. pentru a se întâlni și discuta despre dosarul soției sale. Contactarea judecătoarei de către inculpat rezultă din recunoașterile inculpatului coroborate cu ale interlocutoarei sale, I..

Întâlnirea a avut loc la data de 04.11.2014 la hotelul M. din București, judecătoarea fiind prezentă în capitală cu ocazia unui seminar de pregătire profesională, întâlnirea fiind înregistrată cu mijloace tehnice.

În continuare, s-a analizat conținutul convorbirii ambientale, instanța arătând că discuția este centrată și cu lux de amănunte pe problematica accesului fiului judecătoarei în profesia de notar și despre soluționarea recursului soției inculpatului, abundând în detalii tehnico-juridice specifice situațiilor fiului, respectiv dosarului de recurs, element deci ce o îndepărtează mult de o simpla discuție colocvială dintre doi prieteni.

Astfel, judecătoarea I. a arătat că examenul pentru accesul în profesia de notar stagiar nu se ia pe criterii obiective (întrebările sunt defectuos puse, comisia este de rea-credință, etc.) și nici pe bani, ci doar cu ajutorului traficului de influență pe lângă președintele unei camere notariale.

Inculpatul A. a confirmat imediat acest lucru și își oferă imediat sprijinul, arătând că urmează a identifica nu numai viitoarele locuri disponibile (înainte de a fi publice), dar că va și lua legătura cu o persoană care la rândul său îi va identifica exact camera notarială unde trebuie să acționeze pentru a beneficia de reușită în condițiile în care amândoi au stabilit că numai pe relații și trafic de influență este posibil accesul în profesie. În continuarea cursivă a frazei, inculpatul Puțura își expune și atuurile, arătând că este o conjunctură favorabilă și este posibil să-și recapete funcția de secretar de stat, o poziție extrem de influentă, expunându-i interlocutoarei faptul că o poziție de putere este mai aptă a sensibiliza terții.

Inculpatul a arătat că va rezolva el însuși problema, dacă este la minister, eventual în funcția de secretar de stat pe care o evocase anterior. În cazul în care nu redevenea secretar de stat, problema fiului judecătoarei urma a se rezolva prin intermediul unei terțe persoane la care va apela tot el. De asemenea, a dat asigurări martorei că nu prezintă relevanță camera notarială unde va promova concursul fiul său, deoarece va sprijini transferul fiului judecătoarei la camera notarială dorită. În plus, s-a oferit să-i obțină și date încă nepublice referitoare la locurile libere și în funcție de care urma să fie îndrumați de o persoană la președintele de cameră notarială unde să-și expună oferta.

Instanța a reținut indubitabil că inculpatul a făcut o ofertă de foloase pentru judecătoarea ce soluționa dosarul soției sale, respectiv identificarea căii de acces în notariat prin intermediul serviciilor sale și obținerea de informații nepublice, înaintea altor candidați.

Ulterior, discuția s-a mutat pe domeniul procesului pe care îl avea soția inculpatului la Tribunalul Bistrița, centrată pe explicitarea de către inculpat a soluției pe care el o apreciază ca fiind corectă (și favorabilă soției sale), făcând deci, practic, o pledoarie juridică într-un bar de hotel în fața judecătoarei ce îi soluționează dosarul de recurs, practică vădit ilegală. Stăruințele inculpatului nu au rămas fără ecou, martora (în acest dosar) I. contactând-o telefonic, în data de 26.11.2014, pe o altă membră a completului, N., rugând-o "să se mai gândească la soluția ce urma să fie dispusă a doua zi în dosar", soluție care a fost în sensul admiterii recursului soției revizuentului - inculpat.

S-a mai reținut că, tot în legătură cu atribuțiile de serviciu ale judecătoarei I., soția inculpatului i-a cumpărat acesteia o pereche de pantofii O. de la Roma, care au costat 70 euro, remiși judecătoarei care îi soluționa dosarul în data de 13 ianuarie 2015, după pronunțarea soluției favorabile, așa cum rezultă din înregistrările foto depuse la dosarul cauzei.

S-a arătat că inculpatul a pretins că judecătoarea i-ar fi restituit prețul, dar acest element nu este probat prin nimic, singurul lucru probat fiind remiterea pantofilor judecătoarei, după înțelegerea avută înainte de pronunțarea soluției.

În legătură cu infracțiunea de trafic de influență prev. de art. 291 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000, instanța a reținut că în cursul anului 2013, inculpatul A. l-a cunoscut pe martorul denunțător B., prin intermediul unei cunoștințe comune, martorul E., așa cum rezultă din declarațiile convergente ale martorului B., martorului E. și inculpatului A., secretar de stat în Ministerul Justiției la acel moment. Martorul B. și-a dat seama că ar putea prin intermediul lui Puțura să-și rezolve problemele penale, având deja o condamnare în prima instanța la Tribunalul Constanța pentru infracțiuni economice. Astfel, dosarul penal în care era implicat se afla pe rolul Curții de Apel Constanța, inculpatul fiind interesat de refacerea unei expertize financiar contabile, aptă a-l exonera de răspunderea penală.

În data de 12.11.2013, cu două zile înainte de termenul de judecată de la Curtea de Apel Constanta, denunțătorul a organizat o întâlnire la C. de 5 stele din Sinaia, pentru o partida de vânătoare pe timp de noapte și pentru a asigura relaxarea inculpatului A..

Contravaloarea șederii și a vânătorii pe timp de noapte a fost de 5.295 RON, achitată de organizatorul G. (titularul fondului de vânătoare), iar acest fond de vânătoare, prin reprezentantul său, martorul D. - prieten al martorului denunțător B. - a primit apoi banii de la martorul B.. S-a precizat că la această întâlnire nu a participat doar inculpatul A., ci și prietenul său apropiat, E. (prin care denunțătorul l-a cunoscut pe inculpat), martorul B. și D., gestionarul fondului de vânătoare.

Așa cum rezultă din declarațiile martorului D., gestionarul fondului de vânătoare, după ce inculpatul a sosit la Sinaia, au plecat la o partidă de vânătoare pe timp de noapte, în care au încercat să prindă mistreți. Nu a fost capturat niciun exemplar cu această ocazie.

Cu aceasta ocazie, inculpatul A. l-a chemat pe denunțător în camera sa de hotel și i-a arătat un bilețel cu numele magistraților care îi soluționau apelul denunțătorului. După ce i-a arătat această foaie și denunțătorul a confirmat ca acelea erau numele judecătorilor care îi soluționează apelul, inculpatul i-a spus să stea liniștit, din context deducându-se faptul că doleanțele denunțătorului vor fi rezolvate. Expertiza cerută de denunțător a fost încuviințată a doua zi, deși fusese de două ori respinsă anterior, fapt care a surprins până și pe avocatul denunțătorului.

În acest sens, instanța a reținut că inculpatul A. a câștigat încrederea martorului denunțător că îl va putea ajuta să-și rezolve problemele în justiție, prin influențarea membrilor completului de judecată.

Așa cum rezultă din declarația administratorului fondului de vânătoare, martorul D., dată în faza de urmărire penală în data de 16 aprilie 2015 ce se coroborează cu declarațiile denunțătorului B., după aproximativ o săptămână, martorul l-a contactat pe inculpat pentru a organiza o nouă partidă de vânătoare, tot la Sinaia, ocazie cu care inculpatul a împușcat un mistreț. Costul partidei de vânătoare a fost de 5.000 RON și a fost achitat tot de denunțătorul B..

Din interceptările telefonice din data de 19.03.2014 dintre martorii E. și P., prieteni ai inculpatului A. și prin care denunțătorul B. l-a putut contacta pe inculpat, s-a reținut că martorul denunțător l-a vizitat inopinat pe P. și și-a exprimat nemulțumirea că inculpatul A. nu intervenise decisiv în procesul său, și nu se finalizase cu o hotărâre favorabilă.

În aceeași linie de acordare de beneficii inculpatului A. de către denunțătorul B., se numără și petrecerea organizată în data de 18.05.2014 într-un local de lux din București, costurile fiind suportate tot de denunțătorul B., dar și de un sejur în perioada 29 mai - 1 iunie 2014 la Q. din Constanța, plata fiind făcută tot de către denunțătorul B.. Suma plătită de denunțător a fost de 1.620 RON.

În concluzie, Curtea a reținut că inculpatul A., judecător cu grad de tribunal, a primit în luna noiembrie 2013 de la denunțătorul B., persoană condamnată penal în primă instanță la data faptelor, indirect, foloase patrimoniale constând în plata cazării și a două partide de vânătoare în cuantum total de 10.000 RON, respectiv în plata cazării în perioada 29 mai - 1 iunie 2014 pentru sine și o altă persoană de sex feminin (valoarea cazării fiind de 1.620 RON), lăsând denunțătorul să creadă că are influență asupra magistraților din cadrul Curții de Apel Constanța care soluționau o cauză penală în care era implicat denunțătorul.

Prin decizia penală nr. 223/A/20.06.2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală, au fost admise apelurile procurorului și inculpatului împotriva sentinței penale nr. 167/F/19.06.2016 a Curții de Apel București, secția I Penală. A fost desființată sentința penală apelată și, rejudecând s-a descontopit pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b), h) din C. pen. ca pedeapsă complementară și accesorie în pedepsele componente: 4 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b), h) din C. pen., ca pedeapsă complementară și accesorie pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită prev. de art. 290 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 din C. pen. 3 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b), h) din C. pen., ca pedeapsă complementară și accesorie pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prev. de art. 291 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000 și art. 5 din C. pen. și sporul de 1 an închisoare.

S-a înlăturat aplicarea dispozițiilor art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000 și a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prev. de art. 291 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 din C. pen.

În baza art. 38-39 alin. (1) lit. b) din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 4 ani, sporită cu 1 an, în final, inculpatul urmând a executa o pedeapsă rezultantă de 5 ani închisoare.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) din C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 66 lit. a), b), h) din C. pen., ca pedeapsă complementară, pentru o durată de 5 ani. În baza art. 45 alin. (5) din C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 66 lit. a), b), h) din C. pen., ca pedeapsă accesorie. S-a înlăturat aplicarea dispozițiilor art. 290 alin. (5) din C. pen., cu referire la confiscarea de la inculpatul A. a sumei de 70 euro și s-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

Având în vedere motivele de apel și probele administrate în această cale ordinară de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție a analizat, pe de-o parte, incidența în cauză a Deciziei nr. 51/2016 a Curții Constituționale a României și solicitarea inculpatului de excludere a comunicărilor telefonice și ambientale înregistrate în cauză, iar pe de altă parte, a făcut o nouă analiză a materialului probator administrat pe parcursul procesului penal.

În legătură cu primul aspect, instanța supremă a reținut că, din precizările D.N.A., făcute în urma unei adrese emise de instanța de apel la cererea inculpatului, cvasitotalitatea autorizațiilor (emise conform 91

1

din C. proc. pen. din 1968) și a mandatelor de supraveghere tehnică (emise conform art. 140 din C. proc. pen.) au fost puse în aplicare chiar de D.N.A., prin propriul Serviciu tehnic, atât în ce privește interceptarea și înregistrarea convorbirilor telefonice, cât și a redării acestora în procese-verbale, nefiind incidentă astfel Decizia Curții Constituționale nr. 51/2016.

În ce privește convorbirea purtată de inculpat în mediu ambiental în data de 4.11.2014, aceasta a fost interceptată și înregistrată autorizat cu sprijinul tehnic al S.R.I., constând în amplasarea tehnicii de înregistrare conform indicațiilor procurorului de caz, pentru ca ulterior procesul-verbal de redare a convorbirii respective, ce constituie mijloc de probă, să fie întocmit de organul de urmărire penală.

S-a reținut că inculpatul nu a arătat în ce a constat vătămarea care i s-a adus prin implicarea S.R.I. (în limitele menționate anterior) în această activitate, în condițiile în care în declarația dată în fața instanței de apel inculpatul a recunoscut că discuția purtată cu martora I. "a fost redată aproape integral în actele dosarului", că "în proporție însemnată transcrierea convorbirii care se află la dosar corespunde realității", aspecte confirmate de martora I., care a declarat în fața instanței de apel că discuția redată la dosar reflectă în mod fidel realitatea. În privința așa-ziselor neregularități invocate de inculpat, acestea au în vedere lipsa unor pasaje din respectiva convorbire, considerate nerelevante de procurorul de caz (constând pe de o parte în explicații date martorei cu privire la modul în care funcționează aparatura, mai înainte de întâlnirea cu inculpatul, iar pe de altă parte, în amănunte regăsite în discuție referitoare la examenul de notar), aspecte care nu au nicio legătură cu sprijinul tehnic (amplasarea aparaturii de înregistrare) dat de S.R.I.

În legătură cu acuzațiile aduse inculpatului, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut următoarele:

Sub aspectul infracțiunii de dare de mită, după ce a făcut o analiză proprie a convorbirii ambientale înregistrate în cauză purtată între inculpat și martora I., care a fost audiată în apel, instanța de apel a reținut că aceasta (convorbirea) concretizează o formă mai rafinată a corupției, aceea în care nu este vorba despre sume de bani date/primite, ci de "serviciu contra serviciu", cunoscută de altfel de ambii interlocutori și cu care ambii par a fi de acord, fapt ce rezultă explicit din prima parte a dialogului, care se referă la "rezolvarea" examenului pentru notarii stagiari în beneficiul fiului martorei.

S-a constatat că nu are relevanță faptul că inculpatul nu s-a pronunțat "in terminis", explicit, în sensul că serviciul promis de el este în directă legătură cu serviciul pe care îl aștepta din partea martorei I., câtă vreme aceasta rezultă în mod subtil, dar neechivoc, potrivit celor expuse anterior, din conținutul și modalitatea în care s-a purtat convorbirea din 04.11.2014. Împrejurarea că doar unul dintre "servicii", respectiv cel asumat de inculpat, este ilicit (influențarea de către acesta a viitorului examen al fiului martorei, direct sau printr-o persoană interpusă), este lipsită de relevanță pentru reținerea în sarcina sa a infracțiunii de dare de mită, în condițiile în care "celălalt serviciu", în considerarea căruia inculpatul și-a asumat promisiunea sus-arătată, consta în îndeplinirea de către martora I. a unei atribuții de serviciu, dar și în influențarea de către aceasta a membrilor completului de judecată din care făcea parte, toate în sensul pronunțării unei soluții favorabile soției inculpatului, fie ea și în concordanță cu probele dosarului și cu practica completului respectiv.

Prin urmare, Înalta Curte a reținut că fapta inculpatului care, în ziua de 4.11.2014 a promis numitei I., judecător la Tribunalul Bistrița care făcea parte din completul de judecată ce avea spre soluționare un dosar civil al soției inculpatului, că va asigura promovarea de către fiul sus-numitei a examenului pentru notari stagiari, prin influența pe care și-o va exercita, direct sau indirect, în schimbul obținerii unei soluții favorabile în respectivul dosar civil, eventual rezultată din probatoriul acestuia, întrunește condițiile de tipicitate ale infracțiunii de dare de mită pentru care a fost condamnat.

S-a constatat ca fiind întemeiate susținerile inculpatului cu referire la suma de 70 de euro reprezentând contravaloarea pantofilor O. cumpărați de soția inculpatului la Roma și remiși martorei I..

Audiată în fața instanței de apel, martora I. a confirmat primirea bunului, precum și faptul că nu a achitat contravaloarea lor, deși a dorit acest lucru, menționând că a crezut că gestul soției inculpatului de a-i cumpără acea pereche de pantofi este făcut din prietenie, fără legătură cu dosarul civil pe care îl soluționase.

Această susținere a martorei a fost apreciată în contextul relațiilor existente între ea și soția inculpatului (relativ apropiate), dar și a contextului în care a avut loc achiziționarea bunului respectiv, martora confirmând că și cu alte ocazii inculpatul i-a făcut astfel de servicii (în perioada în care fuseseră colegi), fiind sunată de la Roma de soția inculpatului pentru a fi întrebată dacă dorește să-i se cumpere respectiva pereche de pantofi.

În aceste condiții, neexistând alte mijloace de probă pe baza cărora să se stabilească o legătură indubitabilă între soluționarea dosarului civil în care soția inculpatului avea calitatea de parte și primirea perechii de încălțăminte în valoare de 70 de euro, s-a înlăturat aplicarea dispozițiilor art. 290 alin. (5) din C. pen.

În legătură cu soluția de condamnare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, s-a apreciat că vinovăția inculpatului rezultă din declarațiile martorilor B., E., P., D., procesele-verbale de redare a unor convorbiri telefonice și înscrisurile emise de hotelurile C. din Sinaia și Q. din Mamaia.

În contextul analizării valorii totale a foloaselor materiale primite de inculpat, instanța de apel a reținut că acesta a participat la 4 partide de vânătoare, însă doar două dintre acestea au presupus costuri care au fost suportate de B..

O primă vânătoare, singura la care au participat și alte persoane decât inculpatul și martorul D. (fiind vorba despre martorii B. și E.) a avut loc în perioada 12-13.11.2013 la Sinaia, iar costurile acesteia (constând exclusiv din contravaloarea serviciilor hoteliere, în condițiile în care nu s-a vânat nimic), în cuantum de 5.295 RON, au fost suportate de martorul B., care a achitat factura emisă cu acest prilej și aflată la dosarul cauzei, fapt confirmat de martorii B. și D..

La cea de-a doua vânătoare, care s-a desfășur