ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 243/2016

Decizia nr. 243/2016

Asupra recursului în casație de față,

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 189 din 18 decembrie 2015 pronunțată de Judecătoria

Făget,

în baza art. 270 alin. (3) raportat la alin. (1) C. vam. (Legea nr. 86/2006 modif.) cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. d) C. pen. s-a dispus condamnarea inculpatului A. la o pedeapsă de 2 (doi) ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă simplă (varianta asimilată) în modalitatea normativă privitoare la colectarea, deținerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea si vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă.

În baza art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 rap. la art. 83 alin. (1) C. pen. din 1969 s-a dispus revocarea beneficiului suspendării condiționate a pedepsei de 8 (opt) luni închisoare aplicate inculpatului prin sentința penală nr. 3228 din 18 decembrie 2012 a Judecătoriei Arad în Dosarul nr. x/2012, definitivă prin Decizia penală nr. 371 din 02 martie 2013 a Curții de Apel Timișoara și s-a dispus executarea acestei pedepse alăturat pedepsei aplicate prin prezenta hotărâre, inculpatul urmând a executa pedeapsa finală de 2 (doi) ani și 8 (opt) luni închisoare.

În baza art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen., s-a dedus din durata pedepsei aplicate durata reținerii pe o durată de 24 ore, dispusă prin ordonanța de reținere din data de 02 decembrie 2014.

În baza art. 67 alin. (2), art. 66 alin. (1) și art. 68 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, pe o perioada de 2 (doi) ani de la data rămânerii definitive a hotărârii.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen. s-a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, pe durata și în condițiile prevăzute de art. 65 alin. (3) C. pen.

În baza art. 112 alin. (1) lit. f) C. pen. s-a dispus confiscarea bunurilor constând în 40.000 țigarete marcate cu timbru fiscal Republica

Moldova, ambalate în pachete de câte 20 țigarete, în total 2.000 de pachete țigarete, ridicate în baza dovezii din 04 decembrie 2014 a Poliției Făget, depuse la Camera de Corpuri Delicte a Poliției orașului Făget.

În conformitate cu prevederile art. 397 rap. la art. 25 alin. (1) C. proc. pen. s-a constatat că a fost reparat integral prejudiciul civil cauzat prin infracțiune.

Împotriva acestei hotărâri, a declarat ape], inculpatul A., solicitând, în principal, achitarea sa în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., iar, în subsidiar, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., achitarea pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 270 alin. (3) raportat la alin. (1) din Legea nr. 86/2006.

În motivarea apelului, a susținut că din întreg probatoriul administrat în cauză nu rezultă că acesta a cunoscut că țigările găsite în autoturism proveneau din contrabandă sau erau destinate săvârșirii acesteia, necunoscând nici modalitatea în care au fost introduse în țară și nici persoana care le-a introdus.

Totodată, a invocat dispozițiile Deciziei nr. 32/2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, susținând că fiind vorba de o infracțiune corelativă, infracțiunea prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 nu poate fi apreciată ca dovedită decât în măsura existenței în varianta tip a infracțiunii în legătură cu care aceasta s-a desfășurat, fiind efectuate cercetări în continuare față de persoana de la care a achiziționat țigările.

Pe de altă parte, s-a invocat jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, în cauza C-459/07 Veli Elshani împotriva Hauptzollamt Linz din 02 aprilie 2009 și în cauza C-230/08 Dansk Transport og Logistik împotriva Skatteminsteriet din 29 aprilie 2010 referitoare la noțiunea de contrabandă.

În continuare, inculpatul a criticat și motivarea sentinței penale apelate în sensul că nu se poate reține săvârșirea infracțiunii reținute în sarcina sa din împrejurarea că în decursul cercetărilor a avut o poziție oscilantă, impunându-se existența unor probe precum interceptări telefonice ori depoziții de martori.

Prin Decizia penală nr. 171 din 5 februarie 2016, Curtea de Apel Timișoara, secția penală,

în temeiul art. 421 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 189 din 18 decembrie 2015 pronunțată de Judecătoria Făget.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 360 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat în apel.

S-a dispus plata din fondurile Ministerului Justiției a sumei de 130 lei către Baroul Timiș reprezentând onorariul parțial cuvenit avocatului desemnat din oficiu.

Împotriva hotărârii instanței de apel,

a formulat cerere de recurs în casație, inculpatul A., prin avocat B., la data de 22 februarie 2016, invocând cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. și solicitând achitarea sa.

Curtea de Apel Timișoara, secția penală, a dispus în conformitate cu art. 439 alin. (2) C. proc. pen. comunicarea recursului în casație către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și intimatei părți civile Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Regională Vamală, la data de 4 martie 2016, care nu au formulat concluzii scrise.

Dosarul având ca obiect recursul în casație declarat de inculpatul A. a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 18 martie 2016 sub nr. x/832/2015, termenul pentru examinarea admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație, conform art. 440 C. proc. pen., fiind stabilit la data de 27 aprilie 2016, cu citarea părților, fiind repartizat aleatoriu Completului C8-filtru.

Prin rezoluție, judecătorul de filtru a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent desemnat în cauză, în vederea discutării admisibilității cererii, în procedura prevăzută de art. 440 C. proc. pen.

Constatându-se îndeplinită procedura de comunicare prevăzută de art. 439 C. proc. pen., la data de 24 martie 2016, a fost întocmit raportul de magistratul asistent desemnat în cauză.

La data de 31 martie 2016 inculpatul A., a transmis înaltei Curți motivele recursului, drept pentru care, la data de 24 aprilie 2016, magistratul asistent a completat raportul asupra recursului în casație ce formează obiectul Dosarului nr. x/832/2015.

Cu prilejul examinării admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație cu care a fost învestită, prin Încheierea nr. 149/RC din data de 27 aprilie 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru argumentele expuse în cuprinsul încheierii respective, a dispus admiterea în principiu a cererii de recurs în casație și trimiterea cauzei în vederea judecării acesteia completului competent, pentru judecarea pe fond a recursului în casație, conform dispozițiilor art. 440 alin. (4) C. proc. pen.

Cauza a fost înregistrată sub nr. x/1/2016, iar la termenul stabilit pentru soluționare la data de 22 iunie 2016, apărătorul recurentului inculpat a solicitat, în esență, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. proc. pen., admiterea recursului în casație declarat împotriva Deciziei penale nr. 171 din 05 februarie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în Dosarul nr. x/832/2015 și achitarea inculpatului A. pentru fapta pentru care s-a dispus condamnarea sa.

Analizând recursul în casație formulat de inculpatul A., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că este nefondat pentru următoarele considerente:

În cauză, recurentul inculpat A. a formulat recurs în casație invocând cazul de casație prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. -„inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

În concret, prin motivele de recurs în casație formulate, recurentul inculpat a solicitat admiterea recursului în casație și achitarea sa în baza art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. și, în subsidiar, în baza art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., susținând, în esență, că din întreg probatoriul administrat în cauză, nu rezultă că a avut cunoștință de proveniența țigărilor găsite în autoturismul său sau că acestea erau destinate săvârșirii infracțiunii de contrabandă, neavând cunoștință asupra modalității în care au fost introduse în țară ori persoana care le-a introdus.

Recursul în casație este conceput ca fiind o cale extraordinară de atac, reprezentând un ultim nivel de jurisdicție în care părțile pot solicita reformarea unei hotărâri definitive, însă doar în limita cazurilor de casare prevăzute expres și limitativ de legiuitor la art. 438 C. proc. pen., în cazuri excepționale și numai pentru motive de nelegalitate.

În intenția de a răspunde cerințelor jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului și de a se conforma prevederilor Convenției, în privința asigurării celerității procesului penal prin desfășurarea acestuia într-un termen rezonabil, actualul legiuitor român a reconfigurat sistemul căilor de atac, reducând numărul gradelor de jurisdicție, recursul în casație devenind astfel o cale extraordinară de atac, exercitat doar în cazuri anume prevăzute de lege și numai pentru motive de nelegalitate.

Prin intermediul acestei căi extraordinare de atac este analizată conformitatea hotărârilor definitive atacate cu regulile de drept, prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege.

Analizând critica invocată, prin raportare la cazul de casare prevăzut de art. 438 pct. 7 C. proc. pen., Înalta Curte constată că, se invocă nevinovăția inculpatului prin raportare la probele administrate și nu împrejurarea că inculpatul a fost condamnat pentru o faptă neprevăzută de legea penală.

Așadar, Înalta Curte constată că este formală încadrarea în cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 pct. 7 C. proc. pen., care prevede condamnarea inculpatului pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, în condițiile în care recursul în casație nu are drept scop soluționarea unei cauze penale prin reaprecierea faptelor și stabilirea vinovăției, astfel cum se invocă prin motivele de recurs în casație, ci doar sancționarea deciziilor neconforme cu legea materială și procesual penală.

Cât privește motivele de recurs în casație, care, în esență, vizează interpretarea materialului probator, Înalta Curte subliniază că reanalizarea situației de fapt și reevaluarea conținutului mijloacelor de probă nu pot fi valorificate în contextul niciunuia dintre cazurile de casare prevăzute de art. 438 C. proc. pen.

În realitate, prin susținerea că, din întreg probatoriul administrat in cauză, nu rezultă că inculpatul ar fi avut cunoștință că țigările găsite în autoturismul său provin din contrabandă sau că sunt destinate săvârșirii acestei infracțiuni și nici modalitatea ori persoana care le-a introdus în țară, se solicită o rejudecare a cauzei prin reaprecierea și cenzurarea probelor, cu consecința stabilirii unei eventuale alte situații de fapt decât cea avută în vedere de instanța de fond și de apel.

Or, limitarea obiectului judecății în recursul în casație la cazurile strict prevăzute de lege înseamnă că nu orice presupusă încălcare a legii de procedură penală sau a legii substanțiale constituie temei pentru a casa hotărârea recurată, ci numai acelea care corespund unuia dintre cazurile de casare prevăzute de lege.

Recursul în casație este o cale extraordinară de atac de reformare numai sub aspect legal, de drept și nu faptic, excluzând rejudecarea pentru a treia oară a unei cauze în parametrii în care a avut loc judecata în fond și apel. Această cale extraordinară de atac nu are ca finalitate remedierea unei greșite aprecieri a faptelor și a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului printr-o urmărire penală incompletă sau o cercetare judecătorească nesatisfăcătoare. Instanța de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă din punct de vedere al dreptului hotărârea atacată este corespunzătoare.

Scopul recursului în casație este de a îndrepta erorile de drept comise de curțile de apel, ca instanțe de apel, prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 171 din 05 februarie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în Dosarul nr. x/832/2015.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în sumă de 65 lei, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 171 din 05 februarie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în Dosarul nr. x/832/2015.

Obligă recurentul inculpatla plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentrurecurentul inculpat, în sumă de 65 lei, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 iunie 2016.